Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CONTABILITATEA OPERATIILOR PRIVIND EFECTELE COMERCIALE

Contabilitate


CONTABILITATEA OPERAŢIILOR PRIVIND EFECTELE COMERCIALE

Efectele comerciale reprezinta titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat, care atesta, dupa



caz, datorii - creante în cadrul relatiilor comerciale cu furnizorii si clientii. Ele circula sub diferite denumiri generice

cum ar fi: înscrisuri, polite, cambii, instrumente de plata si de credit. Fiind negociabile pot fi cedate, vândute ori

transmise. Exemplu, întreprinderea a vândut produse unui client si doreste confirmarea în scris a capacitatii de plata a

acestuia. În acest caz va solicita semnarea de catre client a unei trate sau va primi sub semnatura acestuia un bilet la

ordin. În continuare, aceste efecte pot fi decontate la termenul de scadenta înscrise în cadrul lor, pot fi scontate

imediat la banca, caz în care banca devine la rândul sau, proprietara efectului si va încasa la scadenta creanta de la

client, pot fi valorificate ca titluri de valori la burse de valori sau transferate altei persoane cu dreptul de creanta.

Discutate din punct de vedere financiar efectele comerciale pot fi tratate ca instrumente de mobilizare a

datoriilor - creantelor si ca instrumente de decontare.

În calitatea de instrumente de mobilizare, efectele comerciale reprezinta o modalitate de transformare a

datoriilor - creantelor în valori negociabile sub forma titlurilor de valoare disponibile pentru activitatea de trezorerie.

Analizate ca instrumente de decontare efectele comerciale sunt folosite pentru plata datoriilor fata de terti sau

încasarea creantelor.

În contabilitate, crearea efectelor comerciale genereaza înregistrarile:

a) în contabilitatea tragatorului (beneficiarului), pentru valoarea nominala de 10 000 lei:

10 000 lei 413 = 4111 10 000 lei

Efecte de primit de la

clienti

Clienti

b) în contabilitatea trasului (platitorului),pentru valoarea nominala de 10 000 lei:

10 000 lei 401 = 403 10 000 lei

Furnizori Efecte de platit

Decontarea efectelor comerciale

a) în cazul în care au fost încasate - platite în mod direct, fara interventia bancilor,

în contabilitatea tragatorului:

10 000 lei 531 = 413 10 000 lei

Casa Efecte de primit de la

clienti

în contabilitatea trasului:

10 000 lei 403 = 531 10 000 lei

Efecte de platit Casa

b) în cazul în care decontarea se efectueaza prin intermediul bancilor sau a altor institutii financiare, se

plateste un comision pentru serviciul bancar efectuat, se presupune de 5

în contabilitatea tragatorului:

9 500 lei 512 = 413 10 000 lei

Conturi curente la

banci

Efecte de primit

de la clienti

500 lei 627

Cheltuieli cu

serviciile bancare

si asimilate

în contabilitatea trasului:

10 000 lei 403 = 521 10 000 lei

Efecte de platit Conturi curente la

banci

Efectele comerciale circula prin andosari (girari). Aceste operatii nu vizeaza decât beneficiarii succesivi de

efecte si nu clientii (trasii), cu exceptia cazului când are loc anularea efectelor.

Pentru tras sau subscriptor, pentru datoria înscrisa în creditul contului 403 "Efecte de platit",

andosarile nu determina nici o înregistrare înainte de plata la scadenta sau anularea efectului.

Pentru tragator, beneficiar initial, andosarile determina urmatoarele înregistrari:

a) Andosarile la ordinul tertilor: creantele asupra clientului sub forma efectelor comerciale sunt folosite

pentru decontarea datoriilor fata de furnizor, din ordinul acestuia. Exemplu, se presupune ca "A" are o datorie de 10

000 lei fata de "B" si totodata are o creanta comerciala sub forma unui bilet la ordin asupra lui "C", pe care o

foloseste pentru decontarea datoriei.

în contabilitatea andosantului (vechiul beneficiar):

401.B

Furnizori Efecte de primit

în contabilitatea andositului (noul beneficiar):

= 4111.A

Efecte de primit de la clienti Clienti

În situatia în care exista diferente mari între marimea datoriei fata de furnizor si cea a efectului andosat,

respectiv diferentele între termenele de decontare sunt mari, partile pot conveni asupra unei rate a dobânzii.

b) Efectele sunt remise la scontare.

Bancherul care sconteaza cumpara imediat efectele remitentului si plateste disponibilitatile cuvenite,

calculate pe baza relatiei:

Valoarea scontata = valoarea nominala agio

Agio = Scontul + Comisionul variabil admisibil scontului (comisionul de andos)

Pentru remitent, agio-ul constituie o cheltuiala financiara, fara a fi supusa TVA.

Exemplu. Valoarea nominala a efectului comercial detinut este de 10.000 lei, valoarea scontata (neta) la

unitatea bancara 9 200 lei.

Agio = 10 000 lei 9 200 lei = 800 lei

Pe baza borderoului de scont se face înregistrarea:

800 lei 666 = 413 10 000 lei

Cheltuieli privind dobânzile Efecte de primit de la

clienti

9 200 lei 512

Conturi curente la banci

Remarca. Pentru efectele remise la scontare se pot utiliza si conturile 5113 "Efecte de încasat" si 5114

"Efecte remise spre scontare" în toate cazurile în care între momentul depunerii spre încasare sau remiterii la

scontare si pâna la încasarea efectiva consemnata în extrasul de cont intervine un anumit numar de zile. Pentru

exemplificare, se presupune ca Societatea MARTIN S.A. remite bancii spre încasare la momentul "N" un efect

comercial în valoare de 10 000 lei. La momentul "N+1" se încaseaza efectul, taxa platita pentru serviciul bancar

fiind de 200 lei. Tipurile de înregistrari care intervin în acest caz sunt:

a)remiterea efectelor la încasare în momentul "N", la valoarea nominala:

10 000 lei 5113 = 413 10 000 lei

Efecte de încasat Efecte de primit de la

clienti

b) încasarea efectelor la momentul "N+1":

9 800 lei 512 = 5113 10 000 lei

Conturi curente la

banci

Efecte de încasat

200 lei 627

Cheltuieli cu

serviciile bancare si

asimilate

Daca efectele remise la încasare sunt scontate înainte de termen intra în rol contul 5114 "Efecte remise

spre scontare" înregistrarile fiind:

a) remiterea efectelor pentru a fi scontate înainte de termen:

10 000 lei 5114 = 413 10 000 lei

Efecte remise spre

scontare

Efecte de primit

de la clienti

b) scontarea efectului înainte de termen, serviciul bancar 200 lei, dobânda 10 pentru o perioada de 3

luni:

Dobânda = 10.000 × 10 × 3 /12 = 250 lei

200 lei 627 = 5114 10 000 lei

Cheltuieli cu

serviciile bancare

si asimilate

Efecte remise spre

scontare

250 lei 666

Cheltuieli privind

dobânzile

9 550 lei 512

Conturi curente la

banci

si concomitent

Debit: 8037 "Efecte scontate neajunse la scadenta" 10.000 lei

În momentul când efectele ajung la scadenta:

Credit: 8037 "Efecte scontate neajunse la scadenta" 10.000 lei

c) efectele trase asupra tertilor în beneficiul altor terti

Este cazul în care întreprinderea "A" datoreaza o valoare întreprinderii "B", iar în acelasi timp are asupra

întreprinderii "C" o creanta de aceeasi valoare si aceeasi scadenta. În acest scop "A" trage o cambie asupra lui "C",

din ordinul lui "B", pe care o transmite lui "B".

Înregistrarea contabila a circulatiei cambiei se prezinta astfel:

întreprinderea "A" (tragator):

Furnizori/B Clienti/C

întreprinderea "B" (tert):

întreprinderea "C" (trasul):

Furnizori/A Efecte de platit

5.1. Operatii privind reînnoirea efectelor comerciale

În decontarea efectelor comerciale pot interveni unele scurt - circuite determinate de dificultatile de

trezorerie ale platitorilor (nu au capacitate de plata). Pentru a depasi aceasta situatie, trasul (clientul) are posibilitatea

sa ceara anularea si înlocuirea efectului initial printr-un efect nou, cu o scadenta mai îndepartata, sa ceara amânarea

termenului de decontare al efectului existent sau într-o forma tacita nu cere reportarea scadentei care, în fapt, devine

operabila.

În cazul reînnoirii efectelor comerciale de primit, în contabilitate intervin urmatoarele operatii:

a) efectul comercial este înca în posesia tragatorului, anularea depinde de bunavointa tragatorului.

Exemplu. Valoarea nominala a efectului, 10.000 lei, dobânda penalizatoare 12 , amânarea termenului de

la 1 mai la 31 iulie, 10.000 × 12 % × 3 /12 luni, timbrul fiscal 100 lei, cheltuieli de corespondenta 400 lei.

anularea efectului initial, la valoarea nominala:

în contabilitatea tragatorului "X":

10 000 lei 4111 = 413 10 000 lei

Clienti/A Efecte de primit de la

clienti

în contabilitatea trasului "A":

10 000 lei 403 = 401 10 000 lei

Efecte de platit Furnizori"X"

cheltuielile si dobânzile de întârziere:

Îî contabilitatea tragatorului "X":

800 lei 4111 = 635 100 lei

Clienti/A Cheltuieli cu alte

impozite, taxe si

varsaminte

asimilate

400 lei

Venituri din

activitati diverse

300 lei

Venituri din

dobânzi

În contabilitatea trasului "A":

Înregistrarea se face numai în momentul receptiei noului efect pentru acceptare.

crearea noului efect, la valoarea nominala a vechiului efect, anulat, plus cheltuielile si dobânzile de

întârziere:

în contabilitatea tragatorului "X":

10 800 lei 413 = 4111 10 800 lei

Efecte de primit de la

clienti

Clienti/A

în contabilitatea trasului "A":

10 000 lei 401 = 403 10 800 lei

Furnizori Efecte de platit

800 lei 668

Alte cheltuieli

financiare

b) efectul comercial nu se mai afla în posesia tragatorului si trebuie reclamat pentru a fi recuperat de

la andosit (bancherul care a scontat efectul sau a primit efectul la încasare sau un tert oarecare). Pentru elucidare se

va relua exemplul de mai sus.

În contabilitatea tragatorului se fac urmatoarele înregistrari:

recuperarea efectului de la unitatea bancara unde s-a depus spre încasare:

10 000 lei 413 = 5113 10 000 lei

Efecte de primit de la

clienti

Efecte de încasat

cheltuielile suplimentare de recuperare, 50 lei:

50 lei 627 = 512 50 lei

Cheltuieli cu serviciile

bancare si asimilate

Conturi curente la banci

si:

50 lei 4111 = 627 50 lei

Clienti Cheltuieli cu serviciile

bancare si asimilate

În contabilitatea trasului nu se face nici o înregistrare.

Dupa recuperarea efectului comercial, în continuare intervin operatiile de anulare, înregistrarea

cheltuielilor de anulare si a dobânzilor de întârziere si emiterea noului efect. Formulele în cauza sunt identice cu cele

prezentate la punctul "a", cu deosebirea ca valoarea noului efect devine 10.800 lei + 50 lei = 10.850 lei.

c) Tragatorul acorda trasului un avans de fonduri

O asemenea situatie intervine în cazul în care tragatorul nu reclama efectul la banca din motive de evitare a

propriei discreditari sau nu este posibila restituirea de catre bancher (efect rescontat la o alta banca, iminenta

scadentei etc.). Pentru a depasi situatia, tragatorul acorda trasului un avans banesc necesar platii efectului si creeaza

un nou efect a carui valoare nominala este egala cu marimea avansului majorat cu cheltuielile diverse si dobânzile

penalizatoare.

Pe baza exemplului de mai sus, înregistrarile contabile care intervin sunt:

acordarea avansului în fonduri:

tragator:

10 000 lei 4111 = 512 10 000 lei

Clienti/A Conturi curente la

banci

tras:

10 000 lei 512 = 401 10 000 lei

Conturi curente la

banci

Furnizori/X

cheltuieli diverse si dobânzi penalizatoare:

tragator:

800 lei 4111 = 635 100 lei

Clienti/A Cheltuieli cu alte

impozite, taxe

si varsaminte

asimilate

400 lei

Venituri din

activitati diverse

300 lei

Venituri din

dobânzi

tras, nu se efectueaza nici o înregistrare.

crearea noului efect:

tragator:

10 800 lei 413 = 4111 10 800 lei

Efecte de primit de la clienti Clienti/A

tras:

10 000 lei 401 = 403 10 800 lei

Furnizori Efecte de platit

800 lei 668

Alte cheltuieli financiare

plata primului efect:

tragator, nu se face nici o înregistrare, deoarece aceasta s-a facut deja în momentul scontarii vechiului

efect.

tras:

10 000 lei 403 = 512 10 000 lei

Efecte de platit Conturi curente la banci

5.2. Operatii privind efectele neplatite

a) efectul este prezentat la încasare de catre tragator:

în contabilitatea tragatorului se anuleaza mobilizarea creantei:

Clienti

(nominala veche plus cheltuielile diverse)

Efecte de primit de la clienti

(nominala veche)

Casa

(plata în numerar a cheltuielilor de protest)

În contabilitatea trasului nu se opereaza nici o înregistrare.

b) efectul este prezentat la încasare de catre un tert andosit.

În contabilitatea trasului nu se opereaza nici o înregistrare, datoria figureaza în contul 403 "Efecte de

platit", pâna la decontarea sa.

în contabilitatea tragatorului, pentru valoarea nominala a efectului si cheltuielile datorate bancii:

Clienti/trasul A Conturi curente la banci

în contabilitatea andositului ( banca):

Clienti/tragatorul X

Efecte de primit

(nominala veche)

Venituri din activitati diverse

(cheltuieli de retur)

Daca efectul ar fi fost remis la încasare de catre furnizor si contabilizat de acesta în contul 5113 "Efecte de

încasat", în contabilitatea furnizorului s-ar fi facut înregistrarea:

Clienti/trasul A

Efecte de încasat

(nominala veche)

Conturi curente la banci

(cheltuieli de retur datorate bancii)

Remarca. Contabilitatea franceza recomanda ca atunci când efectele neplatite sunt numeroase,

beneficiarul sa poata deschide contul de ordine si evidenta "Efecte neplatite" debitat cu nominala efectelor de primit

devenite neplatite si cheltuielile anexe, apoi creditat cu aceeasi marime când litigiul este rezolvat.


Document Info


Accesari: 21570
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )