ELEMENTELE DE POLITICA COMERCIALA, CA SUPORT IN DEZVOLTAREA RELATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE

1. Clauza natiunii celei mai favorizate (CNF)

Un rol important in dezvoltarea REI revine negocierii si semnarii de catre tari de:

tratate comerciale si de plati;

acorduri comerciale si de plati.

Atat tratatele, cat si acordurile semnate pot fi bilaterale si multilaterale.

Tratatele comerciale, denumite uneori si tratate de comert si navigatie (deoarece se reglementeaza prin acelasi document si transportul fluvial si maritim), sunt conventii internationale dintre doua sau mai multe state, prin care se reglementeaza schimburile de marfuri si intreaga problematica ce deriva din aceste schimburi.[1] Prin astfel de tratate comerciale se statueaza principiile generale ce vor guverna raporturile economice dintre tarile semnatare; se formeaza, astfel, un cadru juridic general care tinde a deveni stabil in timp.

Nu exista o regula generala, insa principial, in baza tratatelor comerciale, tarile semneaza acorduri comerciale si de plati (ca si alte tipuri de acorduri economice), acestea fiind documente prin care se detaliaza si concretizeaza prevederile generale din tratate.[3]

Ca regula generala, tratatele sau, dupa caz, acordurile cuprind cel putin doua clauze (principii) esentiale ce vor sta la baza cadrului juridic ce reglementeaza REI dintre tarile semnatare:[4]

clauza natiunii celei mai favorizate;

clauza regimului national.

Cele doua clauze sunt obligatoriu incluse intre clauzele acordurilor negociate, intrucat deriva din negocierile sub egida OMC.[5] Altfel spus, avem in vedere doua principii fundamentale ce guverneaza practica REI.

■ Clauza natiunii celei mai favorizate (CNF) este prevederea inscrisa in tratat (acord) prin care partile semnatare se obliga sa-si acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat deja sau le vor acorda in viitor tarile terte, in domeniul relatiilor comerciale. De regula domeniile la care se refera CNF sunt:

perceperea de taxe vamale la import, export si tranzit;

eliberarea licentelor de export-import;

tranzitul de marfuri;

navigatia maritima si fluviala;

situatia juridica a firmelor, reprezentantelor comerciale si alte persoane juridice dintr-o tara ce exercita acte de comert pe teritoriul altei tari semnatare;

alte aspecte.

In practica relatiilor comerciale internationale, inscrierea CNF in tratat se poate face sub forma a doua modalitati:

a) CNF neconditionata (sau forma neconditionata a clauzei), este denumita si principiul egalitatii de tratament, cand partile isi asuma obligatia de a acorda automat si fara alte compensatii toate avantajele sau privilegiile acordate deja sau care se vor acorda in viitor tarilor terte in relatiile comerciale.[7] Forma neconditionata a CNF se poate materializa in tratat printr-o:

formulare negativa: avantajele pe care partile se obliga sa si le acorde nu vor fi mai mici decat cele acordate in viitor unor tari terte;

formulare pozitiva: avantajele care au fost acordate sau vor fi acordate in viitor de o tara semnatara unor terti trebuie sa fie extinse imediat si neconditionat asupra celorlalte parti.

b) CNF conditionata (sau forma conditionata a CNF), este denumita si principiul compensatiei, cand partile se obliga sa extinda automat si gratuit asupra celorlalte tari semnatare ale tratatului doar acele avantaje ce le-au acordat sau le vor acorda in viitor unor terti fara nici un fel de compensatie din partea acestora.[8] In caz contrar, o tara partenera la tratat poate obtine avantajele respective doar in schimbul unor compensatii corespunzatoare (similare) din partea ei. In general, materializarea CNF conditionata in tratat se formuleaza printr-o exprimare clara a conditionarii modului de acordare a avantajelor intre partile semnatare.

In practica, tarile dezvoltate coreleaza coloanele de taxe vamale prezentate in tarifele vamale proprii de acordarea CNF, pe relatii si grupe de tari, astfel:

o coloana de taxe vamale pentru tarile care beneficiaza de CNF (nivel scazut de taxe);

o alta coloana de taxe prohibitive (mult mai mari) pentru tarile nebeneficiare.

Exemplu cel mai cunoscut in acest sens este tariful vamal aplicat de SUA. Romania a semnat si ratificat acordul general privind relatiile comerciale cu SUA, este in prezent beneficiara a CNF. Primul articol al acordului stipuleaza aplicarea in relatiile reciproce a prevederilor GATT, inclusiv acordarea reciproca a CNF. Acordul a fost reatificat si de SUA pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire din 3 in 3 ani. Ca implicatie practica, CNF influenteaza volumul schimburilor comerciale dintre SUA si Romania, cat si conditiile de eficienta a exportului romanesc. Astfel, tariful vamal al SUA include:

coloana de taxe pentru tarile beneficiare de CNF, cu taxe reduse sau zero;

coloana a doua taxe, care sunt de 2-3 ori mai mari decat taxele din prima coloana.

Evident deci ca, pentru acelasi produs (inclusiv calitate), importatorul american va alege tara beneficiara de CNF astfel ca pretul final cu care va penetra piata interna a SUA sa fie cat mai mic. In caz contrar, el este obligat sa solicite exportatorului o reducere echivalenta cu nivelul taxelor. Prin urmare, lipsa CNF echivaleaza cu pierderea unor exporturi pe piata americana sau preturi mai mici la export.

Alte prevederi ale acordului comercial dintre SUA - Romania:

asigurarea unui comert nediscriminatoriu cu produse sau servicii;

reglementarea unor schimburi barter si contrapartida;

deschiderea de reprezentante comerciale si angajare personal, salarizare etc.;

consultari privind unele cazuri de importuri masive la anumite marfuri;

reglementarea diferendelor la legea aplicabila, in caz de litigii intre firme sau persoane fizice din cele doua tari (se recurge la CCI Paris, o alta tara parte la Conventia de la New York, 1958);

promovarea turismului, protectia marcilor, brevetelor etc.

2. Clauza regimului national (CRN)

Al doilea principiu fundamental pe care se sprijina dezvoltarea REI – negociat tot sub egida OMC – principiu pe care-l regasim drept clauza de baza in acordurile/tratatele semnate de tari, este dat de clauza regimului national.

■ Clauza regimului national (CRN) este prevederea inscrisa in tratate (acorduri) prin care partile semnatare se obliga sa acorde persoanelor fizice/juridice ale unui stat ce exercita acte de comert sau alte activitati pe teritoriul celuilalt stat aceleasi drepturi si obligatii in materie economica ca si nationalilor. In general, domeniile vizate de CRN sunt:[10]

conditiile de utilizare si acces la mijloace de transport, depozite, instalatii etc.;

impunerea marfurilor si servicii la export-import;

impunerea pe profitul realizat de firme, societati mixte, filiale etc.;

implicarea in materie economica a persoanelor fizice;

recunoasterea reciproca a statutului investitorilor straini;

drepturi egale in fata legii, a organismelor de judecata etc.;

alte aspecte in materie.

Un domeniu separat si, in general, neinclus in tratatele economice este regimul proprietatii asupra terenului, chestiune pe care legislatia nationala o solutioneaza diferit de la o tara la alta, dar ca regula se avanseaza principiul de inchiriere si nu vindere (inclusiv legea romana).

In mod temporar, atunci cand o tara in curs de dezvoltare este interesata in a atrage investitiile straine din tarile dezvoltate poate acorda prin legea nationala (dar nu prin acord) drepturi si avantaje mai mari persoanelor juridice/fizice straine comparativ cu nationalii (este si cazul Romaniei in prezent). Astfel, legea nr. 35/1991 modificata si completata succesiv ulterior (prin legea 75/1994 privind investitiile straine) acorda un astfel de regim de favoare:

scutiri de impozit pe profit de la 2 -5 ani, dupa sectorul in care se face investitia;

unele scutiri pentru profitul reinvestit, pregatire personal, tehnologii noi etc.;

reduceri de taxe vamale la importul de utilaje, instalatii etc.

Principiul fundamental ramane insa forma de baza a CRN care se prevede uzual in tratate (acorduri) economice; alte facilitati statuate prin legea nationala sunt la latitudinea oricarui stat, dar nu se admite a se reglementa un statut mai defavorabil decat al nationalilor. CRN mai este denumita frecvent si principiul posibilitatilor egale, deoarece se beneficiaza reciproc de aceleasi drepturi si avantaje ca si nationalii.

Sistemul generalizat de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare (SGP)

1. Scurt istoric

Bazele primului Acord cu privire la instituirea unui sistem generalizat de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare (SGP) au fost puse in 1970, sub auspiciile UNCTAD, aprobate apoi de Adunarea Generala ONU, ratificat de parlamentele tarilor donatoare si inaintat la GATT pentru a obtine derogarea de aplicare (1979). In esenta, alaturi de alte aspecte, forma negociata a SGP prevede ca:[11]

SGP: se acorda in principiu de catre toate tarile dezvoltate;

SGP: comporta scutirea integrala sau partiala de taxe vamale din partea tarilor donatoare la importul de produse manufacturate din tarile beneficiare (tarile in curs de dezvoltare).

Preferintele acordate in cadrul SGP sunt unilaterale. Totodata, subliniem ca:[12]

sistemul este general (generalizat), deoarece ar trebui sa fie aplicat de toate tarile industrializate la importul din tarile in curs de dezvoltare;

sistemul este nedescriminatoriu, deoarece ar trebui sa se aplice fata de toate tarile in curs de dezvoltare si-n acelasi grad;

este nereciproc, respectiv tarile beneficiare nefiind obligate la concesii similare.

In practica se aplica scheme individuale de preferinte, pe grupe de tari in curs de dezvoltare (desi din 1979 in cadrul GATT s-a legalizat aplicarea SGP).[13]

Dintre tarile donatoare de preferinte cele mai importante sunt (ca pondere la importul din tarile in curs de dezvoltare): SUA, Japonia, tarile CEE (formula celor 15), la care se adauga Canada, Australia, Noua Zeelanda, fostul URSS, Elvetia, Norvegia etc.

Dintre tarile beneficiare de preferinte fac parte, in principiu, toate tarile ce au statutul de “tari in curs de dezvoltare”:

“grupul celor 77” care in 1990 includea 127 de tari, printre care si Romania;

alte tari care s-au autodeclarat in curs de dezvoltare (exemplu: Albania, China, Israel etc.);

teritorii dependente care sunt reprezentate de unele tari dezvoltate (teritorii foste colonii).

In practica, lista tarilor beneficiare este stabilita de fiecare tara donatoare, mai discriminatorii fiind lista stabilita de SUA (un statut special este acordul unor tari subdezvoltate sau teritorii dependente). Gama marfurilor care intra sub incidenta SGP este stabilita de fiecare tara donatoare prin liste pozitive (se includ mai ales textile, produse din piele, hidrocarburi, produse agricole etc.). Amplitudinea reducerii taxelor vamale difera intre tarile donatoare:[14]

tari care au prevazut o scutire totala a taxelor la toate marfurile importate (SUA, Norvegia etc.);

tari care aplica reduceri totale la importul unor produse (materii prime) si reduceri partiale la altele (CEE);

alte tari cu reduceri diferentiate de taxe (de la total, la 50%, 10%).

Tarile donatoare de preferinte au stabilit si mecanisme de salvgardare: dreptul de a limita sau retrage temporar unele sau toate preferintele vamale acordate unor tari beneficiare, din cauze interne sau externe, pentru a proteja piata lor nationala.

Aplicarea SGP se face doar pentru bunuri produse in tarile in curs de dezvoltare, respectiv este nevoie a respecta anumite reguli de origine pe fiecare marfa:[15]

produsele supuse SGP trebuie sa fie realizate in tara beneficiara, in intregime sau intr-o proportie substantiala;

unele tari donatoare solicita o anumita pondere de valoare adaugata in tara beneficiara;

in principiu, produsele sub incidenta SGP se expediaza direct de la tara beneficiara la tara donatoare;

este nevoie de un document scris care atesta originea marfurilor (sub SGP);

tarile donatoare pot cere alte dovezi suplimentare care sa ateste originea marfurilor.

2. Romania, tara in curs de dezvoltare, beneficiara de preferinte

Participand la sesiunile UNCTAD, la activitatile GATT (1971) si fiind membra a “Grupului celor 77”, Romania a solicitat si a obtinut recunoasterea statutului de tara in curs de dezvoltare si a fost inscrisa pe lista de preferinte vamale a mai multor tari donatoare: Australia, Noua Zeelanda, Norvegia, SUA, UE etc.[16]

Acordarea SGP  a avut un impact favorabil asupra unor exporturi romanesti catre tarile donatoare: produse petroliere, tractoare, rulmenti, aluminiu, industrie chimica, mobila, textile, confectii etc. (ponderea lor in total export a crescut de la 5% la 25% intre 1970-1980). Totusi, tratamentul preferential de care se bucura Romania prin SGP este afectat negativ de unele aspecte:

regimul preferential aplicat Romaniei este mai restrictiv decat cel aplicat multor alte tari in curs de dezvoltare; se exclud zeci de produse care ar prezenta mare interes pentru exportul romanesc (CEE, Norvegia etc.);

unele tari donatoare au aplicat clauza de salvgardare pentru produse exportate de Romania, produse ce au fost astfel excluse de la tratament preferential;

au survenit anumite limitari cantitative aplicate de tarile donatoare la importul unor bunuri industriale din Romania.

Asadar, putem concluziona ca pe masura ce o tara beneficiara devine competitiva pe plan international la un produs apar imediat restrictii si limitari in aplicarea SGP.

4. Sistemul global de preferinte comerciale intre tarile in curs de dezvoltare (SGPC)

Ideea incheierii unui acord de facilitati si preferinte pentru schimburile comerciale intre tarile in curs de dezvoltare a aparut in cadrul “Grupului celor 77”, inca din 1979, avand loc mai multe negocieri succesive intre principalele tari ale grupului, intre care si Romania:[18]

1979 - “Programul de la ARUSHA”;

1981 - “Programul de actiune de la CARACAS (Venezuela)”;

1982 - “Declaratia de la New York privind instituirea SGPC”;

1984 - “Acordul de la CARTAGENA (Columbia)”;

1986 - “Declaratia de la Brasilia”, semnata de 51 de tari, printre care si Romania, ce exprima intentia de a participa la negocierea SGPC si adopta trei documente:

declaratia de la Brasilia privind lansarea primei runde de negocieri a SGPC;

liniile directoare privind tehnicile de negociere la prima runda;

acordul privind SGPC drept cadru juridic provizoriu pana la negocierea finala si ratificarea SPGC.

In acest context, negocierile intre tarile in curs de dezvoltare interesate de acord au avut in vedere aspecte precum:

reducerea treptata a taxelor vamale la comertul intre tari in curs de dezvoltare;

reducerea sau eliminarea unor bariere netarifare;

consultari privind anumite produse de interes reciproc pe grupe de tari.

Romania a participat activ la negocierea SGPC la toate rundele de negociere si intalnirile ce au avut loc si a convenit facilitati vamale reciproce cu 25 dintre statele semnatare ale acordului. Romania a ratificat “Acordul privind SGPC” si a inceput sa-l puna in aplicare din aprilie 1989. Dintre obiectivele SGPC:[19]

impulsionarea comertului si cooperarii intre tarile in curs de dezvoltare;

punerea in valoare a potentialului fiecarei tari in curs de dezvoltare si sporirea rolului comertului exterior ca factor al dezvoltarii pentru fiecare tara;

de a contribui la promovarea schimburilor si cooperarii mondiale.

Dintre principiile ce trebuie sa guverneze SGPC:[20]

participa exclusiv tarile in curs de dezvoltare membre ale “Grupului celor 77”;

se bazeaza pe principiul reciprocitatii avantajelor intre toti participantii;

se negociaza si largeste treptat prin revizuiri periodice;

completeaza doar gruparile economice regionale sau subregionale dintre tarile in curs de dezvoltare;

vizeaza in perspectiva toate produsele ce se schimba intre tarile membre;

vizeaza in perspectiva toate obstacolele tarifare si netarifare la importul din tari membre.

Acest “Acord privind SGPC” este primul instrument juridic cu caracter multilateral si obligatoriu ce vizeaza extinderea legaturilor economice dintre tarile in curs de dezvoltare. “Acordul” nu vizeaza o izolare a tarilor in curs de dezvoltare fata de alte state, ci doar o facilitare a schimburilor comerciale reciproce. Acordul este in conformitate cu clauzele negociate sub GATT, runda Tokyo, fiind deci o derogare de la principiile GATT (admise de aceasta organizatie), respectiv de la aplicarea CNF. Primul “Acord privind SGPC” vizeaza doar barierele vamale (tarifare), dar pe viitor se vor derula negocieri pentru a se conveni facilitati si in domeniul netarifar.[21] Rezultatele concrete ale aplicarii acestui ACORD vor putea fi analizate dupa minimum 10 ani de la data aplicarii (in mod normal ar trebui sa influenteze pozitiv extinderea relatiilor comerciale reciproce dintre tarile in curs de dezvoltare).

5. Aspecte conexe: GATT/OMC, UNCTAD, UE, AELS

In sinteza, problematica specifica unor organizatii/institutii/acorduri comerciale ce sprijina si/sau influenteaza decisiv ansamblul REI este rezervat anexelor de la finele lucrarii, astfel:

Anexa I: GATT/OMC;

Anexa II: UNCTAD;

Anexa III: Uniunea Europeana;

Anexa IV: AELS.