CONTABILITATEA OPERAŢIILOR PRIVIND PROVIZIOANELE PENTRU DEPRECIEREA CONTURILOR DE TREZORERIE
Potrivit Regulamentului privind aplicarea Legii contabilitatii, provizioanele pentru deprecierea
conturilor de trezorerie se constituie numai pentru investitiile financiare pe termen scurt. În acest scop se
folosesc conturile sintetice de gradul I 591, 592, 593, 595, 596, 598 . În creditul contului se înregistreaza
sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament calculate la închiderea exercitiului pe baza de inventar,
iar în debitul sau, sumele corespunzatoare diminuarii provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de
plasament. Soldul creditor al contului reprezinta provizioanele constituite pentru titlurile de plasament
existente în portofoliul de gestiune al întreprinderii.
REZUMAT
În sfera activitatii de trezorerie a întreprinderii se cuprind toate operatiile de gestiune a
investitiilor financiare pe termen scurt, a valorilor de încasat, a disponibilitatilor banesti, a altor valori de
trezorerie, precum si concursurile bancare sub forma creditelor de scont si de trezorerie.
Investitiile financiare pe termen scurt denumite si valori mobiliare de plasament, valori pe
termen scurt negociabile sau investitii temporare sunt titluri de valoare achizitionate în vederea
realizarii unui câstig pe termen scurt sau protejarii lichiditatilor, dupa caz. Spre deosebire de titlurile de
participare a caror posesiune este durabila, perioada de rotatie a titlurilor de plasament nu depaseste, de
regula, un an. Ele se identifica cu actiunile, obligatiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie si alte titluri de
valoare dobândite pe termen scurt.
Disponibilitatile banesti în lei si în devize se delimiteaza sub forma numerarului din casieria
întreprinderii, depozitelor la banca în conturile curente sau de disponibil si prin alte valori financiare care
datorita naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilitati banesti. În aceasta ultima situatie se afla
valorile de încasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale si cupoanelor primite de la platitori si
depuse la banca spre încasare. Motivatia încadrarii acestor titluri sau documente de valori în activitatea de
trezorerie si nu în categoria creantelor, este aceea ca ele devin lichidabile (disponibile) într-un termen
foarte scurt.
Disponibilitatile sau depozitele create în conturile de banca pot functiona la vedere sau la
termen. Daca nu actioneaza la vedere este recomandabil sa se utilizeze tehnica contului curent sau a casei
de credit. Prin acest cont se înregistreaza toate operatiile banesti între întreprindere si banca. În situatia în
care încasarile sunt mai mari decât platile, soldul contului reprezinta disponibilitatile banesti, iar daca
încasarile sunt mai mici decât platile, soldul exprima creditele acordate de banca.
Depozitele la termen în banca reprezinta o forma de imobilizare a lichiditatilor pâna la un an,
fara a fi transferabile sau utilizate înainte de termenul final. Procedând astfel, dobânda este mai mare
decât în cazul disponibilitatilor banesti la vedere, care lipseste sau este foarte mica.
Din categoria disponibilitatilor banesti fac parte acreditivele si avansurile de trezorerie. Prin
pozitia avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilitatile banesti repartizate spre a fi girate de catre
administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere în vederea efectuarii unor plati în favoarea
întreprinderii. La aceasta pozitie se includ si avansurile acordate salariatilor pentru efectuarea de
cumparari.
Acreditivul reprezinta mijloacele banesti pastrate la banca într-un cont distinct la dispozitia
furnizorului din care urmeaza a se efectua platile catre acesta pe masura livrarii marfurilor, executarii
lucrarilor sau prestarii de servicii.
Structura patrimoniala denumita alte valori de trezorerie se individualizeaza sub forma timbrelor fiscale
si postale, tichetelor si biletelor de calatorie, biletelor de tratament si odihna si alte valori.
Concursurile bancare se delimiteaza sub forma creditelor de trezorerie (soldul creditor al
contului curent), creditelor bancare pe termen scurt, acordate prin cont separat pentru nevoi temporare si
creditelor de scont (credit acordat de banca posesorului de credit pentru scontare înainte de scadenta).
CUVINTE CHEIE
activitate de trezorerie
investitii financiare pe termen scurt
valori de încasat
avansuri de trezorerie
acreditive
concursuri bancare
punctej bancar
viramente interne
provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie
BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ
1. Belverd E. Needles Jr, Henry R. Anderson, James C. Caldwell, Principiile de baza ale
contabilitatii, Editia a cincea, Editura Arc, 2000.
2.Dutescu A, Ghid pentru întelegerea si aplicarea Standardelor Internationale de Contabilitate,
Editat de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România, Bucuresti 2001.
3.Feleaga, N., Ionascu, I., Tratat de contabilitate, vol I, Editura Economica, Bucuresti, 1998 si
vol II, Editura Economica, Bucuresti, 1999.
4.IASC, Standardele Internationale de Contabilitate, traducere din limba engleza, Editura
Economica, Bucuresti 2001.
5.Ministerul Finantelor; Ghid practic de aplicare a Standardelor Internationale de Contabilitate,
Partea I, Editura Economica, Bucuresti 2001.
6.Ristea M, Contabilitatea rezultatului întreprinderii, Editor Tribuna economica, Bucuresti,
7.Ristea M, Contabilitatea între fiscal si gestionar, Editura Tribuna Economica, Bucuresti 1998
8.Ristea M, Metode si politici contabile de întreprindere, Editura tribuna Economica, Bucuresti
9.Ristea M, Optiuni si metode contabile de întreprindere, Editor Tribuna Economica, Bucuresti
10.Ristea M, Contabilitatea întreprinderii, vol I reeditat, editura Margaritar, Bucuresti, 2001.
11.Ristea M, Normalizarea contabilitatii - baza si alternativ - Editura Tribuna Economica,
Bucuresi 2002
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1. Ce operatii se includ în sfera activitatilor de trezorerie ?
2. Ce reprezinta investitiile financiare pe termen scurt ?
3. Cum se definesc avansurile de trezorerie ? Dar acreditivele ?
4. Ce reprezinta concursurile bancare ?
5. Care sunt documentele justificative de încasari si plati în numerar ?
6. În ce constau operatiile de încasari si plati fara numerar ?
7. Din cine este format costul de achizitie al investitiilor financiare pe termen scurt ?
8. În ce consta punctajul bancar ?
9. În ce consta metoda înregistrarii operatiilor la cursul zilei ?
10. Ce elemente sunt incluse în categoria altor valori ?
|