Bilantul – procedeu de baza al metodei contabilitatii

Bilantul – procedeu de baza al metodei contabilitatii

Așa cum, deja, s-a menționat, obiectul de studiu al contabilitații il reprezinta

patrimoniul, urmarit sub dublu aspect și anume: al existentei și al sursei de proveniența.

Pentru cunoașterea patrimoniului, contabilitatea, folosește categorii proprii: activ, pasiv, cheltuieli, venituri. In timp ce activul și pasivul sunt structuri specifice relațiilor de investire și finan 212c28c țare a elementelor patrimoniale, cheltuielile și veniturile sunt structuri specifice relațiilor de transformare a elementelor patrimoniale in procesele eonomice organizate și desfașurate de intreprinderile titulare de patrimoniu.

1. Patrimoniul agenților economici

A. In sens general, patrimoniul reprezinta totalitatea bunurilor aparținand unei persoane fizice sau juridice, ce sunt dobandite in raporturile de drepturi și obligații pe care le are.

B. In sens economic (contabil), patrimoniul este format din elemente materiale și nemateriale ce pot fi exprimate valoric sub forma capitalului, care, din punctul de vedere al consumului, investiției și inlocuirii, imbraca doua forme:

- capitalul fix: bunuri economice și creanțe investite pe o

perioada mai mare de 1 an =

= Active imobilizate Activul firmei

- capital circulant: bunuri economice și creanțe

investite pe o perioada mai mica de 1 an=

= Active circulante

Din punctul de vedere al sursei de proveniența, patrimoniul imbraca, de asemenea, doua forme:

- capital propriu, care provine de la proprietari, acționari, asociați).

- capital imprumutat, strain/atras, care provine de la terți.  Pasivul

firmei

Intre cele doua laturi ale capitlului exista un echilibru ce poate fi redat astfel: 

Explicații: Creanțe = tot ce firma are de primit sau de luat: Obligații (datorii) =tot ce firma are de dat

PATRIMONIU

OBLIGAȚII

FIRMA= =titular de drepturi și obligații

C. Sub aspect juridic patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor și obligațiilor ce aparțin unei persoane, exprimate valoric,( in bani):

	Drepturi de proprietate (bani și bunuri economice)			Drepturi de creanta (creanțe)					Obligații fața de terți (fața de alții)
							Obligații fața de proprietari (sau acționari)

Bilanțul contabil

Dupa cum s-a putut deduce din informațiile prezentate, bilanțul contabil reda situația eementelor patrimoniale la un moment dat, fiind „o fotografie a patrimoniului la sfarșitul unei perioade” (Ion Negescu, Logica inregistrarilor contabile, Edit. Econ., Buc. 1997, p.21).

Activitatea unei firme este supusa observarii și inregistrarii contabile pe segmente de 12 luni, perioada numita exercițiu financiar. Aceasta incepe la 1 ianuarie și se sfarșește la 31 decembrie, suprapunandu-se, potrivit legislației noastre, cu anul calendaristic.

La inchiderea fiecarui exercițiu financiar se intocmește bilanțul contabil prin care se determina situația patrimoniului, situația financiara si rezultatele economice obținute de firma in exercițiul financiar respectiv.

Termenul de bilanț vine de la cuvantul italienesc bilancia (cu originea in latina: bi=cu doua, lanx=taler), adica balanța cu doua talere, in sensul ca valori de marime egala stau fața in fața, egalandu-se reciproc. Intr-unul din talere apare valoarea activului, iar in celalalt valoarea pasivului bilanțului.

De asemenea, in bilanț este consemnat rezultatul exercițiului financiar sub forma de profit sau de pierdere. Pierderea se trece in activul bilanțului, iar profitul in pasivul bilanțului.

Simplificand, bilanțul reprezinta constatarea la o data t, a ceea ce intreprinderea poseda (activ) și a ceea ce datoreaza (pasiv=capitaluri proprii și datorii).

Bilanțul este tabloul sau situația care evidențiaza patrimoniul in expresie valorica la un moment dat, prin echilibrul dintre bunurile economice și sursele de finanțare, precum și pierderea sau profitul (adica rezultatul activitații intreprinderii pana la momentul respectiv).

Conform dicționarului explicativ al limbii romane, bilanțul contabil este un tablou al activului și pasivului unui agent economic, sau al unei activitați financiare pe o anumita perioada de timp. 

Conform reglementarilor din Romania, bilanțul contabil este documentul contabile de sinteza prin care se prezinta elementele de Activ, Datorii și Capitaluri proprii ale entitații (societații comerciale), la incheierea exercițiului financiar, precum și celelalte situații prevazute de cadrul legislativ.

1. Structura bilanțului contabil

Bilanțul contabil evidențiaza cifric și in etalon monetar echilibrul dintre bunurile economice și sursele lor de finanțare precum și rezultatele obținute prin investirea și utilizarea capitalului. Structurile prin care bilanțul realizeaza dubla reprezentare a patrimoniului sunt cele de ACTIV și PASIV.

A)   Activul bilanțier

Prin compoziția sa activul evidențiaza destinația și lichiditatea bunurilor

economice (perioada de transformare in bani).

Dupa aceste criterii se disting urmatoarele categorii de active:active imobilizate și active circulante, grupare ce corespunde, in plan economic, gruparii activelor in capital fix și capital circulant, dupa criteriul modului specific in care se consuma și inlocuiesc respectivele elemente de patrimoniu.

In alți termeni, activele reprezinta resurse controlate de intreprindere ca rezultat al unor activitați și evenimente trecute și de la care se așteapta generarea unor beneficii economice viitoare pentru intreprindere, adica creșterea potențialului sau de a contribui la fluxul de numerar sau echivalente de numerar catre sine.

a.1). Activele imobilizate (imobilizari, bunuri imobile)

Cuprind toate acele valori și bunuri economice de investire generatoare de beneficii economice viitoare, a caror perioada de utilizare și lichidare este mai mare de 1 an, deci nu se consuma la prima intrebuințare, iși transfera trepatat valoarea asupra bunurilor create cu ajutorul lor, nefiind destinate comercializarii.

Activele imobilizate se grupeaza astfel:

• imbilizari necorporale (nemateriale sau intangibile)
• imobilizari corporale (fixe sau tangibile)
• imobilizari financiare (investiții financiare pe termen lung)

a.1.1. Imobilizarile necorporale, denumite și active intangibile cuprind toate acele valori economice de investiție care nu au forma materiala, fizica, corporala (fiind totodata nemonetare) și care sunt urmatoarele:

cheltuieli de constituire: cheltuieli cu inființarea, dezvoltarea sau fuziunea

unitaților patrimoniale (taxe de inregistrare și inmatriculare, cheltuieli privind emiterea și vanzarea de acțiuni, de prospectare a pieței și publicitate), toate aceste cheltuieli nefigurand in bilanț ci in contul de profit și pierdere.

Cheltuieli de cercetare aplicata și dezvoltare cuprind resursele

economice alocate pentru tehnologii noi, produse noi și investiții utile pentru activitatea viitoare și care se amortizeaza in maximum 5 ani.

Concesii, brevete, licențe, marci de fabrica și alte drepturi similare

toate cheltuielile efectuate pentru achiziționarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitati sau serviciu, a unui brevet, Know-how, licențe, marci de fabrica și alte drepturi de proprietate industriala și intelectuala.

Fondul comercial: cheltuieli pentru menținerea sau dezvoltarea potențialului

de activitate al intreprinderii: clientela, firma, segmentele de piața, vadul comercial, emblema, concurența, alte cheltuieli comerciale.

a.1. Imobilizarile corporale (active fixe tangibile) Cuprind bunurile materiale de folosința indelungata in activitatea intreprinderii. Ele cuprind elementele de patrimoniu ce definesc capacitatea tehnica de producție și comercializare a intreprinderii. Ele se gasesc sub forma de terenuri și mijloace fixe (cladiri, construcții speciale, mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport, animale, plantații, unelte, dispozitive, mobilier, aparatura de birotica).

Caracteristica esențiala a imobilizarilor corporale este aceea ca au o valoare mai mare decat limita stabilita de lege și o durata de utilizare mai mare de 1 an.

Activele imobilizate corporale iși pierd din valoare prin utilizare, sau sub acțiunea agenților naturali, sau a progresului tehnic, trebuind sa fie recuperate, proces care, in contabilitate se numește amortizare.

a.1.3. Imobilizarile financiare (investiții financiare pe termen lung)

Cuprind valorile financiare investite de intreprindere in patrimoniul altor societați sub forma de titluri de valoare, creanțe atașate participanților, imprumuturi acordate altor entitați, alte investiții și imprumuturi.

Titlurile de participare (de valoare) sunt acțiuni, parți sociale, sau alte

valori investite de titularul de patrimoniu in capitalul altor firme și pentru care firma investitoare primește o parte din profitul acestora sub forma dividendelor. Parțile sociale reprezinta valoarea bunurilor aduse in societate pentru formarea capitalului acesteia. Amortizarea lor se face prin dividendele obținute.

Creanțe imobilizate sunt drepturi generate de operația de acordare de

imprumuturi pe termen lung sau mediu, intreprinderilor asociate sau cu care intreprinderea are o relație de participare (filialele).

Activele proprii dobandite cu intenția de a fi deținute pe o perioada mai mare de 1 an stabilita cu ocazia achiziției sau reclasarii, figureaza in contabilitate cu denumirea de acțiuni proprii imobilizate.

Alte imobilizari financiare sunt depozite pe termen lung sub forma

disponibilitaților in conturile bancare sau ale altor instituții financiare, ori a diponibilitaților acumulate pentru efectuarea unor plați importante prevazute in perioada urmatoare, disponibilitați pentru care unitatea primește dobanzi.

a. Activele circulante

Sunt denumite și active curente și cuprind toate activele de expolatare și cele de trezorerie cu durata de lichiditate mai mica de 1 an. Ele iși schimba forma materiala și utilitatea (marfa, creanțe, bani), in cadrul ciclului economic al patrimoniului. Astfel in faza de aprovizionare activele circulante sub forma de bani se transforma in stocuri de materii prime și materiale; in faza de producție, stocurile de materii prime și materiale se consuma integral rezultand stocuri și producție in curs de execuție, care, dupa ultima prelucrare, devin produse finite; in faza de desfacere acestea sunt vandute clienților generand drepturi fața de aceștia.

In raport cu forma pe care o imbraca și cu destinația pe care o capata in cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se impart astfel:

• stocuri și producție in curs de execuție, sunt valori economice care prin natura lor si destinație sunt folosite ca materii prime și materiale consumabile, producții in curs de execuție, produse finite și semifabricate, marfuri și ambalaje aflate in depozite spre vanzare.

Tot din aceasta categorie fac parte și obiectele de inventar, adica bunuri ca: echipamente de producție, echipament de lucru, scule, instrumente, dispozitive, mecanisme, verificatoare cu destinații speciale, etc.

• Creanțe sau valori in curs de decontare sunt valori economice date altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmeaza sa se primeasca un echivalent valoric(o suma de bani, o lucrare, un serviciu). Persoanele care au beneficiat de valoarea avansata și care urmeaza sa dea echivalentul valoric se numesc debitori. Toți debitorii unitații sunt delimitați prin structura numita clienți și valori asimilate.

Clienții reprezinta creanțele fața de terți determinate de vanzarea pe credit a bunurilor materiale, lucrarilor și serviciilor ce fac obiectul activitații intreprinderii.

Creanțele intreprinderii sunt o resursa controlata de intreprindere ca rezultat al unui eveniment anterior de la care sunt așteptate beneficii ulterioare pentru intreprindere.

Vanzarile de bunuri și servicii de catre furnizori genereaza drepturi de creanța asupra cumparatorilor.

Creanțele se clasifica dupa diferite criterii:

dupa natura operațiilor care le genereaza:

creanțe comerciale;

creanțe salariale;

creanțe sociale;

creanțe fiscale;

diverse

Creanțe din vanzari pe credit comercial

dupa nivelul de decontare:

Creanțe din vanzari pe credit cambial

dupa perioada de timp la care se refera:

• creanțe și datorii pe termen scurt (cu perioada de decontare mai mica de 1 an)
• Creanțe și datorii pe termen mijlociu (perioada de decontare intre 1 și 5 ani)
• Creanțe și datorii pe termen lung (cu perioada de decontare mai mare de

5 ani).

• Investiții financiare pe termen scurt sau titluri de plasament sunt titluri de valoare (acțiuni și obligațiuni), achiziționate in vederea realizarii unui caștig pe termen scurt , caștig obținut in momentul vanzarii lor. Perioada de rotație a lor este de pana la 1 an. Tot in aceasta categorie, intra și acțiunile și obligațiunile proprii rascumparate temporar in vederea atribuirii lor catre salariații societații, regularizarii cursului la bursa sau reducerii capitalului, precum și instrumentele de trezorerie (bonuri de tezaur), achiziționate cu scopul protejarii disponibilitaților banești, sau de a realiza operațiuni speculative.

• Disponibilitațile banești sau casa și conturi la banci sunt valori economice care imbraca forma de bani sau indeplinesc funcția de bani. Ele includ:

valori de incasat cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la

banci, disponibilitați banești in lei sau valuta;

casa include disponibilitați banești in lei sau in devize aflate in casieria

unitații, precum și alte valori (timbre poștale, fiscale, bilete de calatorie, bilete de tratament, etc);

acreditive : surse rezervate in contul de la banca in vederea achitarii

obligațiilor fața de anumiți furnizori;

avansurile de trezorerie: sumele in numerar, puse la dispoziția personalului

sau a terților in vederea efectuarii unor plați in favoarea entitații.

B. Pasivul bilanțier

Pasivul patrimoniului reprezinta sursele sau resursele de finanțare a bunurilor economice sau drepturile și obligațiile, ca elemente patrimoniale cu valoare negativa.

Prin compoziția sa, pasivul evidențiaza modul de finanțare a surselor economice (finanțare proprie, finanțare straina) și gradul de exicibilitate (termenul de decontare, scadența ( < sau >1 an). Finanțarea se refera la modul de acoperire și de susținere financiara a activului patrimonial. (M.Ristea, O. Calin, Bazele contabilitații, Buc., 2003, p.63.).

Pentru procurarea bunurilor sau mijloacelor economice o intreprindere folosește finanțare proprie (capital propriu) și finanțare straina (capital strain sau datorii).

Corespunzator celor doua moduri de finanțare, pasivul patrimonial se imparte in: capital propriu și datorii. La aceasta se adauga pasivele sub forma provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.

Ținand cont de termenul de decontare (adica de exigibilitatea lor) sursele de finanțare (adica pasivul patrimonial), se impart in:

capital permanent, format din capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și datorii pe termen lung;

datorii pe termen scurt,sau curente, adica datorii cu termen de decontare mai mic sau egal cu 1 an.

b.1. Capitalurile proprii

Concret, capitalurile proprii se delimiteaza prin: capitalul individual sau social; primele de capital; rezerve din reevaluare; rezervele intreprinderii; rezultatul reportat; rezultatul exercitiului; subventiile pentru investitii; provizioanele reglementate si fondurile proprii cu scop determinat.

La intreprinderile individuale constituirea capitalului se face prin aportul personal al proprietarului, iar la societatile comerciale, prin aportul in numerar sau/si in natura al asociatilor. Capitalul social al acestora se diferentiaza in:

Capital subscris nevarsat: capital pe care proprietarii s-au angajat sa-l

puna la dispozitia intreprinderii cu ocazia infiintarii.

Capital subscris varsat: partea din capitalul care a fost fizic, depusa de

catre proprietari la dispozitia unitatii. Pe parcursul functionarii, capitalul se poate majora sau reduce in functie de nevoi.

Primele de capital reprezinta surse datorate cresterii capitalului prin

emisiunea de noi actiuni, prin fuziune sau aporturi in natura. Aceste surse sunt generate de operatiile de crestere a capitalului. Ele sunt de mai multe feluri: prime de emisiune, care apar in cazul majorarii capitalului social prin noi aporturi in numerar; prime de fuziune, care apar in cazul majorarii capitalului social in urma unei fuziuni prin absorbtie; prima de aport, apare in cazul aporturilor in natura ale actionarilor sau asociatilor; prima de conversie a obligatiunilor in actiuni poate sa apara cand obligatiunile se convertesc in actiuni.

Rezervele din reevaluare reprezinta plusurile sau minusurile create prin

reevaluarea oricarui activ. Cu ocazia reevaluarii valoarea activelor poate sa creasca sau sa se micsoreze fata de valoarea contabila anterioara. O data constituite rezervele din reevaluare se mentin cat timp bunurile la care se refera nu au fost amortizate sau vandute.

Rezervele intreprinderii reprezinta profitul sau alte resurse

capitalizate in mod durabil de catre intreprindere si pot fi: rezerve legale (constituite din profitul brut si sunt destinate protejarii capitalului daca exercitiul se incheie cu pierderi); rezerve statutare(fonduri a caror constituire din profitul net a fost stipulata in Statutul societatii sau prin clauze contractuale); rezerve pentru actiuni proprii (resurse de finantate constituite ca echivalent al valorii actiunilor proprii dobandite de societate din propriul ei capital).

Prin pozitia alte rezerve sunt delimitate fondurile create, de obicei, prin

hotararea adunarii generale, din profitul net.

In categoria capitalurilor proprii sunt incluse si rezultatele pozitive sau

negative reportate din anii precedenti, precum si rezultatul net al exercitiului financiar incheiat (venituri minus cheltuili).

Subventiile pentru investitii sunt obtinute de la buget sau alte

intreprinderi interesate, fiind destinate achizitionari de active imobilizate sau pentru a finanta activitatea pe termen lung (ex: prime de dezvoltare pentru intreprinderi care creeaza noi locuri de munca).

Provizioanele reglementate sunt prelevari din rezultatele intreprinderii la

timpul prezent, destinate acoperirii cheltuielilor determinate de fluctuatii ale ratei dobanzii, cursului valutar, preturilor.

b. Capitalul strain sau datoriile

Sunt fondurile sau capitalurile furnizate de banci, institutii financiare sau terti pentru care unitatea trebuie sa acorde o contraprestatie sau un echivalent valoric.

Persoanele juridice si fizice fata de care unitatea are obligatii banesti sunt denumite generic creditori.

Datoriile, ca sursa de finantare sunt prezente si functioneaza din momentul nasterii obligatiilor fata de terti si pana in momentul rambursarii sau platii lor. Ele sunt purtatoare de dobanda.

Din masa patrimoniala a datoriilor, mai semnificative sunt urmatoarele:

Datoriile financiare sunt creditele primite de la banci si alte institutii

financiare si imprumuturile din emisiunea si vanzarea de actiuni si obligatiuni.

Creditele primite de la banci si alte institutii financiare pot fi pe termen lung, mijlociu si scurt (credite de trezorerie), si sunt purtatoare de dobanzi si garantate prin activele intreprinderii.

Datoriile comerciale se creaza in cadrul relatiilor de decontare cu

Furnizorii, pentru aprovizionari de bunuri materiale, lucrari, servicii primite. Se delimiteaza patrimonial sub forma furnizorilor si efectelor de platit. Furnizorii sunt datorii echivalente valorii bunurilor materiale, lucrarilor si serviciilor primite de la terti. Efectele de platit sunt titluri de valoare ce atesta obligatia de plata a intreprinderii in relatiile de decontare cu furnizorii.

Datorii fiscale, salariale si sociale:datoriile fiscale sunt sumele datorate

de unitate fata de bugetul statului (ex. impozit pe profit, pe venituri din salarii, pe teren, TVA de plata, etc.); datoriile salariale sunt sumele cuvenite personalului pentru munca prestata; datoriile sociale sunt sumele datorate de angajat si de angajator bugetului consolidat: ex:CAS, contributia la fondul de somaj, CASS, etc.

Datorii fata de asociati reprezinta obligatiile fata de actionari sau asociati

pentru capitalul de rambursat, dividende de plata, etc.

Datorii diverse sunt sume platite ca despagubiri, penalitati datorate tertilor,

sume incasate necuvenit, etc.

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli sunt prelevari din rezultatele

efectuate la inchiderea exercitiului financiar, pe seama cheltuielilor pentru acele elemente de patrimoniu a caror realizare sau plata este probabila, ori pentru cheltuielile ce devin exigibile in perioadele urmatoare. Cazurile tipice de provizioane sunt: litigiile, penalitatile, amenzile, daunele, despagubirile si alte datorii incerte.

Din pasivul bilantier mai fac parte, totodata, pasivele de regularizare care

sunt valori constituite din: subventii pentru investitii (adica surse de finantare alocate de la bugetul statului sau alte intreprinderi interesate, pentru procurarea sau producerea de echipamente sau bunuri de natura imobilizarior) si din venituri inregistrate in avans (adica incasate inainte de data inchiderii exercitiului, dar care se refera la un exercitiu financiar ulterior, Exemplu: chirii incasate in avans, abonamente, dobanzi incasate anticipat, etc.

Modele privind bilantul contabil

Bilantul contabil poate fi prezentat sub doua forme:

a) forma tabel (cu sectiuni separate)

b) forma lista (forma adoptata de reglementarile romanesti), care nu evidentiaza distinct activele si pasivele unitatii, ci acestea sunt enumerate astfel incat la sfarsit apare capitalul propriu, neangajat in datorii.

a) Tinand cont ca ACTIVUL este constituit din bunurile economice, iar PASIVUL reflecta sursele de finantare, precum si de faptul ca in bilant este reflectat si rezultatul exercitiului financiar (profit sau pierdere), forma tabel cea mai generala a bilantului arata ca in tabelul urmator:

BILANT CONTABIL

incheiat la data de.

Se impune precizarea ca in bilantul in forma tabel, in cadrul activului, elementele multimii sunt grupate in functie de destinatia acestora si de gradul de lichiditate in: active imobilizate, active circulante si active de regularizare si asimilate. In cadrul pasivului elementele multimii sunt grupate in functie de caile de formare in: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri si cheltuieli si pasive de regularizare, iar in functie de gradul de exigibilitate, in surse permanente (datorii pe termen lung) si in surse curente (datorii pe termen scurt).

Totodata, in modelul de contabilitate anglo-saxon, ordinea de dispunere a pozitiilor in activul bilantului este inversa lichiditatilor, adica de la cele mai putin lichide (cum sunt imobilizarile necorporale), catre disponibilitatile banesti care au gradul maxim de lichiditate, imbracand deja forma bani. In ce priveste pasivul bilantului, ordinea este inversa exigibilitatii surselor de finantare, adica incepand cu elementele capitalului propriu, continuand cu datoriile pe termen lung si cu cele curente (pe termen scurt). Deci activele se trec in ordinea descrescatoare a lichiditatii, iar pasivele in ordinea descrescatoare a exigibilitatii lor.

Pe baza analizei de mai sus, modelul de principiu, sub foma tabel al bilantului apare ca in tabelul de mai jos:

Bilant contabil incheiat la 31.1 N:

(forma tabel)

Aceasta forma a bilantului se intemeiaza pe ecuatia fundamentala:

ACTIV = PASIV

(Capital propriu + datorii)