Tratamentul contabil de baza al costurilor îndatorarii, conform IAS 23 îl constituie recunoasterea costurilor îndatorarii drept cheltuieli ale perioadei în care acestea sunt generate.
Acestea includ dobânda si alte costuri asociate împrumutului, cum ar fi onorarii si comisioane de platit creditorului. În situatii rare, onorarii 757o1412h le si comisioanele pot include, în fond, un element al dobânzii directe, precum si o cheltuiala anuala cu dobânda scazuta artificial. În acest caz, dobânda directa trebuie amânata si recunoscuta drept cheltuiala de-a lungul perioadei împrumutului, în conformitate cu IAS 39. IAS 39 va fi tratat într-o prezentare ulterioara.
Conform paragrafului 94 din Cadrul General al IASC, cheltuielile sunt recunoscute concomitent cu diminuarile unui activ sau cresterile unei datorii. Cheltuielile nu genereaza întotdeauna venituri aferente. De exemplu, trecerea pe cheltuieli a unui stoc datorita deprecierii poate avea loc într-o perioada contabila diferita de cea în care a avut loc vânzarea respectivului element de stoc. Totusi, în mod normal, cheltuielile sunt asociate cu veniturile aferente în aceeasi perioada contabila. De exemplu:
O societate a utilizat energie electrica pentru extractia aluminiului din minereu. Energia electrica reprezinta o cheltuiala semnificativa pentru societate. Aceasta a fost nevoita sa-si întocmeasca situatiile financiare pentru anul cu închidere la 31 decembrie 1999, pe data de 1 februarie 2000, pentru a putea solicita o finantare de la Banca Mondiala. La acea data, factura reprezentând consumul de energie pentru perioada 1 decembrie 1999 - 29 februarie 2000 nu fusese primita.
Societatea a estimat ca factura se va ridica la suma de 3.500 mil. lei si ca a utilizat 1.000 mil. lei în luna decembrie. Societatea a recunoscut cei 1.000 mil. lei în contul de profit si pierdere pentru anul cu închidere la 31 decembrie 1999 prin crearea unui angajament.
DB Cheltuieli privind energia si apa 1.000 mil. lei
CR 408 Furnizori - facturi nesosite 1.000 mil. lei
În cursul perioadei contabile ulterioare înregistrarea angajamentului de mai sus a fost reluata, însemnând ca din cei 3.500 mil. lei facturati, 2.500 mil. lei au fost recunoscuti în exercitiul financiar cu închidere la 31 decembrie 2000.
În cazul costurilor îndatorarii, se presupune ca beneficiile aferente sunt generate catre întreprindere în acelasi timp în care sunt suportate costurile îndatorarii. De exemplu, s-a primit un împrumut pentru achizitionarea unui nou utilaj, care a generat un venit net din exploatare. Este corecta asocierea costurilor îndatorarii cu venitul net. Totusi, putem avea si cazul în care utilajul nu este înca operational. În anumite circumstante, poate fi corecta amânarea înregistrarii costurilor îndatorarii în contul de profit si pierdere pâna în momentul în care utilajul devine operational si capitalizarea lor în costul utilajului. Acest lucru ar respecta conceptul contabilitatii de angajamente din Cadru General al IASC.
Scopul acestui standard este standardizarea tratamentului capitalizarii dobânzii. Totusi, având în vedere ca societatile românesti opereaza într-un mediu hiperinflationist, dupa cum este definit de IAS 29, în conditii normale, paragrafele 10-29 din IAS 23 nu se vor aplica societatilor românesti care au împrumuturi în lei.
Paragraful 21 din IAS 29 stabileste ca "impactul inflatiei este, de obicei, recunoscut în costurile îndatorarii. Este inadecvata retratarea în cursul aceleiasi perioade a cheltuielilor de capital finantate prin împrumuturi si a capitalizarii partii din costurile îndatorarii care compenseaza inflatia, în timpul aceleiasi perioade. Aceasta parte a costurilor de îndatorare este recunoscuta ca o cheltuiala în perioada în care costurile au fost suportate."
IAS 29 sugereaza ca costurile de îndatorare sa fie separate în doua componente, o componenta fiind de fapt inflatia (care trebuie recunoscuta ca o cheltuiala), iar cealalta fiind costurile reale de îndatorare (care trebuie capitalizate). Identificarea celor doua componente este foarte dificila.
Pentru a estima costurile reale de îndatorare din cadrul unui împrumut exprimat în lei, o entitate poate utiliza rata interbancara sau rata de baza a unei tari a carei moneda este considerata puternica si a carei inflatie este mica. Aceasta rata va fi redusa cu rata inflatiei tarii respective. În prezent, aceasta ar duce la o rata de baza reala de aproximativ 2%. Oricum, costurile reale de îndatorare sunt calculate utilizând rata de baza. De exemplu, costurile reale de îndatorare vor fi egale cu rata de baza plus un factor de risc. Factorul de risc este subiectiv si variaza de la entitate la entitate si de la creditor la creditor. Aceasta subiectivitate poate duce la calcule care sa fie respinse de testele de credibilitate din Cadrul General al IASC, paragrafele 31-34 si 86.
O alta metoda de simulare a costurilor reale de îndatorare pentru un împrumut exprimat în lei este deducerea componentei inflatie utilizând statisticile IGP publicate de guvern. Este adevarat ca pe perioade lungi de timp inflatia IGP va fi egala cu componenta inflatie din costurile de îndatorare. Totusi, pe parcursul unui an exista riscuri destul de mari ca inflatia IGP sa difere în mod semnificativ de componenta inflatie din cadrul costurilor de îndatorare.
Este responsabilitatea administratorilor sa decida daca estimarea lor cu privire la costurile reale de îndatorare respecta criteriile de recunoastere din Cadrul General al IASC, iar acolo unde cifra este semnificativa, este responsabilitatea auditorilor financiari sa testeze estimarea si presupunerea facuta de administratori ca estimarea facuta respecta criteriile de recunoastere.
Luând în considerare împrumuturile exprimate în valuta forte, cum ar fi USD, unde exista o relatie foarte apropiata între rata dobânzii si rata inflatiei si va fi foarte putin posibil ca o divergenta între cele doua sa creeze o eroare semnificativa, este probabil ca estimarea administratorilor sa fie cât de corecta posibil.
Dobânda poate fi capitalizata doar într-un activ care prin natura sa are un ciclu lung de pregatire pentru intrarea în functiune (un activ calificabil). Aceasta exclude active care sunt gata pentru utilizare în momentul în care sunt cumparate. De asemenea, vor fi excluse si întârzierile operationale din motive care nu sunt legate de activul respectiv, de exemplu, greve ale muncitorilor.
Cea mai mare parte a standardului stabileste la ce moment si care costuri ale îndatorarii pot fi capitalizate. Prezentam în continuare un exemplu:
O societate a demarat un program de extindere a capacitatii de productie pentru a utiliza mai bine unele oportunitati de afaceri. Societatea a împrumutat în dolari urmatoarele sume:
1 milion la 7% într-o perioada precedenta
2 milioane la 7,5% într-o perioada precedenta
La 1 octombrie 1998, 0,5 milioane din împrumuturile de mai sus nu fusesera utilizate.
3 milioane la 8% la 1 ianuarie 1999 pentru a finanta constructia, de catre un subcontractant, a unui mijloc fix pentru utilizare proprie.
Toate surplusurile de fonduri au fost puse într-un depozit în dolari cu o rata de 3%.
Administratorii au estimat ca de-a lungul perioadelor mentionate mai sus rata dobânzii a incorporat o componenta de 2% reprezentând inflatia.
La 1 octombrie 1998, subcontractantul a început sa lucreze la constructia acelui mijloc fix, si la 1 decembrie societatea a achitat prima factura emisa pentru aceasta constructie, în valoare de 0.5 mil.
Societatea a facut si alte plati, dupa cum urmeaza:
1 febr. 1999 - 1 milion
1 aprilie 1999 - 1 milion
La 1 aprilie activitatea de constructie s-a suspendat pâna în anul urmator ca urmare a unor probleme neprevazute, reluându-se la 1 aprilie 2000. Plata finala de 1 milion s-a facut la 1 noiembrie 2000.
Constructia a fost finalizata la 1 octombrie 2000 si mijlocul fix a fost pus în functiune la 1 decembrie 2000.
Se subliniaza urmatoarele puncte referitoare la IAS 23 si IAS 29.
Par. 17 - Costul mediu ponderat al împrumutului de 0,5 milioane este
[(1x7%)+(2x7,5%)]/3 = 7.33%
Par. 21 din IAS 29 - Costurile reale aferente împrumutului au fost de 0,5 mil. la 5.33% (7.33% - 2%) si de 3 mil. la 6% (8%-2%).
Par. 21 - capitalizarea dobânzii nu începe atunci când subcontractantul si-a început activitatea, ci la data primei plati, adica la 1 dec. 1998.
Par. 23 si 24 - În timpul perioadei dintre 1 aprilie 1999 si 1 aprilie 2000, nici o dobânda nu va fi capitalizata deoarece toate activitatile privind construirea mijlocului fix au fost întrerupte.
Par. 25 - capitalizarea înceteaza atunci când constructia este în cea mai mare parte finalizata, adica la 1 oct. 2000.
Costurile îndatorarii capitalizate sunt:
Sfârsit an 1998 (0,5m *5,33% *1/12) = $ 2.220 (cost pt. împrumut de 0,5m la Decembrie)
Sfârsit an 1999 (0,5m*5,33%*3/12) = $ 6.660 (cost pt. 0,5 m. pâna la 1 Aprilie)
(3m*6%*3/12) = $45.000 (cost pt. împrumut de 3m pâna la 1 Aprilie)
(3m*3%*1/12) =($ 7.500) (depozit de 3m in Ianuarie)
(2m*3%*2/12) =($10.000) (depozit de 2m in Feb. si Martie)
= $34,160
(3m*6%*6/12) = $90.000
(1m*3%*6/12) =($15.000
= $88.320
Se face o remarca - daca depozitul ar fi fost facut în lei, cu o rata a dobânzii de 70%, de exemplu, suma scazuta din valoarea fondurilor depuse ar fi depasit valoarea costurilor îndatorarii pentru capitalizare.
Conform par. 5e din IAS 23, costurile îndatorarii pot include diferente de curs în cazul în care acestea sunt considerate o ajustare a cheltuielilor cu dobânda. Într-o economie hiper-inflationista este foarte probabil ca toate aceste diferente de curs sa reflecte, de fapt, inflatia. În baza acestui argument, ar fi incorect sa se capitalizeze diferentele de curs.
|
