CARACTERIZARE DE ANSAMBLU A ROMANIEI

CARACTERIZARE DE ANSAMBLU A ROMÂNIEI

CONTEXT ISTORIC

România este prima tara din Europa Centrala si de Est care, înca din anii '70, a stabilit relatii contractuale cu Uniunea Europeana, încheind în aceasta perioada o serie de aranjamente tehnice cu Comunitatea Economica Europeana pentru produsele românesti mai bine plasate pe piata comunitara. Începând cu anul 1974, România a devenit beneficiara a sistemului generalizat de preferinte vamale acordat de C.E.E., iar în 1980 a semnat cu aceasta grupare integrationista Acordul privind comertul cu produse industriale. Dupa acest an, s-au intensificat rundele de negocieri si reuniunile la nivel de experti în vederea semnarii Acordului bilateral de cooperare comerciala si economica care ar fi însemnat recunoasterea diplomatica a Comunitatii.

Spre sfârsitul anilor '80, relatiile României cu Uniunea Europeana s-au deteriorat datorita regimului comunist, tara noastra izolându-se si chiar întrerupând relatiile cu blocul european.

Dupa Revolutia din 1989, raporturile României cu Comunitatea Europeana au cunoscut o evolutie ascendenta, noua conducere a tarii manifestând vadite intentii pentru stabilirea unor relatii diplomatice cu aceasta grupare interstatala si dezvoltarea de legaturi din ce în ce mai strânse în domeniile comercial si al cooperarii economice si politice.

În acest context favorabil, la 14 aprilie 1990 a fost desemnat primul ambasador al României pe lânga organele comunitare de la Bruxelles, iar dupa trei ani Comisia Europeana si-a deschis propria sa misiune diplomatica în România, respectiv Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti.

La 22 octombrie 1990 a fost semnat, la Luxemburg, Acordul de Comert, Cooperare Comerciala si Economica între România si Comunitatea Europeana, acord care a intrat în vigoare la 1 mai 1991. Punerea în aplicare a acestui acord vizeaza eliminarea restrictiilor cantitative discriminatorii si suprimarea graduala a acestora la importurile României din Comunitatea Europeana.

În mai 1992, România si Uniunea Europeana au dat curs negocierilor pentru încheierea unui acord de asociere. Astfel ca, dorinta României de a se asocia la Uniunea Europeana, acceptata în plan politic si de tarile membre, s-a realizat la 1 februarie 1993 când a fost semnat "Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte"[1], cunoscut sub numele de Acordul European de Asociere România - Uniunea Europeana.

"Parlamentul României a aprobat Acordul European de Asociere prin Legea nr. 20/6 aprilie 1993 care obliga institutiile statului si orice alta persoana civila sau fizica la punerea în practica a prevederilor Acordului."[2] Parlamentul European a ratificat Acordul European de Asociere România - Uniunea Europeana cu un numar de 315 voturi pentru, 4 contra si 5 abtineri. Paralel cu semnarea Acordului European de Asociere s-a negociat si semnat un Acord Interimar privind comertul si aspectele legate de comertul dintre România si Comunitatile Europene, acord care a intrat în vigoare la 1 martie 1993.

1.2. EVOLUŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, înca de la primii sai ani de functionare, a fost acela ca integrarea trebuie sa fie accesibila oricarei tari europene. Datorita divizarii artificiale a continentului, aceasta posibilitate a putut fi valorificata de tarile central si est europene abia începând cu anii '89 - '90 în urma prabusirii regimurilor comuniste din statele respective. Astfel, colapsul 10110x2312k C.A.E.R. a dat o reorientare a comertului României catre Uniunea Europeana - în contextul general al fostelor tari comuniste - aceasta grupare interstatala devenind dupa Revolutia din 1989 cel mai important partener comercial al României.

Integrarea României în Uniunea Europeana este însa nu doar un proces de durata ci si unul care implica respectarea stricta a cerintelor de aderare; desi Uniunea încearca sa-si extinda exigentele si în alte sfere decât cea pur economica - politica externa si de securitate comuna, problemele de mediu, aspectele de cooperare judiciara internationala - nu poate neglija faptul ca ea a început prin a fi o solutie viabila pentru redresarea economica a Europei de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Dezideratul nr. 1 al Uniunii Europene este o egalizare economica, sociala, politica a statelor membre, cu prezervarea identitatii nationale si orice stat care doreste sa adere ulterior trebuie sa si dovedeasca posibilitatea de a se conforma standardelor economice ridicate ale Uniunii.

În acest sens, studierea evolutiei economiei românesti de dupa '90 este relevanta sub aspectul viabilitatii unei economii de piata: inflatia, Produsul Intern Brut, somajul, comertul exterior, structura proprietatii, deficitul bugetar.

1.2.1. Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut (P.I.B.) exprima valoarea totala a bunurilor finale produse de agentii economici rezidenti pe teritoriul tarii în decursul unui an. El reprezinta principalul agregat macroeconomic al Sistemului Conturilor Nationale , reflectând rezultatele performantelor economice ale statului, valoarea de piata a productiei finale.

Determinarea indicelui PIB se poate realiza prin trei metode: metoda de productie, metode veniturilor si metoda cheltuielilor. Prima metoda consta în determinarea volumului productiei finale realizate în tara în perioada respectiva. A doua metoda se realizeaza prin însumarea veniturilor ce exprima remunerarea factorilor de productie cu alocatiile pentru consumul de capital fix. Ultima metoda utilizata presupune totalizarea cheltuielilor efectuate pentru achizitionarea bunurilor ce alcatuiesc productia finala.

Analiza PIB-ului în contextul economiei post-decembriste din România ajuta la aprecierea sanselor pe care tara noastra le are cu privire la integrarea în Uniunea Europeana.

Aspiratiile României în aceasta privinta nu pot prinde însa un contur real decât prin luarea în considerare a cerintei obiectivitatii. O economie viabila nu se cladeste dintr-o imagine deformata asupra realitatii ci din cunoasterea obiectiva a nevoilor sociale si a posibilitatilor de satisfacere a acestora.

1.2.2. Deficitul bugetar

Dupa Decembrie 1989, sistemul bugetar al României a fost organizat într-o conceptie noua , impusa de economia de piata, renuntându-se la formula "bugetului unic de stat", derivata din planul national uni, instrument al centralismului excesiv, trecându-se la un sistem de bugete distincte, elaborate, aprobate si executate în conditii de deplina autonomie: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale etc.

Un sistem bugetar sanatos trebuie sa se prezinte echilibrat întrucât excedentul cheltuielilor de efectuat asupra veniturilor obtinute conduce la deficitul bugetar; în România acest deficit se încearca a fi acoperit prin emisiune monetara, care însa are drept rezultat deprecierea monedei, cresterea preturilor, deci automat inflatie.

Sub aspectul veniturilor, în perioada 1991-2000, bugetul de stat a fost alimentat frecvent cu sume importante, majoritatea provenind din impozite indirecte. Cu toate acestea si cheltuielile au înregistrat o crestere constanta, cele mai importante fiind facute în domeniul apararii ordinii publice si cel al apararii nationale. Pentru actiuni economice si industrie s-au alocat însa de la bugetul de stat sume aproape modice, insuficiente pentru a sustine actiunea statului de reabilitare în domeniul economic.

Desi este general recunoscut ca într-o tara aflata în curs de tranzitie trebuie încurajate întreprinderile mici si mijlocii care nu implica un efort financiar prea consistent - de altfel inexistent pe piata de capital - România a continuat o perioada, în traditia economiei închise, comuniste sa încurajeze si sa sustina financiar asa-zisii "mamuti", întreprinderi mari, falimentare. Participarea statului la capitalul social al acestor agenti economici a justificat repetate scutiri si esalonari ale taxelor cuvenite statului, finantari si subventii, în detrimentul initiativei particulare care nu a fost încurajata. Aceasta politica economica eronata, contrara doctrinelor economice europene, a adâncit si mai mult criza economiei românesti. În plus, s-a recurs constant la virari de credite între subcapitolele bugetare, în detrimentul unor domenii care ar fi trebuit sa beneficieze de sprijin material din partea statului: traditionala agricultura; cercetare-dezvoltare; sanatate, asistenta sociala. Ca urmare a redirectionarii ilogice a banilor publici, bugetul de stat a înregistrat în ultimii ani un deficit important.

1.2.3. Inflatia[6]

Un simptom dintre cele mai relevante ale sistemului economiei unei tari, în esenta un indice al starii de echilibru/dezechilibru al diferitelor segmente ale pietei este inflatia. Problema inflatiei este una dominanta a lumii moderne. Afirmata ca fenomen major în cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, inflatia consta într-o "rupere de echilibru la un moment dat dintre masa monetara si masa de bunuri" .

Inflatia a fost considerata ca fiind fenomenul economic cel mai de temut "dezordinea dezordinilor", deoarece loveste în moneda iar moneda nu este altceva decât exprimarea valorii tuturor lucrurilor.

Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, în proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, si anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel încât din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor în timp ce valoarea banilor scade.

Masurarea inflatiei porneste, bineînteles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intentii ramâne o problema complexa.

Instrumentul la care se apeleaza cel mai des în acest scop este indicele general al preturilor sau indicele sintetic al preturilor. Acesta, cu toate ca are anumite insuficiente, exprima, în linii generale, cresterea preturilor ca fenomen de ansamblu care afecteaza economia. Nu orice crestere a indicelui general al preturilor este expresia directa a inflatiei. Deci pentru a trage o cocluzie corecta cu privire la natura inflationista sau a cresterii indicelui general al preturilor, adesea, sunt necesare informatii si analize suplimentare.

Cealalta tendinta majora ce caracterizeaza situatia de inflatie, scaderea de cumparare a banilor, consta în relevarea faptului ca în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara într-o economie scade în comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Aceasta se determina ca un raport între masa monetara si nivelul preturilor, aratând câte bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta în economie, la un nivel dat al preturilor.

Pentru întelegerea inflatiei, cea mai mare importanta o are cunoasterea mecanismului sau de declansare si desfasurare pe baza caruia pot fi concepute modalitatile de interventie, de combatere a cauzelor care au generat-o.

În acest sens, punctul de pornire îl reprezinta dezechilibrul pe care-l marcheaza inflatia - între masa monetara excedentara în comparatie cu volumul bunurilor si serviciilor. Indiferent de cauzele care genereaza acest dezechilibru, excedentul de masa monetara de care dispun agentii economici reprezinta de fapt o cerere de bunuri si servicii nesatisfacuta. Daca din diferite motive (insuficienta factorilor de productie, imposibilitatea de a mari eficienta lor, progresul tehnico-stiintific lent etc.) volumul bunurilor si serviciilor ramâne în urma masei monetare, aceasta situatie determina o crestere a preturilor si scaderea proportionala a puterii de cumparare a banilor, concretizând astfel prezenta inflatiei.

Elasticitatea ofertei, cresterea sau scaderea volumului fizic al bunurilor economice în raport cu variatia veniturilor, sunt decisive pentru instalarea starii de inflatie.

Deoarece efectele inflatiei actioneaza în sensuri diferite, ele se rasfrâng asupra vietii economice prin cresterea instabilitatii si prin cautari febrile ale agentiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste cautari s-au nascut masurile antiinflationiste, de o mare complexitate, care se pot împarti în doua mari grupe:

a)     de aparare sau protectie a agentilor economici împotriva cresterii preturilor si scaderii puterii de cumparare a banilor;

b)     de diminuare si control a onflatiei .

Din prima grupa de masuri, cea mai importanta prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o crestere procentuala sau în sume absolute a veniturilor agentilor economici, îndeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel încât sa acopere parsial sau total cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor, generate de inflatie.

A doua grupa cuprinde masuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflatie.

Asupra masei monetare se actioneaza în special prin:

cresterea dobânzii creditelor acordate de banci;

cresterea rezervelor monetare obligatorii ale bancilor;

limitarea creditului de consum (vânzari în rate);

"înghetarea" salariilor si preturilor;

echilibrarea bugetului de stat si a balantei de plati externe;

Dintre masurile care vizeaza sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate sunt:

dezvoltarea activitatilor productive cu scopul de a mari oferta de bunuri si servicii;

introducerea si dezvoltarea productiei noilor bunuri si servicii;

schimbarea si adaptarea structurii activitatilor economice în vederea apropierii ofertei de volumul si structura cererii de bunuri economice;

Asadar împotriva inflatiei se promoveaza întotdeauna "pachetele de masuri", care trebuie astfel concepute încât sa se completeze cât mai bine, pe termen mediu si lung, întrucât implica o readaptare a întregii economii la o noua stare de echilibru si aceasta nu se poate realiza dintr-odata, pe termen scurt.

somaj

În termenii pietei muncii, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de munca, suprapopulatia relativa deoarece formeaza un surplus de forta de munca în raport cu numarul celor angajati. În plus, fata de somajul denumit normal (care nu poate fi resorbit, un somaj nedeterminat de factori conjuncturali si monetari, neinflationisti) exista somajul ciclic, structural, tehnic si tehnologic. Aceste din urma forme sunt cele care se dovedesc a fi cu adevarat indici ai sanatatii economice a unui stat.

Rata ridicata a somajului din România dovedeste gresita concepere organizatorica a factorilor de productie; falimentul economiei nationale de dupa '90, dezorientarea legiuitorului în reglementarea noilor conditii ale economiei de piata au condus la o crestere necontrolata a somajului, cu efecte importante asupra echilibrului bugetar. O parte importanta a banilor publici a fost alocata pentru acoperirea cheltuielilor cu indemnizatiile de somaj, ajutor de integrare profesionala, plati compensatorii si alocatii de sprijin în loc sa fi fost finantate diverse programe guvernamentale pentru reconversia profesionala a somerilor.

Rata îngrijoratoare a somajului a atras atentia statului român si a fortelor sociale, devenind o preocupare generala. Astfel, au fost luate o serie de masuri de diminuare si limitare a efectelor acestuia, scopul pe termen scurt fiind atenuarea consecintelor sale, pe termen lung urmarindu-se diminuarea sau chiar resorbirea resurselor de munca aflate în stare de somaj.

Cele mai importante masuri luate de statul român privesc pregatirea si calificarea celor aflati în cautarea unui loc de munca si facilitatile acordate agentilor economici care creeaza locuri de munca destinate acestei categorii defavorizate.

Diminuarea reala a somajului nu poate fi realizata decât prin crearea de noi locuri de munca si prin asigurarea de catre stat a unei piete a muncii, flexibile, generatoare de oferte de munca diversificate.

1.2.5. Structura proprietatii

În ceea priveste structura proprietatii, perioada de dupa Decembrie 1989 a relevat o fundamentala schimbara conceptuala în plan juridic, cu consecinte importante în domeniul economiei. A fost abandonata teza marxista a "proprietatii colective", care concentra factorii de productie în sistem cooperatist si descuraja initiativele particulare si accesul liber la activitatile economice. Prevederea cuprinsa în Constitutia României din 1991 - "proprietatea este publica sau privata" a facut posibila aparitia unei vaste legislatii în domeniu, care a marcat trecerea României la o economie de piata. Statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt în prezent titulari ai doua patrimonii distincte: cel având ca obiect bunuri de importanta nationala, asupra carora dreptul de proprietate se exercita în regim de drept public, ele fiind inalienabile, dar putând fi date în administrarea regiilor autonome sau institutiilor publice, concesionate, închiriate sau date în folosinta gratuita si cel având ca obiect bunuri asupra carora autoritatile statului au un drept de proprietate privata, putându-le înstraina liber catre particulari.

Practic, aceasta din urma forma a dreptului de proprietate este cea care asigura accesul liber la activitatile economice si libera initiativa întrucât prin mecanismul legii a fost posibila trecerea bunurilor din domeniul public al statului în cel privat si apoi înstrainarea lor catre agentii economici, care au putut lua astfel fiinta.

1.2.6. Comertul exterior

În conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, ca urmare a impactului acesteia asupra economiei mondiale, se produce o continua diversificare a proceselor de productie si o neîncetata amplificare a diviziunii internationale a muncii, ceea ce conduce la conturarea unor raporturi de complementaritate între economiile nationale din diverse state. Comertul international reprezinta modalitatea specifica în care si prin care se înfaptuieste circulatia bunurilor si a cunostintelor de la o tara la alta. Integrarea României în acest circuit a înlaturat izolarea impusa de Cortina de Fier si a facut posibila participarea tarii noastre la viata comerciala internationala, pentru realizarea progresului economic si social.

Abolirea sistemului totalitar în România si realizarea tranzitiei la economia de piata au schimbat radical realitatile economice si juridice în tara noastra; dirijismul si etatismul economic au fost înlocuite cu principiile libertatii comertului si al promovarii liberei initiative. La 1 februarie 1993 România a semnat la Bruxelles Acordul european instituind o asociere cu Comunitatile Europene si statele membre ale acestora prin care tara noastra si-a asumat obligatia de a liberaliza comertul. Principiul director ramâne cel al dezvoltarii durabile, în special în industrie, investitii, agricultura, energie, transport si dezvoltare regionala.

Pentru a-si alinia economia la standardele impuse de Uniunea Europeana, România trebuie sa respecte un complex de cerinte, dintre cele mai importante fiind:

capacitatea de a produce bunuri si servicii cerute pe piata mondiala si ceea ce implica o productie "de scara" si asociata cu o calitate superioara, forta de a sustine si asimila rezultatele cercetarilor stiintifice si de proiectare integrate productiei, asigurarea unui management de calitate permanent care sa permita atât realizarea unei înalte productivitati a muncii, cât si costuri de productie scazute, realizarea unei rate de economizare si de investitii suficiente de bani pentru a asigura echilibrul si cresterea economica.

Acest grad înalt de competitivitate si convergenta a performantelor economice poate fi atins doar printr-o stricta aliniere si integrare a economiei românesti în economia Uniunii Europene.

Dezideratul nu poate fi atins, însa, decât printr-o încurajare efectiva, inclusiv în plan legislativ, a relatiilor comerciale.

În perioada post-revolutionara, România a facut eforturi pentru largirea ariilor de comert international, stabilind astfel de raporturi cu o serie de state din Uniune. S-a evidentiat o crestere constanta a volumului exporturilor catre statele vest-europene, ceea ce denota intentiile României de a satisface parametrii de integrare în spatiul unic european.

Pe de alta parte, cresterea importurilor de bunuri si servicii în Comunitate a condus la nu doar la o atât de necesara infuzie de cunostinte si tehnologie, ci si la sporirea gradului de competitivitate a produselor nationale, care pentru prima data au avut o concurenta reala.

Consumatorul national a devenit, pe aceasta cale, un consumator avizat, libera circulatie a marfurilor a facilitat si libera circulatie a serviciilor, oferind o alternativa la tot ceea ce înainte de Revolutie era plasat sub eticheta singurului produs posibil, "cel mai bun".

Diversificarea produselor de pe piata româneasca a devenit atractiva nu doar pentru consumatorul national final ci si pentru intermediar precum si pentru consumatorul vest-european, ceea ce a condus la o crestere a investitiilor, cu ample implicatii în ramuri precum: turismul, industria mica, artizanat si industria alimentara.

1.3. LOCUL ROMÂNIEI ÎNTR-O UNIUNE EUROPEANĂ

EXTINSĂ LA 28 DE ŢĂRI MEMBRE

La baza deciziei invitarii tarii noastre la negocierile de integrare în Uniunea Europeana s-au aflat o serie de considerente care au determinat statele comunitare sa accepte ca România sa faca parte, într-un viitor mai mult sau mai putin îndepartat, din rândul lor. Ion Avram, în lucrarea sa "Uniunea Europeana si aderarea României, a formulat o idee potrivit careia "calitatile deosebite ale poporului român care datorita statorniciei sale a reusit sa faca fata tuturor vitregiilor de-a lungul istoriei au constituit unul din principalele motive pentru care România a fost admisa ca tara candidata la Uniunea Europeana". Dupa parerea mea, Uniunea Europeana este mai putin interesata de calitatile morale ale poporului român, cele mai importante aspecte pe care aceasta grupare interstatala le urmareste vizeaza consecintele pe care le-ar avea, cu precadere, în plan economic si politic, admiterea României ca membru cu drepturi depline în cadrul blocului european.

Astfel, un factor de interes pentru Uniune l-a constituit potentialul economic si demografic al tarii noastre, care dispune si de o înzestrare cu resurse primare superioare fata de majoritatea tarilor europene. Daca ne referim la potentialul de munca - principala componenta a potentialului economic al oricarei tari, în Românie este concentrata cea mai mare parte a resurselor de munca, cu exceptia Poloniei. Ţara noastra dispune de o paleta larga de resurse naturale pe care le poate pune la dispozitia Uniunii Europene, care este deficitara la acest capitol, aceasta putând sa ofere în schimb României tehnologii performante. Practic, este vorba de un schimb de resurse între cele doua entitati care se sprijina reciproc pentru a-si atinge scopurile pe care le urmaresc. Astfel, România are ca obiectiv acceptarea sa ca membru cu drepturi depline în cadrul Europei Unite pentru a putea beneficia de consecintele favorabile care decurg din alaturarea la sistemul de valori europene, iar Uniunea Europeana urmareste consolidarea pozitiei sale atât în Europa, cât si în plan mondial prin atragerea în sânul organizatiei a unor noi state care sa îi asigure întarirea potentialului sau economic si politic.

România ar reprezenta, în conditiile în care ar face parte dintr-o Europa extinsa la 28 de membri, o destinatie certa a exporturilor comunitare, asigurând astfel Uniunii un surplus de venituri mai ales daca privim piata româneasca ca pe un debuseu al tehnicii si tehnologiei occidentale performante pentru care sunt solicitate si preturi pe masura.

O alta determinanta a invitarii României la negocierile de integrare în Uniunea Europeana o reprezinta pozitia geostrategica a tarii noastre si importanta ei pentru aceasta organizatie întrucât România va deveni principala sau chiar unica bariera în estul Europei în calea noilor amenintari la adresa securitatii Uniunii Europene. Devenind o tara de granita a blocului european, România va constitui, probabil, segmentul Comunitatii în care se va investi mai mult decât oriunde în rasaritul Europei, cu exceptia Poloniei, care va avea acelasi rol în nord-estul european.

Procesul de extindere în care s-a angajat Uniunea Europeana are ca scop reunificarea continentului european, urmarindu-se sa se puna bazele unei societati democratice si sigure care sa permita cetatenilor sai sa beneficieze de progresele pe care le implica integrarea europeana. Parerea mea este ca Uniunea Europeana ar avea mai putina nevoie acum de tara noastra întrucât ea se confrunta, în prezent, cu o serie de probleme care nu ar face decât sa încetineasca procesul de dezvoltare a acestei grupari integrationiste, însa este cert ca fara România nu ar fi posibila înfaptuirea unei Europe Unite. Din acest motiv, data aderarii pentru tara noastra a fost amânata pâna în anul 2007, tocmai pentru a se oferi României un ragaz care sa-i permita solutionarea neajunsurilor cu care ea se confrunta. În conditiile în care ar intra în Uniune, aceasta situatie din tara noastra, mai putin favorabila aderarii, se va îmbunatati progresiv, ea fiind stimulata de necesitatea imperativa de a tine pasul cu celelalte state comunitare.

Pentru a analiza locul României în cadrul unei Uniuni Europene cu un numar de 28 de state membre este necesara, în primul rând, evaluarea rezultatului activitatii economice, respectiv a produsului intern brut pe locuitor. De asemenea, se vor avea în vedere si alti doi indicatori relevanti din punct de vedere al potentialului de dezvoltare economica a unei tari, si anume suprafata si populatia. Pentru fiecare tara cei trei indicatori mentionati vor primi în cele ce urmeaza note (ranguri) în functie de marimea lor, de la 1 la 28. Suma celor trei ranguri va indica locul pe care fiecare tara îl va ocupa în cadrul unei Europe extinse la 28 de state membre (datele acestei analize sunt redate în tabelul nr. 1).

O prima concluzie care poate fi desprinsa din tabelul nr. 1, în conditiile datelor existente la nivelul anului 2001, este aceea ca România s-ar situa în cadrul unei Uniuni de 28 de state membre pe locul 18 (cu 46 de puncte), în imediata apropiere a Cehiei si Ungariei, care au acumulat fiecare câte 45 de puncte. Din rândul tarilor membre ale Uniunii Europene, Belgia (care a obtinut 48 de puncte) dispune de un potential de dezvoltare economica comparabil pe viitor cu cel al tarii noastre. Dupa parerea mea, România se apropie mai mult de aceste tari întrucât ea beneficiaza de doua atuuri care nu pot fi ignorate de liderii europeni: suprafata si populatia, dar aceste doua variabile nu sunt suficient de relevante pentru a descrie nivelul de dezvoltare economica al unei tari, un rol edificator în acest sens revenind produsului intern brut pe locuitor. Analizând datele oferite de tabelul nr. 1, se poate constata ca acesta este indicatorul care influenteaza negativ plasarea tarii noastre pe locul mentionat, întrucât în anul 2001 el s-a cifrat la 1442 de euro, motiv pentru care România s-a situat pe ultimul loc în rândul celor 28 de tari analizate.

Redresarea acestei situatii s-ar putea concretiza doar în conditiile în care investitiile straine si cele nationale ar creste fata de nivelul actual pâna în anul 2007. În prezent exista o tendinta de refacere a economiei nationale, în acest scop o atentie deosebita fiind orientata în directia continuarii reformei economice, retehnologizarii unor ramuri industriale si agricole, sporirii nivelului de competitivitate a economiei românesti.

Daca România va continua progresele în aceasta directie, la orizontul anului 2007 ea va avea o crestere economica, ce îi va permite sa atinga nivelul de dezvoltare al primelor trei clasate din rândul tarilor care au intrat în Uniunea Europeana la 1 mai 2004 si anume: Polonia, Ungaria si Cehia.

Tabelul nr. 1

Suprafata, populatia si Produsul Intern Brut ale viitoarelor 28 de tari membre ale Uniuni Europene în anul 2001

Sursa: Date preluate de la EUROSTAT si din International Financial Statistic, febr. 2003,

International Monetary Fund.

Sursa: Grafic realizat pe baza datelor din tabelul nr.1.

Cel mai optimist scenariu al pozitionarii tarii noastre în cadrul unei Uniuni Europene extinse la 28 de membri este cel al Strategiei Nationale de Dezvoltare Economica a României pe termen mediu. Potrivit acesteia, se estimeaza ca, pâna la orizontul anului 2005, economia româneasca va cunoaste o crestere mai intensa comparativ cu anii precedenti, ceea ce va avea ca urmare o îmbunatatire a standardului de viata al populatiei. Pilonul de sustinere a dezvoltarii economice îl constituie asigurarea unui echilibru adecvat între consum, economisire si investitii. Astfel, s-a apreciat ca, anual, sporul investitional va creste cu 10% în conditiile unei activitati economice eficiente, ceea ce va asigura si o crestere a veniturilor reale ale populatiei într-un ritm mediu de 4%. Pe viitor, printre prioritatile guvernului se vor numara reducerea inflatiei care la sfârsitul anului 2005 se estimeaza ca se va cifra la 7% si diminuarea somajului prognozat pentru aceeasi perioada la 8,1%. Produsul Intern Brut va cunoaste un ritm de crestere mediu anual de pâna la 5% în 2005.

Pe fondul realizarii acestor progrese, se vor crea conditiile necesare pentru ca procesul de apropiere si de complementaritate a economiei nationale cu economiile europene sa fie finalizat cu succes în preajma anului 2007, stabilit ca data tinta pentru aderarea României la Uniunea Europeana.

1.4. CONSILIUL EUROPEAN DE LA COPENHAGA

sI PERSPECTIVA ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

LA 1 IANUARIE 2007

Consiliul European de la Copenhaga a avut loc în zilele de 12-13 decembrie 2002 si a marcat un moment crucial în procesul istoric de unificare a continentului european prin invitarea în rândurile uniunii Europene a opt state din Europa Centrala si de Est (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia si Lituania) si a doua tari mediteraneene (Malta si Cipru). Cei zece noi membri au semnat deja tratatul de preaderare la Atena, sub presedintia greaca a Uniunii Europene, la data de 16 aprilie 2003. Dupa aceasta a urmat procesul de ratificare a acordurilor respective, iar la 1 mai 2004 cele zece tari au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene.

Summit-ul de la Copenhaga a ridicat si o serie de probleme în sensul ca tarile candidate, odata ce s-au vazut pe un drum sigur si ireversibil în directia aderarii la Uniunea Europeana, au revendicat o serie de cerinte care au creat discutii vehemente în rândul liderilor tarilor care au luat parte la negocieri. Astfel, Polonia, Cehia, Ungaria si Malta au solicitat fonduri suplimentare care sa le faciliteze finalizarea procesului de aderare la Uniunea Europeana, iar Cipru s-a confruntat cu o tentativa esuata privind încheierea unui acord între partea greaca si cea turca. Uniunea Europeana si-a exprimat însa intentia de a accepta în cadrul organizatiei si partea greaca. Referitor la Turcia, Consiliul European a decis ca data de începere a negocierilor cu aceasta tara sa fie stabilita în 2004 când va avea loc o evaluare a modului în care guvernul turc respecta criteriile democratice de aderare. Din rândul celor zece candidate cea mai favorizata a fost Polonia, care în urma unor negocieri înversunate a reusit sa obtina redirectionarea unui miliard de euro din fondurile structurale sub forma ajutoarelor directe care urmeaza sa fie platite fermierilor începând cu 2005 si 108 milioane de euro pentru securizarea frontierelor. Celelalte viitoare state membre au obtinut, fiecare în parte, derogari importante de la normele comunitare, diverse compensatii financiare si fonduri suplimentare. Per total, costul extinderii în perioada 2004-2006 s-a ridicat la 40,8 miliarde de euro, dintre care Polonia a primit aproape jumatate.

Cea mai mare parte a negocierilor de la Copenhaga a fost purtata pe tema subventiilor pentru agricultura, iar presedintiei daneze i-au fost aduse critici pentru usurinta cu care a facut concesii financiare, desi a fost destul de intransigenta în ceea ce priveste controversata acceptare la negocieri a Poloniei.

Concluziile Consiliului de la Copenhaga au marcat un moment istoric în care liderii statelor membre ale Uniunii Europene au reafirmat ca tara noastra va deveni membru cu drepturi depline în 2007, odata cu Bulgaria, ceea ce demonstreaza inclusivitatea, continuitatea si ireversibilitatea procesului de extindere cu 12 state candidate. Însa nu toate tarile membre ale blocului european au acceptat anul 2007 ca data de aderare a României si Bulgariei la Uniune, principalii oponenti fiind Olanda si Danemarca. Argumentele pe care cele doua tari le-au formulat împotriva acceptarii României si Bulgariei ca viitoare state membre ale spatiului comunitar, au avut în vedere problemele nerezolvate de autoritatile de la Bucuresti si de la Sofia.

O realizare importanta a summit-ului desfasurat în capitala daneza a fost aceea ca negocierile de aderare ale tarii noastre cu Uniunea Europeana se vor derula "pe aceeasi baza si pe aceleasi principii" ca si pâna acum, fara a se pune problema redeschiderii negocierilor unor anumite capitole de catre statele care urmau sa adere la Uniune în 2004.

Pentru a recupera decalajul fata de cele zece state care vor intra în Uniunea Europeana, România, cât si Bulgaria, vor beneficia de o crestere a ajutorului structural de preaderare în 2004 cu 20%, adica 1,23 miliarde de euro. Ţara noastra va primi din partea Uniunii Europene 860 de milioane de euro în 2004, 931 de milioane de euro în 2005 si un miliard de euro în 2006. la acest ajutor financiar se mai adauga si asistenta pe care România o obtine prin cele 16 programe comunitare la care participa. Astfel, sprijinul financiar total pe care România îl va primi pâna în anul 2006 din partea Uniunii Europene este estimat la 2,8 miliarde de euro. Însa pentru ca tara noastra sa beneficieze de acesti bani este necesara îndeplinirea unor prioritati considerate de blocul european a fi justitia, afacerile interne, agricultura, dezvoltarea rurala, infrastructura de transport si de mediu, cadrul institutional. Sprijinul financiar destinat modernizarii infrastructurii transporturilor, protejarii mediului, impulsionarii agriculturii si implementarii reformelor pentru dezvoltarea unei piete libere va creste cu 1,33 miliarde de euro în 2005 si 1,4 miliarde de euro în 2006. Pâna în anul 2007, România va mai beneficia, împreuna cu Bulgaria, si de statutul de observator în Parlamentul European, care va fi ales în 2004.

Bulgaria va primi, în aceeasi perioada, din partea Uniunii Europene, 368, 399 si, respectiv, 430 de milioane de euro. Comparând situatia celor doua tari, se poate observa ca Bulgaria a depasit România atât din perspectiva PIB-ului pe cap de locuitor, cât si în ceea ce priveste armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare. În concluziile summit-ului european de la Copenhaga, liderii tarilor membre ale Uniunii Europene au atras atentia asupra faptului ca admiterea în 2007 a Bulgariei si României nu va fi automata, ci va depinde de progresele obtinute de fiecare în adoptarea acquis-ului comunitar. De asemenea, se mai mentioneaza ca cele doua tari vor fi acceptate de Uniune împreuna doar în conditiile în care progresele lor vor fi considerabile, în caz contrar nerealizarile uneia dintre ele nu vor întârzia data intrarii în Uniune a celeilalte.

Liderii europeni au mai aprobat si propunerile Comisiei Europene privind fixarea unei noi foi de parcurs a tratativelor de aderare pentru România si Bulgaria, mai detaliata si mai exacta care numeste toate prioritatile pe termen scurt si mediu prin prisma criteriilor politice si economice, cât si pe fiecare capitol de acquis comunitar. Prioritatile tarii noastre pe termen scurt sunt agricultura, dar si securizarea frontierelor pentru care România a solicitat din partea Uniunii Europene aproximativ 330 de milioane de euro. În foaia de parcurs, Comisia Europeana a cerut ca fondurile care au fost puse la dispozitia tarii noastre sa fie folosite într-un mod flexibil, cu prioritate în acele domenii care întâmpina dificultati, cum ar fi justitia si afacerile interne.

Chiar daca România a reusit sa obtina în urma negocierilor de la Copenhaga cele mai mari fonduri comunitare din istoria Uniunii Europene, în practica este necesara o buna distribuire a acestora pentru ca drumul pe care tara noastra îl parcurge catre Uniunea Europeana sa nu mai fie presarat cu atâtea obstacole create de slaba functionare a administratiei publice, de incompetenta sistemului juridic românesc, de încetinirea procesului de privatizare si mai ales de coruptie care ramâne un factor negativ important. Intrarea în Uniunea Europeana este un obiectiv prioritar pe care tara noastra l-a urmarit asiduu în ultimii zece ani, însa au fost realizate prea putine progrese în adoptarea celor 80.000 de pagini de legislatie europeana, principala piedica în acest sens constituind-o îndeplinirea criteriilor economice.

Toate eforturile pe care România le va depune pentru a intra în rândul tarilor europene la orizontul anului 2007 nu vor fi zadarnice întrucât ele vor fi încununate de o serie de realizari de care se vor bucura cetatenii români atât persoane fizice, cât si juridice. Astfel, dupa integrare vor exista efecte pozitive pentru consumatori, care vor beneficia de produse mai bune la preturi mai scazute, în conditiile în care pretul produselor straine nu va mai fi majorat prin adaugarea taxelor vamale. Se va pune accent pe subventiile strategice si vor fi eliminate acele subventii acordate de statul român unor întreprinderi neperformante. În agricultura, vor primi subventii doar fermierii care vor cultiva suprafete mari, fiind astfel dezavantajati micii agricultori, carora nu le ramâne decât sa se asocieze.

În ce priveste fiscalitatea, vor creste anumite tipuri de impozite care au ca scop asigurarea unor câstiguri rezonabile salariatilor din domeniul bugetar si unor categorii sociale defavorizate. Legislatia va fi simplificata, iar birocratia va scadea, un accent deosebit punându-se pe utilizarea sistemelor informatice. Vor fi eliminate posibilitatile de manifestare ale coruptiei care, în prezent, constituie o piedica în calea admiterii României în Uniunea Europeana.

Nivelul de trai va cunoaste o usoara crestere, însa nu imediat, ci dupa 8-10 ani de la intrarea în Uniunea Europeana, mai exact dupa anul 2015 când românul de rând ar putea câstiga în jur de 500 de euro lunar.

În ce priveste mediul înconjurator, vor fi luate masuri drastice pentru protectia acestuia. Astfel, uzinele vor fi dotate cu filtre speciale pentru evitarea poluarii aerului, vor fi interzise automobilele poluante, iar în cazul nerespectarii acestor directive se vor aplica amenzi descurajante.

Admiterea României în anul 2007 în Uniunea Europeana ne va facilita accesul în rândul unor state europene performante, ceea ce implica pentru tara noastra o serie de beneficii, dar si asumarea unor responsabilitati pentru a ne merita pe deplin locul în cadrul unei Europe unite.

Summit-ul de la Copenhaga a marcat un moment important prin extinderea familiei europene la 25 de state membre, populatia Uniunii totalizând 450 de milioane de locuitori si devenind în felul acesta cea mai mare piata din lume. Întrucât majoritatea noilor membri provin din fostul lagar comunist, conflictul dintre estul si vestul european marcheaza o etapa încheiata definitiv în istoria batrânului continent, devenit acum leagan al culturii si civilizatiei europene. Chiar daca negocierile au întâmpinat si o serie de dificultati datorita diferentelor existente între nivelele de dezvoltare si bogatie ale vechilor si noilor membri, acestea au putut fi depasite tocmai din dorinta asigurarii unei depline armonii pe tot cuprinsul spatiului european. Potentialul slab de dezvoltare al tarii noastre a fost, de altfel, si principala cauza pentru care România nu a fost acceptata în primul val de aderare, ea fiind înca departe de standardele înalte ale Comunitatii. Pentru a recupera ramânerea în urma chiar si fata de tarile acceptate sa faca parte din blocul european la Copenhaga, România a primit un sprijin financiar substantial din partea Uniunii Europene, sperându-se ca o buna alocare a acestuia se va solda cu îndeplinirea criteriilor politice si economice de aderare.

Concluzionând, se poate afirma ca pentru România summit-ul de la Copenhaga a fost un succes în conditiile în care tara noastra a obtinut tot ce si-a propus pentru aceasta reuniune. Sau, dupa cum remarca presedintele Ion Iliescu, "România a obtinut la Copenhaga tot ceea ce putea obtine în conditiile date".