Asigurarea marfurilor în traficul international
Marfurile care circula în trafic international sunt supuse unor riscuri legate de operatiunile de manevrare, depozitare, transbordare, ca si de cele care tin de transportul propriu-zis.
„Riscul marii” desemneaza ansamblul evenimentelor care pot surveni pe parcursul transportului (accidente, calamitati etc.). În plus, pot sa se produca riscuri speciale, datorita unor fapte ca greve, revolta, sabotaj, conflicte armate etc.
Asigurarea se bazeaza pe o relatie contractuala între posesorul bunului, în calitate de ASIGURAT, si o companie de asigurari, în calitate de ASIGURĂTOR, prin care asiguratul transfera anumite riscuri asiguratorului, platindu-i acestuia o suma de bani denumita PRIMĂ DE ASIGURARE, urmând ca, în cazul producerii daunelor, asiguratorul sa îl despagubeasca pe asigurat conform conditiilor stabilite în contract.
Principiile asigurarii
Principiul de baza în materia asigurarilor este ca dupa plata despagubirii, asiguratul trebuie sa se afle într-o situatie patrimoniala echivalenta cu cea avuta înainte de producerea pagubei.
Valoarea asigurata va trebui sa acopere în egala masura pierderea suferita (damnum emergens), cât si câstigul nerealizat (lucrum cessans). În practica, valoarea asigurata reprezinta valoarea marfii la destinatie, majorata cu 10 – 20%.
Prima de asigurare variaza în functie de natura marfii, ambalaj, modul de transport, traseu, natura riscurilor asigurate. Marimea ei variaza de la 1‰la 2% din valoarea asigurata. Media mondiala este de 8‰, iar cea europeana este de 5‰.
Dupa plata despagubirii, asiguratorul se subroga în toate drepturile proprietarului încarcaturii si se poate întoarce cu actiune împotriva carausului sau a unor terti pentru recuperarea unor sume în masura în care raspunderea pagubei este în sarcina transportatorului.
Principiul subrogarii permite partajarea responsabilitatii si a platii între toti cei care au concurat la realizarea transportului (încarcator, expeditor, caraus, asigurator).
În ceea ce priveste raspunderea carausului, principiul general acceptat este ca transportatorul este tinut raspunzator de pierderea coletelor, de avarii si întârzieri. Valoarea practica a acestui principiu trebuie sa fie apreciata însa în raport cu limitarile si cazurile de raspundere, care circumstantiaza strict raspunderea transportatorului.
Astfel, limitarile de raspundere sunt recunoscute atât de Conventia de la Bruxelles (CB), cât si de Conventia de la Hamburg (CH) si se practica în raport cu modul de transport si greutatea marfii. De ex., conform CB, carausul raspunde în limita a 666,675 DST/colet sau 2 DST/kg (cea mai mare suma); dupa CH limitele sunt 835DST/colet si 2,5 DST/kg.
Cazurile de exonerare de raspundere sunt:
forta majora (evenimente imprevizibile si irezistibile);
cazul fortuit (incidente imprevizibile);
viciul propriu al marfii;
culpa expeditorului (ambalaj necorespunzator, încarcare defectuoasa);
culpa destinatarului (greseli de descarcare).
Principiul maximei bune-credinte (Utmost Good Faith) consta în datoria asiguratului de a-l informa pe asigurator, fara ca acesta sa întrebe în legatura cu toate circumstantele materiale privind riscul.
În practica asigurarii prezinta importanta notiunile de avarie totala, avarie particulara si avarie comuna.
AVARIA TOTALĂ (total loss) presupune pierderea sau distrugerea totala a marfii si este de 2 feluri:
reala – marfurile distruse iremediabil sau disparute complet si definitiv;
prezumtiva – marfuri abandonate, deoarece pierderea lor totala este inevitabila.
AVARIA PARTICULARĂ sau PARŢIALĂ (particular loss) priveste toate modalitatile de transport. Este vorba de deteriorari sau pierderi de marfa, care se datoreaza unor evenimente majore, care survin în timpul transportului (naufragiu, accident rutier, deraiere etc.), fie unor situatii care privesc exclusiv marfa respectiva (cadere, pierdere etc.). Valoarea pagubei este sub valoarea comerciala sau de asigurare a bunului asigurat.
AVARIA COMUNĂ sau GENERALĂ (general average loss) este o notiune specifica transportului maritim si fluvial si desemneaza pierderea rezultata în urma unei decizii constiente a capitanului de a sacrifica o parte din marfa pentru a salva nava dintr-o situatie dificila (ex. inundarea vasului, naufragiu) sau de a face cheltuieli exceptionale pentru a salva încarcatura. Cheltuielile si sacrificiile astfel angajate sunt repartizate între armator si proprietarul încarcaturii.
Conditiile de asigurare
Conditia A.R. (All Risks) „Toate Riscurile” acopera toate riscurile de pierdere sau deteriorare a bunurilor asigurate, respectiv avaria comuna, ca si toate avariile particulare, inclusiv disparitia totala sau partiala a marfii prin furt, ca si pierderea totala (nelivrarea) sau partiala (lipsa la livrare). Pierderile, deteriorarile sau cheltuielile cauzate de viciile marfii.
Conditia W.A (Withh particular average) „Cu raspundere pentru avaria particulara” acopera daunele rezultate din pierderea totala sau pierderea ori deteriorarea partiala a bunurilor asigurate cauzate nemijlocit de „riscurile marii”, specificate în polita de asigurare, ca de ex. incendii, furtuna, explozie, vârtej, esuare, rasturnare, coliziune, naufragiu.
Conditia F.P.A. (Free from particular average) „Fara raspundere pentru avaria particulara” acopera daunele rezultate din avaria comuna, neacoperind pierderea partiala sau deteriorarile. Daca este indicat „FPA, cu exceptia…”, atunci cazurile de avaria particulara sunt acoperite.
Toate conditiile de mai sus exclud riscurile de razboi sau greva, care trebuie sa fie acoperite separat.
Conditiile de asigurare A, B si C pentru marfurile transportate pe mare presupun o delimitare mai clara si mai precisa a sferelor lor de acoperire.
Conditiile comune continute de cele 3 conditii sunt:
cheltuielile si contributiile la varia comuna si/sau cheltuieli de salvare, platite de asigurat, stabilite potrivit prevederilor contractului de navlosire si/sau legii aplicabile, daca acestea au fost facute pentru sau în legatura cu înlaturarea unei pierderi cauzate de orice evenimente;
suma ce reprezinta proportia raspunderii stabilite conform clauzei „culpa comuna în caz de coliziune”, daca aceasta clauza este prevazuta în contractul de navlosire.
Excluderi comune tuturor celor 3 clauze:
a) Pierderea , avaria si cheltuiala rezultând din sau provocate de:
comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului;
scurgerea ordinara, pierderea uzuala în greutate sau volum ori uzura normala a bunului asigurat;
ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat;
viciul propriu sau natura voiajului sau a calatoriei;
întârzierea;
pierderea voiajului sau a calatoriei;
insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligatiilor financiare catre obligatiilor financiare catre proprietarii, administratorii, navlositorii sau operatorii navei;
folosirea de obiecte radioactive;
contaminarea radioactiva;
starea de nenavigabilitate a navei;
b) Riscuri de razboi (conflicte militare);
c) Riscuri de greve (conflicte sociale).
Conditia de asigurare A este cea mai cuprinzatoare. În baza acestei conditii sunt acoperite toate riscurile de pierdere si avarie a bunului asigurat, cu exceptia excluderilor a, b si c.
Conditia de asigurare B, cu exceptia excluderilor a, b si c acopera riscurile cauzate de:
incendii sau explozii;
esuarea, scufundarea sau rasturnarea navei sau ambarcatiunii;
rasturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru;
coliziunea sau contactul navei sau mijlocului de transport, container sau loc de depozitare;
descarcarea marfii într-un port de refugiu;
cutremur de pamânt, eruptie vulcanica sau trasnet;
sacrificiul în avaria comuna;
aruncarea marfii sau luarea ei de valuri peste bord;
intrarea apei de mare, lac sau râu în nava, ambarcatiune, mijloc de transport, container sau loc de depozitare;
dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau cazut în timpul încarcarii sau descarcarii pe/si de pe nava, ambarcatiune sau alt mijloc de transport.
Conditia de asigurare C acopera pierderea si avaria la bunul asigurat de:
incendiu sau explozie;
esuarea, scufundarea sau rasturnarea navei sau ambarcatiunii;
rasturnarea sau derarierea mijlocului de transport terestru;
coliziunea sau contactul navei, ambarcatiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa;
descarcarea marfii într-un port de refugiu;
sacrificiul în avaria comuna;
aruncarea peste bord.
Contractul de asigurare (polita de asigurare) este documentul care atesta acordul de vointa dintre asigurat, care se obliga sa plateasca o anumita suma de bani – prima de asigurare, si asigurator, care, în schimbul primei, se obliga sa-l despagubeasca pe asigurat pentru daunele pe care le-ar suferi datorita producerii riscurilor asigurate.
Polita de asigurare poate fi nominativa sau la ordin (caz în care este transmisibila catre terti prin andosare).
Politele de asigurare pot fi:
- maritime sau fluviale, terestre si aeriene;
- casco (pentru mijlocul de transport);
- cargo (pentru marfa);
- de navlu (pentru pretul transportului maritim) etc.
Polita de asigurare a marfurilor (polita cargo) poate fi:
polita pe calatorie, prin care se asigura un transport determinat de marfa si trebuie sa fie subscrisa la fiecare expeditie;
polita cu alimentare, prin care se stabileste un plafon valoric, în limita caruia se pot face mai multe transporturi pâna la epuizarea sumei prevazute în polita; la fiecare expediere se întocmeste un „aviz de alimentare” prin care expeditorul îl informeaza pe asigurator în legatura cu expedierea respectiva;
polita de evaluare, când evaluarea marfurilor transportate se face ulterior, dupa avariere, pe baza facturilor;
polita de abonament sau flotanta, cea mai frecvent utilizata, prin care se asigura marfurile într-un anumit interval de timp, de obicei, un an (cu reînnoire prin acordul partilor), indiferent de modul de transport, destinatie sau natura marfii. Polita acopera la prima unica (în general) stabilita prin contract totalitatea expeditiilor efectuate în anul de referinta. Nu este necesar un aviz de alimentare pentru fiecare expeditie. Plata primelor se face prin regularizare, pe baza declaratiei privind livrarile, trimestrial, semestrial sau, mai frecvent, anual.
În vederea încheierii contractului de asigurare a marfii în traficul international, exportatorul remite expeditorului cererea de asigurare.
Cererea de asigurare cuprinde:
numele celui care dispune emiterea politei de asigurare;
numarul contractului, acreditivului, facturii externe;
conditia de livrare, ruta asigurata;
modalitatile si mijloacele de transport, pavilionul si numele navei;
numarul de conosament;
date referitoare la marfa;
valoarea navlului;
conditia de asigurare;
valoarea asigurata.
Pe baza acestui document, expeditorul încheie cu casa de asigurari polita de asigurare si îl avizeaza pe exportator printr-un aviz de asigurare.
Polita de asigurare, de regula, cuprinde urmatoarele elemente:
numele si semnatura asiguratorului;
numele asiguratului;
andosarea asiguratului, în cazul în care polita este transmisibila prin gir;
enumerarea si descrierea riscurilor acoperite;
valoarea asigurata;
locul unde se va plati despagubirea în cazul producerii riscului.
Obligatiile asiguratului, conform contractului de asigurare, se refera la:
plata primei, care se face cash, la locul subscrierii asigurarii;
furnizarea de informatii, care sa permita asiguratorului sa aprecieze riscul legat de expediere (valoarea marfii si natura acesteia, nava, ruta etc.);
plata unor taxe sau comisioane (pentru comisionarii de avarie).
Obligatia esentiala a asiguratorului este de a despagubi pe asigurat pentru pierderile suferite în cazul producerii riscurilor acoperite prin polita de asigurare.
În anumite situatii (de ex. transportul de lichide în butoaie sau sticle, anumite marfuri ambalate în saci, bunuri perisabile) asiguratorul îsi rezerva dreptul de a nu lua în considerare pierderile sub un anumit procent din valoarea marfii; aceasta cota se numeste fransiza.
În cazul producerii riscului asigurat si în vederea reglarii despagubirii se procedeaza în felul urmator:
asiguratul trebuie sa ia masuri pentru a valorifica dreptul de recurs împotriva carausului si pentru a conserva bunurile si a evita agravarea pagubei; poate sa solicite si expertizarea marfurilor de catre un comisionar de avarie;
asiguratul va întocmi dosarul de despagubire, care poate include: polita de asigurare, documentul de transport, factura comerciala, procesul verbal de constatare a avariei sau raportul de expertiza, care atesta faptul ca marfa n-a fost predata la destinatar;
asiguratorul analizeaza conditiile în care s-a produs paguba, verifica piesele dosarului si plateste despagubire în functie de clauzele contractului de asigurare si de documentele probatoare furnizate de catre asigurat. În cazul în care se retine raspunderea carausului sau expeditorului, actioneaza în regres asupra acestora pentru a recupera o parte din indemnizatia vizata (cea reprezentând responsabilitatea dovedita a tertilor).
|
