EFICIENTA IN TRANZACTIILE COMERCIALE INTERNATIONALE

1. Efecte ale comertului exterior

Analiza eficientei generale a comertului exterior pleaca de la raportul de baza efecte/raport, dar se presupune luarea in considerare a specificului acestui sector. Baza teoretica a eficientei comertului exterior pleaca de la teoria avantajului absolut si cea a avantajului comparativ in comertul international, elaborate de Adam Smith si David Ricardo:

teoria avantajului absolut: considera ca un produs nu se poate exporta decat daca prod 313d35d ucatorii au costuri mai scazute, deci productivitate mai ridicata (A. Smith);

teoria avantajului relativ: compara nu nivelul de cost pentru acelasi produs in doua tari ci costurile relative a doua produse schimbate (D. Ricardo).

Intr-o viziune dinamica, pentru perioada contemporana, trebuie sa se tina seama de faptul ca economiile nationale comunica intre ele prin rata de schimb a monezilor lor, ceea ce complica foarte mult analiza avantajelor relative in comertul international. Cea mai stralucita completare a teoriei lui Ricardo este adusa de catre Heckseher si Ohlin care explica avantajele comparative in comertul international prin diferente macroeconomice de dotari cu factori de productie.

Efectele generale ale comertului exterior pentru economia unei tari pot fi economice, sociale si politice; cele economice pot fi:[1]

financiar-monetare (rentabilitatea);

structurale (de transformare);

de acumulare (raportul de schimb);

de antrenare ( de multiplicare).

Toate aceste efecte se pot transmite direct si nemijlocit sau indirect si propagat, pe termen mediu si lung. Rentabilitatea in comertul exterior exprima acoperirea din veniturile unei activitati de export sau import a cheltuielilor ocazionate si obtinerea de profit sub forma de diferenta de pret pozitiva, in conditiile in care pretul intern se aduce la nivelul preturilor externe prin intermediul unui curs de schimb pe baza paritatii puterii de cumparare fata de alte valute.

Ecuatia generala a unei economii nationale

Oferta globala = Cererea globala, unde:

Principalii indicatori statistici utilizati in evaluarea exportului si importului unei tari sunt:

1. Cota de acoperire: CA = , unde:

Cota de acoperire: CA > 100% = BC excedentara

CA 100% = BC echilibrata

CA < 100% = BC deficitara

Totodata, acelasi indicator poate fi calculat astfel:

CA = ; se poate calcula pe tari, pe produse etc.

2. Cota de penetrare a pietei interne:

CP = .

3. Efortul de export (coeficientul de deschidere a economiei):

Pentru: Romania, E_exp este circa 10-12% in prezent, in timp ce alte tari:

Franta >

Belgia >

Alte relatii de calcul a elasticitatii exportului (importului) fata de modificarea (cresterea):

cererea externa;

cererea interna;

exportul (importul) mondial.

Totodata, rentabilitatea comertului exterior se completeaza prin analiza efectelor propagate de acesta in viata economico-sociala a tarii, respectiv:[2]

a) Efecte structurale: se modifica structura materiala a produsului social si a rezultatelor procesului national de productie in sensul ca o parte din produsul social creat se exporta si se inlocuieste cu alte valori de intrebuintare din import. Daca aceste schimburi structurale la nivel macro vor potenta si influenta pozitiv dezvoltarea economico-sociala a tarii, atunci rolul comertului exterior se amplifica dincolo de rentabilitatea rezultata pe baza de calcule

b) Efecte asupra acumularii: apar chiar in situatia de echilibru in valuta a schimburilor, datorita diferentelor dintre preturile nationale si cele internationale, cand volumul importurilor exprimat in lei depaseste volumul exportului exprimat tot in lei, diferenta fiind sursa de acumulare.

c) Efectele asupra eficientei utilizarii resurselor economiei nationale, materiale si umane in primul rand, cand urmare a schimburilor de valori cu strainatatea se economiseste munca nationala.

Analiza rentabilitatii in tranzactiile economice internationale, in ansamblu, se mai poate completa si cu unii indicatori ce sunt specifici anumitor tehnici: reexport, switch, leasing etc. Raportul de schimb in tranzactiile economice internationale exprima conditiile cantitative si de pret in care se efectueaza schimburile internationale de marfa si servicii. Se determina prin raportarea cantitatii sau pretului de export la cantitatea respectiva/pretul de import, si ne arata cate unitati fizice sau monetare trebuie sa exportam pentru a obtine o unitate de import. Acest raport este determinat de factori interni (gradul de dezvoltare a industriei, pregatirea fortei de munca, structura exporturilor, calitatea negociatorilor etc.) dar si de factori externi (structura importurilor, conjunctura de pe piata mondiala etc.). In legatura cu raportul de schimb s-au dezvoltat o serie de indici care au relevanta mai ales la nivel macro:[3]

indicele raportului de schimb brut;

indicele raportului de schimb net.

2. Balante utilizate in analiza comertului exterior

Cu ajutorul balantelor, in general, se poate determina starea economiei nationale la un moment dat, dar si stabili strategii adecvate privind legatura dintre ramuri si relatiile economice internationale. Balanta legaturilor dintre ramuri constituie un instrument folosit in analiza input-output pentru organizarea informatiilor referitoare la formarea si utilizarea resurselor de bunuri materiale si servicii in cadrul economiei nationale. Practic, intocmirea acestei balante este necesara pentru a cunoaste/estima:

iesirile sau livrarile unei ramuri catre o alta ramura a economiei nationale pentru consum intermediar productiv;

iesirile sau livrarile dintr-o ramura pentru consum final, personal sau social;

livrarile pentru acumulare si pentru export;

intrarile din fiecare ramura de bunuri si servicii provenind de la alte ramuri sau din import;

consumul de munca vie;

amortizarea fondurilor fixe pe ramura.

Balanta de plati externe cuprinde totalitatea creantelor si datoriilor tarii in raporturile sale de ansamblu cu strainatatea, exigibile intr-o anumita perioada, de obicei un an, precum si miscarile de capital inregistrate in aceeasi perioada. Balanta de plati externe se bazeaza pe principiul contabilitatii in partida dubla si inregistreaza:[4]

la activ: incasarile, respectiv creantele exigibile in acea perioada, indiferent de momentul generarii;

la pasiv: platile, respectiv datoriile exigibile in acea perioada, indiferent de momentul in care au fost generate.

Balanta de plati externe se intocmeste global, regional si bilateral.[5]

Desi nu exista un model unanim acceptat, in general BPE include trei capitole sau conturi:

a) Contul curent sau BPE curenta care cuprinde:

balanta comerciala, data de exportul si importul de marfuri;

balanta serviciilor cu incasari si plati din transport international, turism international, servicii de posta, telecomunicatii, comisioane si speze bancare etc.;

balanta veniturilor, incluzand venituri din munca si drepturi de autor, dobanzi si dividende incasate/platite etc.;

balanta donatiilor si a transferurilor unilaterale ca ajutoare internationale, subventii etc.

b) Contul de capital sau balanta miscarilor de capital care include intrari si iesiri de capital:

pe termen lung: peste un an, sub forma de investitii directe, imprumuturi acordate de autoritati publice, finantarea unei filiale de societati mama etc.;

pe termen scurt: date de constituirea unor active bancare in strainatate sau repatrierea lor, miscari de capital cu caracter speculativ etc.;

transferuri financiare cu caracter exceptional.

c) Contul de regularizare si miscare a rezervelor oficiale nete: care se detaliaza pe posturi diferite de la o tara la alta.

Din punct de vedere contabil BPE este echilibrata, de regula excedentele sau deficitele pe capitole se compenseaza reciproc iar daca este pe ansamblu deficitara atunci se apeleaza la imprumuturi externe; daca este excedentara pe ansamblu, atunci excedentele primesc o anumita destinatie.

3. Sporirea eficientei economice a comertului exterior al Romaniei

In sinteza, principalele directii in care se poate actiona pentru sporirea eficientei schimburilor comerciale externe ale Romaniei sunt:[6]

evaluarea corecta a nivelului tehnico-economic al economiei nationale si al intreprinderilor componente, stabilirea potentialului de export;

selectarea pe baza unor criterii de eficienta economica a acelor sectoare industriale in care Romania are sanse reale de dezvoltare a productiei pentru export si sprijinirea ulterioara a acestor sectoare;

stimularea producatorilor din agricultura, indiferent care este forma de proprietate;

largirea exportului de servicii turistice, transporturi si unele tehnici speciale de comert exterior;

reducerea costurilor de productie si cresterea productivitatii in acele sectoare economice orientate spre export, atat din domeniul public cat si cel privat

conditii egale si sprijin egal sectorului particular fata de cel de stat din economie (credite preferentiale, sprijin bancar etc.);

optimizarea unor capacitati de productie la nivelul marilor intreprinderi;

sustinerea exportului printr-o activitate promotionala mult mai larga;

perfectionarea managementului in comertul exterior, al negocierii si contractarii operatiunilor de export prin diferite tehnici.