IAS 39 INSTRUMENTE FINANCIARE: RECUNOAsTERE sI EVALUARE
si
IAS 32 INSTRUMENTE FINANCIARE: PREZENTARE sI DESCRIERE
Scopul acestui modul este de a:
trece în revista ce înseamna instrumentele financiare si care sunt principalele tipuri de instrumente financiare
explica mai detaliat ce sunt instrumentele derivate si motivele pentru care societatile le utilizeaza
explica de ce este important ca informatiile privind utilizarea instrumentelor financiare sa fie incluse în situatiile financiare ale societatilor
explica, în termeni generali, contabilitatea instrumentelor financiare (conform IAS39) si cerintele asociate de prezentare a informatiilor (conform IAS32 si IAS39) si de a
da exemple concrete referitoare la contabilitatea diferitelor tipuri de instrumente financiare.
Ce sunt instrumentele financiare?
Un instrument financiar reprezinta orice contract ce genereaza simultan un activ financiar pentru o întreprindere si o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii pentru o alta întreprindere. Mai simplu, instrumentele financiare pot fi privite ca fluxuri de numerar cu anumite riscuri, în functie de predictibilitatea acestor fluxuri.
Instrumentele financiare includ instrumentele primare si instrumentele derivate.
Instrumente primare
Exemple de instrumente financiare primare sunt: numerar, creante si datorii, credite luate si acordate si obligatiuni.
Instrumente derivate
Instrumentele derivate sunt un tip special de instrumente financiare:
a caror valoare se modifica în functie de evolutia unei rate specificate a dobânzii, a pretului unui titlu, a cursului de schimb valutar etc. sau a oricarui alt element variabil similar (câteodata denumit "baza");
care nu necesita nici o investitie neta initiala sau necesita o investitie neta initiala de valoare mica în comparatie cu alte tipuri de contracte ce au o reactie similara la modificarea conditiilor de piata; si
care se deconteaza la o data stabilita în viitor.
Principala deosebire dintre instrumentele derivate si alte instrumente financiare este ca, în cazul derivatelor, cumparatorul plateste doar o parte din valoarea activului de baza, însa poate beneficia integral de variatia pretului acestui activ.
Instrumentele derivate nu sunt noi. De exemplu, contractele forward (care permit societatilor sa fixeze pretul viitor al marfurilor) au existat cel putin din secolul al XII-lea, când au fost utilizate de comerciantii flamanzi în Champagne. Optiunile (care dau detinatorului dreptul, nu si obligatia, de a cumpara sau vinde ceva) se foloseau în Amsterdam în secolul al XVII-lea. Contractele futures - contracte forward comercializate la bursa de valori - se pare ca au fost prima data utilizate în secolul al XVII-lea de comerciantii de orez din Japonia.
De ce se utilizeaza instrumente derivate?
În ultimii douazeci de ani, utilizarea instrumentelor derivate a luat amploare, în special ca urmare a schimbarilor din economia mondiala. La sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, s-a semnat un acord (Acordul Bretton Woods) pentru mentinerea stabilitatii ratelor dobânzilor si a cursurilor de schimb valutar la nivel mondial. În primii ani dupa 1970, Acordul a cazut. Aceasta, precum si abandonarea standardului aur de catre SUA, au condus la o volatilitate ridicata pe pietele globale de marfuri si financiare. Societatile trebuiau sa faca fata unei volatilitati excesive a ratei dobânzii si a cursului de schimb:
riscul ratei dobânzii - riscul ca profitul, activele si datoriile societatii sa fie influentate negativ de modificarile ratelor dobânzii.
De exemplu, riscul ratei dobânzii poate însemna ca probabil va fi mai ieftin pentru societati sa-si procure fonduri când investitorii doresc sa le împrumute, decât sa astepte pâna când vor avea imediata nevoie de bani.
De asemenea, ar trebui societa 919v2110j tea sa-si structureze împrumuturile utilizând rate fixe sau variabile ale dobânzii? Daca o societate va lua împrumuturi cu rate variabile ale dobânzii, aceasta sugereaza ca firma adopta o pozitie neutra fata de evolutia ratelor dobânzilor, dat fiind ca va împrumuta bani întotdeauna la rata dobânzii stabilita de piata. Totusi, împrumuturile luate cu o rata variabila a dobânzii sunt riscante pentru ca societatile sunt expuse la variatia ratelor dobânzii. Multe societati nu doresc sa-si asume un asemenea risc.
Însa si împrumuturile luate cu o rata fixa a dobânzii implica anumite riscuri - daca ratele dobânzilor scad, înseamna ca societatile s-au împrumutat la o rata a dobânzii dezavantajoasa si din aceasta cauza pot deveni necompetitive pe piata.
riscul valutar - riscul ca riscul ca profitul, activele si datoriile societatii sa fie influentate negativ de modificarile cursului de schimb valutar.
De exemplu, firmele care importa si exporta bunuri vor fi expuse acestui risc, mai precis exista riscul ca firma sa devina necompetitiva din cauza variatiilor cursului de schimb. De asemenea, aceste firme sunt expuse riscului de tranzactionare, si anume riscului ca anumite tranzactii sa devina nerentabile din cauza variatiilor cursului valutar.
Instrumentele derivate permit societatilor sa-si gestioneze sau sa-si ajusteze riscurile specifice la care sunt expuse, pentru a-si stabiliza fluxurile de numerar. Astfel, firmele îsi reduc costurile de tranzactionare si investesc atunci când este momentul oportun, nu când se întâmpla sa aiba disponibilitati. Firmele se pot proteja împotriva unora dintre aceste riscuri prin metode "naturale". De exemplu, se pot acoperi împotriva riscului valutar amplasându-si fabrici în tarile în care doresc sa vânda. Dar astfel de metode de control al riscurilor financiare sunt adesea greu de aplicat în practica; instrumentele derivate ofera o modalitate mult mai eficienta de acoperire a riscurilor specifice.
Cu toate acestea, eficienta asociata instrumentelor derivate în transferul si eliminarea riscurilor nu se obtine fara asumarea altor riscuri. De exemplu, exista riscul ca partenerul sa nu-si poata onora obligatiile de plata. De aceea, firmele nu ar trebui sa utilizeze instrumente financiare pe care nu le înteleg. Iata de ce controlul asupra departamentelor de trezorerie din cadrul firmelor este atât de important.
Optiunile constituie un exemplu de instrumente derivate utilizate pentru gestiunea riscurilor. O optiune de cumparare reprezinta dreptul de cumparare a unui anumit activ la un pret prestabilit, la o data viitoare precizata. Cumparatorul unei asemenea optiuni crede ca pretul activului respectiv va creste. El risca sa piarda cel mult valoarea primei platite pentru optiune.
O optiune de vânzare reprezinta dreptul de vânzare a unui anumit activ la un pret prestabilit, la o data viitoare precizata. Cumparatorul unei asemenea optiuni doreste ca pretul activului sa scada sub pretul de exercitare a optiunii, pentru a-si putea vinde activul pentru o suma mai mare decât valoarea lui de piata. Astfel, optiunea este exercitata numai daca pretul activului pe piata scade sub pretul de exercitare. Cumparatorul unei optiuni de vânzare risca sa piarda cel mult valoarea primei platite pentru optiune.
Vânzatorii ("emitentii") de optiuni îsi asuma riscuri mult mai mari decât cumparatorii. Cumparatorul unei optiuni cedeaza vânzatorului o prima în schimbul unor drepturi speciale. Vânzatorul primeste pe loc plata garantata, dar are obligatii în viitor. Stabilirea pretului optiunilor de catre vânzatori este extrem de importanta. Ea se face, de obicei, utilizând algoritmi si programe informatice care iau în calcul o varietate de factori printre care cel mai important este o estimare a volatilitatii pretului activului de baza si, prin urmare, probabilitatea de exercitare a optiunii de catre cumparator. Cu cât vânzatorul optiunii crede ca pretul activului va varia mai mult, cu atât va stabili o prima mai ridicata pentru optiune.
Iata un exemplu de optiune valutara.
Luati exemplul unei firme din România care exporta tractoare în întreaga lume. (Se presupune ca nu exista inflatie.) Societatea primeste o comanda pentru 1.000 de tractoare la pretul de $30.000 bucata, cu termen de livrare peste un an. Desi aceasta este o veste buna, comanda implica riscuri foarte mari pentru firma.
La momentul semnarii contractului, cursul de schimb era $1 = 30.000 lei. Aceasta înseamna ca respectiva comanda avea o valoare de 900.000 milioane lei sau 900 milioane lei per tractor. Cum productia si livrarea unui tractor costa 800 milioane lei, contractul asigura firmei o marja buna de profit.
Dar sa ne imaginam ce s-ar întâmpla daca peste un an, când cele $30 milioane sunt platite pentru tractoare, cursul de schimb a devenit $1 = 25.000 lei. Cele $30 milioane ar reprezenta doar 750.000 milioane lei (sau 750 milioane lei per tractor). Societatea ar pierde 150.000 milioane lei din cauza scaderii cursului de schimb. Nu numai ca firma nu ar mai avea profit din acest contract, ci ar suferi pierderi.
Cum ar fi putut firma sa se protejeze împotriva a ceea ce s-a întâmplat?
Societatea ar fi putut cumpara o optiune valutara cu scadenta la 12 luni, pentru suma de $30 milioane, la un curs de schimb prestabilit de $1 = 30.000 lei. La sfârsitul celor 12 luni, când firmei i se platesc cele $30 milioane, cursul de schimb valutar este $1 = 28.000 lei. Atunci societatea si-ar fi exercitat optiunea si ar fi obtinut $30 milioane x 30.000 lei.
Bineînteles, cursul de schimb ar fi putut evolua în sens contrar. De exemplu, daca ar fi ajuns la $1 = 40.000 lei, atunci firma nu si-ar fi exercitat optiunea, ci ar fi luat cele $30 milioane primite la livrare si le-ar fi schimbat în 1.200.000 milioane lei, având un profit suplimentar din acel contract.
Contractele la termen
Un contract la termen simplu obliga o parte sa cumpere si alta parte sa vânda un instrument financiar sau un bun la o data viitoare. Exemple de contracte la termen sunt contractele forward, futures si tranzactiile swap.
Un exemplu de tranzactie swap este un swap pe rata dobânzii.
Contractele swap pe rata dobânzii
Instrumentele derivate sunt adeseori utilizate pentru reducerea costului datoriilor existente sau nou contractate. În general, aceasta se face prin emisiunea, de catre o firma, a unui instrument de datorie cu o rata a dobânzii fixa sau variabila si, simultan, interschimbarea platilor aferente instrumentului de datorie cu o alta firma. De exemplu, o societate care are de facut plati la o rata fixa a dobânzii considera ca rata dobânzii urmeaza sa scada si deci ar prefera sa faca plati la o rata variabila a dobânzii. O alta societate are o parere opusa. Cele doua firme pot face schimb de obligatii de plata a dobânzii. (În practica, cele doua parti, A si B, se întâlnesc cu ajutorul unui intermediar, care percepe un comision pentru încheierea tranzactiei.)
Societatile A si B au profile de îndatorare bazate pe riscul de credit asociat fiecareia. Cele doua firme încheie un contract swap pe rata dobânzii prin care fiecare din ele îsi reduce costul îndatorarii. Exemplul presupune ca A si B sunt parti contractante.
Contractul swap schimba caracteristicile împrumutului si creeaza economii anuale astfel: (LIBOR este rata dobânzii pentru depozite plasate de banci pe piata monetara londoneza.)
Societatea A Societatea B
Riscul de credit AAA BBB
Capitalul împrumutat $7.500.000 $7.500.000
Costul îndatorarii directe la o dobânda fixa 10% 12%
Costul îndatorarii directe la o dobânda variabila LIBOR LIBOR + 1%
Finantare directa:
Cu dobânda variabila - LIBOR + 1%
Cu dobânda fixa 10%
Contract swap
Rata fixa (primita) platita (10 - 3/8)% 10 - 3/8%
Rata variabila (primita) platita LIBOR (LIBOR)
Costul de finantare dupa swap LIBOR - 3/8% 11 - 3/8/%
Cost comparabil fara swap LIBOR 12%
Economii anuale:
Rata dobânzii - procente -3/8% 5/8%
Dolari $28.125 $46.875
Pâna acum am descris utilizarea instrumentelor derivate cu scopul acoperirii unui anumit risc. Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate în operatiuni speculative si de arbitraj, care sunt, în general, domeniul dealerilor si altor operatori pe piata bursiera. Dealerii au motive diferite de cele ale operatorilor care încheie contracte de acoperire a riscurilor. De obicei, dealerii nu au o anumita pozitie pe care doresc sa o acopere împotriva riscurilor, ci pur si simplu fac speculatii privind instrumentele financiare (de exemplu, actiunile), ratele dobânzilor si cursurile valutare pentru a exploata oportunitatile care apar. Arbitrajul înseamna exploatarea anomaliilor preturilor de pe diferite piete. Este posibil ca aceleasi actiuni sa aiba preturi diferite pe doua piete, în acelasi moment. De exemplu, criza Barings a survenit partial ca urmare a diferentei de preturi de la bursele de contracte futures din Singapore si, respectiv, Osaka.
Au existat câteva cazuri puternic mediatizate în care firmele implicate au suferit pierderi imense sau au dat faliment din cauza ca au utilizat instrumente derivate.
Banca Barings a fost una dintre cele mai prestigioase banci din Londra. În anul 1993, Nick Leeson a fost numit director general la departamentul Barings futures din Singapore.
În sapte luni, pâna în iulie 1994, operatiunile bursiere din Singapore au adus un profit de $30 milioane, aproape 20% din întregul profit al grupului de societati Barings realizat cu un an în urma. Barings a avut câteva strategii majore bazate pe cele mai importante doua contracte futures încheiate la Bursa din Singapore (SIMEX). În timp, tranzactiile futures s-au mutat din Tokyo la Osaka si Singapore, ceea ce însemna ca, pe trei piete diferite, se tranzactionau contracte identice la preturi diferite, în functie de conditiile pietei si de cursul de schimb. Desi diferenta de pret era foarte mica, putea deveni semnificativa daca se faceau tranzactii în numar mare si cu valoare ridicata.
Totusi, s-ar parea ca în primavara anului 1995 cineva din banca a introdus o noua strategie de tranzactionare, prin vânzarea de optiuni de cumparare si vânzare pe baza indicelui bursier Nikkei 225. Emitând atât optiuni de cumparare, cât si de vânzare bazate pe acest indice, banca punea pariu pe stabilitatea pietei, adica nu se astepta ca preturile sa creasca sau sa scada semnificativ. Atât timp cât preturile pietei ramâneau în limitele presupunerii respective, banca încasa profituri din primele pe optiuni, iar optiunile nu erau niciodata exercitate. Ceea ce nu s-a facut, totusi, a fost faptul ca nu s-a dat atentie riscului partenerilor contractuali, în functie de evolutia viitoare a pietei.
Aceasta expunere mare s-a concretizat în 1995, când Japonia a fost lovita de un cutremur devastator, iar pietele au reactionat negativ. Scaderea indicelui de preturi pâna la valori la care contractele futures meritau sa fie exercitate a însemnat un dezastru pentru Barings. Banca a pierdut peste Ł800 milioane, mai mult decât întregul sau capital.
În decembrie 1993, Metallgesellschaft AG (un mare conglomerat german) a facut public faptul ca grupul sau Energia era responsabil de pierderi de aproximativ $1,5 miliarde, în principal din cauza lipsei de lichiditati rezultate în urma emisiunii de contracte forward de valoare ridicata, având ca baza pretul petrolului.
În încercarea de a-si majora cota de piata, societatea Energia a garantat pe zece ani pretul petrolului pentru încalzire si le-a dat clientilor sai dreptul de a revinde grupului aceste contracte, daca pretul petrolului ar fi crescut. Aceasta optiune a fost foarte atractiva pentru clienti.
Pentru a se acoperi împotriva unei eventuale cresteri a pretului petrolului, Metallgesellschaft a încheiat contracte futures. Din nefericire, pretul petrolului nu a crescut, ci a scazut, ceea ce a provocat pierderi considerabile pe piata futures. Metallgesellschaft a acumulat pierderi care au totalizat, în final, $1,3 miliarde.
Una dintre cele mai importante lectii care trebuie învatate din diversele scandaluri la originea carora au stat instrumentele derivate este ca profiturile pot fi mari, însa pierderile pot fi de mult mai multe ori mai mari.
stim faptul ca instrumentele derivate pot fi utilizate în gestionarea riscurilor, dar, asa cum am vazut, aceste instrumente implica riscuri proprii. De aceea este important ca, înainte ca o societate sa înceapa sa utilizeze instrumente derivate, sa implementeze proceduri eficiente de control al riscurilor. Date fiind dinamica pietei instrumentelor derivate si posibilele capcane, este esential ca societatile sa aiba un sistem de reguli si proceduri pentru monitorizarea, evaluarea si controlul riscurilor, în concordanta cu filozofia firmei în ceea ce priveste riscurile, si ca aceste procese sa fie bine întelese si comunicate la nivelul întregii companii. În acest sens, Consiliul de administratie are un rol esential, având obligatia sa se asigure de existenta unor proceduri adecvate.
Procedurile de control al riscurilor asociate utilizarii instrumentelor derivate trebuie sa vizeze numeroase tipuri de riscuri, printre care riscul de piata, riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul juridic si operational:
riscul de piata - riscul modificarii pretului determinat de piata al unui instrument de baza si al instrumentului derivat aferent. Asemenea variatii ale preturilor apar ca urmare a variatiei cursurilor de schimb valutar, ratelor dobânzilor, preturilor marfurilor si ale actiunilor.
riscul de credit - riscul ca un debitor sa nu-si poata achita obligatiile de plata.
riscul de lichiditate - riscul ca un instrument financiar sa nu poata fi cumparat sau vândut în timp util sau în cantitatea dorita la un pret just.
riscuri juridice - acestea difera de la tara la tara, dar un exemplu din Marea Britanie este cazul în care s-a dat o hotarâre judecatoreasca prin care anumitor organisme municipale li s-a interzis sa împrumute fonduri pentru încheierea de contracte cu instrumente derivate.
În mod evident, este important ca investitorii si alte persoane interesate sa înteleaga activitatile societatii referitoare la instrumente financiare.
IAS32 "Instrumente financiare: prezentare si descriere" impune prezentarea de informatii care:
sa mareasca întelegerea impactului pe care instrumentele financiare bilantiere si extra-bilantiere îl au asupra situatiei si performantei financiare a societatii, precum si asupra fluxurilor de numerar ale acesteia si
sa ajute la evaluarea nivelului, momentului si certitudinii viitoarelor fluxuri de numerar asociate acestor instrumente.
În afara de furnizarea unor informatii specifice, referitoare la soldurile anumitor instrumente financiare si la tranzactiile cu aceste instrumente, societatile sunt încurajate sa discute masura în care utilizeaza instrumente financiare, riscurile aferente acestora si scopul pentru care utilizeaza astfel de instrumente. Tipurile de riscuri vizate sunt riscul de pret (ce cuprinde riscul valutar, riscul ratei dobânzii si riscul de piata), riscul de credit, riscul de lichiditate si riscul fluxurilor de numerar. O discutie pe marginea politicilor manageriale de control al riscurilor aferente instrumentelor financiare ofera persoanelor interesate informatii suplimentare valoroase si o viziune independenta de instrumentele specifice utilizate la un moment dat de societate.
În concordanta cu IAS32, caracteristica esentiala care face deosebirea dintre o datorie financiara si un instrument de capitaluri proprii este existenta unei obligatii contractuale a întreprinderii emitente fie:
de a livra numerar sau un alt activ financiar unei alte întreprinderi (detinatorului instrumentului); fie
de a schimba instrumente financiare cu o alta întreprindere (detinatorul instrumentului) în conditii ce sunt potential defavorabile întreprinderii emitente.
În cazul în care exista o asemenea obligatie contractuala, instrumentul respectiv se încadreaza în definitia unei datorii financiare, independent de maniera în care obligatia va fi decontata. Daca instrumentul financiar nu genereaza o obligatie contractuala pentru emitent de a livra numerar sau un alt activ financiar sau de a schimba instrumente financiare cu o alta întreprindere în conditii ce îi sunt potential defavorabile, atunci acesta este un instrument de capitaluri proprii.
IAS32 a fost emis în anul 1995, cu trei ani înainte de IAS39 "Instrumente financiare: recunoastere si evaluare". IAS39 stabileste standarde de recunoastere, evaluare si prezentare a informatiilor referitoare la activele si datoriile financiare ale unei întreprinderi.
IAS 39 prevede recunoasterea tuturor activelor si datoriilor financiare, inclusiv a tuturor instrumentelor derivate, în bilant. Recunoasterea se realizeaza când, si numai atunci când, întreprinderea devine parte a contractului aferent instrumentului financiar.
Instrumentele financiare sunt initial evaluate la cost, care este:
în cazul activelor, valoarea justa a contraprestatiei cedate (inclusiv costurile de tranzactionare platite) pentru achizitionarea activului financiar
în cazul datoriilor, valoarea justa a contraprestatiei primite pentru achizitionarea datoriei financiare (minus costurile de tranzactionare platite).
În general, valoarea justa este reflectata cel mai bine de cotatiile publicate ale preturilor stabilite pe o piata activa.
Ulterior recunoasterii initiale, toate activele financiare vor fi reevaluate la valoarea justa, cu exceptia urmatoarelor elemente, care trebuie înregistrate la costul amortizat:
(a) creditele si creantele generate de întreprindere si care nu sunt detinute cu scopul tranzactionarii;
(b) alte plasamente cu scadenta fixa, cum ar fi titlurile de valoare si actiunile preferentiale obligatoriu rascumparabile, pe care întreprinderea intentioneaza si este capabila sa le pastreze pâna la scadenta; si
(c) active financiare a caror valoare justa nu poate fi evaluata credibil.
Dupa achizitionare, majoritatea activelor financiare vor fi reevaluate la valoarea initial înregistrata minus platile de principal si amortizarea. (Vezi Exemplul 1 de mai jos.) Numai instrumentele derivate si datoriile detinute pentru tranzactionare vor fi reevaluate la valoarea justa.
În cazul acelor active si datorii financiare care sunt reevaluate la valoarea justa, întreprinderea va avea o singura optiune:
(a) fie sa recunoasca integral ajustarea în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei,
(b) fie sa recunoasca în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei numai acele variatii ale valorii juste corespunzatoare activelor si datoriilor financiare detinute pentru tranzactionare si sa includa în capitalurile proprii variatia valorii instrumentelor care nu sunt detinute pentru tranzactionare pâna în momentul vânzarii respectivului activ financiar, când câstigul sau pierderea realizat(a) va fi inclus(a) în profitul net sau pierderea neta. În acest scop, întotdeauna se considera ca instrumentele derivate sunt detinute pentru tranzactionare, cu exceptia cazului în care acestea sunt parte a unei operatiuni de acoperire a riscurilor careia i se aplica contabilitatea operatiunilor de acoperire a riscurilor.
O întreprindere va derecunoaste un activ financiar sau o componenta a unui activ financiar când, si numai atunci când, întreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale generate de activul financiar (sau de o componenta a activului financiar). Astfel:
Numerar = Activ
Daca un activ financiar este transferat altei întreprinderi, dar transferul nu îndeplineste conditiile de derecunoastere mai sus mentionate, întreprinderea care initiaza transferul înregistreaza tranzactia ca împrumut garantat. În acest caz, dreptul întreprinderii de a reachizitiona activul nu este un instrument derivat. Activul ramâne în bilantul întreprinderii, care recunoaste o noua datorie. Astfel:
Numerar = Împrumut
În momentul derecunoasterii, în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei se recunoaste un câstig sau o pierdere. Ace(a)sta este calculat(a) ca diferenta între valoarea contabila a activului transferat altei întreprinderi si suma contraprestatiilor primite si de primit si a oricarei ajustari anterioare, facute pentru a reflecta valoarea justa a respectivului activ, ajustare care a fost anterior inclusa în capitalurile proprii. (Vezi Exemplul 2 de mai jos.)
Contabilitatea operatiunilor de acoperire a riscurilor
Regulile contabile referitoare la operatiunile de acoperire a riscurilor prezentate în IAS39 modifica regulile de baza privind recunoasterea si evaluarea si sunt aplicate numai în conditii clar definite.
Exemple de operatiuni de acoperire a fluxurilor de numerar:
acoperirea riscului valutar provenit dintr-un angajament contractual nerecunoscut, asumat de o companie de aviatie pentru achizitionarea unei aeronave contra unei sume fixe în valuta
acoperirea riscului variatiei pretului combustibililor, risc aferent unui angajament nerecunoscut al unei companii de furnizare a energiei electrice, pentru cumpararea de combustibili la un pret fix, cu plata în moneda nationala
utilizarea unui swap pentru a schimba o datorie cu rata variabila a dobânzii într-o datorie cu rata fixa a dobânzii (aceasta reprezinta acoperirea unei tranzactii prognozate; viitoarele fluxuri de numerar ce sunt astfel acoperite reprezinta platile viitoare de dobânda).
Daca o operatiune de acoperire a fluxurilor de numerar îndeplineste conditiile prevazute în IAS39, va fi înregistrata astfel:
partea din câstig sau pierdere aferenta instrumentului de acoperire a riscurilor, considerata a fi eficienta, va fi recunoscuta direct în capitalurile proprii, prin intermediul Situatiei modificarilor capitalurilor proprii, iar
partea ineficienta va fi înregistrata:
imediat, în profitul net sau pierderea neta aferent(a) perioadei, daca instrumentul de acoperire a riscurilor este un instrument derivat sau
daca nu este instrument derivat, printr-una din cele doua modalitati prevazute în IAS39.
(Vezi Exemplul 3 de mai jos.)
Societatea A emite o obligatiune în urmatoarele conditii. Suma initiala obtinuta este de $470.000 (costurile de emisiune fiind de $20.000). Obligatiunea este rambursabila la valoarea nominala de $1.000.000 peste 10 ani. Rata dobânzii aferenta cuponului este 3%, iar cuponul este platit anual la sfârsitul fiecarui an.
Rata efectiva a dobânzii, pe baza acestor fluxuri de numerar, este de 13,23% (rotunjita). (Rata efectiva a dobânzii este rata la care se actualizeaza platile de numerar anticipate pâna la scadenta pentru a se obtine valoarea contabila neta curenta a activului sau datoriei financiare.)
Înregistrarea contabila facuta de societatea la primirea numerarului este:
Numerar = Obligatiune 450.000
Cheltuielile totale cu dobânda înregistrate în contul de profit si pierdere al societatii A în perioada de 10 ani sunt:
Rambursari totale:
Capital $1.000.000
Plati ale dobânzii nominale (1mil. x3%x10) 300.000
Suma obtinuta ($470.000 - 20.000) (450.000)
$850.000
În perioada de 10 ani, societatea A va face urmatoarele înregistrari contabile aferente obligatiunii:
|
Anul |
Sold initial cont Obligatiune |
Dobânda @13.23%(în contul de profit si pierdere) |
Iesiri de numerar (3%x 1milion) |
Sold final cont Obligatiune |
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) | ||||
|
(30.000) |
131 |
|||
|
Ar trebui sa fie 850.000. Diferenta de 131 se datoreaza rotunjirii |
Astfel, în primul pâna în al noualea an, înregistrarea contabila va fi urmatoarea:
|
Contul de profit si pierdere |
% |
|
|
- cheltuieli cu dobânda |
Numerar - plata anuala |
|
|
Obligatiune - rambursare capital |
||
|
iar în anul 10: | ||
|
% |
% |
|
|
Contul de profit si pierdere |
Numerar - plata anuala |
|
|
- cheltuieli cu dobânda | ||
|
Obligatiune |
Numerar - rambursarea obligatiunii |
|
|
- pentru a se obtine sold zero |
la valoarea nominala |
Societatea A detine un activ financiar care a costat $25.000. Activul este înregistrat la valoarea justa de $30.000. Ajustarea modificarii valorii juste, de $5.000, a fost înregistrata direct în capitalurile proprii. Societatea A vinde activul contra sumei de $33.000.
|
Încasari sau creante | |
|
Valoarea contabila a activului | |
|
Ajustare a modificarii valorii juste a activului, înregistrata în capitaluri proprii într-o perioada anterioara |
|
|
Câstig |
|
Numerar |
Activ | |||
|
5.000 |
Capitaluri proprii |
Contul de profit si pierdere | ||
La 31 decembrie 2000, societatea A primeste de la un creditor un credit de $5 milioane cu dobânda variabila. Societatea A este îngrijorata de viitoarele modificari ale ratei dobânzii, asa încât, în aceeasi zi, face un schimb de datorie (de la rata variabila la rata fixa a dobânzii) cu întreprinderea B. Rata fixa a dobânzii este 5%, cu dobânda platibila semestrial.
Rata
variabila Plateste rata variabila
Plateste rata fixa de 5%
(Prin urmare, societatea A nu mai este expusa la variabilitatea fluxurilor de numerar aferente platii dobânzii. Ea este, în schimb, expusa la consecintele faptului ca are o datorie cu rata fixa a dobânzii. Întrucât rata rentabilitatii minime stabilita de piata se modifica, valoarea creditului cu dobânda variabila ramâne constanta, dar valoarea contractului swap se va schimba.)
De la 1 ianuarie 2001 la 30 iunie 2001, rata variabila a dobânzii este 4,5%.
Valoarea justa a datoriei la 30 iunie este de $5.000.000 (dupa plata dobânzii).
La 30 iunie, valoarea justa a contractului swap este o datorie de $135.000, înainte de decontarea în numerar dintre societatea B si societatea A, decontare referitoare la platile de dobânda. (Contractul swap este o datorie pentru ca societatea A trebuie sa plateasca 5% pentru a primi 4,5%.)
|
Înregistrare dubla: Debit/(credit) | |||||
|
Numerar |
Datorie |
Swap |
Capi-taluri proprii |
Profitul net sau pierderea neta |
|
|
Emisiunea creditului de catre creditor în favoarea societatii A | |||||
|
Ajustarea valorii juste | |||||
|
Plata dobânzii creditorului de catre societatea A: 4,5% x 5 milioane | |||||
|
Plata pentru swap, suma neta dintre plata societatii A catre B (5%x5 mil.) si 4,5% x 5 mil. primite de A | |||||
|
Transferul pierderii amânate aferente contractului swap în profitul sau pierderea net(a) | |||||
|
Efect net |
De remarcat ca valoarea datoriei ramâne nemodificata. Totusi, datoria totala, inclusiv contractul swap a crescut, din cauza ca societatea A si-a modificat fluxurile de numerar pe baza dobânzii fixe. Rata fixa de 5% este mai mare decât rata variabila de 4,5%, astfel încât valoarea justa a expunerii totale creste.
|
