Sistemul relatiilor comerciale si financiar - monetare internationale
Circuitul economic mondial - principalele componente
Dezvoltarea economico-sociala la scara mondiala evidentiaza, in perioada actuala, doua tendinte principale de evolutie, strans interconectate intre ele, si anume:
consolidarea si crearea economiilor nationale; afirmarea independentei si suveranitatii statelor; cresterea rolului acestora pe a 242e42c rena internationala;
accentuarea interdependentelor economice, politice, sociale si culturale dintre state.
Baza obiectiva a manifestarii acestor interdependente o constituie diviziunea internationala a muncii, proces ce reprezinta evolutia complexa de extindere si diversificare a activitatilor, respectiv trecerea de la specializarea intersectoriala la specializarea inter-ramuri, intra-ramuri si organologica (intra-produs).
De asemenea, o caracteristica a perioadei actuale, consta in cresterea spectaculoasa a numarului agentilor participanti la circuitul economic mondial, si anume:
firme de comert, servicii, productie, cercetare,etc.
intreprinderi comune si societati mixte
societati transnationale, cu sediul intr-o
organisme integrationiste cu caracter regional, cum ar fi: zonele de liber schimb, uniunile economice, comerciale si vamale (UE), etc.
Circuitul economic mondial reprezinta totalitatea legaturilor profunde si durabile dintre economiile nationale, constituite in baza diviziunii internationale a muncii si concretizate intr-un sistem complex de fluxuri internationale comerciale si fluxuri financiar - bancare.
Asadar, fluxurile economice internationale sunt alcatuite din fluxuri comerciale si fluxuri financiare.
Fluxurile comerciale cuprind:
fluxuri de produse corporale - produse de baza si produse prelucrate,
fluxuri de produse necorporale - know-how, proiecte, brevete de inventii,
fluxuri de servicii - turism, transporturi, expeditii, asigurari, etc.
Fluxurile finaciare cuprind:
fluxurile de compensare a activitatii comerciale,
fluxurile financiare independente de activitatea comerciala, ce include:
credite externe, investitii externe, miscari de fonduri, venituri din plasamente financiare externe, transferuri financiare unilaterale, etc.
Sistemul comercial international - fluxuri si directii de evolutie ale comertului
mondial cu marfuri si servicii
Sistemul comercial international reprezinta totalitatea raporturilor ce se stabilesc intre economiile nationale, precum si intre agentii economici din diferite tari cu prilejul desfasurarii fluxurilor comerciale internationale, respectiv pe piata mondiala.
Sistemul comercial international se caracterizeaza, in prezent, prin urmatoarele tendinte:
a) Dinamismul deosebit al comertului international.
Sub impactul cumulat al factorilor ce au marcat evolutia relatiilor internationale in perioada postbelica s-au conturat urmatoarele trasaturi principale ale dinamicii volumului comertului international:
Ritmul deosebit de crestere a acestuia comparativ cu perioada interbelica. Astfel, intre anii 1915 - 1938, ritmul mediu anual de crestere a comertului international a fost de 0,4%, in perioada 1950 - 1990 acelasi indicator atingand valoarea de 12%. In perioada 1970 - 1980 acesta a atins apogeul, ajungand la 20,3%, pentru ca apoi sa cunoasca valori in scadere, ce au atins in ultimii ani ai deceniului X, urmatoarele evolutii:
1998 1999 2000 2001 2002 2003
9,9% 4,2% 5,4% 12,4% -1% 1% 10%
Ritmul cresterii comertului international a fost si este mai mare decat ritmul de crestere al PNB, al productiei industriale sau al altor indicatori de crestere la scara nationala. Astfel, in perioada 1950 - 1990, comertul international a crescut de 56 de ori, pe cand PIB-ul mondial a crescut de 6 ori si productia mondial de 7 ori.
Ritmul de crestere si volumul valoric al comertului international este mai mare decat rezervele valutare oficiale.
Tendintele evolutiei comertului mondial din punct de vedere al structurii pe marfuri si
servicii cunosc o scadere a ponderii comertului cu produse de baza, in paralel cu o
crestere a ponderii cu produse manufacturate si servicii.
b) Diversificarea continua a comertului international. Structura produselor tranzactionate pe piata mondiala se modifica in permanenta, in stransa dependenta cu schimbarile survenite in cadrul diviziunii internationale a muncii. In perioada postbelica, ritmul diversificarii s-a accentuat; la intervale scurte de timp apar noi piete (ale computerelor, microprocesoarelor, telefoniei mobile, etc.), iar in ultima perioada a sporit importanta comertului cu invizibile, ritmul de crestere al acestuia fiind mai ridicat decat cel pe ansamblul comertului international.
c) Cresterea ponderii tarilor industrializate cu economie de piata in comertul international.Aceasta caracteristica reprezinta o consecinta a trasaturii precedente. Evolutia postbelica a mentinut aceasta tendinta, ea fiind amplificata si in prezent prin faptul ca tarile avansate detin ponderea cea mai mare in comertul international. Trebuie sa remarcam ca fluxurile comerciale cunosc la nivel international anumite tendinte ale orientarii geografice, cele mai importante fiind: fluxul N-N, care are ponderea cea mai mare, reprezentand aprox. 60% din comertul international; fluxul N-S; fluxul S-S; fluxul E-E; fluxul E-V (aflat in continua crestere).
d) Ca urmare a tendintei precedente, in perioada postbelica comertul international a ajuns sa fie dominat cu preponderenta de "Triada" formata din Uniunea Europeana, S.U.A. si Japonia, tari care detin aprox. jumatate din valoarea schimburilor mondiale.
e) Cresterea discrepantei intre schimburile tarilor in dezvoltare fata de cele ale statelor industrializate. Aceasta tendinta pe termen lung demonstreaza persistenta unor schimburi dezavantajoase pentru tarile ce exporta predominant produse primare, datorita faptului ca preturile acestor produse (cu exceptia petrolului si a altor catorva substante minerale) au ramas in urma fata de evolutia preturilor produselor manufacturate.
f) Cresterea gradului de institutionalizare a schimburilor internationale. La nivel international au fost create o serie institutii, al caror rol este acela de a promova si a reglementa desfasurarea comertului mondial. Cele mai semnificative din acest punct de vedere sunt:
Institutiile sistemului Natiunilor Unite, respectiv GATT - Acordul General pentru
Tarife si Comert, transformat in OMC - Organizatia Mondiala a Comertului la 1.01.1995, si UNCTAD - Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare.
Organizatiile internationale ale producatorilor structurate pe produse primare.
Organizatiile economice integrationiste interstatale care urmaresc desfiintarea barierelor vamale, reglementarea preturilor si elaborarea unei politici vamale comune.
g) "Internalizarea"comertului mondial. Acest proces se datoreaza cresterii importantei societatilor transnationale in economia mondiala, si consta in dezvoltarea si cresterea ponderii comertului intern dintre filialele companiilor multinationale.
h) Tendinta de omogenizare a structurii schimburilor dintre tarile industrializate. Datorita dezvoltarii oarecum omogene a dotarii tehnice si a tehnologiilor aplicate, in prezent, structura economiilor nationale a tarilor dezvoltate este intr-o foarte mare masura asemanatoare din punctul de vedere al dotarii calitative cu factori de productie. Ca urmare, se remarca cresterea ponderii produselor similare in comertul practicat intre aceste tari.
Relatiile monetare internationale
Relatiile monetare internationale reprezinta acele raporturi banesti ce se formeaza intre economiile nationale, intre agentii economici din diverse tari, ca urmare a participarii lor la circuitul economic mondial.
Primul Sistem Monetar International a luat nastere cu ocazia Conferintei monetare si financiare internationale intrunite in anul 1944 la Bretton Woods.
Principiile care au stat la baza infiintarii si functionarii acestui sistem au fost urmatoarele:
Adoptarea etalonului aur-devize, respectiv dolarul SUA a fost definit printr-o greutate invariabila in aur (0,888671 g.), fapt ce ii conferea o putere deosebita.
Stabilitatea paritatilor si a cursurilor valutare. Fiecare tara semnatara a acordului era obligata sa-si defineasca paritatea monedei nationale in aur sau in dolari. Fata de aceasta, cursul de schimb putea oscila cu +/- 1%, iar daca aceasta marja era depasita, se intervenea pe piata valutara, prin vanzarea-cumpararea de moneda.
Convertibilitatea monetara, care se referea la convertibilitatea dolarului in aur, cat si la cea a monedelor nationale intre ele.
La 15 august 1971, presedintele SUA Richard Nixon a decis suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului, datorita tensiunilor puternice din cadrul Sistemului monetar international, in conditiile in care balanta de plati externe a SUA era puternic dezechilibrata si rezervele de aur se diminuasera ingrijorator.
Acordul de la Kingston, din 1976, legalizeaza flotarea libera a cursurilor de schimb. A urmat astfel, o perioada caracterizata printr-o flotare pura, necontrolata a cursurilor de schimb, ceea ce a dus la interventia repetata a Bancilor Centrale pe piata monetara (pentru sustinerea monedelor), la necesitatea corelarii unor masuri de politica monetara la nivelul statelor (in special privind rata dobanzii), si la cresterea competitiei dintre state. Cursul de schimb a devenit un factor al avantajului comparativ, intrucat costurile factorilor de productie pot fi influentate in mod semnificativ de acesta.
In perioada celui de-al cincilea deceniu interbelic, ia nastere o piata monetara privata, care va functiona in paralel ci cea oficiala. Dezvoltarea lichiditatilor internationale private s-a realizat prin trecerea la formarea de depozite bancare in strainatate, in special in dolari dar si in alte devize (marci, yeni, etc.) Apare astfel eurodevizelor, ponderea cea mai mare detinand-o eurodolarii.
Eurodevizele sunt depozite in monede nationale detinute la banci situate in exteriorul tarilor care le-au emis. Acest sistem a fost impulsionat, in special, de activitatea societatilor transnationale, fenomen care a cuprins si sfera relatiilor financiar-bancare, respectiv economia simbolica. Bancile americane au fost primele dupa razboi, care au inceput expansiunea externa, dezvoltand un lant de filiale-sucursale in strainatate si incheiind acorduri de constituire a unor consortii bancare internationale. Exemplul lor a fost, desigur, urmat si de bancile franceze, germane, britanice, japoneze, etc.
Perioada care a urmat a adus schimbari majore pe pietele monetare.
Consiliul European aproba in 1978 constituirea Sistemului Monetar European, prin care se urmarea evitarea variatiilor brutale ale ratelor de schimb valutar. Acest sistem s-a bazat pe ECU (European Currency Unit), unitate de cont ce se calcula ca medie ponderata a unui cos valutar format din monedele tarilor membre.
Sistemul Monetar European a constituit un mecanism de stabilizare a raportului de schimb intre state, reprezentand o etapa de tranzit catre crearea unei monede unice europene, capabile sa concureze dolarul SUA pe plan international.
Lansarea oficiala a Euro s-a realizat la 31.12.1998, si incepand cu data de 1.01.2002 acesta a devenit moneda unica in tarile membre UE (prin retragerea definitiva a devizelor nationale), cu exceptia Marii Britanii, Suediei, Danemarcei, Greciei si desigur, a tarilor Central- si Est-europenecare au aderat la UE. Euro se calculeaza pe baza unui cos valutar alcatuit din 11 monede cu ponderi diferite, in functie de PIB si comertul intracomunitar. Acesta fluctueaza liber fata de dolarul SUA, iar Euroland-ul devenit o zona monetara, in care nu mai exista rate de schimb flotante. Dolarul SUA, lira sterlina si yenul sunt in prezent principalele eurodevize in interiorul UE, in timp ce Euro poate juca acest rol numai pe pietele extracomunitare.
|
