TRANZACTIILE IN CONTRAPARTIDA

1. Definitii si clasificari prealabile

Contrapartida presupune eliminarea completa sau partiala a instrumentelor de plata traditionale in comertul exterior si inlocuirea lor cu schimburi reciproce de marfuri si servicii, de regula in cadrul unor aranjamente financiare. Comertul in contrapartida se intemeiaza, deci, pe forma de “troc” a comertului, caracterizata de schimb de marfa contra marfa, forma ce a precedat aparitia banilor.

In economia contemporana, operatiunile de contrapartida s-au dezvoltat si perfectionat foarte mult fata de forma initiala de “troc”. Acest tip de comert s-a dezvoltat mai ales in perioadele de instabilitate monetara si de lipsa de lichiditati in comertul international. Contrapartida s-a dezvoltat si in unele afaceri ce impuneau solutii noi pentru a reduce efortul si riscul valutar specific comertului exterior.[1]

Operatiunile in contrapartida sunt modalitati sau mecanisme de conditionare a fluxurilor de marfuri si servicii intre doi sau mai multi parteneri, ele pot fi analizate:[2]

in sens restrans, cand se leaga importul de export pentru a echilibra raporturile intre parteneri;

in sens larg, cand se considera drept operatiuni de contrapartida toate formele de coordonare a schimburilor, inclusiv din actiunile de cooperare economica internationala.

Formele de derulare a contrapartidei sunt extrem de diverse si sunt abordate diferit in literatura de specialitate, dar au toate un element comun: compensarea directa, integral sau partial, a unui import de un export. Interesul manifestat de firme de comert exterior fata de contrapartida se explica prin urmatoarele avantaje ce revin acestui tip de operatiune:[3]

a) Este o forma de comert mai putin costisitoare, deoarece aparatul comercial necesar si activitatile de marketing au o amploare mai mica.

b) Prin apelarea la contrapartida se diversifica fondul de marfa de pe piata interna (regionala), fara efort va 717j97h lutar, testandu-se in acelasi timp competitivitatea unor produse.

c) La nivel de state (prin clearing), contrapartida permite mentinerea si dezvoltarea unor relatii reciproce intr-un cadru echilibrat al fluxurilor de marfuri si servicii. Conjugat si cu alte tehnici de comert exterior acest aspect poate contribui la echilibrarea balantelor externe de plati si a balantei comerciale.[4]

d) Prin contrapartida statele si firmele angajate reduc efortul valutar depus, aspect esential in conditiile actuale de instabilitate monetara, in conditii de criza a lichiditatilor internationale si de amplificare a datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, dar si a datoriei externe a SUA. In afacerile economice internationale, unele tari slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare se afla intr-o pozitie de inferioritate datorita lipsei de convertibilitate a monedelor proprii, contrapartida constituind, in astfel de cazuri, o solutie extrem de convenabila.

e) Contrapartida ofera avantaje de promovare sau finalizare a unor mari contracte de cooperare economica internationala (in productie, in cercetare stiintifica, dezvoltare tehnica), permitand un efort investitional si financiar conjugata al mai multor parteneri.

Contrapartida comporta si unele limite sau dezavantaje:

unele firme din tarile dezvoltate au tendinta de a exporta, in astfel de contracte, marfuri prelucrate depasite din punct de vedere tehnic contra unor materii prime de baza;

pentru unele schimburi de marfuri, compensarea valorilor si urmarirea in timp a compensarii complete este sau devine dificila.

Operatiunile in contrapartida se pot clasifica astfel:[5]

v      Dupa numarul de parteneri de afaceri:

operatiuni in contrapartida bilaterala;

operatiuni in contrapartida multilaterala.

v      Functie de nivelul economico-juridic al partenerilor:

operatiuni in contrapartida la nivel de intreprindere;

operatiuni in contrapartida la nivel de grupuri de intreprinderi sau ramuri economice;

operatiuni in contrapartida la nivel de state (clearing).

v        Dupa gradul de compensare cu marfa si servicii si alte criterii cumulate:

operatiuni de compensatie, care presupun eliminarea totala a monedei din raportul de schimb si include livrarile clasice in contrapartida:

barterul simplu sau garantat: la nivel de intreprindere, grup de intreprinderi sau subramuri economice;

clearingul bilateral si multilateral intre state (tari).

operatiuni paralele, care presupun schimburi reciproce de marfuri sau servicii, din care o parte din afacere are la baza moneda ca termen de schimb;

operatiuni combinate, care pleaca uzual de la un contract complex de cooperare economica internationala, completandu-se apoi prin diverse tehnici de compensare si/sau operatiuni speciale.

2. Livrari de marfuri si servicii in compensatie (contrapartida clasica)

Livrarile de marfuri si servicii in compensatie, ca tehnica de contrapartida, presupun efectuarea schimbului pe baze echivalente intre doua sau mai multe firme din tari diferite, fara a se apela la mijloace si instrumente de plata consacrate. Aceste operatiuni (livrari) se caracterizeaza, in principal:[6]

partidele de marfuri de export si de import nu se platesc in valuta, ci se compenseaza reciproc, de regula integral;

au ca baza juridica un singur contract si pentru export si pentru import.

Operatiunile de compensatie se pot clasifica in mai multe moduri, dupa cum se incheie intre doua sau mai multe firme, in temeiul unui acord la nivel macroeconomic sau fara aceasta baza etc. Literatura de specialitate imparte, uneori, operatiunile in compensatie:[7]

compensatii individuale;

compensatii globale.

Compensatiile individuale pot fi, la randul lor:

simple, cand participa doua firme din tari diferite, fiecare firma fiind exportator si importator simultan;

progresive, cand participa trei, patru sau mai multi parteneri (cu derulare in lant).

Compensatiile globale considera barterul ca o forma a operatiunii de clearing ce poate avea loc intre grupuri de intreprinderi sau ramuri economice.

Majoritatea specialistilor din comertul exterior considera insa ca in cadrul livrarilor de marfuri si servicii in compensatie (operatiuni de compensatie sau contrapartida clasica) se includ doua tipuri de baza de operatiuni:[8]

a) Operatiunile de barter;

b) Operatiunile de clearing.

a) Operatiunile de barter sunt acele tehnici prin care se compenseaza reciproc, de regula integral, un export cu un import de marfuri/servicii intre firme din tari diferite, avand ca singura baza juridica contractul direct.

Barterul simplu bilateral. Un contract de barter simplu bilateral este apropiat de contractul de vanzare-cumparare specific operatiilor clasice de comert exterior, cu diferenta ca se incheie un singur contract si se stabilesc suplimentar aspecte precum:

contracararea unor riscuri specifice barterului (de exemplu: dezechilibrarea raportului de schimb, ceea ce implica punctaje succesive);

suportarea echilibrata a costului de transport pe ambele fluxuri;

efectuarea pe loc sau esalonat, dar neaparat in paralel, a schimbului de partizi de marfa;

analiza comparativa a preturilor propuse spre negociere si luarea in considerare a legislatiilor specifice celor doua tari (taxe, accize, TVA etc.).

Clauzele de baza ale contractului de barter sunt cele prin care se stipuleaza ca plata marfurilor importate se va face printr-un export de valoarea egala. Plecand de la raportul de echivalenta convenit, de regula se trec in anexe la contract si structura sortimentala completa, cu cantitatea fizica din fiecare articol prevazut. Valoarea contractului rezulta, deci, din insumarea marfurilor nominalizate in anexa; la aceasta valoare corespunde o anumita cantitate fizica de marfa. Contractul se considera realizat complet daca se schimba efectiv cantitatile fizice de marfa convenite. In conditie de inflatie, intr-o tara sau alta, raportul valoric al contractului se poate modifica, dar ramane ca baza de analiza si punctaj volumul fizic. De regula, fiecare din cei doi parteneri va tinde sa efectueze el un import prealabil, dupa care sa livreze partida sa proprie de marfa.

Riscul de inflatie in moneda nationala si riscul de prima livrare pot fi considerate ca riscuri specifice contractului de barter.

Barterul simplu multilateral este similar cu cel bilateral, dar intervin in afacere mai multi parteneri. Astfel pot interveni cate doi parteneri din fiecare tara sau trei parteneri din trei tari diferite, cand se procedeaza la compensatii in lant. Dificultatea in astfel de cazuri consta in a gasi partenerii si punerea lor de acord, pentru a realiza un consens privind modul de derulare a operatiunii de comert exterior.[9]

Barterul garantat se refera, fie la un contract bilateral, fie la unul multilateral si propune apelarea de catre partile contractante la o terta persoana (institutie specializata, ICE cunoscuta etc.) pentru a se implica si garanta unele clauze din contract si derularea operatiunii in ansamblu. Garantarea se poate face si de o banca, prin scrisoare de garantie bancara, sau se poate face prin expedierea primei partizi de marfuri la o terta persoana cu dispozitia de a elibera marfa numai dupa ce s-a efectuat importul (sau concomitent cu obtinerea contrapartidei corespunzatoare/echivalente). In cazul apelarii la o ICE se conteaza pe sprijinul ei inca din etapa de negociere a contractului acordandu-se practic si asistenta tehnica de specialitate. Pentru implicare, firma terta, in calitate de garant, va primi un comision si la export si la import.

Pentru operatiile de barter, in unele situatii, la nivel de ministere sau chiar guverne se incheie acorduri de derulare, de regula pentru perioade de un an sau mai putin, caz in care barterul se apropie mult de clearing.[10]

b) Operatiunile de clearing sunt o compensatie globala privind schimbul reciproc de marfuri sau servicii intre doua sau mai multe tari. Se deruleaza pe baza de acorduri guvernamentale. Schimburile de marfuri sau servicii se efectueaza fara transfer de devize (valuta).

In astfel de operatiuni, apar trei categorii de participanti:[11]

importatorii;

banca de compensatie (sau bancile de compensatie);

exportatorii.

Calculul de compensatie se face global (marfa, servicii, comert vizibil si invizibil) de regula pentru un an de zile, apoi soldul se lichideaza dupa procedura stabilita de parti (statul).

Clearingul poate fi:

clearing bilateral;

clearing multilateral.

Clearingul bilateral are loc intre doua tari si a fost folosit pentru prima data in perioada 1929-1933, pe baza unor acorduri organizate de Camera de Comert International Paris. Intr-un astfel de acord, exportatorii se achita in moneda nationala a fiecarei tari, evidenta derularii acordului fiind incredintata unei banci centrale sau alta banca. In principiu, nu are loc nici un transfer de valuta, compensandu-se reciproc livrarile efectuate. Functionarea acordului de clearing:

firmele din tara “A” , debitoare fata de partenerii din tara “B”, efectueaza exportul de marfa si depun documentele la banca centrala desemnata prin acord sau alta institutie denumita “oficiu de clearing”;

partenerii din tara “B” primesc importul, pe care-l achita in moneda nationala si vor efectua si ei exporturi spre tara “A”, depunand documentele de evidenta la “oficiul de clearing”;

banca sau Oficiul de clearing tine evidenta debitelor si creditelor reciproce si compenseaza periodic cele doua conturi, efectuand plati in moneda nationala la firmele implicate.

Se pot utiliza frecvent doua banci sau “oficii de clearing” stabilite prin acord. Distingem, astfel:

Clearing cu un singur cont, deschis numai la una din tarile participante la acord, in moneda ei nationala, caz in care exportatorii din aceasta tara sunt avantajati si tratati preferential (ei incaseaza imediat plata);

Clearing cu doua conturi, cand se deschide cate un cont in fiecare tara participanta la acord, aceasta procedura fiind mai echitabila;

Clearing descentralizat banca sau bancile centrale sau “Oficiul de clearing” nu realizeaza direct operatiunile bancare (incasso sau acreditiv) pe baza carora se inregistreaza in conturi livrarile, ci apeleaza la banci comerciale la care deschid subconturi de clearing.

Acordul de clearing mai cuprinde si alte clauze importante, intre care:

data intrarii in vigoare, termen de valabilitate, organisme implicate, moneda, operatiuni admise, modul de lichidare a soldului final etc.;

daca se apeleaza la creditul tehnic, ca plafon valoric de acoperire a decalajelor intre importuri si exporturi care nu se deruleaza simultan;

clauza de devize, atunci cand diferenta dintre export-import este foarte mare si nu se iau masuri de atenuare, partea in culpa poate acoperi diferenta cu devize

clauza de switch: o tara excedentara poate folosi creditul soldului de clearing intr-o operatiune cu o terta tara nemembra a acordului;

clauza de rectificare: cand partile semnatare vor sa preintampine evolutia negativa a raportului de schimb; permite renegocierea unor clauze.

Clearingul multilateral: participa trei sau mai multe tari si s-a folosit, initial, aceasta tehnica pentru a lichida unele solduri persistente provenind din clearing bilateral. Un exemplu cunoscut de astfel de acord de clearing a fost semnat in 1947 de Franta, Belgia, Italia, Olanda si Luxemburg sub forma Comitetului acordurilor de plati. O perioada indelungata au functionat acorduri de clearing multilateral intre tarile participante la fostul CAER.

Acest tip de acord este comparabil cu cel bilateral, dar conceperea, derularea si functionarea lui, ca si tinerea evidentei, sunt mult mai complexe si relativ greoaie.

3. Operatiunile paralele (contra-cumpararea)

Astfel de operatiuni au ca obiect schimbul de marfuri si servicii intre tari si firme din tari diferite; presupun, in esenta, legarea sau conditionarea unui import de un export sau invers. Difera de barter sau clearing prin urmatoarele elemente:

valoarea partizilor de marfuri nu trebuie sa fie egala, restul se acopera prin plata in valuta;

initial, contravaloarea partizilor convenite si legate la export-import se achita de participanti, compensarea consta in faptul ca pentru un volum de import se realizeaza si un export pe devize de aceiasi valoare sau valoare mai mica (70‑80%);

se utilizeaza, de regula un contract de export, un contract de import si un protocol de colaborare pentru punerea de acord a celor doua contracte separate;

numarul partenerilor implicati nu este prestabilit ci difera de la caz la caz.

In practica tranzactiilor internationale, distingem urmatoarele tipuri de operatiuni paralele:[13]

a) Cumpararile legate: cand exportatorul, de regula dintr-o tara dezvoltata (care exporta produse industriale), se obliga sa cumpere un volum de marfuri dintr-o lista oferita de tara importatoare, de regula in curs de dezvoltare. Astfel de operatiuni se constituie ca un mijloc de promovare a importului de tehnologie, cu efort valutar mai redus, deoarece 30-100% din valoarea contractului va fi acoperita practic prin export de marfa.

b) Compensatiile inverse sau operatiunile adresate: o firma dintr-o tara dezvoltata/in curs de dezvoltare achizitioneaza in avans un produs industrial pe care-l va folosi pentru realizarea unor marfuri destinate exportului, valoarea importului cuvenit fiind superioara importului.[14]

c) Cumpararea de produse rezultate, tehnica denumita si buy-back sau “formula romaneasca de cooperare”: exportatorul de echipamente si instalatii, in contul exportului, va prelua, partial sau integral, produse realizate de beneficiar cu masinile si instalatiile respective. Unii specialisti definesc aceasta tehnica ca facand parte din formele specifice de cooperare economica internationala.

*

Dupa ce am trecut in revista operatiunile de compensatie si operatiunile paralele – ca forme ale contrapartidei in sens larg – in continuare ne vom concentra atentia asupra operatiunilor combinate, sintetizate de catre noi ca tehnici/proceduri asociate, de asemenea, contrapartidei in sens larg (astfel, sintetizam esenta tehnicii de switch si tehnicii de löhn, in subsidiar prezentand operatiunile de reexport). Este oportun a sublinia ca alte operatiuni speciale (transferul de tehnologie, leasing-ul, franchising-ul etc.) sunt tratate de catre noi distinct, respectiv problematica capitolului urmator.

4. Operatiunile combinate

4.1. Prelucrarea in switch

Pe masura dezvoltarii clearing-ului si, mai ales, in conditiile clearing-ului multilateral, determinat si de lipsa de lichiditati in valute forte, a aparut si s-a individualizat treptat o tehnica complexa de comert exterior, anume tehnica de switch. Unii autori considera ca tehnica de switch are suficiente caracteristici proprii, pentru a fi analizata distinct de cea de contrapartida, care a generat-o initial. Punand accent pe latura financiar-valutara si pe posibilitatile oferite de aceasta operatiune ca aport de devize, o parte din specialisti separa complet switch-ul de contrapartida. Alti autori apreciaza insa ca tehnica de switch ramane doar o forma a contrapartidei si priveste doar unele modalitati de lichidare a unor solduri persistente in cadrul acordurilor de clearing. Acestia considera ca switch-ul face parte integral din contrapartida si, ca pana la individualizarea sa ca tehnica distincta, va mai fi necesar mult timp.

Practic, tehnica de switch s-a afirmat la inceputul anilor 1940-1950 si s-a dezvoltat si consolidat in perioada 1960-1970, cand dezechilibrele frecvente rezultate in unele conturi de clearing au obligat, pentru lichidare:

fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei tari (fata de alta ) in valuta forte, si lichidarea in acest fel a datoriei;

fie, invers, la transformare unor fonduri in valuta in disponibilitati de clearing, pe o anumita relatie, si apelarea la reexport pentru a stinge datoria.

Oricum am incadra tehnica de switch, in cadrul acestui proces de lichidare succesiva a unor solduri ale contului de clearing (si de aport valutar), intereseaza faptul ca aceasta tehnica este extrem de complexa, greu de negociat si de gasit parteneri potentiali, dificil de derulat, dar absolut inevitabila in conditiile actuale ale comertului international.[16]

O definire propriu-zisa a tehnicii de switch este dificil de formulat deoarece difera elementele de baza dupa cum este abordata trilateral sau plurilateral, ca modalitate de degajare a contului de clearing, ca mod de a obtine un aport valutar sau ca mijloc de realizare a unui profit de catre intermediarii din tranzactii comerciale internationale. Unii autori definesc switch-ul ca o operatiune de lichidare a soldului de clearing, altii ca modalitate de realizare a unui aport valutar. Oricum, switch-ul presupune o completare a tranzactiilor comerciale cu operatiuni financiar‑valutare prin care se transforma o disponibilitate dintr-un acord de clearing in disponibilitati pentru alte clearing-uri sau in devize forte.

Operatiunile de switch au aparut in legatura cu acordurile de clearing dar si cu unele contracte de barter.

Practic, fie ca are inclusa clauza creditului tehnic, fie ca nu, in cadrul acordurilor bilaterale de clearing si a celor multilaterale se ajunge frecvent in situatia in care un importator depaseste limita valorica (in moneda de cont) a exporturilor sale, sau depaseste creditul tehnic, neavand in schimb sa ofere in continuare acele marfuri care au fost nominalizate in listele de acord.[17] Se ajunge, deci, in imposibilitatea de a mai derula in continuare acordul. Operatiile de switch fac posibila continuarea acestor relatii si permit deblocarea acordului, in paralel cu realizarea de aport valutar si beneficii in valuta.

Tara cu sold excedentar (creditor) al contului de clearing isi va utiliza soldul printr-un transfer in favoarea altei tari, convenita de comun acord de primele doua, luand astfel nastere o operatiune de compensatie triunghiulara. Acest transfer poate avea loc in cursul anului dar mai ales la lichidarea soldului final.

Unele acorduri prevad clauza “switch” , altele interzic insa reexportul prin aceasta tehnica sau alta similara. In aceasta situatie, se apeleaza la firme specializate in operatiuni de switch, sprijinite de unele banci si cu acordul tacit al tarilor partenere la acordul de clearing. Initiativa apelarii la switch poate reveni tarii creditoare, debitoare sau chiar unei firme de switch sau de intermediere in operatiuni externe. Operatiunea de switch prevede, deci, reexportul unei marfi dintr-o tara partenera de clearing intr-o terta tara, transformand simultan surplusul de moneda de cont de clearing in valuta sau invers, cand se transforma valuta in disponibilitate de moneda de cont si are loc reexportul unei marfi dintr-o tara terta intr-o tara partenera de clearing.[18]

Operatiunile de switch se pot clasifica:[19]

a) Dupa sensul de alimentare a contului de clearing:

operatii aller, prin care se alimenteaza contul de clearing cu valuta forte (marfa pe valuta);

operatii retour, prin care se vinde excedentul de disponibilitati in moneda de clearing;

operatii aller-retour, ca o combinare si derulare simultana a primelor doua.

b) Functie de obiectul operatiunii de switch:

operatii de switch cu marfa;

operatii de switch cu caracter financiar, prin care se creeaza sau cedeaza pozitii de clearing desi nu au avut loc inca schimburi de marfuri intre cei doi parteneri ai acordului de clearing.

c) Dupa numarul participantilor la operatiunile de switch:

operatii de switch simple (normale sau primare), la care participa numai trei tari, doua semnatare ale acordului si tara terta

operatii de switch in lant sau multiple, la care participa mai mult de trei tari, din care cel putin doua sunt semnatare ale acordului.

Prelucrarea in switch presupune operatiuni deosebit de complexe si dificil de derulat, deoarece adauga la problematica cunoscuta traditional (ce se caracterizeaza prin riscuri cunoscute) alte probleme si riscuri in plus, determinate de specific:

cel putin trei parteneri, din care doi ai acordului clearing;

fluxul de plati si incasari se face in valuta dar si in moneda de clearing;

necesita operatiuni auxiliare (sortare, reetichetare, documente de provenienta, de origine, transport etc.) ce presupun o mare abilitate a firmelor implicate.

Varianta de switch aller este varianta clasica a tehnicii, respectiv forma initiala de aplicare a acestui tip de operatiuni combinate. In varianta sa cea mai simpla, tehnica de switch include urmatoarele componente:

tara B si C ca tari membre ale acordului de clearing si tara A ca tara terta;

in urma fluxului reciproc de marfuri de la B la C, tara C devine debitoare si initiaza switch-ul;

un exportator din tara A se angajeaza sa exporte marfuri pe valuta, (marfuri de valoare egala) in B;

tara C devine obligata fata de exportul din tara A sa achite in valuta valoarea exportului (a datoriei initiale), dar nu are aceasta valuta;

intervine firma specializata in operatiuni de switch, care achita in valuta tarii C datoria fata de exportatorul din A dar preia in schimb soldul excedentar in moneda de clearing de la tara B;[20]

la calcularea pretului de referinta pentru lotul de marfa care lichideaza debitul, deoarece in acest caz se transforma soldul de clearing in valuta, pretul in valuta este totdeauna mai mic decat pretul in moneda de clearing;[21]

diferenta intre cele doua preturi se numeste AGIO si este castigul firmei de switch; poate ajunge 5-30% din valoarea lotului de marfa;

moneda de clearing obtinuta de firma de switch se va folosi ulterior de aceasta pentru a cumpara alte marfuri intr-o operatiune inversa sau va revinde moneda altei tari interesate.

In practica, tara care este debitoare C (sold pasiv) initiaza legatura cu exportatorul din tara A si preia ea insasi marfa pentru a o reexporta si a lichida soldul pasiv. Atat timp cat primeste valuta (de la firma de switch) exportatorul este interesat. Desigur, tara care este debitoare C va pierde indirect o marja din aceste operatiuni dar lichideaza, in acest fel, datoria pentru care nu are nici valuta nici alte marfuri incluse in lista de la acord si care-l intereseaza pe partenerul B. Si tara B sufera, indirect, uneori o pierdere dar mai mica comparativ cu tara C – ca o parte din AGIO – dar ramane in schimb cu datoria incasata si cu o marfa care o intereseaza, pe care altfel nu ar fi putut s-o obtina decat apeland la valuta forte.

Intr-o operatiune switch retour tehnica se initiaza de tara cu sold activ (creditoare) si genereaza o diferenta nefavorabila de pret numita DISAGIO, care se suporta in principiu de tara initiatoare. Firma de switch achizitioneaza o marfa din tara cu sold pasiv si reexporta aceasta marfa intr-o tara terta dar pe valuta (marfa nu este prevazuta in lista de la acord si nu intereseaza tara creditoare). Plata marfii se face in moneda de clearing, lichidand astfel mai intai excedentul de disponibilitati si obtinand ulterior valuta.

In astfel de cazuri, firma de switch ramane de regula cu disagio (5-40%); totodata se poate implica in alte operatiuni cu valuta obtinuta in contul tarii creditoare, inainte de a achita definitiv datoria initiala. Astfel, se poate implica in a finaliza alte operatii de switch de tip aller sau alte compensari valuta/moneda de clearing.

In varianta unor operatiuni switch de tip aller-retour ar trebui sa se combine doar cele doua variante invocate. In realitate, se initiaza astfel de operatiuni si cu caracter speculativ, pentru a obtine diferente mari intre preturile in valuta si cele in moneda de clearing, ulterior obtinand profituri in valuta.

Operatiunile de switch valutar sunt operatii pur financiare realizate de banci sau alte institutii specializate: au la baza combinarea unor situatii ale diferitelor acorduri de clearing de marfa si servicii, care nu se pot echilibra, mai ales atunci cand tara creditoare scoate la licitatie moneda de clearing pentru a-si activiza fondurile imobilizate.

Astfel de operatiuni pot fi, de asemenea, de tip aller, retour si aller-retour. Castigul bancilor sau al firmelor implicate, bazat pe aceleasi diferente intre devize si monede de cont sau intre diferite monede de clearing, se numeste DISCOUNT.

Recurgerea la tehnicile de switch, in oricare varianta, presupune atat avantaje, cat si unele dezavantaje.

Avantajele acestei operatiuni combinate sunt:

cresc incasarile valutare fara a se face export de substanta nationala;

se obtin unele marfuri din tari dezvoltate, care altfel ar presupune plata in valuta;

cresc beneficiile in valuta ale firmelor implicate;

se evita plata de dobanzi in cazul depasirii creditului tehnic;

se pot transforma in devize unele active in moneda de clearing, active care nu poarta dobanzi sau procentul de dobanda este nesemnificativ;

se creeaza un cadrul mai elastic de negociere in acordurile de clearing, diversificand schimburile comerciale dintre state;

se faciliteaza plasarea unor marfuri indigene la export, nu neaparat conditionat de import;

se influenteaza pozitiv balanta comerciala si procesul de convertibilitate al monedei nationale.

Unele riscuri sau dezavantaje ale tehnicilor de switch sunt:

angajarea operatiunilor este limitata de gasirea partenerilor interesati;

posibilitatea de blocare a contului de clearing, cand disponibilitatile create in faza aller nu se mai pot utiliza pentru faza retour;

caracterul confidential al unor astfel de operatiuni este greu de pastrat, iar legislatia unor tari (membre ale acordurilor de clearing) interzic categoric reexportul.

4.2. Tehnica de lohn

Sunt operatiuni ce imbina caracteristici comerciale si de cooperare internationala in productie, derulandu-se ca o forma specifica a operatiunilor de reexport; se numesc si “comert de manopera” sau “productie la comanda”. Prelucrarea in Lohn este tranzactia desfasurata pe baza contractuala intre doua firme din tari diferite, intre care una din ele executa (fabrica) la comanda un produs dupa modele si desene ale celeilalte firme si sub marca acesteia din urma. In practica afacerilor economice internationale:

firma care lanseaza comanda pentru a se fabrica se numeste ORDONATOR si va indeplini ulterior functia de importator;

firma care primeste comanda si care executa produsul se numeste EXECUTANT si joaca rolul de exportator.

In mod curent, ordonatorii in lohn sunt firme ce poseda marci de prestigiu, bine introduse pe piata mondiala, si care vor sa-si extinda afacerile datorita pozitiei pe care o detin pe aceasta piata. Operatiunile de prelucrare in lohn presupune si unele raporturi de colaborare in productie, motiv pentru care sunt comparabile cu actiunile de cooperare economica si tehnica in afaceri economice internationale. In unele cazuri, stingerea obligatiilor intre cele doua firme se face in produse (materii prime contra produse finite), ceea ce permite compararea operatiunilor in lohn cu contrapartida.

Specific operatiunilor in lohn este faptul ca executarea si fabricarea se face de exportator iar, de regula, ordonatorul asigura nu numai desenele si modelele ci si materii prime, materiale, produse semifinite etc.

Explicarea interesului sau avantajelor pentru apelarea la astfel de operatiuni, difera:[22]

a) la exportator:

realizeaza o productie fizica ridicata desi nu are materii prime, materiale etc.;

utilizeaza mai complet capacitatile de productie;

mentine ocupata forta de munca, cu implicatii economice si sociale;

isi poate moderniza unele tehnologii, uneori primind si asistenta tehnica;

sporeste calitatea fortei de munca utilizate;

prelucrarea in lohn este o dovada a competitivitatii firmei sale.

b) la ordonator:

isi majoreaza cifra de afaceri (venituri, profit etc.) fara investitii in productie;

obtine un spor al ratei profitului, deoarece de regula nivelul salariilor din tara executorului este mai redus decat cel al salariilor din tara sa;

isi consolideaza pozitia pe piata mondiala, in lupta cu firmele concurente, deoarece acopera alte sectoare cu marfa realizata sub licenta sa;

in mod normal, ordonatorul obtine avantaje mai mari decat executantul, mai ales pe termen lung.

Operatiunile in lohn prezinta si unele riscuri specifice pentru cei doi parteneri:[23]

a) pentru exportator:

intarzieri in transportul si aprovizionarea cu materii prime, materiale etc. ceea ce influenteaza ritmicitatea productiei;

un venit in devize mai redus decat daca ar exporta produse realizate integral de el;

exportul sub marca straina amana promovarea firmei pe piata mondiala in nume si pe cont propriu.

b) pentru ordonator:

executant poate sa nu realizeze integral produse de calitate ridicata, consumand materii prime;

in conditia nerespectarii unor cerinte de calitate, termene de livrare, alte situatii neprevazute (politice, naturale etc.) aceste riscuri de “preiau” de ordonator.

5. Contraprestatiile comerciale si alte operatiuni apropiate de contrapartida

Contraprestatiile comerciale constau in prestarea reciproca, in compensatie, a unor servicii de marketing de catre firme din tari diferite, avand ca efect diminuarea reciproca a cheltuielilor totale de desfacere a unui produs. Se include in categoria unor astfel de tranzactii:

schimbul reciproc de informatii comerciale privind piata autohtona;

studierea in comun a conjuncturii de pe piata mondiala, fie prin infiintarea unui oficiu comun de studiere, fie prin studierea separata a unor zone geografice si insumarea rezultatelor;

reprezentarea reciproca in domeniul aprovizionarii si desfacerii unor produse.

Intre alte forme de comert international incluzand si elemente specifice contrapartidei, amintim:

tranzactiile pentru facilitarea unor importuri de materii prime: in domeniul extractiv, tehnica asemanare cu buy-back, insa cand se doreste o sursa certa de aprovizionare si se achita devize de importator si dupa terminarea investitiei;

valuta blocata: tehnica aplicata in industria cinematografica, cand repatrierea unor profituri sau dividende in valuta forte este dificila, se achizitioneaza in moneda nationala anumite produse ce se vor plasa pe piata mondiala in devize.

6. Reexportul

Reexportul consta in cumpararea dintr-o tara si revanzarea in alta tara a unei marfi pentru a obtine o diferenta de pret ce acopera toate cheltuielile ocazionate si asigura un profit. De-a lungul istoriei unele tari au realizat averi deosebite din reexport (Anglia, Spania, Portugalia etc.), iar in perioada contemporana reexportul combinat cu tehnici de switch, lohn etc. asigura profituri considerabile pentru alte tari (Belgia, Olanda, Austria etc.).[24]

Promovarea reexportului se explica astfel:[25]

faciliteaza tranzactii comerciale pe unele fluxuri prohibite prin embargouri, alte bariere etc.;

se exporta produse indigene imbunatatite cu importuri de completare;

se finalizeaza unele contracte, de export atunci cand oferta indigena este insuficienta se cumpara marfa din alta tara, marfa care se “naturalizeaza” si se revinde.

Operatiunile de reexport se pot clasifica dupa cum urmeaza:[26]

Reexportul efectuat pentru a obtine profit comercial: prin exploatarea unor diferente mari aparute intre preturile de pe diferite piete, determinate de factorul timp si spatiu. In acest caz, reexportatorul incheie doua contracte separate: unul de import cu exportatorul si altul de export cu importatorul, cei doi necunoscandu-se si neputand angaja relatii directe, din diferite motive. Se apeleaza, uneori, la circuite prin zone sau porturi libere, scutind marfa de taxe vamale si alte obligatii fiscale.

Reexport efectuat pentru a promova relatiile comerciale reciproce: cand unul dintre partenerii dintr-un acord de clearing are nevoie de marfa tarii A dar nu are valuta sau marfa care sa se poata valorifica pe piata interna din tara A. Partenerul din tara A va face livrarea, va prelua un lot de marfa care nu-l intereseaza, dar obtine acordul sa-l reexporte pe o piata terta, daca va gasi un client potential.

Reexport efectuat pe baza importului de completare a productiei fabricate pentru export: cand produsul final se va exporta intr-o alta tara decat cea din care s‑a facut importul de subansamble (in general: la masini, instalatii, echipamente etc.).

Reexport cu scopul de a testa o piata: pe aceasta se vor exporta ulterior marfuri ce provin din tara reexportatorului si/sau tara de origine.

Mecanismul operatiunilor de reexport include:

un contract de import;

un contract de export;

deschiderea de acreditiv;

livrarea de marfa direct sau tranzitand tara reexportatorului;

plata in valuta convertibila, cel putin pe un flux.

Reexporturile contin insa si unele riscuri specifice, separat de cele comune comertului exterior, astfel:

fluctuatiile valutare angajeaza simultan doua monede;

se efectueaza importul si depozitarea dar nu se mai realizeaza reexportul;

risc dublu de livrare;

preturile aplicate sufera o “operare dubla” in privinta taxelor vamale etc.

Pentru promovarea cu succes a reexporturilor este necesara o baza materiala larga: fonduri, acces la credite, depozite in tara, depozite in zone libere, etc. Este necesara, de asemenea, o buna documentare, surse de informare permanenta, relatii si contacte stranse cu firme sau intermediari de pe piata mondiala, retele de reprezentanti sau filiale (sucursale, agentii etc.). De regula, in operatiunile de reexport se negociaza preturi ferme (fixe) deoarece termenele de derulare sunt reduse. Ca modalitate de plata, in astfel de operatiuni, se recomanda a folosi acreditivul transferabil intre partenerii implicati, acreditiv domiciliat in tara reexportatorului.