TEHNICI DE FINANTARE IN TRANZACTIILE COMERCIALE INTERNATIONALE

1. Definitii si clasificari

Finantarea activitatilor comerciale externe se analizeaza din doua perspective:

una bancar-monetara, ce include sumele de bani in diverse valute cu care bancile contribuie la derularea operatiunilor externe;

o perspectiva mai larga, ce include toate modalitatile de asigurare a mijloacelor de plata in tranzactii internationale.

Din ambele perspective, finantarea comertului exterior al unei tari (Romania) poate avea loc din:[1]

surse interne: prin care se finanteaza exportul pe baza unor credite si subventii, care la randul lor au la baza incasarile din export si prestari servicii;

surse externe: se finanteaza importul in principal, pe baza unor fonduri alocate drept credite de alte state, institutii financiare internationale (FMI, Banca Mondiala etc.) sau alte banci particulare straine.

In finantarea comertului exterior se aplica mai multe tipuri de tehnici de creditare si categorii de credite. Succint, creditele din comertul exterior se pot clasifica:

Dupa obiectul creditarii

credite comerciale, care sunt de regula si credite-furnizor, acordate pentru finantarea exportului de marfuri, masini, utilaje etc.;

credite bancare sau financiare, care sunt de regula credite cumparator, acordate pentru efectuarea unor importuri.

Functie de participanti:

credite guvernamentale practicate intre state (prin intermediul bancilor);

credite bancare la care participa numai banca si clientul ei;

credite acordate de institutii financiare internationale (Banca Mondiala, BIRD etc.);

eurocreditele, acordate in eurovalute de consortii bancare la clienti publici sau privati.

Din punctul de vedere al duratei de creditare:

credite pe termen scurt: 0-2 ani;

credite pe termen mediu: 2-5 ani;

credite pe termen lung: 5-10 ani sau mai mult.

Functie de modalitatea de acordare a creditelor:

credite in cont curent, acordate de bancile comerciale clientilor (se completeaza prin credite ramburs) 939g64j ;

credite de scont, rezultate prin scontarea tratelor ce apar in tranzactii internationale.

Functie de garantia rambursarii:

credite garantate;

credite negarantate.

Din punctul de vedere al costului cu care se acorda:

credite cu dobanda fixa;

credite cu dobanda variabila.

Durata de creditare in comertul exterior cuprinde intervalul dintre momentul acordarii creditului si cel al rambursarii lui integrale, si se compune din: perioada de utilizare a creditului, perioada de gratie si perioada de rambursare. Durata de acordare a creditului depinde de obiectul creditului, de situatia cererii si ofertei pe piata creditului international, de pozitia firmei de export-import, de situatia politica din tara beneficiarului etc.[2] Ca modalitate de eliberare a creditului, acesta se face prin viramente interbancare, scriptural; se pune la dispozitia (contul) beneficiarului de credit, care-l poate utiliza o singura data sau in transe.

Costul creditului in comertul exterior este determinat de dobanda perceputa de creditor, de primele de asigurare si de diverse speze bancare. Dobanda platita de debitor se exprima ca procent la suma creditului pe timp de un an de zile, iar nivelul ei depinde de marimea taxei de scont de pe piata creditorului si de alti factori. La creditele acordate pe termen lung, de regula dobanda este mai mare ca la creditele pe termen scurt. La creditele in eurovalute, nivelul dobanzii tine seama de rata dobanzii interbancare la depozitele la termen de pe piata Londrei, numita LIBOR. Rata dobanzii negociate, este mai mare cu 1-2% decat valoarea LIBOR.

Creditul este indispensabil comertului international, pentru ca termenii si conditiile de plata sunt elemente importante pentru obtinerea de contracte; uneori, modalitatile de finantare determina operatiunile de export, in aceeasi masura ca si calitatea produselor exportate.[3] Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Sistemul Bancar International se adapteaza exigentelor comertului international si pune in practica progresiv diferite tipuri de credit si/sau modalitati de finantare pentru fiecare tip de operatiune de comert exterior.

Trebuie sa se faca distinctia intre:[4]

creditul si/sau finantarea operatiunilor de export (import);

finantarea investitiilor in strainatate.

Pentru firmele romanesti, numai modalitatile de credit si de finantare a exporturilor trebuiesc luate in considerare (investitiile in strainatate joaca un rol secundar). Romania, ca si alte PVD, pot produce si exporta produse manufacturate, bunuri si echipamente pe pietele internationale, dar trebuie dezvoltat sistemul institutional susceptibil de a mobiliza credite suficiente pe termen mediu si lung exportatorilor romani (astazi: EXIMBANK si Centrul de Comert Exterior etc.). O intreprindere romaneasca implicata intr-o operatiune de comert exterior (ICE, producator etc.) poate sa recurga, in plan teoretic, la:

piata interna pentru obtinerea fondurilor necesare (in moneda nationala si/sau devize);

pietele financiare internationale (finantare in devize).

Modalitatile principale de finantare a exporturilor sau de credite la export sunt:

credite de prefinantare la export (in lei sau in devize);

credit pe termen scurt (in lei sau in devize);

credit pe termen mediu si lung (in lei sau in devize);

modalitati neconventionale de finantare.

In acelasi timp, in cadrul SBI si, de asemenea, in sistemul bancar roman este vorba:

de acorduri guvernamentale de credit si de protocoale bancare;

de garantii bancare.

De fapt, “ creditele pe termen scurt, pe de o parte, pe termen mediu si lung, pe de alta parte, sunt principalele modalitati de finantare a exporturilor”.[5] Dar, Sistemul Bancar International joaca un rol important in dezvoltarea schimburilor comerciale internationale, printr-o larga gama de operatiuni si de tehnici puse la dispozitia profesionistilor din comertul international.

In cea mai mare parte a tarilor industrializate, au fost puse in aplicare tehnici de finantare a exporturilor (si de investitii in strainatate) din ce in ce mai perfectionate, mai ales pentru contracte complexe (bunuri si echipamente, constructii de uzine “la cheie” etc.). Este evident ca notiunea de credit, mai ales creditul pe termen lung, constituie un element esential al acestor contracte, ceea ce pune probleme particulare de apreciere a riscurilor politice si monetare, de garantie, de modalitati de plata, de cost al creditelor utilizate, de mobilizare si creante.[7] In plus, fata de riscul industrial si comercial asumat normal, exportatorul nu poate sa se expuna la riscuri pe care nu le poate stapani (politice, monetare etc.). Este rolul SBI, prin unele tehnici de plata, prin unele tehnici de finantare si prin garantii la export, sa aduca o securitate la export si sa minimizeze riscurile specifice operatiunilor de comert exterior.

2. Credite de prefinantare

O intreprindere care are o cifra de afaceri regulata din exporturi poata sa urmeze prefinantarea activitatilor sale prin mai multe metode:

o prefinantare prin avansuri obtinute de la importatorii sai (clienti);

o prefinantare printr-un credit documentar deschis de importator (un credit de tip red clauze, de tip revolving etc.);

o prefinantare prin credite de trezorerie mobilizabile pe langa banca centrala, prin intermediul bancilor comerciale.

In special in cadrul unui contract cu valoare mare a marfurilor la export, a unui contract de lucru in strainatate, a unui contract de furnizare de echipamente - exportatorul sau producatorul poate solicita bancii sale si/sau unei banci specializate (de exemplu EXIMBANK etc.; pentru firmele romanesti) sa obtina un credit de prefinantare a activitatilor privind direct exportul si/sau privind importul de materii prime si bunuri destinate productiei de export. Se poate vorbi de credite de prefinantare la export numite revolving (in unele tari); sunt acordate pentru o durata de un an, reinnoibile, si valoarea lor este in functie de cifra de afaceri si de durata ciclului de productie.[8]

In general, avem doua tipuri de credite de prefinantare:[9]

credite de prefinantare specializate;

credite de prefinantare cu procent stabilizat.

Creditele de prefinantare specializate privind contractele de valori mari (de exemplu: ansambluri “la cheie”, lucru in strainatate pentru o durata lunga etc.) au ca obiectiv sa acopere decalajul de trezorerie al exportatorului sau producatorului, intre data semnarii contractului si data de incasare a platii. Aceste credite sunt acordate firmelor care-si exporta direct marfa, dar pot de asemenea beneficia de o suma conform cu partea lor in realizarea productiei de export. Suma acestor credite poate atinge 100% din decalajul trezoreriei exportatorului sau producatorului. Costul lor este legat de procentele bancare de baza precum si de unele comisioane bancare. Rambursarea unui credit de prefinantare specializat este asigurat in functie de doua aspecte:[10]

daca exportatorul este ulterior finantat de un credit cumparator;

daca exportatorul este ulterior finantat de un credit furnizor.

Creditele de prefinantare cu procent stabilizat sunt similare cu creditele specializate, dar procentele de interes se aplica de maniera irevocabila in tot timpul duratei prefinantarii, oricare ar fi fluctuatiile ulterioare ale procentelor bancare de baza. Pentru exportatori, acest tip de credit de prefinantare este mai favorabil decat celalalt deoarece aceasta procedura le permite sa-si includa in preturile de vanzare unele costuri financiare fixe, indiferent de variatia procentajului bancar de baza.

In practica bancara si, mai ales, in practica de comert exterior, cele doua forme de credit de prefinantare pot fi tratate ca o modalitate de finantare sau credit pe termen scurt.

Trebuie remarcata flexibilitatea SBI in punerea in aplicare a tehnicilor adaptate aproape fiecarui tip de operatiune de comert exterior.

3. Creditul pe termen scurt

Expansiunea comertului international a fost legata de dezvoltarea realizarilor financiare ale SBI, foarte general numite “pe termen scurt” (sub 18 luni) precum si “pe termen mediu si lung” (intre 18 luni si 10 ani sau mai mult). Pentru a se adapta la exigentele firmelor de comert exterior, SBI poate pune in aplicare modalitatile urmatoare de finantare a operatiunilor de export:

creditele de mobilizare de creante create, uneori considerate ca o modalitate de finantare neconventionala;

avansul in devize, prin intermedierea SBI (si nu ca avansuri obtinute de la clienti);

credite de trezorerie specializate, de la bancile comerciale.

Avansul in devize este o metoda de protectie contra riscului ratei de schimb, dar este de asemenea o tehnica de finantare a operatiunilor de comert exterior. Aceasta posibilitate poate fi utilizata de exportator sau de producator pentru a-si finanta toate operatiunile comerciale si financiare la export precum si la import. La export, firma poate sa se indatoreze in devize la banca comerciala, fara limita de suma nici de durata, iar procentul de dobanda fixat de banca va fi in functie de procentele pietei de eurodevize. Aceste posibilitati de finantare sunt, totusi, limitate de reglementarile de schimb si de credit in tara celui care imprumuta.[11]

Creditele de trezorerie specializate sunt aplicate in cea mai mare parte a tarilor industrializate, in cadrul preocuparilor de stimulare a exporturilor. Obiectivul acestor credite este de a facilita, pentru exportatori sau producatori, cautarea de noi deschideri, mai ales in tarile PVD; sunt incluse in aceasta categorie:[12]

creditele de prospectie in strainatate (cu procente bancare de baza plus comisioane ca un ajutor financiar, reinnoibil etc.);

creditul de finantare a stocurilor detinute in strainatate (mai ales pentru bunurile si echipamentele detinute in strainatate, si care se aplica in functie de valoarea stocurilor, pentru un an, la procentele de baza bancare plus comision etc.);

creditele pentru ameliorarea rapiditatii livrarii in strainatate (in special cand clientul extern este indepartat);

creditele de mobilizare a indemnizatiilor de sinistru care trebuie sa fie platite de o societate de asigurari (pentru acoperirea trezoreriei exportatorului intre data sinistrului si data deciziei  societatii de asigurare);

alte tipuri de credite de trezorerie specializate.

4. Credite pe termen mediu si lung

Aceste credite pe termen mediu si lung permit finantarea exporturilor de marfuri, precum si diverse contracte de cooperare in productie in strainatate. In general, este vorba de doua modalitati de finantare pe termen mediu si lung:[13]

creditul furnizor;

creditul cumparator.

Creditul furnizor este un credit bancar comun acordat exportatorului sau producatorului care a consimtit partenerului sau un termen de plata mai mare de 18 luni (intre 18 luni si 7 ani – credit pe termen mediu; intre 7 ani si 10 ani si mai mult – credit pe termen lung). Acest credit permite exportatorului sa incaseze, in momentul livrarii partiale sau totale de marfuri, sumele care ii sunt datorate de cumparatorul strain. In cadrul creditului furnizor, exportatorul trebuie sa negocieze mai intai cu clientul strain; apoi, trebuie sa negocieze si sa obtina de la banca sa un credit corespondent pentru suma care el insusi a consimtit-o partenerului extern. Prin conventia de credit cu banca sa, pentru exportator sunt stipulate: conditiile de punere la dispozitia sa de fonduri, conditii de rambursare, comisioane bancare, eventuale sanctiuni etc.

Deci, in cazul unui credit furnizor, exportatorul ramane in centrul operatiunii de finantare; in plus, el trebuie sa-si reglementeze polita de asigurare, trebuie sa recupereze sumele de la clientul sau strain etc.

Creditul cumparator este o finantare acordata direct unui cumparator strain de una sau mai multe banci ale exportatorului; principiul general este de a deplasa creditul furnizor spre cumparatorul strain. Tehnica de credit a fost pusa in aplicare intre 1965-1966 in marea majoritate a tarilor industrializate, ca o procedura pentru sustinerea exporturilor proprii si activitatea de export a marilor intreprinderi.

In cadrul creditului cumparator, sunt semnate doua contracte distincte si autonome:

contractul comercial legand exportatorul si cumparatorul sau strain;

contractul sau conventia de credit intre acelasi cumparator care ia imprumutul (sau prin intermediul unui organism financiar din tara sa) si una sau mai multe banci comerciale din tara exportatorului.

Dubla negociere pentru cele doua contracte trebuie sa fie bine sincronizata; in aceasta procedura, interventia bancilor este intotdeauna mai activa si directa. Banca joaca un rol central in cazul creditului cumparator:[14]

ansamblul de relatii financiare cu cumparatorul strain se deruleaza prin bancile SBI implicate in operatiunea de finantare;

riscul politic si riscul comercial care se ataseaza cumparatorului strain sunt asumate de bancile implicate (ele trebuie sa se asigure la o societate de asigurari, la o banca centrala, la alte organisme publice);

riscurile de schimb sunt, de asemenea, asumate de bancile implicate in operatiunea de finantare.

In acelasi timp, procedura de credit cumparator necesita o colaborare constanta intre exportator si banca sa: negocierea celor doua contracte, livrarea marfurilor si plata etc. In cazul creditului cumparator, finantarea furnizorului (exportatorului) poate sa se realizeze in module, exact dupa cheltuielile pe care le presupune, in special prin platile progresive in functie de prestatiile interne si/sau externe. Principiul care a prezidat institutia creditului furnizor a fost conservat in cadrul creditului cumparator, dar aceasta procedura realizeaza o mai buna repartitie a riscurilor de export intre diversii operatori prezenti in acest tip de interventie financiara (aceasta procedura este mai favorabila exportatorului). Prin urmare, pentru exportatorul care si-a indeplinit loial obligatiile contractuale, nu exista nici un risc important in efectuarea operatiunii de export.[15]

Mai ales pentru creditele pe termen lung, dar si pentru celelalte tehnici de finantare la export, fiecare tara dezvoltata si a constituit progresiv un sistem national de incurajare a exportului, inclusiv prin dezvoltarea creditului cumparator. De exemplu, in principalele tari ale OCDE, organismele de finantare si de asigurare a creditului la export sunt cele din tabelul 1. Oricum, pentru evitarea unei escalade a conditiilor de credit la export si o crestere a subventiilor publice in domeniul conditiilor de creditare si asigurare, sub egida OCDE a fost semnat un aranjament cunoscut sub numele de “Consensul OCDE” (in 1976-1978 si revizuita apoi in mai multe reprize; aranjamentul a fost semnat de toate tarile OCDE, cu exceptia Islandei si Turciei). Acest aranjament este un gentelmen's agreement si priveste liniile directoare pentru creditele la export beneficiind de o sustinere publica; se aplica intreprinderilor tarilor membre care utilizeaza finantari la export mai mare de 2 ani (sunt stabilite: procentele de interes, durata maximala a creditului etc.).

Tabelul nr. 1.

Dar, evolutia divergenta a procentelor de interes in diferite devize si tari a condus expertii OCDE la calcularea unui Comercial Interest Reference Rates (CIRR); se aplica in unele tari ale OCDE care sunt penalizate in raport cu procentele “Consensului”.

5. Acorduri guvernamentale de credit si protocoale bancare

In cadrul SBI, pe langa alte tehnici de finantare pentru operatiunile de comert exterior (prefinantare, finantare pe termen scurt, finantare pe termen mediu si lung etc.), cele mai mari banci se angajeaza frecvent prin protocoale bancare semnate independent si/sau paralel cu guvernele pentru incurajarea exporturilor si activitatea principalelor firme nationale. Intre doua sau mai multe tari, frecvent sunt negociate conventii si acorduri de credit pentru dezvoltarea vanzarilor in strainatate si definirea mai precis a modalitatilor de finantare a contractelor de export (prin aceste conventii sunt stabilite elemente ca: o durata exceptionala de credit, o reducere a costului creditului, imprumuturi speciale pe termen lung, de exemplu pe 20 ani etc.).

Pentru punerea in aplicare a acestor acorduri de credit, doua sau mai multe banci din tari diferite semneaza o conventie sau un “protocol de aplicare”, prin care ele fixeaza modalitatile precise de finantare si utilizarea concreta de catre exportatori a creditelor prevazute in acordul guvernamental (schema generala este ca in figura 1.). Pe langa aceste protocoale de aplicare, numeroase conventii bancare pot fi negociate si semnate independent de toate protocoalele guvernamentale prealabile. Protocoalele bancare semnate devin un cadru prestabilit la care se pot referi exportatorii, fapt care faciliteaza considerabil activitatea de export.

Figura 1. Schema de aplicare a unui protocol bancar

6. Finantarea comertului mondial de produse primare

Finantarea comertului

Nevoile financiare pentru contractele de produse primare (si de asemenea pentru unele proiecte complexe) pot depasi un miliard de dolari frecvent si bancile susceptibile de a se implica in operatiunile de finantare de acest tip sunt putin numeroase.

In comertul mondial de produse primare exista aproape 50 de mari firme (printre care: Marc Rich AG, Cargill-Tradax, Phibro, Sucres et Denrées, Congagra, Feruzzi etc.).[17] Aceste firme semneaza contracte de vanzare-cumparare de marfuri in cantitati mari (sute de mii de tone). Finantarea acestor contracte implica uneori stabilirea de consortii bancare. Totusi, cele mai mari banci comerciale internationale participante sunt capabile sa asigure finantarea acestor operatiuni de comert international (bancile merchant banks din Londra, marile banci americane, unele banci japoneze etc.).

O societate de comert international de produse primare (materii prime), numita “societate de negociere” internationala, trebuie sa-si asume riscul mai multor functii:[18]

o functie logistica (transferul produselor, stocajul eventual etc.);

o functie financiara (singura/sau impreuna cu alte banci din SBI);

o functie de asumare de riscuri (fluctuatia preturilor marfii, fluctuatia cotelor de navlu, riscuri logistice, riscuri de contrapartida, riscuri financiare etc.).

Pe langa propria sa organizare (gestiunea acestor riscuri, formarea de “traders”, accesul la informatii etc.), la originea reusitelor, pentru fiecare societate de comert international cu produse primare, se va gasi sprijinul bancar al unor banci din SBI. Bancile care sunt capabile sa se implice in operatiunile de finantare a comertului mondial cu aceste produse nu vor putea aplica, in acest caz, rationamentele clasice in materie de finantare a exporturilor. In acest caz, banca trebuie sa judece mai inainte calitatea si seriozitatea societatii de “negociere” si capacitatea echipei de directie pentru punerea in aplicare acestui tip de operatiune de comert international. Totusi, viitorul acestor societati de comert mondial de produse primare ramane nesigur (piata de materii prime inregistreaza un declin; exista mari fluctuatii de pret precum si noi operatori pe aceleasi piete etc.).

Finantarea proiectelor

Prin finantarea unui proiect trebuie inteles finantarea unei unitati economice viabile pe un plan triplu: tehnic, comercial, financiar (de exemplu: transporturi maritime, transporturi aeriene, mari ansambluri industriale, sectoare energetice, mine si petrochimie etc.). In aceste finantari, exista o repartizare a riscurilor intre promotorii proiectului si cei care dau imprumutul.[19] Montajul finantarii proiectului presupune trei etape:

un studiu de engeneering;

un studiu juridic, contabil si fiscal;

un studiu financiar.

Riscurile asociate finantarii unui proiect sunt numeroase:

riscurile nerealizarii lucrarilor;

riscurile depasirii costurilor;

riscurile exploatarii;

riscurile de abandonare a proiectului;

riscurile comerciale, politice etc.

Pentru a se implica in finantarea acestor proiecte, SBI trebuie sa aiba o foarte mare competenta in domeniul financiar dar si juridic, fiscal, contabil si tehnic. In cadrul SBI participa la finantarea proiectului in special institutiile si bancile urmatoare:

bancile merchant banks din Londra (mai ales Morgan Grenfell);

bancile de investitii americane (mai ales CITICORP, Chase Manhattan, Morgan Guaranty Trust, Bank of Amerrica etc.).

grupul Banca Mondiala si alte banci de dezvoltare (Banca Interamericana, Banca Asiatica etc.);

alte banci internationale.

Modalitati neconventionale de finantare

In cadrul SBI si, de asemenea, in practica comertului exterior, pe langa principalele modalitati de finantare a exporturilor (importurilor) – prefinantarea, finantarea pe termen scurt, mediu si lung – exista, in plus, multe alte procedee si/sau metode de finantare in materie de operatiuni de comert international. Printre aceste modalitati de finantare, numite “neconventionale”, vom examina succesiv:

Mobilizarea creantelor aparute pe termen scurt in strainatate poate fi tratata ca un credit pe termen scurt sau ca o modalitate neconventionala de finantare; ea implica credite pentru exportatorii care le-au acordat partenerilor lor straini termene de plata mai mici de 18 luni. In acest caz, exportatorul remite bancii sale documentele comerciale reprezentand creanta in strainatate, (bilete de ordin, trate etc.), insotite de un efect financiar la banca centrala (cu doua semnaturi, “dispensa de referinta” pentru unele ICE etc.).

Creditele financiare sau “creditele paralele” sunt cerute uneori de cumparatori pentru completarea finantarii exporturilor (in special in tarile in curs de dezvoltare, cumparatorii manifesta astfel de cerinte, ca un argument in cadrul negocierilor comerciale).

Creditele mixte sunt “o savanta si subtila dozare de credite comerciale clasice si de ajutoare publice”.[20] Acestea sunt utilizate in vederea favorizarii exporturilor tarilor dezvoltate spre PVD si ele ofera o finantare la un cost inferior procentelor Consensului (mai ales Franta, Italia, Marea Britanie etc.).

Credit-bail (leasing), dupa cum vom vedea, se aplica in acelasi timp ca o tehnica de finantare si ca o tehnica de comert exterior. Ca o tehnica de finantare, leasingul international consista intr-o operatie prin care exportatorul nu vinde marfa direct clientului sau strain. Refinantarea societatii de leasing apare in modalitati diferite:

un credit cumparator sau furnizor;

un credit financiar gratie unui imprumut pe piata internationala de capitaluri;

alte modalitati de refinantare.

In practica SBI si a comertului international, numeroase operatiuni de credit‑bail sunt efectuate plecand de la societati “off-shore”, aflate in paradisuri fiscale. O operatie de credit-bail destinata finantarii exporturilor determina interventia unei relatii tripartite intre:

exportator;

societatea de leasing;

cumparatorul strain (importator sau primitor).

Societatile de credit-bail constituite in tarile industrializate sunt o solutie si o sursa de finantare “neconventionala” pe termen mediu si lung. In acelasi timp, tehnica de credit-bail la export este sensibil mai complexa decat o finantare conventionala si “ costul leasing-ului este departe de a fi neglijabil”.[21]

Factoringul este o tehnica de finantare: printr-un contract, exportatorul cedeaza integral, contra unui comision, unui factor (unei banci sau o institutie financiara specializata) creantele sale la export detinute asupra unui cumparator extern; in schimb, factorul procedeaza la reacoperirea acestor creante si isi ia in calcul toate riscurile.[22] Factorul poate sa-si reglementeze relatia sa cu exportatorul, prin plata anticipata a unei parti sau a intregii sume din creantele astfel transferate.

Dar costul factoring-ului este relativ ridicat si cuprinde:

un comision “ad valorem” de ordinul 0,5-2,5%;

un comision calculat, “prorata temporis” in functie de procentele de interes.

Totusi, exportatorul beneficiaza, prin tehnica de factoring, de unele avantaje (simplifica gestiunea trezoreriei, nu mai este expus riscului de neplata, poate sa-si mobilizeze creantele etc.). In cadrul Sistemului Bancar International, toate marile banci comerciale au creat filiale specializate in operatiuni de factoring international.

Forfetarea (forfaiting) se numeste, de asemenea, finantare sau scont fara recurs; este o tehnica neconventionala de finantare a exporturilor similara cu factoringul (creantele reprezentate de bilete de ordin, trate si alte efecte comerciale sunt transferate unei societati specializate sau unei societati de confirmare).

Se poate vorbi de alte tehnici “neconventionale” de finantare in comertul international si/sau unele servicii legate de aceasta finantare care este pusa in aplicare de SBI:

acordurile de compensare (vezi operatiunile paralele);

unele operatiuni asociate de finantare si/sau de asigurare-credit si/sau de confirmare (de exemplu: confirming houses);

creditele pe garantii sau semnatura (vezi garantii si cautiuni bancare).

8. Garantii si cautiuni bancare

Alaturi de tehnicile de finantare a exporturilor, in cadrul SBI a fost pus la punct un sistem specific de garantii si de cautiuni bancare in favoarea intreprinderilor implicate in comertul international. Bancile sunt frecvent solicitate sa elibereze cautiuni pentru contul clientilor lor exportatori; aceste cautiuni vor da loc unui credit pe semnatura. De fapt, o cautiune nu este cu adevarat un credit; aceasta este un angajament luat de o banca sau de o societate de asigurari pentru clientul lor exportator (o garantie ca el va fi in masura sa realizeze contractul), in raport cu clientul strain.

Cautiunile sunt numeroase si variaza de la o tara la alta, in functie de practicile comerciale si de reglementarile locale; cele mai importante tipuri de cautiuni si garantii utilizate in comertul international sunt in tabelul 2. (care sunt prezentate cu traducerea in engleza). De exemplu, printre cautiunile din tabelul 2.:

prin cautiunea de buna executie: banca garanteaza executarea completa a contractului convenit de exportator cu clientul sau strain;

prin cautiunea de restituire a acontului: banca garanteaza importatorului (client strain) ca aconturile avansate de el exportatorului ii vor fi rambursate daca obligatiile asumate prin contract nu sunt executate.

Tabelul 2. Principalele cautiuni utilizate in cadrul SBI

Sursa: Simona Gaftoniuc - Practici bancare internationale, Ed. Economica, 1995.