Scurt istoric despre e-commerce
In ultimii ani prezenta unei firme pe internet a devenit o chestiune la ordinea zilei, pentru unele din ele fiind chiar o necesitate. Costurile relativ mici (si in continua scadere) au permis chiar si firmelor mici sa aiba site-ul propriu. Dupa realizarea site-ului, in care firma se prezenta si isi descria oferta de produse si servicii, aparea imediat nevoia de a le face publice. Astfel, marketingul a fost rapid extins si adaptat chestiunilor specifice sectorului internet.
Trebuie mentionat ca toate acestea au fost posibile datorita extinderii internetului si in sectorul utilizatorilor (surfer-ilor), fara acestia site-urile pierzandu-si din importanta. Totodata a crescut spectaculos si numarul de calculatoare conectate la internet prin sistemul clasic (dial-up). In aceste conditii lumea virtuala a internetului a devenit o realitate ce tinde chiar sa se substituie metodelor clasice de a afla informatii, de a comunica, de a vinde/cumpara, etc.
Odata cu raspandirea web-ului si atingerea unei mase critice de utilizatori, firmele cu activitate de comert, analistii, specialistii in marketing s-au gandit ca merita investit efort in punerea la punct a unor tehnologii care sa transforme surferii web in potentiali clienti. Initial, siturile web ale acestor firme contineau doar informatii de contact, oferte promotionale sau chiar cataloage de produse sub forma unor pagini HTML statice. Lansarea unei comenzi de cumparare a unor produse se putea face eventual via fax, telefon sau email. Totul era ok, doar ca pentru a putea intra in posesia produselor, clientul trebuia sa plateasca contravaloarea produselor comandate iar banii sa parcurga drumul de la client la comerciant (vanzator). Plata se facea de regula prin mecanismele clasice, catre un cont deschis de comerciant la o banca; presupunea deplasarea clientului la sediul unei institutii cu profil bancar pentru a depune banii si pentru initia transferul acestora in contul comerciantului. In functie de politica adoptata de comerciant pentru a demara procesul de livrare a produselor catre client acesta cerea sau nu, confirmarea efectuari plati prin fax. Fie ca se folosea o retea de distributie proprie, fie ca se apela la un serviciu postal specializat (posta rapida, DHL, etc), teoretic aceasta ultima faza era cea mai lunga.
Exista inca putine situri web de comert care permit vizualizarea on-line a cataloagelor de produse si lansarea comenzilor; informatia ca un anumit comerciant ofera un anumit produs este obtinuta telefonic si/sau pe baza unei reclame in mass-media.
La fel ca si in comertul traditional, natura produsului vindut va determina alegerea mijloacelor.
Tehnologia "shopping cart" sta la baza oricarui proces de comert electronic. Cum functioneaza aceasta tehnologie si cum influenteaza natura produsului alegerea aplicatiei si a optiunilor incluse? Sistemul de shopping cart este cel care permite sa fie expuse imagini ale produselor, descrieri si preturi. Furnizeaza, de asemenea, mecanismele prin care consumatorul sa alege cantitatea de produse pe care doreste sa o cumpere, face verificarea si inregistrarea datelor, calculeaza si afiseaza valoarea totala a cumparaturilor, incluzind si taxele de transport daca este cazul. Pentru ca tot acest proces sa functioneze corect este necesar ca intre toate informatiile introduse in bazele de date, atit de catre cel care vinde cit si de catre cel care cumpara sa existe o concordanta perfecta.
Comertul electronic este una dintre solutiile complexe, "integrate" ca sa folosim un termen la moda, pe care le ofera tehnologia Internet. Asta inseamna ca o multitudine de aplicatii si de furnizori de servicii Internet trebuie sa conlucreze intr-o sincronizare perfecta pentru ca un site de comert electronic sa poata functiona.
O definitie succinta si larg acceptata este urmatoarea: Comertul electronic (e-commerce, pe scurt EC) este acea maniera de a conduce activitatile de comert care foloseste echipamente electronice pentru a mari aria de acoperire (locul in care se pot afla potentialii clienti) si viteza cu care este livrata informatia.
EC ofera oportunitatea de a comercializa produse in intreaga lume, sporind numarul de potentiali clienti in primul rand prin eliminarea barierelor geografice dintre clienti si comercianti. Pentru intelege care este rolul si locul comunicatiilor si solutiilor informatice (IT) intr-un astfel de mecanism, sa studiem putin arhitectura unui sistem EC.
Arhitectura unui sistem de comert electronic.
Pentru a construi un sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice) corespunzatoare urmatoarelor roluri:
(a) Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un ISP) sau indirect (o retea a unei corporatii) la Internet. Cumparatorul foloseste acest echipament pentru a naviga si a face cumparaturi.
(b) Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regula la sediul comerciantului, care gazduieste si actualizeaza catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate on-line pe Internet.
(c) Sistemul tranzactional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, initierea platilor, evidenta inregistrarilor si a altor aspecte de business implicate in procesul de tranzactionare.
Odata acestea spuse, e bine sa mai facem precizarea ca pe baza acestor trei componente de baza s-au implementat diverse arhitecturi de comert electronic. Unele combina mai multe componente intr-un singur (sub)sistem informatic, pe cand altele implementeaza separat fiecare componenta in parte.
Pentru definirea arhitecturii, proiectantii de sisteme EC fac o proiectare de ansamblu a sistemului pe baza unei selectii a principalelor cerinte/functii ale unui sistem EC. Detalii cum ar fi, de exemplu, functia de agregare care permite asamblarea articolelor intr-o comanda completa sunt lasate pe seama proiectarii de detaliu. Decizia de a integra aceasta functie de agregare la nivelul componentei client, comerciant sau tranzactionale se va lua in functie de cerintele specifice ale fiecarei implementari in parte. Important este insa ca in cazul unui sistem de EC, ca de altfel in cazul oricarui sistem complex, arhitectura sa fie clar definita la toate nivelele de detaliu.
Cum se face comanda electronica?
Exista mai multe optiuni pentru expunerea produselor si trimiterea comenzilor online. Cea mai obisnuita este pagina simpla HTML (pentru expunerea produselor) si un formular electronic de comanda. Daca aveti un numar mic de produse aceasta este varianta de care aveti nevoie. Daca numarul de produse pe care intentionati sa le vindeti este mai mare si clientii cumpara in mod frecvent un numar mai mare de produse aveti nevoie de un sistem de scripturi mai complex.
Majoritatea furnizorilor de web hosting ofera insa pachete speciale de aplicatii pentru comert electronic - sisteme de shopping cart. Aceste aplicatii au o interfata pentru baze de date si utilizeaza instrumente de programare complexe. Pot genera pagini dinamice pentru expunerea produselor, calcularea pretului si a taxelor (inclusiv a celor de expediere). Furnizeaza de asemenea rapoarte complete de urmarire a clientilor si nenumarate optiuni de intretinere si actualizare. Anumite componente permit chiar promotii speciale, promotii incrucisate sau personalizarea continutului in functie de preferintele clientului. Multe dintre aceste aplicatii pot fi utilizate si in site-urile comerciale de tip "Business to Business" (B2B).
Sistemul de shopping cart pe care il alegeti trebuie sa poata furniza mecanismele pentru colectarea informatiilor necesare expedierii produsului si procesarii tranzactiei (inclusiv facturare, daca este cazul).
Pentru a asigura succesul pe termen lung al unui proiect de e-commerce, arhitectura acestuia trebuie proiectata cu grija tinand cont de toate aspectele de business cu care se va confrunta sistemul, lasand totodata portite care sa permita adaptarea sa in timp, pe masura ce apar noi provocari iar tehnologiile evolueaza.
|
