Normalizare si reglementare īn contabilitate
Obiectivele normalizarii contabile
Necesitatea elaborarii de situatii financiare īntr-un limbaj comun tuturor categoriilor de utilizatori ai informatiei contabile a dus la normalizarea contabilit& 353g64d #259;tii. Pe aceasta cale se formalizeaza si materializeaza obiective, concepte, principii, reguli, proceduri privind productia si utilizarea informatiei contabile.
Celula de baza a normalizarii contabile o reprezinta norma contabila.
Norma contabila reprezinta o regula sau mai multe reguli care constituie un sistem de referinta pentru productia de informatii contabile si validarea sociala a situatiilor financiare.
Din punct de vedere doctrinar, īn elaborarea normelor contabile, s-au conturat doua tipuri de scoli : o scoala continental-europeana unde codificarea contabilitatii este facuta īn mare parte de lege si foarte putin de organismele profesionale si o scoala anglo-saxona unde codificarea de catre lege a contabilitatii este foarte slaba, organismele profesionale avānd rol primordial īn elaborarea normelor (standardelor) contabile. Īn cazul unei contabilitati continental-europene informatia este mai degraba una juridica si macroeconomica, pe cānd contabilitatea anglo-saxona degaja o informatie externa care se adreseaza īn primul rānd investitorilor.
Obiectivele normalizarii contabile sunt :
Elaborarea unei terminologii unitare si a principiilor contabile generale;
Definirea informatiilor prezentate īn situatiile financiare;
Stabilirea schemelor si modelelor de prezentare a informatiilor īn cadrul documentelor de sinteza;
Stabilirea principiilor de tinere a contabilitatii;
Elaborarea planului de conturi si a monografiei principalelor operatii economice si financiare.
Normalizarea contabilit& 353g64d #259;tii vizeaza doua scopuri principale :
obtinerea de catre puterea publica a unei informari omogene referitoare la īntreprinderi;
utilizarea informatiei contabile de catre utilizatorii din afara īntreprinderii.
De-a lungul timpului a existat (si īnca mai exista) o disputa īn procesul de normalizare contabila, statul si profesia contabila liberala fiind īntr-o continua batalie pentru castigarea suprematiei īn elaborarea normelor contabile.
O problema actuala este armonizarea contabilitatii pe plan regional si/sau mondial. Sub influenta celor doua mari scoli de contabilitate, sistemele contabile nationale sunt supuse unor procese de armonizare, de aropiere fata de sistemele diferitelor tari sau grupuri de tari.Armonizarea este ceruta īn principal de marii investitori "globali" care doresc sa poata compara dupa criterii echivalente oportunitatile plasarii capitalului, lucru care nu se poate realiza daca firmele nu sunt supuse acelorasi reguli de elaborare si publicae a situatiilor financiare.
1.2. Dispozitivul normalizarii. Utizatorii informatiei contabile
Dispozitivul normalizarii contabile, cu toate ca prezinta diferentieri de la o tara la alta, se defineste prin urmatoarele componente:
cadrul contabil sau cadrul conceptual care cuprinde conceptele si principiile teoretice care alcatuiesc sistemul de referinta pentru īntocmirea si prezentarea situatiilor financiare pentru utilizatorii externi;
reteaua de norme sau standarde contabile nationale;
sistemul de reglementare normativa contabila (dreptul contabil);
planul de conturi si monografiile contabile privind principalele operatiuni economico-financiare;
ghiduri contabile profesionale;
dictionarul de conversie contabila;
politica de contabilitate;
institutia normalizarii contabile.
Principalii protagonisti sociali implicati īn viata contabila a unei īntreprinderi sunt : managerii, profesionistii contabili si utilizatorii externi (actionari, creditori, salariati, organisme fiscale, etc.). Acestia se afla īn diferite interactiuni, fiecare urmarind propriile "interese", interese care de cele mai multe ori sunt divergente cu a celorlalti utilizatori.
Utilizatorii informatiei contabile, potrivit Cadrului general de īntocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborate de IASC, sunt :
investitorii prezenti si potentiali;
personalul angajat si grupurile lui reprezentatve;
creditorii financiari;
furnizorii si alti creditori comerciali;
clientii;
Guvernul si institutiile sale;
publicul.
Prin enumerarea īn aceasta ordine, cadrul conceptual IASC nu face nici o ierahizare a importantei categoriilor de utilizatori, dar implicit, rezulta ca, daca informatia contabila prezentata īn situatiile financiare satisface necesitatile de informare a investitorilor si creditorilor, ea satisface atunci si necesitatile celorlalti utilizatori.
1.3.Obiectivul situatiilor financiare.Imaginea fidela a īntreprinderii
Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatia despre pozitia financiara a īntreprinderii, performanta īntreprinderii si modificarea pozitiei financiare a īntreprinderii.
Informatiile privind pozitia financiara sunt oferite īn principal de bilant, cele privind rezultatul de contul de profit si pierdere, iar informatiile privind modificarile pozitiei financiare de situatii distincte.
Ecuatia fundamentala a pozitiei financiare este de forma :
CAPITAL PROPRIU = ACTIV - DATORII
O īntreprindere are o pozitie financiara pozitiva īn cazul īn care capitalul propriu este mai mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica.Aceasta indica ca īntreprinderea are posibilitatea sa plateasca obligatiile fata de terti, atāt pe durata desfasurarii activitatii, cāt si la lichidarea sa.
Performanta este data de profitabilitate īntreprinderii. Ecuatia performantei este de forma :
REZULTAT = VENITURI - CHELTUIELI
Modificarile pozitiei financiare pot fi definite īn diverse moduri cum sunt : fondul de rulment si fluxurile de fonduri, trezoreria neta si fluxurile nete de trezorerie.
Imaginea fidela a īntreprinderii
Imaginea fidela ca obiectiv fundamental īn contabilitatea europeana este un concept de origine britanica, fiind formulat pentru prima data īn Legea societatilor comerciale engleze din 1974. Conceptul de imagine fidela a fost obiect de disputa īntre cele doua scoli contabile.
Perceptia britanica la nivelul protagonistilor sociali are an vedere respectarea standardelor contabile si a legii.
Īn contabilitatea bazata pe reglementari normative, imaginea fidela este definita prin prisma termenilor de regularitate si sinceritate.
Regularitate īnseamna respectarea regulilor si procedurilor contabile īn vigoare.Īn masura īn care textele legale si cele reglementate sunt insuficiente pentru a acoperi regularitatea, intra īn rol jurisprudenta si doctrina contabila.
Sinceritatea īnseamna aplicarea cu buna credinta si profesionalism a normelor si reglementarilor contabile. Sinceritatea se traduce atāt īn calitatea documentelor justificative, registrelor contabile, cāt si īn comportamentul profesionistului contabil.
1.4. Masurare si evaluare īn contabilitate
Īn teoria si practica de contabilitate s-au conturat trei criterii privind evaluarea elementelor de activ si pasiv : valoarea de utilitate (justa), valoarea de piata ca referinta de pret si timpul.
Valoarea de utilitate, considera ca valoarea trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul consimtit pentru a aduce bunul respectiv īn īntreprinere, sau ceea ce ar aduce bunul respectiv īn īntreprindere daca ar fi utilizat.
Īn contabilitatea romānesca prin articulare la IFRS ( Standardele Internationale de Raportare Financiara) valoarea de utilitate, privita ca valoarea reala recunoscuta de parti īn cadrul tranzactiilor, este definita ca valoarea la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, īntre parti aflate īn cunostinta de cauza, īn cadrul unei tranzactii īn care pretul poate fi determinat īn mod obiectiv.
Valoarea de piata ca referinta de pret, folosita īn cadrul tranzactiilor directe, reprezinta pretul care poate fi obtinut, platit, pe o piata activa caracterizata prin :
activele de pe piata sunt relativ omogene;
sunt cantitati suficiente de asemenea active, astfel oricānd se pot gasi cumparatori si vānzatori;
preturile sunt cunoscute de public.
Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii, īn trecut, prezent si viitor.
Pornind de la criteriile de mai sus, s-au conturat urmatoarele baze de evaluare : costul istoric, costul curent, valoarea de realizare si valoarea actualizata.
Costul istoric este o valoare reala din momentul īntrarii activelor si angajarii datoriilor.
Costul curent sau de īnlocuire reprezinta costul pe care īntreprinderea īl accepta pentru a dobāndi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel care constituie obiect al evaluarii.
Valoarea realizabila consta īn valoarea pe care īntreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi īn mod normal activul sau ar plati datoria.
Valoarea actualizata reprezinta o estimare la timpul prezent a valorii īn functie de fluxurie de beneficii viitoare ce apar īn desfasurarea normala a activitatii.
Momentele evaluarii
Īn functie de momentul cānd se face evaluarea se delimiteaza urmatoarele reguli si forme de evaluare : evaluarea initiala, cheltuieli ulterioare, evaluarea la iesire, evaluarea ulterioara, si evaluarea la bilant.
Evaluarea initiala se īntemeiaza pe īntemeiaza pe costul initial ca valoare justa la intrarea activelor si si angajarea datoriilor.Costul initial recunoscut capata statutul de valoare contabila de intrare a activelor si datoriilor. Cosul initial se identifica cu :
valoarea de utilitate, pentru bunurile intrate ca aport, primite cu titlu gratuit sau prin donatie;
costul de achizitie, pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
costul de productie, pentru bunurile produse īn īntreprindere;
Evaluarea la iesire se face la la valoarea lor de intrare sau contabila.
Cheltuielile ulterioare vizeaza numai activele de natura imobilizarilor corporale care au fost deja recunoscute. Aceste cheltuieli sunt adaugate valorii contabile a activului numai atunci cānd se estimeaza ca intreprinderea va obtine beneficii economice suplimentare fata de cele obtinute initial.Este vorba despre cheltuielile cu modernizarile recunoscute ca investitii. Orice alte cheltuieli efectuate pentru a mentine performantele initiale sunt recunoscute drept cheltuieli ale exercitiului. Este cazul cheltuielilor cu īntretinerile si reparatiile.
Evaluarea ulterioara. Distingem doua tratamente contabile : un tratament contabil de baza si un tratament alternativ permis.
Īn cazul tratamentului de baza, valoarea ulterioara este egala cu valoarea initiala mai putin amortizarea sau alte deprecieri calculate.Īn cazul tratamentului alternativ permis valoarea ulterioara este egala cu valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa la momentul reevaluarii.
Valoarea ulterioara este o valoare de raportare īn situatiile financiare. Ea este nuantata īn evaluarea la inventar si evaluarea la bilant.
Evaluarea la inventar se bazeaza pe valoarea actuala. Valoarea actuala este stabilita īn functie de utilitatea bunului.
Evaluarea la bilant se īntemeiaza pe valoarea neta contabila.
Tratamente privind diferentele dintre valoarea de inventar si valoarea contabila
Pentru elementele de activ, diferentele īnregistrate īn plus īntre valoarea de inventar si valoarea contabila nu se īnregistreaza. Diferentele īn minus īntre valoarea de inventar si valoarea contabila se īnregistraza pe seama cheltuielilor prin intermediul amortizarilor sau provizioanelor.
Pentru elementele de datorii, diferentele constatate īn minus īntre valoarea de inventar si valoarea contabila nu se īnregisreaza īn contabilitate. Pentru diferentele constatae īn plus, exista doar o solutie teoretica, de constituire a provizioanelor privind cresteri reveribile a valorii datoriilor.
|
