Evolutia contabilitatii de la origini pâna în prezent
1.1. Istoria contabilitatii. Ce este contabilitatea ?
Contabilitatea ca forma a unei evidente economice primare (numarare) dateaza din cele mai vechi timpuri, regasindu-se în oricare dintre gruparile sociale. Avem în vedere, ca etape ale istoriei contabilitatii, urmatoarele delimitari temporale :
Prima faza (etapa). Desi originea contabilitatii în structurile spatio-temporale nu poate fi stabilita cu precizie, totusi, din cercetarile istorice s-a constatat aparitia si întrebuintarea ei chiar din comuna primitiva. S-au gasit marturii care atesta ca socotelile se tineau în antichitate cu ajutorul funiilor înnodate, a margelelor însirate, a crestaturilor facute în lemn, a rabojului etc. Urme de registre si sisteme de contabilitate au fost lasate de egipteni, fenicieni, greci si romani.
La romani, registrele comerciale erau obligatorii si s-au gasit urme de registre foarte regulat tinute. Aceste registre se tineau nu numai de bancheri si comercianti, ci si de fiecare cap de familie (pater familias).
Contabilitatea era tinuta de unul dintre sclavi, numit "celarius", iar în întreprinderile mari exista si un sef contabil numit "dispensator" . Materialul folosit pentru registre era la început din bucati de lemn acoperite cu un strat subtire de ceara. Pe aceste table, numite tablete cerate, se scria cu un fier ascuti 959i83j t numit stilete.
Mai târziu, tabletele cerate au fost înlocuite cu foi de papirus si tocmai pe urma a aparut hârtia. Dintre registrele întrebuintate de romani enumeram urmatoarele:
adversaria; un fel de registru-jurnal lunar de casa
codex accepti et expensi; accepta = primire si expensa = dare, cheltuiala. În acest registru se tineau zilnic, dupa acte, operatiunile de casa si operatiunile pe credit, având deschise partizi personale fiecarui obligat. Fiecare partida cuprindea cele doua parti ale contului "accepta" si "expensa".
codex rationum (ratio = cont, de unde provine si cuvântul italian regionesia = contabilitate). Acest registru corespunde Cartii Mari sau Maestrului sah de astazi, având deschise conturi pentru toate elementele din care se compune patrimoniul. Când conturile erau deschise pentru bunurile ce compuneau un patrimoniu privat, el se numea codex rationum domesticarum, iar registrul care cuprindea conturile deschise special pentru afaceri se numea codex rationum mensa sau argentariae.
Registrul inventar de astazi purta denumirea de Libelus familial sau Liber patrimonii, iar creantele inclusiv dobânda de încasat, corespundea unui registru scadentar, numit Kalendarium.
Acestea au fost abandonate odata cu desfiintarea întreprinderilor comerciale provocata de caderea Imperiului roman. Noile registre de contabilitate apar între anii 1100-1200, odata cu întemeierea marilor orase comerciale italiene, engleze si hamburgheze. Mentionam încercarile definirii notiunilor de contabilitate în manuscrisele lui Leonardo Fibonacci din Pisa (1202) si James Pesle din Londra, care a tiparit o lucrare despre arta italiana a contabilitatii în partida dubla.
A doua etapa. Din punct de vedere afectiv-cronologic începutul celei de-a doua epoci este stabilit de istoriografi la 1494, când vede lumina tiparului, primul tratat de contabilitate, datorita calugarului Luca Paciolo (Pacioli) di San Sepulcro, sub denumirea de "Summa de Aritmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita" - tratat general de aritmetica practica si algebra în care se pune pentru prima oara si problema calculului în partida dubla în Partea I, Districto II, Tratatul IX sub titlul: "Tractus de computis et scripturis".
În aceasta lucrare Paciolo descrie metodele de contabilitate întrebuintate de comerciantii din Florenta si Venetia, oprindu-se în special la cel venetian si demonstrând ca acestor comercianti li se datoreaza existenta sistemelor contabile, descrise fara a-si atribui paternitatea de precursor al contabilitatii. Cu alte cuvinte Luca Paciolo a colectionat, a sistematizat si a explicat contabilitatea care se folosea în timpul sau, în aceste orase si centre comerciale.
Cam în acelasi timp, Benedetto Cotrugli prezinta în mod succint principiile contabilitatii, în partida dubla în lucrarea sa intitulata "Della mercatoria et del mercanto perfetto".
La 1524, profesorul de aritmetica si contabilitate din Venetia, Domenico Manzoni publica "Registrul dublu cu jurnalul sau" ("Quaderno doppio con il suo giornale"), din care se constata ca modelul din acel timp nu este mult diferit de cel practicat astazi.
Primul autor de contabilitate francez a fost Savonne din Lyon (1567), dupa care, catre sfârsitul secolului ale XVII-lea, apar autorii: Matthew De la Porte, Jaques Savary si Claude Irson. Textul olandezului De la Porte, Le guide de negocians ", reprezinta o lucrare normativa în domeniu. .
În Germania, Olanda si Anglia mai toate tratatele aparute în acea perioada nu sunt decât traduceri ale lucrarii lui Paciolo.
A treia etapa, este deschisa de lucrarea lui Edmond Degranges, din 1795, intitulata « La teme des livres rendue facile ou nouvelle methode d'enseignement ». În aceasta lucrare autorul descrie asa numita metoda de contabilitate « Jurnal-Cartea Mare », impropriu denumit sistem american. Tot aici Degranges face o clasificare a conturilor în conturi de valori, de rezultate si de persoane.
În anul 1865 A. Guibault publica o lucrare de contabilitate mai sistematizata, care este consultata si astazi cu mult folos. Aceasta lucrare intitulata « Traité de comptabilité » cuprinde si un interesant album de modele.
Istoricul contabilitatii în România
În tara noastra prima lucrare de contabilitate apare la 1837 sub numele de "Pravila comerciala" datorata lui Emanoil Ioan Nechifor. În 1844 profesorul Jarcu publica o alta lucrare intitulata " Doppia scriptura sau tinerea catastiselor".
Întemeietor al contabilitatii în România este considerat însa Theodor stefanescu, care în anul 1881 a pus bazele contabilitatii în partida dubla, publicând primul curs de contabilitate .
Theodor stefanescu, ca profesor de contabilitate si ca director al Bancii Nationale a României, a fost cel care a reusit sa introduca contabilitatea în partida dubla la toate bancile, societatile comerciale si la un foarte mare numar de comercianti.
Mai târziu, profesorul Constantin Petrescu de la scoala Comeciala din Iasi publica un important curs de contabilitate si administratie.
O contributie deosebita la progresul contabilitatii în România s-a datorat si Revistei Centrale de Comert si Contabilitate, instrument al absolventilor scolilor superioare de comert si apoi al Corpului Contabililor.
Aria de aplicabilitate a contabilitatii moderne
Obiectul contabilitatii era înregistrarea miscarilor de valori dintr-un patrimoniu, precum si a relatiilor de drepturi si obligatii.
Scopul contabilitatii era controlul pemanent al resurselor si stabilirea în orice moment a situatiei financiare si rezultatelor întreprinderii.
În epoca moderna contabilitatea era definita ca o ramura a stiintelor sociale având ca scop coordonarea si înregistrarea miscarilor de valori dintr-un patrimoniu, precum si a relatiilor de drepturi si obligatii fata de alte persoane, în vederea controlului permanent si a stabilirii în orice moment a situatiei si rezultatelor unei întreprinderi.
Profesorii Spiridon Iacobescu si Alexandru Sorescu au definit contabilitatea drept: o ramura a stiintelor sociale, care se ocupa cu înregistrarea egalitatilor de schimb din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice".
Pisani a definit contabilitatea ca fiind: "stiinta care ordoneaza si îndrumeaza functiunile administrative, pentru a obtine cu minimum de eforturi, maximum de efecte economice, evaluate si exprimate cu ajutorul cifrelor artimetice, ordonate si dispuse sub forma contabila".
Theodor stefanescu " Contabilitatea este stiinta care ne învata arta de a stabili conturile si de a le uni pentru încheierea socotelilor unei case de comert sau ale oricarei alte case publice, care administreaza fonduri".
Tot atunci a aparut necesitatea organizarii contabililor intr-un corp de specialisti cu drepturi si obligatii precizate prin lege din 1921, datorita domnului Trancu-Iasi, fost ministru al Muncii si Cooperatiei. A fost reglementata si calitatea de expert contabil prin care se întelege acea persoana care poseda într-o anumita specialitate o competenta deosebita si care este consultata pentru a-si da avizul în cazurile de neîntelegere dintre persoane cu interese opuse, precum si pentru organizarea contabilitatii diferitelor întreprinderi publice sau private.
Utilitatea contabilitatii
Filozoful englez J. Locke spunea în "Principii asupra educatiunii" despre contabilitate ca "nu este o stiinta, care ne produce noi averi, ea ne serveste însa pentru a pastra pe acelea pe care le avem".
"Contabilitatea serveste administrarea întreprinderii, dupa cum serveste pe navigator - busola".
Partile constitutive ale contului sunt debitul si creditul, complet distincte una de alta.
Debitul este înscris în partea stânga, iar creditul în partea dreapta a contului.
La conturile de valori debitul înseamna: intrari, încasari, iar creditul : iesiri, plati, cheltuiala.
La conturile de persoane debitul înseamna primire, iar creditul dare.
La conturile de rezultate debitul însemneaza: pierderi, cheltuieli platite, iar creditul : beneficii realizate, cheltuieli rambursate etc.
În debitul unui cont se înscriu deci sumele pe care le-a primit titularul contului, iar la credit sumele care le-a dat titularul contului.
Registrele contabile
Nevoia tinerii registrelor contabile am întalnit-o prima data la popoarele vechi (egiptenii, evreii, fenicienii, romanii), care aveau obligatia morala si uneori chiar impusa prin legi de a tine registre de contabilitate. Astfel tranzactiile comerciale, succedându-se cu o rapiditate foarte mare din cauza ca sunt numeroase, nu se pot constata prin actele redactate sub cea mai simpla forma.
În cazurile de litigii (neîntelegeri) ivite între cei ce perfectau asemenea afaceri, justitia chemata sa le rezolve, nu si-ar fi putut motiva serios hotarârea luata, daca nu s-ar fi servit cel putin de datele din registrele comerciale (contabile), în lipsa documentelor comerciale.
Importanta si necesitatea tinerii obligatorii si regulate a registrelor a aparut în chip evident odata cu punerea în aplicare a legii pentru reforma contributiilor directe si indirecte. De altfel în anul 1921 prin Legea Corpului Contabililor s-au obligat comerciantii cu capital mai mare de 500.000 lei sa tina registrele în mod regulat, cerând ca garantie certificarea registrelor de catre un contabil autorizat.
De altfel, art. 39 din Legea contributiilor directe si indirecte, prevedea precis ca registrele tinute regulat fac dovada completa ca mijloc de impunere pentru fisc. În rezumat utilizarea registrelor constau în aceea ca:
Abordari contemporane
Totusi, ce este contabilitatea? Urmarind evolutia contabilitatii, am sesizat doua aspecte: interdependenta dintre contabilitate si comert si utilizarea contabilitatii pentru reflectarea "averii unui negustor".
Daca în faptele incipiente nu exista o distinctie între averea personala a negustorului si ceea ce apartine "afacerii" acestuia, în timp a fost trasata în mod clar o linie de demarcatie. Avem o delimitare juridica între averea unei persoane fizice (a patronului unei întreprinderi) si cea a unei persoane juridice (ceea ce apartine unei întreprinderi).
Trebuie sa tinem cont ca la nivel international exista 2 sisteme de drept, respectiv, sistemul de drept latin (scris), utilizat în tarile continentale, si în sistemul de drept cutumiar (bazat pe obiceiuri), utilizat în tarile anglo-saxone. Corespunzator, în prezent exista doua abordari privind contabilitatea: abordarea patrimoniala, aparuta în tarile continentale si abordarea economica, folosita la început doar în tarile anglo-saxone.
În ceea ce priveste abordarea patrimoniala a contabilitatii, în reglementarile contabile actuale din România s-a renuntat la corelatia contabilitate - patrimoniu, abordarea patrimoniala fiind totusi prezenta în literatura de specialitate.
Aceasta reorientare de la o abordare juridica (patrimoniala) la una economica s-a facut pe fondul influentei reglementarilor contabile internationale, în cadrul carora este promovata viziunea economica asupra contabilitatii. Totusi, contabilitatea patrimoniala mai este utilizata înca în Franta, tara de drept scris, în care pastrarea traditiilor reprezinta o prioritate.
În tarile cu un sistem de drept cutumiar bazat pe obiceiuri (tarile anglo-saxone) unde notiunea de patrimoniu poate fi utilizata doar în cazul persoanelor fizice, contabilitatea studiaza activele, datoriile, capitalurile proprii, cheltuielile si veniturile.
Aceasta acceptiune, ce da prioritate relatiei economice în detrimentul celei juridice este utilizata si la nivel international în cadrul Standardelor Internationale de Contabilitate/IAS si Standardeleor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Aceste standarde se aplica în întreprinderile mari din România.
Echilibrul contabil prezentat pentru prima data de Luca Paciolo ca:
Avere = Capital
poate fi prezentat astfel:
Activ = Capitaluri proprii + Datorii
sau
Activ - Datorii = Capitaluri proprii
Activele, datoriile si capitalurile proprii sunt elementele componente ale bilantului, iar cheltuielile si veniturile elementele componente ale contului de profit si pierdere.
1.3. Contabilitatea sistemului informational
Contabilitatea - disciplina informationala
Informatia a fost motorul dezvoltarii, astfel încât cunostintele noi se cladesc pe suportul celor existente. Multimea de date noi este filtrata, prelucrata, cu un aparataj conceptual specific fiecarei discipline stiintifice, obtinându-se produsul - informatia.
Contabilitatea este si ea o disciplina informationala. Aceasta studiaza efectele tranzactiilor economice si ale altor evenimente asupra situatiei economice si financiare, precum si asupra performantei unei entitati contabile, în scopul informarii utilizatorilor interni si externi. Prin limbajul sau, prin sistemul propriu de concepte si proceduri, contabilitatea este singura disciplina care poate furniza informatii financiare despre o organizatie. Dintre diferitele tipuri de organizatii (societati comerciale, fundatii si asociatii non-profit, spitale, scoli, diferite institutii publice etc.), acest curs se circumscrie sferei societatilor comerciale al caror scop este obtinerea profitului.
Tipuri de întreprinderi
Informatiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere difera în functie de modul specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai "deschisa" participarii publicului, cu atât informatiile contabile vor fi mai cuprinzatoare.
Înca din 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianti (persoane fizice sau societati comerciale) sa-si înregistreze tranzactiile în registrul jurnal si sa întocmeasca registrul Cartea Mare si Registrul Inventar. Anual, comerciantii trebuiau sa prezinte tribunalului registrul jurnal si registrul inventar pentru a fi încheiate si vizate.
În prezent contabilitatea trebuie tinuta si de catre institutiile publice, asociatii, fundatii, precum si de catre persoanele cu profesie libera (avocatii, notarii, expertii contabili, medicii etc.). Cursul de fata reprezinta o introducere în contabilitatea societatilor comerciale, drept care va vom prezenta pe scurt principalele tipuri de societati comerciale asa cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale:
Societate în nume colectiv (SNC) are drept caracteristica obligatia solidara (în egala masura) si nemarginita (cu întreaga avere) a asociatilor pentru operatiunile desfasurate în numele societatii. Hotarârea judecatoreasca obtinuta împotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.
Societatea în comandita simpla are doua tipuri de asociati: comanditati si comanditari. Fata de asociatii comanditari, asociatii comanditati au în plus dreptul de administrare a societatii. Din punctul de vedere al obligatiei pentru operatiunile societatii, comanditatii raspund solidar si nemarginit, în timp ce riscul comanditarilor se limiteaza la capitalul subscris. Comanditarul are dreptul de a cere o copie a bilantului contabil si a contului de profit si pierdere, precum si dreptul de a cerceta autenticitatea acestora pe baza documentelor justificative.
Societatea în comandita pe actiuni pastreaza caracteristicile societatii în comandita simpla, cu mentiunea divizarii capitalului social în actiuni. Administratorii pot fi revocati de AGA, iar un asociat ales administrator devine automat asociat comanditat.
Societate cu raspundere limitata (SRL) are drept principala caracteristica limitarea raspunderii actionarilor pentru obligatiile societatii la capitalul social subscris de fiecare actionar. Capitalul este împartit în parti sociale care sunt liber transferate numai între asociati. Transferarea catre persoane din afara societatii trebuie aprobata de asociatii care reprezinta cel putin ľ din capitalul social.
Societatea pe actiuni (SA) pastreaza limitarea raspunderii la capitalul subscris de fiecare actionar. Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative sau la purtator se transmite liber, fara consimtamântul celorlalti actionari.
Cele mai frecvent întâlnite societati comerciale sunt societatile cu raspundere limitata, datorita formalitatilor mai simple prevazute de lege pentru constituire si înmatriculare.
Tipuri de informatie contabila
Informatia contabila dintr-o întreprindere se poate clasifica în doua mari categorii: informatie contabila financiara si informatie contabila de gestiune.
Informatia contabila financiara este destinata utilizatorilor externi, cum sunt: investitorii, salariatii, creditorii, guvernul sau publicul larg.
Anual, administratorii întreprinderilor trebuie sa întocmeasca un set de situatii financiare în forma standardizata, compus din: bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie si politici contabile si note explicative la acestea.
Bilantul este o situatie de stoc, care arata resursele unei întreprinderi la un moment dat. Contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu si tabloul fluxurilor de trezorerie sunt situatii de flux: prima cuprinde rezultatele activitatii desfasurate de întreprindere pe parcursul unei perioade de raportare, a doua prezinta modificarile capitalurilor proprii între începutul si sfârsitul unui exercitiu financiar, iar cea de a treia indica modul în care a evoluat numerarul între începutul si sfârsitul unei perioade de timp.
Informatia contabila de gestiune este destinata utilizatorilor interni, respectiv conducatorilor întreprinderii. Aceasta informatie este nestandardizata, nemonetara, cuprinde informatii privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activitatii sau profitabilitatea pe produs.
Pentru a putea judeca o afacere, oamenii au nevoie de informatii economice care vor sta la baza deciziilor. Deciziile se refera la nivelul optim al productiei, la acordarea unui împrumut sau platile aferente acestuia etc.
Informatia contabila apare în procesul decizional. Ca urmare, se poate spune ca prin contabilitate se urmareste colectarea, analiza si transmiterea informatiilor economice necesare deciziei, planificarii si controlului. În consecinta, managerii sunt principalii beneficiari ai informatiilor contabile. Contabilitatea satisface necesitatea informationala a unei largi categorii de utilizatori, interesati de situatia financiara a unei afaceri. Principalii utilizatori sunt:
investitorii
bancherii
angajatorii
furnizorii si alti creditori comerciali
clientii
guvernul si institutiile sale
publicul
managementul.
Primele sapte categorii de utilizatori sunt prezentate în Cadrul General al contabilitatii ca fiind utilizatori externi ai informatiilor furnizate de catre întreprindere, în vreme ce ultima categorie, managerii, au acces atât la informatiile interne, cât si la cele facute publice de catre întreprindere.
Contabilitatea este o parte importanta a sistemului informational al unei entitati. Utilizatorii de informatii contabile, interni si externi, se confrunta cu nevoia decizionala privind alocarea resurselor economice eficient (se urmareste raportul dintre rezultate si eforturi) si cu eficacitate (se urmareste raportul dintre obiective si rezultate).
Caracteristici calitative
Caracteristicile calitative ale informatiei contabile, cerute de beneficiari, sunt:
Credibilitatea - Informatia contabila trebuie sa fie libera de erori sau de tendintele de partinire. Urmatoarele elemente definesc credibilitatea informatica:
a) reprezentarea fidela - informatia descrie în mod corect tranzactiile si evenimentele pe care le sugereaza sau reprezinta pentru utilizatori;
b) prevalenta economicului asupra juridicului - informatiile sunt credibile daca operatiile si evenimentele sunt contabilizate si prezentate în concordanta cu fondul si realitatea economica si nu doar cu forma lor juridica;
c) neutralitatea - informatia este libera de deformare, deci nu influenteaza luarea unei decizii spre a realiza un interes predeterminat;
d) prudenta - includerea unui grad de precautie sau atentie în folosirea rationamentelor necesare pentru a face evaluarile cerute (supraevaluarea pasivelor sau cheltuielilor);
e) integralitatea - informatia din situatiile financiare trebuie sa fie completa în limitele realizabile ale pragului de semnificatie si costului obtinerii sale. Omisiunea poate face informatia sa fie falsa sau sa induca în eroare decizia economica a utilizatorului.
Relevanta - Informatia contabila trebuie sa aiba abilitatea de a influenta o decizie. Relevanta presupune corelatia cu predictia despre viitor si confirmarea evenimentelor trecute;
Comparabilitatea - Elementele similare trebuie tratate de aceeasi maniera, în scopul masurarii si prezentarii prin permanenta metodelor utilizate;
Inteligibilitatea - Rapoartele contabile trebuie sa fie prezentate într-o forma accesibila întelegerii tuturor categoriilor de utilizatori.
Informatia contabila serveste atât pentru a aprecia nivelul atins de o afacere în corelatie cu altele, cât si nivelul planificat pentru o anumita perioada. Raportarea la un plan, la un obiectiv de atins, este esentiala pentru viitorul unei societati sau organizatii economice.
De aceea, a planifica devine un atribut indispensabil al managementului, corelat direct cu decizia prin care se asigura alegerea celei mai bune variante orientate spre atingerea obiectivelor planificate.
În ce consta planificarea?
a) Fixarea obiectivelor de atins, de regula pe termen lung, chiar si pâna la 10 ani.
Obiectivele se refera la:
maximizarea cifrei de afaceri
maximizarea profitului
maximizarea ratei rentabilitatii capitalului angajat
supravietuirea
cresterea economica
satisfacerea cerintelor actionarilor etc.
b) Elaborarea planurilor pe termen scurt sau a bugetelor anuale. Bugetele definesc obiectivele în termeni financiari si se refera la:
vânzari
stocuri
manopera
productie
trezorerie
performanta
pozitie financiara.
Conducerea presupune si urmarirea modului de traducere în realitate a obiectivelor fixate prin compararea realitatii cu planul. Acest proces se realizeaza prin activitatea de control.
Planificarea, decizia si controlul sunt atribute manageriale fara de care nu se poate conduce destinul unei entitati.
1.4. Reglementarea contabila din România
Reglementarea contabila dateaza în tara noastra înca din perioada interbelica, ca o necesitate a uniformizarii contabilitatii, fiind conturate urmatoarele solutii:
uniformizarea denumirii conturilor;
stabilirea unor scheme tip pentru Bilant si Cont de profit si pierdere;
fixarea unui plan sau mai multor planuri de conturi.
În România a fost adoptata în anul 1927 o lege prin care regiile autonome si alte întreprinderi au fost obligate sa întocmeasca bilantul si contul de profit si pierdere, iar din anul 1934 aceasta obligativitate revenea si bancilor. În plan institutional, în anul 1941 s-a înfiintat o Comisie de reglementare a contabilitatii, în care s-au format doua curente: unul de influenta patrimoniala, condus de Spiridon Iacobescu, altul de influenta economica, având ca lider pe Ion Evian.
Trecerea la economia planificata si centralizata, începând cu anul 1949, a însemnat si introducerea unei reglementari stricte a contabilitatii, proces cunoscut si sub denumirea de normare a contabilitatii.
În perioada 1950-1990, normalizarea contabila a fost atributul exclusiv al statului, prin care Ministerul Finantelor a introdus norme de evidenta contabila bazate în principal pe planurile de conturi diferentiate pe ramuri de activitate.
Dupa anul 1990, procesul de reformare din întreaga economie a cuprins si domeniul contabilitatii. România s-a confruntat cu problema alegerii modelului de contabilitate care sa îi serveasca drept sursa de inspiratie. A fost adoptat un model contabil asemanator cu cel al Frantei, considerat cel mai potrivit pentru conditiile din România anilor '90 ai secolului trecut, si anume: un numar mare de întreprinderi mici si mijlocii, absenta pietelor financiare, nevoia de finantare bancara si guvernamentala a întreprinderilor etc.
Începutul reformei contabile s-a concretizat sub forma Legii contabilitatii nr.82/1991. În 1993, Directia Generala Legislatie Contabila din Ministerul Finantelor a emis Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, aprobat prin HG nr.704/1993, care cerea întreprinderilor românesti sa aplice Legea contabilitatii începând cu 1 aprilie 1994. Totodata, au fost elaborate planul de conturi general si normele metodologice de utilizare a conturilor, modelele registrelor contabile si ale situatiilor financiare.
Prin aceste reglementari s-a urmarit schimbarea rolului contabilitatii si al raportarilor financiare de la oferirea de informatii pentru statisticile macroeconomice la realizarea unei oferte de informatii financiare pentru diferite categorii de utilizatori.
Începând cu anul 1997, o echipa de specialisti englezi au colaborat cu normalizatorii români sa creeze un sistem contabil compatibil noilor necesitati: aderarea la U.E. si deschiderea întreprinderilor românesti catre pietele internationale de capital, continuarea armonizarii cu directivele europene, cu Standardele Internationale de Raportare Financiara elaborate de organismul international de normalizare - Consiliul Standardelor Internationale de Contabilitate.
Între anii 2001-2006 întreprinderile mari din România au aplicat standardele internationale de contabilitate, iar cele mici si mijlocii au aplicat reglementari contabile care au fost armonizate cu Directivele europene.
Conform Ordonantei Guvernului nr.61/2001 pentru modificarea si completarea Legii Contabilitatii nr.82/1991, introducerea si prezentarea situatiilor financiare din România au fost elaborate în functie de trei categorii de întreprinderi:
- întreprinderi mari care au întocmit situatiile financiare conform Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu IAS (standardele internationale de contabilitate), aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.94/2001;
întreprinderile mici si mijlocii, care au întocmit situatiile financiare conform Reglementarilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.306/2002;
microîntreprinderile, care se circumscriu si ele Reglementarilor aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 306/2002, dar care au trebuit sa respecte o serie de prevederi speciale, reglementate prin Normele metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii la microîntreprinderi, aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1880/2001.
Începând cu 1 ianuarie 2006, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene si se aplica de persoanele juridice prevazute la art.1 din Legea contabilitatii nr.82/1991, alin. (1).
Persoanele juridice care la data bilantului depasesc limitele a doua dintre urmatoarele 3 criterii, denumite criterii de marime, întocmesc situatii financiare anuale care cuprind:
bilantul
cont de profit si pierdere
situatia modificarilor capitalului propriu
situatia fluxurilor de trezorerie
note explicative la situatiile financiare anuale.
Criteriile de marime sunt:
total active: 3.650.000 euro;
cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;
numar mediu de salariati în cursul exercitiului financiar: 50 persoane.
Persoanele juridice care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime, întocmesc situatiile financiare anuale simplificate care cuprind:
bilantul prescurtat;
cont de profit si pierdere
note explicative la situatiile financiare anuale simplificate;
optional ele pot întocmi situatia modificarilor capitalului propriu si situatia fluxurilor de trezorerie.
Pentru prezentare se foloseste contabilitatea de angajamente, cu exceptia situatiei fluxurilor de numerar.
Contabilitatea de angajamente - efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzactiile si evenimentele se produc (nu când apar fluxurile de numerar). Ele sunt apoi înregistrate si raportate în situatiile financiare ale perioadelor aferente.
|
