IMPORTANTA, CONTINUTUL SI ORGANIZAREA CONTABILITATII DE GESTIUNE SI CALCULATIEI COSTURILOR IN ROMANIA

IMPORTANŢA, CONŢINUTUL sI ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE sI CALCULAŢIEI COSTURILOR ÎN ROMÂNIA

1.1.Aspecte generale ale sistemului contabil:

Contabilitatea, ca sistem, asa cum se prezinta ea astazi, este rezultatul unui lung proces istoric în decursul caruia s-a transformat dintr-o simpla tehnica de întregistrare a schimburilor comerciale, într-un mijloc de control si prevedere, apoi într-un instrument de gestiune, iar în zilele noastre ea constituie din ce în ce mai mult o garantie sociala.

Cu alte cuvinte, contabilitatea privita ca un sistem, nu este un simplu instrument si este un fenomen social, traversata de contradictii ale societatii, devenind o garantie a unei game largi de utilizatori si care se întreaba relativ la ceea ce ar putea sa-i intereseze si ce parte poate fi utilizata în interesul lor.

În general, contabilitatea este prezentata ca un instrument de masura a profitului, sau mai bine zis, a rezultatului, ca mijloc de apreciere a situatiei societatii si, în consecinta, ca instrument de gestiune si de calcul economic. Contabilitatea detine si poate fi, în acelasi timp, o functie a societatii, deoarece vizeaza acreditarea ideii unei ,,bune gestiuni" din partea administratorilor.

Asa cum ne prezinta literatura de specialitate, administratia intreprinderii considera contabilitatea ca instrument de gestiune[2]; actionarii vor sa cunoasca daca îsi pot mentine încrederea în plasamentele lor; bancile vor sa aprecieze rentabilitatea intreprinderii si riscurile probabile în cazul mentinerii si dezvoltarii concursurilor bancare; fiscalitatea determina suma eventualelor impozite si taxe pe care unitatea le datoreaza; creantierii, în special furnizorii, vor sa stie daca solvabilitatea pe termen scurt a unei unitati permite continuarea fara riscuri a livrarilor lor statul, omniprezent în orice agent economic, se regaseste în toate cazurile precedente.

În zilele noastre, tehnicile contabile, prin continutul lor, se apropie din ce în ce mai mult de toti cei interesati de informatia contabila si al caror interes depinde de locul pe care îl ocupa în raporturile sociale.

Pe plan international s-au conturat doua conceptii:

conceptia monista: conform careia sistemul contabil este integrat într-o singura contabilitate si a carei informatie este destinata atât utilizatorilor interni cât si celor externi

conceptia dualista: conform careia sistemul contabil este delimitat în doua componente: contabilitatea financiara sau generala, baza a tuturor constructiilor contabile si al carui obiect îl constituie înregistrarea, clasata si regrupata, a informatiilor relative la miscarile de valori generate de activitatea intreprinderii, iar, pe de alta parte, contabilitatea analitica si de gestiune, care se sprijina pe contabilitatea financiara si al carei obiect îl constituie urmarirea gestiunii intreprinderii prin intermediul unui indicator reprezentativ, si anume costul productiei.[4]

În ceea ce priveste previziunile acestea necesita o analiza a trecutului, pe care contabilitatea financiara sau generala o va permite, dar niciodata nu va putea atentiona asupra a ceea ce se poate face. Acest aspect explica necesitatea cercetarii si dezvoltarii unor instrumente complementare, cum ar fi contabilitatea analitica si de gestiune.

Contabilitatea analitica si de gestiune prin obiectul sau de studiu, procedeaza la cunoasterea costurilor, studiul lor continuu, analiza si estimarea evolutiei lor, oferind informatiile utile pentru diagnostic, luarea deciziilor si previzionarea viitorului.

Ne reliem ideeii potrivit careia în societatea moderna, în care omenirea traieste în prezent, sunt utilizate tot mai frecvent doua cuvinte prin care se caracterizeaza situatia unei intreprinderi: complexitate si instabilitate. Aceste cuvinte se explica prin modificarile structurale care afecteaza schimburile; lupta de influenta între blourile economice; schimbarile survenite în relatiile traditionale dintre individ, grupuri profesionale si stat; accelerarea progresului tehnic a carui cea mai spectaculoasa forma este automatizarea; reducerea duratei medii de viata a produselor; evolutia rapida a cerintelor si gusturilor consumatorilor.

În timp ce intreprinderile sunt obligate a se adapta unui mediu din ce în ce mai instabil, ele sunt supuse previziunii de a asigura un maximum de securitate. Aceasta situatie, în aparenta paradoxala, dar conforma logicii produsului, creeaza conducatorilor greutati deosebite. În sprijinul acestora, conatabilitatea si de gestiune se instituie ca un instrument util si, în acelasi timp, ca o metoda moderna de conducere.

Rezultatele pot fi determinate la nivel de produs sau de centru de productie, cu luarea în considerare, si într-un caz si în celalalt, a functiei, zonei geografice sau canalelor de distributie. Or, este de stiut ca rezultatele se calculeaza ca diferenta între valoarea produselor vândute si cheltuielile corespunzatoare obtinerii lor, iar în functie de modul de calcul se pot obtine mai multe tipuri de marje si rezultatele nete. De precizat ca nu ne referim la rezultatul net contabil reflectat net contabil reflectat cu ajutorul contului ,,Profi si pierdere", ci la rezultatul exploatarii aferent productiei obtinute si vândute sau destinate vânzarii.

Astfel, se desprinde un prim obiectiv al contabilitatii de gestiune, si anume calculul costurilor în scopul urmaririi contributiei activitatii desfasurate la obtinerea rezultatelor si a rezultatelor ca atare, dar în mod analitic.[6]

Analiza se face pentru urmarirea gestiunii sub diferite aspecte, în functie de mai multe tipuri de responsabilitate si care se bazeaza pe urmatoarele criterii:

productivitatea: reprezinta aptitudinea cuplului om - masina de a obtine mai multe produse în aceeiasi unitate de timp si se poate determina în mod simplist prin relatia:

Cantiatea de productie/ ore muncitori

În realitate se întâlnesc dificultati în aplicarea acestui raport, cum ar fi: produsele la care lucreaza muncitorii sunt eterogene; muncitorii pot avea calificari diferite; pot fi utilizate masini cu performante diferite între ele. Datorita acestui fapt a fost necesara utilizarea unei unitati monetare care sa dea expresia consumului mijloacelor de exploatare si care, în esenta, este costul produselor, ajungându-se la calculul productivitatii globale

profitabilitatea: este legata de existenta pietei si deci a preturilor. Ea reprezinta aptitudinea produselor de a aduce profit intreprinderii, adica posibilitatea de acoperire prin pretul de vânzare a cheltuielilor efectuate cu obtinerea produsului si de a ramâne o diferenta pozitiva sau un rezultat pozitiv. În mod analitic, criteriul de profitabilitate da posibilitatea studierii contributiei fiecarui produs la acoperirea cheltuielilor de structura ale intreprinderii, contributie denumita ,,marja".

rentabilitatea: în societatea moderna mai este cunoscuta si sub denumirea de randamentul capitalurilor si se calculeaza ca raport între Profit/ Capitaluri.

Problema care se pune este de a sti care profit se ia în calcul (cel determinat inainte sau dupa includerea an cheltuieli a dobanzilor aferente imprumuturilor, cel calculat inainte sau dupa includerea in cheltuieli a amortizarii?), care capitaluri se iau in calcul (cele proprii sau cele împrumutate).

creativitatea sociala (eficienta globala): reprezinta studiul alocarii optime a resurselor cu ajutorul calculului economic în scopul maximizarii productivitatii, profitabilitatii si rentabilitatii, astfel încât sa se realizeze coerenta satisfacatoare între politica viitoare a intreprinderii si politica definita de guvern, pentru realizarea echilibrului economic si social dorit; calitatea produselor în concordanta cu cerintele consumatorilor; calitatea vietii sa nu fie compromisa de poluare, mentinerea puterii de cumparare a salariilor si a nivelului ocuparii fortei de munca etc.

Rezulta ca cel de-al doilea obiectiv al contabilitatii analitice si de gestiune vizeaza studierea eficientei gestiunii. [7]

1.2.Raportul dintre contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune:

Dihotonomia dintre contabilitatea de gestiune si financiara privita prin obiectivul controlului conditiilor interne de productie prin intermediul analizei costurilor vizeaza o dubla structurare a cheltuielilor:

Pe de o parte, dupa natura economico-financiara a cheluielilor, componenta a contabilitiatii financiare realizata într-o forma normata sau standardizata aflata sub egida organismelor nationale si interantionale în materie de normare a contabilitatii.

Pe de alta parte, dupa destinatia cheltuielilor, componenta a contabilitatii de gestiune realizata într-o forma adaptabila si definita în mod liber, nestandardizat, în functie de optiunile si specificul activitatii fiecarui agent economic.

În general, cheltuielile înregistrate dupa natura lor economica în contabilitatea financiara sunt preluate si analizate în contabilitatea de gestiune dupa trei criterii interdependente:

câmpul de aplicatie al costului calculat al costului calculat, respectiv: functional, structural, operational

continutul economic al costului calculat, respectiv: complet, partial

momentul de referinta al costului calculat, respectiv: prestabilit, real.

Analiza costurilor produselor, actiunilor si prestatiilor comerciale prin prisma celor trei criterii enuntate mai sus trebuie sa permita furnizarea informatiilor cu privire la urmatoarele elemente:

raportul dintre cheltuielile perioadei reflectate în contabilitatea financiara si costurile produselor, actiunilor si prestatiilor comerciale reflectate în contabilitatea de gestiune

raporturile dintre costurile variabile si fixe, între costurile direct si indirecte; între costurile eficiente si neeficiente ale produselor, actiunilor si a prestatiilor comerciale, reflectate îndeosebi de contabilitatea de gestiune

Indiferente de neajunsurile sau avantajele uneia sau alteia dintre cele doua contabilitati, tara noastra a adoptat în teorie si practica organizarea contabilitatii în dublu circuit. Privita ca disciplina stiintifica contabilitatea trebuie sa asigure doua categorii de informatii si anume:

Informatiile publice: sunt de regula sistematizate în documente de sinteza contabila cum ar fi: bilantul contabil, contul de profit si pierdere, rapoartele explicative si altele, fiind destinate, în principal, utilizatorilor din afara unitatii patrimoniale, respectiv asociatiilor sau actionarilor, clientilor si furnizorilor,organelor financiare si de credit, administratiei de stat, îndeosebi celei fiscale si necesitatile de agregare a soldurilor intermediare de gestiune în sistemul conturilor nationale. Aceste informatii sunt asigurate de contabilitatea financiara.[8]

Furnizarea acestor informatii constituie un imperativ al transparentei activitatii patrimoniale, al lizibilitatii acestora de catre utilizatorii externi ai informatiei contabile care doresc sa se intereseze asupra bonitatii economico - financiare a acesteia, în deciziile lor cu privire la diverse tranzactii în afaceri. Aceasta apare ca o necesitate în conditiile economiei concurentiale si deci organizarea si conducerea unei contabilitati financiare, relativ unitare care sa asigure oferta acestor informatii, este impusa prin reglementari normative emanate de la organisme nationale cu atributii în domeniul normarii contabilitatii.

Furnizarea informatiilor publice constituie atributul principal si scopul declarat al organizarii si conducerii contabilitatii financiare, care are ca obiect înregistrarea cronologica si sistematica a fluxurilor reale, financiare si monetare ale unitatilor patrimoniale cu exteriorul, precum si întocmirea periodica a documentelor de sinteza contabila. Deci, prin obiectul sau,contabilitatea financiara nu asigura calculul costului produselor, actiunilor si prestatiilor comerciale si nici un permite analiza rentabilitatii acestora. Pentru a afla costul si rentabilitatea acestora trebuie sa se penetreze în interiorul unitatii patrimoniale facând apel la contabilitatea de gestiune.

Informatiile confidentiale: sunt sistematizate de regula în documente si analize destinate uzului intern al managerilor unitatilor patrimoniale de la diferite nivele organizatorice. Numai pe baza acestor informatii este posibila luarea în timp oportun a tuturor tipurilor de decizii care sa permita adaptabilitatea unitatii la conditiile pietei concurentiale, la contracararea factorilor perturbatori exogeni si endogeni ai fiecarei unitati patrimoniale.[9]

Caracterul confidential al acestei cateogori de informatii reprezinta o recunoastere a autonomiei decizionale a agentilor economici într-o economie de piata concurentiala. Deci, organizarea si conducerea unei contabilitati de gestiune care sa ofere aceasta categorie de informatii nu poate fi impusa agentilor economici prin norme obligatorii elaborate de organisme nationale cu atributii în domeniul normarii contabilitatii. Prin urmare, agentii economici au o autonomie totala în organizarea si conducerea unor evidente care sa le furnizeze informatiile cu caracter confidential.

Necesitatea acestor informatii este pe deplin confirmata de practica tarilor cu economie de piata dezvoltata, unde furnizarea informatiilor confidentiale constituie atributul principal si scopul declarat al contabilitatii de gestiune.

Contabilitatea de gestiune a evoluat din punct de vedere istoric, pe masura dezvoltarii productiei de marfuri si a economiei concurentiale. În conditiile în care piata era în exclusivitate a producatorului ca urmare a penuriei de bunuri solicitate de consumatori, deci de subproductie, rolul contabilitatii de gestiune putea fi rezumat la calculul costurilor complete care sa permita producatorului sa-si adapteze preturile la procesul de miscare a costurilor. Cu timpul, ca urmare a intensificarii concurentei, s-au produs modificarii în pozitia dominanta pe piata, respectiv a puterii economice, de la producatori la consumatori, precum si datorita aparitiei unor noi moduri de management, accelerarea evolutiei tehnologiilor etc., toate influentând evolutia sistemelor de contabilitate de gestiune, orientate pe previziunea nivelului si structurii costurilor si în special pe controlul operativ al acestora.

1.3.Obiectivele generale ale contabilitatii de gestiune:

În doctrina contabila contemporana este sesizabila controversa, daca diverse discipline de contabilitate aplicata au sau nu au ,,obiect" de studiu propriu sau urmaresc diferite ,,obiective" esentiale la care trebuie sa raspunda contabilitatea în calitatea sa de stiinta fundamentala si aplicativa.

Alternativa terminologica ,,obiectul" sau ,,obiectivele" contabilitatii de gestiune îsi are sorgintea în curente filozofice distincte, si anume:

curentul filozofic scientist sau materialist care considera drept obiect al unei stiinte ,,o cateogorie de fapte, un anumit grup, fenomene, de care se ocupa numai stiinta respectiva, le interpreteaza dintr-un anumit unghi de vedere, stabilind raporturi invariabile între fenomene si cauzele care le-au produs, într-un cadru de catogorii specifice".[10]

În planul doctrinelor contabile cercetarile care porneau de la acest deziderat au condus la conceptia potrivit careia ,,contabilitatea (inclusiv contabilitatea de gestiune) are ca obiect înregistrarea,urmarirea si controlul documentat, cronologic si sistematic, în etalonul banesc, a reproductiei sociale sub forma existentei, miscarii si transformarii patrimoniului economic al fiecarei unitati sau verigi organizatorice ale economiei nationale".[11]

curentul filizofic pragmatist, predominant îndeosebi în Statele Unite ale Americii, potrivit caruia obiectul cunoasterii este ,,conceput ca un instrument de adaptare biologica a omului mediu". Prin asa-numita ,,teorie genetica a adevarului", pragmatismul sustine ca nu sunt idei care sunt adevarate, ci numai idei care devin adevaruri în cursul activitatii indivizilor, în masura în care ,,dau randament".

Transformarile economico-sociale ce au avut loc în tara noastra, dupa anul 1989, au determinat mutatii importante si în domeniul financiar-contabil, aceasta aflându-se într-un proces continuu de armonizare cu principiile contabilitatii din tarile cu economie de piata dezvoltata.

Contabilitatea de gestiune, în calitate de disciplina stiintifica, înregistreaza, urmareste si centralizeaza, în expresie valorica si uneori cantitativa, în mod cronologic si sitematic, cu procedee, metode si tehnici proprii de lucru, fluxurile intrapatrimoniale ale unitatilor economice.[12]

Pentru realizarea obiectivelor sale generale, contabilitatea de gestiune trebuie sa urmareasca în permanenta realizarea urmatoarelor sarcini:

a.         organizarea unui sistem de masura a activitatii desfasurate de unitatile patrimoniale, care sa fie cât mai obiectiv posibil.

b.         facilitarea luarii decizilor în care analiza costurilor îsi gaseste justificarea fundamentala, întrucât informatia costurilor furnizata de contabilitatea de gestiune constituie o banca de date de neînlocuit.

c.         realizarea controlului gestiunii patrimoniale prin compararea nivelului si a structurii costurilor reale cu cele dorite de managerii unitatii. În acest sens, se apreciaza ca numai contabilitatea de gestiune este în masura sa furnizeze informatiile cu privire la elementele constitutive ale costurilor reale, care, comparate cu cele ideale sau dorite, permit controlul gestiunii si posibilitatea previziunii.

d.         relizarea contabilitatii analitice a cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor economico-financiare.

e.         organizarea si conducerea contabilitatii analitice a stocurilor, în cazul realizarii inventarului permanent în contabilitatea de gestiune pentru a asigura integritatea patrimoniului a acestora.

1.5. Productia si costul - elemente esentiale ale contabilitatii de gestiune:

Desfasurarea procesului de productie a bunurilor materiale se sprijina pe folosirea productiva a celor trei factori fudamentali ai sai si anume:

natura: reprezinta pamânt, care cuprinde solul, aerul, mineralele, apa, lemnul brut din padure etc.

capitalul: reprezentata prin capitalul fix, respectiv masini, utilaje, instalatii de lucru, cladiri, mijloace de transport etc, adica mijloace de munca necesare procesului de productie, si capitalul circulant, format din materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb etc., în calitate de obiecte ale muncii;

munca omului

Participarea acestor trei factori la procesul de productie are loc în mod diferit, iar ca efect al consumarii lor productive, iau nastere cheltuielile de productie.

Astfel, natura, reprezentata prin pamânt care asigura câmpul de actiune al procesului de productie si locul pe care sta muncitorul, participa în mod evident si semnificativ la desfasurarea activitatii productive, dar consumul sau este foarte greu de determinat, uneori chiar imposibil din punct de vedere fizic, motiv pentru care se urmareste valorificarea prin cheltuieli ocazionate de dobândirea sa (costul de achizitie), respectiv valoarea stabilita potrivit legii in functie de diverse critetii, precum valoarea la cost de productie a amenajarilor realizate pe cont propriu sau pe calea investitilor.

Capitalul participa în mod diferit la procesul de productie, si anume: capitalul fix, în foma sa naturala participa la mai multe procese de productie, ceea ce face sa-si pastreze forma initiala, sa se consume în mod treptat în cadrul acestora si sa dea nastere la o cheltuiala numita amortizare, iar capitalul circulant se consuma într-un singur proces de productie, regasindu-se total, partial sau deloc în noile produse si da nastere la cheltuielile cu materialele si alte obiecte ale muncii.

De asemenea, munca, în calitate de factor primar de productie, are rolul de a combina si utiliza eficient ceilalti doi factori de productie pentru a crea noi valori de intrebuintare si astfel da nastere la cheltuieli cu salariile.

Prin urmare, consumul celor trei factori de productie în expresie baneasca poarta denumirea de cheltuieli de productie.[13]Totalitatea cheltuielilor de productie efectuate de o intreprindere pentru producerea si desfasurarea productiei într-o anumita perioada de timp, reprezinta costul productiei.

Cheltuielile de productie, fiind ocazionate de exploatarea (consumarea) factorilor de productie, poarta denumirea si de cheltuieli de exploatare. Pe lânga ele, unitatile patrimoniale mai efectueaza, pentru desfsurarea activitatii lor, si alte catogorii de cheltuieli, privite din punct de vedere al naturii lor si anume:

cheltuieli financiare (pierderi din creante legate de participatii, cheltuieli privind investitiile financiare cedate, cheltuieli din diferentede curs valutar, dobânzile curente, aferente împrumuturilor, primite si altor datorii privind exercitiul în curs, cu exceptia dobânzilor aferente împrumuturilor la unitatile cu ciclu lung de fabricatie, care pot fi repartizate asupra costurilor de productie ale perioadei respective, cheltuielile privind sconturile acordate etc) si cheltuieli extraordinare, si anume cele care se refera la calamitati si alte evenimente extraordinare; ponderea cea mai mare o detin cheltuielile de exploatare.

Cheltuielile financiare nu se includ în costul productiei, cu exceptia dobânzilor aferente împrumuturilor, la unitatile cu ciclu lung de fabricatie, care pot fi repartizate asupra costurilor de productie ale produselor respective. Nu se includ în costul productiei nici cheltuielile extraordinare. Cu alte cuvinte, în costul productiei se curpind numai cheltuielile de exploatare plus dobânzile aferente împrumuturilor la unitatile cu ciclu lung de fabricatie; cheltuielile financiare si cele extraordinare se deduc direct din rezultatele financiare ale unitatii fara a se repartiza pe produse.

Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de productie se face în functie de destinatia si importanta productiei care le-a ocazionat, felurile de cheltuieli si particularitatile lor, pentru a raspunde cerintelor gestiunii.Contabilitatea de gestiune poate fi definita ca având drept obiectiv reflectarea tuturor operatiilor de colectare si repartizare a cheltuielilor pe destinatii,respectiv pe produse, lucrari, servicii, comenzi, faze de fabricatie, activitati, sectii etc., decontarea productiei obtinute, precum si calculul costului de productie al produselor fabricate, lucrarile executate si servicilor prestate, inclusiv a productiei în curs de executie.

În literatura anglo-saxona de specialitate, contabilitate de gestiune este defintita ca fiind procesul de înregistrare, prelucrare, analiza, interpretare si transmitere a informatiilor financiare interne utilizate de catre manageri în vederea bugetarii, evaluarii si controlul activitatii unei intreprinderi, precum si pentru estimarea corecta a resurselor. Ea se mai numeste si contabilitate manageriala.[14]

În literatura francofona de specialitate, contabilitatea manageriala are ca obiective cunoasterea costurilor cu privire la functiile intreprinderii, determinarea bazelor de evaluare a anumitor elemente ale bilantului contabil, precum si calculul costului de productie pentru a fi comparat cu pretul de vânzare în vederea stabilirii eficientei activitatii desfasurate, iar pe de alta parte, previzionarea costurilor în scopul determinarii abaterilor costurilor efective, precum si furnizarea tuturor informatiilor necesare adoptarii decizilor privind conditiile activitatii interne.[15]

În concluzie, contabilitatea de gestiune sau manageriala este o contabilitate interna ce a fost creata pentru a furniza managerilor informatii necesare în vederea conducerii unei afaceri. Ea este necesara pentru controlul activitatii interne a unitatii si în primul rând pentru controlul procesului de productie. Obiectul ei principal îl reprezinta înregistrarea cheltuielilor de productie si calculatia costurilor astfel încât conducerea de la diverse esaloane ale intreprinderii sa poata controla activitatea interna a acesteia si sa examinaze conditiile interne ale exploatarii.

Modul de organizare a contabilitatii de gestiune este la latitudinea ficarei intreprinderi, în functie de specificul activitatii, respectiv de obiectul de activitate, particularitatile tehnologiei si organizarii productiei, tipul de productie, marimea si structura organizatorica a intreprinderii, caracterul procesului de productie si gradul sau de mecanizare si automatizare etc., precum si de necesitatile informationale ale organelor de decizie, având din acest punct de vedere o larghete mai mare decât contabilitatea financiara care este strict reglementa din punct de vedere juridic.

1.5.1.Clasificatia productiei si importanta acesteia pentru organizarea contabilitatii de gestiune si a calculatiei costurilor:

Pentru calcularea corecta a costului de productie este necesar ca la înregistrarea cheltuielilor ocazionate de aceasta sa se tina seama de destinatia si importanta ei, de locurile de productie care au ocazionat cheltuielie respective, felul lor si particularitatile pe care le prezinta.

a.         dupa destinatie si importanta:

productia de baza: formeaza obiectul activiatii principale a intreprinderii si consta din obtinerea de produse finite, semifabricate, lucrari si servicii care sunt destinate, în general, vânzarii în afara, catre alte unitati patrimoniale. Obtinerea ei are loc în cadrul sectiilor principale de productie ale intreprinderii, care mai se numesc sectii de baza. În contabilitate acestea sunt cunoscute sub denumirea de locuri (centre) principale de productie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune.

productia auxiliara: asigura desfasurarea normala de productie (activitatii)de baza, motiv pentru care se mai numeste productia ajutatoare. În aceasta se cuprinde fabricarea de produse secundare sau executarea de lucrari si servicii, ca : productia sectiei de scularie, productia centralei electrice, de apa, de abur, a atelierului de întretinere si reparatii, a sectiei de transport etc.

Obtinerea acestei productii are loc în cadrul sectiilor auxiliare de productie, care se numesc sectii ajutatoare. În contabilitate, ele sunt cunoscute sub denumirea de locuri secundare de productie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune. Productia auxiliara poate fi destinata nu numai pentur desfasurarea normala a productiei de baza a intreprinderii respective, ci si pentru a fi livrata altor unitati patrimoniale, atunci când depaseste necesarul pentru consumul intern al productiei de baza.

productia anexa: este aceea care nu are legatura directa cu activitatea de baza a intreprinderii, având drept scop satisfacerea anumitor nevoi social -culturale si de trai ale personalului muncitor al unitatii patrimoniale. Obtinerea ei are loc în cadrul unei sectii neindividuale ale intreprinderii ce are caracter de anexa fata de activitate principala a acesteia, de unde le vine si denumirea de sectii anexe. Aici intra gospodaria comunala si de locuinte, gospodaria agricola anexa etc. Ca si sectiile auxiliare, si cele anexe sunt considerate în contabilitate locuri (centre) secundare de productie sau de cheltuieli, de costuri respectiv de gestiune.

Aceasta clasificare a productiei prezinta o importanta deosebita pentru organizarea contabilitatii cheltuielilor de productie si calculul cu exactitate al costului sau, în sensul ca determinarea , delimitarea si înregistrarea cheltuielilor se fac pe sectiile si locurile de productie, respectiv de cheltuieli, care le-au ocazionat si, în continuare, pe produsele fabricate în cadrul sectiilor si locurilor respective, folosind conturi diferite în raport cu felul productiei si posibilitatea de identificare a cheltuielilor la nivelul produselor sau al sectiilor. De asemenea, clasificarea productiei are importanta pentru calculatia costurilor pe feluri de productie si pe unitate, care se face dupa criterii diferite si într-o anumita ordine de succesiune.

Administrarea si conducerea productiei din sectiile de baza, auxiliare si anexe si a intreprinderii în ansamblul sau se realizeaza la nivelul unitatii patrimoniale de catre sectorul administrativ si de conducere, care constituie un centru distinct de cheltuieli, de costuri. Aceasta contine în structura sa o serie de unitati functionale (servicii, birouri etc.), care au drept scop îndeplinirea functiilor de baza ale intreprinderii, cum sunt cele de: aprovizionare, productie, desfacere, prognoza,financiar-contabil etc. Desfasurarea activitatii în cadrul acestor unitati ocazioneaza cheltuielile care se pot include în costul produselor fabricate de intreprindere(în raport cu conceptul care sta la baza continutului acestuia), numai dupa ce în prealabil au fost colectate într-un cont distinct pentru sectorul respectiv.

1.5.2.Clasificarea cheltuielilor de productie:

Pentru a putea urmari modul cum s-au consumat factorii de productie de catre intreprindere si pentru a se calcula corect costul de productie si implicit rezultatele financiare, contabilitatea trebuie sa înregistreze, la timp si în totalitatea lor, cheltuielile de productie. Înregistrarea corespunzatoare a cheltuielilor de exploatare si calcularea cu exactitate a costului de productie fabricate sa aiba în vedere, pe lânga clasificarea productiei si a centrelor de productie care au ocazionat cheltuielile în cauza, si diferite feluri sau categorii de cheltuieli, împreuna cu particularitatile pe care le prezinta acestea. Astfel, devine necesara clasificarea cheltuielilor de productie dupa anumite criterii în functie de scopul urmarit;

a.         din punct de vedere al naturii, respectiv al continutului economic:

cheltuieli materiale sau de munca materializata sunt reprezentate prin consumurile de mijloace de productie, respectiv prin consumul de mijloace de munca si de obiecte ale muncii. Consumul de mijloace de munca îmbraca forma de cheltuieli cu amortizarea imobilizarilor (necorporale si corporale); cu uzura obiectelor de inventar etc., iar consumul de obiecte ale muncii, pe aceea de cheltuieli cu consumul de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb etc.

cheltuieli salariale sunt reprezentate prin consumuri de forta de munca si îmbraca forma de cheltuieli cu plata remuneratiilor cuvenite personalului, cu plata contributiei unitatii la fondul de somaj etc.

b.         dupa componenta sau omogenitatea continutului lor:

cheltuieli simple acelea care au un continut omogen, fiind formate dintr-un singur element de cheltuiala, care nu se mai poate descompune în alte elemente constitutive, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli nonelementare. În aceasta categorie se cuprind: cheltuieli cu salarile, cu consumul de materii prime, de materiale auxiliare, cu amortizarea imobilizarilor etc.

cheltuielile complexe au un continut eterogen, fiind formate din mai multe elemente de cheltuieli simple, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli poilielementare. În aceasta categorie se cuprind: cheltuieli de administratie si conducere ale unitatii, cheltuilei cu întretinerea si functionarea utilajelor si cheltuilei generale ale fiecarei sectii, care împreuna formeaza cheltuieli indirecte de productie etc.

c.         din punct de vedere al importantei pe care o au în procesul de productie si al legaturii lor cu procesul tehnologic:

cheltuieli de baza: acelea ocazionate în mod nemijlocit de desfasurarea procesului tehnologic al productiei. Întrucât fara astfel de cheltuieli procesul tehnologic nu poate avea loc, ele se mai numesc cheltuieli tehnologice. În aceasta categorie se cuprind: consumuri de materii prime, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi, cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor din sectiile principale de productie etc.

cheltuieli de regie: sau de deservire sunt acelea care nu au legatura directa cu procesul tehnologic, fiind efectuate în scopul crearii conditilor normale de desfasurare a muncii, pentru organizarea si conducerea productiei si a activitatii intreprinderii în general, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli de organizare si de conducere. În aceasta categorie intra: cheltuieli cu iluminatul, cu încalzitul, salariile personalului tehnic, de conducre, administratie si de deservire, cheltuielile cu întretinerea si repararea cladirilor, cheltuielile de birou etc.

d.         dupa modul de repartizare si includere în costul obiectelor de calculatie (produselor, comenzi, faze, activitate, functii etc.) care le-au ocazionat:

cheltuieli directe: acelea care se indentifica pe un anumit obiect de calculatie (produc, serviciu, lucrare, comanda, faza activitate,functie etc.) înca din momentul efectuarii lor si ca atare se includ direct în costul obiectelor respective. În aceasta categorie se încadreaza cheltuielile cu consumul de materii prime, de energie si combustibili în scopuri tehnologice, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi calculate pentru munca prestata în productie etc.

cheltuieli indirecte: sunt acelea care privesc fie fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrari, servicii sau comenzi, respectiv faze, activitati, ca obiecte de calculatie în cadrul unui atelier, sectie etc. fie chiar intreprinderea în ansamblul ei. Astfel de cheltuieli nu se pot identifica deci pe un anumit obiect de calculatie (produs, lucrare, serviciu, comanda etc.) în momentul efecturarii lor si ca atare nu se pot include direct în costul acestuia, ci indirect, prin repartizare pe baza unor criterii conventionale, dupa ce mai întâi au fost colectate pe locurile de cheltuieli care le-au ocazionat. Aici avem: cheltuieli comune ale sectiei sau indirecte de productie, care sunt directe fata de sectiile care le-au ocazionat si pe care se colecteaza si indirecte fata de produsele fabricate în sectiile respective; cheltuielile generale de administratie care sunt indirecte fata de sectiile de productie si fata de produsele rezultate în cadrul lor.

Schematic, gruparea se realizeaza astfel:

Figura 1.1. Gruparea cheltuielilor

e.         dupa comportamentul lor fata de modificarea volumului fizic de productie:

cheltuieli variabile: per total îsi modifica nivelul odata cu modificare volumului fizic al productiei care le-a ocazionat, iar pe unitatea de produs ramân, în general, la acelasi nivel. Pentru ca ele sunt legate de operatiile de fabricare a productiei mai poarta denumirea de cheltuieli operationale. Din aceasta categorie: cheltuieli cu consumul de materii prime, de combustibili si energie în scopuri tehnologizate, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi, calculate pentru munca prestata în productie, cheltuielile cu întretinerea si functionarea utliajelor si mijloacelor de transport ale sectiilor etc.

cheltuieli conventionale - constante sau fixe: nu-si modifica nivelul lor total, indiferent de modificarea volumului fizic al productiei. Pe unitatea de produs, nivelul lor se modifica în raport invers proportional fata de modificarea volumului fizic al productiei. Ele nu sunt legate direct de volumul fizic al productiei, ci de asigurarea si mentinerea capacitatii de intreprindere de a produce si a vinde, fiind în functie de timp. Din aceasta cauza se mai numesc si cheltuieli de capacitate sau ale perioadei. În aceasta categorie, se cuprind: cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor cu corporale - atunci când se calculeaza în raport de timp - salariile personalului de conducere, tehnic, economic si de alta specialitate, administrativ si de deservire al sectiei si al intreprinderii, cheltuielile de birou, cele pentru întretinerea si repararea cladirilor, cele pentru încalzit, iluminat si forta motrice în scopuri administrativ - gospodaresti etc, adica cheltuielile generale ale sectiilor de productie si cheltuielile generale de adminstratie ale unitatii.

f.           din punct de vedere al modului cum participa la crearea de noi valori:

cheltuielile productive sunt acelea care au drept rezultat crearea e noi valori. În aceasta categorie se includ toate cheltuielile ocazionate de desfasurarea normala a procesului de productie, motiv pentru care sunt socotite cheltuieli eficiente.

cheltuielile neproductive sunt acelea care nu au drept rezultat crearea de noi valori, ci ele se datoreaza existentei unor lipsuri pe linia organizarii si conducerii productiei si a unitatii în ansamblul ei, motiv pentru care mai poarta denumirea si de cheltuieli ineficiente. În aceasta categorie se cuprind, de exemplu,pierderile din întreruperi, pierderile din rebuturi, depasirea standardelor de consum la materiale si manopera, cheltuielile ocazionate de neutilizarea integrala a activitatii etc.

g.         din punct de vedere al scopului urmarit, cheltuielile se pot clasifica dupa natura lor, si dupa destinatie:

Dupa destinatia lor, cheltuielile se grupeaza în cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare si cheltuieli extraordinare.

În categoria cheltuielilor de exploatare se cuprind cheltuielilor privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, energie si apa, uzura obiectelor de inventar, cheltuielile cu serviciile si lucrarile executate de terti, cheltuielie cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate suportate de unitatea patrimoniala, cheltuieli cu personalul privind salariile, asigurarile si protectia sociala etc., adica acele cheltuieli care privesc activitatea normala, curenta de exploatare.

Din categoria cheltuielilor financiare fac parte pierderile din creante legate de participatii, cheltuielile privind investitiile financiare cedate, cheltuielile din diferente de curs valutar, cheltuielile privind dobânzile, cele privind sconturile acorate etc., deci cheltuielile cu caracter financiar care privesc activitatea normala, curenta a unitatii patrimoniale.

În ceea ce priveste cheltuielie extraordinare, acestea nu sunt legate de activitatea normala, curenta a societatii, si ele se refera la operatii si evenimente extraordinare ca, de exemplu, cheltuielile privind calamitatile si alte evenimente extraordinare.

Aceasta clasificare este unica pe întreaga economie, folosindu-se în cadrul societatii la organizarea contabilitatii generale (financiare),care se tine pe feluri de cheltuieli dupa natura lor, adica pe elemente primare si serveste la stabilirea rezultatului exercitiului în mod global pe întreaga societate,rezultat care poate îmbraca forma de profit sau pierdere.

De asemenea, clasificarea cheltuielilor dupa natura lor are la baza continutul economic al felurilor respective de cheltuieli si se foloseste la elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al societatii, precum si la întocmirea contului de rezultate, stând în acelasi timp la baza analizei economico - financiare a rezultatelor globale ale intreprinderii.

În raport cu destinatia, cheltuielile, dupa natura lor, înregistrate în contabilitatea generala, se grupeaza astfel:

cheltuieli directe, care cuprind materiile prime si materialele directe, remuneratiile directe, contributia privind asigurarile si protectia sociala si alte cheltuieli directe;

cheltuieli indirecte de productie, cunoscute si sub denumirea de cheltuieli comune ale sectiei, care cuprind cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor si cheltuielile generale ale sectiei;

cheltuieli de desfacere, care sunt ocazionate de vânzarea produselor fabricate;

cheltuieli generale de administratie, care sunt determinate de administrarea si conducerea unitatii patrimoniale în ansamblul ei.

Aceasta clasificare are la baza îmbinarea dintre natura economica a cheltuilelor si modul de repartizare si includere a lor în costul productiei fabricate în functie de destinatie. Din punct de vedere al continutului, pozitiile respective de cheltuieli se diferentiaza pe ramuri industriale în raport cu o serie de factori ce genereaza cheltuielile de productie si în special în functie de particularitatile tehnologice si organizarii productiei din ramura respectiva, putând aparea si alte articole de calculatie, ca de exemplu: combustibil tehnologic, uzura sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor cu destinatie speciala, amortizari directe,reparatii capitale etc.

Clasificarea cheltuielilor dupa destinatie se foloseste în cadrul societatii pentru organizarea contabilitatii de gestiune si calculul costului unitar al produselor, lucrarilor si servicilor.

Astfel, cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de productie repartizate rational asupra produselor fabricate, lucrarilor executate si servicilor prestate formeaza costul de productie al acestora.

De mentionat ca cheltuielile generale de administratie si cheltuielile de desfacere în general nu se includ în costul de productie, exceptie facând cazurile în care conditiile specifice de exploatare justifica luarea lor în considerare.

h.         Din punct de vedere al includerii cheltuielilor în costurile de productie, acestea sunt cheltuieli incorporabile, cheltuieli neincorporabile si cheltuieli supletive.

Cheltuielile incorporabile sunt acelea care se includ în mod normal în costul productiei fabricate. În aceasta categorie se cuprind cheltuielile cu consumurile de materii prime si materiale consumabile directe, remuneratiile directe, contributia privind asigurarile si protectia sociala si alte cheltuieli directe de productie, precum si cheltuielile indirecte de productie repartizate rational ca fiind legate de fabricatia produselor. Tot în categoria cheltuielilor incorporabile se pot include si dobânzile la creditele bancare contractate pentru productia cu ciclu lung de fabricatie, aferente perioadei.

Cheltuielile neincorporabile sunt acelea care în mod normal nu trebuie sa se includa în costul productiei fabricate. Din aceasta categorie fac parte cheltuielile generale de administratie,cheltuielile de desfacere,cheltuieli financiare si cele exceptionale care nu se includ în costul productiei. De asemenea, nu trebuie sa se includa în costul productiei costul subactivitatii. Aceste cheltuieli se reflecta direct în rezultatul exercitiului.

Costul subactivitatii Ctsa se poate determina pe baza urmatoarei relatii de calcul:

	Ctsa = Chf (1 - Nra/ Nna)

unde C_hf = cheltuilei fixe

N_ra = nivelul real al activitatii

N_na = nivelul normal al activitatii

Nivelul de activitate se poate calcula în functie fie de volumul productiei, fie de numarul de ore de functionare a utilajelor, fie de gradul de utilizare a capacitatii de productie sau de alti factori.

De mentionat ca în costul subactivitatii se includ si pierderile din rebuturi cauzate de esecul tehnic al productiei.

Cheltuielile supletive sau aditionale sunt acelea care nu se înregistreaza în contabilitea financiara, dar se includ în costul productiei obtinute.

1.6 Organizarea contabilitatii analitice si de gestiune în tara noastra:

Organizarea contabilitatii analitice si de gestiune nu este facultativa, dar spre deosebire de contabilitatea generala (financiara), prezinta o anumita suplete în utilizarea regulilor si metodelor care raspund cel mai bine managementului intreprinderii.

Organizarea contabilitatii analitice si de gestiune presupune un ansamblu de activitati desfasurate de o intreprindere în vederea realizarii unui sistem informational eficient privind calculul costului; analiza eficientei activitatii desfasurate; elaborarea, urmarirea si controlul bugetelor de cheltuieli, subordonata conducerii la toate nivelurile structurale organizatorice.

Astfel, se ridica o serie de probleme printre care:

a.         precizarea organelor carora li se încredinteaza executarea lucrarilor contabilitatii analitice si de gestiune. Aceasta problema, în tara noastra, în functie de complexitatea activitatii si marimea intreprinderii, se poate realiza dupa doua conceptii:

o prima modalitate tine de conceptia disparata, potrivit careia activitatiile de calculatie a costurilor si cele de analiza si fundamentare a decizilor sunt subordonate unor compartimente distincte din cadrul intreprinderii. Astfel, lucrarile de calcul al costului pot fi executate, fie în cadrul unui compartiment distinct, numit ,,postcalcul", subordonat directorului economic, fie în cadrul compartimentului financiar - contabil, în timp ce elaborarea bugetelor pe feluri de activitate de realizeaza în cadrul compartimentelor corespunzatoare functiilor intreprinderii, sub supravegherea si coordonarea acestora de catre biroul plan - dezvoltare. Gradul de centralizare sau descentralizare al lucrarilor este functie de marimea intreprinderii si complexitatea activitatii desfasurate.

o a doua modalitate tine de conceptia integrata, care presupune concentrarea lucrarilor în cadrul aceluiasi compartiment functional, cunoscut sub denumirea de ,,preturi, costuri, analize economice", care sa fie subordonat conducerii intreprinderii.

Fiecare din variantele prezentate are avantaje si dezavantaje în urmatorul sens: în prima varianta exista posibilitatea specializarii, a unui control reciproc în privinta metodologiei si certitudinii datelor, dar exista dezavantajul lipsei unei viziuni unitare asupra ansamblului lucrarilor contabile analitice si de gestiune; în cea de-a doua varianta se înlatura dezavantajul primeia, dar se creeaza un volum sporit de lucru si o dependenta a acestui compartiment de alte compartimente functionale din cadrul intreprinderii în privinta culegerii informatiilor. Cu toate acestea, cea de-a doua varianta exprima cel mai corect esenta, rolul si importanta contabilitatii de gestiune în cadrul conducerii.

b.         alegerea metodei celei mai corespunzatoare de organizare a evidentei cheltuielilor, calculul costului si elaborarea bugetelor este o problema dependenta de o serie de factori cum ar fi: caracterul diferit al productiei, aspectul de sezonalitate, specificul procesului tehnologic, nomenclatura de fabricatie, durata ciclului de productie, tendinta de evolutie a unor factori, precum si scopul urmarit de conducerea unei intreprinderi. Alegerea unei metode ridica o serie de probleme legate de precizarea categoriilor de purtatori de costuri, a unitatii de calculatie, stabilirea centrelor de analiza, a tehnicilor de previzionare, urmarire si control, precizarea sistemului de documente si a criteriilor lor de întocmire si circuit.

c.         precizarea perioadelor de executare a lucrarilor contabilitatii analitice de gestiune. În acest sens este necesar sa se precizeze organele care vor fi informate, perioadele când informatiile sunt necesare, forma si structura lor, perioadele de calcul al costurilor, când si la ce perioade se stabilesc, analizeaza si raporteaza abaterile de la nivelurile prestabilite, scop în care se pot elabora grafice sub forma tabelara, liniara sau grafice retea.

d.         precizarea mijloacelor necesare executarii lucrarilor, aspect care vizeaza cu precadere partea de calculatie a costurilor si este importanta pentru determinarea continutului documentelor, de evidenta primara, precum si a situatiilor finale, dat fiind faptul ca modul de prelucrare difera în functie de gradul de dotare al unitatii cu mijloace tehnice de calcul.

1.6.1 Organizarea disociata cu utilizarea conturilor:

Conform informatiilor existente, aceast tip de organizare presupune, pe de o parte, existenta contabilitatii financiare, iar, pe de alta parte, existenta contabilitatii analitice si de gestiune prin intermediul conturilor din clasa a XI - a ,,Conturi analitice si de gestiune", într-o forma simplificata si care nu sunt obligatorii.

Conturile analitice si de gestiune permit contabilizarea urmatoarelor operatii:

a.         prelucrarea din contabilitatea financiara a cheltuielilor incorporabile, scop în care este necesar sa se elaboreze un tablou de jonctiune pentru a se asigura controlul asupra operatiilor înregistrate.Acest tablou e cu atât mai necesar cu cât exista si cheltuieli neincorporabile.

b.         extragera din tablou a cheltuielilor incorporabile (aferente productiei) si regruparea si reclasarea acestora în cheltuieli directe (pe purtatori de costuri) si indirecte (pe locuri de cheltuieli, iar în cadrul acestora dupa natura cheltuielilor)

c.         înregistrarea, urmarirea si controlul productiei fabricate în cursul perioadei de gestiune, evaluata la pretul de înregistrare, care poate fi: costul standard sau pretul cu ridicata al intreprinderii.

d.         Înregistrarea, urmarirea si controlul productiei aflate în curs de executie la finele perioadei de gestiune, evaluata la costul efectiv al acesteia.

e.         înregistrarea, urmarirea si controlul abaterilor dintre costurilor efective si pretul de înregistrare aferente productiei fabricate.

f.           transferarea catre contabilitatea financiara a productiei obtinute la costul efectiv al acesteia si a diferentelor de pret aferente confom figurii:

preluare cheltuieli

decontare productie

Figura.1.2 Schema transfer a cheltuielilor si al productiei între cele doua componente ale sistemului contabil

Conturile din clasa 9 se caracterizeaza prin faptul ca functioneaza numai între ele si prin urmare, la sfârsitul lumii, nu prezinta sold, motiv pentru care nu apar în bilant.

1.6.2. Organizarea disociata fara utilizarea conturilor:

În literatura de specialitate, organizarea disociata fara utilizarea conturilor presupune existenta contabilitatii financiare si a celei de gestiune realizate cu ajutorul situatiilor de colectare, repartizare si calcul al costurilor pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu, ceea ce conduce la aparenta unei extracontabilitati.[19]

Astfel, se ridica mai întâi problema realizarii contului de jonctiune si decuparii cheltuielilor aferente costurilor de productie în scopul reclasarii si regruparii cheltuielilor pe purtatori purtatori de costuri (cheltuieli directe) si locuri de cheltuieli (cheltuieli indirecte).

Cheltuielile indirecte se înscriu în fisa de calcul deschisa pe fiecare produs, grupa de produse, comenzi de fabricatie sau de executie, faze de fabricatie, în functie de specificul procesului tehnologic, pe masura efectuarii consumurilor. Modelul fisei de postcalcul difera de la o intreprindere la alta, în functie de complexitatea procesului de productie. În cazul în care nomenclatura consumurilor de materii prime si materiale directe, precum si a operatiilor tehnologice este redusa, acestea se pot înscrie direct în fisa de postcalcul. În caz contrar, se întocmesc centralizatoare de consumuri, pe baza bonurilor de consum, a fiselor limita, bonurilor de manopera etc., iar în fisa de postcalcul se va trece numai valoarea totala a consumurilor pe feluri de cheltuieli directe.

Conform specificului sau, fisa de postcalcul contine toate elementele structurale costului de productie (cheltuieli directe si indirecte), precum si partea de decontare a productiei astfel încât sa se poata determina diferentele de pret pe fiecare purtator de costuri.

În cazul completarii fisei de postcalcul cu cheltuieli indirecte, se întocmeste mai întâi o ,,situatie de colectare si repartizare a cheltuielilor", situatie care se poate elabora la nivelul fiecarei sectii de productie, principale sau auxiliare (în conditiile organizarii unui postcalcul descentralizat) sau la nivelul intreprinderii (în conditiile unu postcalcul centralizat). Indiferent de varianta aleasa, în continut se vor regasi cheltuieli indirecte preluate din contabilitatea financiara si localizate pe locuri de cheltuieli dupa natura lor, dupa care urmeaza calculele specifice de repartizare pentru a le aduce asupra purtatorilor de costuri.

1.6.3. Organizarea integrata:

Acest tip de organizare presupune instituirea unor conturi analitice în cadrul conturilor sintetice de gradul I sau II privind cheltuielile aferente contabilitatii financiare si care au ca scop delimitarea, înca in momentul înregistrarii acestora, pe purtatori de costuri si locurile generatoare de cheltuieli.

Organizarea integrata nu exclude însa realizarea lucrarilor specifice contabilitatii analitice si de gestiune cu ajutorul situatiilor de calcul, asa cum au fost prezentate anterior, iar pe de alta parte, se impune cu necesitate utilizarea calculatorului electronic, dat fiind volumul mare de munca.

În literatura de specialitate se considera ca trebuie sa existe o orientare generala în organizarea contabilitatii analitice si de gestiune, din urmatoarele considerente:

statul fiind proprietarul patrimoniului public dat în administrarea regiilor autonome si înca principalul actionar în majoritatea societatilor comerciale, contabilitatea analitica si de gestiune este necesar sa aiba un caracter cât de cât unitar pentru a facilita activitatea de control privind modul de gestionare, gospodarire si utilizare eficienta a patrimoniului respectiv.

în conditiile economiei de piata, preturile se formeaza în functie de cerere si oferta, dar nici un producator nu este indiferent sub aspectul marimii costului de productie cu care iese pe piata si care, comparat cu pretul produsului în cauza, îi da masura eficientei sau ineficientei activitatii sale;

aspectul eficientei trebuie urmarit cu atât mai mult în conditiile iesirii pe piata externa, motiv pentru care prin contabilitatea analitica si de gestiune trebuie asigurat modul de agregare a costurilor produselor respective si, în consecinta, nivelul competivitatii si eficientei exportului respectiv

întocmirea unor dari de seama statistice privind investitiile, reparatiile capitale etc. au ca sursa de date contabilitatate analitica si de gestiune.