Comerțul internațional deține două trăsături importante:
implică utilizarea standardelor străine de evaluare a mijloacelor de schimb pentru fiecare sau ambii parteneri comerciali;
se supune unor legi, formalități vamale, culturi și limbi diferite.
Barierele pot fi naturale respectiv geografice sau practici comerciale. Ele se referă la rațiuni nepolitic 858q161i e datorită cărora aceleași mărfuri se vând la prețuri diferire în locuri diferite.
Barierele artificiale sunt determinate de felurite reglementări comerciale și transport al fiecărui stat. Barierele artificiale cuprind toate politicile prin care se creează (se adaugă), diferențe de prețuri. Ele includ restricții la import, politici de comerț exterior, particularități naționale, reglementări de transporturi și chiar și religioase.
Politicile guvernamentale joacă un rol esențial în reducerea barierelor comerciale.
Barierele comerciale se mai împart în:
a) netarifare: care sunt un complex de măsuri și reglementări de politici comerciale care împiedică, limitează sau deformează fluxul internațional de bunuri în scopul protejării pieței interne, spre deosebire de cele tarifare sunt prin eficiențe și mai greu de cunoscut de exportatori. In această categorie se disting cinci mari grupe:
limitarea cantitativă directă a importurilor,:
limitarea indirectă prin mecanismul prețurilor;
formalități .vamale și administrative la import;
participarea statului la activități comerciale;
standarde diferențiate aplicate produselor de import.
b) tarifare: care implică controlul mărfurilor care vizează intrarea sau ieșirea cu ocazia vămuirii lor. Principalul instrument fiind taxele vamale și accizele care se percep de statul de destinație.
c) tehnice: care sunt un ansamblu de norme și standarde tehnice, de poluare, fitosanitare, sanitar de ambalare sau etichetare prevăzându-se admiterea la export numai a acelora, indiferent de proveniență, care corespund specificațiilor. Barierele tehnice sunt elaborate de state sau de asociațiile producătorilor sau consumatorilor. Totodată în această categorie intră și omologarea cerută produselor din import.
Riscurile internaționale se pot produce atât pe planul rezultatelor operațiunilor de comerț internațional, cât și ca o consecință a acestuia pe planul răspândirii persoanelor care au conceput, decis și realizat operațiunea. Procesul decizional se realizează în acest domeniu în condiții de risc și incertitudine. Riscurile reprezintă evenimente și fenomene implacabile exterioare tranzacției, neputându-se imputa unui partener. Riscurile pot fi clasificate în:
neeconomice - embargouri, schimbări de regim politic și chiar războaie;
economice - fluctuații valutare ale contravalorii mărfurilor;
privind negocierea neurmată de contract;
privind scumpirea brusca a unor materii prime;
privind modificarea condițiilor de executare a contractului:
valutar - constă în posibilitatea înregistrării unor pierderi de fluctuații valutare (este unul din principalele motive de introducere a monedei EURO). El este în mare parte inevitabil; mărimea lui depinde de amploarea modificărilor cursului de schimb.
Pentru exortator riscul valutar constă în cazul în care la data încasării creanței valutare în curs s-a efectuat afacerea comercială, valuta respectivă are o putere de cumpărare mai mică decât în momentul încheierii contractului.
Diferența de curs nefavorabil
riscul modificării condițiilor de executare a contractului comercial internațional. Partenerii au posibilitatea de a interveni pentru limitarea sau eliminarea eventualelor riscuri după încheierea contractului comercial prin:
reducerea duratei de derulare a contractului;
utilizarea unor instrumente de plată negociabile;
actualizarea unui contract comercial pe termen lung;
modificarea termenelor de încasare sau plată.
riscul de preț apare datorită neconcordanței de timp și preț între momentul încheierii contractului și momentul efectuării și a plății lui;
riscul ratei dobânzii - între riscul de preț cel valutar șa a ratei dobânzii există în general o strânsă legătură de intercondiționare și întrepătrundere acest risc rezultă în cazul acordării unor credite cu dobândă variabilă.
Într-o tranzacție internațională părțile trebuie să se protejeze împotriva pierderilor și deteriorărilor, iar transportatorii trebuie să se protejeze împotriva reclamațiilor de responsabilitate.
Există două tipuri de asigurări de bază:
asigurarea încărcăturii;
asigurarea responsabilităților.
Proprietarii încărcăturii preiau asigurarea încărcăturii, iar transportatorii preiau asigurarea responsabilităților. În practica internațională, asigurările pot îmbrăca două forme:
forma contractuală;
forma asigurărilor reciproce.
În prima formă se încheie un contract de asigurare (poliță de asigurare) între asigurator și asigurat în baza căruia asiguratorul (societatea de asigurare) se obligă, în schimbul unei sume de bani plătită de asigurat (prima de asigurare ), ca în cazul producerii anumitor evenimente (riscuri asigurate) care afectează marfa sau mijlocul de transport, să acopere asiguratului paguba suferită.
În cea dea doua formă un grup de asiguratori individuali se unesc în cadrul unei societăți în vederea creării unui fond de asigurare care să servească pentru acoperirea pagubelor suferite de membri societății respective.
Aceasta este cazul celei mai mari societăți de asigurare din lume (Lloyd's - Marea Britanie) societatea este o asociație de agenți de asigurare care își oferă mijloacele financiare și își împart riscurile și beneficiile.
Cronologic asigurarea în domeniul transporturilor maritime au apărut înaintea celor legate de alte modalități de transport. .Asigurarea poate fi a mijlocului de transport și se numește asigurare CASCO sau CARGO pentru asigurarea mărfurilor. Asigurarea CARGO cuprinde mărfurile aflate în curs de transport internațional și se încheie pentru valoarea declarată a acestora.
În relațiile comerciale internaționale se asigură și creditele de export.
|
