LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL. VERIFICAREA SI CERTIFICAREA BILANTULUI

Intocmirea balantei de verificare inainte de  inventariere

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

2.3 Contabilitatea operatiunilor de regularizare

2.3.1 Diferente rezultate la inventariere

2.3.2 Amortizari

Provizioanele pentru deprecieri

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor

2.4 Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia

2.5 Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil

LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL. VERIFICAREA SI CERTIFICAREA BILANTULUI

Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi 19519l112t se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil.

Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie ca fie egal cu totalul rulajului calculat in Registrul - jurnal.

Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta poate fi interpretata si ca un inventar contabil.

Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a continutului soldurilor conturilor contabile - in sensul ca acestea sa reflecte operatii economice si financiare reale consemnate in documente justificative si inregistrate in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor. Din spectrul controlului documentelor de fond, o atentie deosebita se acorda conturilor:

  Clasa 4 : 401 "Furnizori"; 404 "Furnizori de imobilizari"; 408 "Furnizori-facturi nesosite"; 409 "Furnizori debitori"; 411 "Clienti"; 416 "Clienti incerti"; 418 "Clienti - facturi de intocmit"; 419 "Clienti-creditori"; 461 "Debitori diversi"; 462 "Creditori diversi"; 447 "Fonduri speciale- taxe si varzaminte asimilate"; 473 "Decontari din operatii in curs de clarificare";

  Clasa 6 "Conturi de cheltuieli";

  Clasa 7 "Conturi de venituri".

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste   situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale.

Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului.

Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma:

Situatia neta a patrimoniului Activul inventariat - Datoriile  inventariate

Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar.

Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare.

Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate.

In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel:

a)     Lista de inventariere cod 14 - 3 - 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri.

b)    Lista de inventariere cod 14 - 3 - 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri.

c)     Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 - 3 - 12/c.

d)    Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane.

Dupa momentul in care se efectueaza inventarul se deosebesc urmatoarele ipostaze:

  Inventarieri periodice - care se efectueaza in cursul exercitiului financiar la anumite date si care au ca scop urmarirea integritatii elementelor patrimoniale date in raspunderea unor persoane;

  Inventarierea anuala - care este obligatorie de efectuat inainte de intocmirea lucrarilor de sinteza si raportare contabila. Este o lucrare complexa care necesita un volum mare de munca, ia neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Din aceasta cauza inventarierea stocurilor si imobilizarilor incepe inainte de sfarsitul anului calendaristic, urmand ca la inventarele intocmite la o anumita data sa se adauge intrarile si sa se scada iesirile care au avut loc in perioada cuprinsa intre data inventarierii si sfarsitul anului.

Inventarierea anuala cuprinde:

constatarea si verificarea pe teren a cantitatilor de valori materiale si banesti;

stabilirea soldurilor din conturile bancare si de decontare precum si verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje;

verificarea exactitatii celorlalte elemente patrimoniale de activ si pasiv care rezulta din contabilitate.

Lucrarile de inventariere la unitatile economice se desfasoara in conformitate cu normele legale in vigoare1) si cuprind mai multe etape:

  pregatirea inventarierii;

  constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii;

  stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate.

Din confruntarea datelor culese prin inventarele efectuate cu contabilitatea, operatie care are loc in a treia etapa a inventarierii, pot sa apara diferente care trebuie regularizate si inregistrate in contabilitate.

2.3 Contabilitatea operatiunilor de regularizare

Diferente rezultate la inventariere

O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurilor si minusurilor de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestinara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii.

In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar.

Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte, fara a depasi valoarea constata in minus. De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu dispozitiile legale.

In raport de natura structurilor de activ si de pasiv, inventariate, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari:

a)  Plusuri constatate la inventariere: plusuri de mijloace fixe, materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate; plusuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate cu amanuntul;

b) Lipsuri constatate la inventariere: lipsuri de mijloace fixe integral amortizate, partial amortizate; lipsuri de materii prime, materiale consumabile; lipsuri de obiecte de inventar aflate in exploatare, a caror uzura a fost trecuta 100% sau partial asupra costurilor; lipsuri de semifabricate si produse finite, evaluate la cost de productie; lipsuri de produse finite evaluate la pret standard; lipsuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate de desfacere cu amanuntul.

Calitatea inventarului ca metoda de evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate. De exemplu, calculul costului productiei neterminate, determinarea scazamintelor si pierderilor pentru bunurile prevazute cu un asemenea regim, predarea-primirea de gestiuni, lichidarea si fuzionarea intreprinderilor etc.

Rezultatele inventarierii se consemneaza in "Procesul verbal de inventariere", in care se inscriu, in principal, perioada de gestiune inventariata; persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii.

Amortizari

In principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si inregistreaza pe baza planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel:

a)  inregistrarea unei amortizari exceptionale, in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare);

b) constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, in cazul cand se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze cum sunt:

  aparitia unei deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii;

  supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluarii anterioare;

  lipsa de utilitate in momentul inventarierii (trecute in conservare, inutilizabile temporar);

  alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea ramasa de amortizat.

2.3.3 Provizioanele pentru deprecieri

Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizate a caror valoare de inventar, la data inchiderii exercitiului, este mai mica decat valoarea contabila de intrare. Aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta sunt regularizate la inchiderea conturilor. In acest scop se procedeaza astfel:

a)         in situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila/valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar;

b)        in cazul in care deprecierea constatata, pe baza inventarului, este inferioara provizionului constituit se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta corespunzatoare.

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finatarea acelor cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare.

La inchiderea exercitiului, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului, regularizandu-se astfel:

a)        Prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului;

b)       Prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect.

Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor

Pentru a stabili corect rezultatul exercitiului este necesara separarea in timp a cheltuielilor si veniturilor inregistrate in cursul exercitiului sau preluate ca sold din exercitiul precedent. In sfera regularizarii cheltuielilor si veniturilor se cuprind: operatiile privind inregistrarea cheltuielilor de plata (facturi neprimite, documente de plata neintocmite ) si veniturilor de realizat (facturi neintocmite pentru bunuri materiale si prestatii furnizate); operatii privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fara bunuri materiale si prestatii (la cumparator) si a veniturilor pentru facturile intocmite fara expedierea bunurilor materiale sau receptia prestatiilor ( la vanzator); operatiile privind regularizarea cheltuielilor si veniturilor inregistrate in avans (prestatii care afecteaza doua exercitii); operatii privind etalarea (repartizarea) cheltuielilor pe mai multe exercitii.

Operatiile de regularizare a cheltuielilor si veniturilor inregistrate in avans genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari contabile:

a)  Cheltuieli privind reparatiile neprevizibile ce se repartizeaza pe parcursul mai multor exercitii;

b) Cheltuielile constatate la inchiderea exercitiului ca fiind aferente exrcitiului urmator;

c)  Cota scadenta de cheltuieli preluate din exercitiul precedent, inregistrare efectuata pe baza scadentelor;

d) Cota de cheltuieli inregistrata in cursul exercitiului direct in contul 471 "Cheltuieli inregistrate in avans" si tranferate asupra cheltuielilor exercitiului curent incheiat;

e)  Venituri inregistrate in avans in cursul exercitiului direct in conturile de regularizari;

f)   Venituri inregistrate in avans la conturile de regularizari si transferate asupra exercitiului curent;

g)  Venituri inregistrate in avans in conturile de venituri si transferate la inchiderea exercitiului conturilor de regularazare.

Operatiile privind cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii sunt rezolvate in contabilitatea din tare noastra in aceeasi categorie cu cele privind cheltuielile inregistrate in avans. Pentru a nuanta problema se va face recurs la contabilitatea franceza. Asa cum se prevede in Planul contabil genereal, cheltuielile de repartizat asupra mai multor exercitii cuprind cheltuielile ce se raporteaza la productiile viitoare, implicit si la vanzarile viitoare, de exemplu: cheltuieli de incercare a unor preexploatari, testarea masinilor, formarea personalului, studii tehnice ale procesului de productie, cheltuieli de reorganizare a uzinei, cheltuieli privind reparatiile capitale etc.

2.4 Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea  acestuia

Principial, formula generala de calcul a rezultatului contabil inainte de impozitare este:

Rezultatul Veniturile din livrarea bunurilor - Cheltuielile angajate

Contabil mobilele, a bunurilor imobiliare pentru realizarea

pentru care s-a transferat dreptul veniturilor

de proprietate, serviciile prestate

si lucrarile executate

Din punct de vedere contabil, pentru a stabili rezultatul exercitiului, se procedeaza la inchiderea conturilor de cheltuieli si de venituri. Relatiile dintre conturi intervenite cu aceasta ocazie sunt:

a)  inchiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare;

b) inchiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare.

La inchiderea exercitiului financiar, contul 121 "Profit si pierdere" incorporeaza cheltuielile pe luna decembrie, inclusiv impozitul calculat pe luna decembrie si veniturile realizate pe aceeasi luna. Se precizeaza ca marimea impozitului pe profit pe luna decembrie este egala cu impozitul calculat pe luna noiembrie.

Modul specific de calcul si impozitare a profitului in Romania genereaza la inchiderea exercitiului financiar definirea in plan teoretic a relatiei de calcul a rezultatului contabil. In componenta cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ si cheltuielile cu impozitul pe profit calculat si evidentiat (platit) in cursul exercitiului. De aceea, se poate aprecia ca rezultatul contabil inainte de impozitare este caracterizat pri formula:

Rezultatul contabil Veniturile realizate - Cheltuieli + Cheltuielile cu impozitul

inainte de impozitare  corespondente pe profit calculat si

veniturilor evidentiat in cursul

realizat exercitiului

Impozitarea profitului Intrucat principiile contabile subordonate imaginii fidele nu sunt intotdeauna convergente in totalitate cu principiile impunerii fiscale, trebuie facut distinctie intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezinta suma globala a profitului sau pierderii exercitiului financiar ce figureaza in contul 121 "Profit si pierdere" inainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezinta profitul impozabil sau pierderea fiscala a exercitiului, stabilit potrivit regulilor fiscale si in functie de care se calculeaza volumul impozitelor exigibile (sau rambursabile).

Intr-o abordare generala, pornind de la standardele contabile internationale, relatia dintre cele doua marimi poate fi dirijata principial astfel:

Diferentele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal. Ele se ivesc inlauntrul exercitiului financiar in cauza.

Diferentele temporare sunt elemente neintegrabile in rezultatul fiscal al exercitiului, dar care vor fi impozitate ulterior. Aceste diferente se explica prin decalajul intre exercitiul in care se includ anumite elemente de cheltuieli si venituri in calculul rezultatului contabil.

Prezenta diferentelor temporare impune folosirea a doua metode de impozitare a rezultatului:

metoda impozitului exigibil;

metoda impozitului amanat sau reportarii impozitului.

In sistemul de contabilitate din Romania, potrivit legislatiei si reglementarilor fiscale, se utilizeaza numai metoda impozitelor exigibile, cu recunoasterea numai a diferentelor permanente.

Din punct de vedere fiscal, potrivit Ordonantei Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, masa profitului impozabil se determina pe baza relatiei:

Profitul Veniturile - Cheltuielile + Cheltuielile - Deducerile

impozabil  realizate corespond nedeductibile fiscale veniturilor realizate

Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente realizarii veniturilor si cele considerate deductibile conform prevederilor legale in vigoare.

Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:

a)        impozitul pe profit datorat si impozitul pe venitul realizat din strainatate;

b)       amenzile si penalitatile datorate catre autoritatile romane sau straine;

c)        cheltuielile pentru protocol, care depasesc limitele prevazute de legea bugetara anuala;

d)       sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor si provizioanelor peste limitele legale. In cazul rezervelor legal in limita a 5% din profitul contabil anual pana ce acesta va atinge 20% din capitalul social;

e)        cheltuielile de sponsorizare care depasesc limitele cotei prevazute in Legea nr.32/1994 privind sponsorizarea;

f)         sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform Legii bugetelor anuale.

O structura componenta a calcularii masei profitului impozabil este cea destinata deducerilor fiscale cum sunt: dividendele primite de la alta persoana juridica romana, sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva in limita a 5% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge 20% din capitalul social, veniturile din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea cheltuielilor pentru actiuni de reclama si publicitate si alte elemente stabilite prin normele legale.

Profitul impozabil stabilit potrivit prevederilor prezentate mai inainte se calculeaza si se evidentiaza lunar, cumulat de la inceputul anului.

Plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmator.

Calculul impozitului pe profit se face pe baza "Declaratiei de impunere" depusa la organele fiscale pana la data mentionata mai inainte, acesta fiind si termenul de plata a impozitului.

Modelul de calcul al rezultatului fiscal, implicit impozitarea profitului ce sta la baza declaratiei de impunere, se prezinta astfel:

  Venituri din exploatare, financiare si exceptionale

(-) Cheltuieli aferente veniturilor din exploatare (inclusiv cheltuielile privind impozitul pe profit), financiare si exceptionale

(s) Rezultatul net contabil (profit sau pierdere)

(-) Deduceri fiscale

dividendele primite de la alta persoana juridica romana;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva in limita a 5% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge 20% din capitalul social, inclusiv veniturile din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea ;

cheltuieli pentru actiuni de reclema si publicitate;

alte deduceri fiscale

) Cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

impozitul pe profit;

amenzile si penalitatile datorate catre autoritati romane sau straine;

  cheltuielile pentru protocol, care depasesc limitele prevazute de legea bugetara anuala;

  sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea provizioanelor, a rezervelor peste limitele prevazute de Ordonanta Guvernului nr.

  cheltuielile de sponsorizare ce depasesc limita stabilita de Legea nr. 32/1994;

  pierderile din surse externe;

  alte cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal

s) Profitul impozabil (pierderi) inainte de reportarea pierderii

(-) Pierderile de recuperat din anii precedenti

s) Profit impozabil (pierderi)

  Impozitul pe profit Profitul impozabil x 25% (la contribuabilii ale caror venituri se impun cu cota normala)

(-) Creditul fiscal

(-) Reduceri pentru modernizarea tehnologiei de fabricatie, extinderea activitatii in scopul obtinerii de profituri suplimentare si protectia mediului inconjurator

s)Impozitul pe profit datorat

(-) Impozitul pe profit pe anul curent, platit cumulat de la inceputul anului

s)Impozitul pe profit de plata sau impozitul pe profit platit in plus

Distribuirea rezultatului exercitiului

Dupa ce s-a calculat rezultatul bilantier, se procedeaza la inregistrarea operatiilor de distribuire a profitului.

Ca regula autonoma, distribuirea profitului se efectueaza in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr.70/1994, Legii contractului de management nr. 66/1993 si H.G. nr.263/1994 si H.G. nr. 484/1995.

In cazul societatilor comerciale cu capital integrar sau majoritar de stat, profitul net se repartizeaza in conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 si Ordonantei Guvernului nr. 26/1995; iar la societatile comerciale cu capital privat, potrivit hotararilor adunarii generale a actionarilor sau asociatilor. Profitul net consemnat in bilantul contabil, definit prin expresia profitul ramas dupa plata impozitului pe profit, este prezentat prin formula prezentata mai jos:

a)     costituirea rezervelor legale, suma distribuita profitul brut x procentul de constituire

b)    acoperirea pierderilor din anii precedenti pentru sumele reprezentand pierderile aferente anilor precedenti, acoperite din profit;

c)     constituirea fondului de participare a salariatilor la profit, pentru procentul de pana la 10% in cazul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat si pana la 5% la regiile autonome, iar la agentii economici privati potrivit hotararii A.G.A.

d)    cota de participare a managerului la profitul net.

2.5 Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil

Bilantul contabil anual precum si Raportul de gestiune se semneaza de administratorul unitatii si conducatorul compartimentului financiar-contabil. Acestia poarta raspunderea asupra realitattii si exactitatii datelor cu privire la situatia patrimoniului si a realizarii indicatorilor economico-financiri raportati prin bilantul contabil.

Conducatorul compartimentului financiar-contabil are obligatia sa verifice respsctarea prevederilor din Normele metodologice privind intocmirea, verificarea si centralizarea bilanturilor contabile, asigurarea respectarii corelatiilor intre indicatorii din formulare, urmarind realitatea datelor ce se raporteaza prin bilantul contabil.

Bilanturile contabile sunt supuse verificarii de catre cenzori, contabili autorizati cu studii superioare sau experti contabili, dupa caz.

Prin verificarea si certificarea bilanturilor contabile se confirma ca acestea dau o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatului exercitiului.

In acest scop, pe baza verificarilor din cursul anului precum si a altor elemente, apreciate ca fiind necesare in vederea formularii unor concluzii corecte cu privire la certificarea bilanturilor, se intocmeste un   raport din care sa rezulte, in principal, urmatoarele:

- daca bilantul contabil concorda sau nu cu registrele de contabilitate;

- daca registrele de contabilitate sunt tinute in conformitate cu reglementarile in vigoare;

- respectarea cu buna credinta a regulilor privind evaluarea patrimoniului si a celorlalte norme si principii contabile.

Bilantul contabil poate fi certificat fara rezerve, cu rezerve sau se refuza certificarea acestuia. Motivele certificarii cu rezerve sau a refuzului de certuficare se mentioneaza in raport.

Raportul in cauza se intocmeste in doua etape:

Raportul in forma scurta, care insoteste bilantul contabil depus la organele fiscale;

Raportul in forma lunga, destinat adunarii generale sau administratiei unitatii.

Dupa ce a fost semnat de catre cei in drept (conducatorul unitatii, conducatorul copartimentului financiar-contabil) si cei care au executat verificarea si l-au certificat cu s-au fara rezerve, bilantul contabil se supune aprobarii Adunarii Generale a Actionarilor sau Asociatilor.

La termenele pravazute in Normele metodologice, bilantul contabil se depune la Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat a judetului de care apartine agentul economic, respectiv, a municipiului Bucuresti, insotit de:

  o copie dupa codul fiscal;

  raportul de gestiune al administratorilor;

  procesul verbal al Adunarii Generale a Actionarilor sau Asociatilor;

  o copie dupa balanta de verificare a conturilor sintetice;

  raportul in forma scurta al cenzorilor, contabililor autorizati sau al expertilor contabili.

O copie dupa bilantul contabil, raportul cenzorilor si procesul verbal al A.G.A se depune la Registrul Comertului. In continuare, bilantul contabil se publica in Monitorul Oficial al Romaniei in conditiile prevazute de lege.

Bilanturile contabile sunt centralizate la nivel national si prelucrate in vederea obtinerii unor indicatori economico-financiari macroeconomici.