ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
CONTABILITATEA SI FISCALITATEA ALTOR IMPOZITE SI TAXE
Impozitul pe cladiri
Acest impozit anual, instituit de la ianuarie 1995, se datoreaza de catre contribuabili pentru cladirile aflate în proprietatea lor situate în România, indiferent de locul unde sunt amplasate si de destinatia acestora.
Subiectul impunerii sau contribuabilul coincide cu platitorul impozitului si este, de regula, proprietarul cladirii, indiferent de locul unde este situata în România si de destinatia acesteia. De la aceasta regula generala, exista o derogare, si anume, pentru cladirile proprietate publica si privata a statului ori a unitatilor administrativ teritoriale aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, a contribuabililor, în calitate de subiect al impunerii, apar cei care le au în administrare sau în folosinta.
În cazul în care o cladire se afla în proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate în partea din cladire aflata în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva.
În cazul unei cladiri aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, altei persoane si pentru care se datoreaza chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre proprietar.
Impozitul pe cladiri se datoreaza catre bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în care este amplasata cladirea.
Obiectul impozabil îl reprezinta cladirile de orice fel, situate în municipii, orase, comune si sate, indiferent de modul cum sunt folosite si de destinatia data acestora, cu exceptia celor care nu sunt supuse impozitului, prevazute în mod expres prin lege.
Prin cladire în sens fiscal se întelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de altele asemenea.
Baza de calcul o reprezinta valoarea impozabila a cladirii care se stabileste diferit, dupa cum contribuabilii sunt persoane fizice sau juridice.
Pentru cladirile apartinând persoanelor juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei procentuale proportionale stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsa între 0,5% si 1,0% inclusiv asupra bazei .
Baza de calcul o reprezinta valoarea de inventar a cladirii, adica valoarea de intrare a cladirii în patrimoniu înregistrata în contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale în vigoare.
Prin sintagma valoarea de inventar a cladirii, în scopul determinarii impozitului pe cladiri, se întelege valoarea de intrare a cladirii în patrimoniu, înregistrata în contabilitatea proprietarului cladirii, si care, dupa caz, poate fi:
a) costul de achizitie, pentru cladirile dobândite cu titlu oneros;
b) costul de productie, pentru cladirile construite de persoana juridica;
c) valoarea actuala, estimata la înscrierea lor în activ, tinându-se seama de valoarea cladirilor cu caracteristici tehnice si economice similare sau apropiate, pentru cladirile obtinute cu titlu gratuit;
d) valoarea de aport pentru cladirile intrate în patrimoniu în cazul asocierii/fuziunii, determinata prin expertiza, potrivit legii;
e) valoarea rezultata în urma reevaluarii, pentru cladirile reevaluate în baza unei dispozitii legale.
La determinarea valorii de inventar a cladirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor si instalatiilor functionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scarile, ascensoarele, instalatiile de iluminat, instalatiile sanitare, instalatiile de încalzire, instalatiile de telecomunicatii prin fir si altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor si instalatiilor functionale ale cladirii.
Baza de calcul si cotele de impozitare se stabilesc diferit în anumite situatii, cum sunt:
în cazul unei cladiri care a fost reevaluata conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a cladirii este valoarea înregistrata în contabilitatea proprietarului imediat dupa reevaluare;
în cazul unei cladiri care a fost dobândita înainte de 1 ianuarie 1998 si care dupa aceasta data nu a fost reevaluata, cota impozitului pe cladiri este stabilita de consiliul local între 5% si 10% si se aplica la valoarea de inventar a cladirii, pâna la data primei reevaluari, înregistrata în contabilitatea persoanelor juridice;
în cazul unei cladiri a carei valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii, valoarea impozabila se reduce cu 15%.
Referitor la calculul impozitului pe cladiri în anul 2005, în cazul unei cladiri care a fost reevaluata în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinta, cota impozitului pe cladiri se stabileste de Consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucuresti între 5% 414d36e si 10% si se aplica la valoarea de inventar a cladirii înregistrata în contabilitatea persoanelor juridice, pâna la sfârsitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac exceptie cladirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul carora cota impozitului pe cladiri este cuprinsa între 0,5% si 1% inclusiv.
Pentru cladirile ca fac obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul se determina asupra valorii cladirii înregistrate în contractul de leasing si se datoreaza de catre proprietar.
Impozitul pe cladiri pe perioada de leasing se determina pe baza valorii negociate între parti, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, si înscrise în contract. În cazul contractelor în care valoarea negociata este în valuta plata impozitului pe cladiri se face în lei la cursul Bancii Nationale a României din data efectuarii platii. Începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care expira contractul de leasing, impozitul pe cladiri se determina dupa cum contribuabilul este persoana fizica sau persoana juridica. Valoarea negociata între parti corespunde valorii totale a contractului de leasing.
Impozitul pe cladiri se datoreaza de persoanele juridice atât pentru cladirile aflate în functiune, cât si pentru cele aflate în rezerva sau în conservare. În vederea impunerii, valoarea cladirilor nu se diminueaza cu amortizarea, iar cladirile aflate în functiune si a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii sunt supuse, în continuare, impozitului pe cladiri, calculat pe baza valorii de inventar înregistrate în contabilitate.
Dobândirea, înstrainarea si modificarea cladirilor
Cladirile dobândite sau construite în cursul anului, indiferent sub ce forma, se impun cu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care acestea au fost dobândite sau construite. În aceasta situatie, impozitul se calculeaza pe numele noului contribuabil (cade în sarcina acestuia), proportional cu perioada de timp ramasa pâna la sfârsitul anului.
De asemenea, în cursul anului, pentru situatiile de înstrainare, dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a cladirilor, precum si de transfer al dreptului de proprietate ori locatiune asupra cladirilor, dupa caz, scaderea de la impunere se face cu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a produs una dintre situatiile amintite. Scaderea de la impunere se acorda proportional cu partea de cladire supusa unei astfel de situatii, precum si cu perioada ramasa pâna la sfârsitului anului fiscal.
În cazul extinderii, îmbunatatirii, distrugerii partiale sau a altor modificari aduse unei cladiri existente, impozitul pe cladire se recalculeaza începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care a fost finalizata modificarea.
Deci pentru cladirile dobândite/construite, înstrainate, demolate, distruse sau carora li s-au adus modificari de natura extinderii, îmbunatatirii ori distrugerii partiale a celei existente, dupa caz, în cursul anului, impozitul pe cladiri se recalculeaza de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care aceasta a fost dobândita/construita, înstrainata, demolata, distrusa sau finalizata modificarea, pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplica acelei persoane.
Scutirile care opereaza în materie de impozit pe cladiri privesc anumite categorii de cladiri si constructii pentru care nu se datoreaza impozit, respectiv:
a cladirile proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a oricaror institutii publice, cu exceptia incintelor care sunt folosite pentru activitati economice;
a cladirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie, precum si muzeele si casele memoriale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
a cladirile, care prin destinatie, constituie lacasuri de cult apartinând cultelor religioase recunoscute de lege si partile lor componente, locale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
a cladirile institutiilor de învatamânt preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice;
a cladirile aflate în domeniul public al statului si în administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, cu exceptia incintelor care sunt folosite pentru activitati economice;
a cladirile aflate în domeniul privat al statului si în administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, atribuite conform legii;
a cladirile unitatilor sanitare de interes national care nu au trecut în patrimoniul autoritatilor locale;
a constructii si amenajari funerare din cimitire, crematorii;
a cladirile sau constructiile din parcurile industriale, stiintifice si tehnologice, potrivit legii;
a cladirile trecute în proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale în lipsa de mostenitori legali sau testamentari;
a oricare dintre urmatoarele constructii speciale:
centrale hidroelectrice, termoelectrice si nuclearoelectrice, statii de transformare si de conexiuni, precum si cladirile si constructiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, retele aeriene de transport si distribuire a energiei electrice, precum si stâlpii aferenti acestora, cabluri subterane de transport si distributie, instalatii electrice de forta;
sonde de titei, gaze, sare si platforme de foraj marin;
canalizatii si retele de telecomunicatii subterane si aeriene;
cai de rulare, galerii si planuri înclinate subterane si rampe de put, puturi de mina;
cosuri de fum si turnuri de racire;
baraje si constructii accesorii, precum si diguri, constructii-anexe si cantoane pentru interventii la apararea împotriva inundatiilor;
constructii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunatatiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele si statiile de pompare aferente canalelor;
poduri, viaducte, apeducte si tuneluri;
retele si conducte pentru transportul sau distributia apei, produselor petroliere, gazelor si lichidelor industriale, retele si conducte de termoficare si retele de canalizare;
terasamente, cheiuri, platforme betonate si împrejmuiri;
instalatii tehnologice, rezervoare si bazine pentru depozitare;
alte constructii de natura similara stabilite prin hotarâre a consiliului local.
În fapt, lista constructiilor speciale se avizeaza anual de catre consiliile locale, în cursul lunii noiembrie, si se aplica în anul fiscal urmator.
Scutirea de impozit se acorda numai în situatia în care cladirile si constructiile respective nu sunt folosite cu o alta destinatie decât cea pentru care legea îi confera înlesnirea respectiva. În cazul în care o parte dintre aceste cladiri se foloseste ca spatiu de cazare, bufet, restaurant, chiosc pentru vânzare de carti, reviste, ziare si alte activitati economice asemanatoare, acesta se impoziteaza în mod corespunzator.
Contribuabilii persoane fizice nu datoreaza impozit pe cladiri timp de 10 ani de la data dobândirii acestora, pentru urmatoarele categorii de cladiri:
a) pentru locuintele noi, în conditiile Legii locuintei nr. 114/1996 (republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);
b) pentru cladirile realizate pe baza de credite, în conditiile reglementarilor legale privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si constructii de locuinte (Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, cu modificarile si completarile ulterioare).
Aceste scutiri sunt valabile numai cu conditia neînstrainarii cladirilor respective, întrucât, în cazul înstrainarii, noii proprietari nu mai beneficiaza de scutire.
Exista si alte facilitati fiscale, în domeniul impozitului pe cladiri, dar fiind comune si altor impozite si taxe locale, sunt prezentate într-un subcapitol distinct.
Instrumentul sau actul administrativ fiscal pe baza caruia se stabileste impozitul, în cazul persoanelor fizice, îl reprezinta "Declaratia de impunere". Astfel, contribuabilii au obligatia sa depuna declaratiile de impunere la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale în a caror raza se afla cladirile impozabile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii cladirilor si altor constructii sau de la data la care au intervenit schimbari care conduc la modificarea situatiei declarate initial (înstrainarea cladirii).
În fapt declaratiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data aparitiei oricareia dintre urmatoarele situatii:
a) intervin schimbari privind domiciliul fiscal al contribuabilului;
b) se realizeaza modificari ce conduc la recalcularea impozitului pe cladiri datorat;
c) intervin schimbari privind situatia juridica a contribuabilului, de natura sa conduca la modificarea impozitului pe cladiri.
Contribuabilii persoane fizice care detin mai multe cladiri utilizate ca locuinta au obligatia sa depuna si "Declaratia speciala de impunere" atât la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale în a caror raza îsi au domiciliul, cât si cele în a caror raza sunt situate cladirile respective (în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii).
Impozitul pe cladiri anual datorat este comunicat contribuabilului printr-o înstiintare de plata.
În cazul impozitului datorat pentru cladirile care au fost executate fara autorizatie de constructie, înstiintarea de plata nu are elemente constitutive ale autorizatiei de constructie si nici pe cele ale titlului de proprietate.
Contribuabilii persoane juridice îsi calculeaza singuri impozitul pe cladiri anual datorat, prin "Declaratia de impunere" care îndeplineste în acelasi timp si functia de proces-verbal de impunere. Aceasta declaratie de impunere se depune pâna la data de 31 ianuarie a fiecarui an fiscal la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale pe a carei raza teritoriala se afla cladirea.
Contribuabilii persoane fizice si persoane juridice au obligatia sa depuna declaratiile fiscale, chiar daca acestia beneficiaza de reducere sau de scutire de la plata impozitului pe cladiri ori pentru cladirile respective nu se datoreaza impozit pe cladiri.
În situatia în care contribuabilul detine cladiri situate la adrese diferite sau în alte localitati decât localitatea în care se afla sediul sau domiciliul acestuia, dupa caz, declaratia de impunere se depune separat pentru fiecare cladire în parte.
Impozitul pe cladiri este un impozit anual care se plateste trimestrial în patru rate egale, pâna la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie, inclusiv.
Calculul impozitului pe cladiri datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face dupa cum urmeaza:
a) impozitul anual se împarte la 12, respectiv la numarul de luni dintr-un an fiscal;
b) suma rezultata în urma împartirii prevazute la lit. a) se înmulteste cu numarul de luni pentru care se datoreaza impozitul pe cladiri.
Pentru cladirile dobândite în cursul anului, impozitul pe cladiri, datorat de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care aceasta a fost dobândita si pâna la sfârsitul anului respectiv, se repartizeaza la termenele de plata ramase, iar ratele scadente sunt în functie de ratele trimestriale determinate pentru impozitul anual, proportional cu numarul de luni pentru care se datoreaza impozitul pe cladiri.
Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, datorat pentru întregul an de catre persoanele fizice, pâna la data de 15 martie inclusiv a anului respectiv, se acorda o bonificatie de pâna la 10% stabilita printr-o hotarâre a consiliului local.
Consiliile locale adopta hotarâri privind stabilirea bonificatiei de pâna la 10% inclusiv, în cursul lunii mai a fiecarui an pentru anul fiscal urmator. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta atributie se îndeplineste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
În situatia în care contribuabilul a platit cu anticipatie pâna la data de 15 martie inclusiv impozitul pe cladiri pentru care a beneficiat de bonificatie, iar în cursul aceluiasi an fiscal înstraineaza cladirea, scaderea se face proportional cu perioada cuprinsa între data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a realizat înstrainarea si sfârsitul anului fiscal, luându-se în calcul suma efectiv încasata la bugetul local.
Potrivit I.A.S. nr.29 privind "Situatiile financiare în economiile hiperinflationiste", actualizarea elementelor patrimoniale la rata inflatiei raspunde nevoii de a furniza informatii reale, corecte asupra patrimoniului si a situatiei financiare. În acest context textele legislative si reglementare prevad reevaluarea mijloacelor fixe corporale corectate cu rata inflatiei comunicata de Comisia Nationala de Statistica. Scopul reevaluarii este acela de a aduce valoarea mijloacelor fixe la costul curent sau la valoarea de intrare actualizata functie de utilitatea bunului si valoarea de piata a acestora. Nu sunt supuse reevaluarii cladirile a caror valoare contabila de intrare a fost recuperata integral pe calea armonizarii, precum si acele cladiri construite în anul precedent pentru care în valoarea investitiei au fost cuprinse speze si comisioane bancare, dobânzi si diferente de curs valutar în conformitate cu prevederile legale; cladiri aflate în conservare, sau pentru cladiri evidentiate în afara bilantului. Diferentele din reevaluare sunt înregistrate în contabilitate numai dupa aprobarea de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor si a consiliului de administratie în situatia regiilor autonome. Spre exemplu:
635 = 446.2
Cheltuieli privind impozite, Alte impozite, taxe si varsaminte asimilate
taxe si varsaminte asimilate "Impozit pe cladiri"
Plata impozitului pe cladiri prin ordin de plata:
446.2 = 5121.0
Alte impozite, taxe, si varsaminte asimilate Conturi la banci în lei "B.C.R."
Reevaluare cladirilor presupune actualizarea valorii ramase cu rata inflatiei stabilita de catre Comisia Nationala de Statistica, actualizare care se face la sfârsitul exercitiului financiar pentru cladirile care îndeplinesc conditiile prevazute de lege pentru reevaluare. Pentru exemplificare:
a. Înregistrarea diferentelor rezultate din reevaluarea cladirii se face astfel:
2121.1 = 105.06.1
Diferente din reevaluarea constructiilor Diferente din reevaluarea
mijloacelor fixe, analitic "constructii"
b. Înregistrarea diferentei dintre amortizarea actualizata si cea înregistrata pâna la data reevaluarii:
105.06.1 = 2811
Diferente din reevaluarea Diferente amortizare din
mijloacelor fixe, analitic "constructii" "Reevaluare constructii"
Reevaluarea capitalului fix ramâne în legislatia româneasca o problema benevola. Actualizarea la inflatie a imobilizarilor corporale a oricarei entitati ramâne un deziderat atins de întreprinderi prin aplicarea I.A.S. nr.16 ca tratament alternativ. Cum ramâne în schimb cu aplicarea I.A.S. nr.23 si 29, când tara noastra de voie sau nu, trebuie sa armonizeze normalizarea contabila la standardele familiei europene? Orice document de sinteza neactualizat la inflatie este fara valoare, iar produsul final al contabilitatii este informatia financiara, ce trebuie sa dea o imagine corecta a patrimoniului, a situatiei financiare si a contului de profit si pierdere.
Impozitul pe teren
Impozitul pe teren, asa cum este reglementat de Legea Codului fiscal, cu intrare în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, încorporeaza cele doua categorii distincte de impozite locale existente pâna la 31 decembrie 2003 (reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale), respectiv:
impozitul pe teren - instituit la 1 ianuarie 1995 în scopul de a stimula micsorarea suprafetelor de teren utilizate în scopuri neagricole, precum si cultivarea spatiilor disponibile: curti, gradini etc.
taxa pe teren - datorata pentru terenurile proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale aflate în administrarea sau în folosinta regiilor autonome, a societatilor comerciale si a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultura si silvicultura. Taxa pe teren înlocuieste, începând cu data de 1 ianuarie 2003, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, în alte scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura, introdusa în tara noastra în anul 1974 în scopul utilizarii cât mai eficiente a suprafetelor de teren, precum si a înlaturarii risipei sau degradarii acestuia. În fapt, prin introducerea acestui impozit local se urmarea atingerea acelorasi obiective, respectiv protectia fondului funciar de stat, cresterea productiei agricole sau silvice, precum si constituirea resurselor financiare necesare finantarii actiunilor de protectie si dezvoltare a fondului funciar al tarii.
"Taxa pe teren" a constituit venit al bugetelor locale sub aceasta denumire doar în exercitiul fiscal 2003, întrucât de la 1 ianuarie 2004 exista o reglementare unitara a "impozitului pe teren".
Contribuabilii impozitului pe teren sunt atât persoanele fizice, cât si persoanele juridice care detin în proprietate în România terenuri situate în municipii, orase si comune atât în intravilanul, cât si în extravilanul localitatilor. Impozitul se datoreaza anual si se plateste sa bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în raza careia este situat terenul.
În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de concesiune ori de arendare, dupa caz, impozitul pe teren se datoreaza de catre proprietarul sau.
În cazul terenului care este detinut în comun de doua sau mai multe persoane, fiecare proprietar datoreaza impozit pentru partea din teren aflata în proprietatea sa. Se pot identifica urmatoarele doua situatii:
a) teren aflat în proprietate comuna, dar fiecare dintre contribuabili are determinate cotele-parti din teren, caz în care impozitul pe teren se datoreaza de fiecare contribuabil proportional cu partea din teren corespunzatoare cotelor-parti respective;
b) teren aflat în proprietate comuna, dar fara sa aiba stabilite cotele-parti din teren pe fiecare contribuabil, caz în care impozitul pe teren se împarte la numarul de coproprietari, fiecare dintre acestia datorând în mod egal partea din impozit rezultata în urma împartirii.
Calculul impozitului
Impozitul pe teren se stabileste luând în calcul numarul de metri patrati de teren, rangul localitatii în care este amplasat terenul si zona si/sau categoria de folosinta a terenului, conform încadrarii facute de consiliul local.
Impozitul se stabileste diferit, dupa cum terenul este amplasat în extravilan sau intravilan, iar pentru terenurile amplasate în intravilan, cotele de impozitare (lei/m2) sunt diferite, dupa cum terenurile sunt acoperite de constructii sau, dupa caz, reprezinta orice alta categorie de folosinta decât cea de terenuri cu constructii.
Cotele de impozitare exprimate în sume fixe (lei/m2) stabilite pentru anul 2004 si nivelurile actualizate pentru anul 2005 (conform Codului fiscal, art. 258, alin 2, alin 4 si alin 6 si ale art. 296, alin. 1) sunt prezentate în Anexa Nr. 8.
A. În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabileste astfel:
A1. Pentru terenurile cu constructii se înmulteste numarul de metri patrati ai terenului cu nivelul impozitului unitar stabilit pe ranguri de localitati si zone în cadrul localitatilor respective.
A2. Pentru terenurile înregistrate în registrul agricol la alta categorie de folosinta decât cea de terenuri cu constructii, se procedeaza astfel:
se înmulteste numarul de metri patrati de teren cu nivelul impozitului unitar stabilit pe zone (A, B, C, D) în cadrul localitatilor în functie de categoria de folosinta a terenului, respectiv: teren arabil, pasune, fâneata, vie, livada, padure sau alt teren cu vegetatie forestiera, teren cu ape, drumuri si cai ferate, neproductiv;
se înmulteste rezultatul obtinut la punctul 1) cu coeficientul de corectie prevazut în tabelul nr. 4
Tabelul 4
Coeficienti de corectie
|
Rangul localitatii |
Coeficientul de corectie |
B. În cazul unui teren amplasat extravilan, indiferent de rangul localitatii, categoria de folosinta si zona unde este situat, impozitul pe teren este stabilit în suma fixa pe hectar, astfel: pentru anul 2004: 10.000 lei/ha; pentru anul 2005: 11.000 lei/ha.
Încadrarea terenurilor pe zone si pe categorii de folosinta, în intravilan si extravilan, se face de catre consiliile locale, în functie de pozitia terenurilor fata de centrul localitatii, de retelele edilitare, precum si de alte elemente specifice fiecarei unitati administrativ-teritoriale, conform documentatiilor de amenajare teritoriului si de urbanism, registrelor agricole, evidentelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidente agricole ori cadastrale.
Impozitul pe teren se recalculeaza în timpul anului pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplica acelei persoane, în urmatoarele situatii:
pentru terenurile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce forma, impozitul se datoreaza de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care acestea au fost dobândite, proportional cu perioada ramasa pâna la sfârsitul anului;
pentru terenurile a caror încadrare în functie de pozitie si categorie de folosinta se modifica în cursul anului fiscal, impozitul datorat se modifica de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a produs modificarea, proportional cu perioada ramasa pâna la sfârsitul anului fiscal;
în caz de transfer al dreptului de proprietate asupra unui teren, scaderea de la impunere, în cursul anului, se face cu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate, proportional cu perioada ramasa pâna la sfârsitul anului fiscal (persoana înceteaza a mai datora impozit pe teren începând cu prima zi a lunii urmatoare).
În situatia în care, în cursul anului, se modifica rangul localitatii, impozitul pe teren se modifica pentru întregul teren situat în intravilan corespunzator noii încadrari a localitatii, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a intervenit modificarea. Aceasta reglementare asigura o anumita stabilitate în cadrul anului fiscal, atât pentru contribuabil, cât si pentru organul fiscal local.
Facilitatile la plata impozitului pe teren se acorda pentru anumite categorii de teren pentru care nu se datoreaza impozit, cum sunt:
a) terenul aferent unei cladiri, pentru suprafata de teren care este acoperita de o cladire;
b) terenurile apartinând cultelor religioase recunoscute de lege si ale unitatilor locale ale acestora, cu personalitate juridica;
c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;
d) orice teren al unei institutii de învatamânt preuniversitar si universitar, autorizata provizoriu sau acreditata;
e) orice teren proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a altor institutii publice, aferent unei cladiri al carui titular este oricare dintre aceste categorii de proprietari, exceptând suprafetele acestuia folosite pentru activitati economice;
f) terenurile care prin natura lor, si prin destinatia data sunt improprii pentru agricultura sau silvicultura, inclusiv cele ocupate de iazuri, balti sau de lacuri de acumulare sau cai navigabile, cele folosite pentru activitatile de aparare împotriva inundatiilor, gospodarirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea surselor de apa, cele folosite ca zone de protectie (definite de Legea apelor nr. 107/1996), precum si terenurile utilizate pentru exploatarile din subsol, în masura în care nu afecteaza folosirea suprafetei solului. Încadrarea terenurilor în aceste categorii se face de catre consiliile locale, prin hotarâre;
g) orice teren al unei unitati sanitare de interes national care nu a trecut în patrimoniul autoritatilor locale;
h) orice teren detinut, administrat sau folosit de catre o institutie publica, cu exceptia suprafetelor folosite pentru activitati economice;
i) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât dureaza ameliorarea acestuia;
j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigatie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele si statiile de pompare aferente acestora, precum si terenurile aferente lucrarilor de îmbunatatiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinta a terenului, emis de Oficiul judetean de cadastru si publicitate imobiliara;
k) terenurile ocupate de autostrazi, drumuri europene, drumuri nationale, drumuri principale administrate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România SA, zonele de siguranta a acestora, precum si terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranta;
l) terenurile parcurilor industriale, stiintifice si tehnologice, potrivit legii;
m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale în lipsa de mostenitori legali sau testamentari;
n) terenurile aferente cladirilor aflate în domeniul public al statului si în Administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, cu exceptia celor folosite pentru activitati economie;
o) terenurile aferente cladirilor aflate în domeniul privat al statului si în Administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, atribuite conform legii, cu exceptia terenurilor folosite pentru activitati economice.
Impozitul pe teren se stabileste anual, în baza declaratiei de impunere si se plateste trimestrial, în patru rate egale pâna la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si, respectiv, 15 noiembrie ale anului fiscal.
Actele administrative fiscale sau instrumentele impunerii în baza carora se calculeaza impozitul sunt declaratiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren, în cazul persoanelor fizice, si, respectiv, declaratiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren, în cazul persoanelor juridice.
În vederea stabilirii impozitului datorat, orice persoana care dobândeste teren sau, dupa caz, care modifica folosinta terenului are obligatia de a depune o declaratie privind achizitia terenului sau, dupa caz, o declaratie privind modificarea folosintei acestuia la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmeaza dupa data achizitiei/data modificarii folosintei.
Procedura de calcul pentru determinarea impozitului pe teren datorat proportional cu perioada ramasa pâna la sfârsitul anului fiscal, este similara cu cea pentru impozitul pe cladiri.
Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de catre persoanele fizice, pâna la data de 15 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de pâna la 10% stabilita prin hotarâre a consiliului local. Procedura de calcul în cazul bonificatiei pentru plata cu anticipatie a impozitului pe teren este similara cu cea pentru impozitul pe cladiri.
Instrumentarea tehnica contabila este similara cu cea a impozitului pe cladiri, cu analiticul corespunzator.
635 = 446.3
Cheltuieli cu impozite, taxe Alte impozite, taxe si
si varsaminte asimilate varsaminte asimilate "Impozit pe teren" (500m2 x 2000lei/m2)
Se observa ca se evita dubla impozitare pentru acelasi tip de teren analizat pe destinatie, localitati si zone.
Taxa asupra mijloacelor de transport
Având natura uni impozit direct, instituit de la 1 ianuarie 1995, ca sursa a bugetelor locale, taxa asupra mijloacelor de transport se datoreaza de orice persoana care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România.
Prin "mijloc de transport care trebuie înmatriculat" se întelege orice mijloc de transport, proprietate a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, si care, potrivit legii, face obiectul înmatricularii.
Constituie obiect al impunerii atât mijloacele de transport cu tractiune mecanica terestre (autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, motociclete, tractoare înmatriculate, autovehicule de transport marfa etc.), cât si mijloacele de transport pe apa (luntre, barci fara motor, barci cu motor, scutere de apa, bacuri, poduri plutitoare, salupe etc.). Raportata la obiectul sau, taxa asupra mijloacelor de transport poate fi considerata atât ca un impozit pe avere, cât si ca o taxa pentru folosirea drumurilor publice. Sub acest aspect, si resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport au destinatii diferite în utilizare, în functie de categoria mijloacelor de transport supuse impunerii. Astfel, resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport datorata pentru autovehicule de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, precum si pentru combinatiile acestora se pot utiliza în exclusivitate pentru lucrari de întretinere, modernizare, reabilitare si construire a drumurilor de interes local si judetean si constituie venit în proportie de 60% la bugetul local si, respectiv, de 40% la bugetul judetean. Pentru municipiul Bucuresti, taxa constituie venit în proportie de 60% la bugetele sectoarelor si, respectiv, de 40% la bugetul municipiului Bucuresti.
Calculul taxei
Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileste anual, în sume fixe pentru fiecare tip de mijloc de transport, cu anumite particularitati dupa cum este vorba de mijloace de transport cu tractiune mecanica sau autovehicule de transport marfa sau mijloace de transport pe apa.
Pentru mijloacele de transport cu tractiune mecanica, baza de calcul o reprezinta capacitatea cilindrica a motorului, pentru fiecare 500 cm3 sau fractiune din aceasta. Taxa anuala stabilita în suma fixa pentru fiecare 500 cm3 este diferentiata pe feluri de mijloace de transport cu tractiune mecanica.
În cazul unui atas, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele si scuterele respective.
Sunt scutite de taxa autoturismele, motocicletele cu atas si mototriciclurile care apartin persoanelor cu handicap locomotor si care sunt adaptate handicapului acestora. În vederea acordarii acestei facilitati, contribuabilii în cauza trebuie sa prezinte organului fiscal de domiciliu copia legalizata a documentului oficial prin care se atesta situatia respectiva, precum si documentele prin care se atesta situatia respectiva, precum si documentele prin care sa se ateste ca mijlocul de transport este adaptat invaliditatii acestora.
De asemenea, taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplica pentru mijloacele de transport ale institutiilor publice, precum si pentru mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport de calatori, în regim urban si suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localitati, daca se practica tarife stabilite potrivit transportului public (transportul public de calatori în regim urban si suburban se refera si la cel care parcurge o distanta în afara localitatii, daca se practica tarife stabilite în conditiile de transport public).
Pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala autorizata de peste 12 tone, precum si pentru combinatiile acestora, taxa anuala se stabileste în suma fixa cuprinsa între 1.106.000 si 9.467.000 lei, diferentiata în functie de numarul axelor si masa totala maxima autorizata (în tone).
În cazul în care contribuabilii nu depun documente care sa ateste sistemul suspensiei, taxa asupra mijloacelor de transport se determina corespunzator autovehiculelor din categoria "vehicule cu alt sistem de suspensie".
Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileste pentru fiecare mijloc de transport cu tractiune mecanica, precum si pentru fiecare remorca, semiremorca sau rulota care are carte de identitate a vehiculelor, chiar daca acestea circula în combinatie.
În perioada cuprinsa între 1 ianuarie 2005 si 1 ianuarie 2011, nivelul taxei asupra mijloacelor de transport prevazut atât pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala autorizata de peste 12 tone, cât si pentru combinatii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone (prevazute în Codul fiscal la art. 263 alin. 4 si 5), se majoreaza prin hotarâre a Guvernului, în conformitate cu angajamentele asumate de România în procesul de negociere cu Uniunea Europeana, la Capitolul 9 - "Politica în domeniul transporturilor", în luna aprilie a fiecarui an cuprins în perioada, la propunerea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si cu avizul Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Administratiei si Internelor.
Taxa asupra mijloacelor de transport se datoreaza si pentru remorci de orice fel, semiremorci si rulote apartinând contribuabililor, se stabileste în suma fixa în lei/an, în mod diferentiat în functie de masa totala maxima autorizata a acestora.
Capacitatea cilindrica a motorului si capacitatea remorcilor se dovedesc cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a remorcii, cu factura de cumparare sau cu alte documente legale din care sa rezulte acestea.
si în cazul mijloacelor de transport pe apa, care apartin contribuabililor, taxa se stabileste anual în suma fixa, diferentiata în functie de felul mijloacelor de transport.
Nu datoreaza taxa asupra mijloacelor de transport atât persoanele fizice, cât si persoanele juridice proprietare ale navelor fluviale de pasageri barcilor si luntrelor folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în unitatile administrativ-teritoriale din Delta Dunarii, Insula Mare a Brailei si Insula Balta Ialomitei. Pentru acordarea acestei înlesniri, persoanele fizice în cauza trebuie sa faca dovada organelor fiscale ca au domiciliul în zonele respective (pe baza de tabel certificat de consiliile locale de domiciliu).
O situatie aparte o reprezinta mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de leasing, pentru care taxa se datoreaza de catre proprietar (locator).
Taxa asupra mijloacelor de transport se determina de catre compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale în a caror raza teritoriala contribuabilii îsi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru.
Exista doua actiuni corelative dreptului de proprietate, în raport cu care se datoreaza ori se da la scadere taxa asupra mijloacelor de transport, respectiv:
a) Dobândirea mijlocului de transport, care genereaza datorarea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care au fost dobândite.
În situatiile în care contribuabilii - persoane fizice sau persoane juridice - dobândesc în strainatate dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport, data dobândirii se considera data emiterii de catre autoritatea vamala româna a primului document în care se face referire la mijlocul e transport în cauza.
Pentru înregistrarea mijlocului de transport în evidentele compartimentelor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice se utilizeaza declaratiile fiscale (diferentiate dupa cum contribuabilul este persoana fizica sau persoana juridica) care se depun la organul competent în termen de 30 de zile inclusiv de la data dobândirii acestora.
b) Înstrainarea mijlocului de transport (fie pe calea transferului dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport, fie prin furtul mijlocului de transport) în cursul unui an sau radierea din evidenta fiscala a compartimentului de specialitate al autoritatii de administratie publica locala, care genereaza scaderea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care acestea au fost înstrainate sau radiate din evidenta fiscala. Taxa stabilita pe numele vânzatorului se da la scadere pe baza actului de vânzare-cumparare sau a certificatului de radiere din evidenta organelor respective.
Atât în cazul dobândirii, cât si al înstrainarii mijlocului de transport în timpul anului, taxa asupra mijloacelor de transport se recalculeaza pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplica acelei persoane.
Orice persoana care transfera un mijloc de transport are obligatia de a depune o declaratie, cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale pe a carei raza teritoriala îsi are domiciliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile de la modificarea survenita.
În situatia schimbarii domiciliului/sediului/punctului de lucru, proprietarii mijloacelor de transport supuse taxei au obligatia sa declare în termen de 30 de zile inclusiv la organul competent de la vechiul domiciliu data mutarii si noua adresa, în vederea preluarii debitului de catre compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale de la noul domiciliu.
În cazul contribuabililor proprietari ai mijloacelor de transport supuse taxei, plecati din localitatea unde au declarat ca au domiciliul, sediul sau punctul de lucru, dupa caz, fara a declare sau sa anunte modificarile intervenite, taxele aferente se debiteaza în evidentele fiscale, urmând ca, ulterior, sa se faca cercetari pentru a fi urmariti la plata ori sa li se transmita debitele în localitatile unde au plecat.
Taxa asupra mijloacelor de transport este anuala, dar se plateste trimestrial, în patru rate egale, pâna la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si, respectiv, 15 noiembrie, inclusiv.
Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorata se repartizeaza în sume egale, la termenele de plata ramase pâna la sfârsitul anului. Exceptie de la aceasta regula fac persoanele fizice sau juridice straine, care solicita înmatricularea temporara a mijloacelor de transport în România. Având în vedere atât caracterul temporar al înmatricularii, cât si greutatile în urmarirea si încasarea ulterioara a taxei de la persoanele fizice sau juridice straine, obligatia acestora este de a achita integral taxa datorata pentru întreaga perioada pentru care se solicita înmatricularea, la data luarii în evidenta de catre compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.
Pentru plata cu anticipatie a taxei auto, datorata pentru întregul an de catre persoanele fizice, pâna la data de 15 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de pâna la 10%, stabilita prin hotarâre a consiliului local.
Tratamentul contabil al taxei este similar cu celelalte impozite, fiind deductibile la calculul profitului impozabil.
635 = 446.4
Cheltuieli cu impozite, taxe Alte impozite, taxe si
si varsaminte asimilate varsaminte asimilate
De specificat este faptul ca agentii economici care achizitioneaza din import autoturisme "cu o valoare mai mare decât echivalentul în lei a 12.000 euro" au impusa restrictia la deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea autoturismelor ce depasesc valoarea de mai sus. Este preferabila o astfel de corectie extracontabila, deoarece nu sunt poluate conturile. Ea poate fi tratata cel putin ca o problema de gestiune a costului fiscal prin plata unui impozit suplimentar de profit sau daca nu, sa se încadreze în limitele costului de achizitie impus de lege.
Iata ca regula fiscala cu pasi mici, dar siguri da o speranta profesionistului contabil ca poate sa aspire într-un viitor apropiat la realizarea efectiva nu numai în teorie, dar si în practica a frazei cheie: "o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a contului de profit si pierdere".
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate
Contribuabilii care beneficiaza, sub diverse forme, de serviciul de reclama si publicitate au obligatia sa achite bugetelor locale pe raza carora se efectueaza publicitatea, dupa caz, o taxa pentru servicii de reclama si publicitate sau o taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate.
Taxa pentru serviciile de reclama si publicitate se datoreaza de orice persoana care beneficiaza de servicii de reclama si publicitate în România în baza unui contract sau a unei altfel de întelegere încheiata cu alta persoana, cu exceptia serviciilor de reclama si publicitate realizate prin mijloacele de informare în masa scrise si audiovizuale.
Publicitatea realizata prin mijloacele de informare în masa scrise si audiovizuale corespunde5 agentiilor de publicitate potrivit Clasificarii activitatilor din economia nationala - CAEN, respectiv publicitatea realizata prin ziare si alte tiparituri, precum si prin radio si televiziune.
Taxa pentru serviciile de reclama si publicitate se determina prin aplicarea cotei de impunere cuprinse între 1% si 3% la valoarea serviciilor de reclama si publicitate, exclusiv taxa pe valoarea adaugata aferenta. Cota procentuala se stabileste, în limitele respective, de catre consiliile locale în a caror raza teritoriala se realizeaza publicitatea. Nivelul cotei se stabileste de catre consiliile locale în cursul lunii mai a fiecarui an pentru anul fiscal urmator. Valoarea serviciilor de reclama si publicitate cuprinde orice plata obtinuta sau care urmeaza a fi obtinuta pentru serviciile de reclama si publicitate, cu exceptia taxei pe valoarea adaugata.
Taxa se plateste lunar de catre cel care efectueaza reclama si publicitatea, la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în a carei raza persoana presteaza serviciile de reclama si publicitate, pâna la data de 10 a lunii urmatoare, pe toata perioada desfasurarii contractului, începând cu luna în care taxa a devenit exigibila. Taxa devine exigibila la data intrarii în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclama si publicitate.
Taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate se datoreaza de orice persoana, care utilizeaza un panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclama si publicitate într-un loc public.
Pentru realizarea unui panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclama si publicitate într-un loc public, care nu are la baza un contract de publicitate, consiliile locale stabilesc, prin hotarâre, taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate, pe metru patrat de afisaj, platita de utilizator (beneficiarul publicitatii) la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale în raza careia este amplasat panoul, afisajul sau structura de afisaj. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta taxa se stabileste, prin hotarâre, de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si se face venit la bugetul local al sectorului în raza caruia este amplasat panoul, afisajul sau structura de afisaj.
În cazul în care panoul, afisajul sau structura de afisaj este închiriata unei alte persoane, utilizatorul final va datora taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate (respectiv taxa pentru serviciile de reclama sau, dupa caz, taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate).
Valoarea taxei datorate se calculeaza prin înmultirea numarului de metri patrati sau a fractiunii de metru patrat a afisajului cu cota taxei unitare exprimate în suma absoluta (Anexa Nr. 9 conform Codului fiscal art. nr. 271 alin. 2) stabilita de autoritatea deliberativa, astfel:
a) în cazul unui afisaj situat în locul în care persoana deruleaza o activitate economica, suma este de pâna la 200.000 lei pentru anul 2004 si 214.000 pentru anul 2005.
Firma instalata la locul în care o persoana deruleaza o activitate economica este asimilata afisajului.
b) în cazul oricarui alt panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclama si publicitate, suma este de pâna la 150.000 lei pentru anul 2004.
Taxa se calculeaza pentru un an fiscal sau pentru numarul de luni si fractiuni de luni ramase pâna la sfârsitul anului fiscal si se plateste de catre utilizatorul panoului, afisajului sau structurii de afisaj.
Taxa pentru afisajul în scop de reclama si publicitate se plateste anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, pâna la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv. Se considera ca taxa se plateste anual, anticipat, atunci când un contribuabil stinge obligatia de plata datorata pentru anul fiscal respectiv, înainte de data de 15 martie, inclusiv, a aceluiasi an fiscal. Se considera ca taxa pentru afisaj se plateste trimestrial, atunci când contribuabilul stinge obligatia de plata datorata pentru anul fiscal respectiv, în patru rate egale la termenele precizate mai sus.
Consiliile locale pot impune persoanelor care datoreaza taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate sa depuna o declaratie anuala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale.
Scutiri de la plata taxei pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate
Taxa pentru serviciile de reclama si publicitate si taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate nu se aplica institutiilor publice cu exceptia cazurilor când acestea fac reclama unor activitati economice.
Nu se datoreaza taxa pentru serviciile de reclama si publicitate pentru afisajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin constructia lor, realizarii de reclama si publicitate.
Taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate nu se aplica.
unei persoane care închiriaza panoul, afisajul sau structura de afisaj unei alte persoane, în acest caz taxa fiind platita de aceasta ultima persoana;
pentru panourile de identificare a instalatiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulatie, precum si alte informatii de utilitate publica si educationale.
Taxa pentru afisaj în scop de reclama si publicitate nu se datoreaza pentru afisele, panourile sau alte mijloace de reclama si publicitate amplasate în interiorul cladirilor. De asemenea, nu se datoreaza aceasta taxa, pentru afisele expuse în exteriorul cladirii, prin care se fac publice spectacolele supuse impozitului pe spectacole, dar numai cele de la sediul organizatorului si/sau locul desfasurarii spectacolului, fiind asimilate celor amplasate în interiorul cladirilor.
|
