Metodele de calculatie a costurilor exprima modul de organizare a colectarii cheltuielilor de productie in scopul determinarii costurilor pe produs. Pe aceasta cale se asigura corelarea pana la integrare a calculatiei pe feluri de costuri, locuri de costuri si purtatori de costuri.
Criteriul de baza in alegerea, iar pe aceasta baza delimitarea unei metode de calculatie a costurilor este cel al caracteristicilor procesului tehnologic si tipul de productie.
Din punct de vedere tehnologic, procesul de productie poate fi simplu si complex. Simplu in cazul in care produsul rezulta prin prelucrarea succesiva a materiei prime, complex atunci cand produsul este fabricat prin combinarea (asamblarea) partilor componente.
Tipul de productie vizeaza organizarea si repetabilitatea produselor fabricate. in acest sens se disting urmatoarele procedee de fabricatie: productia de masa; productia de sorturi; productia de serie; productia individuala si productia cuplata
Productia de masa Din aceleasi materii prime si materiale se realizeaza in aceleasi conditii de constructie si combinatie, precum si in aceeasi succesiune tehnologica, prin repetare continua cantitati mari ale acelorasi produse. in cazul extrem, ele sunt produse identice, deci produse omogene. Exemplu, industria energetica, industria de asigurare a apei, industria chimica (productia sodei calcinate, a acidului clorhidric sau sulfuric etc).
Productia de sorturi. Din materii prime initial identice se realizeaza prin variatii ale succesiunii procesului tehnologic si/sau alte materiale consumabile, produse foarte asemanatoare. Deosebirile constau in diferentierea unor parametrii ca lungime, latime, sau grosime si/sau grade diferite de calitate. Prin variatiile intervenite in procesul de productie apar costurile de schimbare a sortului, ca de exemplu pentru reorientarea, reprogramarea masinilor. Exemplu, productia de bere sau productia de hartie.
Productia de serie. Se caracterizeaza prin stabilitatea relativa a fabricarii unor produse ce se executa pentru anumite cantitati denumite si loturi, precum si printr-o durata relativ mica a ciclului de productie, prin specializarea locurilor de munca in efectuarea anumitor operatii de acelasi fel si folosirea unui utilaj specializat paralel cu folosirea unui utilaj universal. in functie de cantitatile ce se fabrica intr-un lot se distinge o productie de serie mica, mijlocie sau mare. Exemplu, productia de serii mari (bunuri de consum, productia aparatelor de radio, televizoare, automobile) serii mici (bunuri de investitii, exemplu constructia de aparate, constructia de masini si utilaje etc).
Productia individuala Fiecare produs fabricat se deosebeste de celelalte, este unicat, o individualitate. Nu este o productie pentru piata anonima ci o productie pe baza de comenzi. Exemplu: productia mestesugareasca, constructia de masini si instalatii mari, constructii navale, precum si cea mai mare parte a industriei constructiilor.
Productia cuplata Dintr-o materie prima initiala, identica se nasc in cadrul unui proces de productie unitar, in mod fortat, mai multe produse. Exemplu: la cocsificarea antracitului se obtin in mod fortuit, alaturi de cocs si gaz, bitum, amoniac si benzol.
Intersectia dintre particularitatile tehnice si organizatorice ale productiei si metodele calculatiei costurilor se realizeaza prin intermediul obiectului si unitatii de calculatie. Obiectul de calculatie reprezinta structura tehnico – economica in raport cu care se sectorizeaza procesul de productie in scopul conducerii lui din punct de vedere tehnic si valoric, iar pe aceasta baza calculatia costurilor. in mod concret, obiectul de calculatie se poate identifica cu un anumit produs, lucrare, serviciu, comanda, loturi de produse, operatie tehnologica, faza tehnologica, grup de masini etc. in masura in care obiectul de calculatie nu se identifica cu produsul, el constituie o treapta intermediara necesara gruparii costurilor in scopul delimitarii lor pe feluri de purtatori de valoare.
Etalonul natural, conventional, banesc sau munca folosit pentru masurarea si exprimarea obiectului de calculatie formeaza unitatea de calculatie.
Corespunzator criteriului aratat mai sus s-au conturat, in principal, urmatoarele metode de evidenta si calculatie ale costurilor: metoda globala, metoda pe comenzi si metoda pe faze.
Un alt model de clasificare a metodelor de calculatie a costurilor este prezentat mai jos. Spre deosebire de primul model acesta ia in calcul mai multe criterii cum ar fi:
A. In functie de aparitia lor in timp se disting:
metode clasice
metode evoluate
Metodele clasice cuprind: metoda globala, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda coeficientilor de echivalenta, metoda de repartizare a costurilor indirecte. Metoda clasica prezinta inconvenientul ca permit obtinerea costului efectiv cu o intarziere mai mare in raport cu momentul desfasurarii proceselor si fenomenelor economice. Calculatia realizata prin intermdeiul acestor metode clasice nu reprezinta un instrument operativ de urmarire a cheltuielilor de productie. In vederea realizarii unui control operativ al costurilor s-a simtit nebvoia gasirii unor noi metode. Astfel au aparut metodele evoluate de clasificare a acosturilor: metoda direct costing, metoda costurilor standard sau normate, metoda GPT, metoda Perd-cost, metoda THM.
B. Dupa legatura lor cu obiectul calculatiei se disting:
metode de calculatie pe purtator (metoda THM, metoda standard cost, metoda Pert- cost, metoda pe comenzi);
metode de calculatie pe zone sau sectoare de cheltuieli
metode de calculatie cuc caracter mixt (ex: metoda pe faze)
Prin obiect de calculatie se intelege o unitate, lucrare sau loc de productie pentru care se planifica cheltuieli si in functie de care se organizeaza intregul proces de contabilitate analitica a cheltuielilor de grupare si ordonare a informatiilor cu ajutorul conturilor in vederea determinarii marimilor efective. Obiectul de calculatie se refera nu numai la purtatorul de costuri (produs finit, lucrare, servicii, semifabricat, ansamblu, subansamblu) ci si cheltuielile efectuate cu ocazia obtinerii lui, cheltuieli care sunt localizate pe zone sau sectoare de cheltuieli. Prin purtatorii de costuri se intelege produsul finit, lucrarile si serviciile ca rezultat al procesului de productie. Purtatorii de costuri constituie in calculatie entitatile pentru care se organizeaza planificarea si urmarirea analitica a cheltuielilor de productie pentru identificarea, gruparea si apoi repartizarea acestora. Produsul sau productia pentru care se calculeaza costul se poate exprima prin intermediul unitatii de calculatie. Privite in raport cu masura lor unitatile de masura pot fi:
unitati de masura naturale sau fizice se utilizeaza de catre intreprinderile cu productie omogena in care se regasesc proprietatile tehnice, precum si cele economice ale materialelor din care se obtin (kg, metri, litru, kilowatt). Spre exemplu in industria de confectii si utilaje se utilizeaza ca unitatii de calculatie metru patrat, pereche, bucatii etc.
unitati de masura conventionale se utilizeaza in cazul cand productia nu este perfect omogena. Prin zona sau sector de cheltuieli se intelege spatiul tehnic, organizatoric si administrativ al unitatii economice in raport cu care se organizeaza sio se urmaresc cheltuieli ocazionate de desfasurarea productiei.
In functie de baza lor zonele sau sectoarele de cheltuieli se clasifica in:
sectoare de cheltuieli operationale se bazeaza pe locurile de munca unde se realizeaza fabricarea si desfasurarea produselor, executarea lucrarilor si prestarea serviciilor;
sectoare de cheltuieli structurale se bazeaza pe activitatii privitoare la organizarea, conducerea si administrarea procesului de aprovzionare, productie si desfacere.
Obiectul de calculatie a costurilor poate imbraca forma purtatorului de costuri; forma zonelor sau sectoarelor de cheltuieli. Denumirea metodei pe comenzi se realizeaza in functie de purtatorul de costuri prezentat de comanda; purtatorul de costuri fiind obiect de calculatie. Atelierul sau sectia reprezinta zona sau locul de cheltuieli. Exista unele metode denumite prin zone (exemplu: in cazul metodei pe faze obiectul de calculatie il reprezinta faza; in cazul metodei globale productia omogena dintr-o anumita perioada a unei sectii sau intreprinderi intruneste calitatea atat de purtator de cost, cat si zona de cheltuieli).
C. Din punct de vedere al sferei de cuprindere al cheltuielilor in costul unitar se disting:
metoda direct costing
metoda costurilor standard sau normate
D. In functie de obiectivele urmarite se disting:
metode de calculatie cu un singur obiectiv (calcularea costului unitar, metoda globala, metoda pe faze, metoda pe comenzi metoda GP)
metode care au mai multe obiective acestea fiind necesare managementului prin costuri (metode direct costing, metode costurilor normate, metoda THM, metoda Pert- cost.
E. Din punct de vedere al legaturii metodelor cu activitatea bugetara previzionala se disting:
metode cu caracter post operativ (istoric) au la baza calcularea la finele perioadei a costului de productie;
metode previzionale reprezinta acele metode care utilizeaza marimi prestabilite in domeniul costurilor, organizand organigrama, urmarirea si controlul cheltuielilor, concomitent cu procesul de productie, care le ocazioneaza (exemplu: metoda standard, cost, metoda THM, metoda Pert- cost).
metode de calculatie a costurilor au legatura cu contabilitatea furnizand datele care sunt necesare in vederea calcularii costurilor. Metoda de calculatie, care este aleasa, impune colectarea si inregistrarea in contabilitate a costurilor de productie. Modelul general de calculatia a costurilor se exprima prin relatia:
|
