POLITICA COMERCIALA. INSTRUMENTE SI MASURI

1.1. Definirea politicii comerciale

1.1.1. Evolutia comertului international in perioada postbelica

In epoca actuala, dezvoltarea unei tari – indiferent de sistemul social-politic sau gradul de dezvoltare – este conditionata de participarea tarii la diviziunea mondiala a muncii. Diviziunea mondiala a muncii – exprima relatiile ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului international, precum si rolul ce revine fiecarui stat in circuitul mondial de valori. Diviziunea mondiala a muncii exprima totodata procesul de specializare internationala in productie a economiilor nationale, proces ce s-a conturat in timp si sta la baza legaturilor dintre state. Diviziunea mondiala a muncii are ca scop adaptarea potentialului economic al statelor la cerintele pietei mondiale si este determinata de factori ca:

conditiile naturale din fiecare tara;

marimea teritoriului, populatia etc.;

traditii economice;

nivelul tehnic si gradul de diversificare al aparatului productiv;

apropierea geografica si raporturi generate de aceasta;

factori extraeconomici (sisteme socio-politice, dominatie coloniala etc.).

Actuala revolutie tehnico-stiintifica a devenit cel mai important factor de dinamizare a economiei mondiale si de influentare a diviziunii mondiale a muncii; ea genereaza o accentuare a interdependentelor economice dintre state, respectiv fiecare stat trebuie sa participe intr-o masura mai mare sau mai mica si intr-o forma sau alta la circuitul economic mondial. Aspectele invocate obliga firmele care detin puterea (ponderea) intr-o economie sa priveasca la nivel de glob derularea afacerilor pe termen lung, deoarece asistam la un proces de globalizare a afacerilor.

In ansamblul fluxurilor mondiale, comertul cu marfuri corporale detine ponderea principala de 80%,restul de 20% revenind fluxurilor comertului invizibil.

Evolutia comertului international in perioada postbelica se caracterizeaza prin:

a) o dinamica accentuata a fluxurilor comerciale internationale:[1]

Astfel, conform rapoartelor publicate de OMC si UNCTAD in 1948 exporturile FOB la nivel mondial se ridicau la 58 miliarde dolari, ajungand la 6414,058 miliarde dolari in 2002 (au crescut de peste 100 ori):

Situatia sintetica a exporturilor si importurilor la nivel mondial pentru perioada 1948- 2002 se prezinta astfel:

Tabel nr. Evolutia exporturilor si importurilor mondiale in perioada postbelica(mld. dolari)

Sursa: OMC,International trade statistics,2002

UNCTAD,Handbook of Statistics

b) cresterea importantei tarilor dezvoltate in comertul mondial

Istoria comertului international arata ca primul loc pe piata mondiala a fost detinut de o natiune industrializata, aceasta tendinta amplificandu – se in perioada postbelica. Dupa 1950 tarile dezvoltate au derulat cea mai mare parte a fluxurilor comerciale internationale ponderea lor inregistrand o continua crestere pana in 1990. In anii urmatori desi aceasta pondere a inregistrat o oarecare scadere, tarile dezvoltate au continuat sa detina primul loc in comertul mondial. Consolidarea pozitiei tarilor dezvoltate in comertul mondial este rezultatul unei specializari internationale mai eficiente.

Tabel nr. –Evolutia ponderii diferitelor categorii de tari in comertul mondial(%)

Sursa: OMC,International trade statistics,2002

UNCTAD,Handbook of Statistics

E –export(FOB)

I – import(CIF)

Conform clasificarii UNCTAD:

* Tari dezvoltate America de Nord, Europa de Vest, Australia, Japonia, Noua Zeelanda

** Tari in dezvoltare America Latina, Africa, Orientul Mijlociu, Asia (exclusiv cele de mai sus)

*** Economii in tranzitie Europa Centrala si de Est, Statele Baltice, CSI

NOTA: Intre anii 1973si 1983 si intre anii 1993 si 1999 aceste ponderi au fost semnificativ influentate de cresterea pretului petrolului.

c) Ritmul mediu de crestere a comertului international intre 1950-2002 a devansat nu numai ritmul de crestere al PGB mondial, ci si al productiei industriale.

Conform datelor statistice publicate de OECD in perioada 1950-2002:

- modificarea medie anuala a valorii exporturilor mondiale este 9,7%

modificarea medie anuala a volumului exporturilor mondiale este 6,22%

modificarea medie anuala a volumului productiei este 3,85%

modificarea medie anuala a PGB real mondial este 3,85%.

c) Diversificarea continua a structurii comertului international

Structura pe produse a comertului international se modifica de la o perioada la alta, in stransa legatura cu modificarile survenite in cadrul diviziunii mondiale a muncii. Trecerea acesteia prin diverse stadii(agricultura-industrie, extractie-prelucrare, industrie-industrie) a insemnat noi tendinte de specializare in care accentul s-a pus din ce in ce mai mult pe produsele cu puternica intensitate de capital si tehnologie de varf. In consecinta, pe termen lung se observa o crestere a ponderii exporturilor de produse manufacturate, mai ales in structura comertului international al statelor dezvoltate.

Pentru a urmari schimbarile survenite in structura comertului international, trebuie sa apelam la datele statistice comunicate de ONU - GATT si alte organisme internationale care clasifica EXPORTUL ca structura:

PRODUSE DE BAZA (neprelucrate si gradul redus de prelucrare):

ALIMENTARE;

MATERII PRIME;

COMBUSTIBILI.

MANUFACTURATE (finite si semifinite):

PRODUSE CHIMICE;

MASINI, UTILAJE, MIJLOACE DE TRANSPORT;

ALTE PRODUSE MANUFACTURATE.

Datele statistice arata ca, urmare a accentuarii diviziunii mondiale a muncii si-n primul rand a diviziunii industriale a muncii, s-a inregistrat un ritm de crestere mult mai inalt al comertului cu produse manufacturate (fizic-valoric) fata de comertul cu produse de baza; rezulta, astfel, in ultimii 70 de ani, schimbari structurale:

– anii ’35 – 64% produse de baza in structura EXPORTULUI MONDIAL;

– 36% produse manufacturate in structura EXPORTULUI MONDIAL;

24,9% produse de baza in structura EXPORTULUI MONDIAL;

– 75,1% produse manufacturate in structura EXPORTULUI MONDIAL.

Rezulta ca structura comertului mondial are azi un pronuntat caracter industrial, deci predomina absolut produsele cu un grad tot mai inalt de valorificare industriala, iar aceasta tendinta se va accentua in viitor, avantajul revenind tarilor dezvoltate economic.

In fapt, tarile capitaliste dezvoltate detin monopolul industriei prelucratoare si, prin aceasta, detin si monopolul exportului de produse manufacturate, exceptand unele perioade scurte caracterizate prin crize energetice si de materii prime pe plan mondial. Tarile capitaliste dezvoltate pot controla pretul productiei manufacturate in detrimentul tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor din “lumea a treia”.

In ceea ce priveste evolutia structurii exportului mondial pe cele 6 grupe de produse retinem (date aproximative):[3]

In ceea ce priveste structura comertului exterior al tarilor dezvoltate situatia se prezinta astfel:

Tabel nr. Structura comertului exterior al tarilor dezvoltate

Sursa: OMC,International trade statistics,2003

Datele publicate in raportul anual al OMC pentru 2002 arata ca mai mult de jumatate din exporturile si importurile mondiale de produse manufacturate sunt derulate de tarile dezvoltate:

d)amplificarea fluxurilor comerciale intra – regionale ca urmare a liberalizarii preferentiale a comertului international in cadrul aranjamentelor de integrare regionala.

Tabel nr. Ponderea exporturilor si importurilor intra –regionale in totalul exporturilor si importurilor regionale(%)

Sursa: OMC,International trade statistics,2003

intra - regional

extra – regional

NOTA: Tarile CEFTA au incheiat acorduri de asociere cu UE, deruland cea mai mare parte a comertului lor exterior cu “cei 15”.

Din datele statistice publicate de UNCTAD rezulta ca in anul 2002 aproximativ 70% din exporturile mondiale s-au derulat la nivel regional.

Tabel nr. Ponderea exporturilor intra – regionale in exporturile mondiale in anul 2002:

Sursa:UNCTAD,Handbook of Statistics

e)Daca se compara dinamica si volumul comertului international cu evolutia rezervelor de aur si devize (pentru tarile nesocialiste, deoarece tari precum China, in prezent, nu au publicat astfel de date) rezulta o devansare de catre comertul international, atat ca ritm de crestere cat si ca volum valoric absolut, a rezervelor de aur si devize.[4]

f) internalizarea pietelor ca urmare a expansiunii societatilor multinationale care controleaza in prezent aproximativ 80% din investitiile externe directe si peste 50% din comertul mondial.

1.1.2. Definirea politicii comerciale si obiectivele acesteia

Politica comerciala este o parte componenta a politicii economice generale a unui stat, parte care vizeaza sfera comertului, a relatiilor economice externe.[6]

Politica economica reprezinta ansamblul mijloacelor prin care un guvern urmareste sa reglementeze si sa influenteze situatia economica si dezvoltarea pe termen lung a unei tari.[7]

In principiu, in tarile dezvoltate, politica economica (si prin aceasta si politica comerciala) este orientata spre atingerea urmatoarelor obiective:[8]

a) Mentinerea unui grad cat mai ridicat si stabil de ocupare a fortei de munca, deci un somaj cat mai scazut (se folosesc politici monetare si fiscale menite sa mentina un nivel cat mai ridicat al CERERII si de evitare a RECESIUNII).

b) De a sigura o crestere economica cat mai sustinuta si, pe aceasta baza, o crestere a standardului de viata la nivel national (investitiile, dezvoltarea si modernizarea productiei etc.).

c) Evitarea inflatiei sau, cel putin, mentinerea ei sub un anumit control cu influenta in plan economic si social (masuri: cresterea productiei, echilibru cerere/oferta, politica monetara, valutara etc.).

d) Stabilitatea balantei de plati externe prin promovarea exporturilor, controlul importurilor, atragerea de investitii straine, politica financiara, valutara etc. Se afla in corelatie cu controlul inflatiei si echilibru BPE (se mentine daca cresterea preturilor interne nu devanseaza cresterea preturilor din tarile partenere in relatiile comerciale).

e) Alte obiective urmarite:

mai buna distributie a venitului national prin sistemul de impozite, subventii etc.;

reducerea situatiei de monopol a unor mari companii.

Problema esentiala a politicii economice promovate de orice stat este aceea de CORELARE si ECHILIBRU intre diferitele componente si obiective vizate, intrucat nu este posibila promovarea simultana a tuturora si in acelasi grad.[9]

Ca parte a politicii economice, politica comerciala include totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat (caracter: juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar etc.) in scopul derularii comertului exterior, al promovarii schimburilor comerciale cu alte state si protejarii economiei nationale de concurenta straina.

Pe termen lung, principalul obiectiv al politicii comerciale a oricarui stat este de a stimula cresterea economica nationala la adapost de concurenta straina. Rezulta ca politicii comerciale ii revin doua functii:

de promovare a relatiilor comerciale externe;

de protejare a economiei nationale.

Pe termen scurt si mediu, politica comerciala poate urmari obiective care deriva din cele pe termen lung, precum:[10]

perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe;

stimularea exporturilor cu anumite produse sau grupe de produse;

restrangerea importurilor cu anumite produse sau grupe de produse;

modificari in orientarea geografica a comertului exterior;

protectie accentuata pentru unele sectoare economice fata de concurenta straina;

mentinerea echilibrului general al balantei comerciale, ca parte a BPE;

imbunatatirea raportului de schimb;

incasari la bugetul statului.

Tarile dezvoltate economic urmaresc, prin intermediul politicilor comerciale promovate, cucerirea de noi surse de aprovizionare cu materii prime, mentinerea si cucerirea unor piete externe de desfacere, stimularea dezvoltarii ramurilor strategice din economia lor nationala etc. Tarile in curs de dezvoltare urmaresc si situeaza in centrul politicilor comerciale: valorificarea superioara a resurselor nationale, dezvoltarea industriei prelucratoare, reducerea dependentei de unele importuri, specializarea unor industrii pentru export etc. In fapt, daca tinem seama de teoria ricardiana asupra costurilor comparative, prin politica comerciala promovata, fiecare tara vizeaza sa obtina din REI avantajul comparativ, respectiv o economie de munca prin export de marfuri competitive si import de produse pentru care sunt conditii mai putin favorabile de fabricatie in tara.

In plan teoretic, exista trei tipuri de politica comerciala:

Politica comerciala AUTARHICA (o stare de izolare economica si orientarea spre interior, ignorandu-se avantajele REI);

Politica comerciala liberschimbista (un comert international fara obstacole, curent aplicat de tarile ce au beneficiat primele de procesul industrializarii);

Politica comerciala PROTECTIONISTA (cand se vizeaza restrictionarea accesului produselor straine pe piata nationala).

Pe plan international, se admit ca masuri protectioniste aplicabile in relatiile dintre state:

din motive de securitate nationala, sanatate publica, protectia mediului ambiant, etc.;

in cazul unui deficit accentuat in BPE, cu rezerva ca aceste masuri protectioniste sa fie temporare si nediscriminante fata de toate tarile partenere;

fata de acele tari (colectiv) care fac exporturi la preturi de dumping sau cand aceste exporturi sunt masive si prejudiciaza grav o industrie nationala in ansamblu;

se admit masuri protectioniste pentru acele industrii (sectoare) care sunt in faza de inceput  a dezvoltarii lor, in noile state independente, sau pentru industriile noi din tarile dezvoltate, pana cand aceste industrii ajung la maturitate.

Cel putin principial, la nivelul unor organisme internationale (GATT, UNCTAD etc.) si-n general pe plan international, nu se admit ca fiind corecte alte masuri de protectie, iar in caz de aplicare de astfel de masuri diferite de protectie, acestea se considera ca fiind in afara regulilor de derulare a comertului international.

Politica comerciala prezinta o serie de particularitati, daca se analizeaza comparativ cu celelalte componente ale politicii economice. Astfel, in afara de o sfera de cuprindere diferita a celor doua, sesizam doua aspecte:

# politica economica generala se aplica pe teritoriu tarii respective, pe cand politica comerciala vizeaza in mare masura relatia cu alte state, deci consecintele masurilor de politica comerciala sunt mai greu de anticipat, iar alte state pot lua masuri de contracarare, atunci cand le sunt afectate interesele lor; rezulta ca trebuie sa se urmeze anumite reguli convenite intre state (mai ales cele statuate in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert/GATT, 1948, devenit in prezent ORGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI);

domeniul de aplicare al politicii comerciale este mai fluent si influentat de un numar de factori mai mare (decat cel al politicii economice), factori specifici pietei mondiale, efectul politicii comerciale fiind mai putin cert si mai greu de evaluat decat cel al masurilor de politica economica generala; acest efect este dependent de potentialul economic, gradul de dezvoltare economica si gradul de dependenta a acelei tari fata de piata externa.

In perioada postbelica, in contextul adancirii interdependentelor economice dintre tari, reglementarea REI se impune obiectiv necesara. In afara de reglementarile adoptate in cadrul GATT (OMC) s-au coordonat intr-o anumita masura politicile comerciala ale statelor lumii:

bilateral;

subregional;

regional.

Cu toate acestea, practica REI arata ca adesea aceste PRINCIPII SI REGULI statuate intre tari au fost incalcate. Oficial, in limita acordurilor cuvenite, tarile lumii pot recurge, in practica curenta a schimburilor comerciale, la o serie de instrumente concrete de materializare a politicilor lor comerciale. Aplicarea unor astfel de instrumente/masuri asigura acea protectie a dezvoltarii economiilor nationale fara a fi supuse confruntarii directe cu practicile concurentiale externe. Recursul la instrumentele de materializare a politicilor comerciale ale statelor trebuie insa sa nu exceada PRINCIPIILE/REGULILE negociate si convenite sub egida OMC, UNCTAD, ONU si alte organisme internationale. In esenta, instrumentele de politica comerciala sunt:

INSTRUMENTE TARIFARE

INSTRUMENTE NETARIFARE

INSTRUMENTE PROMOTIONALE SI DE SIMULARE

1.2. Politica vamala

1.2.1. Taxele vamale

Petru a se prezenta modalitatea de utilizare concreta a instrumentelor tarifare, trebuie definita politica vamala, care reprezinta o componenta a politicii comerciale a unui stat. Politica vamala include totalitatea dispozitiilor legale privind intrarea si iesirea in/din tara a marfurilor, respectiv acele norme legale cu privire la:[11]

controlul marfurilor cu ocazia trecerii frontierei de stat;

controlul mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei de stat;

indeplinirea formalitatilor vamale;

plata taxelor vamale (impunerea vamala).

Instrumentul principal de realizare a politicii vamale este tariful vamal in care se prevad marfurile supuse impunerii vamale si cuantumul de taxe percepute.[12] Plata taxelor vamale, percepute prin intermediul tarifului vamal, sau impunerea vamala indeplineste trei functii:

fiscala (este o sursa de venit la bugetul statului);

protectionista (se protejeaza economia nationala sau sectoare ale acesteia, deoarece taxa vamala la import va ridica pretul produsului importat care devine mai putin competitiv fata de cele indigene);

de negociere (pentru a stimula schimburile comerciale, statele pot negocia concesii vamale reciproce sau nereciproce).

Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de catre stat asupra marfurilor atunci cand acestea trec granita vamala a tarii.[13] Se pot clasifica dupa patru criterii:

a) Dupa tipul operatiei sau obiectivul impunerii vamale:

taxe vamale de import care se aplica marfurilor importate, se platesc de firma importatoare dar in final se includ in pret si se suporta de consumatorul final; sunt un puternic mijloc de protectie a economiei nationale si au cea mai larga raspandire;

taxe vamale de export: au aplicabilitate limitata; se aplica pentru unele produse de baza in vederea stimularii prelucrarii la intern (venituri suplimentare la buget);

taxe vamale de tranzit: asupra marfurilor straine aflate in tranzit pe teritoriu vamal al tarii respective (in prezent au o importanta mai modesta, deoarece se incurajeaza tranzitul pentru a folosi infrastructura, depozitele, porturile etc.).

b) Dupa scopul pentru care se instituie taxa vamala:

taxe cu o orientare protectionista (de regula au nivel mai ridicat);

taxe cu orientare fiscala, pentru venit suplimentar la buget.

c) Dupa modul de percepere al taxelor vamale, acestea sunt:

specifice, percepute pe unitatea fizica de marfa importata (x lei/tona carbune);

“ad valorem”, percepute ca o cota procentuala din valoarea vamala a marfurilor (din punct de vedere tehnic sunt simplu de aplicat dar in conditiile fluctuarii preturilor mondiale se poate pierde efectul protectionist; in plus, uneori importatorul declara in vama preturi mai mici decat cele reale; unele tari au instituit dreptul de preemtiune: dreptul statului de a cumpara marfa importata, daca organele vamale constata ca pretul facturat este mai mic decat cele efectiv platit de importator);

mixte, ca o combinatie a primelor doua categorii, cand pe langa taxa “ad valorem” se percepe, temporar, si o taxa specifica.

d) Dupa modul de fixare de catre stat, taxele vamale pot fi:[15]

taxe vamale autonome, stabilite de stat in mod independent si nu pe baza unor intelegeri  cu alte state, atunci cand fata de statele respective nu se aplica clauza natiunii celei mai favorizate si nu sunt conventii reciproce. In cazul unor astfel de taxe, sunt prevazute trei nivele:

maxime

intermediare

minime

Taxele autonome permit discriminarea in politica comerciala promovata fata de un stat sau altul, sunt raspandite in tarile dezvoltate si au nivele foarte ridicate.

taxe vamale conventionale (contractuale) care se adopta de stat prin intelegere cu alte state pe baza acordurilor comerciale incheiate; sunt mai reduse ca cele autonome si fac obiectul negocierilor tarifare in cadrul GATT (OMC);

taxe vamale preferentiale: au un nivel mai redus, uneori zero (comparativ cu alte taxe vamale) si constituie o derogare de la aplicarea CNF, deoarece se aplica doar fata de anumite state pentru toate marfurile sau anumite marfuri importate.

Exemple de taxe vamale preferentiale:

taxele ce se aplica de catre fostele tari metropole fata de fostele colonii;

taxele ce se aplica de tarile CEE si alte tari dezvoltate fata de Europa Centrala si de Est in cadrul SGP (sistemul generalizat de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare);

taxe vamale de retorsiune (raspuns), care se aplica ca raspuns la politica comerciala neloiala a altui stat; acest din urma tip de taxe se regasesc ca:

taxe vamale antidumping (taxe vamale suplimentare percepute de stat, peste cele obisnuite, pentru a anihila efectele exportului la pret de dumping sau al dumpingului valutar practicate de o anumita tara la un moment dat);

taxe vamale compensatorii: se percep de stat asupra unor importuri ce provin din tari care subventioneaza exportul unor produse sau acorda prime de export (vor compensa diferenta).

Taxele vamale de retorsiune se pot aplica numai dupa ce a avut loc o ancheta prin care se dovedeste politica comerciala neloiala promovata de un anume stat. Acest fapt confera taxelor de retorsiune o dubla natura:

tarifara;

netarifara.

1.2.2. Tariful vamal

S-a mentionat ca in tariful vamal se prevad marfurile supuse impunerii vamale si cuantumul taxelor percepute pe fiecare marfa. In continut, tariful vamal este un catalog in care sunt nominalizate toate produsele supuse impunerii vamale si marimea taxelor vamale percepute pe fiecare produs sau grupa de produse. Alaturi de legislatia in materie, regulamente, dispozitii administrative privind comertul exterior etc. tariful vamal este componenta principala a regimului vamal al unei tari. Suplimentar, ca exceptie, se pot nominaliza si marfuri scutite la import pe anumite relatii comerciale.

Clasificarea marfurilor in cadrul tarifului vamal se poate face:

dupa originea marfii (produse vegetale, animale, minerale);

functie de gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, finite);

alfabetic;

combinat.

In 1950, printr-o conventie de la Bruxelles s-a elaborat un nomenclator unic de baza numit nomenclatorul vamal de la Bruxelles si care in prezent poarta denumirea de Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamala, NCCV acceptat de 150 tari aproximativ (exceptii sunt SUA si Canada) cu 1097 pozitii tarifare. Clasificarea marfurilor in NCCV se face dupa un criteriu combinat, respectiv gradul de prelucrare si origina lor.[17] La nivel de ONU se foloseste clasificarea tip pentru CI elaborata de Comisia de Statistica ONU in 1950 care este mai detaliata. Se doreste armonizarea codificarii marfurilor in tarifele vamale, motiv pentru care in 1983 la Bruxelles s-a adoptat o noua Conventie privind sistemul armonizat de descriere si c odificare a marfurilor (tariful vamal al Romaniei se bazeaza pe Sistemul armonizat avand 5018 pozitii). In afara de diferentele privind modul de intocmire a nomenclatorului din tariful vamal, in practica internationala intalnim:

tarife vamale simple, care au o singura coloana de taxe vamale pentru toate marfurile (specific tarilor in curs de dezvoltare);

tarife vamale compuse, care cuprind doua sau mai multe coloane de taxe vamale, diferentiat pe produse si tari de provenienta (CNF etc.).

La nivel GATT (OMC) se admite, ca unic instrument de realizare a politicii de protectie a pietei interne, doar tariful vamal.

1.2.3. Efectul protectionist al taxelor vamale

Simpla comparare cantitativa a taxelor vamale nu este suficienta pentru a aprecia intensitatea actiunii acestor taxe ca instrument de protectie. Comparatia tarifara este dificila, deoarece aceiasi modificare a taxei vamale poate antrena reactii diferite ale cererii de import de la o tara la alta. Exista un numar mai mare de factori care confera o anume intensitate protectiei reale antrenate de o anumita taxa nominala prevazuta in tarif. Dintre acesti factori, se detaseaza ca importanta ponderea pe care o detine valoarea adaugata (manopera) in pretul final al produsului exportat (importat). Asadar, trebuie sa distingem intre :

rata nominala de protectie (X % din tarif);

rata efectiva de protectie.

Rata efectiva de protectie (sau rata protectiei efective) se refera la protectia obtinuta pentru valoarea nou creata in tara (manopera). RPE – masoara sporul de valoare nou creata pe unitate de produs in conditiile aplicarii tarifului vamal, fata de aceiasi valoare nou creata pe unitatea de produs in conditiile lipsei tarifului vamal. De regula, RPE sau protectia efectiva se calculeaza dupa relatia:[19]

T_e= , unde:

T_e = taxa efectiva;

T_nf = taxa nominala asupra produsului finit importat;

T_nm = taxa nominala asupra materiei prime importate;

V_f = valoarea produsului finit;

V_m = valoarea materiei prime.

Exemplu:

Pentru un import de mobila in valoare de 100 $/buc: T_nf = 10%; T_nm = 0%; structura costului 50% manopera ( valoarea nou creata) si 50% materii prime:

Rezulta ca protectia nominala de 10% impusa asupra produsului finit se va repartiza doar asupra valorii nou create de 50 $ si-i asigura o protectie efectiva de 20% (deci dubla). Prin marirea pretului de import de la 100$ la 110 $ se permite tarii importatoare, prin aplicarea T_nf, sa plateasca 60 $ pentru forta de munca fata de 50 $ in absenta tarifului vamal. Concluzionand, se incurajeaza importul de lemn neprelucrat si se descurajeaza importul de mobila.

RPE sau protectia efectiva se mai poate calcula si dupa relatia:[20]

T_e = , unde:

V_cp = valoarea nou creata pe unitate de produs in conditii de protectie;

V_ap = valoarea nou creata pe unitate de produs in absenta protectiei.

Concluzionand, protectia efectiva variaza direct proportional cu nivelul taxei vamale asupra produsului finit si invers proportional cu nivelul taxei vamale asupra materiilor prime ce intra in componenta produsului finit respectiv.

Nivelul ridicat al protectiei efective dezavantajeaza mai ales tarile in curs de dezvoltare, deoarece elementul principal in formarea costului este pretul materiilor prime.

1.2.4. Teritoriul vamal

Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplica un anumit regim vamal, o anumita legislatie vamala. De regula, teritoriul vamal coincide cu teritoriul national, dar sunt si situatii (numeroase azi) cand teritoriul vamal este mai mare sau mai mic ca cel national. Astfel, discutam despre:[21]

Extinderea teritoriului vamal, cand doua sau mai multe state convin sa formeze impreuna o uniune vamala, care va ingloba teritoriul statelor participante;

Restrangerea teritoriului vamal, cand statele hotarasc ca anumite porturi, zone sau localitati sa fie exceptate de la aplicarea regimului vamal obisnuit.

a) Extinderea:

Un efect partial (incomplet) al extinderii teritoriului vamal este zona de liber schimb, cand se liberalizeaza comertul intre tarile membre, dar fiecare stat va aplica o politica comerciala si tarif vamal propriu fata de terti (ex.AELS). Efectul de baza (complet) al extinderii este Uniunea Vamala: statele membre liberalizeaza comertul intre ele dar instituie si o politica comerciala comuna fata de terti (exemplu fundamental este CEE). Ideea de baza care sta la motivarea crearii uniunii vamale este aceea ca liberalizarea comertului poate contribui la cresterea bunastarii mondiale, lucru confirmat de rezultatele obtinute la nivel de CEE, din anii ’60 si pana azi. In legatura cu uniunea vamala s-au introdus notiunile de:[22]

crearea de comert, ce presupune aparitia de noi fluxuri comerciale in interiorul uniunii vamale, fluxuri care inlocuiesc sursele de aprovizionare mai putin eficiente din interiorul sau exteriorul uniunii cu altele mai avantajoase din punct de vedere al costului de productie;

deturnarea de comert (numita si creare externa de comert sau deturnare negativa), ce presupune inlocuirea surselor mai eficiente de furnizare dar aflate in afara uniunii, cu alte surse interne uniunii, mai putin avantajoase sub aspectul costului, insa care devin artificial mai competitive in urma eliminarii taxelor vamale in schimburile reciproce dintre statele ce formeaza uniunea.

Cele doua fenomene mentionate (crearea de comert – deturnarea de comert) au aparut ca efecte ce au insotit si caracterizat procesul de formare si consolidare a CEE. Efectele invocate au avut si au influente directe atat asupra tarilor membre Pietei Comune, cat si asupra tarilor terte (din afara uniunii). Astfel, asupra tarilor membre ale uniunii, noi fluxuri comerciale rezultate prin crearea de comert au condus la imbunatatirea raportului de schimb, la care se adauga alte efecte pozitive. Asupra tarilor terte, opiniile si studiile teoretice sunt impartite in a argumenta daca efectele constituirii si dezvoltarii CEE sunt pozitive sau negative (se inclina a sublinia caracterul protectionist al CEE si o anumita perturbare a fluxurilor CI).[23]

b) Restrangerea:

Aceasta restrangere a teritoriului vamal se realizeaza prin infiintarea pe teritoriul national de:

Porturi franco. in care se permite intrarea si iesirea de marfuri, indiferent de origine, fara a fi supuse impunerii vamale si regimului vamal obisnuit (se pot infiinta in port si ICE-uri, firme de productie etc.; de exemplu, Sulina, in Romania);

Zone libere: cand o suprafata limitata, situata pe trasee comerciale, se excepteaza de la regimul vamal si se va bucura de aceleasi privilegii ca portul franco;

Antrepozite vamale si depozite: in care se pot pastra marfuri importate, pe anumite perioade, fara a plati taxe vamale, dar se platesc taxe de antrepozitare.

1.3. Politica comerciala netarifara

1.3.1. Aspecte introductive

In afara tarifului vamal, statele aplica un complex de masuri si reglementari pentru a proteja piata interna de concurenta straina. Sunt identificate circa 2000 de astfel de obstacole netarifare care pot urmari marfa importata de la exportator si pana la consumatorul final (deci astfel de masuri nu se limiteaza doar in vama); uneori acestea devin obstacole mai mari in calea importului decat taxele vamale prevazute in tarif vamal (chiar de nivel ridicat).[24] Astfel de bariere (obstacole) netarifare sunt greu de identificat si negociat de catre state. In general, GATT-ul le clasifica in cinci grupe, desi delimitarea este preponderent metodologica:

bariere ce implica o limitare cantitativa directa a importurilor;

bariere ce implica limitarea indirecta a importurilor prin mecanismul preturilor;

bariere ce decurg din formalitatile vamale si administrative la import;

bariere ce decurg din participarea statului in activitatile comerciale;

obstacole tehnice decurgand din standardele aplicate produselor importate si celor indigene.

1.3.2. Bariere netarifare ce implica o limitare cantitativa directa a importurilor

Acest tip de bariere, ce implica limitarea cantitativa directa a importurilor, sunt negociate prin acorduri (conventii) internationale intre statele participante. Se include in aceasta categorie:

a) Interdictiile (prohibitiile) la import: sunt mijlocul cel mai radical de protectie, cand se interzice total sau partial, pe timp limitat sau nelimitat, importul unor produse sau grupe de produse. Motivele sunt politice sau economice si se materializeaza prin refuzul organismelor de stat de a elibera licenta de import la acele produse. In cadrul CEE se aplica interdictii selective si temporare la import, mai ales la unele produse agricole realizate de comunitate.

b) Contingentele de import: sunt plafoane maxime, stabilite cantitativ sau valoric, la importul unor produse sau grupe de produse, pe perioade limitate de timp. Contingentele la import pot fi de doua feluri:[25]

globale, fara a repartiza importul respectiv pe tari de provenienta;

bilaterale, cand se precizeaza tara de provenienta (se pot conveni ca anexa la acordul comercial bilateral).

c) Licentele de import, sunt autorizatii acordate de stat firmelor importatoare pentru o grupa de produse si pentru o anumita perioada de timp. Dupa modul de eliberare si formalitatile cerute, licentele de import pot fi:

licente automate de import, cand cererea de import se accepta in mod automat intr-un termen stabilit, pentru orice produs liberalizat la import;

licente de administrare a restrictiilor cantitative la import, care se acorda selectiv pe produse, tari si numai in limita plafoanelor maxime prevazute la importul acelor produse neliberalizate la import (contingenitate). Aceasta categorie de licente de import, in mod similar contingentelor, pot fi:

acordate global;

acordate bilateral.

d) Limitarile voluntare la export (sau AUTOLIMITARI LA EXPORT): sunt intelegeri oficiale sau semioficiale dintre tari, in baza carora tara exportatoare se obliga, la cererea tarii importatoare, sa reduca la un volum convenit exportul unui produs sau grupa de produse, sub amenintarea ca, in caz contrar, tara importatoare va introduce ea insasi contingente de import mai restrictive si pe timp mai lung. Acest tip de restrictie duce la o reorientare temporara de fluxuri comerciale si la intelegeri (carteluri) intre producatorii-exportatori privind repartizarea volumului de export. Exemple clasice de acorduri de “autolimitare” la export:

SUA – Japonia;

CEE – Japonia.

e) Acordurile privind comercializarea ordonata a produselor: sunt o restrictie cantitativa apropiata de limitarile voluntare, dar bazata pe negocieri bilaterale/multilaterale intre state, obligatoriu la nivel de guvern, si care include alaturi de limitarea “voluntara” la export si prevederi suplimentare vizand preturile, clauzele de salvgardare si alte aspecte similare. Exemplu clasic in acest sens este acordul privind CI cu produse textile, domeniu in care din 1961 s-au introdus restrictii pe baza de acorduri oficiale; azi se numeste “Aranjamentul multifibre” (AMF din 1973 s-a prelungit prin protocolul semnat in cadrul GATT si revizuit ulterior).

1.3.2. Bariere netarifare ce implica limitarea importurilor prin mecanismul preturilor

In aceasta categorie de obstacole netarifare se include, in principal, urmatoarele bariere:

a) Prelevarile variabile la import: se aplica ca masura de protectie la frontiera la nivelul UE; se doreste aducerea pretului de import franco-frontiera tarii importatoare CEE la nivelul preturilor de pe piata intercomunitara, pentru a proteja agricultura tarilor membre. Astfel de taxe de prelevare se aplica doar acelor produse agricole care intra sub incidenta politicii agricole comunitare.

Prelevarea la import este diferenta dintre pretul programat de import si pretul mondial la acel produs agricol ce se doreste a fi importat din afara CEE:[26]

daca pretul mondial este mai mic, taxa de prelevare o suporta importatorul si se varsa la FEOGA;

daca pretul mondial este mai mare si importul este necesar, atunci taxa de prelevare devine subventie la import.

b) Preturile minime si maxime la import: in continut constituie un obstacol netarifar comparabil cu prelevarile variabile la import, dar sunt practicate de majoritatea tarilor dezvoltate si nu numai cele din CEE. Astfel, se pot stabili:

preturi minime: daca pe piata mondiala pretul la un produs scade mult (si devine astfel competitiv la export) tarile importatoare stabilesc preturi minime de import foarte apropiate sau egale cu pretul cu ridicata la intern pentru acel produs (se protejeaza direct acel sector al industriei nationale);

preturi maxime de import: cand tarile exportatoare incearca o ridicare artificiala a pretului la un produs, ca raspuns principalele tari importatoare pot stabili nivele maxime de pret de import foarte apropiat de pretul cu ridicata intern.

c) Ajustarile fiscale la frontiera: constituie un regim fiscal potrivit caruia marfurile exportate se scutesc de impozite indirecte (mai intai TVA) iar marfurile importate se supun acelorasi impozite ca si cele indigene; pentru a respecta acest principiu, tarile negociaza conventii privind evitarea dublei impuneri. Principalele categorii de taxe ce intra sub incidenta ajustarilor fiscale la frontiera:[27]

TVA aplicat in CEE, Romania etc.;

taxa in cascada (impozit de consum aplicat la fiecare stadiu al circulatiei marfurilor dar la intreaga ei valoare);

accizele pentru produse de lux, tutun, bauturi alcoolice etc. (monopol de stat);

alte categorii de taxe:

taxe portuare;

taxe statistice;

taxe sanitare;

taxe consulare.

Discriminarea pe calea politicii fiscale (chiar atunci cand sunt conventii incheiate pentru a se pune de acord toate categoriile de taxe) poate fi aplicata prin:

evaluarea diferentiata a bazei de impunere;

ordinea de percepere a taxelor;

legarea impunerii de calitate, caracteristici tehnice etc.

d) Taxele antidumping si compensatorii: teoretic se pot folosi impotriva practicilor neloiale ale unor sate (export la pret de dumping + subventii si prime la export), iar tara importatoare trebuie sa dovedeasca prejudiciul cauzat ca fiind real. In astfel de cazuri, tara importatoare are dreptul la o perioada de ancheta; in acea perioada se blocheaza importul (masura netarifara).

e) Depunerile (depozitele) prealabile la import: in unele tari dezvoltate, importatorul este obligat sa depuna la organele vamale o cota parte din valuta necesara viitorului import (cu 6 luni de zile inainte, fara dobanda), pe o anumita relatie, fapt de natura a descuraja importul pe acel flux comercial.

1.3.4. Bariere netarifare ce decurg din formalitati vamale si administrative privind importurile

Formalitatile vamale si administrative sunt cerinte de ordin tehnic ce se cer a fi indeplinite cu ocazia derularii importului si care, prin numarul mare de documente necesare si caracterul greoi si complicat in unele cazuri, se transforma in obstacole ce franeaza sau limiteaza importul unor produse. In aceasta categorie de bariere netarifare se includ:[28]

a) Modalitatile concrete de evaluare a marfurilor in vama, care au ca principiu de baza reglementarile internationale in acest sens:

conventia internationala cu privire la evaluarea vamala;

codul de evaluare vamala negociat la runda Tokyo.

Ambele reglementari sunt negociate in cadrul GATT (OMC) si stipuleaza ca evaluarea trebuie sa se faca pe baza preturilor CIF, urmarindu-se sa se stabileasca o valoare reala a marfurilor, respectandu-se doua conditii:[29]

se iau ca baza de calcul preturile reale de import si nu preturi interne sau altele stabilite arbitrar;

pretul marfurilor importate se exprima in moneda nationala la un curs real recunoscut de FMI.

b) Documentele numeroase si complicate, ca si alte formalitati ce se cer a fi indeplinite la importul unor marfuri (sau din unele tari), si care devin obstacole netarifare, atunci cand ingreuneaza desfasurarea normala a schimburilor comerciale.

1.3.5. Bariere netarifare decurgand din participarea statului la activitatile de CE

In aceasta categorie de bariere netarifare se include, cel mai frecvent:

a) Achizitiile guvernamentale: prin care se poate da prioritate absoluta firmelor nationale fata de cele straine, pentru aprovizionarea unor ministere, departamente, alte institutii de stat.

b) Comertul de stat (avem in vedere tranzactii de vanzare-cumparare efectuate de companii cu capital de stat) cand, de regula, firmele nationale beneficiaza de reduceri si scutiri in plan fiscal, fata de firmele straine.

c) Monopolul de stat asupra importului unor produse strategice ca importanta (cereale, petrol, medicamente etc.) poate duce la orientarea cantitativa a importului pe anumite fluxuri/tari.

1.3.6. Bariere netarifare (sau obstacole tehnice) decurgand din standardizare

Astfel de bariere netarifare, localizate frecvent in practica tarilor dezvoltate, sunt relativ dificil de contracarat si pot constitui obstacole serioase in calea importurilor, mai ales daca se aplica selectiv. Se includ in aceasta categorie:

a) Normele sanitare si fitosanitare ce se cer a fi indeplinite in tarile dezvoltate la importul unor produse ca alimente, medicamente, produse chimice, etc. (conditiile de calitate, de omologare etc.).

b) Normele de securitate si alte conditii impuse la importuri destinate consumului productiv (masini-utilaje sau mijloace de transport).

c) Normele de ambalare, marcare si etichetare: pot deveni obstacole ce ingreuneaza derularea unor schimburi comerciale normale intre tari, indeosebi prin caracterul excesiv si/sau selectiv.

1.4. Politici comerciale promotionale si de stimulare a exporturilor

Impulsionarea exporturilor prin masuri complexe este astazi o componenta de baza a politicilor comerciale promovate de majoritatea tarilor lumii. Aceasta impulsionare include:

masuri promotionale sau de promovare a exporturilor: se vizeaza influentarea pe diverse cai a clientilor potentiali externi pentru a cumpara marfurile disponibile la export. In acest sens se recurge la:

conventii si acorduri comerciale, inclusiv facilitati acordate expres;

participarea la targuri si expozitii internationale si organizarea unor astfel de manifestari pe plan intern (TIB, cazul Romaniei);

organizarea de reprezentante comerciale in tarile importatoare;

organizarea unor servicii de informare-orientare a clientilor externi;

publicitate externa etc.

masuri de stimulare a exporturilor; masuri/instrumente care se grupeaza in patru grupe:[30]

masuri bugetare;

masuri fiscale;

masuri financiar-bancare;

masuri valutare.

1.4.1. Masuri bugetare de stimulare a exporturilor

In aceasta categorie de masuri de stimulare a exportului se includ:

a) subventiile la export: sunt sume de bani acordate firmelor direct sau indirect, pentru a le rentabiliza activitatea de export, atunci cand preturile externe nu sunt atractive. Subventionarea se face de regula selectiv pentru anumite sectoare economice:[31]

agricultura, care este sectorul cel mai puternic subventionat;

industrii strategice (aeronautica, electronica);

industrii in dezvoltare (informatica);

industrii care detin o pondere mare in ocuparea fortei de munca (automobile);

industrii in declin;

b) primele de export: se acorda de stat acelor exportatori care realizeaza mari volume de export sau exporta produse ale unor industrii de importanta nationala (sunt comparabile cu subventiile, ca efecte);

c) alte instrumente bugetare, din categoria subventiilor indirecte la export, precum facilitatile acordate exportatorilor pe seama cheltuielilor publice (informatii, studii, cercetari, participarea la targuri internationale, transporturi etc.).

1.4.2. Masuri fiscale de stimulare a exporturilor

Prin astfel de masuri de stimulare a exportului se vizeaza cresterea competitivitatii pe seama diminuarii unor componente ale costului de productie. Se apeleaza la scutiri, reduceri sau restituiri de taxe si impozite directe sau indirecte si se include in aceasta grupa de masuri:

a) facilitati fiscale pentru marfuri exportate: constau in reducerea sau restituirea impozitului pe circulatia marfurilor – cazul Romaniei, a TVA – si se pot acorda pentru toate marfurile exportate sau dupa anumite criterii (importanta, grad de prelucrare, noi locuri de munca etc.);

b) facilitati fiscale acordate exportatorilor: reduceri ale impozitului pe venit (profit) realizat de ICE in urma exportului (inclusiv se admite constituirea de ICE de fonduri de rezerva, fonduri de stimulare);[32]

c) facilitati vamale la importul unor marfuri ce se vor prelucra si incorpora in produse destinate exportului (reduceri, scutiri sau restituiri de taxe vamale la import de materii prime, combustibili, materiale, utilaje destinate productiei de export).

Se aplica si admisia temporara a unor marfuri importate, pe perioade limitate, cu scutire de orice taxe sub rezerva prelucrarii si exportarii lor in acelasi interval de timp. Astfel de facilitati vamale la import echivaleaza, in fapt, cu facilitatile fiscale pentru marfurile ce vor urma a fi exportate. Acest mecanism de stimulare conditionata a exporturilor se mai numeste sistemul drawback. Sistemul DRAWBACK este un sistem de stimulare a exporturilor aplicat de tarile dezvoltate, prin care se restituie ICE-ul exportator, cu ocazia si la data efectuarii exporturilor, diferite sume sau cheltuieli facute cum ar fi :

taxe vamale;

accize;

diferite impozite;

alte taxe.

toate facute la importul unor materii prime sau semifabricate destinate realizarii productiei export. Conditii de a beneficia de mecanismul drawback:

se declara intentia de export inca de la efectuarea importului materiilor prime + semifabricate;

se incorporeaza intr-o anumita proportie;

reexportul marfurilor realizate are loc intr-un anume interval de timp.

1.4.3. Masuri financiar-bancare de stimulare a exporturilor

In numeroase domenii ale CI, finantarea are rol hotarator in realizarea exportului. Finantarea exporturilor se realizeaza prin sistemul national bancar si alte institutii publice sau private, specializate in acest sens. In categoria unor masuri de stimulare a exporturilor prin instrumente financiare si bancare, includem:

a)      Creditele la export pentru exporturi cu valoare ridicata (instalatii, utilaje),

b)      precum acordarea de credite cumparatorului strain (client extern), intr-o forma sau alta:

prin conventii bilaterale la nivel guvernamental, cand se garanteaza/crediteaza un anumit plafon pentru creditul angajat de ICE-ul importator;

prin sprijinul unor consortii bancare, cand mai multe banci se pun de acord pentru a finanta exporturi complexe si de mare valoare, si se procedeaza la o creditare directa sau indirecta a ICE-ului importator; aceasta creditare ia forma:[33]

creditului furnizor: cand bancile acorda creditul necesar (sau o cota parte) exportatorului, pentru ca acesta sa poata efectua exportul, sa-l crediteze el pe importatorul (clientul) strain; deci in mod indirect bancile vor credita acelasi importator strain (vezi paragraful 7.4.);

creditului cumparator: cand bancile importatorului strain obtin creditul necesar (sau o cota parte) din partea unor banci din tara exportatoare pentru a putea efectua importul si a-l achita integral in timp scurt (la livrare chiar); este cel mai raspandit in practica internationala (vezi paragraful 7.4.).

Astfel de credite (ambele) se acorda pe termene medii (1-5 ani) si lungi (6-20 ani). De regula, dobanda la ele este mai scazuta decat cea uzuala, iar bancile se refinanteaza in conditii speciale de la bancile CENTRALE (inclusiv prin scontarea cambiilor de export in conditii preferentiale si cu taxe mai reduse fata de cele interne).

b) Asigurarea si garantarea creditelor de export este o modalitate de a cointeresa exportatorii sa efectueze vanzari pe credit in strainatate. Asigurarea se face atat fata de riscurile comerciale cat si necomerciale (risc politic, de convertibilitate, de transfer, de blocare a platilor, de embargou, de insolvabilitate etc.). Asigurarea se face pentru creditele furnizor si presupune acoperirea riscului exportatorului de a nu incasa contravaloarea marfurilor exportate. Garantarea se face pentru creditele cumparator si consta in obligatia asumata de o institutie specializata din tara importatorului de a rambursa o cota parte din credit, daca debitorul devine insolvabil.

Asigurarea si garantarea exporturilor se practica azi in toate tarile lumii, dezvoltate si in curs de dezvoltare. Pentru a elimina riscul pietei externe, in unele tari exista recomandarea (SUA, Anglia) iar in altele obligativitatea (Japonia) asigurarii exportului.

1.4.4. Masuri valutare de stimulare a exporturilor

In aceasta categorie de masuri de stimulare a exporturilor se includ:

a) primele valutare: se apropie in continut de subventiile la export si constau in convertirea valutei detinute de exportatori la cursuri mai avantajoase decat cel oficial la data respectiva; se acorda diferentiat pe produse, pe tari, zone etc.;

b) deprecierea monedei nationale stimuleaza, de regula, exporturile, atunci cand aceasta depreciere este mai accentuata decat scaderea puterii interne de cumparare (inflatia). Practica arata ca deprecierea monedei nationale (voit) stimuleaza exporturile dar pe termen scurt si numai daca cererea externa este elastica fata de pret pentru anumite marfuri.[34] La nivel macro, deprecierea monedei nationale conduce la o deteriorare a pozitiei tarii respective in economia mondiala, motiv pentru care se practica pe scara redusa.