Riscurile in comertul international

Riscurile în comertul international.

În orice actiune umana exista o concentratie dintr-un anumit compus al conjuncturii proprii actiunii respective. Acest compus este neprevazutul, factorul de incertitudine, care suporta mai multe puncte de abordare. În primul rând este vorba despre surprizele care pot aparea în timpul desfasurarii unei activitati oarecare, surprize care pot fi placute sau neplacute. Cele placute sunt cel mai adesea binevenite, oamenii sperînd de multe ori sa fie subiect al unui astfel de eveniment. Cele neplacute sunt cele de care oamenii se tem din cauza efectelor pe care le genereaza.

Dar sa vedem ce sta la baza producerii acestor surprize placute sau neplacute, ce le determina aparitia. Majoritatea celor care si-au îndreptat atentia spre aceste fenomen sunt de parere ca premisele sunt doua: sansa si riscul. Aceste doua notiuni sunt complementare, în sensul 636d39g ca "suma" lor este egala cu 1. Când riscurile sunt mari sansele sunt mici si invers. Riscurile sunt responsabile de producerea surprizelor neplacute, în timp ce sansele stau la baza celorlalte.

Revenind la comertul international trebuie sa spunem ca surprizele placute se concretizeaza cel mai adesa în reusitele actiunilor actorilor de pe piata mondiala, pe când riscurile determina aparitia efectelor nedorite, a esecurilor.

În acest sens riscul economic este o alternativa, suma variabilelor care influenteaza negativ o tranzactie comerciala. La baza producerii evenimentelor determinate de riscuri stau o serie larga de factori, unii cu origine concreta, obiectiva, în timp ce altii au sorginte subiectiva cu o componenta aleatorica bine individualizata.

2.1. Clasificarea riscurilor

Având în vedere natura imprevizibila a riscurilor este necesar sa le cunoastem cât mai bine pentru a putea spune ca exista posibilitatea sa scapam de efectele nedorite. În momentul în care este pusa problema încheierii unei tranzactii economice cu cât constientizam mai deplin caracterul incert al actiunii, cu atât vom fi mai pregatiti sa limitam posibilitatea de întâmplare a evenimentelor care ar putea determina o turnura nefavorabila a acestei tranzactii. si nu în ultimul rând sa fim pregatiti sa facem fata efectelor negative, în cazul petrecerii evenimentelor respective. Ca nu este lucru putin sa stii ca te asteapta un rau pe care nu poti sa-l împiedici, astfel ca sa reusesti sa treci peste acel rau cu daune minime.

Esenta consta în cunoasterea cât mai vasta a riscurilor care pot interveni in decursul unei tranzactii economice pentru a limita efectele negative sau a le evita cu totul, în masura posibilitatilor.

În acest context devine necesara o sistematizare a riscurilor acest fapt permitând o mai buna recunoastere a lor în conditii concrete. Pentru o astfel de sistematizare exista mai multe criterii de grupare în functie de care putem sa ordonam riscurile si sa vedem care sunt posibilitatile eliminare a lor sau de îndreptare a situatiei.

Un prim criteriu este cel al naturii lor. Din acest punct de vedereexista doua cetegorii de riscuri: cele care au continut economic si cele de alta natura. În prima clasa se cuprind la rândul lor doua subcategorii: riscurile datorate evolutiilor diferitelor piete compenente ale pietei mondiale (aici riscul de pret si riscul valutar), iar o a doua subcategorie este cea a riscurilor care deriva din nerespectarea clauzelor contractuale ce revin partilor (decalaje de livrari, întârzieri ale platilor sau chiar neplata etc.). În dreptul riscurilor de alta natura putem aseza o serie impresionanta de cauze cu un grad de predictibilitate extrem de scazut fapt ce face foarte grea munca de evitare acestora. Din aceasta clasa eterogena putem exemplifica: calamitati naturale, razboaie, caderi de guverne, accidente, precum si orice alt risc care nu poate fi încadrat între cele cu continut economic.

Al doilea criteriu dupa care pot fi clasificate riscurile este cel al cauzelor care le determina producerea. La acest capitol avem, în primul rînd, riscuri naturale categorie din care putem mentiona: fenomene meteorologice, eruptii vulcanice, cutremure etc. Efectele pot fi catastrofale sau nu în functie de amploarea evenimentului produs (de la afectarea pe mici portiuni a recoltei agricole pâna la calamitarea sa integrala, de la umezirea unei cantitati mici de marfa perisabila în cazul unei ploi si pâna la pierderea totala a marfii sau întârzierea livrarii ca urmare a unei inundatii etc.).

Riscurile politice reprezinta o alta categorie semnificativa cu efecte imprevizibile asupra tranzactiilor internationale. Lovuturile de stat, schimbarea formei de guvernare, a regimului politic al unei tari, toate acestea pot influenta nfavorabil activitatea economica mondiala. Aceste influente pot avea rezultate pe termen scurt (embargouri limitate temporal) sau pe termen lung daca rezultatul actiunilor politice se concretizeaza în nationalizari, repudieri ale datoriei externe etc.

Riscurile determinate de cauze administrative au ca efect deteriorarea mediului de afaceri, cu orientare spre operatiunile speculative, celelalte tupuri de activitati (pe termen lung) pierzând teren. Dintre masurile administrative cu implicatii la nivel de comert exterior putem enumera: modificari de politica comerciala, aparitia de organisme cu rol de reglementare în domeniul comertului international, cu rezultat în cresterea birocratiei etc. Toate aceste imixtiuni perturba buna desfasurare a contractelor aflate în derulare si le inhiba pe cele potentiale.

O alta grupa de cauze, care pot favoriza majorarea dimensiunii riscurilor într-o activitate economica, sunt erorile de management. Acest fapt presupune o analiza a riscurilor pornind din interiorul organizatiei. Daca lucrurile stau defectuos începând de la nivelul conducerii ne putem astepta la ceea ce poate fi mai rau. Deficientele în conducerea productiei, precum si a oricarui alt compartiment (marketing extern, comert exterior etc.), gestionarea relatiilor cu alte firme (furnizori, clienti, intermediari) în mod ne-economic, vor conduce la deteriorarea imaginii firmei pe plan extern (si nu numai), precum si la o scadere a profiturilor.

Riscurile contractuale au de regula doua extinderi, una se refera la erorile de negociere a contractelor, cu implicatie directa asupra portofoliului de comenzi si asupra imaginii în raport cu partenerii, iar cealalta deriva din nerespectarea clauzelor la care partea vinovata a subscris la încheierea contractului si aceasta având consecinte dintre cele mai grave asupra imaginii percepute de terti si asupra rezultatelor financiare (de obicei o încalcare a clauzelor contractuale nu ramâne nesanctionata sau nepenalizata).

Despre riscurile de pret s-au purtat o serie de discutii la alte discipline si la alte capitole. Aceste ricuri presupun o modificare a pretului de piata a obiectului contractului, fapt ce determina o diminuare a profiturilor.

Riscul valutar este ultimul tip de risc enumerat la acest criteriu (dar nu cel mai putin important). Este datorat modificarii cursului valutei de contract, modificare petrecuta în perioada dintre semnarea contractului si realizarea acestuia. Dupa cum stim modificarea cursului valutar poate avea o multitudine de cauze, de la flotarea pe piata pâna la actiunea altor factori (inflatie, dobânzi etc.).

Din perspectiva locului unde riscurile se pot produce distingem doua categorii de riscuri: interne si internationale. Cele interne pot fi de cele mai  multe ori depistate chiar în interiorul firmei, iar cele internationale se manifesta pe piata mondiala cu rezultat direct în vicierea rezultatelor activitatilor de comert exterior.

2.2. Tehnici de limitare a proportiilor riscurilor.

Aceasta clasificare este una standard, agreata de majoritatea celor care se preocupa de acest domeniu al vietii economice. Dintr-o perspectiva personala, având în vedre faptul ca în cadrul clasificarii dupa aceste trei criterii se observa riscuri care sunt comune, as dori sa mai fac o împartire a riscurilor, în riscuri obiective si riscuri subiective. Consider importanta aceasta delimitare din ratiuni legate de rolul autocontrulului în cadrul firmei, cu rezultat direct în diminuarea numarului de riscuri care pot aparea în desfasurarea activitatii. Sa ma explic. Cum am mai spus începerea analizei de risc trebuie facuta cu identificarea factorilor de risc aflati în firma si înlaturarea lor. Ramân, oricum, destule surse de risc obiective asupra carora greu putem exercita influente.

În procesul de evitare a riscurilor sau de limitare a efectelor nefavorabile determinate de acestea apar mai multe etape. Prima si cea mai esentiala este cea a identificarii surselor de risc. Nu vom reusi niciodata pe de-a-ntregul sa izolam riscurile si sa actionam asupra tuturor, dar trebuie sa încercam acest lucru. La fel cum s-au studiat si alte modele caracterizate drept idealuri, dar se studiau pentru a se încerca apropirea realitatii de aceste deziderate, la fel trebuie actionat si în sfera riscurilor.

Dupa identificare, un pas important este cel al asigurarii împotriva riscurilor. Exista agenti economici al caror obiect de activitate este asumarea riscurilor altora contra unui pret numit prima de asigurare. Dimensiunea acestui pret depinde direct proportional de o serie de factori, dintre care cel mai important este probabilitatea întâmplarii evenimentului ce se doreste a fi asigurat. Cum, de obicei, riscurile în comertul international sunt felurite si relativ probabile, primele de asigurare pot atinge valori însemnate ceea ce determina o crestere a costurilor cu rezultat direct în diminuarea profitului.

Din acest motiv urmatoarea faza a procesului de evitare a riscurilor se axeaza pe tehnicile mai putin costisitoare. În acest context dinstingem doua grupe de operatiuni: unele care pot fi incluse în contract sub forma unor clauze, iar altele care se pot executa în afara contractelor.

Înainte de a trece la enumerarea tehnicilor de evitare a riscurilor voi face o paranteza spunînd ca unul dintre cele mai prezente riscuri pe piata este cel de neplata. Nu voi insista prea mult asupra sa din cauza ca metodele de contracarare specifice au fost tratate la alte discipline. Este vorba despre incasso-ul simplu sau documentar si despre acreditive. Nu am facut decît sa le enumar dat fiind faptul ca împreuna cu garantiile internationale aceste categorii economice fac parte din obiectul de studiu al altor discipline.

În conditiile afacerilor derulate în mediul extern unul dintre cele mai prezente riscuri este cel valutar. Din aceasta cauza în cele ce urmeaza ma voi referi mai mult la acesta, iar exemplificarea tehnicilor de evitare o voi efectua pe acesta baza.

2.2.1. Tehnici contractuale.

Riscul valutar determina, în esenta, o pierdere pentru acea parte din contract care a apreciat eronat evolutia cursului monedei de contract. Din perspectiva importatorului riscul valutar se face simtit în momentul în care la scadenta contractului, valuta se situeaza pe un nivel de curs superior celui dim momentul încheierii tranzactiei, adica valuta se apreciaza. Pentru exportator lucrurile stau pe dos, el pierde atunci când moneda aleasa în contract se depreciaza în acel interval de timp.

Odata cu perfectarea afacerii se negociaza toate clauzele care le trec prin cap partilor, unele dintre acestea sunt standardizate, iar altele sunt determinate de conditiile specifice de tranzactionare. Ceea ce trebuie sa avem în vedere este urmatorul fapt, partile sunt de acord a priori cu încheierea tranzactiei, dar aici se termina cu interesul lor comun. Din acest punct încep divergentele, negocierile nu s-ar purta daca toate treburile ar decurge consensual. Contractarea, prin prisma negocierii este o adevarata lupta, în care fiecare arunca în ring sau utilizeaza ceea ce are mai bun la îndemîna pentru a-si atinge scopurile. De aceea în momentul contractarii partile trebuie sa stie foarte bine ce vor, precum si metodele si instrumentele prin care sa ajunga acolo. Concret, fiecare parte îsi va construi clauzele pe care le doreste cuprinse în textul contractului, iar apoi discuta cu cealalta parte oportunitatea acestor clauze. În anumite conditii, cum este si aceasta a riscului valutar, dorinta de protejare este comuna, negociindu-se, doar, marimea marjei care, la depasire, determina recalcularea sumei de plata.

Contractele internationale permit, prin constructia lor, includerea, cu acordul ambelor parti, a mai multe clauze care sa le protejeze pe acestea de riscul valutar. Clauzele valutare sunt cele mai prezente în textele contractelor internationale, si reprezinta operatiunea de raportare a valutei de contract la un etalon ales prin consens contractual. Acest etalon poate lua mai multe forme: o alta valuta, si atunci avem de-a face cu o clauza valutara simpla, un cos de valute, clauza cos valutar simplu, un cos de valute ponderat, clauza cos valutar ponderat sau o moneda internationala,clauza D.S.T. În momentul încheierii tranzactiei trebuie precizate urmatoarele elemente: cursul valutei de contract în raport cu etalonul, scadenta platii si marja maxima în cadrul careia este admisa abaterea de curs. Esentiala pentru alegerea etalonului este stabilitatea acestuia.

a.clauza valutara simpla. Se determina coeficientul de fluctuatie pe baza formulei prezentata într-un capitol anterior, iar apoi cu ajutorul acestui coeficient se afla suma finala de plata la scadenta contractului.

Formula de calcul a sumei finale este simpla:

S_f=S_i(1+k_f)

În cazul în care coeficientul de fluctuatie k_f are o valoare rezultata din calcule negativa atunci suma finala de plata se va diminua corespunzator cu deprecierea monedei de contract, iar în caz contrar suma finala de plata va fi mai mare decât cea stabilita în momentul contractarii.

b.clauza cos valutar simplu. Se situeaza pe o trepta superioara de protectie împotriva riscului valutar din cauza legarii monedei de contract de mai multe valute concomitent, stabilitatea cosului fiind mai mare decât cea pe care o poate asigura o valuta. Valutele din cos au ponderi egale astfel ca valoarea coeficientului de fluctuatie va fi, de data aceasta, o medie aritmetica a tuturor coeficientilor de fluctuatie ai valutei de plata în raport cu cele din cos.

Formula de calcul a acestui coeficient este urmatoarea:

k_fm=[1/n (c₁¹/c₀¹+c₁²/c₀²+.+c₁ⁿ/c₀ⁿ) -1

La fel ca si la precedentul coeficient si acesta poate avea valori negative sau pozitive determinate de evolutiile valutelor din cos. Suma de plata de calculeaza dupa aceeasi formula ca mai sus înlocuindu-se doar k_f cu k_fm.

c. clauza cos valutar ponderat. Datorita gradului diferit de stabilitate înregistrat de  diferitele valute, pentru sporirea eficientei utilizarii acestor clauze (valutare) se introduce o ponderare a participarii fiecarei valute în functie de gradul sau de stabilitate în evolutie. Coeficientul de fluctuatie este, în acest caz, o medie ponderata a tuturor valorilor abaterilor valutei de contract fata de valutele din cos.

Formula devine, astfel:

K_fmp= a · c₁¹ / c₀¹ + b · c₁² / c₀² +  . + m · c₁ⁿ / c₀ⁿ - 100

unde apar în plus valorile a, b, . , m, care reprezinta ponderile pe care le au diferite valute în constituirea cosului respectiv.

d. clauza moneda internationala. Nu difera foarte mult de clauza valutara simpla, dar totusi are particularitatea ca valuta de contact este legata de o moneda internationala, de regula D.S.T.

O alta tehnica contractuala folosita pentru evitarea riscurilor este alegerea monedei de contract. Aceasta alegere trebuie facuta astfel încât sa existe o coincidenta între moneda de contract si o moneda dintr-un alt contract cu scadenta apropiata de cea a primului. Aceasta metoda este destul de greu de utilizat deoarece aici intervin cu deosebire interesele divergente ale partilor. Importatorul va dori sa fie mentionata în contract o moneda cu tendinte de depreciere, în timp ce exportatorul va opta pentru contrar. De asemenea trebuie sa se tina cont de durata contractului, de costurile conexe tranzactiei (costurile de conversie a monedei de contract în moneda nationala).

O alta metoda frecvent utilizata este cea a includeri în pret a unui procent asigurator în caz de risc. Exportatorii trebuie sa aiba permanent în atentie pretul pietei astfel ca odata cu includerea cotei de asigurare, pretul practicat de ei sa nu-si piarda din competitivitate.

În cadrul relatiilor economice internationale exista o activitate deosebit de febrila prin prisma contractarii. În acelasi moment se încheie sau se deruleaza o multitudine de contracte, multe dintre ele având comune cel putin o parte. Acest fapt înseamna ca agentii economici cu rol în comertul international nu-si sfârsesc activitatea odata cu terminarea unui contract. Ei se constituie ca parti în mai multe contracte, unele simultane. În acest context bogat acelasi subiect comercial poate avea interese diferite, cumparator sau vânzator, în functie de care parte a fluxului se afla. Monedele de contract sunt si ele diferite, astfel ca agentul poate conduce negocierile în asa fel încât sa evite expunerea la riscul valutar. Ceea ce vreau sa spun aici este legat de faptul ca daca într-un contract una dintre parti este subiect vânzator (deci la final are de primit o suma oarecare de bani, într-o anumita valuta), poate sincroniza scadenta cu a unui contract în care el este cumparator (caz în care are de platit o anumita suma în aceeasi valuta în care asteapta sa fie platit din contractul unde este vânzator). În cazul în care valuta de plata a doua contracte de "sens" contrar, dar cu o parte comuna, este aceeasi subiectul comun nu trebuie sa-si faca griji în raport cu riscul valutar, scadenta la un anumit termen neafectându-i rezultatele financiare.

În practica internationala contractele trebuie respectate în detaliu. Cu toate acestea, însa, exista situatii în care una dintre parti prefera sa recurga la încalcarea unor prevederi contractuale, având ca scop direct protejarea sa din punct de vedere valutar. Devansarea platilor sau (cel mai frecvent) amânarea acestora sunt metode uzuale prin care un subiect de contract evita sa se expuna pierderilor din motive valutare. Un curs favorabil înregistrat cu câteva zile înainte de scadenta poate determina o plata în avans, iar daca acest curs se înregistreaza la o data ulterioara momentului înscris în contract pentru efectuarea platii, faptul conduce la o amânare a platii. Aici trebuie avute în vedere urmatoarele fapte: amânarea platii se poate constitui ca izvor de pierderi din penalitati, iar devansarea momentului platii poate face parte din categoria momentelor în care ti-ai subutilizat resursele. Astflel, decizia de nerespectare a scadentei trebuie luata astfel încât sa se prevada absolut toate efectele acestei masuri pentru ca patrimoniul celui care ia decizia sa nu fie afectat de aceasta.

În esenta trebuie avut în vedere ca orice activitate de natura a subîntelege niste riscuri, trebuie astfel conceputa încît sa se realizeze în conditii de informare cât mai apropiata de perfectiune, negocierea sa se faca de persoane calificate, totul sa fie supus unei analize cost-beneficii care sa ne fereasca de efectele nedorite.

Un alt risc major în contextul pietei mondiale este cel de pret. Miscarile de valori de pe aceasta piata o fac extrem de riscanta pentru actorii sai. Din aceste motive acest risc este necesar sa fie contracarat printr-o serie de masuri. Clauzele de indexare a pretului, hedging-ul cu marfuri, clauzele marfa, toate au fost studiate în cadrul unor discipline anterioare astfel ca nu voi insista asupra lor. Doar operatiunea de hedging, dar cu specificul sau valutar, va face obiectul unui paragraf ulterior.

În continuare ma voi opri asupra a trei clauze des folosite pentru a evita riscul de pret: o clauza de actualizare în raport cu dobînda, clauza CEE-ONU de recalculare a valorii contractelor si clauza de consolidare a valorii ( în contractele de tip buy-back).

Clauza de actualizare a pretului în contractele internationale este o prevedere care trebuie inclusa în textul contractelor stipulând recalcularea sumei de plata în functie de modificarea ratei dobînzii. Acest tip de clauza se utilizeaza cu precadere în cazul contractelor al caror obiect necesita un timp mai îndelungat de realizare sau în cazul carora plata se face esalonat (o speta a creditului comercial). Formula de calcul a sumei actualizate este urmatoarea:

S_f=S_i (1+d)ⁿ

Unde S_f  reprezinta suma recalculata, S_i este suma stabilita initial, d este rata dobânzii, iar n este numarul anilor de la contractare pâna la scadenta. Daca în aceasta perioada îsi face simtita prezenta inflatia paranteza va include pe lânga rata dobânzii si pe cea a inflatiei.

Daca în postura de obiect al contractului partile au convenit asupra unei lucrari de amploare, a unei instalatii complexe, caz în care termenul de dare în folosinta poate fi relativ îndelungat, iar în acest timp sa apara modificari de esenta în cadrul pietei mondiale, privita în structura sa, cea mai potrivita clauza pentru a preveni acest risc complex de pret este cea CEE-ONU (Comisia economica pentru Europa a ONU), prin care se realizeaza recalcularea obligatiilor clientilor fata de furnizorii de echipamente, utilaje si instalatii de infrastructura.

Formula utilizata în acest sens este:

S_f=S_i (a+b·M₁/M₀+c·L₁/L₀)

Unde: a- ponderea cheltuielilor fixe (nu se recalculeaza);

b- ponderea cheltuielilor materiale;

c- ponderea cheltuielilor cu manopera;

M₁/M₀- indicele preturilor la materiale;

L₁/L₀- indicele preturilor la manopera.

a+b+c=1.

În cadrul tranzactiilor comerciale internationale exista un tip aparte de contract: contractul de tip buy-back. Acest contract presupune lichidarea obligatiilor clientului fata de furnizor prin livrarea de produse obtinute cu ajutorul unui utilaj livrat de furnizor. Livrarea se executa pe transe, astfel ca avem din nou de-a face cu un tip de credit comercial. Pentru a preveni pierderile de valoare din acest mod de tranzactionare se foloseste o clauza de cosolidare a valorii, specifica acestui tip de contract. Elementele utilizate sunt: pretul initial stabilit prin contract, numarul transelor, cantitatea de livrat aferenta unei transe (pret initial supra cantitatea totala corespunzatoare acestui pret), precum si preturile efective de pe piata reprezentativa aferente transelor. În acest context se procedeaza la calcularea valorii efective a fiecarei transe, cu exceptia ultimei în cazul careia se va face regularizarea.

2.2.2. Tehnici extra-contractuale de prevenire a riscului valutar în tranzactiile comerciale internationale.

Protectia împotriva riscului valutar este necesara si în context extra-contractual. Cu toate prevederile pe care o persoana este capabila sa si le asume, riscurile pot sa determine efecte nefavorabile asupra derularii unui contract sau asupre activitatii firmei în ansamblu. Aceasta protectie se poate realiza prin diferite metode. Dintre acestea: operatiunile pe piata valutara si operatiuni cu alt specific.

A.Piata valutara si operatiunile sale obisnuite

Piata valutara este locul unde cei care manifesta interes din punct de vedere valutar îsi pot îndeplini scopurile propuse. Disponibilul, din perspectiva valutara, îsi afla debuseu în cererea de valuta. Valutele pot fi diverse, dar operatiunile care sunt larg utilizate, pentru evitarea riscului valutar, în cadrula acestei piete sunt urmatoarele: tranzactiile la vedere, tranzactiile la termen, hedging-ul valutar, precum si arbitrajul de valute.

Operatiunile la vedere au, pe lânga rolul de protectie împotriva riscului valutar, urmatoarele scopuri: obtinerea de lichiditati valutare pentru efectuarea unor plati scadente, modificarea structurii disponibilitatilor valutare, obtinerea de câstiguri viitoare prin temporizare. În conditiile unei deprecieri a valutelor disponibile în raport cu moneda de contract, cu ajutorul tranzactiilor la vedere subiectul contractului poate schimba în termen scurt valuta cu probleme într-o alta aflata pe un curs ascendent sau macar stabil.

Operatiunile la termen sunt consacrat speculative, dar pe lânga prezumtivele câstiguri se pot obtine efecte deosebite în protejarea fata de riscul valutar. O informare optima asupra tendintelor valutei de contract coroborata cu sincronizarea unei tranzactii valutare la termen în raport cu contractul de baza ofera un plus de siguranta în abordarea contractelor internationale. Având în vedere cele afirmate putem clasifica tranzactiile la termen în doua categorii: simple si complexe. Cele mai simple se refera la initierea unei tranzactii la termen printun ordin dat unui interpus (de regula o banca, dar poate fi si un broker)de a cumpara cantitatea necesara de valuta la un termen determinat, pe baza unui curs convenit, astfel ca la data scadentei contractului de baza, valuta sa existe în cont, fara batai majore de cap si în conditii optime de cantitate si cost. Operatiunile complexe sunt ilustrate în cele ce urmeaza. O firma are de efectuat o plta la vedere, dar într-o valuta pe care n-o are în cont (euro), iar peste un anumit timp are de facut o plata, la termen, de data aceasta, în valuta disponibila (dolari) la momentul platii la vedere, termen sincronizat cu o încasare într-o alta valuta (sa zicem euro). Firma va da ordin interpusului sa vânda dolarii la vedere pe euro, sa achite datoria la vedere, iar apoi sa initieze o operatiune la termen, pentru obtinere de dolari, pe baza cantitatii de euro pe care o avea de încasat la termenul determinat.

Hedging-ul cu valute reprezinta, la fel ca orice tip de hedging un transfer al riscului valutar (în speta) de la hedger la speculator. Speculatorul poate fi orice operator pe piata valutara care este dispus sa-si asume riscul tranzactiei. Speculatorul desfasoara operatiunea în numele clientului (hedgerul), dar pe socoteala sa, angajându-se sa obtina pentru client sumele convenite la datele convenite, acesta din urma fiind linistit ca un specialist lucreaza pentru el în acele momente.

Arbitrajul este în esenta speculativ, dar efectuat în conditii optime poate furniza o protectie valutara. De retinut este faptul ca protectia se bucura de o pondere inferioara în raport cu natura speculativa a operatiunilor de arbitraj.

B.Operatiuni cu alt specific. În aceasta categorie intra toate celelate operatiuni de pe alte piete si care concura la obtinerea unei protectii împotriva riscului valutar.

Forfetarea reprezinta, în esenta, obtinerea de disponibilitati, în cazul nostru valutare, înaite de termen, prin transferul riscului de neplata sau al celui valutar, în schimbul unui comision catre cel care este dispus la asa ceva. Trebuie sa reiteram faptul ca cel care este dispus detine, de obicei, informatii suplimentare fata de cel care nu doreste sa-si asume riscul sau nu are aceeasi apetenta pentru risc. Bineînteles ca poate fi pur si simplu un jucator, dar asta conteaza mai putin în raport cu rezultatul operatiunii.

Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o piata cu alta de pe alta piata, de la un termen la altul. Fiind optim informat cu privire la tendintele diferitelor valute pe diferite piete, la momente diferite, cal care doreste sa transfere de la sine riscul valutar poate alege varianta de schimb care-i convine, cu risc minim si avantaje maxime.

Contractele de optiuni pe valute sunt un alt mijloc eficient de îndepartare a riscului valutar. Prin plata unei sume denumite specific prima (pretul optiunii), cel care doreste protectia valutara, poate obtine dreptul, dar nu si obligatia, de a executa un contract futures pe valute la o scadenta determinata, în cazul în care varianta este optima din punctul sau de vedere. Avînd în vedere specificul tranzactiilor cu optiuni, în conditiile în care cursul valutei-activ de baza în optiune este favorabil se exercita optiunea se realizeaza contractul de baza si se obtin sumele necesare de valuta. Daca nu avem de-a face cu un curs favorabil optiunea nu se exercita urmînd sa se obtina cantitatea de valuta necesara de pe piata la vedere. Astfel, s-a pierdut doar suma avansata drept prima a optiunii, limitîndu-se pierderea.