CADRUL JURIDIC AL TRANZACTIILOR COMERCIALE INTERNATIONALE

1. Aspecte introductive

Toate activitatile ce preced semnarea contractului intr-o tranzactie de comert exterior (cercetarea pietei, analiza partenerilor, negocierea etc.), pot fi considerate ca activitati sau etape pregatitoare. Contractarea este etapa cea mai importanta in astfel de operatiuni, care conditioneaza succesul intregii operatiuni de comert exterior, derularea actului ca atare si eficienta economico‑financiara.[1] Activitatea de comert exterior se deruleaza pe baza semnarii si corelarii a doua categorii de contracte:

contracte economice externe, ce se semneaza intre p 757f51h arteneri din tari diferite;

contracte economice interne, ce se semneaza intre o firma sau un partener de pe piata interna cu o firma de comert exterior din aceeasi tara, pentru a se asigura obiectul operatiunii din cadrul primului tip de contracte (externe).

Activitatea de comert exterior este esential un tip de afacere economica externa. Derularea si materializarea (concretizarea) unui act de comert exterior are loc, in fapt, prin mai multe modalitati specifice, in afara actelor de vanzare‑cumparare de marfuri sau export-import direct in sensul clasic.[3]

Prin tehnici de comert exterior intelegem ansamblul procedeelor si metodelor utilizate in practicarea activitatii de comert exterior sau a unor operatiuni legate direct (sau indirect) de aceasta activitate. Intelegerea diferitelor tehnici de comert exterior utilizate astazi si delimitarea lor se poate face, cel mai bine, in raport de obiectul specific al afacerilor economice externe. In raport de acest obiect, cel mai frecvent contractele economice externe pot fi:[4]

contracte de vanzare-cumparare, de regula specifice importului si exportului traditional;

contracte de cooperare in productie, care frecvent se completeaza cu export-import clasic de utilaje, instalatii etc.;

contracte pentru executarea de lucrari si prestarea unor servicii la nivel international;

contracte pentru transfer de tehnologie;

contracte pentru transfer de capital;

contracte pentru afaceri financiar-valutare;

contracte de depozit pentru custodierea unor valori sau bunuri;

contracte de mandat si reprezentare comerciala, in special pentru utilizarea unor marci (fabrica, comert etc.) recunoscute.

Contractele externe se incheie si se modifica de regula in forma scrisa, luandu-se garantii pentru a proteja interesele firmei dar si interesele nationale (neprotejarea intereselor nationale, pe termen lung se va rasfrange ulterior si asupra intereselor firmei).

2. Cadrul contractual si legea aplicabila contractelor externe

Contractele externe se incheie in conditiile in care legislatia statelor difera, iar cerinta fundamentala a comertului international (REI) este ca partile participante sa aiba o pozitie juridica egala. Aceasta pozitie juridica egala impune ca regimul juridic ce reglementeaza comertul exterior sa fie cat mai uniform.[5] Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte externe si, mai ales, pentru contractul de vanzare-cumparare a fost creat in practica internationala prin:

elaborarea unor conditii generale sau clauze fundamentale de contract;

elaborarea unor contracte tip (de catre Comisia Economica ONU pentru Europa sau de Camera de Comert International de la Paris);

sintetizarea uzantelor comerciale uniforme la nivel international (ex. INCOTERMS).

Tarile au adoptat unele reguli de drept uniform, pe baza unor conventii sau tratate internationale, la recomandarea unor organizatii internationale. Teoretic, firmele ce deruleaza operatiuni de comert exterior – functie de nationalitatea fiecareia – se raporteaza la sisteme juridice fundamentale diferite:[7]

dreptul latin (legea scrisa): Franta, Romania etc.;

dreptul anglo-saxon sau Common Low (Anglia, SUA etc.);

dreptul asiatic, rezultat ca un mixaj intre legea conexa si precedent;

dreptul tarilor aflate in tranzitie si/sau foste socialiste.

Pentru fiecare tara, elementele de drept comercial aplicabil in practica afacerilor – piata interna si externa – deriva din surse precum: legislatia in materie (Constitutie, tratate internationale, legi etc.); vointa partilor contractante si cutumele ce se formeaza in timp; jurisprudenta in materie. Firmele romanesti participante pe piata externa trebuie sa aiba in vedere unele conventii/tratate bilaterale la care Romania este parte (acordarea: CNF, CRN, alte aspecte) si unele conventii multilaterale. Intre astfel de conventii multilaterale ratificate de Romania – conventii ce concura la uniformizarea cadrului juridic international – amintim:[8]

Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena, 1980);

Conventia de la Haga, 1964;

Conventia de la Roma 1980, privind legea aplicabila angajamentului contractual.

In contextul in care unul dintre partenerii unui contract economic este partener strain orice contract de acest fel este marcat de un element de extraneitate. Datorita acestui element de extraneitate, orice contract extern devine susceptibil a fi carmuit de legile a doua sau mai multe state.[9] Alegerea de catre partile contractante a legii dupa care se va judeca contractul, poate fi expresa (prin contract) sau tacita. Daca partile nu desemneaza legea contractului, dreptul international privat romanesc consacra ca norme:

contractul extern este carmuit de legea tarii in care a fost incheiat, existand prezumtia cunoasterii ei de catre parti la data incheierii (Lex Loci Conclusionis Contractus);

daca contractul extern are o legatura directa si importanta cu locul de executare, in practica arbitrajului international se aplica aceasta lege (Lex Loci Executionis).

3. Continutul contractului extern de vanzare-cumparare

Orice contract extern este comparabil, intr-o anumita masura, cu un contract extern de vanzare-cumparare. Desi extrem de diverse, contractele externe au anumite reguli generale ce constituie uzante esentiale ale actului de vanzare‑cumparare. Cunoasterea si analiza cadrului juridic general al contractului de vanzare-cumparare permite compararea si particularizarea lui ulterioara, fata de alte tipuri de operatiuni de comert exterior sau tehnici folosite.

Orice contract extern de vanzare-cumparare include, de regula, intr-o abordare generala, clauze privind urmatoarele grupe de probleme (parti componente):

1. Preambulul contractului, ce include drept elemente de baza:

partile si rolul fiecareia (vanzator-cumparator);

denumire, sediu, inregistrare la registru de comert, forma juridica etc.;

persoanele ce reprezinta firma;

documentele de imputernicire pentru negocierea/semnarea contractului.

2. Obiectul contractului extern, parte a contractului in care se stipuleaza:

denumirea marfii sau serviciului, cat mai exact (norma, mostra, catalog etc.);

cantitatea si esalonarea in timp, eventual anexe si/sau grafice de livrare.

Calitatea marfii ce face obiectul contractului extern poate fi determinata:[11]

determinare pe baza vizionarii;

determinare tel quel (asa cum este);

determinare prin mostre;

determinare pe baza de tipuri si denumiri uzuale (standard ISO = Organizatia internationala a standardizarii);

pe baza de degustare (bauturi);

determinare prin marca de fabrica, de comert sau de serviciu.

3. Ambalajul si marcarea loturilor de marfuri se prevad, uzual, separat in structura contractului extern.

Ambalajul trebuie sa indeplineasca, ca ambalaj uzual de export, anumite conditii:

sa fie usor (survin manipulari repetate);

sa fie rezistent (pentru a asigura protectie);

sa fie estetic.

De regula, marfa se vinde impreuna cu ambalajul. Marcarea ambalajului se face in limba tarii exportatoare si una de circulatie internationala (cel mai frecvent).

4. Determinarea pretului in contractul extern constituie una din etapele majore ale negocierii contractului si are rol determinant in semnarea sau nu a contractului. Preturile internationale se clasifica dupa multe criterii, dar prezinta importanta:[12]

a) in functie de tehnicile de comercializare utilizate:

cotatii sau cursuri de bursa;

preturi de licitatii;

preturi de catalog;

alte categorii.

b) dupa etapele afacerii de comert exterior:

preturi de oferta;

preturi de negociere;

preturi de tranzactie (contractuale);

c) dupa fluctuatia pietei valutare:

preturi nominale, evaluate la cursul actual al monedei;

preturi reale, evaluate la cursul monedei din perioada de baza.

Fundamentarea preturilor in vederea semnarii unui contract de comert exterior este o operatiune dificila. Se poate realiza prin utilizarea a sase tipuri de strategii de pret:[13]

strategii de pret bazate pe costuri;

strategia pretului obiectiv (proiecte de investitii);

strategia pretului global (exporturi complexe, cooperare, atragerea de capital, efecte antrenate);

strategia pretului determinat functie de instabilitatea pietei (preturi de conjunctura, preturi diferentiate etc.);

strategi de pret functie de concurenta;

strategii de pret functie de ciclul de viata al produselor.

O data determinat pretul in contracte, se prevad si clauze asiguratorii (interesele exportatorului, inflatie etc.), stabilindu-se bonificatii si sanctiuni pe baza situatiei concrete din contract.

Conditiile, modalitatile si termene de livrare sunt clauze contractuale prin care se stabileste locul si momentul in care, odata cu trecerea marfii de la vanzator‑cumparator, se transfera si cheltuielile si riscurile (de transport si asigurare). Camera Internationala de Comert din Paris a publicat, in anul 1936, o serie de reguli de interpretare a principalelor clauze folosite in contractele de comert exterior. Aceste reguli sunt facultative in folosire de catre firme, dar firmele prefera totdeauna recunoasterea si interpretarea internationala, fata de nesiguranta interpretarii unei clauze contractuale in diferite tari. Regulile INCOTERMS se extind asupra tuturor etapelor de transfer al marfii:

obligatia de a livra si de a prelua marfa;

suportarea cheltuielilor de ambalare;

controlul calitativ si cantitativ;

locul de trecere a cheltuielilor si riscurilor de la vanzator la cumparator;

obligatia vanzatorului de a aviza cumparatorii sai ca a pus marfa la dispozitie;

incheierea contractului de transport si obtinerea documentelor de livrare;

obligatia altor documente (licenta, certificat, de origine, factura consulara etc.);

organizarea vamuirii si plata taxelor vamale.

INCOTERMS a fost revizuit in cinci etape, din care ultima in anul 1990.

In fapt, regulile INCOTERMS includ 13 CONDITII DE LIVRARE, grupate in patru categorii:

a) grupa E – plecarea de la fabrica;

b) grupa F – transportul principal neplatit;

c) grupa C – transportul principal platit;

d) grupa D – plata fractionata, dupa cum convin partile.

Dintre cele 13 conditii, sunt utilizate cel mai frecvent in practica 4 conditii:[16]

FOB – (Free on Board) Franco la bord (vas)… urmeaza nume port de expediere (Constanta); in principial se foloseste transportul pe mare sau caile navigabile.

Inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare cand a trecut marfa peste balustrada vasului in portul de expediere numit si a indeplinit formalitatile de export. Cumparatorul va suporta toate costurile si riscurile de pierdere sau avarie din acel punct. In sinteza, obligatiile partilor sunt:

CIF - (Cost, Insurance and Freight) Cost, Asigurare si Navlu pana la …… port de destinatie; in principal, pentru transport pe mare sau cale navigabila interna.

Inseamna ca vanzatorul plateste costurile si navlul pentru a duce marfurile in portul de destinatie + contracteaza asigurarea si plateste prima de asigurare pe mare impotriva riscului cumparatorului de pierdere sau avarie a marfurilor pe tipul transportului + indeplineste formalitatile de export. In sinteza, obligatiile partilor sunt:

CIP - (Carriage and Insurance paid to …) transport si asigurare platite pana la… urmeaza numele loc de destinatie, pentru orice tip de transport.

Inseamna ca vanzatorul plateste transportul pana la locul de destinatie + procura asigurarea impotriva riscului cumparatorului de pierdere sau avarie pe timpul transportului, deci contracteaza asigurarea + indeplineste formalitatile de export + transferul riscurilor are loc la data si locul livrarii marfurilor la primul caraus (in baza politei de asigurare cumparatorul va reclama ulterior daca va fi cazul).

DAF - (Delivered at Frontier) …. Numele locului Franco frontiera …. loc numit; in principial, pentru transport pe calea ferata sau rutier, dar si alte mijloace.

Inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare cand marfurile sunt facute disponibile, cu formalitatile pentru export indeplinite, in punctul si la locul numite de frontiera, dar inainte de frontiera vamala a tarii vecine (de regula, frontiera vamala a tarii exportatoare). Totodata, vanzatorul:

angajeaza contractul de transport si-l achita pe costul lui pana la punctul numit;

nu are obligatii privind contractul de asigurare;

suporta toate riscurile de pierdere sau avarie pana la locul si momentul ajungerii marfii la punctul numit.

6. Receptia marfurilor si controlul calitatilor se realizeaza fie prin autoreceptie la vanzator, fie prin receptie la cumparator sau un tert organ specializat.

7. Conditiile de plata: pentru a elimina sau atenua riscul de neplata se recomanda credit documentar, acreditiv documentar, scrisoare de credit etc.

8. Dispozitii privind expedierea si transportul, care se prevad in corelatie cu punctul 5 (modalitati si termene de livrare):

conditia FOB: expedierea si alegerea rutei revine cumparatorului care suporta costul transportului;

conditia CIF: vanzatorul se ocupa de expediere, transport, asigurare pe parcurs extern, deoarece el suporta costul transportului.

9. Remiterea documentelor de la vanzator la cumparator include remiterea facturii, certificate de origine, de calitate, documente de livrare, de asigurare, documentatii tehnice si know-how pentru instalatii complexe, alte documente

10. Transferul proprietatii are loc, de regula, incepand din momentul in care riscurile trec de vanzator la cumparator.[17]

11. Reclamatii privind cantitatea si calitatea, penalitati: se precizeaza conditiile si termenele in care cumparatorului poate reclama astfel de deficiente.

Penalitatile, de regula, nu pot sa depaseasca paguba suferita sau castigul nerealizat.

12. Solutionarea litigiilor: include partea sau clauzele din contract prin care se prevad clauze de solutionare pe cale amiabila, prin tratative si negocieri. In caz contrar se recurge la arbitraj de regula, international.

13. Dispozitiile finale: includ prevederile contractului extern de vanzare-cumparare prin care se stipuleaza:

interzicerea transmiterii unor terte persoane a drepturilor si obligatiilor contractuale de catre o parte;

numarul de exemplare din contract care se semneaza ca originale;

daca anexele sunt incluse sau nu in contract;

alte clauze.