RISCURILE IN OPERATIUNI COMERCIALE EXTERNE

1. Definirea si clasificarea riscurilor specifice comertului exterior

Activitatea de comert exterior se desfasoara intr-un mediu care, prin natura sa, include riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri, de evolutia contradictorie a pietei mondiale, de insolvabilitatea specifica unor economii nationale, ca si de insolvabilitatea pietei mondiale. Firmele participante in activitatea de comert exterior nu au siguranta (certitudinea) ca vor obtine rezultatele scontate.[1]

Riscul reprezinta posibilitatea de a obtine rezultate favorabile sau nefavorabile intr-o actiune viitoare, posibilitate exprimata probabilistic. Riscul in comertul exterior poate fi definit si ca posibilitatea de a inregistra o pierdere intr-un contract de comert exterior, datorita producerii unor evenimente imprevizibile.[2] In practica, ideea de risc este asociata cu cea de pierdere, existand riscuri din care decurg pierderi pentru ambii parteneri si riscuri din care decurg pierderi numai pentru unul.

In domeniul raspunderii contractuale in comertul exterior, specialistii delimiteaza riscurile din sfera evenimentelor imprevizibile negative, care sunt exterioare tranzactiei, fata de riscurile din sfera evenimentelor ce depind de parteneri. Altfel spus, pie 838e44i rderile cauzate unui partener de conduita culpabila a celuilalt nu intra in acceptiunea conceptului de risc specific comertului exterior.[3] Totusi, daca intr-un contract de comert exterior creditorul prejudiciat nu poate trage la raspundere debitorul si acest tip de pierdere se considera ca facand parte din sfera riscurilor generale. Literatura juridica apreciaza ca riscurile comerciale specifice comertului exterior sunt riscuri normale, daca nu se poate retine nici o culpa in sarcina uneia din cele doua parti implicate in operatiune.

Riscurile specifice comertului exterior se pot clasifica dupa mai multe criterii:

Functie de  continutul si natura lor, discutam de:

riscuri economice (fluctuatii valutare, neplata pretului, neexecutarea altor obligatii etc.);

riscuri neeconomice (razboi, blocade, embargou, anulari de licente, calamitati etc.).

Dupa cauzele ce le determina, intalnim:

riscuri naturale (cutremure, inundatii, furtuni etc.);

riscuri politice (revolutii, schimbari de guverne);

riscuri de pret (inflatie, instabilitate etc.);

riscuri financiar-monetare (fluctuatia cursului monetar);

riscuri legate de organizarea in domeniul productiei.

Dupa localizarea riscurilor, avem:

riscuri interne (intreprinderi productive, ICE, transport etc.);

riscuri externe (derularea pe piata externa).

Daca se combina criteriile de clasificare principalele, riscurile intalnite frecvent in comertul exterior sunt:[5]

a) Riscuri in sfera productiei pentru export: survin in legatura cu nerealizarea la termenele stabilite a marfurilor pentru export; cantitatea, structura si calitatea marfurilor exportate.

b) Riscuri de inovatie si tehnologice: apar in cazul neindeplinirii inovatiilor preconizate si modernizarilor tehnologice pentru productia pentru export sau cand costurile anticipate pentru aceste inovatii sunt sub costul de realizare a lor, urmand ca exportatorul (producatorul) sa lucreze in pierdere. Uneori, fabricile producatoare si exportatoare din tari dezvoltate isi experimenteaza produsele si tehnologiile noi pe seama unor parteneri din tari in curs de dezvoltare in care legislatia privind securitatea productiei si protejarea populatiei este mai lejera.

Riscul de inovare si tehnologie poate apare si daca, in urma transferului de tehnologie (inovatii, brevete sau know-how), importatorul nu realizeaza produsul la parametrii proiectati, similari cu situatia de la exportator. In acest caz, poate pierde importatorul, dar daca plata transferului de tehnologie se face in cote procentuale din noile produse realizate sub licenta sau know-how, atunci pierde si exportatorul.

c) Riscul informational: apare intre producatorii de marfa pentru export si ICE, printr-o intarziere privind informarea reciproca privind derularea operatiunilor de export.

d) Riscul in domeniul logisticii marfurilor: sunt legate de aparitia unor pierderi, degradarii, avarii ale lotului de marfa, pe parcursul transportului (intern, extern) sau in cazul manipularii, depozitarii etc. Acest tip de riscuri au o frecventa mare de aparitie si o pondere valorica ridicata in comertul exterior, motiv pentru care s-au elaborat unele sinteze de uzante comerciale (exemplu: regulile INCOTERMS) si s-au perfectionat tehnici specifice de asigurare.

e) Riscurile privind “capacitatea de realizare umana”: sunt determinate, fie de cunostintele insuficiente ale specialistilor antrenati in activitatea de productie pentru export, fie de nerespecatrea caracterului confidential al realizarii tehnice si tehnologice a productiei pentru export. Aceasta nerespectare favorizeaza spionajul economic, urmarile fiind grave pentru firma si pentru economia nationala.

f) Riscul de neexecutare: este o forma a riscului comercial ce apare atunci cand una din parti nu poate sau nu vrea sa-si onoreze obligatiile contractuale asumate.

g) Riscul de insolvabilitate: apare atunci cand cumparatorul, dupa preluarea marfii, nu achita in termenul si conditiile convenite pretul marfurilor, total sau partial. Este specific numai operatiunilor de export derulate pe credit.

h) Riscul de pret: este determinat de neconcordanta in timp intre momentul semnarii contractului de comert exterior si momentul incasarii sau platii.

Pentru exportator exista riscul ca pretul la semnarea contractului sa fie sub pretul mondial din momentul platii, iar pentru importator riscul este ca pretul la semnarea contractului sa fie peste pretul mondial de la data platii. Acest risc de pret este cu atat mai mare cu cat contractul de comert exterior se incheie pentru o perioada mai lunga de timp, pentru mai multi ani de zile. Riscul de pret se reflecta:

asupra intreprinderii producatoare de marfa pentru export, cand pretul extern ramane fix sau scade iar pretul intern creste, datorita cresterii pretului la materii prime si manopera;

asupra ICE, caz in care daca pretul extern creste fata de cel din contract (care este fix) ICE pierde in cazul exportului si castiga in cazul importului.[6]

i) Riscul valutar: determinat de modificarea cursului valutar (apreciere‑depreciere) a valutei de contract, in intervalul de la semnarea contractului de comert exterior si pana la efectuarea platii in valuta respectiva. Pentru exportator (creditor), riscul valutar apare in cazul in care, la data incasarii creantei, valuta de contract s-a depreciat fata de momentul semnarii contractului (a scazut puterea de cumparare a ei). Pentru importator (debitor), riscul valutar apare in cazul in care valuta de contract, pe acelasi interval, are o putere de cumparare mai mare.[7] Riscul valutar include, alaturi de cele doua situatii mentionate, si riscul convertirii dintr-o valuta intr-o alta valuta.

j) Riscul de transfer valutar: apare atunci cand tara gazda introduce unele restrictii sau taxe de transferare a valutei.

2. Clauze contractuale de prevenire a riscurilor

Aceste clauze vizeaza mentinerea echilibrului contractual, prin impartirea echitabila a riscului intre parti, cat si prin renegocierea si adaptarea contractului la noile circumstante aparute pe parcursul derularii.[8] Principalele clauze contractuale utilizate in comertul exterior pentru acoperirea riscului de pret si cel valutar:

a)    Clauza pretului escaladat: se aplica in contractele pe termen lung, cu livrari esalonate, pentru a se pastra echilibru intre pretul produsului finit si pretul factorilor de productie utilizati pentru fabricarea lui. Astfel, daca pretul materiilor prime si pretul manoperei concurente pentru fabricarea produsului A cresc sau scad, peste/sub un prag de variatie (X%), pretul de contract (notat P₀) se inlocuieste cu un nou pret (notat P₁). Determinarea noului pret se face dupa relatia:[10]

, unde

a – constanta exprimand ponderea non adaptabila a pretului de contract, de exemplu 20%; b – ponderea materiilor prime in pret; c – ponderea manoperei in pret (a + b + c = 1);

– media aritmetica/ponderata a preturilor materiilor prime la acel moment;

– media aritmetica/ponderata a salariilor la cele doua momente.

b)    Clauza de indexare: prin care are loc legarea pretului (sumei) prevazut in contract de un anumit etalon: o marfa de referinta sau anumiti indicatori sau indici. Daca valoarea etalonului se modifica peste o limita convenita reciproc, se schimba automat si pretul din contract cu un procent convenit.

c) Clauza de consolidare a preturilor sau clauza marfa: se aplica pentru livrari pe credit si rambursarea creditului in produse, cand se precizeaza expres pretul pe baza caruia se va efectua schimbul reciproc, dar se stabileste si cantitatea de produse de rambursat pentru volumul de livrari efectuate (cantitativ). Introducerea clauzei apropie acest contract de contractul de contrapartida.

d) Rectificarea pretului: se aplica la livrarile de masini, utilaje, echipamente cand se prevede o aliniere automata a preturilor la conjunctura de pe piata reprezentativa a acelui tip de utilaj, echipament (piata reprezentativa este data de piata tarii cu rol major in productia acelui tip de utilaj). In fapt, apelul la acest tip de clauza se recomanda pentru orice exporturi ce se distribuie pe un interval lung de timp, cand asupra pretului de contract (P₀) isi vor pune amprenta rata inflatiei (R_i) si rata dobanzii (R_d). Teoretic, pretul echivalent/rectificat – functie de conjunctura de pe piata reprezentativa convenita – poate fi determinat dupa relatia:[11]

, unde

n – numarul de ani (perioada).

e) Clauza de revizuire a pretului: prin care partile se obliga sa renegocieze pretul daca se inregistreaza o variatie peste o limita convenita la costul materiilor prime, transport, manopera etc.

f) Clauza ofertei concurente: permite obtinerea de conditii mai favorabile decat cele convenite la semnarea contractului (se solicita, de regula de cumparator), in raport de evolutia ofertei unei firme concurente recunoscute.

g) Clauza valutara: presupune legarea valutei in care se face plata de o alta valuta considerata ca avand un curs stabil.

h) Clauza multivalutara: cand moneda de plata se raporteaza la un cos valutar simplu (ponderat), constituit din mai multe valute cotate pe piata financiar-bancara internationala. De regula, clauza multivalutara presupune raportarea la cosul de valute format de Drepturile Special de Tragere (DST), la cursul stabilit de FMI in ziua anterioara semnarii contractului, cu o abatere de ± 1%.

i) Clauza de alegere a monedei de plata: prin care se exprima creanta in mai multe monede (prin contract) iar la data efectuarii platii partenerul alege moneda de plata. Clauza poate avea un caracter unilateral – se convine numai in favoarea distribuitorului/creditorului – cat si un caracter bilateral, caz in care ambii parteneri au optiunea alegerii monedei de plata.[12]

k) Clauza de impreviziune (hardship): partile pastreaza dreptul de a cere renegocierea contractului, total sau partial, daca a intervenit un eveniment exterior imprevizibil ce a dezechilibrat raporturile dintre parti, fata de situatia avuta in vedere la semnarea contractului.[13] Aceasta clauza se aseamana cu clauza de forta majora dar include numai evenimente ce ingreuneaza executarea contractului nu si evenimentele implacabile ce o fac imposibila.

3. Alte metode de prevenire si contracarare a riscurilor specifice comertului exterior

Daca partile contractante intr-o operatiune de comert exterior nu au reusit sa prevada, in contract, clauze asiguratorii contra riscurilor sau daca cele prevazute nu sunt eficiente, acestea au posibilitatea de a interveni ulterior pentru a limita sau elimina o parte a riscului.

Cele mai importante riscuri in comertul exterior sunt cele de pret si cele valutare, determinate de factorul timp ce se interpune intre data angajarii obligatiei si data la care ea devine scadenta. Relatia dintre factorul timp si factorul risc in comertul exterior este o relatie direct proportionala. Pentru a obtine reducerea influentei factorului timp asupra pretului se apeleaza la metode precum:[14]

reducerea duratei de derulare a contractului extern;

folosirea unor instrumente de plata negociabile (trate, bilete de ordin), care pot fi incasate inainte de scadenta si diminueaza riscul deprecierii valutare (nivelul taxei de scont se include, in prealabil, in pretul de oferta);

actualizarea, in contractele pe termen lung, cand se sconteaza fluxul de incasari valutare pe o perioada cu un coeficient prestabilit;

modificarea termenelor de incasare sau de plata;

sincronizarea incasarilor si platilor in aceeasi valuta, respectiv compensarea;

incheierea de tranzactii la termen la bursa de marfuri sau pe piata valutara.

Tot pentru contracararea riscurilor specifice comertului exterior, dupa incheierea contractului, partile pot apela la operatiuni de Swap, care sunt o intelegere intre parti de a schimba o anumita suma, dintr-o moneda intr-o alta moneda, urmand ca dupa o anumita perioada de timp fiecare parte sa restituie sumele cu care s-a facut schimbul.