CADRUL GENERAL AL AUDITULUI FINANCIAR

Cadrul general de care trebuie sa se tina cont la fiecare audit se refera la:

Planificarea, controlul si înregistrarea auditului.

Auditorul (persoana fizica sau firma de audit) trebuie sa planifice, sa controleze si sa înregistreze corespunzator activitatea sa. Pentru fiecare audit se întocmeste un dosare curent de audit, care contine informatii relevante pentru perioada financiara aflata în analiza si un dosar permanent, care contine documente cu semnificatie permanenta pentru audit.

Evaluarea Sistemului contabil si de control intern.

Auditorul trebuie sa identifice, sa analizeze si sa evalueze, sistemul informational al societatii, modul de organizare si de conducere al contabilitatii, înregistrarea si contabilizarea tranzactiilor, si modul de transpunere al acestora în situatiile financiare ale societatii.

De asemenea trebuie testat si evaluat si sistemul de control si de audit intern, în vederea furnizarii de informatii pe care auditorul se poate baza.

Probele de audit.

Auditorul trebuie sa obtina probe suficiente si adecvate, pe baza carora sa-si poata formula opinia.

Raportarea

Înainte de a întocmi raportul de audit, întreaga activitate de audit trebuie revizuita si facute ajustarile necesare pe baza evaluarii concluziilor.

Raportul de audit trebuie sa contina o varianta clara a opiniei.

Acceptarea misiunii se audit

Pentru fiecare client de audit, auditorul are obligatia de a întocmi o scrisoare de angajament (contract). Instructiunile referitoare la convenirea termenilor angajamentului si a continutului scrisorii (contractului) sunt prezentate de Standardul de audit 210 "Termenii angajamentului de audit." Scrisoarea de angajament cuprinde conditiile stabilite si acceptate de parti (auditor si client) referitoare la desfasurarea auditului si ajuta la evitarea unor eventuale neîtelegeri ce ar putea aparea pe parcurs.

Nu exista un model standard al formei si continutului scrisorii de angajament (contract), aceasta putând diferi de la un client la altul, dar ea trebuie sa cuprinda elemente referitoare la:

Obiectivul auditarii situatiilor financiare-exprimarea unei opinii asupr 737g68h a situatiilor fianciare pentru perioada auditata;

Responsabilitatea administratiei societatii auditate pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare;

Aria de aplicabilitate a auditului, incluzând referiri la legislatia si regulile aplicabile, sau hotarârile organismelor profesionale la care auditorul adera;

Forma oricarui raport sau a altui mod de comunicare a rezultatelor angajamentului;

Limitarile auditului datorate verificarilor prin sondaj, pe baza de teste, precum si limitarile sistemului contabil si al controlului intern, fac posibila existenta unui risc inevitabil ca unele erori semnificative sa nu fie descoperite;

Accesul nerestrictionat al auditorului la orice informatii, registre, înregistrari si documente ale clientului;

Acorduri privind planificarea si termenul auditului;

Acorduri privind implicarea auditorilor interni si a altor persoane din personalul clientului;

Acorduri privind implicarea altor auditori si experti în unele aspecte ale auditului;

Descrierea oricarei alte scrisori sau raport pe care auditorul o poate emite catre client;

Orice restrictie asupra raspunderii auditorului când exista o asemenea posibilitate;

Cerere catre client pentru obtinerea confirmarii conditiilor cuprinse în scrisoarea angajament;

Baza de calcul a onorariului si a oricarui aranjament de plata, modalitatile si termenele de plata;

Auditorul nu trebuie sa accepte nici o schimbare a conditiilor precizate în scrisoarea de angajament (contract), daca nu exista o justificare rationala pentru aceasta. Un exemplu justificat, ar fi în cazul în care auditorul nu poate obtine probe suficiente si adecvate privind creantele, si clientul cere o modificare a conditiilor de angajament pentru o revizuire a creantelor, pentru a evita o opinie de audit cu rezerve sau imposibilitatea exprimarii unei opinii.

În cazul în care termenii de angajament sunt schimbati, atât auditorul cât si clientul trebuie sa-si dea acordul pentru noii termeni.

Daca auditorul considera ca nu poate accepta o schimbare de angajament, si nu i se permite sa continue angajamentul initial, el trebuie sa se retraga, analizând daca exista orice obligatie contractuala sau de alt fel, si sa raporteze altor parti, cum ar fi Consiliul de Administratie sau actionarilor, cauzele care au dus la retragerea sa.

În cazul în se auditeaza clienti care au mai fost auditati, auditorii trebuie sa revizuiasca termenii de angajament si sa faca orice modificare a acestora în scris.

Factorii care determina o revizuire a scrisorii de angajament se refera la urmatoarele aspecte:

modificari în structura Consiliului de Administratie al clientului, consiliul director sau modificari ale comitetului de audit;

modificari semnificative în capitalurile proprii;

modificari semnificative în natura si dimensiunea afacerii clientului;

modificarea cerintelor legale si/sau a standardelor profesionale.

Planificarea auditului

Planificarea unei misiuni de audit este elaborarea unei strategii generale si a unei abordari detaliate pentru natura, durata si marimea preconizata a auditului, astfel încât acesta sa fie efectuat într-un mod eficient.

Planificarea adecvata a activitatii de audit, asigura focalizarea atentiei pe domeniile importante de audit, identificarea problemelor potentiale, repartizarea sarcinilor pe asistenti si operativitatea activitatii.

Obiectivele planificarii activitatii de audit sunt:

asigurarea ca s-a acordat atentia cuvenita diverselor domenii de audit;

asigurarea ca s-au identificat problemele potentiale;

facilitarea procesului de control permanent al activitatii de audit;

facilitarea procesului de revizuire finala a auditului

Auditorul trebuie sa elaboreze si documenteze un plan global de audit care sa descrie aria de aplicabilitate preconizata si procedeul de auditare.

Acest plan are menirea de a cuprinde informatii necesare îndrumarii în ce priveste modul de efectuare a auditului. Marimea si consistenta planului de audit variaza inevitabil în functie de marimea si complexitatea activitatii clientului auditat.

Problemele care trebuiesc avute în vedere la elaborarea unui plan de audit include:

• cunoasterea activitatii clientului;
• stabilirea pragului de semnificatie;
• calcularea riscurilor;
• natura, durata si marimea procedurilor;
• coordonarea, îndrumarea, vizarea si revizuirea;
• identificarea problemelor specifice, cum ar fi principiul continuitatii activitatii, cerinte de ordin legal,etc;
• modificari ale activitatii de audit planificate.

Pe toata durata desfasurarii auditului activitatea de planificare trebuie revizuita, si corectata sau completata cu problemele care apar pe parcurs.

Cunoasterea activitatii clientului

O problema cheie a fiecarei misiuni de audit este ca auditorul si personalul sau sa demonstreze o cunoastere a clientului.

Standardul de audit 310 " Cunoasterea clientului", furnizeaza instructiuni referitoare la ceea ce înseamna sa cunosti un client, fara a indica modul în care aceasta cunoastere este obtinuta sau documentata în dosarul permanent de audit. Cunostinte preliminare despre client, referitoare la sectorul de activitate, complexitatea operatiunilor, structura organizatorica, structura capitalului, conducere, trebuiesc obtinute de auditor înaintea acceptarii unui angajament, pentru a putea sa evalueze daca se poate obtine un nivel de cunoastere adecvat pentru efectuarea auditului. Dupa acceptarea angajamentului, se va proceda la obtinerea de informatii mai detaliate, care vor fi evaluate si actualizate.

Principalele aspecte care trebuiesc avute în vedere pentru cunoasterea clientului se refera la :

a) Factori economici generali

• Nivelul general al activitatii economice (recesiune sau crestere economica)
• Ratele dobânzii si disponibilitatea finantarii;
• Inflatia;
• Politicile guvernamentale:

-monetare;

-fiscale;

-programe guvernamentale de stimulare a anumitor sectoare;

-restrictii comerciale;

• Ratele de schimb valutar si controlul acestora.

b) Sectorul de activitate în care îsi desfasoara clientul activitatea-conditii ce afecteaza activitatea clientului

• Piata si competitia;
• Tipul de activitati-ciclice sau sezoniere;
• Riscul afacerii;
• Gradul de tehnologizare;
• Factorii endogeni si exogeni ce influenteaza activitatea (reducerea cererii pe piata, capacitate de productie în exces, seceta prelungita, fluctuatia masiva a preturilor);
• Indicatori cheie si statistici de operare;
• Cerinte si probleme legate de mediu;
• Furnizarea si costurile energiei;
• Practici specifice sau unice (metode si practici contabile,
• Contractele de munca, metode de finantare etc)

c) Date despre entitatea patrimoniala

1. Actionari si management-informatii importante

Tipul entitatii-privata, publica, guvernamentala (schimbari recente sau planificate)

• Actionarii si partile afiliate (tipul capitalului-privat, stat, mixt(stat si privat), autohton, strain, mixt(autohton si strain);
• Structura capitalului (istoric, schimbare recenta sau planificata);
• Structura organizatorica (filiale, sucursale, puncte de lucru);
• Structura grupului;
• Consiliul de administratie:

-structura;

-experienta si reputatia profesionala a membrilor;

-independenta fata de actionari;

-limite de competenta;

-frecventa sedintelor;

-existenta unei politici de conduita corporatista;

-schimbarea consultantilor profesionisti (avocati, consultanti fiscali, experti contabili).

Conducerea executiva:

-experienta si reputatia;

-cifra de afaceri;

-personalul financiar cheie si statutul sau în organizatie;

-personalul compartimentului contabil;

-planuri de stimulente sau prime;

-utilizarea prognozelor si a bugetelor;

-presiuni asupra conducerii efectuate de consiliul de

administratie, actionari, sindicat;

-sisteme informationale ale conducerii.

Obiectivele administratorilor, filozofia si planuri strategice;

Achizitii, fuziuni sau vânzari ale activitatilor (efectuate

recent sau planificate);

Contractele de audit ale filialelor;

Surse si metode de finantare (curente, istorice);

Functia de audit intern-existenta si calitate;

Atitudinea fata de controlul intern.

2. Activitatea entitatii-produse, piete, clienti, furnizori, venituri,

cheltuieli, operatii

• Natura activitatii(lor) desfasurate (productie, prestatii, comercializare de marfuri en-gros en-detail, import-export);
• Dispersia activitatii (geografica);
• Amplasarea facilitatilor de productie, a depozitelor, birourilor;
• Forta de munca (structura:personal de executie, de conducere si administrativ, structura pe vârste si sex, nivelul salariilor, facilitati acordate, planuri de pensii, reglementari guvernamentale)
• Produsele sau serviciile si pietele:

-contracte sau clienti importanti;

-împartirea pietei;

-retele de distributie

-politica de preturi;

-reputatia produselor sau a serviciilor;

-garantii si discounturi acordate;

-strategia si obiectivele de marketing;

• Furnizorii importanti de bunuri si servicii:

-dependenta fata de anumiti furnizori;

-contracte pe termen lung;

-graficul de aprovizionare;

-metode de livrare (just in time);

-importuri;

-termene de plata.

• Stocuri -amplasare, tipuri, cantitati;
• Fransize, licente, patente, brevete;
• Categorii de cheltuieli importante;
• Structura veniturilor;
• Active si obligatii;
• Sistemul informational;
• Legislatia si reglementarile ce afecteaza în mod semnificativ entitatea.

3. Performanta financiara-factorii ce privesc conditiile financiare si

profitabilitatea entitatii

• Politicile contabile- sunt principiile, bazele, metodele, regulile si practicile specifice adoptate de o întreprindere la întocmirea si prezentarea situatiilor financiare (ex.metoda de amortizare-liniara, accelerata, degresiva)
• Tendinte si prognoze ale profitului si a fluxurilor de numerar;
• Acorduri de leasing si alte acorduri financiare;
• Disponibilitatea liniilor de credit;
• Riscuri legate de ratele de schimb valutar si de rata dobânzii;
• Principalii indicatori de performanta;
• Comparatia cu tendintele sectorului de activitate.

4. Mediul de raportare-influente externe ce afecteaza administratorii

în întocmirea situatiilor financiare

• Legislatia;
• Fiscalitatea;
• Cerinte contabile;
• Probleme de evaluare si de prezentare a informatiei specifice afacerii;
• Cerintele de raportare impuse de firma mama;
• Cerinte de raportare în audit;
• Utilizatorii situatiilor financiare.

Cunoasterea clientului reprezinta elementul cheie în procedurile de audit moderne. În cadrul acestei etape, auditorii trebuie sa se familiarizeze cu activitatea si tranzactiile clientului, pentru a întelege ce evenimente si tranzactii au un efect semnificativ asupra activitatii, în vederea evaluarii riscurilor de audit si a stabilirii marimii procedurilor de audit.

În practica, documentatia legata de cunoasterea clientului se afla inclusa în dosarul permanent de audit si cuprinde:

• numele si adresa clientului;
• copii ale documentelor legale ale firmei (certificat de înmatriculare, cod fiscal, statutul societatii cu toate actele aditionale)
• structura organizatorica;
• lista cu portofoliul de clienti si furnizori importanti;
• copii ale situatiilor financiare din anii precedenti;
• informatii din literatura de specialitate legate de sectorul de activitate sau de client;

Pragul de semnificatie si riscul în audit

O problema importanta care trebuie avuta în vedere în cadrul activitatii de planificare a auditului dupa cunoasterea clientului este stabilirea nivelului pragului de semnificatie. Standardul de Audit numarul 320, ofera instructiuni despre conceptul de prag de semnificatie si relatia acestuia cu riscul de audit.

Definirea pragului de semnificatie

Pragul de semnificatie reprezinta importanta relativa a unei parti componente, în contextul situatiilor financiare privite ca întreg.

O parte componenta este considerata semnificativa în doua cazuri:

a)      omisiunea ei ar putea influenta considerabil deciziile luate de utilizatorii raportului de audit;

b)      prezentarea ei eronata ar afecta deciziile luate de utilizatorii raportului de audit.

Pragul de semnificatie depinde deci de marimea omisiunii sau a erorii, fiind mai degraba o limita decât o caracteristica fundamentala calitativa pe care informatia furnizata trebuie sa o aibe pentru a fi utila.

Pragul de semnificatie îl gasim prezent în contextul oricarei situatii individuale din cadrul situatiilor financiare sau la nivelul fiecarui element individual din cadrul acestora.

Obiectivul auditului situatiilor financiare este exprimarea de catre auditor a unei opinii, conform careia situatiile financiare ofera o imagine fidela a tranzactiilor si a pozitiei financiare a entitatii patrimoniale pentru perioada auditata. Prin urmare, pentru a-si putea exprima o opinie, auditorul trebuie sa se asigure ca exista un grad rezonabil de certitudine ca toate elementele componente importante ce ar putea afecta opinia sa au fost luate în consideratie integral. Pentru realizarea acestui deziderat, procedurile de audit trebuiesc concepute în asa fel încât sa furnizeze o asigurare rezonabila ca au fost descoperite toate problemele semnificative, cu impact asupra situatiilor financiare.

Trebuie mentionat faptul ca pragul de semnificatie are un caracter subiectiv, stabilirea lui depinzând de rationamentul profesional al auditorului si de experienta sa.

Calculul pragului de semnificatie

Desi Standardele de Audit indica o arie de aplicabilitate larga pentru determinarea pragului de semnificatie, exista criterii universal acceptate pentru acest calcul validate de practica. În practica aceasta masurare se bazeaza pe proportia din totalul activelor, cifrei de afaceri si din profitul brut, înainte de impozitare, existând si alte criterii care se pot folosi, cum ar fi capitalul propriu sau capitalul de lucru.

Metodologia de calcul a pragului de semnificatie raportata la active, cifra de afaceri si profitul brut, se poate sintetiza în tabelul urmator:

Total active = imobilizari + active circulante

Cifra de afaceri = venituri din productia vânduta+venituri din vânzarea

marfurilor + venituri din subventii de exploatare

Profitul brut = profit din exploatare + profit din activitatea financiara

+profit din activitatea exceptionala

Exemplu de calcul:

I. Total active 300,000lei

Pragul de semnificatie = 300,000x 1% = 3,000 lei-FF(1)

Sau

Pragul de semnificatie = 300,000x 2% = 6,000lei-FF(2)

II. Cifra de afaceri 1,000,000lei

Pragul de semnificatie = 1,000,000 x 0,5% = 5,000 lei-FF(3)

Sau

Pragul de semnificatie = 1,000,000 x 1% = 10,000 lei-FF(4)

III Profitul brut 80,000 lei

Pragul de semnificatie = 80,000 x 5% = 4,000 lei-FF(5)

Sau

Pragul de semnificatie = 80,000 x 10% = 8,000 lei-FF(6)

Nivelul pragului de semnificatie se stabileste de obicei, între valoarea celui mai mic si a celui mai mare din factorii calculati, situându-se în intervalul indicat de factorii 1-6.

În functie de circumstante, de natura activitatii, pragul de semnificatie se poate stabili peste sau sub limitele prezentate, în functie de rationamentul profesional al auditorului.

În cazul în care entitatea patrimoniala auditata înregistreaza pierderi, sau daca se constata ca profitul este prezentat distorsionat, nu se vor lua în considerare la calculul pragului de semnificatie factorii de fiabilitate 5 si 6, utilizându-se alti factori considerati mai adecvati.

Cea mai uzitata metoda în practica pentru calculul pragului de semnificatie este cifra de afaceri:

NPS = CA x 0.5% -factor de fiabilitate 3, unde:

NPS-nivelul pragului de semnificatie

CA-cifra de afaceri.

Elementele pot fi considerate semnificative si din alte considerente decât valoarea lor absoluta, de exemplu:

atunci când se constata o frauda;

când un profit redus se transforma în pierdere;

când valoarea neta a activelor (patrimoniul net) devine negativa;

când un indicator financiar cum ar fi lichiditatea sau solvabilitatea este afectat semnificativ, suferind modificari majore.

Legatura dintre pragul de semnificatie si etapele auditului

Pragul de semnificatie se ia în considerare în doua etape ale auditului si anume:

etapa de planificare-când se stabileste gradul de extindere a testelor si a procedurilor de audit;

etapa de formulare a opiniei-când se evalueaza probele de audit si erorile constatate.

1.Pragul de semnificatie în etapa de planificare

Natura, durata si gradul de extindere a testelor si a procedurilor de audit se stabilesc în etapa de planificare în functie de pragul de semnificatie. În aceasta etapa, auditorul impune un nivel acceptabil al pragului de semnificatie, astfel încât sa se asigure ca poate detecta din punct de vedere cantitativ, informatiile eronate semnificative. Pragul de semnificatie trebuie luat în considerare atât la nivelul global al situatiilor financiare, cât si în relatia cu soldurile conturilor individuale, categoriilor de tranzactii si prezentarilor de informatii. Erorile semnificative trebuiesc abordate atât din punct de vedere cantitativ cât si calitativ. O eroare calitativa ar putea fi descrierea gresita sau improprie a unei politici contabile (exemplu politica de amortizare), iar utilizatorul situatiilor financiare sa fie indus în eroare de descriere si sa ia decizii eronate.

Trebuie mentionat faptul ca în unele situatii trebuiesc verificate si sume care se afla sub pragul de semnificatie, dar care sunt relevante. Un astfel de exemplu este verificarea împrumuturilor acordate conducerii entitatii, sau avansurile date spre decontare salariatiilor. Pentru verificarea remuneratiilor directorilor si a altor elemente sensibile, nu se vor folosi praguri de semnificatie.

În cazul în care angajamentul de audit a fost semnat înaintea elaborarii situatiilor financiare si nu exista estimari sau un buget pentru anul în curs, în etapa de planificare pragul de semnificatie se va stabili be baza datelor din exercitiul anterior si se va revizui dupa ce situatiile financiare vor fi disponibile.

Concluzia este ca pragul de semnificatie stabilit în etapa de planificare, are ca scop stabilirea marimii esantioanelor, a testelor si a procedurilor de audit, astfel încât auditorul sa se asigure ca poate detecta orice eroare semnificativa, care ar putea altera situatiile financiare.

2. Pragul de semnificatie în etapa de formulare a opiniei

Dupa obtinerea probelor de audit, se face o evaluare a acestora si a erorilor constatate sau detectate. În aceasta faza de evaluare, auditorul trebuie sa aprecieze daca totalul informatiilor eronate necorectate care au fost identificate în timpul auditului au un nivel semnificativ.

Daca concluzia sa este ca aceste erori sunt semnificative auditorul poate extinde procedurile de audit sau poate cere conducerii sa ajusteze situatiile financiare. Exista posibilitatea refuzului din partea conducerii de a face ajustarile cerute de auditor. În acest caz în functie de marimea acestor erori si a implicatiilor asupra situatiilor financiare, auditorul are doua alternative:

sa exprime o opinie cu rezerve (calificata) -daca considera ca impactul acestor erori nu este atât de semnificativ si de profund;

sa exprime o opinie contrara -daca considera ca nu este oportuna o opinie cu rezerve, erorile constatate fiind atât de semnificative încât determina o prezentare incorecta sau înselatoare a situatiilor financiare.

Riscul de audit

In cadrul fiecarei misiuni de audit financiar, auditorii sunt supusi riscului de a formula o opinie inadecvata asupra situatiilor financiare.

Standardul de Audit (SA) nr. 400 " Evaluarea riscurilor si a controlului intern", stabileste standarde si ofera instructiuni pentru obtinerea întelegerii sistemelor de contabilitate si a celor de control intern, precum si a riscului de audit.

Definirea riscul de audit

Pe parcursul efectuarii auditului financiar, auditorii se confrunta cu o serie de riscuri intrinseci si extrinseci atât în etapa de culegere, de prelucrare si de tratare a informatiei de audit. Aceste riscuri trebuiesc evaluate permanent de catre auditori si diminuate. Riscul de audit este legat de opinia pe care auditorul trebuie sa o exprime despre situatiile financiare. Formarea acestei opinii si calitatea ei, depind de modul în care este prezentata si reflectata informatia în situatiile financiare, de probabilitatea ca acestea sa nu ascunda erori semnificative si abateri de la principiile contabile, standardele de contabilitate si de la legislatie.

Riscul exprima un pericol, ca o situatie sa se prezinte diferit fata de situatie normala sau una ideala si care poate avea consecinte reale sau potentiale.

Riscul de audit reprezinta riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit incorecte, atunci când situatiile financiare contin informatii eronate semnificative

Componentele riscului de audit (RA)

Riscul de audit poate fi împartit în trei componente:

a)      riscul inerent (RI);

b)      riscul de control (RC);

c)      riscul de nedectare (RN).

Riscul inerent reprezinta posibilitatea ca soldul si/sau rulajul unui cont, sau o categorie de tranzactii sa comporte erori ce pot fi semnificative, fie luate individual, fie cumulate cu erori din alte solduri sau categorii de tranzactii.

Riscul de control este riscul aparitiei unor situatii eronate semnificative în soldul sau rulajul unui cont sau a unor clase de conturi sau într-o categorie de tranzactii, luate fie individual, fie cumulate cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzactii, care nu au fost dedectate în timp util de catre sistemului contabil si de control intern al societatii.

Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale ale auditorilor (proceduri analitice, de fond, teste ale detaliilor aferente tranzactiilor si conturilor), sa nu conduca la descoperirea unor situatii eronate semnificative care se înregistreaza la nivelul soldului unui cont sau a unei clase de conturi, fie luata individual, sau cumulate cu erori din alte solduri sau clase de conturi.

Formula de calcul a riscului de audit (RA) este urmatoarea:

RA=RIxRCxRN

Limita maxima admisa a riscului de audit acceptata de auditor este de 5%. Acest lucru presupune un grad de asigurare de 95%, respectiv ca din 100 de probe, 95 sunt certe si doar 5 din 100 tind (risca) sa nu fie exacte. Gradul de abatere admis fiind de maxim 5%, deci RA ≤ 5%.

Riscul inerent

Riscul inerent se refera la erorile semnificative ce pot apare în rulajul sau soldul unui cont, sau în cadrul unei categorii de tranzactii, luate individual sau cumulate cu erori din alte solduri de cont sau tranzactii, datorate unui sistem contabil si de control inadecvate sau a unor deficiente manageriale de organizare.

Riscul inerent este de doua tipuri:

riscul inerent global sau conjunctural;

riscul inerent specific.

Tabelul cu factorii de risc inerenti considerati adecvati este urmatorul:

Riscul inerent global

Verificarea riscului global sau conjunctural este utilizat pentru a putea clasifica clientii auditati în companii cu risc ridicat, mediu, scazut si foarte scazut.

Pentru evaluarea riscului inerent global se întocmesc liste cu întrebari.

Întrebarile trebuiesc foarte bine formulate, astfel încât un raspuns afirmativ sa reprezinte un factor de risc.

Evaluarea riscului inerent global, presupune evaluarea riscurilor inerente pentru urmatoarele sectiuni:

a)      activitatea societatii auditate;

b)      managementul societatii;

c)      contabilitate;

d)      auditul societatii.

a) Activitatea societatii auditate

In aceasta sectiune se analizeaza factorii care afecteaza activitatea generala a entitatii , inclusiv existenta unor unor motivatii posibile de a manipula cifrele.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru activitatea societatii auditate:

Observam ca din 6 întrebari la care se astepta raspunsul nu, exista doua întrebari la care raspunsul este da, rezulta ca exista doi factori de risc.

Ponderea raspunsurilor pozitive în totalul întrebarilor este de 33.33% (2/6), deci ne încadram în prima linie a tabelului cu factori de risc (2 factori), coloana 2, risc scazut. Riscul inerent conjunctural activitatii clientului este scazut.

b. Managementul societatii

Pentru evaluarea riscului legat de managementul societatii întrebarile sunt legate de trei aspecte, respectiv:

încrederea în competenta echipei manageriale de a conduce societatea;

posibilitatea existentei unor motive de manipulare a rezultatelor;

atitudinea fata de controlul intern.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru managementul societatii auditate:

c) Contabilitatea

Evaluarea riscului conjunctural în cazul contabilitatii are în vedere sistemul contabil precum si competenta si credibilitatea personalului din compartimentul financiar-contabil. Întrebarile sunt foarte directe si nu necesita lamuriri sau explicatii suplimentare.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societatii auditate:

d) Auditul societatii

Aceasta sectiune finala a listei de verificari a riscului inerent global are în vedere evaluarea generala a riscului auditarii, si se refera la cunoasterea de catre auditor a clientului si a relatiilor existente între auditor si client, întrebarile referindu-se strict la aceste aspecte.

Verificarea riscului inerent conjunctural al auditului societatii, nu trebuie confundat cu riscul de audit, primul fiind o parte componenta a riscului de audit.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societatii auditate:

Pentru fiecare sectiune din cele patru prezentate mai sus, se evalueaza riscul inerent conjunctural, apoi se face o evaluare generala a riscului inerent global. În cadrul fiecarei sectiuni, toate întrebarile se considera a contribui în mod egal la aparitia riscului.

În functie de evaluarea riscului inerent global sau conjunctural, entitatea patrimoniala auditata poate fi catalogata ca fiind una cu un risc foarte scazut, scazut, mediu sau ridicat.

Relatia de calcul pentru riscul inerent global este urmatoarea:

RIG = RIGAS x RIGM x RIGC x RIGAS, unde:

RI-riscul inerent global sau conjunctural

RIGAS-riscul inerent global al activitatii societatii

RIGAM-riscul inerent global al managementului societatii

RIGC-riscul inerent global al auditului societatii.

Riscul inerent specific este riscul care apare la nivelul soldurilor de cont, al tranzactiilor, si reprezinta posibilitatea producerii unei erori semnificative într-un domeniu particular, datorita unei probleme specifice aparute în domeniul respectiv.

Exista sase întrebari standard care ajuta la evaluarea de catre auditor a riscului inerent specific. Întrebarile se concentreaza pe stabilirea cauzei aparitiei unei erori, si nu doar asupra posibilitatii aparitiei acestora.

Concomitent cu întrebarile sunt prezentate si situatii ce pot conduce la aparitia unui risc specific aferent platilor efectuate prin banca si în numerar. Exemplele au un caracter ilustrativ, nicidecum exhaustiv:

Î₁-Sistem predispus la erori/sistem neadecvat/sistem manual ?

-sistem necomputerizat supus greselii factorului uman;

-nu exista o separare adecvata a sarcinilor;

-nu se face reconcilierea permanenta a extraselor de banca

cu soldurile din balanta de verificare;

-evidenta nu se tine în mod cronologic si sistematic;

-nu exista un manual cu înregistrarile contabile;

-reconcilieri de conturi necorespunzatoare (solduri incorecte, stornari neinvestigate).

Î₂-Exista o persoana care tine evidenta contabila sau un contabil

incompetent responsabil cu acel domeniu?

-contabilul care tine contul "cassa" face si operatiuni cu

numerar (încasari, plati);

-contabilul care înregistreaza banca în valuta nu tine si

evidenta în valuta, neavând nici un control al corectitudinii

soldului contului;

Î₃-Tranzactii complexe (punându-se accentul pe natura tranzactiei

reale si nu pe modul cum aceasta este contabilizata)?

-tranzactii pe piata monetara;

-tranzactii complexe cu valuta (contracte forward, futures)

Î₄-Societatea este susceptibila în ceea ce priveste pierderile/alocarea

necorespunzatoare a fondurilor/frauda?

-sustrageri de bani în numerar prin plati fara documente;

-acordarea de sume nejustificate conducerii;

-susceptibilitate de frauda prin transferuri bancare nelegale.

Î₅-Este utilizat din plin rationamentul profesional?

-valute multiple, mai ales când ratele se obtin cu ajutorul

calcului prin EURO.

Î₆-Tranzactii neobisnuite (natura tranzactiei sau natura operatiunii

de procesare în afara sistemului)?

-plati în numerar neînregistrate în registrul de casa si tinerea

unor evidente extracontabile;

-împrumuturi semnificative de bani catre firme cu care nu se

afla în relatii de afaceri si fara documente;

-încasarea de numerar si neevidentierea în registrul de casa;

-ridicarea de numerar din banca si netrecerea prin caserie,

înregistrându-se tranzactia eronat pe costuri.

Riscul de control reprezinta probabilitatea aparitiei unor erori semnificative la nivelul soldului unui cont luat individual, sau cumulat cu alte solduri, sau la nivelul înregistrarilor contabile,