Contabilitatea este un sistem informational care cuantifica, prelucreaza si transmite informatiile utile în procesul decizional. În mod curent se face distinctie între doua domenii: contabilitate financiara si contabilitate de gestiune. Contabilitatea de gestiune furnizeaza toata informatia contabila care este cuantificata, prelucrata si transmisa pentru utilizare interna de catre management, este comunicata si în exteriorul organizatiei.
Conducerea firmei nu e posibila fara informatie. Conducerea, managementul unitatii, indiferent de ramura, sectorul de activitate se bazeaza pe informatii interne si externe.
Pornind de la datele primare ale tranzactiilor unei societati, contabilitatea furnizeaza informatii pentru un numar mare de parti interesate, fiecare parte cerând informatii diferite în functie de interesul pe care îl au fata de societate.
Pentru exterior contabilitatea furnizeaza informatii prezentate ca niste conturi financiare sub o forma standard, stabilita prin lege, în mod cronologic. De acest lucru raspunde contabilitatea financiara.
La nivelul societatii, firmei ex 15415s181p ista si contabilitatea pe care o numim interna pentru conducere ( de gestiune, de management).
Contabilitatea de gestiune are ca obiect procesele interne ale întreprinderii cu efecte asupra marimii patrimoniului.
În Regulamentul de aplicare a Legii contabiltatii nr.82/1991 aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 704/1993 se prevede la art.105 : "Contabilitatea de gestiune este destinata, în principal, pentru înregistrarea operatiunilor privind colectarea si repartizarea cheltuielilor pe destinatie, respectiv pe activitati, sectii, faze de fabricatie; decontarea productiei, precum si calculul costului de productie al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, inclusiv al productiei în curs".
Pentru gestiunea eficienta a unei companii este nevoie de trei tipuri de informatii financiare. În primul rând întreprinderile de productie si de servicii au nevoie de informatii legate de calcularea costurilor produselor si serviciilor. Tehnicile contabilitatii costurilor se aplica pentru colectarea informatiilor privind productia, pentru alocarea cheltuielilor specifice pe loturi de produse si pentru calcularea costului unitar.
În al doilea rând pentru a-si atinge obiectivele, toate companiile au nevoie de date care sa stea la baza planificarii si controlului activitatii de exploatare (operationale). Într-o companie producatoare, pe masura desfasurarii activitatii de productie si a generarii costurilor se aplica procedee stricte de control în vederea compararii costurilor efective cu cele planificate. Prin intermediul acestor procedee se poate determina eficienta activitatii de exploatare si a managementului.
În al treilea rând, managerii au nevoie de rapoarte si analize financiare speciale pentru a-si fundamenta deciziile. Prin urmare, la baza deciziilor manageriale trebuie sa stea analiza unor disectii alternative de actiune. Contabilul de gestiune trebuie sa furnizeze informatiile necesare pentru luarea acestor decizii Principiile de baza ale contabilitatii, 2000).
Contabilitatea financiara cuprinde toate principiile care reglementeaza contabilizarea si raportarea informatiilor financiare care pot fi publice pentru persoanele din mediul extern al întreprinderii, actionari, bancheri, creditori si brokeri. Prin contrast contabilitatea de gestiune exista în primul rând pentru cei din interiorul companiei pentru persoanele care raspund de activitatea de exploatare a acesteia.
Numeroase procedee si principii ce apartin contabilitatii financiare se aplica si în contabilitatea de gestiune. Tehnicile de amortizare, procedeele de încasare si plata a mijloacelor banesti, metodele de evaluare a stocurilor si delimitarea elementelor de active si datorii sunt esentiale si pentru studiul contabilitatii de gestiune.
A. Asemanari între contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune
Ambele tipuri de contabilitati formeaza sistemul contabil al întreprinderii, nefiind incompatibile. Ambele se bazeaza pe conceptul de responsabilitate. Contabilitatea financiara este concentrata asupra întreprinderii ca un întreg, pe când cea analitica sau interna pune accentul pe fiecare parte a întreprinderii, însa amândoua se bazeaza pe principiul responsabilitatii.
Ambele circuite sunt elemente ale aceluiasi cadru, care este unitatea patrimoniala si împreuna trebuie sa asigure realizarea obiectivelor de baza ale acesteia.
B. Diferente între contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune
Informarea externa se asigura cronologic, dupa reguli si standarde impuse, clare, de catre contabilitatea financiara. Contabilitatea de gestiune se diferentiaza de cea financiara prin:
a) concentrarea pe informatii si date ca necesitate interna pentru conducator : pentru scopuri
interne conducatorul are nevoie de informatii total diferite de cele solicitate de utilizatorii externi (actionari, creditori, banci).
b) punerea accentului în mai mare masura pe viitor : informatia pentru conducere este
puternic orientata spre viitor. Costul istoric si alte informatii istorice sunt folosite în planificare, dar numai pentru aceasta. Însa pentru manager este incerta asumarea ca viitorul va fi o simpla reflexie a ce s-a întâmplat în trecut.
Contabilitatea financiara, însa, se bazeaza pe înregistrarile istorice, în mod prioritar. Înregistrarile în contabilitatea financiara sunt facute numai dupa ce tranzactiile au avut
loc, s-au produs.
c) contabilitatea de gestiune nu este condusa de principii contabile general acceptate
Rapoartele contabilitatii financiare trebuiesc elaborate în concordanta cu principiile
contabile general acceptate. Persoanele externe firmei trebuie sa fie asigurate ca informatiile ce li se adreseaza sunt elaborate si se bazeaza pe un set comun de reguli generale.
Conducatorii firmei nu sunt condusi de principiile generale de contabilitate, acceptate în
obtinerea si utilizarea informatiilor. Managerii pot stabili regulile proprii majore privind formatul si continutul informatiei care este folosit în interiorul firmei.
d) contabilitatea interna pune mai putin accentul pe precizie, exactitate si un mai mare
accent pe date nonmonetare, pe date cantitative
Când informatiile sunt solicitate, rapiditatea este adeseori mai importanta decât
exactitatea, precizia. Cu cât informatia ajunge mai repede la manageri cu atât problema este mai repede cunoscuta si rezolvata.
Solicitarile managerului sunt deseori bazate pe bune estimari si aproximari si preleveaza
cifrele, datele care se bazeaza pe acuratetea ultimului banut. Contabilitatea financiara nu permite acest tratament.
Pe de alta parte datele nonmonetare sunt foarte importante pentru contabilitatea de gestiune.
e) contabilitatea interna pune accent pe fiecare componenta structurala a firmei si mai putin
pe organizatie ca ansamblu
Contabilitatea financiara pune accentul în prezentarea activitatilor pe tratarea firmei,
întreprinderii ca un întreg.
Prin contrast, contabilitatea pentru conducerea interna a întreprinderii pune
accentul nu pe întreprindere ca un întreg ci pe partile componente sau sectiunile acesteia : o linie de fabricatie, vânzarile teritoriale, divizii, departamente, sectii sau orice alta componenta ce poate fi obtinut prin sectionarea întregului.
f) contabilitatea de gestiune nu este standardizata.
Contabilitatea financiara e standardizata bazându-se pe reguli precise stabilite de institutii bine definite. Înregistrarile contabilitatii financiare sunt supuse auditarii, examinarii de contabili profesionisti autorizati. Ea este obligatorie.
Contabilitatea de gestiune nu este standardizata. Fiecare întreprindere este complet libera privind organizarea contabilitatii interne pentru conducere.
Contabilitatea de gestiune îsi extrage costurile din contabilitatea financiara care determina si analizeaza rezultatul în mod global în functie de natura cheltuielilor si veniturilor. În contabilitatea de gestiune cheltuielile si veniturile preluate din contabilitatea analitica sunt ventilate în functie de destinatia lor. Totodata, prin calcularea costului produsului, contabilitatea de gestiune furnizeaza informatii necesare evaluarii imobilizarilor, stocurilor si posturilor de regularizare din contabilitatea financiara.
Se impune, astfel, delimitarea raporturilor dintre cele doua sectiuni ale contabilitatii privind analiza si formarea rezultatelor. Solutia folosita în acest sens este cea a gruparii cheltuielilor în cheltuieli încorporabile, cheltuieli neîncorporabile si cheltuieli supletive.
Cheltuielile încorporabile figureaza atât în contabilitatea financiara cât si în cea de gestiune. De regula, cheltuielile de exploatare sunt cheltuieli încorporabile, în schimb cheltuielile financiare sunt partial încorporabile, iar cheltuielile exceptionale, deoarece sunt în cea mai mare parte independente de activitatea curenta, sunt neîncorporabile. De asemenea, anumite cheltuieli de exploatare apreciate ca independente de costul de productie sunt expediate în categoria cheltuielilor neîncorporabile. De exemplu, provizioanele pentru deprecierea conturilor de creante-clienti, pierderi din creante anulate.
Cheltuielile neîncorporabile nu formeaza obiectul înregistrarii si analizei în contabilitatea de gestiune.
Cheltuielile supletive ( adaugate ) sunt cheltuieli înregistrate în contabilitatea de gestiune, fara a se regasi în contabilitatea financiara.
De exemplu, remuneratia întreprinzatorului individual, dobânzile calculate pentru capitalul mediu imobilizat, amortizarea suplimentara calculata pentru depasirea numarului de ore normale de exploatare a mijloacelor fixe în procesul de productie.
Pentru întreprinderea producatoare schema simplificata a modelului de calcul al rezultatului analitic se prezinta astfel:
Pretul de vânzare al produselor sau serviciilor vândute în cadrul perioadei
( - ) Costul de productie al produselor vândute, din care :
Cheltuieli directe de productie ( din care, pe articole de calculatie )
Cheltuieli indirecte de productie ( din care, pe articole de calculatie )
( = ) Marja bruta de productie
( - ) Costul în afara productiei, din care:
Cheltuieli de desfacere ( pe articole de calculatie )
Cheltuieli generale de administratie ( pe articole de calculatie )
Cheltuilei financiare incluse în costul produsului
( = ) Rezultatul ( profit sau pierdere ) analitic pe produs sau serviciu.
Cheltuielile de exploatare reprezinta o alta parte componenta importanta a Contului de rezultate al unei companii. De obicei ele sunt grupate pe categorii. Cheltuielile de comercializare si cheltuielile generale si administrative reprezinta doua categorii principale.
Cheltuielile privind reparatiile, întretinerea, combustibilii sau alte cheltuieli necesare pentru întretinerea si exploatarea mijloacelor fixe se numesc cheltuieli de gestiune pentru ca sunt înregistrate imediat în debitul unor conturi de cheltuieli, corespunzatoare anumitor conturi de venituri. Cheltuielile de gestiune se înregistreaza în conturile de cheltuieli pentru ca de ele beneficiaza exercitiul curent. Din acest motiv, ele se scad apoi din venitul net. Deci, orice plata de care beneficiaza numai exercitiul curent se numeste cheltuiala de gestiune.
Sistemul de contabilitate în dublu circuit prin cele doua componente ale sale reflecta cheltuielile în mod diferit.
Contabilitatea financiara evidentiaza cheltuielile dupa natura lor din momentul angajarii.
Contabilitatea unitatii patrimoniale constituie potrivit Legii contabilitatii, sumele sau valorile platite sau de platit.
Cheltuielile de exploatare reprezinta o parte componenta importanta a Contului de rezultate al unei companii comerciale. Acestea sunt cheltuielile, altele decât costul bunurilor vândute, care sunt necesare pentru derularea operatiunilor. De obicei, cheluielile de exploatare sunt grupate pe categorii. Cheltuielile de comercializare si cheltuielile generale si administrative reprezinta doua categorii principale.
Cheltuielile de comercializare cuprind cheltuielile privind: stocarea si pregatirea bunurilor pentru vânzare; prezentarea, publicitatea si alte activitati promotionale; efectuarea vânzarilor; expedierea bunurilor catre cumparator (daca vânzatorul suporta cheltuielile de livrare). Printre cheltuielile generale si administrative se numara: cheltuieli generale de birou, cele pentru contabilitate, personal, creditare si încasare si alte cheltuieli care se refera la toate operatiunile companiei.
Desi cheltuielile generale privind spatiile de desfasurare a activitatii, cum ar fi cheltuieli privind chiria si cheltuieli de întretinere sunt deseori incluse în categoria cheltuielilor generale si administrative, ele pot fi repartizate între categoriile chletuielilor de vânzare si administrare într-o proportie stabilita de management.
Cheltuielile delimitate pe feluri se grupeaza pe activitati consumatoare de resurse.
Cheltuielile din activitatea de exploatare sunt cheluieli ocazionate de desfasurarea activitatii înscrise în obiectul firmei, legate de productie, prestari servicii si operatii comerciale.
Ele sunt structuate astfel:
cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil,
piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile, costul de achizitie al energiei si apei consumate, costul marfurilor vândute;
cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti (reparatii si întretinere;
redevente; locatii de gestiune si chirii; studii si cercetari; comisioane, cheltuieli de protocol, reclama si publicitate; transport de bunuri si personal; deplasari, detasari; posta si taxe de telecomunicatii; servicii bancare si altele);
cheltuieli cu impozitele, taxele, varsamintele asimilate suportate de unitatea
patrimoniala (impozit pe cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport);
cheltuieli cu personalul (salariile si alte drepturi de personal, asigurarile si
protectia sociala, contributia unitatii la asigurarilee sociale si pentru ajutorul de somaj);
- alte chletuieli de exploatare (pierderi din creante).
Cheltuiala apare în procesul cumpararii produselor, serviciilor de la producator la consumator, de la operant la consumator, deci apare în circulatie.
Cheltuiala este legata de încasari, de disponibilitatile banesti, de modalitatea financiara a întreprinderii.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit si pierdere simultan cu recunoasterea cresterii datoriilor sau reducerii activelor ( de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea mijloacelor fixe ).
De asemenea, cheltuielile sunt recunoscute pe baza asocierii directe între costurile implicate si obtinerea elementelor specifice de venit.(Standardele Internationale de contabilitate, 2000)
Acest proces, cunoscut sub numele de conectarea costurilor la venituri, implica recunoasterea simultana sau combinata a veniturilor si cheltuielilor care rezulta direct si concomitent din aceleasi tranzactii sau alte evenimente. De exemplu, diversele componente ale cheltuielilor care contribuie la determinarea costului bunurilor vândute sunt recunoscute în acelasi timp cu venitul din vânzarea bunurilor.
Organismul international de normalizare contabila (IASC) defineste cheltuielile ca diminuari de avantaje economice, în cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii pasivelor si care au generat o scadere de capitaluri proprii, alta decât distribuirile catre proprietarii de capital (Feleaga Nicolae, 1998).
Se pot distinge cheltuieli propriu-zise, care rezulta din activitatea curenta, cum sunt costul vânzarilor, cheltuielile de personal, amortizarea; si pierderile si minusurile de valoare rezultând din catastrofe naturale, din vânzarea activelor imobilizate, din variatia cursului valutar, care pot sa rezulte sau nu din activitati curente ale întreprinderii.
În ceea ce priveste criteriul de structurare a cheltuielilor proiectul de norma prevede prezentarea dupa natura economica sau pe functii ale întreprinderii.
Dupa natura economica cheltuielile de exploatare sunt prezentate astfel:
materii prime si materiale consumabile utilizate
cheltuieli de personal
amortisemente si provizionare
alte cheltuieli de exploatare
În cazul clasificarii cheltuielilor pe functii ale întreprinderii, proiectul de norma prevede
urmatoarea structura a cheltuielilor:
costul vânzarilor
costul de distributie
cheltuieli administrative
alte cheltuieli de exploatare.
În practica contabila americana, cheltuielile se structureaza dupa destinatia acestora sau functiile întreprinderii. Se disting urmatoarele functii ale întreprinderii:
functia de productie, prin costul bunurilor vândute ( cost of goods );
functia de vânzare, prin cheltuielile de vânzare ( selling );
functia administrativa, prin cheltuieli generale si administrative ( general and
administrative);
functia financiara, în special prin cheltuieli cu dobânzile ( interest ).
În tara noastra contabilitatea cheltuielilor se tine potrivit O.G. nr. 61/30 august 2001
art.16/alin. (1) pe feluri de cheltuieli, dupa natura sau destinatia lor, dupa caz.
Dupa natura economica cheltuielile de exploatare sunt prezentate de:
cheltuieli privind marfurile ( sau constul marfurilor vândute ) sunt constituite din pretul de
cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport- aprovizionare si alte cheltuieli accesorii legate de achizitia marfurilor;
cheltuieli cu materiile prime
cheltuieli cu materiale consumabile constau din cheltuieli cu materiale auxiliare, piese de
schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile;
cheltuieli cu energia si apa, reprezinta costul de achizitie al energiei si apei consumate;
alte cheltuieli materiale include costul de achizitie al obiectelor de inventar consumate sau
uzura acestora, cheltuieli privind baracamentele si amenajarile provizorii, costul de achizitie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor;
cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti
cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate
cheltuieli cu remuneratiile personalului
cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala
alte cheltuieli de exploatare include pierderile din creante si alte cheltuieli de exploatare;
cheltuieli cu amortizarile si provizioanele
|
