Definirea notiunii de comert
Notiune extrem de complexa, comertul acopera o plaja foarte intinsa de intelesuri putand fi definit din diverse unghiuri de vedere, respectiv ca o functie economica, ca o profesie, ca o ramura.
Ca functie economica, activitatea de comert consta in cumpararea de diferite produse sau materii prime cu scopul de a le revinde in acelasi stadiu fizic consumatorilor.
Ca profesiune comertul este definit de prestatia diversilor agenti economici care isi desfasoara activitatea in cadrul pietei cumparand marfurile 636c29g pentru a le revinde si realizand prin aceasta actele de schimb.
Plecand de la definitia notiunii de ramura ca un ansamblu de activitati omogene, delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii si desfasurata de agenti economici specializati, comertul ca ramura cuprinde activitatea acelor agenti economici – persoane fizice sau juridice – specializati in operatiuni de intermediere a schimbului dintre producatori si consumatori.
In sfarsit, din punct de vedere juridic, notiunea de comert cuprinde transferul titlurilor de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor impreuna cu prestatiile de servicii realizate intre diferite stadii ale productiei, sau intre producator si consumator.
Etimologic, notiunea de comert provine din limba latina, de la cuvantul “commercium” care are semnificatia de schimb cu ceva sau cu cineva.
Plecand de la sensul din punct de vedere etimologic al notiunii de comert, dar mai ales de la specificul operatiilor care compun activitatea de comert se impune a preciza faptul ca in primul rand comertul reprezinta o forma a schimbului in economie.
Schimbul este definit ca instrainarea rezultatelor propriei activitati, pentru a primi in contraprestatie alte bunuri si servicii . Schimbul a devenit o activitate de sine statatoare odata cu aparitia negustorilor, aceasta reprezentand cea de a treia mare diviziune sociala a muncii, negustorii fiind aceia care folosind banii drept capital comercial, au preluat intermedierea schimbului dintre producatori si consumatori prin acte de cumparare si de vanzare a bunurilor, cu scopul obtinerii de profit.
Schimbul a evoluat pe parcursul dezvoltarii societatii, evolutia formelor sale fiind determinata de dezvoltarea productiei, de cresterea nevoilor oamenilor, precum si de imbunatatirea organizationala a economiei. De la schimbul direct sau troc, in care o cantitate dintr-o marfa se schimba cu o anumita cantitate din alta marfa, formele de schimb au evoluat odata cu dezvoltarea meseriilor si a agriculturii, a aparitiei productiei de marfuri si mai ales odata au aparitia banilor. In aceste conditii, schimbul poate fi separat in doua acte distincte: vanzarea, adica schimbarea de catre producator a valorii marfii sale pe bani, si cumpararea, adica utilizarea banilor obtinuti pentru a achizitiona o alta marfa.
Actele de schimb, privite in interconditionarea lor, formeaza circulatia marfurilor, acest concept desemnand forma economica prin intermediul careia are loc trecerea bunurilor din sfera productiei in sfera consumului.
Intr-o economie de piata, circulatia marfurilor se infaptuieste in doua stadii:
a) circulatia cu ridicata sau circulatia en-gros;
b) circulatia cu amanuntul sau circulatia en- detail.
Primul stadiu al circulatiei marfurilor cuprinde acele
acte de vanzare-cumparare care se realizeaza intre intreprinderi sau agentii economici, in cadrul carora marfurile circula in partizi mari si nu parasesc sfera circulatiei, neajungand la consumator.
Al doilea stadiu al circulatiei marfurilor se refera la acele acte de vanzare-cumparare care cuprind partizi mici de marfuri, ele realizandu-se intre producatori sau comercianti indeosebi si consumatorii individuali.
Specific comertului ca forma a circulatiei marfurilor este faptul ca el apare ca intermediar intre producator pe de o parte si consumator pe de alta parte. Schimbul se poate realiza si in mod direct, in sensul ca producatorul isi vinde direct produsele consumatorului fara prezenta vreunui intermediar.
Prezenta comertului ca veriga intermediara, distincta este justificata din punct de vedere economic, ea inlesneste schimbul dintre producatori, comerciantii fiind specializati in asemenea acte de schimb, obtinand in urma activitatii lor un anumit profit.
Actele de comert si categoriile care le insotesc au loc intr-o anumita arie si intr-un anumit cadru organizatoric formand categoria de piata. Piata reprezinta o categorie economica strans legata de productia de marfuri, care isi gaseste expresia in totalitatea actelor de vanzare- cumparare privite in unitate organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara.
Actele comerciale care se desfasoara in cadrul pietei sunt o forma a actelor de schimb, dar ceea ce deosebeste un act comercial de un act de schimb in general este faptul ca in timp ce in cazul ultimului relatia este marfa-bani-marfa, in cazul actului de comert relatia este de forma bani-marfa-bani plus profit. Altfel spus in cazul schimbului de marfuri, acesta este orientat spre obtinerea unor valori de intrebuintare diferite pentru participantii la schimb, banii fiind un mijlocitor al acestui proces, iar in cazul actului comercial mobilul il constituie valorificarea banilor, obtinerea de profit, marfa fiind in acest caz mijlocitor pentru acest scop.
Prin natura actelor care formeaza continutul comertului, comertul este integrat in conceptul de distributie a marfurilor, aceasta fiind definita ca formand ansamblul mijloacelor si al operatiunilor care asigura punerea la dispozitia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor si serviciilor realizate de catre producatori.
Notiunea de distributie are un continut complex, ea nu se reduce la o simpla miscare a marfurilor, ci este un proces mai complex care incepe in momentul in care produsul este pregatit pentru a fi lansat pe piata si se termina in momentul actului de vanzare, intre aceste momente avand loc operatiuni de livrarea marfurilor, transport, depozitare-conservare, stocare, vanzare cu ridicata si cu amanuntul.
Comertul se asociaza cu distributia marfurilor atat prin operatiunile sale de cumparare si revanzare a marfurilor care realizeaza legaturi intre producatori si consumatori, cat si prin operatiunile tehnico-economice pe care le efectueaza in deplasarea fizica a marfurilor.
Nu trebuie omis din definirea notiunii de comert nici intelesul sau sensul de ramura a economiei nationale, adica un ansamblu de activitati omogene, delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii si desfasurate de agentii economici specializati in asemenea operatiuni.
Din punct de vedere organizatoric, forma sub care actioneaza agentii economici care efectueaza acte de comert este aceea de societate comerciala. Legea care reglementeaza organizarea acestor societati comerciale este Legea Nr. 31/1990 care precizeaza formele in care pot fi infiintate si sa-si desfasoare activitatea societatile comerciale:
societate in nume colectiv;
societate in comandita simpla;
societate in comandita pe actiuni;
societate pe actiuni;
societate cu raspundere limitata.
Garantarea obligatiilor sociale ale societatii se face in
mod diferit, in functie de forma juridica a acesteia, iar pentru fiecare forma de societate legea reglementeaza:
constituirea societatii;
functionarea societatii;
modificarea contractului de societate si a statutului;
excluderea asociatilor;
asocierea societatilor;
dizolvarea si fuziunea societatilor;
lichidarea societatii;
pedepsele pentru infractiunile privind societatea comerciala.
Din punct de vedere al formei de proprietate
societatile comerciale pot fi:
a) private;
b) publice;
c) mixte;
d) cooperatiste.
|
