INTEGRAREA ROMANIEI IN UNIUNEA EUROPEANA

INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

4.1. ASOCIEREA ROMÂNIEI LA COMUNITĂŢILE EUROPENE

4.1.1. Demersurile facute de România la Comunitatile Europene

( 1969 - 1991 )

Dupa crearea Uniunii Europene, România a facut demersuri pentru a initia si dezvolta relatii comerciale cu aceasta organizatie. Primul pas a fost facut în 1969 în domeniul cadrului juridic, când au fost initiate negocieri pentru încheierea de catre "I.C.E. Prodexport" a unor aranjamente tehnice prin care sa se asigure evitarea aplicarii de taxe la exportul românesc de produse agroalimentare. Acordurile respective au fost încheiate în 1970 si se refereau la carnea de porc, carnea de pasare, oua si unele sortimente de brânzeturi.

În calitate de tara în curs de dezvoltare România a facut demersuri în perioada 1972-1973 pe lânga tarile membre ale C.E.E. si Comisia C.E.E. pentru a fi inclusa pe lista tarilor beneficiare de preferinte vamale generalizate din partea C.E.E. Din ianuarie 1974 România a fost inclusa pe lista tarilor beneficiare de S.G.P. în favoarea tarilor în curs de dezvoltare (pâna la 30 aprilie 1993), devenind astfel prima tara membra C.A.E.R. cu un asemenea statut. Pe aceasta baza, anumite marfuri românesti beneficiau de scutiri totale sau partiale, limitat sau nelimitat, de plata taxelor vamale la importul în C.E.E.

La 15 septembrie 1976 România a semnat cu CEE un Acord în domeniul textil, care acoperea produsele mentionate în Acordul Multifibre (A.M.F.) negociat în cadrul G.A.T.T., fiind astfel prima tara socialista care a încheiat un asemenea acord. Acest acord a reglementat nivelul de acces al produselor textile românesti atât pe piata CEE în ansamblu, cât si pe fiecare tara membra în parte. Acordul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1977 având o valabilitate de 2 ni, fiind reînnoit în 1979, 1983 si 1987. acesta din urma a expirat în 1991 si a fost prelungit pentru înca doi ani, respectiv 1992 - 1993, când a intrat în vigoare Acordul Interimar, iar aspectele comerciale privind produsele textile au facut obiectul unui Protocol distinct anexat la Acordul European.

În 1977 a fost negociat cu C.E.E. un Aranjament privind comertul cu produse siderurgice, prin care se reglementau conditiile de acces ale produselor siderurgice române pe pietele comunitare sub aspectul cantitativ si al nivelului de pret. C.E.E. s-a angajat sa accepte o marja de penetrare de 3-5% pentru produsele românesti, fata de pretul produselor C.E.E. si sa se abtina în asemenea conditii de la recurgerea la masuri antidumping. Aranjamentul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1978 , a fost reînnoit anual pâna în 1991 când a fost încheiat un Protocol de comert, cooperare economica si comerciala în domeniul produselor siderurgice. Acest protocol a functionat pâna la 1 mai 1993.

În 1978 România a propus Comisiei Comunitatilor Europene doua acorduri:

w un acord privind comertul cu produse industriale altele decât cele textile si siderurgice. Prin acest acord se stabilea nivelul de acces al tuturor produselor la exportul în C.E.E. si erau stipulate concesii reciproce corespunzator fiecarui partener, în functie de nivelul de dezvoltare;

w un acord privind constituirea unei comisii mixte reprezentând cadrul institutional în care reprezentantii celor doua parti se întâlneau o data pe an pentru a analiza modul de derulare a relatiilor economice reciproce si a reglementa eventualele probleme aparute.

Aceste acorduri au fost semnate la 28 iulie 1980 si au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1981. România a fost astfel prima tara din Europa Centrala si de Est care a încheiat asemenea acorduri cu C.E.E., aceste documente semnificând recunoasterea de facto a C.E.E. ca si comunitate.

În 1981 s-a semnat un Aranjament privind comertul cu ovine vii si carne de ovine. Prin acest aranjament se stabilea nivelul de acces al produselor românesti pe piata comunitara. Valabil initial numai pâna în martie 1984, acest aranjament a fost prelungit anual.

Tot în 1981 a fost instituit "Grupul de contact pentru agricultura România - C.E.E.", care s-a întrunit anual pentru examinarea modalitatilor de stimulare a comertului reciproc cu produse agricole.

În 1986 s-a cazut de acord asupra largirii cadrului juridic privind relatiile reciproce, prin negocierea unui Acord de comert si cooperare comerciala si economica între România si C.E.E. Dupa trei runde de negocieri, ca urmare a pozitiei rezervate a conducerii României privind pozitia diverselor organisme C.E.E. referitoare la respectarea drepturilor omului în România, în aprilie 1989 Consiliul de Ministri al Comunitatilor a decis suspendarea oficiala a negocierilor cu România privind încheierea acestui acord.

Schimbarile produse în România dupa 1989 au deschis o noua perspectiva de abordare a relatiilor dintre tara noastra si Comunitatile Europene. Un prim pas în aceasta directie l-a constituit adoptarea înca de la 7 ianuarie 1990 a Declaratiei cu privire la importanta deosebita pe care România o acorda dezvoltarii relatiilor economice cu Comunitatile Europene, stabilirea de relatii diplomatice cu C.E.E. si acreditarea unui ambasador la Comunitatea Economica Europeana.

În perioada ianuarie - iunie 1990 au fost efectuate demersuri pentru reluarea negocierilor vizând Acordul de comert si cooperare comerciala si economica dintre România si C.E.E. Negocierile s-au încheiat în iunie 1990, acordul fiind semnat la 22 octombrie 1990 si a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1991.

În iunie 1990, cu ocazia întrunirii Comisiei Mixte, partea româna a solicitat îmbunatatirea schemei de preferinte vamale generalizate acordate de C.E.E. României. La 1 ianuarie 1991, C.E.E. a extins preferintele vamale la o serie de produse românesti care nu erau incluse anterior pe lista. De asemenea, România a fost inclusa pe lista beneficiarilor de asistenta financiara PHARE acordata de C.E.E. pentru statele din Europa Centrala si de Est.

În martie 1991 a fost semnat la Bucuresti Memorandumul-Program indicativ prin care Comisia Comunitatilor Europene a fost de acord sa aloce suma de 80-110 milioane ECU în vederea sprijinirii procesului de reforma în România.

La 30 mai 1991, cu ocazia sesiunii Comisiei Mixte, partea româna a înmânat presedintelui partii comunitare o scrisoare continând cererea oficiala de începere a negocierilor în vederea asocierii României la Comunitatile Economice Europene.

În decembrie 1991 au început la Bucuresti discutiile privind negoc 20120l1121u ierea si încheierea unui Acord European de Asociere al României la Comunitatile Europene. Negocierile s-au încheiat prin finalizarea Acordului la 17 noiembrie 1992 si semnarea lui la 1 februarie 1993. De asemenea, s-a negociat si semnat un Acord Interimar la fel ca si în cazul celorlalte tari asociate, care a intrat în vigoare la 1 martie 1993. acordul European de Asociere al României a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Toate aceste acorduri au fost completate în domeniul comercial cu o serie de acorduri si protocoale aditionale, documente pe care le enumeram în continuare:

w Protocolul aditional privind regimul cantitativ pentru produse textile si articolele de îmbracaminte, semnat la 30 aprilie 1993 si aplicat de facto de la 1 mai 1993;

w Protocolul privind stabilirea reciproca de contingente tarifare în comertul cu vinuri si Acordul privind protectia reciproca si controlul denumirii vinurilor, semnate în noiembrie 1993 si intrate în vigoare la 1 februarie 1994 si respectiv 1 martie 1994. Acordul privind stabilirea reciproca de contingente tarifare a fost prelungit, inclusiv pentru anul 2000;

w Acordul sub forma de schimb de scrisori modificând Acordul Interimar si Acordul European în domeniul comercial si al aspectelor legate de comert, semnat la 30 iunie 1994 si intrat în vigoare la 1 iulie acelasi an, prin care se acordau anumite facilitati suplimentare României pentru a compensa întârzierea punerii în aplicare de catre C.E. a concesiilor în domeniul agricol;

wAcordul modificând Protocolul aditional textil, ca urmare a largirii U.E., prin aderarea Austriei, Spaniei si Finlandei, parafat în februarie 1994 si intrat în vigoare de facto, de la 1 ianuarie 1995.

w Acordul Aditional nr. 1 privind facilitatile suplimentare acordate de U.E. la exporturile românesti, conform hotarârilor adoptate de Consiliul European de la Copenhaga, semnat la 21 decembrie 1993 si intrat în vigoare la 1 februarie 1994;

wProtocolul Aditional nr. 2, încheiat ca urmare a deciziei adoptate de Consiliul European de la Essen. El a fost semnat la 22 decembrie 1994 si pus în aplicare de la 1 ianuarie 1995. Prin acest Protocol s-a convenit ca si România sa beneficieze de acelasi calendar de eliminare a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la importul în U.E., ca si cel convenit cu Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria, care au încheiat acorduri de asociere cu U.E. cu un an mai devreme;

w Acordul sub forma de schimb de scrisori amendând Protocolul aditional textil, parafat la Bruxelles la 31 decembrie 1995 si pus în aplicare de facto la 1 ianuarie 1996.

w Protocolul privind definirea notiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa, intrat în vigoare la 31 ianuarie 1997. Acesta a instituit cumulul de origine paneuropeana între U.E., tarile A.E.L.S., T.E.C.E. asociate, precum si tarile baltice;

w Protocolul de adoptare a aspectelor comerciale ale Acordului European de Asociere a României la Uniunea Europeana, urmare a largirii U.E. prin aderarea Austriei, Suediei, Finlandei si a punerii în aplicare a rezultatelor Rundei Uruguay în domeniul comercial cu produse agricole.

w Protocolul de Adoptare a aspectelor institutionale din Acordul European pentru a tine cont de aderarea Austriei, Suediei si Frantei la U.E.

4.1.2. Principalele prevederi ale Acordului de Asociere

al României la Uniunea Europeana

Acordul de Asociere al României la Uniunea Europeana a luat în considerare legaturile traditionale între tara noastra cu aceasta, precum si necesitatea de a întari aceste legaturi si de a stabili relatii durabile, bazate pe reciprocitate, care sa permita României sa ia parte la procesul de integrare europeana întarind si amplificând relatiile stabilite în trecut.

În Preambulul Acordului se mentioneaza faptul ca, acordul are în vedere vointa Uniunii de a acorda un sprijin decisiv pentru realizarea reformei si de a ajuta România sa faca fata consecintelor economice si sociale ale ajustarii structurale.

Obiectivele acestei asociere sunt urmatoarele:

sa asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între parti, care sa permita dezvoltarea unor legaturi politice strânse;

sa promoveze dezvoltarea comertului, precum si relatiile economice armonioase între parti, sprijinind astfel dezvoltarea economica a României;

sa asigure o baza pentru cooperarea economica, sociala, financiara si culturala;

sa sprijine eforturile României de dezvoltare a economie, de desavârsire a tranzitiei la o economie de piata si de consolidare a democratiei;

sa creeze institutii adecvate pentru a face fata efectiv demersului de asociere;

sa asigure un cadru pentru integrarea graduala a României în Comunitatile Europene.

În acest scop, România va actiona pentru îndeplinirea conditiilor necesare.

Principiile generale ale asocierii se concretizeaza în :

aranjamentul partilor de a se abtine de la introducerea, pâna la intrarea efectiva în vigoare a Acordului, a unor reglementari care s-ar afla în contradictie cu prevederile deja negociate;

asimetria în acordarea reciproca de concesii comerciale, concretizata în faptul ca ansamblul Comunitatii Europene îsi va îndeplini angajamentele cu precadere în prima parte a perioadei de tranzitie, în timp ce concesiile la care a convenit România vor fi puse în aplicare, în majoritate, în a doua parte a tranzitiei;

disponibilitatea partilor ca dupa intrarea în vigoare a Acordului sa procedeze la revederea perioadei si ameliorarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului de aplicare a acestora;

stabilirea, pentru realizarea asocierii, a unei perioade de tranzitie la maximum 10 ani, segmentata în doua etape egale si trecerea la a doua etapa sa se faca în urma examinarii prevederilor Acordului în prima etapa.

Realizarea primului obiectiv al Acordului - dialogul politic - va avea ca efect facilitarea integrarii depline a României la Uniunea Europeana, contribuind la apropierea pozitiilor partilor în probleme de securitate, întarirea securitatii si stabilitatea în întreaga Europa. Dialogul politic[2] va fi realizat prin proceduri si mecanisme specifice (întâlniri la nivelul superior, canale diplomatice etc.).

Acordul de asociere prevede pentru realizarea obiectivului dezvoltarii comertului si a unor relatii economice armonioase între parti, crearea unei zone de comert liber, specificându-se conditiile de implementare a acestui obiectiv pe grupe de produse (industriale, agricole, produse piscicole).

Referitor la produsele industriale s-au prevazut conditiile obligatorii atât pentru România cât si pentru tarile comunitare privind taxele vamale pentru produsele exportate de România si cele importate din Uniunea Europeana, taxele vamale fiind consemnate în anexele acordului.

Pentru reducerea taxelor vamale la produsele exportate de România si pentru cele importate au fost prevazute termene fixe, ajungându-se la abolirea totala a acestora.

În ceea ce priveste produsele agricole de baza, Uniunea urma sa elimine restrictiile cantitative la importul produselor agricole originare din România, iar România sa elimine restrictiile cantitative la importul produselor agricole originare din Uniune. De asemenea, tinând cont de necesitatea unei armonizari crescânde între politicile agricole ale celor doua parti, ambele parti fiind de acord cu unele consultari regulate, în cadrul Consiliului de Asociere cu privire la strategia si modalitatile de aplicare a politicilor lor.

Prevederi asemanatoare au fost mentionate si pentru produsele piscicole originare din România si Uniune, care sunt supuse reglementarii C.E.E. privind organizarea comuna a pietei în sectorul produselor piscicole.

Un capitol special în Acordul de Asociere al României la Uniunea Europeana este consacrat unor prevederi comune care se aplica comertului cu toate produsele, exceptând cazurile când se stipuleaza altfel în acord sau în protocoale adiacente acestuia.

Cele mai importante din prevederile comune se refereau la faptul ca odata cu intrarea în vigoare a acordului în comertul dintre cele doua parti nu vor fi introduse noi taxe vamale la import sau la export sau taxe cu efect echivalent, iar cele care se aplica nu vor fi majorate.

Acordul prevede de asemenea masuri adecvate împotriva încalcarii întelegerii asumate pentru fiecare parte semnatara, precum si necesitatea de a ajusta progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial astfel încât sa se asigure ca, pâna la sfârsitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului sa nu mai existe nici o discriminare între cetatenii României si ai statelor membre, referitoare la conditiile în care marfurile se achizitioneaza si se comercializeaza. Consiliul de Asociere este organul ce va fi informat în legatura cu masurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestui obiectiv.

În acord au fost stipulate de asemenea si realizarea cooperarii economice, sociale, financiare si culturale. În acest sens se acorda înlesniri privind dreptul la munca, mobilitatea fortei de munca si mai ales un tratament nu mai putin favorabil decât al propriilor cetateni si companii comunitare ce îsi desfasoara activitatea pe teritoriul României. Aceste înlesniri se refera la activitatile economice, care includ în special activitati cu caracter industrial, activitati cu caracter comercial, meserii si activitati ale liberilor profesionisti, activitati bancare etc.

În domeniul cooperarii financiare, s-a prevazut ca România sa beneficieze de asistenta financiara, fiind detaliate toate formulele, sursele de acoperire si conditiile în care se acorda si cum se gestioneaza acestea.

În domeniul cooperarii culturale s-a convenit ca acestea sa se desfasoare în unele domenii ca: schimbul necomercial de opere de arta si artisti; traduceri libere, conservarea si restructurarea monumentelor; pregatirea personalului de specialitate; organizarea evenimentelor culturale de orientare europeana.

Referitor la realizarea obiectivului privind cooperarea economica, în acord au fost înscrise o serie de mentiuni de natura sa permita cresterea eficientei economice a României. In acest context o atentie deosebita s-a acordat masurilor privind partile, capitalul, concurenta si altor prevederi cu caracter economic, a caror respectare este de natura sa apropie momentul aderarii României la Uniunea Europeana.

Armonizarea legislatiei prezente si viitoare a României cu cea a Uniunii Europene este considerata de cele doua parti ca o conditie importanta a integrarii tarii noastre în structurile comunitare. Partile si-au propus sa creeze masuri prin care România si Uniunea stabilesc relatii de cooperare economica menite sa contribuie la dezvoltarea României si la cresterea potentialului sau, cooperare care va întari legaturile economice existente. Masurile de cooperare se refera la cooperarea industriala, promovarea si protectia investitiilor, standardele agroalimentare si aprecierea conformitatilor lor, cooperarea în stiinta si tehnologie, învatamântul si pregatirea profesionala, agricultura si sectorul agroindustrial, energia, cooperarea în sectorul nuclear, mediul înconjurator, transporturi, telecomunicatii, servicii postale, servicii bancare etc.

Acordul propune înfiintarea unui Consiliului de Asociere care supravegheaza realizarea celor prevazute, consiliu care se întruneste la nivel ministerial o data pe an si ori de câte ori este nevoie si care are drept sa ia decizii, obligatorii pentru parti. Totodata acordul prevede si înfiintarea unui Consiliului Parlamentar de Asociere care cuprinde membrii Parlamentului României si ai Parlamentului European, comitet care se întruneste la intervale stabilite de el însusi pentru schimb de idei.

Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana a fost încheiat pe o perioada nelimitata, fiecare parte putându-l însa denunta prin modificare catre cealalta parte, el încetându-si aplicabilitatea la sase luni dupa data unei asemenea notificari.

Semnarea si aplicarea acestui acord constituie unul dintre cele mai importante momente ale perioadei de tranzitie la economia de piata. El constituie începutul unei noi etape în ceea ce priveste relatiile noastre cu Uniunea Europeana si crearea cadrului institutional pentru integrarea economica graduala.

Începând cu intrarea în vigoare a acordului, integrarea României în Uniunea Europeana a dobândit coordonate tot mai precise, evolutia în plan economic si politic având caracteristicile unui proces orientat, coordonat si etapizat, în care ambii parteneri se angajeaza în realizarea unor pasi concreti.

4.1.3. Economia României pe coordonatele integrarii europene

Dupa rasturnarea regimului Ceausescu, în decembrie 1989, România s-a adâncit într-o profunda criza economica si sociala si timp de mai multi ani nu a dovedit vointa politica suficienta pentru a se angaja pe calea reformelor.

Analiza indicatorilor macro-economici în perioada 1990-2003 evidentiaza transformarile importante ce s-au produs pe plan economic si social, dar si întârzierile înregistrate în promovarea mecanismelor de piata, în pregatirea premiselor pentru asigurarea unei dezvoltari durabile a societatii românesti.

Astfel, în primii 3 ani de trecere de la economia super-centralizata la economia de piata s-a înregistrat o recesiune de proportii în planul cresterii economice. Anul 1990 a fost caracterizat prin confuzie si o acuta dezorganizare economica, agravata de colapsul sistemului de aplicare a legii si de un extraordinar absenteism al fortei de munca. Ritmul real de crestere a produsului intern brut a scazut, cu 5,6% în 1990, 12,9% în 1991 si cu 8,8% în 1992. în aceeasi perioada, volumul productiei industriale as-a redus cu 23,7% si 21,9%, iar volumul productiei agricole a scazut si el cu 3% în 1990, 2,2% în 1991 si 15,2% în 1992. aceasta perioada a fost comparata cu marea depresiune economica din anii '30, la aceasta situatie contribuind atât factori interni, cât si factori externi.

Dintre factorii interni cei mai importanti ar fi: procesul de privatizare si restructurare care a fost prost gestionat, concurenta neloiala între sectorul de stat si cel privat, politica fiscala si monetara necorespunzatoare, intensificarea luptei pentru putere între partidele politice, politizarea miscarilor sociale, cresterea coruptiei.

Dintre factorii externi care si-au pus amprenta puternic asupra economiei românesti sunt de retinut: disparitia C.A.E.R.-ului, criza din Golful Persic, criza din Iugoslavia, o anumita politica de discriminare pe care Occidentul a dus-o fata de România în raport cu celelalte tari din zona, conditiile dure pe care Fondul Monetar International le-a pus României cu prilejul acordarii unor credite de sprijin solicitate.

Etapa 1993-1996 a avut ca principal obiectiv macrostabilitatea economica si reducerea inflatiei, apelându-se la o combinare a politicii monetare si financiare cu un proces accelerat de privatizare si restructurare a întreprinderilor din sectorul de stat. În aceasta etapa s-a reusit stoparea declinului economic si în urmatorii ani (1995-1996) reducerea masiva a inflatiei.

Ritmul de crestere a produsului intern brut a înregistrat niveluri pozitive: 1,5% în 1993, 3,9% în 1994, 7,1% în 1995, 3,9% în 1996. Desi aceasta etapa confirma iesirea României din faza de recesiune economica, totusi înviorarea activitatii productive trebuie privita circumspect, tinându-se seama de cresterea masiva a productiei de stoc, cronicizarea deficitului balantei comerciale, nivelul redus al privatizarii, cresterea somajului.

Etapa ce cuprinde anii 1997-1999 a confirmat fragilitatea înviorarii economiei românesti de pâna atunci, fiind caracterizata printr-o noua recesiune profunda. Ritmul de crestere real al P.I.B. a înregistrat scaderi: 6,1% în 1997, 4,8% în 1998, 1,2% în 1999, iar inflatia a atins în 1997 un procent deosebit de 157% fata de 38,8% în 1996.

Desi a înregistrat o perioada de crestere, în 2000-2003[4] nu au putut fi recuperate pe deplin pierderile economice suferite în perioada anterioara (1997-1999). Dupa o crestere redusa la 1,8% în anul 2000, P.I.B. a continuat sa creasca în 2001 cu 5,3%, în special datorita urmatorilor trei factori: consumul privat care a crescut pe baza cresterii salariului real si venitului, cresterea stocurilor si cresterea investitiilor - în special datorita initiativelor de politica fiscala.

Structura produsului intern brut în anul 2002 pe categorii de resurse nu s-a modificat semnificativ comparativ cu anul 2001, cea mai substantiala contributie la formarea valorii adaugate brute totale a continuat sa fie cea a sectorului serviciilor (52,1%), urmat de industrie (28,9%), agricultura si silvicultura (15%) si constructii (5,6%).

Productia agricola a înregistrat în 2001 o crestere de 21,9% comparativ cu anul 2000, ca urmare a aplicarii unor politici de sustinere a producatorilor agricoli si de crestere a gradului de alocare si utilizare input-urilor în agricultura, precum si a conditiilor meteorologice favorabile. Cresterea suprafetei arabile cultivate cu 4,7%, împreuna cu facilitatile acordate pentru cumpararea de tehnica agricola din productia interna, de seminte de calitate, motorina etc., au determinat o dinamica a productiei vegetale de 135,2% comparativ cu anul 2000. În sectorul cresterii animalelor, masurile aplicate au avut ca rezultat stoparea declinului sectorului zootehnic.

Productia industriala a crescut în anul 2001 cu 8,2% fata de 7,1% în anul 2000, concomitent cu o modificare a structurii sale, ca urmare a dinamicii superioare a industriei prelucratoare - 9,6% si, în cadrul acesteia, a industriilor de înalta tehnicitate, decisive pentru mentinerea dezvoltarii viitoare. Ponderea industriei prelucratoare a crescut, ajungând sa reprezinte 80,3% din totalul industriei. Principalele ramuri, din cadrul acesteia, care au înregistrat cresteri peste medie sunt: prelucrarea cauciucului si a maselor plastice - 26,3%, industria alimentara - 17,1%, metalurgia - 16,1%, confectiile - 15,1%, masini si echipamente - 14,8%, industria de celuloza, hârtie si carton - 11,3%, masini si aparate electrice - 10,7%, prelucrarea petrolului - 10,5%. Ameliorarea competitivitatii pe pietele externe a unor sectoare industriale a dus la cresterea mai accentuata a exportului de produse industriale - la 9,8% comparativ cu productia industriala.

Constructiile s-au majorat în anul 2001 cu 4,1% datorita contributiei decisive a sectorului privat, lucrarile de constructii realizate de acesta înregistrând o dinamica de 105,7%. În structura, evolutii superioare au înregistrat constructiile noi - 4,3%, care au reprezentat 63% din totalul constructiilor.

Având în vedere ca o componenta importanta a cresterii economice din anul 2001 o reprezinta componenta de recuperare a pierderilor anterioare de productie (industrie si agricultura mai ales), serviciile au înregistrat o crestere moderata, respectiv 1,7%.

Un rezultat esential al perioadei de tranzitie îl reprezinta dezvoltarea sectorului privat, aportul acestuia la formarea produsului intern brut ajungând la 67,1% în anul 2001, fata de 65,5% în 2000. Devenind preponderent în majoritatea sectoarelor de activitate înca de la mijlocul anilor '90, sectorul privat a ajuns în anul 2001 sa detina 98,7% din comertul cu amanuntul, 95,5% din productia agricola de bunuri si servicii, 88,4% din lucrarile de constructii, 85,4% din serviciile comerciale prestate populatiei si aproape de 64% din volumul investitiilor. Accelerarea privatizarii în industrie a facut ca în ultimii 2 ani contributia sectorului privat la productia industriala sa creasca semnificativ.

Piata muncii a fost afectata de dezechilibre, la nivelul raportului dintre populatia activa si populatia inactiva, cât si în rate de ocupare. Diminuarea populatiei ocupate în economie s-a produs îndeosebi în sectorul industrial, populatia ocupata în agricultura având înca o pondere ridicata în totalul populatiei ocupate (38%). Gradul de extindere a saraciei (pragul acesteia fiind echivalent cu 60% din cheltuielile medii lunare de consum pentru un adult) a atins valoarea de 33,8% din totalul populatiei (28,2% în mediul urban, respectiv 40,5% în mediul rural). Relansarea activitatii economice a permis o îmbunatatire a gradului de ocupare a fortei de munca. Rata somajului a fost la sfârsitul anului 2001 de 8,6% comparativ cu 10,5% la sfârsitul anului 2000. numarul somerilor înregistrati la finele lunii decembrie 2001 era de 827 de mii de persoane, în comparatie cu 1007 mii de persoane la finele anului 2000.

Evolutia mediului economic din anul 2001 a fost marcata de o reducere substantiala a inflatiei. Astfel, rata inflatiei a fost de 34,5% fata de 45,7% în anul anterior. Acest lucru a fost posibil datorita scaderii presiunilor exercitate asupra politicii monetare, aceasta putând sa se concentreze mai bine asupra obiectivului de scadere a ratei inflatiei în economie.

Evolutia economiei în perioada de tranzitie a aratat ca liberalizarea comertului exterior a condus la modificari importante în sfera comertului exterior al României, producând modificari structurale ale economiei în ansamblu. Liberalizarea comertului exterior, prin reducerea ratelor tarifare si a numarului de bariere de ordin administrativ, prin eliminarea treptata a restrictiilor cantitative si îmbunatatirea cadrului institutional, a dus la o deschidere a economiei românesti.

Persistenta unei rate înalte a inflatiei a fost una dintre cauzele principale ale scaderii ratei investitionale. România a cunoscut un flux de investitii straine directe (ISD) crescând de la un an la altul, dar în ritmuri diferite. Comparativ cu alte tari central si est europene, volumul ISD în România este relativ scazut, situatia fiind datorata atât unor factori de natura obiectiva (cererea mare de capital strain în lume, volumul limitat al ofertei de ISD, nivelul relativ scazut al dezvoltarii economice si sociale, lipsa unor elemente de infrastructura si a unor mecanisme de piata concurentiala institutionala) cât si a unor factori de natura obiectiva (ritmul lent al reformei economico-sociale, al privatizarii si restructurarii, instabilitatea legislativa, fiscalitatea ridicata, coruptia si birocratia foarte extinse).

Faptul ca cea mai mare parte a investitorilor straini din România provin din tarile Uniunii Europene releva influenta puternica pe care acestia o pot exercita în economia nationala în ceea ce priveste preluarea acquis-ului si aplicarea altor standarde ale Uniunii Europene, precum si dezvoltarea unui mediu concurential si de comportament specifice pietei interne unice a Uniunii Europene. Astfel, investitiile straine directe în România au fost de 1224 mil. USD în 1997, 2041 mil. USD în 1998, 1025 mil. USD în 1999, 1037 mil. USD în 2000, 1157 mil. USD în 2001. Aceasta situatie reflecta, pe de o parte, puternica dependenta a economiei românesti fata de investitiile Uniunii Europene si pe de alta parte, impactul potential favorabil asupra participarii României la U.E. în perspectiva, în ceea ce priveste transferul de tehnologie, aplicarea schemelor manageriale si de competitivitate ale firmelor straine.

Cea mai mare parte a ISD din tarile U.E. se concentreaza în ramurile de comert, alimente si bauturi, industrie usoara si servicii, ceea ce reflecta un interes deosebit al investitorilor straini pentru piata interna, din punct de vedere al consumului si al exportului. ISD în industriile tehnologiilor de vârf si capital intensive (constructii de masini, chimice si altele) cu valoare adaugata ridicata, sunt modeste, ceea ce poate explica atât slaba activitate a acestora pentru investitorii straini care nu beneficiaza de avantaje comparative, cât si prin nivelul înca scazut al privatizarii în ramurile respective.

O alta caracteristica a economiei României în perioada de tranzitie a fost aparitia dublului deficit (cel bugetar si cel de cont curent), în urma politicilor de liberalizare pe fondul unui sistem economic slab structurat.

Deficitul bugetar a fost cauzat de cresterea nivelului cheltuielilor bugetare în conditiile declinului economic, de deteriorarea capacitatii de colectare a veniturilor, precum si de insuficienta transparenta a exercitiului bugetar, care au permis canalizarea ineficienta a resurselor financiare. Propunându-si ca principala ancora controlul deficitului bugetar, autoritatile au promovat politici fiscale severe. S-a demarat totodata procesul de aliniere a acestora la rigorile stabilite de Uniunea Europeana.

Deficitul contului curent a crescut în anul 2001 cu 72% fata de anul 2000, ajungând sa fie de 2349 mil. USD, ceea ce reprezinta 5,9% din P.I.B. Un factor de atenuare a deficitului l-au constituit transferurile curente private, în principal repatrierile de capital de la muncitorii români care lucreaza în strainatate, al caror flux net a fost de 1,2 mld. USD în 2001, în crestere cu peste 300 mil. USD fata de anul 2000. Deficitul contului curent a fost finantat în proportie de 73,6% prin influxuri nete de investitii straine directe si investitii de portofoliu.

La sfârsitul anului 2001, rezervele valutare (fara aur si DST) ale statului administrate de Banca Nationala a României însumau 3,9 mld. USD, fata de 2,5 USD cât s-a înregistrat la 31 decembrie 2000. Majorarea rezervelor valutare ale întregului sistem bancar de la 4,5 mld. USD la 5,9 mld. USD, respectiv cu 1,4 mld. USD, a contribuit la cresterea gradului de acoperire în luni de import de la 3,1 la 4,3.

Datoria externa a României acumulata în perioada de tranzitie se situeaza la un nivel înca modest în comparatie cu alte state candidate, ceea ce înlesneste promovarea unor politici mai active de atragere a capitalului strain catre economia reala, bazate pe cresterea gradului de îndatorare.

Performanta economica pentru aceeasi perioada analizata s-a datorat în mod deosebit conjuncturii internationale favorabile care s-a naruit, exporturile si investitiile jucând pâna acum principalul rol în crestere. În 2003 problema a fost cu totul alta. Declinul economic al tarilor care compun zona euro este o certitudine, singura necunoscuta fiind amploarea si durata recesiunii economice. Uniunea Europeana, fiind principalul partener comercial al României, prin reducerea cererii, va contribui la încetinirea ritmului de crestere economica. Ca efect imediat, diminuarea veniturilor exportatorilor va atrage stoparea proiectelor de investitii, cresterea somajului, reducerea gradului de utilizare a capacitatilor de productie si, în final, reducerea consumului prin scaderea nivelului de trai comparativ cu anul anterior.

Industriile, care raportau niveluri de crestere cuprinse între 10 si 20% anual, sunt puse acum în fata unei dileme extreme: ori produc pe stoc în asteptarea unor vremuri mai bune, ori concediaza o parte din angajati, si functioneaza la cota de avarie. Este cazul industriei textile, cu o reducere de peste 25% din cauza scaderii cererii din Uniunea Europeana, dar si a IT-ului (pentru care se prevede o stopare a cresterii). Potrivit unui studiu întocmit la nivel guvernamental, ponderea la export a industriei va scadea cu 40-50%, ceea ce ar putea însemna între 50 si 60.000 de angajati trimisi în somaj tehnic si o reducere cu 25-30% a investitiilor în tehnologizare.

Prognoza efectuata de Comisia Europeana[5] pentru România este mai optimista decât prognozele analistilor autohtoni. În grupul celor trei tari care vor adera cel mai devreme în 2007, cresterea economica a României se va situa între 4,5% si 5% în 2003 si 2004. Totusi, se atrage atentia ca în situatia actuala, caracterizata de incertitudine atât politic cât mai ales economic, pot aparea fenomene care sa reduca ritmul de dezvoltare.

Cresterea de anul trecut s-a bazat pe investitii si consum intern mai mult decât în restul tarilor candidate. De aceea s-a apreciat ca aceasta tendinta trebuie sa continue pentru a se obtine ratele preconizate de crestere a P.I.B. în sensul micsorarii decalajelor fata de tarile candidate, care au încheiat deja tranzitia. Consumul intern s-a majorat pe seama accelerarii procesului investitional, iar formarea bruta de capital ar fi trebuit sa atinga un nivel mediu de 3,5% în 2003, iar în 2004 sa depaseasca 6,5%.

Solutia pentru a iesi din aceasta situatie consta în realizarea unor serii de masuri regasite în "Strategia nationala de dezvoltare economica a României pe termen mediu", adoptata de Guvernul României în 16 martie 2000. Acest document are ca obiectiv fundamental crearea unei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene.

Optiunile strategiei vizeaza crearea de conditii pentru:

asigurarea cresterii economice pe baza sporirii ratei investitiilor prin participarea semnificativa a capitalului national si prin atragerea resurselor externe, mai ales sub forma de investitii directe, în conditii de deplina transparenta, astfel ca ritmurile medii anuale de crestere a produsului intern brut sa se situeze între 4 si 6%. Se estimeaza ca produsul intern brut pe locuitor, evaluat la paritatea puterii de cumparare, ar putea ajunge la circa 7250 EURO în 2004, fata de circa 6000 în 1999.

Tabel nr. 14

Produsul Intern Brut

structura - în %

Sursa: Strategia nationala de dezvoltare a economiei românesti pe termen mediu,

Guvernul României, 2000.

continuarea masurilor de stabilizare macro-economica prin asigurarea unor deficite bugetare suportabile, în jurul a 3% din produsul intern brut, reducerea deficitului cvasi-fiscal, gestionarea corespunzatoare a datoriei publice si deficitului contului curent, astfel încât sa se asigure reducerea treptata a inflatiei, care la nivelul anului 2004 sa poata fi exprimata printr-o singura cifra.

Tabelul nr. 15

Componente ale balantei de plati

Sursa: Strategia nationala de dezvoltare a economiei românesti pe termen mediu,

Guvernul României, 2000.

Se estimeaza ca ponderea datoriei publice totale în produsul intern brut va oscila în jurul a 30%, iar aceea a dobânzilor anuale aferente va scadea de la 5,65% în 2000 la 4,55% în 2004.

Tabelul nr. 15

Situatia datoriei publice

Sursa: Strategia nationala de dezvoltare a economiei românesti pe termen mediu,

Guvernul României, 2000.

Aceste evolutii sunt de natura sa întareasca încrederea pietelor financiare si a operatorilor straini în soliditatea dezvoltarii economiei românesti.

promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizând ajustarea structurala a economiei, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii fizice, stiintifice si sociale, revitalizarea si retehnologizarea industriilor cu potential competitiv, construirea unei agriculturi întemeiate pe exploatatii de dimensiuni optime, sprijinirea activitatilor bazate pe tehnologia informatiei si crearea unui mediu prielnic pentru extinderea si dezvoltarea turismului, diversificare serviciilor financiare, a sectorului tertiar în general.

crearea unui mediu de afaceri prielnic, bazat pe un cadru legal coerent si stabil care sa asigure dezvoltarea competitiei de piata, reducerea costurilor de tranzitie si diminuarea poverii fiscale, promovarea unor masuri specifice de stimulare a întreprinderilor mici si mijlocii, definirea clara a drepturilor de proprietate, asigurarea unor structuri administrative si juridice adecvate, capabile sa asigure aplicarea legii si respectarea obligatiilor contractuale.

modernizarea si dezvoltarea serviciilor de utilitate publica astfel încât acestea sa raspunda cât mai bine nevoilor cetatenilor si economiei nationale, asigurându-se treptat apropierea de standardele tarilor membre ale U.E.

elaborarea si asumarea unui program ape termen lung pentru eliminarea riscurilor de accidente ecologice si reducerea continua a nivelurilor de poluare a mediului înconjurator.

transpunerea în viata a tuturor acestor optiuni va permite sporirea veniturilor reale ale populatiei si înregistrarea de progrese efective în combaterea saraciei. Rata somajului - de 13% în 2000 -, se va reduce la circa 9% în 2004.

Tabelul nr. 16

somajul si salariul real (rate sau variatii anuale, %)

Sursa: Strategia nationala de dezvoltare economica a economiei românesti pe termen mediu, Guvernul României, 2000.

Concluzia principala a Strategiei este ca, asigurându-se suportul financiar si legislativ necesar, prin eforturi perseverente si o autentica solidaritate a fortelor sociale, exista premise ca, România sa poata îndeplini conditiile esentiale de Aderare la Uniunea Europeana.

4.1.4. Capacitatea de asumare a criteriilor de la Copenhaga

Prioritatile majore ale procesului de pregatire pentru aderare la Uniunea Europeana au constituit îndeplinirea criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de la Copenhaga si Madrid, obiectivele concrete având în vedere prioritatile pe termen scurt si mediu ale Parteneriatului de Aderare si Programul National de Aderare la Uniunea Europeana.

Corespunzator angajamentelor sumate prin lansarea oficiala a cererii de aderare la Uniunea Europeana, în iunie 1995, România si-a mobilizat toate resursele disponibile pentru îndeplinirea criteriilor stabilite de Uniune ca fiind necesare pentru integrarea în structurile europene.

În fiecare an, Comisia Europeana a prezentat Rapoarte[6] privind progresele înregistrate de fiecare stat candidat pe linia pregatirii sale pentru aderare si un document-sinteza Composite paper - cuprinzând evaluari ale eficientei instrumentelor de pre-aderare si concluziile pentru fiecare din statele candidate.

Începând din 1998 România, ca si ceilalti aspiranti la aderare, elaboreaza Rapoarte asupra progreselor înregistrate în pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana, documente ce reprezinta o sursa de informare importanta utilizata de Comisia Europeana în întocmirea rapoartelor sale anuale.

Aceste rapoarte sunt prezentate în doua faze: primavara - un raport preliminar, iar toamna - completari, astfel încât Comisia sa fie informata si sa poata lua în calcul si cele mai recente realizari pe linia pregatirii aderarii. De la un an la  altul s-au adus modificari atât în ceea ce priveste continutul, cât si structura Raportului national, corespunzator prevederilor Programului de guvernare si evolutiei relatiilor cu Uniunea Europeana. S-a acordat prioritate abordarilor calitative în autoevaluarile progreselor înregistrate în diferite domenii, în principal în ceea ce priveste armonizarea legislatiei, aplicarea noilor reglementari comunitare, cadrul institutional creat sau adaptat etc.

În noiembrie 1998 s-a publicat primul Raport anual al  Comisiei Europene privind cererea de aderare a României la Uniunea Europeana (actualizarea Opiniei din 1997). În anii urmatori Comisia a dat publicitatii Rapoartele pe : 1999, 2000 si 2001.

În anul 2002, s-a elaborat Raportul[7] anual asupra progreselor înregistrate de România în perioada scurta de la raportul anterior (septembrie 2001 - iunie 2002).

În privinta criteriilor politice, Comisia a fost de parere ca România dispune de institutii democratice a caror stabilitate este asigurata, deci continua sa îndeplineasca criteriul politic.

În ceea ce priveste criteriile economice, progresele înregistrate de România sunt prea modeste, deoarece:

realizarile în domeniile privatizarii si stabilizarii macro-economice au ramas fragile, datorita lipsei de progres în ceea ce priveste reformele structurale, mai ales în domenii ca: privatizarea si restructurarea întreprinderilor de stat, unde se înregistreaza pierderi, pietele financiare - care nu sunt înca functionale.

îmbunatatirea treptata a situatiei macro-economice în domeniul relansarii exporturilor, cresterii reale a P.N.B., reducerii deficitelor de cont curent, onorarii tuturor datoriilor externe - constituie importante realizari;

mediul de afaceri ramâne neatractiv ca urmare a incertitudinilor de ordin legal, politic si economic, a unui sistem financiar nefunctional si a drepturilor de proprietate neclare.

În raport se mentioneaza ca "România nu poate fi considerata o economie functionala de piata si înca nu este capabila de a face fata presiunilor competitive si fortelor de piata din Uniune. Progresul facut asupra stabilizarii macro-economice nu a fost însotit de o reforma suficient de puternica a economiei reale. Multe din institutiile responsabile de functionarea efectiva a economiei de piata sunt absente ori prea slabe pentru a fi eficiente".

Raportul Comisiei a mai precizat ca, din punct de vedere al capacitatii administrative si juridice, s-au înregistrat progrese în multe domenii în stabilirea cadrului legal pentru crearea institutiilor însarcinate cu aplicarea legislatiei comunitare.

În concluzie, Comisia si-a reconfirmat angajamentul de a sprijini pregatirea României pentru aderarea la Uniunea Europeana.

4.2. ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

4.2.1. Derularea procesului de negociere a aderarii

României la Uniunea Europeana

4.2.1.1. Pregatirea României pentru aderarea la Uniunea Europeana

România a înaintat la 22 iunie 1995 cererea de aderare la Uniunea Europeana. Unul dintre documentele anexate la aceasta cerere l-a constituit Strategia Nationala de Pregatire a Aderarii României la Uniunea Europeana aprobata prin Declaratia de la Snagov din 21 iunie 1995. Aceasta strategie cuprindea actiunile ce urmau sa fie întreprinse de România în vederea apropierii de structurile europene.

În urma Consiliului European întrunit în decembrie 1995 la Madrid, Comisia Europeana a elaborat opiniile sale cu privire la candidatura tarilor din Europa Centrala si de Est în vederea luarii deciziei de începere efectiva a negocierilor de aderare. S-a hotarât ca aceste negocieri sa înceapa la minimum 6 luni de la încheierea Conferintei Interguvernamentale de la Torino desfasurata în perioada 1996-1997 cu scopul înfaptuirii reformei Uniunii.

Dupa ce a primit cererile de aderare din partea tuturor statelor Europei Centrale si de Est care încheiasera acorduri de asociere cu Uniunea Europeana, Comisia Europeana a lansat în aprilie 1996, în mod informal, pregatirile de aderare. În acest scop, a trimis statelor candidate un chestionar totalizând 156 de pagini care cuprindeau întrebari cu privire la toate domeniile de interes pentru Uniunea Europeana. Chestionarul trebuia completat în 3 luni si urma sa reflecte stadiul în care se afla fiecare stat candidat la Uniunea Europeana.

Pozitia Comisiei Europene a fost publicata, în 1997, într-un document cunoscut sub numele de Agenda 2000 care reprezinta o strategie detaliata a Comisiei pentru consolidarea si largirea Uniunii Europene în primii ani ai secolului XXI.

Agenda 2000 îsi propune drept obiective urmatoarele:

a)     consolidarea si reformarea politicilor Uniunii Europene pentru ca ele sa faca fata noilor încercari la care este supusa aceasta grupare integrationista; b) negocierea largirii Uniunii Europene si pregatirea sustinuta a tarilor candidate la aderare; c) acordarea unui sprijin financiar din partea Uniunii acestor tari.

În cadrul Agendei 2000 a fost analizat nivelul de pregatire al tarilor asociate din Europa Centrala si de Est din punct de vedere al îndeplinirii criteriilor de aderare. În acest sens, opiniile Comisiei Europene au avut un rol determinant în initierea procesului de negocieri si aderare la Uniunea Europeana.

În iulie 1997, în cadrul aceluiasi document, a fost analizat stadiul de dezvoltare al României, retinându-se urmatoarele concluzii ale Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana:

"România este pe punctul de a satisface criteriul politic;

în ciuda progresului economic înregistrat, pe termen mediu, România ar putea întâmpina dificultati serioase în competitia cu fortele de piata din Uniunea Europeana;

exista întârzieri în armonizarea acquis-ului comunitar referitor la piata interna. Se recomanda începerea negocierilor de aderare cu România în momentul în care se vor înregistra progrese în aceste domenii. [8]

Aspectele economice cuprinse în raportul Comisiei Europene se refera la încercarile de reforma din anii 1995-1996 care au produs, însa, o diminuare a ritmului de crestere economica de la 7,1% în 1994 la 4,1% în 1996, o accelerare a inflatiei la peste 56%si o accentuare a deficitului bugetar si comercial. PIB-ul/ locuitor reprezenta numai 24% din media europeana. În sectorul agricol era produs 20% din PIB, iar o treime din populatia activa a tarii lucra în acest sector. Privatizarea a facut unele progrese, dar nu a fost abordata problema marilor unitati industriale.

În urma evaluarii de catre Comisia Europeana a situatiei fiecarei tari candidate, în Agenda 2000, a fost mentionata necesitatea îmbunatatirii strategiei de preaderare pentru ca sprijinul financiar din partea Uniunii sa fie mai bine directionat în functie de nevoile specifice ale fiecarui stat candidat. În aceste conditii a fost creat principalul element al strategiei de preaderare, si anume Parteneriatul de Aderare care este specific fiecarei tari candidate. Pentru România, directiile de actiune ale Parteneriatului de Aderare vizeaza domeniile avute prioritar în vedere pentru întreprinderea unor actiuni viitoare, punerea la dispozitie a mijloacelor financiare pentru concretizarea practica a acestor actiuni si conditiile în care se acorda acest sprijin financiar.

Parteneriatul de Aderare se compune din Strategia propriu-zisa, Programul National de Aderare la Uniunea Europeana (PNAR) si sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeana (PHARE, ISPA, SAPARD).

Parteneriatul de Aderare stabileste prioritatile pe care România trebuie sa le urmareasca în vederea adoptarii legislatiei comunitare, printre aceste prioritati înscriindu-se urmatoarele:

a) reformarea economiei;

b) ameliorarea structurilor institutionale si administrative;

c) îndeplinirea de catre economia româneasca a unor conditii specifice cerintelor Pietei Interne Unice;

d) îmbunatatirea standardelor de mediu;

e) dezvoltarea unor politici în domeniul afacerilor interne si al justitiei.

Masurile concrete pentru punerea în aplicare a acestor prioritati sunt cuprinse în Programul National de Adoptare a Acquis-uIui Comunitar. În iulie 2002 a fost elaborata o versiune îmbunatatita a acestui program care cuprinde atât toate capitolele de acquis comunitar, cât si aspecte referitoare la criteriile politice si economice, justitie si afaceri interne.

Referitor la Programul National de Aderare a României la Uniunea Europeana, se poate afirma faptul ca acesta se afla deja la a sasea versiune si cuprinde obiectivele, modalitatile de realizare si termenele de îndeplinire a diferitelor aspecte ale procesului de aderare, el evaluând stadiul la care se afla pregatirea României pentru aderarea la Uniunea Europeana.

O privire de ansamblu asupra diferitelor versiuni ale Programului National de Aderare la Uniunea Europeana reflecta o neconcordanta între notiunile teoretice si modul în care acestea sunt puse în practica de catre autoritati.[9] Se constata, astfel, o repetare consecventa a obiectivelor carora le sunt amânate doar termenele de realizare, o insuficienta colaborare între institutiile implicate în atingerea acestor obiective si reorientari permanente si contradictorii cu privire la pregatirea economica a României pentru aderare.

Sprijinul financiar din partea Uniunii Europene în favoarea tarilor candidate îmbraca forma a trei instrumente financiare nerambursabile, si anume: programul PHARE ale carui linii directoare vizeaza dezvoltarea institutionala si investitiile, programul ISPA care ofera sprijin financiar pentru investitiile în domeniul transporturilor si al protectiei mediului si programul SAPARD care finanteaza reforma structurala în sectorul agricol si al dezvoltarii rurale.

4.2.1.2 Stadiul actual al negocierilor dintre România si Uniunea Europeana

În cadrul procesului de extindere a Uniunii Europene, se remarca doua momente cheie: Consiliul European de la Luxemburg (12-13 decembrie 1997), când statele membre ale Uniunii Europene au decis deschiderea negocierilor cu Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Slovenia, Estonia si Cipru, si Consiliul European de la Helsinki (11-12 decembrie 1999),care a hotarât începerea negocierilor cu un al doilea grup de state candidate: Bulgaria, România, Letonia, Lituania, Slovacia, si Malta. În decembrie 1999, la Helsinki, s-a hotarât ca procesul de negociere sa se desfasoare în functie de progresele înregistrate de fiecare tara candidata în adoptarea acquis-ului comunitar.

Oficial, negocierile de aderare cu România au fost lansate la 15 februarie 2000 cu prilejul Conferintei Interguvernamentale de la Bruxelles, dupa ce la sfârsitul anului 1999 a fost finalizat procesul de screening bilateral. Nominalizarea României în recomandarea Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare în anul 2000 a avut în vedere, mai ales, progresele obtinute în înfaptuirea criteriului politic si contributia pe care tara noastra a avut-o în conflictul din Kosovo care a produs economiei românesti pagube materiale serioase. Deschiderea efectiva a negocierilor cu România a fost conditionata însa de luarea unor masuri pentru îmbunatatirea situatiei copiilor din institutiile specializate si de asigurarea unei stabilitati macroeconomice, componenta esentiala a unei economii de piata viabile.

Obiectul negocierilor îl constituie acquis-ul comunitar, fiind practic negociate conditiile în care acquis-ul este transpus în plan national. România poate solicita un numar limitat de concesii privind perioadele de tranzitie necesare, precum si adaptarile speciale ale legislatiei comunitare.

În cazul primei concesii, tara noastra trebuie sa faca dovada ca, la data aderarii, se confrunta cu dificultati privind implementarea acquis-ului într-un anumit domeniu. Perioada de tranzitie este limitata, variind de la 1 la 10 ani.

În cazul celei de-a doua concesii, este necesara o dovada potrivit careia legislatia nationala cunoaste un grad de evolutie mai accentuat comparativ cu cel existent pe plan comunitar, fie ca legislatia comunitara este incompatibila, în anumite privinte, cu aspecte legate de identitatea nationala a României.

Finalizarea negocierilor se produce în momentul în care se concretizeaza acordul partilor asupra tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este ca nimic nu este convenit pâna când totul nu este convenit. Aceasta înseamna ca un capitol asupra caruia s-a cazut de acord, poate fi redeschis pe parcursul negocierilor daca între timp a intervenit o schimbare în acquis sau pentru orice alt motiv care justifica negocieri suplimentare. Pentru fiecare capitol de negociere, România trebuie sa depuna un document de pozitie care este precedat de o examinare analitica a acquis-ului pentru identificarea acelor domenii în care s-ar întâmpina dificultati în aplicarea acquis-ului comunitar la data aderarii. La rândul sau, Comisia Europeana elaboreaza propria pozitie de negociere numita pozitie comuna care trebuie adoptata în unanimitate de statele membre ale Uniunii Europene.

Negocierile propriu-zise au fost lansate la 28 martie 2000 pentru 5 capitole ale acquis­ului comunitar: Întreprinderi mici si mijlocii, stiinta si cercetare, învatamânt si formare profesionala, Relatii economice internationale si Politica externa si de securitate comuna.

La 25 mai 2000, Uniunea Europeana a prezentat pozitiile sale comune la cele 5 capitole, hotarând închiderea provizorie a acestora.

La 31 iulie 2000, România a depus documente de pozitie la capitolele 6- Concurenta, 12- Statistica, 19- Telecomunicatii si tehnologia informatiei si 20- Cultura si audio-vizual. În semestrul doi al anului 2000 s-a decis închiderea provizorie a capitolului 12 si deschiderea celorlalte 3, respectiv 6, 19, 20. În anul 2001 au mai fost deschise înca 5 capitole de negociere, dintre care unul a fost închis provizoriu (cel referitor Ia Pescuit), iar alte 10 au fost propuse spre deschidere.

Stadiul negocierilor la 8 noiembrie 2002 plasa România pe ultimul loc în rândul statelor candidate în conditiile în care au fost deschise 28 de capitole de acquis din care doar 15 au fost închise provizoriu.

Situatia aceasta nu a evoluat într-o maniera favorabila tarii noastre întrucât la data de 8 aprilie 2003 s-au constatat prea putine progrese în ceea ce priveste numarul capitolelor închise, România ramânând în cursa pentru aderare alaturi de Bulgaria[10] care a reusit sa ne devanseze prin închiderea provizorie a 22 de capitole comparativ cu cele 15 închise de guvernul de la Bucuresti (vezi Anexa 2), în aceste conditii data tinta a aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana preconizându-se a fi anul 2007, însa doar în contextul în care legislatia româneasca va fi pe deplin armonizata cu cea comunitara.

Monitorizarea României de catre Uniunea Europeana

Summit-ul European de la Copenhaga din vara lui 1993 a constituit un moment istoric prin elaborarea criteriilor de aderare ale viitoarelor tari membre est-europene. Eforturile depuse de aceste state în vederea îndeplinirii conditiilor specifice impuse au fost atent monitorizate de catre Uniunea Europeana prin intermediul Comisiei Europene, cât si a Parlamentului European.

4.2.2.1. Rapoartele Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România [11]

Monitorizarea României de catre Uniunea Europeana s-a concretizat în rapoarte periodice elabora te de Comisia Europeana referitoare la progresele înregistrate de tara noastra pe drumul aderarii la Uniunea Europeana. Aceste rapoarte descriu relatiile României cu Uniunea Europeana în cadrul Acordului de Asociere si analizeaza situatia si perspectivele tarii noastre din punct de vedere al criteriilor definite de Consiliul European de la Copenhaga. Rapoartele Comisiei Europene se întocmesc anual începând cu noiembrie 1998.

Rapoartele Comisiei din octombrie 1999 au recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia, Lituania, Malta, Slovacia si, în functie de respectarea unor conditii specifice, cu Bulgaria si România. Începerea negocierilor de aderare cu România a fost conditionata de o evaluare suplimentara a situatiei economice data fiind sensibilitatea deosebita a acestei componente în cadrul procesului de aderare. De asemenea, s-a mai mentionat ca negocierile cu statele candidate sa se deruleze în functie de progresele facute de fiecare stat candidat în ceea ce priveste respectarea criteriilor de la Copenhaga.

În rapoartele care au urmat celor din 1999 nu se poate afirma ca situatia României a cunoscut o îmbunatatire substantiala. Agenda 2000 sublinia faptul ca România îndeplineste, în linii generale, criteriile politice. Odata cu trecerea anilor, tara noastra a Înregistrat o serie de progrese privind stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, precum si respectarea drepturilor si protectia minoritatilor. În noiembrie 2000, a fost apreciat progresul cu privire la situatia copiilor institutionalizati si cu privire la functionarea sistemului juridic. Au existat, însa, o serie de probleme cu privire tratamentul minoritatii rome considerat de catre Comisie ca fiind extrem de discriminatoriu, procesul decizional la nivel national a fost apreciat ca fiind nesatisfacator, urmarindu-se, în acelasi timp si continuarea procesului de demilitarizare a politiei si diminuarea cotelor ridicate ale coruptiei.

În anul 2001, s-a putut constata o ameliorare a eficacitatii puterii legislative, ca si a modului general de functionare a guvernului. A fost continuata reforma procedurilor judiciare, iar punerea în aplicare a noii legislatii privind pietele publice a jucat un rol important în lupta împotriva coruptiei care ramâne, totusi, o grava problema în cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeana. Nerealizarile la nivelul anului 2001 au vizat imposibilitatea punerii în aplicare a reformei strategice în domeniul administratiei publice si necesitatea unei mai bune garantari a independentei puterii judiciare.

Progrese importante au fost înregistrate si în domeniul drepturilor omului. Au fost adoptate noi dispozitii legislative cu privire la restituirea bunurilor si tratamentul refugiatilor. Reformele, care vor fi întreprinse ulterior, vor viza modernizarea codului penal si cresterea responsabilitatii politistilor în fata societatii. De asemenea, vor fi continuate eforturile depuse pentru ameliorarea conditiilor de viata în cadrul institutiilor de protectie a copiilor.

A fost adoptata o noua legislatie privind utilizarea limbilor minoritatilor si o strategie nationala pentru ameliorarea situatiei romi lor, strategie care vizeaza combaterea discriminarii generalizate si îmbunatatirea conditiilor de viata ale acestora. Masurile care nu si-au gasit o concretizare practica se refera la strategia în favoarea tiganilor, legislatia împotriva discriminarilor generalizate si demilitarizarea politiei.

Raportul din octombrie 2002 subliniaza faptul ca tara noastra a înregistrat progrese importante în domeniul administratiei publice prin lansarea unui vast program de reforme administrative. Au fost crea te noi structuri institutionale care sa continue lupta împotriva coruptiei ce ramâne o preocupare majora datorita impactului sau. România trebuie sa-si amelioreze procesul decizional si legislativ. În special, guvernul trebuie sa recurga într-o mai mica masura la ordonantele de urgenta, iar parlamentul trebuie sa faca dovada unei mai bune examinari a legislatiei. Reforma puterii judiciare a avut o anvergura limitata. Din lipsa de resurse, se remarca o functionare greoaie a sistemului judiciar. Solutionarea tuturor acestor probleme ar putea fi posibila în conditiile în care reforma judiciara ar deveni o prioritate politica si în conditiile adoptarii unei strategii globale pentru îmbunatatirea functionarii sistemului judiciar.

La nivelul anului 2002, România a continuat sa respecte drepturile omului si libertatile sale fundamentale. Ea a realizat importante progrese în ceea ce priveste protectia copiilor, reducând numarul acestora din institutiile de plasament si ameliorându-le conditiile de viata. A realizat progrese si în ceea ce priveste promovarea egalitatii sanselor între barbati si femei, creând un cadru institutional ale carui principale directii vizeaza lupta împotriva discriminarilor. Ţara noastra trebuie sa mai adopte, însa, o serie de masuri care sa asigure o mai buna protectie a libertatii de exprimare.

Tratamentul minoritatilor a evoluat într-o maniera pozitiva. Legislatia privind utilizarea oficiala a limbilor minoritatilor a fost pusa în practica rara nici o problema. Au fost adoptate masuri importante cu scopul punerii în aplicare a strategiei nationale pentru îmbunatatirea situatiei romilor, obiectivul urmarit fiind combaterea efectiva a discriminari lor si ameliorarea conditiilor lor de viata ceea ce necesita, însa, resurse financiare suplimentare pentru a se obtine, într-adevar, progrese în acest domeniu.

În ceea ce priveste criteriile economice, se poate afirma ca acestea reprezinta principalul punct slab al României. În Agenda 2000 se mentiona ca România a înregistrat progrese considerabile în crearea unei economii de piata viabile, dar întâmpina dificultati serioase în a face fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii pe termen mediu. Rapoartele din anii 2000 si 2001 nu au adus o îmbunatatire substantiala fata de ceea ce înregistra Agenda 2000 în 1997.

Raportul din octombrie 2002 subliniaza faptul ca, în decursul acestui an, România a continuat sa înregistreze progrese în directia unei economii de piata viabile, iar perspectivele în aceasta privinta s-au ameliorat. Ca urmare a punerii în aplicare a unor masuri soli de, România ar trebui, ca pe termen mediu, sa faca fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii.

În ultimii ani, România a înregistrat progrese semnificative si în ceea ce priveste stabilitatea macroeconomica si crearea institutiilor necesare unei bune functionari a pietei.

Sintetizând evolutia situatiei economice a României în perioada 1997-2002, se poate constata faptul ca nu sunt îndeplinite criteriile economice de la Copenhaga în conditiile în care economia nationala nu poate fi considerata ca fiind functionala întrucât ea nu poate face fata, pe termen mediu, presiunii concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii. Cadrul macro economic este, în continuare, fragil, în ciuda progreselor facute în planul stabilizarii macroeconomice, cadrul legal si institutional ramâne caracterizat prin incertitudine, sistemul financiar este vulnerabil, impunându-se o sporire a oportunitatilor de investitii si restructurarea unui numar mare de întreprinderi.

În ceea ce priveste capacitatea de asumare a obligatiilor ce decurg din calitatea de membru, situatia este împartita daca avem în vedere progresele înregistrate de tara noastra în unele domenii si nerealizarile din altele. În Agenda 2000 se constata ca, în ciuda progreselor realizate, România nu a reusit sa transpuna în practica elementele esentiale ale acquis-ului comunitar, în special în ceea ce priveste piata unica, existând o serie de îndoieli cu privire la capacitatea de asumare, pe termen mediu, a obligatiilor care decurg din calitatea de membru. Pe de alta parte, trebuie depuse eforturi considerabile, mai ales în ceea ce priveste investitiile, în domeniul mediului înconjurator, transporturilor, problemelor sociale, afacerilor interne, justitiei si agriculturii. Pe scurt, sunt necesare reforme de o mare amploare pentru crearea unor structuri care sa fie capabile sa aplice acquis-ul comunitar.

Raportul din noiembrie 2000 remarca discrepanta între o serie de domenii (dreptul companiilor, concurenta, transporturi si statistica) în care România este foarte avansata în ceea ce priveste adoptarea acquis-ului comunitar si o serie de domenii cu o importanta relativ mai mare (piata interna, agricultura, politica sociala, mediu, industrie, telecomunicatii, justitie si afaceri interne), chiar domenii cheie, la care tara noastra a ramas cu mult în urma. De asemenea, Comisia mai remarca si dificultatile întâmpinate de administratia .publica în implementarea acquis-ului comunitar.

În 2001, România a continuat sa avanseze pe linia adoptarii acquis-ului comunitar. Au fost realizate progrese suplimentare în ceea ce priveste dreptul companiilor si politica concurentei. Domeniul fiscal a cunoscut o serie de realizari, dar în aceasta directie mai este necesara si o modernizare a administratiei fiscale. Progrese au fost realizate si în domeniul privatizarii pentru care sunt necesare în continuare eforturi suplimentare considerabile. Desi România a progresat în alinierea unor anumite aspecte ale acquis-ului în agricultura, restructurarea acestui sector abia a început, motiv pentru care se impun masuri sustinute pentru întarirea capacitatilor administrative în domeniul agricol.

Domeniul transporturilor a cunoscut o evolutie pozitiva, ca si mediul înconjurator, de altfel, sector care nu dispune, însa, de capacitati administrative care sa permita punerea efectiva în aplicare a noii legislatii adoptate si pentru care nu sunt alocate resurse suficiente.

Politica sociala reprezinta o prioritate a guvernului si, chiar daca România a avansat în acest domeniu, se recomanda o îmbunatatire a capacitatilor administrative, mai ales în domeniul sanatatii si securitatii la locul de munca.

În domeniul justitiei si afacerilor interne, realizarile au vizat politica vizelor, controlul la frontiere si imigrarile.

În ciuda unor anumite dezvoltari pozitive, autoritatile române nu au reusit, înca, sa elaboreze un cadru global de actiune pentru controlul intern al finantelor publice, motiv pentru care ele trebuie sa depuna eforturi suplimentare în vederea întaririi capacitatilor administrative în acest domeniu. România a evoluat pozitiv si pe linia reformei procedurilor sale bugetare, însa mai trebuie sa adopte o serie de masuri cu privire la bugetul national si resursele proprii.

Capacitatea administratiei publice de a pune în aplicare acquis-ul ramâne limitata si constituie un obstacol important în pregatirile pentru aderare ale României. Probleme ridica si gestionarea fondurilor comunitare, neremarcându-se nici un progres notabil în dezvoltarea capacitatilor administrative, desi guvernul este preocupat de solutionarea acestei probleme.

În raportul din 2002, se subliniaza necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare care sa aiba ca obiectiv întarirea sistemului de supraveghere al pietei, restructurarea sistemului de control alimentar si o mai buna punere în aplicare a legislatiei privind pietele publice. Au fost puse bazele unor progrese viitoare în domeniul liberei circulatii a persoanelor. Eforturi suplimentare au fost depuse si pentru facilitarea liberei circulatii a serviciilor, dar trebuie întarit noul cadru institutional pentru supervizarea serviciilor financiare. Liberalizarea a fost continuata în domeniul circulatiei capitalurilor, România asumându-si angajamentul suprimarii controlului schimburilor si ale unor alte restrictii asupra miscarii capitalurilor.

România s-a aliniat la cea mai mare parte a acquis-ului cu privire la dreptul companiilor, dar pirateria si contrafacerile reprezinta, în continuare, o grava problema care nu poate fi depasita decât prin respectarea dispozitiilor existente în vigoare.

În materie de concurenta, transpunerea în plan national a acquis-ului a continuat progresele din anul precedent, aceeasi situatie întâlnindu-se si în domeniul fiscal unde sunt necesare ajustari suplimentare. În cadrul administratiei fiscale se impune depunerea unor eforturi sustinute pentru reducerea coruptiei. Sistemele informatice trebuie restructurate pentru a facilita schimbul de informatii automatizate între România si Uniunea Europeana. Pentru dezvoltarea unei bune politici industriale si promovarea sectorului întreprinderilor mici si mijlocii, trebuie continuata simplificarea si stabilizarea mediului în care actioneaza întreprinderile.

Alinierea la acquis în materie de politica agricola s-a accelerat, dar evolutia legislativa nu a fost însotita de o dezvoltare a structurilor administrative apte sa puna efectiv în aplicare acquis-ul comunitar. Trebuie îmbunatatite dispozitiile în materie de inspectie în domeniul fitosanitar si mai ales în sectorul veterinar.

În domeniul social, au fost realizate câteva progrese, dar trebuie sa se insiste pe transpunerea legala în domeniile securitatii muncii, al egalitatii sanselor si al dreptului muncii.

În materie de politica regionala, progresele au fost mai lente, România neavând înca o politica clara de coeziune consolidata.

Progresele României în sectorul transporturilor au fost mai temperate si pot fi considerate ca fiind bune în domeniul transporturilor rutiere si feroviare, acceptabile în domeniul aviatiei si foarte restrânse în cazul securitatii maritime.

În materie de telecomunicatii, au fost înregistrate progrese constante, la nivelul anului 2002, remarcându-se o serie de realizari în pregatirea liberalizarii pietei comunicatiilor si a postei.

În domeniul justitiei si afacerilor interne, România a întreprins reforme structurale, fiind necesara o întarire a capacitatilor administrative si judiciare.

Barierele comerciale au fost progresiv suprimate, iar România a atins un nivel ridicat de aliniere la acquis-ul comunitar în materie de afaceri externe.

Domeniul financiar a cunoscut o serie de modernizari, fiind introduse sisteme moderne de gestiune si control al finantelor.

Capacitatea administratiei publice de a pune în aplicare acquis-ul comunitar ramâne în continuare limitata, constituind o piedica în pregatirea României pentru aderare. Referitor la gestionarea asistentei financiare din partea Uniunii, guvernul are în vedere elaborarea unui program major de reforma.

Sintetizând prezentarea criteriilor de la Copenhaga în perioada 1997-2002, se poate observa faptul ca rapoartele Comisiei europene reiau anual aceleasi probleme fata de care România a luat atitudine, dar nu într-o masura suficienta, fapt reliefat si de progresele mai temperate realizate de tara noastra de-a lungul celor 5 ani în domeniile care fac obiectul negocierilor de aderare. O alta concluzie care poate fi desprinsa de aici se refera la incapacitatea autoritatilor românesti de a crea un cadru favorabil transpunerii în plan national a acquis-ului comunitar, lucru care se poate datora, pe de o parte, si necoordonarii institutiilor abilitate sa se ocupe de realizarea obiectivelor integrarii.

În paralel cu monitorizarea realizata de catre Comisia Europeana este realizata si o monitorizare din partea Parlamentului European prin intermediul unor raportori speciali desemnati pentru fiecare tara. În raportul elaborat de catre baroana Nicholson de Winterbourne care este raportorul pentru România s-au constatat o serie de probleme cu privire la drepturile minoritatilor, ale copiilor, criteriile economice (caz în care se impun necesitatea unor reforme economice majore, îmbunatatirea situatiei din agricultura, o mai buna protectie a mediului Înconjurator, dezvoltarea IMM-urilor), capacitatea de adoptare si de implementare a acquis-ului comunitar (în aceasta situatie urmarindu-se reformarea administratiei publice, înlaturarea coruptiei). Aspectele pozitive au vizat contributia importanta a tarii noastre la mentinerea stabilitatii în Europa de Sud-Est, prelungirea programului RICOP si încercarile guvernului de la Bucuresti de a obtine aprobarea din partea Uniunii Europene ca cetatenii români sa circule în spatiul comunitar fara a mai fi nevoiti sa obtina viza.

4.2.2.2. Examinarea analitica (Screening-ul)

O atentie deosebita, în cadrul procesului de monitorizare a României de catre Uniunea Europeana, a fost acordata progreselor înregistrate de tara noastra în adoptarea acquis-ului comunitar. Comisia Europeana a creat în 1997 un mijloc de monitorizare a procesului de armonizare legislativa în statele candidate, în acest scop recurgând la TAIEX[12] si creând o baza de date în care institutiile românesti au inclus informatiile legislative.

Procesul de examinare analitica a fost lansat în martie 1998, concomitent cu deschiderea oficiala a negocierilor de aderare si este cunoscut sub denumirea de screening. La acest proces, au participat nu doar cele 6 state care si-au început negocierile în anul 1998 la recomandarile Comisie Europene din cadrul Agendei 2000, ci si celelalte state candidate: Bulgaria, România, Letonia, Lituania, Malta si Slovacia.

Procesul de screening a avut ca obiectiv o mai buna întelegere de catre tarile candidate a regulilor care stau la baza functionarii Uniunii Europene si identificarea mai clara a problemelor care trebuie abordate pe masura ce are loc adoptarea si aplicarea acquis-ului comunitar. În ceea ce priveste statele candidate din cel de-al doilea val, screening-ul servea si ca instrument de pregatire a procesului de negociere. Procedura de screening este esentiala pentru procesul de negociere a aderarii României la Uniunea Europeana, având în vedere faptul ca ea va servi ca baza pentru negocierile bilaterale dintre tara noastra si Uniunea Europeana.

Ca urmare a evaluarii situatiei României de catre expertii comunitari, s-a constatat realizarea unui progres real în armonizarea legislatiei, însa foarte multe probleme au aparut ulterior, în etapele de aplicare efectiva a acesteia. De remarcat este faptul ca România se situeaza înaintea multor tari membre la aplicarea legislatiei în domeniul cailor ferate sau al crearii autoritatilor nationale de reglementare în domeniile pietei interne de electricitate si de gaz natural si este la acelasi nivel de aplicare al normelor de securitate nucleara. Realizari mai putine se constata în domeniul securitatii maritime si rutiere, al liberei circulatii a capitalului, armonizarii cu spectrul european de radio-frecventa, legislatiei în domeniul audiovizualului, crearii stocurilor de petrol etc.

Examinarea analitica a acquis-ului s-a încheiat la jumatatea anului 1999, cu exceptia capitolului 7 - Agricultura, amânat cu trei luni, motivul invocat fiind complexitatea politicii agricole comune a Uniunii Europene.

4.2.3. Costurile si beneficiile aderarii României

la Uniunea Europeana

Extinderea Uniunii Europene este în primul rând o optiune politica menita sa restabileasca si sa mentina pacea si prosperitatea pe întreg continentul european. Sub aspect economic, însa extinderea ridica multe semne de întrebare. Decalajele mari existente în plan economic au determinat, mai ales în tarile membre, preocupari tot mai evidente pentru evaluarea efectelor extinderii: daca din punct de vedere politic, al stabilitatii în Europa, beneficiile extinderii erau unanim acceptate, pe plan economic însa au existat si mai exista numeroase temeri ca vor aparea costuri pentru statele membre, determinate în special de aplicarea politicii agricole comunitare si a politicii regionale în noile state membre, dar mai ales ca aceste costuri ar putea fi mai mari decât beneficiile economice ale extinderii.

În tarile candidate, preocuparile pentru evaluarea costurilor si beneficiilor aderarii nu au fost însa la fel de sustinute. Pe de o parte, tarile candidate si-au pus mai degraba problema beneficiilor decât pe cea a costurilor integrarii. Aderarea la Uniunea Europeana, obiectiv politic de prima importanta, a fost într-o anumita masura perceputa ca o solutie la problemele lor economice, considerându-se, mai mult sau mai putin intuitiv, ca beneficiile aderarii vor fi net superioare costurilor.

Pentru România calitatea de membru al Uniunii Europene va avea un impact major asupra tuturor fatetelor vietii economice, politice si sociale.

Implicatiile economice vor fi precumpanitoare, însa se vor înregistra mutatii radicale si în domeniile politic, de securitate, social si cultural.

Din perspectiva politicului, mecanismele de luare a deciziilor vor trebui reconfigurate, în sensul unui transfer de competente catre institutiile comunitare; în acelasi timp însa, România va beneficia de posibilitatea de a participa, în cadrul Uniunii, la complexele procese decizionale colective, putând astfel sa-si promoveze si sa-si protejeze mai bine interesele, Principalele beneficii oferite de aderarea la U.E. ar fi:

cresterea si diversificarea exporturilor pe pietele tarilor membre ale U.E., ca si sporirea concurentei din partea produselor comunitare pe piata româneasca, vor determina îmbunatatirea calitatii produselor românesti conform standardelor europene, îmbunatatire de care vor beneficia si consumatorii români;

partenerii comerciali români ai tarilor membre ale Uniunii vor avea posibilitatea de a cunoaste înaintea altor categorii profesionale, politica si mecanismele pietei interne a gruparii, câstigând astfel pe termen lung numai datorita acestui avantaj;

producatorii agricoli ar putea beneficia de sprijin financiar de restructurare în perioada de preaderare, transformându-se din perdanti în câstigatori, dar pentru aceasta vor trebui sa învete sa apeleze la consultanta;

un climat politic si economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabila; o predictibilitate si o stabilitate crescute ale mediului economic;

cresterea competitivitatii pe piata interna, ceea ce va conduce la motivare a si stimularea agentilor economici autohtoni în sensul sporirii productivitatii si a eficientei prin dezvoltarea de noi produse si servicii, introducerea tehnologiilor moderne si diminuarea costurilor de productie;

dezvoltarea comertului, un stimul important pentru economia nationala si piata fortei de munca;

accesul sporit la pietele de capital si investitii europene, la noile echipamente si sisteme informationale, la know-how-ul managerial si tehnicile organizationale din tarile dezvoltate;

prezenta agentilor economici români pe o piata unica de mari dimensiuni si cu o importanta deosebita;

oportunitati deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice si Monetare; întarirea securitatii nationale prin integrarea în mecanismele P.E.S.C.;

oportunitatea de a participa la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei;

cresterea prestigiului si consolidarea statutului României în relatiile cu alti actori statali, atât pe plan politic, cât si economic;

dobândirea de catre cetatenii români a drepturilor decurgând din acordarea "cetateniei europene";

perspective de perfectionare profesionala si acces pe piata europeana a muncii pentru cetatenii români.

La aceste avantaje directe se adauga, ca un corolar, si costul în termeni de "cost de oportunitate" pe care l-ar genera ne-aderarea României la Uniunea Europeana: izolarea si îndepartarea de la procesele de luare a deciziilor, de la mecanismele P,E.S.C., implicând dificultati si cheltuieli sporite pentru impunerea autonoma pe scena politica si economica;

izolarea economica a României, în conditiile în care U.E. detine în prezent circa 60 % din comertul exterior românesc;

restrângerea posibilitatilor de acces a produselor românesti pe piata comunitara; cresterea vulnerabilitatii produselor românesti în fata masurilor de aparare comerciala si a obstacolelor tehnice practicate de U.E. fata de tarile terte;

cresterea decalajului economic dintre România si tarile din zona care vor adera la U.E., datorita în principal imposibilitatii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;

diminuarea sanselor de aliniere în perspectiva la acquis-ul comunitar, având în vedere ca integrarea intracomunitara evolueaza în permanenta;

dificultati în obtinerea consensului la nivelul U.E. pentru aderarea altor tari candidate, în conditiile cresterii numarului de state membre ale Uniunii;

scaderea posibilitatilor României de a dezvolta o agricultura competitiva ca urmare a neintegrarii la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.

Principalele costuri ale aderarii României la Uniunea Europeana sunt:

în ceea ce priveste costurile ce trebuiesc suportate pentru aducerea economiei si a societatii românesti la standardele europene, trebuie remarcat ca aceste sacrificii si eforturi sunt inerente în etapa de tranzitie actuala, ele nefiind determinate arbitrar de exigentele U.E., ci constituind pretul reformei indispensabile pentru relansarea României;

produsele agricole nu beneficiaza de conditii favorabile la exportul lor în U.E., datorita restrictiilor cantitative si sanitar-veterinare impuse acestor produse pe piata Uniunii, astfel încât exportatorii din acest domeniu înregistreaza pierderi, cu deosebire la produsele lactate, cereale, ca si la animalele vii;

firmele mici si mijlocii, exportatoare de produse agricole, pierd beneficiile potentiale pe piata U.E., precum si a necunoasterii suficiente a prevederilor Acordului European. O atenta asistenta acordata exportatorilor i-ar putea transforma pe acestia din perdanti în câstigatori;

liberalizarea comertului agricol va determina accentuarea presiunilor concurentiale asupra pietei interne românesti de produse agricole, producatorii români fiind astfel în ipostaza de perdanti;

perioada 2000-2006 se constituie a fi etapa finala a liberalizarii totale a comertului între România si Uniunea Europeana, exceptie facând însa produsele agricole. In aceasta perioada se vor înregistra niveluri record pe care le vor înregistra presiunile concurentiale, mai ales la produsele industriale, astfel încât producatorii interni vor deveni perdanti;

institutiile si agentii economici din România utilizeaza într-o masura prea mica fondurile alocate de Uniune în perioada de preaderare, existând situatii când datorita politicilor guvernamentale neadecvate, fondurile sa fie returnate sau neutilizate.

Daca se face o analiza sectoriala, pe ramuri a impactului aderarii României la Uniunea Europeana se constata ca[13]:

în ceea ce priveste agricultura, liberalizarea comertului cu produse agricole cu U.E. ar putea afecta în mod negativ producatorii agricoli autohtoni, care vor fi supusi concurentei libere a produselor din statele membre. In situatia aderarii tarilor C.E.F.T.A la U.E. înaintea României, exista un pericol real ca deficitul comercial pentru produse agricole în comertul cu U.E. sa se adânceasca rapid, ca urmare a accesului liber, prin intermediul tarilor C.E.F.T.A, al produselor din Uniune pe piata româneasca.

Cresterea preturilor la produsele agricole va constitui un beneficiu absolut pentru producatorii agricoli autohtoni, ale caror venituri si nivel de trai vor creste, dar în acelasi timp va reprezenta un cost absolut pentru consumatorii români.

Efecte negative vor fi resimtite si de populatia rurala. In România, predomina agricultura de subzistenta. Marimea medie a exploatatiilor este de 2.4 ha/persoana, iar populatia ocupata în agricultura depaseste 40% din populatia activa a tarii. Reforma agricola în vederea pregatirii pentru aderare va avea efecte negative puternice asupra populatiei ocupate în agricultura în sensul reducerii dramatice a acesteia, la un nivel comparabil cu cel din Uniunea Europeana, de cca.5%. Forta de munca dislocata din agricultura va suporta astfel o serie de costuri: pierderea sursei de venit, somaj, reconversie profesionala, migratie spre alte zone;

dintre ramurile care au fost afectate negativ de liberalizarea comertului cu U.E., asa cum a fost prevazuta în Acordul de Asociere, industria chimica se detaseaza în mod clar. Acest lucru este determinat de dezavantajul comparativ al României în comertul cu produse chimice cu U.E. care se adânceste, fata de comertul cu produse chimice cu alte tari si de importurile de produse chimice din Uniune care detin o pondere mai mult sau mai putin constanta în totalul importurilor României din U.E., pe când ponderea exporturilor de produse chimice românesti catre U.E. în totalul exporturilor în U.E. s-a îmbunatatit în ultimii cinci ani. Daca la acestea se mai adauga si faptul ca, în totalul importurilor românesti de produse chimice, Uniunea Europeana detine o pondere de 2/3, rezulta ca, acest trend, daca va continua, va conduce la un dezechilibru cronic al comertului cu produse chimice si va compromite în mod fundamental restructurarea sectorului chimic;

o alta ramura industriala care a pierdut ca urmare a liberalizarii comertului cu U.E. este cea a mobilei;

dintre ramurile industriale care au câstigat în urma liberalizarii comertului cu U.E. sau pentru care integrarea va oferi posibilitati sporite de dezvoltare sunt produsele din lemn cu grad redus de prelucrare, produsele metalurgice si piesele si partile componente pentru masini si utilaje;

pentru alte câteva ramuri ale industriei: textile si încaltaminte, plastic si cauciuc, piele, produse din celuloza si hârtie, sticla si ceramica, mijloace de transport, aparate optice, medicale si fotografi ce, efectele integrarii sunt neclare;

analiza ramurilor perdante si câstigatoare în urma liberalizarii comertului cu U.E. semnaleaza faptul ca avantajul comparativ al României îl constituie costul scazut al fortei de munca. Acest avantaj are efecte pozitive pe termen scurt, însa este de presupus ca va avea loc o crestere a salariilor la niveluri apropiate de cele din Uniune, avantajul comparativ al fortei de munca ieftine va disparea, iar ramurile care sunt în prezent competitive îsi vor pierde pozitia pe piata;

liberalizarea comertului cu Uniunea Europeana poate conduce, de asemenea, la falimentarea unor firme autohtone care nu vor fi pregatite sa implementeze standardele acquis-ului comunitar în scopul exportului liber al propriilor produse pe piata Uniunii Europene;

fata de efectele economice ale integrarii exista si o serie de efecte sociale asupra fortei de munca. Pentru ca structura fortei de munca ocupate din România sa ajunga la nivelul tarilor sud-europene (Grecia, Italia, Portugalia, Spania), în medie 33.1 % angajati ar trebui sa-si schimbe locul de munca.

Pe categorii, cei mai afectati vor fi lucratorii aproape de vârsta pensionarii din industriile în declin, pentru care recalificarea profesionala prezinta dificultati majore. Vor fi afectati în mare masura si muncitorii agricoli si minerii (ramura industriala în declin; muncitori cu calificare scazuta si care nu sunt dispusi sa migreze spre alte zone în cautarea unui loc de munca, datorita costului de transfer foarte mare).

4.2.4. sansele României de aderare la Uniunea Europeana

în perspectiva anului 2007

Plecata mai târziu pe calea reformelor catre economia de piata, România are de recuperat timpul pierdut în disputele interne. Imediat dupa 1989, în timp ce tari ca Polonia, Ungaria si Cehia îsi fixau ca obiectiv strategic aderarea la Uniunea Europeana, actionând în consecinta, România a realizat aceasta prioritate nationala abia în ultimii ani si aceasta cu preponderenta la nivelul politicului. ar, este bine cunoscut faptul ca integrarea în Uniunea Europeana este în primul rând un proces convergent în care economia, legislatia, institutiile statului de drept si mecanismele de piata devin compatibile cu cele comunitare.

S-au pus mereu o serie de întrebari cum ar fi: De ce doreste România sa adere la Uniunea Europeana? Ce conditii trebuie sa îndeplineasca si daca poate si când poate sa le îndeplineasca? Ce sanse are ea?

România ca tara europeana si-a modelat de-a lungul timpului relatiile sale economice externe în functie de acest peisaj geopolitic fapt de prima importanta în demersurile ei de aderare la Uniunea Europeana. În al doilea rând, Uniunea Europeana este organizatia un cuvânt greu de spus în prezentul, dar mai ales în viitorul economiei si politicii mondiale. În al treilea rând, perspectiva aderarii la Uniunea Europeana ne îndeamna sa mergem pe acelasi drum pentru a nu se izola de lumea democratica.

Pe lânga acestea exista numeroase argumente economice, politice, militare care ne fac sa dorim si mai ales sa actionam în directia includerii noastre în marea familie europeana:

stimularea cresterii competitivitatii produselor noastre; îmbunatatirea produselor de export;

modelarea comportamentului economic al firmelor românesti; posibilitati sporite de a depasi handicapul tehnologic;

ameliorarea crizei valutare;

participarea la crearea si functionarea pietei europene unice;

accelerarea preocuparii pentru calitatea activitatii desfasurate, pentru eficienta economica si ecologica;

cresterea gradului de valorificare a resurselor economice disponibile si pozitiei geostrategice a tarii;

cresterea standardului de viata a întregii populatii.

De mentionat este faptul ca aderarea României la comunitatea vest-europeana este posibila numai în conditiile începerii unui proces solid de dezvoltare economica pentru a se atenua decalajele de nivel mediu de dezvoltare al Uniunii Europene si pentru a aseza tara noastra într-o pozitie concurentiala avantajoasa.

Aderarea este în principiu o cale importanta pentru tara noastra de a evolua în directia

marelui curent de civilizatie europeana, dar fara un efort propriu mult mai bine afirmat si orientat, fara cunoasterea riscurilor si asumarea lor prin masuri adecvate, asteptarile ne pot fi rara îndoiala lipsite de o concretizare favorabila. Mai mult mentinerea unor posibile inconveniente în cazul aderarii pentru economia româneasca nu înseamna o pozitie fata de acest proces, ci o analiza lucida, corecta care trebuie sa ne puna în garda pe fiecare si evident daca se doreste sa se actioneze pentru restrângerea zonelor noastre de vulnerabilitate.

Desi analiza macro economica a tarii noastre dupa 1989 indica faptul ca România nu este printre favoritele îndreptatite sa intre în primul grup de tari care vor adera la U.E., pasii realizati în ultimii ani pentru îndeplinirea conditiilor puse de Uniunea Europeana au determinat sa se spere la o aderare la nivelul anului 2007.

Faptul ca România a fost invitata sa înceapa negocierile cu U.E. fara a îndeplini toate criteriile a stârnit un viu interes de a afla adevarul. Prin comparatie cu oportunitatile pe care le prezinta ceilalti candidati la aderare din rândul tarilor Europei Centrale si de Est, România prezinta o serie de puncte forte.

Potentialul României reprezinta în primul rând un atu incontestabil pentru integrare. A doua tara ca marime din punct de vedere al suprafetei, populatiei si resurselor naturale, România se situeaza la confluenta unora dintre cele mai importante cai de navigatie, fluviale si maritime si la intersectia unor cai rutiere si feroviare de interes european, ceea ce constituie fara îndoiala un element esential de care se tine seama la analiza conditiilor integrarii.

În acest context, fata de celelalte tari candidate la integrare, România dispune de câteva avantaje competitive cum ar fi:

o foarte buna situare geografica la intersectia unor importante fluxuri comerciale, cu acces la partea cea mai navigabila a Dunarii si la Marea Neagra;

o populatiei de 22,6 milioane de locuitori, care atrage dezvoltarea sectoarelor bazate pe economia de scara;

o forta de munca numeroasa, calificata si ieftina.

Ca urmare a ponderii apropiate ale celor trei forme de relief, a structurii subsolului si a climatului temperat-continental, România se numara printre tarile europene care dispun de o larga paleta de resurse naturale.

În privinta terenului arabil, a zacamintelor feroase si de sare, fara a mai aminti zacamintele de petrol, România se situeaza peste media europeana, la suprafata împadurita si a zacamintelor de bauxita apropiindu-se de aceasta medie. In anul 1995, unui locuitor din tara noastra îi revenea o suprafata de 0.65 ha de teren agricol, ceea ce înseamna de doua ori mai mult fata de Franta, de 3.4 ori mai mult decât Austria si de 4.3 ori mai mult fata de Germania.

Constienta de importanta acestor bogatii naturale ale României, tarile membre ale U.E. au lasat la o parte cifrele reci si seci privind actuala situatie economica dificila a tarii noastre si au dat prioritate concluziilor ce decurgeau din analizele strategice, pertinente pe termen mediu si lung. O asemenea abordare a constientizat faptul ca este în interesul atât al U.E., sarace în resurse naturale, cât si al României, deficitara în domeniul tehnologiei performante, sa-si cupleze eforturile si factorii de productie de care dispun fiecare si sa-l valorifice spre binele reciproc.

In al doilea rând, pozitia geostrategica a tarii noastre, care în anumite perioade ale istoriei a jucat un mare rol în stavilirea valurilor migratoare de pe alte continente. In prezent si în perspectiva se prefigureaza constituirea din nou a României în zona tampon împotriva traficantilor de tot felul, venind din aceleasi zari ca altadata si tânjind la prosperitatea si bunastarea Europei Occidentale.

In strânsa legatura cu acesta, U.E. si-a reconsiderat proiectul privind frontiera sa de Rasarit în dorinta de a avea linistea necesara asigurata, mutându-si granita sa de Est si a lumii civilizate pe frontiera de rasarit a României.

Pe baza acestor considerente, România va deveni principala sau chiar unica bariera în aceasta parte a continentului european în calea noilor amenintari la adresa securitatii Uniunii Europene. Aceste amenintari se prezinta sub forma imigratiei clandestine, terorismului, traficului de arme, de droguri, de materiale radioactive de carne vie, etc.

Un alt atu privind sansele României la integrarea în viitorul nu prea îndepartat îl constituie faptul ca tara noastra, si-a orientat deja cea mai mare parte a schimburilor sale comerciale spre piata europeana integrata. Având în vedere ca Uniunea Europeana detine proportia covârsitoare din totalul exporturilor si importurilor României, se poate afirma ca de pe acum economia româneasca depinde într-o masura determinata de schimburile cu cele 15 tari ale Uniunii Europene. Volumul schimburilor cu tarile U.E. ramân însa, înca sub potentialul real al economiei românesti, iar gradul de concentrare a acestuia este foarte diferit de la o tara la alta a Uniunii Europene.

Unul din elementele importante pentru integrare, demarate deja si care vor continua în anii urmatori, îl reprezinta reformele structurale începute în toate sectoarele economiei: reforma sectorului financiar-bancar, restructurarea de fond a întreprinderilor, modernizarea agriculturii, cresterea functionalitatii pietei valutare, impulsionarea privatizarii.

Programul de stabilire macro economica si de reforme structurale lansat în ultimii ani reprezinta o tentativa ambitioasa de transformari radicale, într-o perioada scurta de timp. Ramân de facut si alti pasi mult mai fermi în directia cea buna a noilor fundamente ale economiei. O prima conditie a progresului este crearea cadrului macro economic stabil, menit sa creeze bazele unei cresteri economice durabile;adoptarea unor politici monetare si fiscale riguroase pe termen mediu; controlul riguros al finantelor publice pentru reducerea presiunilor inflationiste si renuntarea la programele guvernamentale ineficiente realizându-se astfel o mai buna gestionare a cheltuielilor bugetare si la orientarea spre sectoare cu efecte de antrenare în economie, cum ar fi: educatie, sanatate, infrastructura.

Un alt atu important este reprezentat de consolidarea cadrului legal si institutional al economiei de piata care reprezinta o componenta de baza a procesului de creare a unui climat în care firmele mici si mijlocii create în ultimii ani si sectorul privat în ansamblul sau sa poata prospera. Concomitent, o componenta de baza a cadrului juridic institutional, este politica în domeniul concurentei.

Pe masura ce procesul de adâncire a integrarii europene a avansat, acquis-ul comunitar reprezinta tot mai mult o provocare atât pentru membri existenti cât si pentru noii candidati. Capacitatea tarii noastre de a se alinia la esenta acestui corp de reglementari comunitare va fi esentiala pentru abilitate sa de a actiona cu succes ca membru cu drepturi depline.

Euro-barometrul, sondaj realizat la cererea Comisiei Europene de doua ori pe an (primavara si toamna), analizeaza pozitia opiniei publice din tarile membre ale U.E. privind cele mai importante probleme socio-economice si principalele probleme în care U.E. este implicata. Astfel, Comisia a dat publicitatii în martie 2003 datele culese în toamna anului trecut.

Pentru statele mai putin dezvoltate ale Europei, apartenenta la U.E. înseamna crestere economica. Pentru popoarele respective înseamna ceva mai multa prosperitate. Irlandezii, în marea lor majoritate (82%), grecii (74%) si italienii (51 %) sunt convinsi ca au avut de profitat de pe urma aderarii.

La polul opus, se afla unii dintre prosperii continentului. Pentru ei, largirea granitelor Pietei Comune a fost un eveniment mai degraba pagubos. Doar o treime dintre britanici si suedezi vad avantajele Europei Unite. Majoritatea lor (40% dintre englezi,46 % dintre suedezi) sunt de parere ca tarile lor nu au nimic de câstigat la afacere. Grupul scepticilor este întregit de Austria, Danemarca si Finlanda, tari în care beneficiile aderarii sunt recunoscute de aproximativ 45% din populatie. Absorbtia "saracilor" înseamna pentru aceste tari contributii mai mari la bugetul U.E., scaderea nivelului de trai, concurenti pe piata muncii. Privind catre Europa Centrala si de Est, perspectiva devine luminoasa. Pentru doua treimi din cei peste 120 de milioane de locuitori ai regiunii, aderarea este ocazia vietii lor. Situatia economica a tarii se va schimba în bine, cred 78% din români, 76% din maghiari si 73% din turci. De un optimism moderat sunt estonienii, lituanienii si cehii, adica locuitorii ceva mai bogati ai estului. Circa 44% din acestia cred ca au mai ales de câstigat de pe urma aderarii.

Extinderea, în general, a Uniunii Europene este sprijinita de 44% din populatia Uniunii, însa cu diferente destul de mari în ceea ce priveste tarile membre în parte (Grecia-70%, Marea Britanie-31 %). Entuziasmul fata de extindere este sub medie pentru cele doua tari din "categoria grea" a U.E., Germania (36%) si Franta (35%). Ultimele pozitii din topul preferintelor cetatenilor celor 15 state membre ale Uniunii sunt ocupate de Bulgaria (35%), România (33%) si Turcia (30%). De un sprijin deosebit de mare se bucura Elvetia si Norvegia (câte

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeana reprezinta singura optiune viabila care îi poate asigura reintegrarea completa si definitiva în sistemul de valori promovat de democratiile vest-europene, sistem din care face parte de drept prin istorie, cultura, traditie si asezare geografica. Apartenenta României la U.E. constituie o garantie a stabilitatii, a cresterii economice si a prosperitatii.

Pentru cetatenii României, ca si pentru cei ai Uniunii Europene, spatiul european are o identitate manifestata prin: locuri de munca, lupta împotriva saraciei si excluderii sociale, educatie decenta, îngrijire medicala adecvata, o abordare comuna a problemei protectiei mediului, a schimbarilor climatice si a securitatii alimentare. De asemenea, ei doresc o Europa mai activa în afacerile externe, în probleme de aparare si securitate, în lupta împotriva criminalitatii si a terorismului. Reducerea birocratiei, o economie sigura si prospera, pastrarea identitatii tarilor Uniunii, în paralel cu adâncirea integrarii sunt alte deziderate ale cetatenilor din statele membre si candidate.

Înscriindu-se în procesul ireversibil de modernizare pe care îl impune integrarea în Uniunea Europeana, pregatirea pentru aderare si-a pus amprenta asupra evolutiei generale a societatii românesti. Odata cu aceasta, România este în mod legitim interesata de identitatea spatiului politic, economic si social în care va intra si în aceasta perspectiva de propria sa identitate.

Aceasta preocupare este pe deplin justificata si are o baza reala. În acelasi timp, în anul 2004, se preconizeaza încheierea viitoarei Conferinte Inter-guvernamentale, cu semnarea unui nou tratat sau fundament juridic al Uniunii Europene (în situatia în care va avea loc o restructurare radicala a tratatelor existente), care ar putea intra în vigoare în cursul anului 2006.

Aceasta înseamna, în acelasi timp, ca aderarea României se poate produce aproape concomitent cu transformarea Uniunii Europene, de unde si interesul natural al societatii românesti de a se implica în aceasta dezbatere si de a contribui cu idei si solutii pentru o viitoare structura din care va face si ea parte.

Odata cu începerea procesului de negociere, calea României catre Uniunea Europeana a devenit ireversibila. De acest lucru trebuie sa fie constienti si siguri toti cetatenii României. Numai de noi, de disciplina, unitatea, harnicia si inteligenta noastra depinde de acum înainte aderarea României la Uniunea Europeana. Trebuie însa sa fim dispusi sa ne evaluam corect succesele si deficientele, si sa adoptam solutiile lucide care se impun.