ASPECTE SELECTIVE PRIVIND EVOLUTIA POLITICILOR COMERCIALE ALE STATELOR LUMII IN PERIOADA POSTBELICA

1. Principalii factorii de influenta

In perioada postbelica, politicile comerciale promovate de statele lumii au fost marcate de urmarile razboiului si evolutia ulterioara, in plan economic si politic, la scara mondiala. Principalele tari invingatoare la finele conflagratiei mondiale – in primul rand SUA – au manifestat tendinta de exploatare a pozitiei detinute pe seama schimburilor comerciale promovate cu alte state.[1]

Se pot sintetiza ca factori principali de influenta:

a) Factorii caracteristici primului deceniu postbelic, cand s-a resimtit schimbarea raportului de forte intre tarile dezvoltate si SUA, perioada in care se inregistreaza:[2]

concesii fata de SUA, mai ales in domeniul vamal;

blocada economica si discriminari comerciale promovate de SUA (la care s-au raliat celelalte tari dezvoltate) fata de tarile socialiste;

accentul politicilor comerciale ale tarilor lumii s-a pus pe tariful vamal si restrictii cantitative.

b) Factorii caracteristici perioadei urmatoa 252h77c re, cand survin schimbari in relatiile economice internationale, factori intre care amintim:

se manifesta o concurenta dura, pe piata mondiala, intre SUA si alte grupuri de tari dezvoltate, pentru a mentine si cuceri anumite piete (rolul SUA in CI se diminueaza usor pe masura ce se impun pe piata mondiala:

Japonia + alte tari nou industrializate;

CEE, ca piata unica, in cadrul careia institutiile comunitare promoveaza o politica comerciala comuna fata de tarile terte).

procesele de integrare economica din Europa Occidentala (CEE si AELS) antreneaza implicatii in relatiile reciproce dar si cu celelalte state;[3]

presiunea exercitata de grupul tarilor in curs de dezvoltare de a obtine facilitati la exportul lor pe pietele tarilor dezvoltate (prin GATT, UNCTAD, ONUDI, FMI etc.) se materializeaza prin rezolvari partiale;

fenomenele negative (recesiune, criza de materii prime etc.) survenite in economia mondiala, incepand cu decembrie 1970, au afectat pronuntat ansamblul REI;

actualele procese de tranzitie din fostele tari socialiste, procese aflate in derulare vor avea implicatii asupra politicilor comerciale ale statelor si REI.

Principalele trasaturi si tendinte in evolutia politicilor comerciale promovate de statele lumii (perioada postbelica)

Factorii amintiti, cat si altii, au conturat contextul de ansamblu ale derularii CI, derulare ce a imprimat, la randul ei, anumite trasaturi si tendinte politicilor comerciale promovate de tarile lumii in perioada postbelica. In sinteza, ca trasaturi principale ale politicilor comerciale invocate, amintim:

a) Atenuarea protectionismului industrial si mentinerea protectionismului agricol la nivel ridicat. Astfel, corespunzator celor doua grupe de produse amintim:

PRODUSE INDUSTRIALE:

prin intermediul GATT, nivelul mediu al taxelor vamale de import pentru majoritatea produselor industriale se reduce aproximativ cu 60%; se favorizeaza cresterea CI cu astfel de produse;[4]

pentru anumite produse industriale taxele vamale raman inca protectioniste;

in domeniul barierelor netarifare (la R. Tokyo) s-au adaptat acorduri sau coduri de conduita pentru CI cu produse industriale, pentru a reglementa diferendele dintre tari si a acorda un tratament preferential tarilor in curs de dezvoltare.[5]

PRODUSE AGRICOLE:

liberalizarea comertului cu produse agricole nu inregistreaza succese semnificative;

sporeste preocuparea unor tari de a-si proteja agricultura printr-un complex de masuri:

bariere tarifare;

bariere netarifare;

instrumente de stimulare si promovare;

in tarile industrializate, protectia agricola este de circa 3 ori mai mare ca protectia asupra produselor manufacturate.

b) Liberalizarea CI in deceniile sase-sapte, cresterea protectionismului netarifar in perioada urmatoare si protectie pentru industriile tinere din tarile in curs de dezvoltare.[6] In domeniul liberalizarii CI, rezultate majore s-au obtinut sub GATT, dar incepand cu deceniul opt tendinta initiala se modifica, in principal, prin promovarea protectionismului netarifar in sectoare ca: textile, confectii, incaltaminte, automobile, electronica etc. Apar noi forme ale barierelor netarifare (depuneri prealabile la import, limitari voluntare la export etc.) iar aplicarea unor masuri se face discriminatoriu.

Pentru tarile in curs de dezvoltare s-au aplicat unele strategii de protectie si dezvoltare a industriei, dar rezultatele obtinute sunt partiale (anumite succese sub GATT).

c) Incepand cu deceniul sase, cresc in importanta masurile de promovare si stimulare a exportului, in ansamblu politicilor comerciale promovate de statele lumii. Ascutirea concurentei pe piata mondiala intre tarile dezvoltate a condus la o crestere a rolului si interventiei statului in economia nationala si sustinerea exportului. A crescut ponderea subventiilor la export in structura PNB, iar creditele de export cu dobanda preferentiala ajung, in valoarea exportului national, de la 10% (SUA, Canada, Germania etc.) la 45% (Japonia, Anglia etc.). Conform unor estimari, pe ansamblu CEE valoarea subventiei comunitare la export atinge 10 miliarde $ anual.

d) Ca o derogare de la CNF, sporeste numarul aranjamentelor preferentiale aplicate in REI, aspect ce constituie o trasatura distincta a politicilor comerciale promovate de tarile lumii in prezent. Astfel de aranjamente s-au dezvoltat in paralel cu procesele integrationiste din diferite zone ale lumii, cat si intre tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare. La nivel GATT, s-a admis ca o derogare de la principiul fundamental al CNF aplicarea unor astfel de aranjamente preferentiale. Un statut aparte ocupa doua aranjamente de acest tip, astfel:

SGP – sistemul general de preferinte vamale nereciproce si nediscrimintorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare;

SGPC – sistemul global de preferinte comerciale intre tarile in curs de dezvoltare (ambele se prezinta in capitolul 3).

e) In ultimii ani, in conditiile manifestarii unor fenomene negative in economia mondiala, are loc o accentuare a protectionismului in general. In dorinta de  sustine si a face competitive pe piata mondiala unele produse, mai ales tarile dezvoltate recurg, in anii ‘80-’90, la masuri de protectie – prin diferite instrumente si modalitati – ceea ce contravine unor reguli si angajamente convenite in relatiile comerciale internationale. Astfel de masuri includ protectia netarifara:

nerespectarea principiilor GATT;

noi forme de restrictionare directa a importurilor sau de stimulare la export;

apelarea la principii de reciprocitate in relatiile cu tarile in curs de dezvoltare;

aplicarea graduala a SGP;

taxe diferentiate expres pe fluxuri comerciale functie de gradul de prelucrare a produselor;

categorii noi de taxe produselor industriale din tarile in curs de dezvoltare.

In cadrul unor astfel de masuri, in paralel dar si sub auspiciile GATT, s-a introdus de catre tarile dezvoltate conceptul de “DEZORGANIZARE A PIETEI”, ca element de referinta pentru a invoca clauza de salvgardare. Atunci cand anumite importuri inregistreaza cresteri importante, iar preturile sunt sensibil inferioare celor mondiale, se pot aplica masuri descriminatorii, de retorsiune fata de tara exportatoare (s-au facut eforturi pentru a da o valoare juridica in cadrul GaTT si s-a reusit, partial, prin semnarea Acordului pentru produse textile, devenit apoi Acordul Multifibre ce include mai multe produse).[10]

O alta forma de manifestare a protectionismului actual o constiutie apelarea excesiva si abuziva la PROCEDURI ANTIDUMPING: nu se mai folosesc ca mijloc de lupta impotriva practicelor comerciale neloiale ci ca mijloc de protectie, cel putin pe o perioada limitata de timp (de la data declansarii procedurii si pana la data formularii concluziilor de o comisie special mandatata sunt necesare luni de zile, perioada in care relatiile comerciale reciproce pentru produsul in cauza se suspenda COMPLET). Unele tari, au fixat preturi minime de referinta la importul anumitor marfuri, iar importul sub aceste nivele intra sub incidenta unor SUPRATAXE aplicate imediat.

Aplicarea in practica a unor masuri protectioniste, in general de catre tarile dezvoltate, in actuala etapa a inregistrat modalitati diferite de materializare la nivelul celor trei POLI DE PUTERE ECONOMICA pe plan mondial:[11]

in Europa Occidentala (tarile CEE), masurile protectioniste se aplica din initiativa si sub supravegherea GUVERNELOR din aceste tari, bazandu-se mai putin pe un cadru juridic adoptat de parlamentele tarilor respective. Unele reglementari de ansamblu sunt cunoscute doar la nivelul CEE; astfel de practici dependente direct de guvern sunt foarte greu de cunoscut si contracarat de tarile in curs de dezvoltare.

Japonia aplica in practica masuri similare dependente direct de guvern, fiind tara cu piata cea mai INCHISA pentru tot ceea ce inseamna produse industriale cu grad superior de prelucrare; politica comerciala promovata de Japonia si masurile de protectie excesiva a economiei nationale au generat veritabile crize chiar in relatiile cu SUA si CEE, si nu numai cu tarile in curs de dezvoltare.

in SUA aplicarea masurilor protectioniste este circumscrisa legislatiei adoptate in acest sens de Congres, aspect ce face ca procedura sa fie mai transparenta, iar masurile luate mai bine cunoscute de statele interesate. Numarul unor astfel de reglementari adoptate de SUA este mare (Legea de comert exterior a SUA, 1974; Legea pentru tarife si comert, 1987; o serie de amendamente etc.), iar de fiecare data s-au vizat problemele concrete survenite pe unele fluxuri comerciale ale SUA:

cu Brazilia si alte tari din America de Nord (otel, incaltaminte, soft etc.);

cu Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong;

cu unele tari din CEE (Germania, Italia, Anglia, Franta etc.).