COSTUL DE PRODUCTIE - CATEGORIE ECONOMICA

COSTUL DE PRODUCTIE - CATEGORIE ECONOMICA

Cunoasterea continutului costului sub aspect economic si social presupune o buna cunoastere si stapanire a terminologiei folosite si determinarea rolului informatiei furnizate de catre aceasta. Problematica costului de productie constituie obiectul fundamental de studiu al unei discipline, conturata ca disciplina independenta si anume "studiul costurilor", cunoscuta in literatura de specialitate din tara noastra sub denumirea de "calculatia costurilor", care insa are o arie de studiu mai restransa. In cadrul intreprinderilor moderne a trata doar calculatia costului, fara a trata costul in esenta lui, inseamna a privi fenomenele economice doar la suprafata, fara a cunoaste latura stiintifica.

Fundamentarea stiintifica a costului presupune existenta conceptelor teoretice despre costuri prin care sunt explicate notiunile, caracterul, marimea si factorii de influenta asupra nivelului costurilor. In aceste conditii devine util si eficient ca studiul costurilor sa includa teoria costurilor, teoria calculatiei costurilor, precum si calculatia costurilor, ca laturi inseparabile ale fundamentarii in domeniul costurilor.

Sfera de cuprindere a studiului costurilor este reprezentata schematic in fig. nr.1.1

Fig. nr. 1.1. "Sfera de cuprindere a studiului costurilor"

sursa: M. Epuran, V.Babaita, C. Grosu "Contabilitate si control de gestiune", Ed. Economica, Bucuresti, 1999, pag.172

Teoria costurilor, ca parte integranta a studiului costurilor, cuprinde toate perceptele din domeniul costurilor cu ajutorul careia se precizeaza si se clarifica aspecte in legatura cu definirea, interpretarea si explicarea costului ca fenomen economic. Prof E. Schmalenbach a fost considerat unul dintre initiatorii si reprezentantii teoriei costurilor, teorie aparuta la inceputul secolului XX, dar care s-a afirmat in al doilea deceniu al sec XX. Sarcinile de baza ale teoriei costurilor rezulta din functiile principale pe care acesta le indeplineste : functia de explicare, functia de modelare si functia de optimizare a deciziilor .

Functia de explicare creeaza bazele stiintifice ale fundamentarii si exp 454e42e licarii notiunilor de cost si cheltuiala, a elementelor componente ale costului, legaturile functionale dintre volumul fizic al productiei si nivelul costurilor. La randul ei functia de modelare a dus la modelarea teoretica a costurilor, la identificarea si justificarea conditiilor de formare a modelului optim de costuri pornind de la analiza factorilor de influenta, a determinarii combinarii optime a acestora in scopul atingerii rentabilitatii maxime. Transpunerea modelelor teoretice de costuri in modele de decizie pentru conducere, in teoria costurilor este indeplinita de functia de optimizare a deciziilor.

Teoria calculatiei costurilor s-a conturat in literatura straina dupa primul razboi mondial ca o necesitate a metodelor de calculatie a costurilor, vizand fundamentarea tehnicilor de calculatie a costurilor. Obiectivele acesteia constau in :

- definirea si precizarea notiunilor de calculatie a costurilor si purtatorilor de cost;

- stabilirea unitatii de calculatie si a legaturii ei cu purtatorii de cost;

- formularea principiilor care stau la baza calcularii costurilor pentru a asigura o calculatie reala si eficienta;

- elaborarea metodelor de calculatie si perfectionarea acestora in scopul asigurarii operativitatii informatiilor necesare in scopul luarii deciziilor si controlului in domeniul costurilor;

- organizarea calculatiei costurilor in concordanta cu specificul procesului tehnologic, a organizarii productiei si a cerintelor bugetarii activitatii pentru a putea urmari, controla si compara datele furnizate de contabilitate cu cele anterior bugetate.

In materie de calculatie a costurilor, teoria costurilor nu poate substitui teoria calculatiei costurilor, ci o intregeste in vederea unei fundamentari complexe a calculatiei. Acesta deoarece teoria calculatiei ne arata cum sa calculam un cost fara ca acesta sa explice nivelul, factorii de influenta si dependenta costului de acesti factori, de care se ocupa teoria costurilor .

Calculatia costurilor cuprinde toate operatiile matematice care se utilizeaza pentru a stabili costul intregii activitati, dar si pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu prestat, in functie de conditiile tehnico-organizatorice ale intreprinderii.

Valorificarea studiului costurilor se face prin intermediul informatiilor costurilor, ca sinteza a activitatii economice reflectate prin intermediul costurilor.

Interdependenta dintre acestea duce la conturarea unui concept unitar in ceea ce priveste costul si calculatia costurilor.

Necesitatea existentei unui concept unitar este cu atat mai mare cu cat costul devine un instrument indispensabil managementului unitatii, element ce impune cunoasterea de catre fiecare factor de decizie in cadrul structurii organizatorice a unitatii, a tuturor aspectelor costului productiei, pentru ca prin deciziile luate sa influenteze si sa modifice curba evolutiei eficientei.

Folosirea terminologiei adecvate permite evitarea confuziilor ce pot sa apara in precizarea continutului costurilor de productie, constituind de altfel primul pas care trebuie facut in cunoasterea unei discipline. In literatura si practica din tara noastra apar o serie de termeni care nu sunt utilizati corespunzator continutului lor, aparand diverse puncte de vedere in tratarea unor termeni , cum ar fi: "cheltuieli", "costuri", "cheltuieli de productie" si "pret de cost".

Intre notiunea de "cheltuiala" si "costuri" exista diferente sensibile care nu pot si nici nu pot conduce la producerea confuziilor, notiunea de "cheltuiala" avand o sfera mult mai larga decat cea a "costurilor", asemanator partii fata de intreg. Intre cele doua exista o legatura de precedenta dar nu in totalitate, costul este echivalentul unui consum de valori, spre deosebire de cheltuiala care exprima o plata. Am putea pune semnul egalitatii intre cele doua daca intreaga cantitate de factori aprovizionata ar fi data in consum, dar in realitate stim foarte bine ca intotdeauna exista factori de productie pe stoc care astepta sa fie consumati la reluarea ciclului de productie. Sub aspectul continutului, cheltuiala nu este si nu poate face obiectul calculatiei costurilor, deoarece nu ocazioneaza producerea unui bun, ea se formeaza in sfera procesului de aprovizionare sau desfacere si nu poate sa apara in sfera procesului de productie unde au loc consumuri de valori generatoare de costuri.

Conform definitiei date in dictionar, cheltuielile « reprezinta consumurile de mijloace economice care se efectueaza la exploatarea, intretinerea si administrarea de la o zi la alta, in vedera mentinerii activelor angajate in organizarea unei activitati economice  ». Luarea in considerare a acestor aspecte face necesara renuntarea la utilizarea unor notiuni depasite si sa se foloseasca o terminologie corespunzatoare continutului fenomenelor economice si anume "cheltuieli de aprovizionare" si "cheltuieli de desfacere", pentru cheltuielile facute pentru aceste activitati care nu afecteaza in mod direct procesul de productie si implicit nici costul productiei.

Notiunea de cost deriva din latinescul "constare", care inseamna a stabili, a fixa. De aici s-a desprins ulterior notiunea de "costa" pentru exprimarea unui consum ocazionat de realizarea unui obiect, dupa care s-a ajuns la "cost" De aici rezulta caracterul stiintific al notiunii de "cost", care este legat de consumul de valori ocazionate de procesul de productie pentru realizarea unui produs si care prezinta consumuri de valori sub forma consumului de forta de munca, materiale, energie etc. si care prin insumare dau « costul de productie ».

In dictionar pentru notiunea de "cost", gasim urmatoarea definitie : « ansamblul cheltuielilor facute pentru obtinerea unui bun, executarea unei lucrari, prestarea unui serviciu  » sau « suma, exprimata in general in moneda, a cheltuielilor necesare pentru producerea unui bun sau a unui serviciu  ».

Primul autor roman care abordeaza si dezbate in literatura noastra contabila problematica importantei, structurii si formarii costului de productie este profesorul Constantin Petrescu de la Iasi, in lucrarea sa « Tratat de contabilitate si administratie » defineste costul ca si pret de revenire, sub influenta literaturii franceze, care ulterior printr-o traducere mai adecvata s-a ajuns la notiunea de pret de cost. In deceniu IV al secolului XX, cadre didactice universitare (Stefan I. Dumitrescu, Ion N. Evian, Ion Tarta s. a.), precum si unii economisti au inceput sa utilizeze in locul termenului de « pret de cost », pe acela de « costuri », acesta ducand la aparitia unor dispute intre sustinatorii celor doua notiuni. Disputele s-au atenuat in timpul celui de al doilea razboi mondial si apoi dupa , au fost reluate in jurul anului 1965, avandu-l ca protagonist printre altii si pe profesorul Cornel Olariu de la universitatea din Timisoara, adept hotarat al termenului de « costuri » .

In principiu se reprosa celor care foloseau termenul de « pret de cost » ca asociaza notiunea de « pret » cu cea de « cost », care constituie categorii economice distincte atat prin continut, cat si prin marimea lor. Disputele au incetat prin anii 1976-1977 cand s-a intervenit printr-un act normativ, Decretul Consiliului de Stat nr. 392/02.12.1976, Buletinul Oficial nr. 104/04.12.1976, dandu-se urmatoarea rezolvare : totalitatea cheltuielilor (consumurilor) in expresie baneasca ocazionate de obtinerea si desfacerea unui produs, serviciu, lucrare etc., constituie costul acestuia.

Deci, costul poate fi definit ca o categorie economica care exprima, in forma baneasca, cheltuielile de munca vie si materializate efectuate pentru procurarea sau producerea si vanzarea unei unitati de bunuri materiale, lucrari executate sau servicii prestate de catre o intreprindere .

Prin urmare, costul este o categorie economica care se manifesta nemijlocit in productia materiala, respectiv activitatea de creare a bunurilor materiale si este legat indisolubil de crearea de valoare sau de formele de manifestare a valorii in activitatea de obtinere a bunurilor. Consumul de resurse in expresie baneasca este prezent in orice domeniu, deci putem spune despre cost ca este o categorie universala.

Nu insa orice consum productiv intra insa in costuri. Astfel, substantele care provin direct din natura (aerul, substantele minerale etc.) pot constitui consumuri productive, in cazul unui proces unitar de extragere si prelucrare primara, dar asemenea consumuri nu pot fi cuprinse in costuri, deoarece nu pot fi exprimate in bani . Exista de asemenea mijloace de munca a caror utilizare nu da nastere la cheltuieli de productie. In aceasta categorie intra pamantul (excluzand amenajarile de orice fel) ca mijloc de munca general, caci pentru acesta nu se calculeaza amortizarea care ar sta la baza includerii lui in calculul respectiv.

Exprimarea baneasca a consumurilor productive nu trebuie sa duca la concluzia ca notiunea de cheltuieli de productie este sinonima cu cea de plata. In sens financiar darea de bani, constituie intotdeauna cheltuieli, factorul determinant care hotaraste daca o cheltuiala (plata) constituie sau nu cost, este consumul, adica legatura nemijlocita cu productia.

Astfel, o parte din platile facute de intreprindere pentru telefon, apa, canal si salubritate, contributia la Camera de Comert si Industrie, contravaloarea abonamentelor pentru presa de specialitate, taxa pentru drumuri etc., reprezinta echivalentul unor servicii efectuate in favoarea procesului de productie si deci, vor fi regasite in costul productiei. Altele, ca de exemplu, achitarea facturilor catre furnizorii de materii prime si materiale nu constituie costuri in momentul efectuarii lor. Numai consumul efectiv al acestor materiale aprovizionate in procesul de productie devine cost.

Reflectarea in costuri a consumurilor productive , in conditiile folosirii banilor pentru exprimarea valorica, ridica problema utilizarii unor preturi care sa cuprinda intreaga valoare a factorilor consumati, deci trebuie utilizate preturi care sa reflecte cat mai exact consumul factorilor de productie. Calculele tehnico-economice, pe baza carora se determina marimea valorica a diferitelor cheltuieli de productie pot transmite si ele diverse aproximatii in continutul si structura costurilor. Se urmareste perfectionarea acestor calcule tehnico - economice pentru o apropiere cat mai mare a costului determinat prin calcul de continutul valoric al elementelor care formeaza structura sa.

In afara acestor cheltuieli care au la baza un consum de factori de productie, intreprinderile mai efectueaza o serie de plati care se includ in costul de productie nu prin aceea ca depind in mod stiintific de continutul economic al acestuia, ci prin efectul unor reglementari economice. In aceasta categorie mentionam : cheltuielile cu asigurarile si protectia sociala, primele de asigurare, dobanzile pentru creditele acordate de banci numai in masura in care sunt direct atribuibile achizitiei, constructiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricatie, in conformitate cu reglementarile contabile aplicate, etc.

Pentru delimitarea corecta a costului productiei nu trebuie sa ignoram faptul ca intr-o intreprindere au loc si consumuri de mijloace de productie si plati banesti a caror rezultat nu este o lucrare sau un produs, ci acestea se datoreaza unor consumuri suplimentare de materiale si platile de salarii provocate de abateri de la procesul tehnologic, utilizarea unor materiale de calitate necorespunzatoare sau de alta dimensiune decat cea prevazuta, consumuri datorate deseurilor sau reconditionarea rebuturilor, lipsuri de valori materiale peste normele de perisabilitate, pagubele provenite din deteriorarile, casarile si declasarile de bunuri materiale aflate in sectiile sau in magaziile intreprinderii, pierderi din intreruperi din cauze interne etc. Chiar daca acestea au un continut similar cu cele efectuate in vederea obtinerii bunurilor sau serviciilor, in sensul ca sunt exprimate in bani si apar in timpul desfasurarii productiei, ele sunt cheltuieli neproductive si nu se cuprind in costurile bugetate. Le regasim in costul efectiv care trebuie sa reflecte conditiile reale de desfasurare a procesului de productie si de desfacere din intreprindere.

In costul bunurilor, lucrarilor, serviciilor nu trebuie incluse cheltuielile de depozitare, cu exceptia celor care sunt necesare procesului productiv, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie si cheltuielile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul care se gasesc in prezent, chiar daca aceste cheltuieli sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit .

Costul este pe de alta parte si o categorie operationala ce apare in desfasurarea activitatilor, de la productia de bunuri materiale pana la productia de valori spirituale. Operationalitatea costului este data de faptul ca acesta constituie instrumentul si parghia economica ce permite stabilirea cailor de dezvoltare a intreprinderii, de masurare si evaluare a activitatilor desfasurate.

Procesul de elaborare al deciziilor graviteaza in jurul costului. Acesta influenteaza procesul decizional pe mai multe cai: relatia costuri - preturi; relatia costuri - profit, relatia costuri - eficienta economica. Aceste relatii nu reprezinta in sine o noutate, caci ele sunt prezente in literatura de specialitate traditionala. Se impune doar asezarea lor pe fundamente noi, luand in considerare cerintele si fundamentele economiei de piata. Astfel daca "in tarile cu economie planificata s-au acordat prioritate costurilor in raport cu preturile, considerandu-se ca fiind o relatie directa, concretizata in aceea ca preturile se stabilesc pe baza costurilor ", " in economia de piata devine dominanta legatura indirecta dintre cost si pret. Costul influenteaza in mod indirect asupra pretului format pe piata, prin intermediul costului cuprins in pretul de oferta al produsului. In schimb, pretul pietei dobandeste un rol indirect asupra costurilor, obligand producatorii sa-si reduca costurile pentru a-si majora profitul. Concurenta directa dintre producatori genereaza si o concurenta indirecta prin costuri, castigand mai mult acei producatori ale caror costuri sunt mai reduse " .

Schimbarea conceptiei in legatura cu relatia cost-profit a dus la mutatii importante in munca practica de calculatie a costului, analiza si control, transformand-o intr-o munca permanenta de cercetare operationala a fiecareia si tuturor actiunilor si operatiunilor generatoare de cheltuieli incluse in costuri, in vederea depistarii cailor si mijloacelor de reducere a acestora.

Esentialul in relatia cost - profit, consta in aceea ca nivelul costurilor nu trebuie sa constituie numai o platforma de adaos pentru rata profitului, ci sa reflecte un permanent front de actiune pentru ca, prin reducerea lui, datorita ingeniozitatii si efortului propriu al intreprinzatorilor, rata profitului pe produs sa poata creste .

Conducerea la nivel superior urmareste minimizarea costurilor, deci maximizarea profitului. Pentru acesta actiunea de reglare a costurilor apare ca o necesitate vitala atunci cand activitatea desfasurata in cadrul intreprinderii nu asigura mentinerea si stabilitatea din punct de vedere al raportului consumului factori - costuri necesar si astfel se pericliteaza sistemul. Nivelul si structura costului reflecta preocuparea conducerii intreprinderii pe linia introducerii tehnicii moderne, a utilizarii eficiente a factorilor de productie, conceptia cu privire la organizarea si conducerea activitatilor productive, gradul de fundamentare al deciziilor. In aceste conditii aprofundarea diferitelor laturi ale costului de productie, perfectionarea metodelor de calculatie a acestuia capata o insemnatate practica deosebita pentru stabilirea celor mai corespunzatoare masuri care sa conduca la reglarea lui si implicit la cresterea profitului.