Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CONTABILITATEA TREZORERIEI

Contabilitate


CONTABILITATEA TREZORERIEI

7.1. Definitii si delimitari privind trezoreria

Trezoreria reprezinta activitatea în cadrul careia se cuprind tranzactiile si evenimentele prin care se gestioneaza instrumentele financiare pe termen scurt (investitiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitatile banesti aflate în conturi la banci si la trezoreria statului, disponibilitatile banesti aflate în casieri 929d34j a institutiei, disponibil din fonduri cu destinatie speciala, disponibilitatile banesti sub forma de acreditive la societatile bancare si alte valori de trezorerie.



În cadrul trezoreriei intra toate instrumentele de decontare pe care le foloseste institutia. Decontarea se poate face în mai multe moduri: în numerar sau prin trezorerie sau banca (folosind ordine de plata si cecuri).

7.2. Contabilitatea primara a trezoreriei

7.2.1. Contabilitatea investitiilor pe termen scurt

La intrarea în patrimoniu obligatiunile cu dobânda sau cu discount se evalueaza la costul de achizitie, sau la valoarea stabilita potrivit contractelor.

La bilant, investitiile pe termen scurt trebuie prezentate la valoarea de intrare mai putin ajustarile cumulate pentru pierderea de valoare.

Pentru deprecierea investitiilor pe termen scurt, la sfârsitul exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii, institutiile publice pot reflecta ajustari pentru pierderea de valoare.

Conturile utilizate pentru reflectarea investitiilor pe termen scurt sunt:

505 "Obligatiuni emise si rascumparate"

509 "Varsaminte de efectuat pentru investitiile pe termen scurt"

595 "Ajustari pentru deprecierea investitiilor pe termen scurt"

7.2.2. Contabilitatea operatiilor de încasari si plati în numerar

sau prin conturi la trezoreria statului si banci

Contabilitatea trezoreriei asigura evidenta existentei si miscarii titlurilor de plasament, a altor valori de trezorerie, a disponibilitatilor existente în conturi la trezorerie, Banca Nationala a României, bancile comerciale si în casierie.

Disponibilitati ale institutiilor publice

la trezoreria statului si banci

Disponibilitatile institutiilor publice sunt formate din: disponibilul din împrumuturi din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului; valorile de încasat sub forma cecurilor; disponibilul în lei si valuta al institutiilor publice pastrat la bancile comerciale; disponibilitati în lei si valuta provenind din împrumuturi interne si externe contractate de stat; disponibilitati în lei si valuta provenind din împrumuturi interne si externe garantate de stat; disponibilul din fonduri externe nerambursabile; disponibilul din împrumuturi interne si externe contractate de autoritatile administratiei publice locale; disponibilul din împrumuturi interne si externe garantate de autoritatile administratiei publice locale; împrumuturi pe termen scurt primite.

Disponibil al bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale

de stat si bugetelor locale

Conturile de disponibil ale bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor locale nu au un corespondent ca atare în contabilitatea trezoreriei statului si au drept scop evidentierea veniturilor încasate si a cheltuielilor efectuate din aceste bugete, astfel: disponibilul bugetului de stat la trezoreria statului se evidentiaza cu ajutorul contului 520 "Disponibil al bugetului de stat" si este corespunzator urmatoarelor conturi de trezorerie: 20 "Venituri ale bugetului de stat" si 23 "Cheltuielile bugetului de stat"; disponibilul bugetului local la trezoreria statului se evidentiaza cu ajutorul contului 521 "Disponibil al bugetului local" si este corespunzator conturilor de trezorerie: 21 "Veniturile bugetelor locale" si 24 "Cheltuielile bugetelol locale"; disponibilul bugetului asigurarilor sociale de stat se evidentiaza cu ajutorul contului 525 "Disponibil al bugetului asigurarilor sociale de stat" si este corespunzator conturilor de trezorerie: 22"Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat" si 25 "Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat".

Casa si alte valori

Contabilitatea numerarului aflat în casieria institutiilor publice, precum si a miscarii acestora ca urmare a operatiunilor de încasari si plati efectuate în numerar se tine distinct, în lei si în valuta, utilizând contul, de activ, 531 "Casa".

Institutiile publice conduc contabilitatea "altor valori" care includ: timbrele fiscale si postale, biletele de tratament si odihna, tichetele si biletele de calatorie, bonurile valorile pentru carburanti auto, biletele cu valoare nominala, tichetele de masa, alte valori, etc. Reflectarea acestora în contabilitate se realizeaza cu ajutorul contului, de activ, 532 "Alte valori".

Acreditive si avansuri de trezorerie

Înregistrarea în contabilitate a operatiilor de constituire si utilizare a acreditivului se realizeaza cu ajutorul contului 541 "Acreditive", cont de activ, care se desfasoara pe doua subconturi, si anume: 5411 "Acreditive în lei" si 5412 "Acreditive în valuta

Disponibil din fonduri cu destinatie speciala

Institutiile publice constituie în conditiile legii fonduri cu destinatie speciala. Contabilitatea disponibilitatilor din fonduri cu destinatie speciala se realizeaza utilizând conturile din grupa 55 " Disponibil din fonduri cu destinatie speciala".

Disponibil al institutiilor publice finantate integral sau

partial din venituri proprii

Veniturile proprii ale institutiilor publice, precum si subventiile primite de la buget în completarea acestora, se încaseaza, administreaza, se utilizeaza si se contabilizeaza, potrivit dispozitiilor legale.

Conturile utilizate pentru reflectarea disponibilului institutiilor publice finantate integral sau partial din venituri proprii sunt: 560 " Disponibil al institutiilor publice finantate integral din venituri proprii" si 561 " Disponibil al institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii". Sunt conturi de activ, se debiteaza cu sumele încasate si se crediteaza cu platile efectuate.

Disponibil al fondurilor speciale

Fondurile speciale constituite potrivit legii sunt: Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si bugetul asigurarilor pentru somaj. Conturile de disponibil ale acestor bugete nu au un corespondent ca atare în contabilitatea trezoreriei statului si au drept scop evidentierea veniturilor încasate si a cheltuielilor efectuate din aceste bugete.

Viramente interne

Pentru a se putea efectua asemenea operatii distinct si separat în mai multe registre, în planul de conturi a fost introdus un cont intermediar, 581 "Viramente interne" , cont de activ cu ajutorul caruia se tine evidenta viramentelor de disponibilitati între conturile de trezorerie. În cazul în care elementele de trezorerie au ajuns la destinatia stabilita prin asemenea miscari interne, contul 581 nu trebuie sa prezinte sold la sfârsitul perioadei.

Fonduri externe nerambursabile

Contributia financiara a Comunitatii Europene reprezinta sume care se transfera Guvernului României de catre Comisia Comunitatilor Europene, cu titlu de asistenta financiara nerambursabila acordata României de catre Comunitatea Europeana.

Fondurile externe nerambursabile sunt acumulate în conturi distincte si se utilizeaza numai în limita disponibilitatilor existente în aceste conturi si în scopul în care au fost acordate.


Document Info


Accesari: 5903
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )