Nevoia omeneasca de a schimba bunuri a generat o noua activitate, "comertul", cuvânt care provine din limba latina "commutatieo mercium", adica schimb de marfa. Notiunea de comert, cu continut extrem de complex si dinamic, implica schimbul de marfuri, de monezi si servicii, determinând o functie economica care consta în cumpararea de marfuri, monezi sau servicii si a le revinde în aceleasi stadii fizice, dar în conditii economice consumatorului si realizarii unui profit convenabil vânzatorului.
Sub aspect juridic, notiunea de comert defineste trans 20220j918u ferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum si prestatiile de servicii realizate între diferitele stadii ale productiei sau între producator si consumator.
Potrivit art. 7 din Codul Comercial Român, sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca profesie obisnuita, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste.
Potrivit prevederilor Codului Comercial, la titlul II al carti I despre fapte de comert, distingem acte de comert obiective, care au aceasta calificare independent de calitatea persoanei care-l înfaptuieste si acte de comert subiective, a caror calificare este determinata de calitatea de comerciant a persoanei care le înfaptuieste.
Deci comerciantul este definit prin activitatea economica pe care acesta o exercita ca persoana fizica ori prin organizarea unei întreprinderi sub forma de societate comerciala, înmatriculata ca atare in registrul comercial.
Pentru ca cineva sa poata fi considerat comerciant prin definitia data de lege trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
sa fie o persoana (majora;
sa faca acte de comert în numele sau;
comertul sa fie exercitat ca profesie.
Exercitarea profesiei de comerciant presupune desfasurarea unor activitati in cadrul carora comerciantul intra în raporturi cu alte persoane sau societati comerciale, efectuând acte de vânzare, cumparare, închiriere, transport, servicii etc... Prin art. 7, Codul Comercial Român foloseste notiunea de fapte de comert în legatura cu activitatea desfasurata de comerciant. Potrivit Legii 26/1990 privind registrul comertului, au calitatea de comerciant persoanele fizice si juridice care exercita în mod obisnuit acte de comert. Precizam ca în principiu, faptele de comert prevazute în art. 7 din Codul Comercial si actele de comert din art. l din Legea 31/1990, din punct de vedere practic, nu prezinta nici o diferenta între acte si fapte de comert.
Prezentam în continuare faptele de comert definite ca obiective si subiective.
Obiective sunt acele fapte de comert din care fac parte cumparaturile de produse sau de marfuri spre a se vinde, fie în natura, fie dupa ce vor fi lucrate sau puse în lucru, ori a se închiria, precum si cumpararea, spre a se vinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert.
De asemenea, Codul Comercial considera fapte de comert orice întreprinderi de furnituri, întreprinderi de constructii, fabrici, manufacturi, imprimerii, întreprinderi de editura, librariile si întreprinderile de transport persoane si lucruri pe apa si pe uscat.
Sunt fapte de comert cumparaturile si vânzarile de actiuni si parti de actiuni ale societatilor comerciale, cambiile si ordinele de plata de produse sau marfuri, operatiunile de banca si schimb.
Alte acte obiective de comert sunt constructia, cumpararea, vânzarea sau revânzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara sau exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas, expedierile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si de navigatie, asigurarile navigatiei, depozitele pentru cauzele de comert si depozitele în docuri.
Subiective sunt considerate fapte de comert cele accesorii faptelor de comert obiective, respectiv asigurarile, sunt numai fapte de comert în ceea ce îl priveste pe asigurator, contul curent si cecul nu sunt fapte de comert în ceea ce îi priveste pe comercianti. Nu sunt considerate nici fapte de comert cumpararea de produse sau de marfuri pentru uzul cumparatorului sau a familiei sale.
Indiferent de modul de exercitare a comertului - sub forma individuala sau sub forma societara avem urmatoarele categorii de comercianti:
comercianti de marfuri - sunt cei care cumpara spre a revinde marfuri sau produse fie în stare naturala fie în stare prelucrata.
bancherii - cei care cumpara si vând efecte publice (obligatiuni emise si bonuri de tezaur), efecte comerciale (cambii, bilete la ordin), monede straine, sau fac operatiuni de împrumut sub orice forma.
fabricantii sau industriasii - proprietarii si conducatorii unor fabrici sau întreprinderi industriale.
antreprenorii - persoanele care conduc o antrepriza de constructii, montaj.
asiguratorii - persoane care asigura.
carausii - persoanele care realizeaza în baza unui contract de transport transportul marfurilor între doua puncte comerciale.
armatorii - persoane care armeaza o nava - respectiv organizeaza si asigura expeditia maritima si îsi asuma o anumita raspundere în legatura cu transportul respectiv; în unele cazuri poate fi chiar proprietarul navei.
antrepozitarii - persoane care închiriaza spatii de depozitare, cantitati de marfuri cu un anumit regim de pastrare.
comisionarii - persoane care trateaza o anumita activitate comerciala în numele lor, dar pe socoteala altor persoane, dar în schimbul unui beneficiu.
intermediarii - persoane care de obicei în schimbul unui avantaj banesc fac legatura între vânzator si cumparator sau încheie o tranzactie între doua parti, cu împuternicirea acestora.
Dintre comerciantii calificati astfel de lege, persoanele fizice care exercita în mod obisnuit astfel de acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste; importanta cea mai mare în privinta volumului si diversitatii bunurilor si serviciilor o au societatile comerciale, asa dupa cum am aratat.
Activitatea de comert reprezinta în ultima instanta un ansamblu de operatiuni începând cu intrarea produsului pe piata sub forma de bun utilizabil, pâna în momentul trecerii lui în posesia cumparatorului prin comercializare.
De mentionat ca pe lânga actele de vânzare sau intermediere intra în discutie si activitati legate de distributia fizica, precum si noi activitati cum ar fi: cercetarea pietei, informarea populatiei, educarea consumatorului, promovarea unor servicii legate de produse sau de alte necesitati umane. Prin caracterul sau complex, notiunea de utilitate defineste atât un produs sau bun si un lucru de folos sau un serviciu util sau utilizabil.
Comertul prin activitatea sa reprezinta faza intermediara între producator si consumator sau între functia de productie si functia de consum - utilizator.
Activitatea de comert este un sector creator de utilitati atât în serviciul producatorului cât si a utilizatorului, cuprinzând o parte importanta a fluxului monetar din fiecare tara.
Comertul este destinat sa asigure un flux normal producatorului spre consumator în cele mai bune conditii îndeplinind urmatoarele functii:
cumpararea continua de la producatori a marfurilor necesare consumatorilor, asigurând astfel continuitatea productiei si mijloacele banesti necesare. Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg marfurile din sfera circulatiei în sfera consumului, unde sub forma de bunuri utilizabile sau servicii vor satisface consumatorii.
comerciantul ca functie la fel de importanta ca prima poate stoca marfurile în vederea aplatizarii vârfului de consum, ori pentru a obtine un pret mai bun de la consumator, dar în acelasi timp realizeaza disponibilitatea spatiului necesar productiei. Aceasta stocare acopera distanta dar si timpul necesar productiei.
o a treia functie a comertului are în vedere adaptarea cantitatilor, a partilor pe care consumatorul le solicita. O serie de marfuri nu pot intra în consumul populatiei, decât dupa o prealabila pregatire, respectiv lotizare.
alta functie are în vedere aprovizionarea atât în centrele cu densitate mare de populatie dar si în punctele îndepartate sau izolate unde densitatea populatiei e foarte mica
activitatea de proiectare si asigurare a spatiilor comerciale, a bazei tehnico-materiale si cu personalul calificat este o alta functie a comertului.
o functie mai recenta o constituie cea de cercetare a doleantelor, sugestiilor si doleantelor de consum. In acest sens sunt utilizate personal cu înalta calificare profesionala care trebuie sa îmbine cercetarea stiintifica a prospectiunilor comerciale cu studii tehnologice, urmând a se realiza produse la cererea si sugestia consumatorilor.
Potrivit legislatiei din marea majoritate a tarilor, în vederea efectuarii actelor de comert, persoanele fizice sau juridice se pot asocia si constitui în diverse tipuri de societati comerciale, regii autonome sau cooperatii de consum.
Termenul de societate are doua sensuri:
Unul prin care se desemneaza contractul prin care doua sau mai multe persoane se învoiesc sa puna ceva în comun, cu scopul de a împarti foloasele, sau pentru a beneficia de economiile care ar putea rezulta din aceasta asociere (caz particular asociat unic). Acest contract reprezinta actul constitutiv al societatii.
Pe de alta parte, termenul de societate desemneaza persoana juridica, respectiv "persoana morala" careia i s-a atribuit "bunul sau lucrul" pus în comun si care este investit sa actioneze în numele si interesul societatii care o constituie. Respectiv societatea comerciala este o persoana juridica prin care, în temeiul contractului de societate, persoanele ce o constituie convin ca prin aporturile individuale aduse sa constituie un fond special comun (capital social), din a carui exploatare si savârsirea de acte si fapte de comert sa obtina profit care se poate reîmparti în proportia participarii la constituirea capitalului social si dupa activitatea tuturor obligatiilor legale.
Societatile comerciale pot fi:
societati comerciale de persoane;
societati comerciale de capitaluri.
Totodata se poate evidentia si faptul ca exista forme de societate cu vocatie generala, respectiv "societatile tip" si cele corespunzatoare unor situatii specifice sau speciale, respectiv "societatile particularizate" ca tip.
Societatile cu personalitate juridica sunt societatile reglementate de Legea Societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata în Monitorul Oficial nr. 33 / 1998 unde sunt clasificate astfel:
a) Societate în nume colectiv - în care asociatii au toti calitatea de comerciant si raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale ale societatii
b) Societatea în comandita simpla pe de o parte, mai multi asociati comanditati, având calitatea de comercianti si raspunzând nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii si pe de alta parte unul sau mai multi asociati comanditati care nu au calitatea de comercianti si a caror contributie la acoperirea pasivului social este limitata numai pâna la concurenta aportului lor la capitolul social.
c) Societate cu raspundere limitata - în care asociatii nu au calitatea de comerciant si raspund pentru obligatiile sociale ale societatii numai în limita aportului lor la capitalul social.
d) Societate în comandita pe actiuni - având capitalul împartit pe actiuni (respectiv parti egale a capitalului social) si în care sunt grupati pe de o parte mai multi asociati comanditati si care raspund solidar pentru obligatiile societatii, iar pe de alta parte, unul sau mai multi asociati comanditari necomercianti, obligatiile lor la acoperirea pasivului social este numai în masura aportului lor la acoperirea capitalului social.
e) Societatea pe actiuni (SA) - cunoscuta si sub denumirea de societate anonima în care asociatii detin un titlu negociabil numit actiune, reprezentând o cota parte din capitalul social si în care actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor.
a) Societatea civila - este o asociere printr-un contract, prin care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de comerciant se învoiesc sa puna în comun bani sau bunuri cu scopul împartirii foloaselor. Societatile civile pot efectua numai operatiuni cu caracter civil, iar asociatii sunt personal si nelimitat responsabil, pentru obligatiile sociale, proportional cu aportul lor în societate, ca exemplu putem da fondurile deschise de investitii.
b) Societatea în participatiune - constituita printr-un contract între o persoana fizica având calitatea de comerciant ori o societate comerciala si una sau mai multe persoane fizice care nu au calitatea de comercianti. Prin aceasta forma de societate, comerciantul sau societatea comerciala acorda celorlalti asociati o participare la beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatii comerciale sau chiar asupra întregului comert, societatea în participatiune este singura forma de societate comerciala reglementata de Codul Comercial (art. 251 - 256). Contractul de asociere în participatiune poate fi civil sau comercial, în functie de natura si obiectul sau. Societatile în participatiune pot fi civile sau comerciale si nu au nevoie de înmatricularea în registrul comertului. Majoritatea asociatilor pot ramâne necunoscuti tertilor.
Societati particularizate prin statutul lor juridic:
a) Organizatiile cooperatiste - mestesugaresti, de comert, de consum si de credit sunt constituite de persoane fizice în scopul de satisfacere al populatiei. Membrii organizatiei sunt în acelasi timp si asociati si cooperatori.
b) Societati cu capital variabil. Capitalul acestor societati este susceptibil de majorare sau diminuare permanenta ca efect al noilor varsaminte facute de asociati. Cele mai cunoscute fiind societatile de investitii si societatile agricole (art. 5 din Legea 36/1991 privind societatile agricole).
c) Societatile cu capital de stat, integral sau majoritar provenite din fostele unitatii economice de stat si care au fost înfiintate prin Hotarâri Guvernamentale, care sunt înca guvernate de Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat în regii autonome si societati comerciale.
Aceste societati sunt supuse unor conditii speciale de constituire autorizare, impuse de reglementarile legale.
Ele se grupeaza dupa obiectul de activitate:
a) în sectorul de credit - societatile bancare;
b) în sectorul pietei de capital (titluri financiare) - societati de administrare a fondurilor de investitii, societati de brokeraj, societati de depozitare.
c) în sectorul profesiunilor libere:
societati de expertiza contabila;
societati civile profesionale:
avocati, notari;
medici, farmacii;
de furnizori.
d) în sectorul asigurarilor - societatile de asigurare-reasigurare.
Figura 1 - Clasificarea societatilor comerciale
Societati de persoane în care asociatii se accepta reciproc - cedentul este obligat sa ramâna în societate, în care cesionarului i se refuza acceptul de a prelua partile sociale. Asociatii hotarasc daca un eveniment constituie un impediment în functionarea societatii. Capitalul societatii este împartit în mod conventional în parti de interes, reprezentate de cotele partilor din capitalul social detinute de fiecare asociat, în cazul societatilor cu raspundere limitata sunt denumite de lege "parti sociale" (art. 32, Legea 31/1990). Societatile de capitaluri sunt societati al caror regim nu este fondat pe persoane ci pe capitaluri adus ca aport la societate. Capitalul acestor societati este împartit pe actiuni, care sunt titluri financiare negociabile. Elementul principal, actiunea, titlul care poarta drepturile si obligatiile acordate personalului.
Societatile de capitaluri sunt societati deschise în general si în care actionarii nu se cunosc între ei, iar actiunile sunt liber concesionabile. Societatile de capitaluri mai poarta denumirea si de societati pe actiuni.
Asociatiile familiale reprezinta un tip de firma comerciala care actioneaza în domeniul distributiei, fiind constituita din membrii unei familii cu o gospodarie comuna.
Autorizatiile privind constituirea si functionarea firmelor respective cuprind mentiuni cu privire la numele solicitantilor, obiectul de activitate. Mijloacele financiare necesare asociatiilor familiale, atât pentru constituire cât si pentru desfasurarea activitatii, pot proveni din:
resurse proprii;
credite bancare;
finantari straine.
Autorizatiile privind constituirea sunt în competenta organizatiilor locale, potrivit prevederilor Codului Comercial.
Litigiile legate de refuzul de autoritate sau de retragere a autorizatiei sunt de competenta tribunalelor teritoriale de judet sau municipiu.
Potrivit prevederilor Codului Comercial si al legislatiei, persoanele fizice pot fi autorizate sa desfasoare activitati independente în domeniul serviciilor sau al realizarii anumitor produse si servicii.
Întreprinzatorii care primesc aprobarea de a desfasura o activitate independenta în calitate de persoana autorizata pot lucra si prin cumul si într-o alta unitate cu capital de stat sau privat.
Autorizarea pentru prestarea de servicii sau realizarea diverselor produse se asigura de catre organele locale, ea fiind similara cu asociatiile familiale, în plus trebuie sa existe o atestare a capacitatii profesionale care se da de catre organele abilitate în acest domeniu, respectiv organizatiile profesionale specifice activitatii pentru care se cere autorizarea.
Regiile autonome s-au organizat si functioneaza ca persoane juridice în ramurile strategice ale economiei nationale. Regiile sunt organizate si functioneaza în baza Legii 15/1990.
De regula, regiile autonome se înfiinteaza prin hotarâri ale Guvernului când este vorba de cele de interes national, sau decizii ale organelor administratiei publice locale - prefectura sau primarii ale municipiilor, când se au în vedere regiile de interes local.
Regiile autonome sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor, având o functionare bazata pe gestiune economica proprie si autonomie financiara. Ele întocmesc bugete de venituri si cheltuieli si bilant contabil.
Consiliul de administratie este organul de conducere. Organele de conducere ale regiilor autonome, atât consiliile de administratie, cât si directorii sunt numiti prin ordin al ministrului de resort sau decizie a prefectului sau primarului, dupa caz
Constituirea capitalului social reprezinta prima faza de finantare a unei societati comerciale. Cea mai mare parte a întreprinderilor se organizeaza ca societati de capital, adica societati în care aportul de capital se face prin titluri liber negociabile, care nu angajeaza responsabilitatea aducatorului decât pentru suma subscrisa. Aportul la capitalul social poate fi prin aport în natura (utilaje, instalatii, cladiri) sau varsat (lichiditate - cash).
Dintre societatile de capital, cea mai raspândita este societatea anonima pe actiuni, care se caracterizeaza prin faptul ca responsabilitatea actionarilor este limitata la suma participarii lor la capitalul social. Acesta este divizat in actiuni. Alte tipuri de societati comerciale descrise în capitolul anterior: societate în comandita pe actiuni, societate în comandita simpla, societate comerciala cu raspundere limitata, societate comerciala în nume colectiv si întreprinderi unipersonale, prezinta caracteristici proprii în ceea ce priveste constituirea capitalului social si au fost descrise la locul respectiv.
Cresterea capitalului social reprezinta o decizie strategica care este luata de adunarea generala a actionarilor. Are loc în cazuri de dezvoltare a activitatii si care urmaresc o crestere economica cu scopul maririi rentabilitatii. Cresterea capitalului social marcheaza viabilitatea întreprinderii, faptul ca lucreaza rentabil si are un efect pozitiv, crescând încrederea bancilor si a partenerilor de afaceri în întreprindere. Cresterile de capital reprezinta un mijloc de finantare prin fonduri proprii, ca si autofinantarea. Deosebirea consta în faptul ca, în timp ce autofinantarea este practic o finantare interna realizata prin efortul propriu al societatii comerciale, respectiv capitalizarea unei parti a beneficiului, cresterea de capital reprezinta o finantare externa prin fonduri proprii aduse din afara societatii de catre actionari. Din acest punct de vedere cresterile de capital se aseamana cu finantarea prin îndatorare, care este tot o finantare externa.
Cresterile de capital social prin noi aporturi în numerar conduc la sporirea mijloacelor banesti ale societatilor comerciale, la cresterea lichiditatii financiare, spre deosebire de celelalte cresteri de capital - prin încorporarea rezervelor si convertirea datoriilor, care nu fac altceva decât sa modifice structura juridica a pasivului.
Cresterile de capital reprezentând aport de lichiditati, se mai pot analiza si ca vânzari de actiuni, în final, indiferent de forma în care au loc cresterile de capital, conduc la întarirea fondului de rulment al societatii, si deci duc la întarirea echilibrului financiar. Sporirea capitalului social nu este însotita imediat de o sporire a activelor imobilizate.
Reducerea capitalului social poate fi determinata de producerea unor pierderi în patrimoniu. Oricare ar fi motivul reducerii, acesta se hotaraste de catre adunarea generala a actionarilor.
Modificarea marimii capitalului trebuie înscrisa în Registrul Comertului si comunicata tuturor creditorilor întreprinderii.
Pentru reducerea capitalului social se pot aplica trei procedee: scaderea valorii nominale a actiunilor existente, reducerea numarului actiunilor, sau combinarea celor doua procedee.
Reducerea capitalului social prin cumpararea propriilor actiuni se poate realiza în trei feluri:
societatea comerciala cumpara un numar de actiuni în vederea anularii lor;
societatea comerciala rascumpara unele actiuni, atribuindu-le ulterior salariatilor, când se urmareste atragerea salariatilor ca actionari;
societatea cumpara propriile actiuni la bursa, în vederea regularizarii cursului lor. Acest din urma procedeu este aplicabil numai în cazul societatilor cotate la bursa.
Amortizarea capitalului social presupune restituirea catre actionari înainte de data lichidarii, a valorii nominale a actiunilor lor, integral sau partial, din rezervele constituite sau din beneficiu. Restituirea capitalului social nu aduce practic nici o modificare a volumului acestuia înscris în statut si la Registru Comertului, întrucât sursa din care se face restituirea este beneficiul sau fondul de rezerva.
Restituirea de capital este impusa fiscal ca si dividendul.
Am definit deja actiunea ca fiind o fractiune egala si indivizibila a capitalului social. Vom trece în revista câteva detalii privind clasificarea actiunii, caracteristicile actiunilor si piata actiunilor.
Am aratat ca actiunile pot fi clasificate ca nominative sau la purtator. Aceste tipuri sunt determinate prin actul constitutiv al societatii, în caz ele vor fi la purtator. Actiunile nominative pot fi emise în forma materiala, pe suport de hârtie, sau sub forma dematerializata prin înscriere în cont. Actiunile nu vor putea fi emise pentru suma mai mica decât valoarea lor nominala. Actiunile nominative pot fi convertite la purtator si invers, prin hotarârea adunarii generale extraordinare a actionarilor.
Caracteristicile actiunilor au scopul sa clarifice relatiile dintre societate si actionar. Ele trebuie sa cuprinda un numar mai mare sau mai mic de caracteristici, dar trebuie sa cuprinda minimul de date privitor la:
denumirea si durata societatii;
durata actului constitutiv, numarul din Registrul Comertului sub care este înmatriculata societatea si numarul din Monitorul Oficial al României în care s-a facut publicarea;
capitalul social, numarul actiunilor si varsamintele efectuate;
avantajele acordate fondatorilor;
actiunile vor fi semnate de doi administratori.
Caracteristicile actiunilor dupa fazele emisiunii, în conformitate cu acest criteriu, capitalul constituit prin vânzarea actiunilor poate fi autorizat, capitalul subscris, capitalul varsat si capitalul emis si varsat.
1. Capitalul autorizat.
Orice societate comerciala pe actiuni trebuie sa obtina aprobarea din partea puterii publice de a pune în vânzare actiuni.
Permisiunea se solicita prin aprobarea actului constitutiv al societatii.
Cu acest prilej se aproba si tipul si caracteristicile actiunilor puse în vânzare, numarul lor si valoarea totala a capitalului.
Capitalul varsat se constituie treptat pe masura depunerii efective de numerar.
Capitalul emis varsat se mai numeste si capital declarat, si reprezinta sumele varsate efectiv si integral pe masura subscrierilor.
2. Capitalul subscris
Capitalul subscris reprezinta valoarea totala a capitalului pe care diversi terti s-au angajat sa-1 depuna. Societatea comerciala aproba subscrierea facuta de viitorii actionari. Din acest moment varsarea sumelor devine obligatorie.
Caracteristicile actiunilor dupa valoarea lor
Sub aspectul valorii scriptice, actiunile pot fi de doua feluri:
a) actiuni cu valoarea nominala înscrisa pe formular ;
b) actiuni fara valoare nominala.
a) Actiuni cu valoare nominala. Valoarea nominala sau facila este suma minima pe care trebuie s-o deburseze un actionar. Valoarea nominala a unei actiuni nu va putea fi mai mica de 1000 lei. Capitalul social nu este altceva decât suma valorilor nominale ale actiunilor. La valoarea nominala se calculeaza dividendele.
b) Actiuni fara valoare nominala sunt cele care n-au înscrise pe titlu nici un fel de valoare. Cu prilejul negocierii se stabileste valoarea lor, urmând ca întreaga suma obtinuta sa se mobilizeze la capitalul social. Cursul actiunilor la bursa poate fluctua sub sau peste valoarea nominala, functie de rezultatele financiare ale societatii.
Caracteristicile actiunilor dupa drepturile pe care le confera:
Prin vointa fondatorilor societatilor comerciale, actiunile emise pot oferi diferite drepturi - privilegii - detinatorilor, si care trebuiesc consemnate în actul constitutiv al societatii. Se pot emite actiuni preferentiale cu dividend prioritar fara drept de vot, ce confera titularului:
1) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuit al exercitiului financiar, înaintea oricarei alte prelevari;
2) privilegiul de vot este atasat actiunii si nu cumparatorului initial, asa încât el se transfera fiecarui detinator succesiv;
3) privilegiul de participare se ataseaza numai actiunilor cu privilegiul de dividend, si permit actionarului sa primeasca un dividend aditional la cel cuvenit, pe actiunile cu privilegiul de dividend. Actiunea deci, participa în mai mare masura la repartizarea profiturilor;
4) privilegiul de conversiune da posibilitatea de a schimba o actiune detinuta, contra unei alte actiuni, cu alte caracteristici sau cu alt titlu emis de aceeasi societate.
Piata actiunilor consta din piata primara si piata secundara.
Piata primara, pentru oferirea actiunilor firmei, este piata pe care sunt emise actiuni preferate (preferentiale) sau actiuni comune, adica sunt vândute pentru prima data investitorilor, masura prin care firma obtine capital pentru nevoile sale interne.
Piata secundara este piata pe care actiunile sunt comercializate între investitori, dupa ce acestea au fost emise de firme. Scopul pietei secundare este acela de a furniza lichiditati investitorilor care cumpara actiunile de pe piata primara. Fara aceasta piata secundara, piata primara ar fi serios afectata în privinta capacitatii firmelor de a obtine capital, deoarece investitorii nu vor dori sa-si imobilizeze fondurile în actiuni care nu sunt usor convertibile în numerar (lichiditate - cash) atunci când au nevoie de el.
Piata actiunilor este un indicator important al valorii si bunastarii investitiilor care plaseaza actiuni (capital) într-o firma.
Obligatiunile sunt tot valori mobiliare emise de firme sau de stat, pentru procurarea fondurilor necesare sub forma de împrumut, prin marirea capitalului circulat.
Obligatiunea este un titlu financiar reprezentând creanta detinatorului acesteia asupra emitentului, rezultata în urma unui împrumut pentru care acesta din urma, firma sau statul, platesc periodic o dobânda de regula fixa si urmeaza sa rascumpere obligatiunea peste un anumit termen.
Obligatiunile sunt emise în general la o valoare nominala de 1000 dolari. Daca are un cupon de 10% dobânda si scadenta peste 10 ani, investitorul cumpara un venit de 100 dolari/an , adica 1000 dolari în 10 ani (fara a mai socoti si rambursarea capitalului avansat la scadenta).
Societatile pe actiuni pot emite obligatiuni la purtator sau nominative, care sa nu depaseasca trei patrimi din capitalul varsat si existent, conform celui din urma bilant contabil aprobat.
Obligatiunile pot fi emise în forma dematerializata, prin înscriere în cont. Pentru a proceda la emiterea de obligatiuni prin oferta publica, administratorii vor publica un prospect de emisiune care va cuprinde:
denumirea, obiectul de activitate, sediul si durata societatii;
capitalul social, numarul de înscriere în Registrul Comertului;
situatia patrimoniului;
categorii de actiuni emise de societate;
suma totala a obligatiunilor care au fost emise anterior si a celor ce urmeaza a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominala a obligatiunilor, dobânda lor, indicarea daca sunt convertibile dintr-o categorie în alta, ori în actiuni;
sarcinile ce greveaza imobilele societatii;
aprobarea emiterii de obligatiuni.
Exista mai multe tipuri de obligatiuni:
ipotecara - înseamna ca datoria firmei este garantata de o ipoteca pe activele firmei;
generala - este o creanta fata de firma eminenta, fara stabilirea drept garantie a unui activ;
cu colateral - înseamna ca obligatiunea este garantata cu hârtii de valoare provenind din alte firme, plasate de firma eminenta la terti.
Ţinând seama de modul de rascumparare a obligatiunii, se pot utiliza obligatiuni:
cu fond de rascumparare, când societatea pune periodic într-un fond suma din care va rascumpara la scadenta obligatiunile emise;
seriale, când un anumit numar de titluri ajung la scadenta în fiecare an;
executabile, sunt obligatiunile care pot fi platite înainte de scadenta, în orice moment convenabil firmei eminente;
convertibile, care pot fi preschimbate la optiunea detinatorului cu actiuni preferentiale, la un anumit raport de schimb.
Diversitatea tipurilor de actiuni a fost generata de necesitatea acoperirii celor doua riscuri - riscul pretului de piata (curs bursier) si riscul ratei dobânzii. Concurenta obliga întreprinderile eminente sa propuna formule care sa asigure plasarea acestora.
Regimul societatilor comerciale s-a regasit în Codul Comercial Român din 1887, care, prin art. 77 - 269 stabilea cadrul normativ pentru: societatea în nume colectiv, societatea în comandita simpla, societatea în comandita pe actiuni, societatea anonima (pe actiuni). Totodata prin art. 251 - 256, Codul Comercial reglementa societatea în participatiune. De altfel, si în prezent singura forma de societate comerciala guvernata de Codul Comercial este "societatea în participatiune".
Toate celelalte societati comerciale urmeaza regimul general stabilit prin reglementarea de baza - Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata în Monitorul Oficial nr. 33/29.01.1998 completata cu reglementari speciale, respectiv:
Legea privind reorganizarea unitatilor economice de stat în regii autonome si societati comerciale nr. 15 /1999;
Legea privind activitatea bancara nr. 33/1991;
Legea privind societatile agricole si alte forme de asociere în agricultura 36/1991;
Legea privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor din domeniul asigurarilor nr. 17/1991.
Ordonanta Guvernului privind reglementarea constituirii si functionarii fondurilor deschise de investitii si a societatilor de investitii de intermediere financiara nr. 24/1993.
Legea privind valorile mobiliare si bursele de valori nr. 52/1994, ale caror dispozitii sunt completate cu reglementarile emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, vizând piata de capital si societatile care opereaza pe aceasta piata.
Ordonanta Guvernului nr. 49 1994 privind regimul juridic aplicabil unor societati comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990, care se restructureaza prin diviziune sau fuziune.
Ordonanta Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila.
Legea privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare.
Decretul Lege din 1936 pentru înfiintarea Caselor de amanet si împrumut nr 2561/1936 repusa în aplicare dupa 1989.
Legea privind registrul comertului nr. 26/1990.
|
