Moneda unica europeana

Moneda unica europeana

5.1.Moneda europeana-EURO

Ultima faza a procesului realizarii UEM a început la 1 ianuarie 1999. În data de 1 ianuarie 1999, ora 0 , Euro a devenit moneda oficiala a 11 state din UE . Ratele de schimb dintre monedele celor 11 tari sunt irevocabil fixate.Cele 11 tari sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania.

În ce priveste ratele oficiale de schimb ale celor 11 monede europene fata de Euro care au intrat în vigoare la 1 ianurie 1999 , acestea se prezinta în felul urmator:

1 EURO=

Începând cu aceasta data, ratele de schimb dintre Euro si dolarul american, precum dintre Euro si celelalte valute din afara UE, incluzând si cele 4 tari ale UE care nu participa la UEM fluctueaza în functie de conditiile pietii. Operatorii pietelor monetare au stabilit si cotatia pentru dolarul american care la data de 1 ianurie era de 1 Euro=1,1700 U.S.D.

Dintre cele 4 state care nu au intrat în UEM, Marea Britanie, Suedia, Danemarca au negociat posibilitatea unei optiuni, de a nu participa deocamdata la crearea UEM, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile economice.

Cu toate ca bancnotele si monedele Euro nu vor aparea decat la 1 ianuarie 2002, Euro poate fi folosit de cumparatori, vânzatori, de companii si de toate felurile de administratii publice din 1 ianurie 1999 sub forma monedei de cont.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002, cele 11 monede ale tarilor partipante la UEM vor fi retrase treptat pâna în 30 iunie 2002, si Euro va deveni singura moneda legala din cadrul UEM.

Monedele Euro

Exista 8 monede Euro denominate în monede de 2 si 1 Euro, precum si în 50,20,10,5,2 si 1 cent.

Pe partea pe care este inscriptionata valoarea monedei se mai gaseste si o harta a UE precum si linii transversale care sunt atasate stelelor de pe steagul UE.

Monedele de 1,2 si 5 cent pun accentul pe pozitia Europei pe globul pamântesc, în timp ce monedele de 10,20,50 cent prezinta UE ca o întrunire de natiuni. Monedele de 1 si 2 Euro prezinta UE fara frontiere. Pe cealalta parte fiecare stat membru va decora propria moneda cu propriul lor motiv.Nu conteaza ce motiv este pe moneda Euro, aceasta va putea fi utilizat oriunde în cadrul UEM. Spre exemplu un cetatean francez va putea cumpara un hot dog în Berlin utilizand o moneda Euro purtând însemnele Regatului Spaniol.

Bancnotele Euro

Exista 7 bancnote Euro. Ele sunt de culori si marimi diferite.Bancnotele sunt denominate în 500, 200, 100, 50, 20, 10 si 5 Euro. Designele sunt simbolistice pentru arrhitectura europeana. Acestea nu reprezinta nici un monument existent. Ferestrele si portile domina partea din fata a fiecarei bancnote ca un simbol al spiritului de deschidere si de cooperare în UE. Cealalta parte a bancnotei prezinta un pod, o metafora pentru comunicare între oamenii din Europa si dintre Europa si restul lumii. Toate bancnotele vor purta semne de securitate avansata.

SEMNUL EURO

BANCNOTELE EURO

MONEDELE EURO

5.2. Influenta introducerii Euro asupra ECU si a monedelor nationale ale UEM. Continuitatea contractelor.

În 1979 la înfiintarea Sistemului Monetar European a fost creata si Ecu care era o moneda de cont.

Ecu era un cos valutar format din monede ale tarilor care compuneau Sistemul Monetar European, continând o cantitate fixa din cele noua monede ale statelor respective. Pâna la 1 ianuarie 1995, fiecare tara membra a UE, proportional cu puterea sa economica,isi regasea moneda integrata în Ecu. La cele noua state în 1984 se adauga si drahma greceasca, iar în 1989 peseta spaniola si escudo-ul portughez. La fiecare 5 ani avea loc ajustarea cantitatii monedelor componente ale Ecu. Noilor tari admise în UE nu li s-a mai admis moneda în Ecu.

Ecu s-a afirmat ca un important instrument monetar si financiar international. Practic se poate vorbi de doua tipuri distincte de Ecu. Pe de o parte este vorba de Ecu oficial determinat ca o valoare conventionala pe baza de cos valutar. Aceasta nu circula decât între bancile centrale, care îl utilizau pntru a exprima creditele reciproce si pentru a regla conturile lor. Pe de alta parte se folosea tot mai mult Ecu privat, care reprezinta un produs financiar a carui valoare era egala cu cea a monedelor care-l compuneau acesta putând fi utilizat în mod efectiv ca mijloc de plata, de credit si de plasament.

Operatiunile de decontare (facturarea schimburilor comerciale) si operatiunile financiare (acordare de împrumuturi, emisiuni de obligatiuni) cu Ecu privat au cunoscut o atractivitate deosebita datorita calitatilor specifice acestui instrument: avea un grad mai ridicat de stabilitate decât monedele nationale, asigurând acoperirea riscului valutar; permitea realizarea unor operatiuni profitabile de arbitraj pe piata financiara; se bucura de o tot mai mare credibilitate în lumea de afaceri.

La 16 iunie 1997 Consiliul Uniunii Europene a adoptat unele reglementari care prevad dispozitii cu privire la introducerea Euro, înlocuind Ecu prin Euro.

Aceste reglementari au prevazut urmatoarele:

-au confirmat faptul ca începând cu 1 ianuarie 1999 toate referirile la moneda Ecu din contracte si alte instrumente juridice vor fi înlocuite cu referiri la Euro, utilizându-se reportul de 1/1 pentru înlocuire (conversie).

-au confirmat continuitatea contractelor care au fost denominate în monede ale tarilor membre participante la Euro si în Ecu si care vor ajunge la scadenta dupa 1 ianurie 1999.

-au determinat gradul de precizie folosit la determinarea rapoartelor fixe de schimb la data de 1 ianuarie 1999 (utilizându-se 6 cifre).

-au definit regulile de rotunjire.

Unul din aspectele cele mai importante care au necesitat precizari si decizii a fost mentinerea Principiului Continuitatii Contractelor. Cu privire la acest aspect articolul 3 al Reglementarilor CE din 17 iunie 1997 stabileste anumite dispozitii relative la introducerea Euro, confirmând în mod expres principiul continuitatii contractelor: "introducerea monedei Euro nu are ca efect modificarea termenilor unui instrument juridic ori de a elibera partile de obligativitatea executiei acestuia; ea nu da dreptul unei parti de a modifica un asemenea instrument sau de a decide unilateral terminarea contractului. Prezenta dispozitie se aplica fara vreun prejudiciu asupra a ceea ce au convenit partile semnatare ale instrumentului juridic".

În ceea ce priveste problema ratelor dobânzii, continuitatea contractelor se extinde si asupra ratelor dobânzilor, atât a celor fixe, cât si a celor variabile. Introducerea Euro nu are ca efect modificarea termenilor contractelor, ea nemodificând nivelul dobânzii nominale platibila de catre debitor. Schimbarea nivelului dobânzii nu poate fi afectata de schimbarea monedei si, cu atât mai mult, termenii contractului nu pot fi modificati de schimbarea monedei initiale.

Se poate spune ca se produc modificari, uneori esentiale, când vorbim de dobânzile variabile, prin introducerea Euro.

De asemenea, în perioada de tranzitie, contractele denominate în unitatile monetare nationale vor fi valabile, la fel ca cele denominate în Euro. Aceasta nu este altceva decât aplicarea principiului fungibilitatii între unitatile monetare nationale si unitatea Euro (denominarea unei sume de bani în Euro este strict echivalenta cu denominarea în moneda nationala a aceleasi sume de bani), principiu al fungibilitatii care este un rezultat al substituirii cu Euro a monedelor nationale ale statelor membre participante.

Potrivit articolului 7 al reglementarilor ,în ceea ce priveste instrumentele juridice existente înainte de 1 ianuaria 1999, "înlocuirea monedei fiecarui stat membru participant de catre Euro nu are ca efect modificarea denominarii acelui instrument asa cum se prezinta aceasta la data înlocuirii".

Cu alte cuvinte denominarea unui contract existent înainte de 1 ianuarie 1999 va ramâne neschimbata în ceea ce priveste referirea la o moneda nationala înlocuita. Obligatia debitorului, însa, dupa 1 ianurie 2002 de a plati suma stipulata în contract se va stinge în Euro, într-o suma echivalenta rezultata din conversia în Euro a monedei nationale la cursul fixat la data de 1 ianuarie 1999.

Potrivit articolului 8, instrumentele juridice denominate în monedele nationale ale tarilor participante se vor executa în acele monede nationale. Daca însa instrumentele juridice stipuleaza utilizarea Euro sau sunt denominate în Euro, ele vor fi executate în Euro. Cu alte cuvinte, în perioada de tranzitie, operatorii economici sunt liberi de a utiliza Euro, dar nu sunt obligati la aceasta actiune.

Deci concluzionând continuitatea contractelor va fi asigurata.

5.3. Avantajele si dezavantajele introducerii Euro

Printre avantaje putem enumara urmatoarele:

a)    Reducerea costurilor pentru schimburile valutare

Când un importator plateste pentru marfurile importate, trebuie sa converteasca la o banca moneda nationala în moneda exportatorului sau în moneda convenita prin contract. Banca va adauga un comision pentru operatiunea de schimb valutar efectuata. Pentru firmele care importa sau exporta un volum mare de marfuri într-un numar extins de tari, asemenea tranzactii de schimb valutar au si ele un volum însemnat, deci si costurile vor fi ridicate, ceea ce determina recuperarea lor prin majorarea preturilor, costuri suportate de consumatori. Se estimeaza ca asemenea costuri s-au ridicat la circa 0,4% din PNB al tarilor membre ale Uniunii Economice si Monetare.

b)    Reducerea riscului valutar

Nesiguranta în ceea ce priveste nivelul viitor al cursului valutar al monedei nationale fata de alte monede a pus o serie întreaga de probleme si riscuri în fata importatorilor si exportatorilor. Este evident ca s-au gasit metode de "hedging" al riscului valutar, prin contracte "forward" sau "futures", acestea au involvat costuri pentru participanti. Cu alte cuvinte, riscul valutar reduce volumul schimburilor comerciale prin impunerea unui cost aditional asupra tranzactiilor.

Moneda unica elimina riscul dintre tarile membre Euro, va ajuta cresterea schimburilor comerciale si a beneficiilor legate de acestea. Aceste beneficii includ o mare varietate de produse si preturi mai mici datorita competentei, marfurile fiind destinate unei piete mai mari. Multi economisti considera ca unul din cele mai mari beneficii ale monedei unice deriva de la efectul favorabil asupra comertului international prin cresterea competitiei, a concurentei.

c)     prevenirea devalorizarilor competitive

Dupa cum se stie, în perioada dintre cele doua razboaie mondiale, tarile europene s-au angajat în actiuni care au fost numite generic "devalorizari competitive". O tara si-a devalorizat moneda nationala pentru a sprijinii cresterea exporturilor; partenerii ei comerciali au procedat la fel cu monedele lor nationale pentru a contracara masurile din tara partenera si a sprijini exporturile lor. Devalorizarea monedei nationale poate fi o masura inflationista, deci devalorizarea competitiva poate cauza o spirala inflationista în decursul perioadei respective. Chiar si în perioada premergatoare monedei unice, cu toata existenta unui aranjament care sa limiteze pericolul unei devalorizari au ramas totusi posibile datorita faptului ca în unele tari cursurile de schimb erau stabilite de catre autoritati si nu de fortele pietei.

În conditiile actuale ale cresterii volumului de schimburi între tarile membre, mentinerea pericolului unei devalorizari competitive ar putea cauza costuri majore unor parteneri, iar pe de alta parte, câstiguri majore pentru altii. Existenta monedei unice elimina amenintarea unei astfel de competitii.

d) Preîntîmpinarea unor atacuri speculative

Mecanismul valutar premergator monedei unice era vulnerabil din perspectiva atacurilor speculative; daca un "speculator" prevedea o devalorizare a unei monede nationale, el vindea imediat cantitatile detinute din astfel de moneda. Daca asemenea trend era "vazut" de mai multi jucatori pe piata, confidenta în acea moneda începea sa scada, ceea ce forta guvernul tarii de origine a monedei sa o devalorizeze în continuare fortat, chiar daca nu aceasta era intentia initiala.

Bineînteles ca guvernele au actionat împotriva speculatiilor cu moneda nationala prin majorarea dobânzilor, influentând astfel cresterea detinerilor în moneda respectiva; dar reversul unei asemenea politici nu se lasa mult asteptat, cresterea dobânzilor ducând la crestera costurilor la împrumuturi, costuri care trebuie sa fie suportate de catre împrumutati, acestia putând decide sa scada volumul activitatii si al investitiilor si deci sa influenteze negativ cresterea economica.

Criza valutara din 1992 ilustreaza cel mai bine efectele atacurilor speculative asupra economiilor. În acel moment Europa se afla în recesiune adânca, persistenta de doi ani. Rata medie a somajului era de 10%. Presiunile politice pe temen scurt din unele tari au determinat scaderea nivelului dobânzilor, pentru stimularea investitiilor. Dar o asemenea politica s-ar putea dovedi inconsistenta cu mentinerea unor cursuri valutare stabile sau fluctuante între anumite limite în grupul tarilor membre. Daca numai o tara reduce nivelul dobânzilor, capitalurile financiare vor emigra din acea tara catre statele care au dobânzi înalte. Aceste miscari de capital exercita presiuni asupra cursurilor de schimb. Cu toate ca aceasta recesiune a atins toata Europa, nu s-a putut aplica o politica unanima cu privire la dobânzi în toate târile în cauza. Guvernul german a considerat ca a stimulat suficient ori chiar excesiv economia germana, pentru a sprijinii zona Germaniei de Est. Politicile preconizate au generat însa presiuni inflationiste în economia germana. Pentru a lupta împotriva presiunilor inflationiste Germania a început sa aplice o politica a dobânzilor înalte. Datorita marimii si importantei economice a Germaniei în Europa, celelalte tari au fost nevoite sa mareasca nivelul dobânzilor pentru mentinerea unor cursuri stabile. Toate aceste tari si-au asumat angajamente sa aplice o astfel de politica, dar ele nu au devenit suficient de credibile în ochii speculatorilor valutari. Ei se asteptau ca cel putin trei tari, si anume Anglia, Franta, Italia, sa nu mai poata face fata presiunilor politice interne si astfel sa devieze de la linia politicii germane în privinta dobânzilor. În septembrie 1992, speculatorii au început sa împrumute lire sterline, franci francezi si lire italiene si sa converteasca aceste sume în marci germane si dolari SUA, deoarece ei anticipau o devalorizare a celor trei valute. Pe parcursul cresterii volumului unor astfel de tranzactii, valoarea celor trei monede în relatie cu marca germana a continuat sa scada. Pentru a atrage din investitori catre monedele lor, Anglia, Franta si Italia au oferit profituri atragatoare la instrumentele pe termen scurt denominate în cele trei monede nationale. Ca efect al unei asemenea politici, recesiunea în cele trei tari a continuat sa se adânceasca, ceea ce a facut sa creasca numarul celor care erau împotriva mentinerii cursurilor stablie. O asemenea impopuluralitate a dus la cresterea speculatiilor si la concluzia ca o politica a cursurilor fixe nu poate fi sustenabila. Din cele trei tari, numai Franta a reusit sa obtina un oarecare succes în lupta împotriva unor asemenea actiuni speculative. Ca urmare a presiunilor speculative, Anglia si Italia au fost nevoite sa abandoneze politica respectiva a cursurilor fixe. În acele conditii, tratatele europene cu privire la activitatea financiara si valutara au lasat tarile membre fara abilitatea de a derula o politica monetara independenta.

Odata cu moneda unica, toate tarile membre vor fi reprezentate la luarea deciziilor de politica monetara si vor avea un cuvânt la fel de greu de spus. Deci, si tarile mai mici pot influenta nivelul dobânzilor din Europa.

Ţarile membre au agreat de asemenea sa limiteze utilizarea politicilor fiscale. În aceste conditii, pentru a face fata perioadelor de recesiune sau de "supraîncalzire" a economiei lor, tarile membre pot proceda la ajustari prin modificari în nivelul salariilor si al preturilor, ca si prin miscarea fortei de munca într-o tara în alta.

e)O politica monetara coordonata

Schimbarea cea mai importanta în acest proces de tranzitie catre moneda unica este legata de faptul ca ficare tara membra va renunta la controlul individual asupra politicii monetare, care va fi transferat Bancii Centrale Europene.

Ce se va întâmpla în cazul recesiunii care atinge una din tarile membre? Este putin probabil ca BCE sa foloseasca o politica monetara expansionista pentru a ajuta acea tara, deoarece facând aceasta va induce inflatie în celelalte tari care nu se afla în perioada de receciune. Guvernele europene au cazut de acord sa aplice mai multe conditii de convergenta, una din ele mentionând ca deficitul bugetar anual sa nu depaseasca 3% din PNB. Daca vor exista tari care sa depaseasca acest nivel al deficitului bugetar, ele vor fi penalizate. Asemenea aranjamente deci vor opri taile sa mareasca deficitele bugetare prin cresterea datoriei guvernamentale, dar, în acelasi timp, restrictioneaza abilitatea fiecarei tari de a utiliza stimulentele politicii fiscale în perioadele de recesiune.

Desigur, daca ajustarea economica se poate produce rapid, costurile asociate renuntarii la politicile cu privire la dobânda sau valutare vor fi mai reduse si se va pune cu mai putina acuitate redistribuirea resurselor între zonele "supraîncalzite" si cele în recesiune. Viteza de refacere va depinde mult de flexibilitatea fortei de munca din tarile membre. Tipul de flexibilitate are un efect egalizator în cadrul acestei uniuni monetare si contribuie la o mai mare simetrie în obiectivele politicii. Realitatea arata ca diferentele culturale si lingvistice din Europa influenteaza negativ miscarea fortei de munca între tarile membre.

O alta forma de flexibilitate pe piata fortei de munca o constituie mecanismul ajustarilor salariale. Daca într-o perioada de recesiune, lucratorii ar fi acord cu scaderea salariilor, s-ar putea mentine acelasi numar de salariati. Reducerea costurilor salarile în costul total de producere a bunurilor induce scaderea preturilor, si deci un mai mare apetit al consumatorilor catre produsele indigene, care au preturi mai mici. Cresterea cererii pentru produsele interne influenteaza redresarea economica. În practica însa, lucrurile nu se întâmpla dupa un asemenea scenariu.

Guvernele europene au recunoscut necesitatea unei mai mari flexibilitati pe piata fortei de munca, dar toate încercarile de a reforma piata fortei de munca nu au adus rezultatele scontate.

f) Un alt avantaj ar fi ca prin introducerea monedei unice pietele se largesc si devin mai lichide.

Printre dezavantaje putem mentiona urmatoarele:

a)    Pierderea ratei de schimb

Statele nu mai au posibilitatea de a se servi de modificarile ratei de schimb, adica de preturile bunurilor, serviciilor si factorilor nationali- relativ la cele ale restului lumii- pentru a-si regla activitatea economica. Or, astfel de modificari sunt un mijloc de corijare a efectelor inflationiste sau recesioniste ale unui soc al ofertei sau cererii.

b) Absenta federalismului bugetar

Pâna când Uniunea Economica si Monetara va fi o zona monetara optimala, va avea nevoie de stabilizarea bugetara pentru absorbirea socurilor specifice. O asemenea stabilizare poate fi asigurata fie printr-un buget comunitar, fie prin bugete nationale. Tratatul de la Maastricht nu a prevazut sporirea resurselor bugetare comunitare de o maniera semnificativa. Ponderea sa (astazi egala cu 2% din PIB comunitar) va ramâne prea scazuta pentru a juca un rol stabilizator. În statele federale, cum ar fi SUA si Canada, bugetul federal este un stabilizator esential de conjuncturi specifice. Atunci când un soc recesiv intervine într-o regiune sau stat fedral, venitul regiunii scade, impozitele si cotizatiile federale, legate de activitate, se diminueaza, astfel ca transferurile în provincie ale esalonului federal sunt în crestere, deoarece ele au vocatia de a compensa scaderea de venit (indemnizatia de somaj). Aceste prelevari si transferuri federale joaca acest rol de "stabilizator automat" deoarece partea lor în PIB este semnificativa (în SUA 13% în 1993).

c) Politici bugetare necoordonate (numite si descentralizate) incita partenerii sa se abtina de la orice relansare bugetara. Ei pot estima ca este preferabil sa cauti sa beneficiezi de relansarea altora, mai mult decât sa te lansezi într-o politica expansionista în care ei se considera ca suporta singuri costul. Daca toti actioneaza astfel, necoordonarea conduce la o recesiune în toata Uniunea.