Evidenta economica si formele ei. Etaloanele de evidenta economica
Tipologia contabilitatii. Contabilitatea curenta si contabilitatea centralizatoare. 525b12f Notiuni generale privind obiectul contabilitatii
OBIECTUL CONTABILITĂŢII
Evidenta economica si formele ei. Etaloanele de evidenta economica
În cadrul sistemului informational economic, circula numeroase stiri si informatii, care provin din diferite domenii dar cele mai numeroase au ca sursa de provenienta evidenta economica. În general, prin evidenta economica se întelege înregistrarea într-o anumita ordine, continua si sistematica a activitatii economice, avându-se în vedere însusirile ei cantitative si calitative. În acest fel evidenta economica furnizeaza informatii cu aprovizionarea de materiale, lansarea si desfasurarea productiei, expedierea produselor si încasarea pretului de vânzare, stabilirea si înregistrarea rezultatelor financiare finale etc.
Evidenta economica, este prima si cea mai importanta forma de evidenta economica, ea a aparut în mod obiectiv, undeva la periferia comunei primitive, când oamenii au observat ca însemnându-si activitatile le pot repeta mai bine, mai eficient. În continuare, fiecare treapta de dezvoltare a vietii sociale, fiecare nou mod de productie, a însemnat progres social si perfectionari si pentru evidenta economica. Aceasta înseamna ca fiecare nou mod de productie, nu numai ca nu a renuntat la evidenta economica, dar a perfectionat-o, tocmai ca expresie a faptului ca i-a fost necesara.
În etapa actuala de dezvoltare a tarii noastre de orientare spre economia de piata, se pun în fata evidentei economice sarcini noi, determinând îmbunatatirea substantiala a indicatorilor economici pentru a se fundamenta mai bine deciziile de conducere economica.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere si al volumului de informatii pe care le transmit în sistemul informational economic, exista mai multe forme de evidenta economica, cele mai importante fiind:
a) evidenta tehnico-operativa o gasim organizata la toti agentii economici, fie ca sunt regii autonome, fie ca sunt societati comerciale, precum si la agentii economici cu activitate mai mica, dar si la asociatii economice, în institutii etc. Evidenta tehnico-operativa se organizeaza la locul si în momentul producerii fenomenelor economice, operativ, adica în cel mai scurt timp de producere a lor. De exemplu, urmarirea comenzilor si contractelor de aprovizionare si desfacere, urmarirea prezentei la lucru, urmarirea gradului de încarcare a utilajelor etc. Din evidenta tehnico-operativa se obtin numeroase informatii necesare conducerii, dar aceasta evidenta singura nu poate satisface necesitatile conducerii, dat fiind limitele sale. în primul rând evidenta tehnico-operativa nu este completa, respectiv ea nu urmareste întreaga activitate economica din unitati. Unele activitati economice sunt urmarite în aceasta evidenta, altele nu si aceasta face ca pe lânga informatiile ce provin din evidenta tehnico-operativa, factorul de decizie sa mai aiba nevoie si de altele. în acelasi timp se remarca faptul ca evidenta tehnico-operativa nu se realizeaza în toate unitatile de acelasi fel. Nu exista reglementari unice si obligatorii, care sa prevada cum trebuie organizata evidenta tehnico-operativa. În aceste conditii, aproape fiecare agent economic si-a organizat propria sa evidenta tehnico-operativa, asa cum a considerat necesar, exista deci o diversitate de evidente tehnico-operative uneori la acelasi tip de unitate. Aceasta situatie îngreuneaza raportarea informatiei care provine din evidenta tehnico-operativa si apoi sunt destule greutati de acomodare pentru salariati, atunci când ei se transfera de la un agent economic la altul.
b) evidenta statistica careia îi corespunde pe plan teoretic stiinta statistica, o stiinta foarte veche care a fost folosita înca din vremea sclavagismului. Statistica are mai multe componente printre care statistica economica, statistica demografica, statistica sociala etc. Caracteristic pentru statistica este faptul ca ea, de cele mai multe ori, preia datele de care are nevoie din celelalte forme ale evidentei economice, date pe care apoi le supune unor prelucrari specifice statisticii cum ar fi determinarea structurii, a ritmului de evolutie, a factorilor de influenta, a tendintelor de dezvoltare etc. Statistica are însa si alte posibilitati de culegere a datelor care de altfel îi sunt caracteristice cum ar fi recensamintele, sondajele, anchetele etc.
În economia tarii noastre, ca de altfel în economia oricarei tari, statistica joaca un rol important în cunoasterea activitatilor desfasurate si în fundamentarea deciziilor curente sau de perspectiva. De aceea, reflectarea statistica este bine organizata. La nivel national exista un organ coordonator, respectiv Comisia Nationala de Statistica, care are reprezentanti în cadrul fiecarui judet. Comisia Nationala de statistica elaboreaza norme de reprezentare a statisticii, unice si obligatorii, elaboreaza modele de calcul ale unor indici si indicatori, colaboreaza cu celelalte organe de sinteza pentru îmbunatatirea evidentei economice în toate formele sale si pentru raportarea activitatilor la sfârsit de exercitiu gestionar.
Cu toate meritele sale, evidenta statistica nu este nici ea desavârsita, are anumite limite, respectiv neajunsuri. Este vorba de faptul ca nici ea, ca si evidenta tehnico-operativa nu cuprinde în sfera sa de observatie întreaga activitate economica. Sunt activitati economice care sunt urmarite de statistica, iar altele nu, motiv pentru care informatia statistica, singura, nu este suficienta pentru fundamentarea deciziilor de conducere economica.
c) evidenta contabila este si ea o forma de evidenta economica careia îi corespunde pe plan teoretic stiinta contabilitatii, evidenta contabila care deserveste societatea de peste cinci secole. Spre deosebire de toate celelalte forme ale evidentei economice, contabilitatea reflecta, urmareste si controleaza toate activitatile economice întreprinse de agentii economici si care se pot exprima în etalon banesc. Prin volumul informatiilor pe care le transmite în sistemul informational economic si prin calitatea acestora, evidenta contabila se impune ca fiind cea mai importanta forma de evidenta economica.
Rezulta ca evidenta contabila are o seama de trasaturi caracteristice fata de celelalte forme de evidenta contabila astfel:
- este singura forma de evidenta economica care are în acelasi timp, atât un caracter general cât si total. Caracterul general rezulta din faptul ca ea trebuie sa existe la toti agentii economici indiferent de marime sau obiect al activitatii si caracterul total rezulta din faptul ca este singura forma de evidenta care urmareste întreaga activitate economica desfasurata.
- se realizeaza dupa reguli unice si obligatorii stabilite de organul coordonator care este Ministerul Finantelor.
- se caracterizeaza prin folosirea obligatorie a exprimarii activitatilor în etalon banesc. Este adevarat ca uneori unele activitati economice sunt exprimate si în etalon natural, dar exprimarea baneasca nu trebuie sa lipseasca.
Evident ca aceste trei forme principale ale evidentei economice sunt în strânsa legatura, ele nu se concureaza, ci dimpotriva se completeaza reciproc în cadrul sistemului informational economic, asigurând informatiile necesare gestionarii patrimoniului si luarii deciziilor.
Pentru a-si realiza rolul de informare si gestionare toate formele de evidenta economica folosesc etaloane de evidenta.
Prin etalon de evidenta se întelege o modalitate de masurare si exprimare a activitatii si fenomenelor economice prin care se poate cunoaste dimensiunile acestora. în evidenta economica se folosesc mai multe etaloane de evidenta, cele mai importante fiind etalonul natural, etalonul conventional si etalonul banesc.
Etalonul natural se utilizeaza pentru a exprima activitatile economice tinând seama de dimensiunile lor naturale si îmbraca forma metrului, kilogramului, tonei etc. Etalonul natural se foloseste în toate formele de evidenta economica, cu o mare frecventa în evidenta tehnico-operativa. Pe lânga meritele sale, etalonul natural prezinta si dezavantajul ca folosirea lui este limitata la masurarea si compararea unor activitati omogene. Pentru cresterea puterii sale de exprimare si extinderea posibilitatilor de utilizare, în unele ramuri au fost concepute etaloane natural-conventionale, tocmai pentru a se putea exprima activitati relativ eterogene. Asa de exemplu în agricultura se foloseste "hantrul" care reprezinta un hectar de aratura normala la 18 -20 cm cu antetrupita si toate celelalte lucrari agricole se pot transforma în hantrii, folosindu-se coeficienti de echivalenta supraunitari sau subunitari, în raport de complexitatea respectivelor lucrari. în constructii (alt exemplu: etalonul conventional în constructii - apartamentul conventional care este apartamentul cu doua camere).
Etalonul munca permite exprimarea volumului de munca consumata sau care va trebui consumata. Se exprima în unitati cum sunt om/ zi sau om/ ora etc. Este folosit în programarea si urmarirea consumului de forta de munca, în fundamentarea normelor de munca sau în calculul productivitatii muncii.
Etalonul banesc consta desigur în exprimarea activitatilor economice în forma baneasca, adica în tara noastra în lei. Printre etaloanele de evidenta economica, etalonul banesc este cel mai folosit si deci cel mai important, deoarece activitatea economica poate fi exprimata optim si precis numai în forma baneasca. Din acest motiv etalonul banesc este întâlnit cel mai frecvent în toate formele de evidenta economica, iar în evidenta contabila este chiar obligatoriu. În contabilitate se mai pot folosi si alte exprimari în alte etaloane, dar ca etaloane complementare, exprimarea baneasca nelipsind. Evaluarea consumurilor materiale si de energie, evaluarea amortizarii, costul activitatilor, profitul, impozitele etc., sunt activitati ce se urmaresc de contabilitate numai în expresie baneasca.
Tipologia contabilitatii. Contabilitatea curenta si contabilitatea centralizatoare
Notiuni generale privind obiectul contabilitatii
Evidenta contabila are un loc si un rol important, major, în desfasurarea activitatilor economice; nici un agent economic nu poate exista fara a-si organiza propria contabilitate, propria evidenta a afacerii. Mai mult, legislatia din tara noastra, ca în toate tarile lumii, obliga normativ agentii economici sa-si ia masuri pentru organizarea evidentei contabile, aceasta stare de fapt nefiind lasata la aprecierea si vointa libera a agentilor economici.
Lucrarile de reflectare contabila sunt numeroase si ample în problematica; dimensiunile si structura acestora depinde în mare masura de marimea unitatii si de domeniul în care se desfasoara activitatea (obiectul de activitate al societatilor). Lucrarile de reflectare contabila care se executa în compartimentele specializate, de contabilitate, ale oricarui agent economic, se pot categorisi din punct de vedere al perioadelor când se executa în: contabilitatea curenta si contabilitatea periodica.
Contabilitatea curenta consta în reflectarea zilnica, cronologic si sistematic, a activitatilor economico-financiare desfasurate. În mod concret, contabilitatea curenta se poate organiza de catre diferiti agenti economici în mai multe feluri. Unii agenti economici organizeaza contabilitatea curenta în mod centralizat, aceasta înseamna ca exista de regula compartimente functionale specializate, printre care si cel financiar - contabil. Deci, întreaga reflectare contabila curenta se realizeaza într-un singur loc, ceea ce prezinta avantaje din punct de vedere al coordonarii si al controlului. Ca dezavantaje ne referim la o oarecare departare a reflectarii contabile de locul producerii fenomenelor economice si de posibilitatea preluarii unor date denaturate. O alta varianta de organizare a contabilitatii curente este cea descentralizata, evident ca în acest caz contabilitatea curenta se realizeaza la sectii, sectoare, ateliere etc. Dezavantajele contabilitatii curente centralizate devin în acest caz avantaje, reflectarea contabila se face la locul producerii fenomenului economic, ceea ce presupune o fidelitate sporita. Este mai greu însa cu coordonarea si controlul, deci avantajele contabilitatii curente centralizate devin acum dezavantaje. Cele mai multe unitati însa organizeaza contabilitatea curenta în mod mixt, aceasta înseamna ca unele reflectari contabile de natura înregistrarilor operative, se executa la sectii, sectoare, ateliere, iar altele se executa centralizat.
Contabilitatea periodica consta în reflectari contabile ce se realizeaza la încheierea unei perioade de gestiune, la sfârsit de luna, la sfârsit de trimestru sau ori de câte ori este necesar pentru satisfacerea nevoilor de informare a conducerii agentului economic sau la cererea Directiei Financiare Judetene care este reprezentanta Ministerului Finantelor pe plan judetean.
Contabilitatea periodica consta în întocmirea unor lucrari centralizatoare, pe baza informatiilor din contabilitatea curenta, informatii prelucrate într-un fel anume, asa cum se stabileste de forul legislativ si de organele fiscale teritoriale. Contabilitatea periodica este o activitate de mare raspundere, deoarece pe baza ei se efectueaza analize economice ample si se iau decizii importante. Lucrarile executate în cadrul contabilitati periodice au termene de întocmire si prezentare, unele lunar, altele trimestrial si semestrial, iar altele anual.
Delimitarea corecta a obiectului unei stiinte are o mare importanta pentru caracterizarea profilului sau, pentru stabilirea clara a fenomenelor pe care aceasta stiinta le studiaza, pentru delimitarea de celelalte stiinte. A stabili obiectul unei stiinte înseamna a stabili fenomenele pe care aceasta le studiaza si a demonstra ca aceste fenomene trebuiesc studiate în mod independent. Fundamentarea obiectului unei stiinte constituie o problema prioritara, nu numai în momentul aparitiei stiintei respective, deci atunci când ea se desprinde din sistemul stiintelor, ci pe tot parcursul existentei ei, data fiind necesitatea preluarii în studiu a noilor fenomene si activitati ce apar inerent în procesul dezvoltarii sociale.
În ceea ce priveste contabilitatea, pe plan teoretic, exista o zestre doctrinara deosebit de ampla. Au fost pareri ca aceasta este o stiinta cu un obiect bine stabilit dar au fost si pareri vehemente care reduc contabilitatea la o tehnica de culegere, stocare, prelucrare, transmitere si valorificare a informatiilor economice. Cu timpul aceste conceptii au fost solutionate din punct de vedere stiintific în cazul contabilitatii, ca si în cazul celor mai multe dintre stiinte, pe ideea convergenta ca exista o fundamentare stiintifica a obiectului contabilitatii. Contabilitatea este o stiinta, cu principii bine stabilite, cu un loc bine precizat în lumea stiintelor. Ca orice alta stiinta, contabilitatea are metode proprii de cercetare, care constau într-un ansamblu de procedee si instrumente specifice menite sa urmareasca obiectul sau.
Aparitia stiintei contabilitatii este datata în anul 1494, data la care a aparut prima lucrare cu continut contabil ce apartine calugarului franciscan si matematician Luca Paciolo cu titlul "Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita ", lucrare ce contine un capitol privind "Dubla înregistrare". Sunt însa dovezi materiale potrivit carora, existau reflectari contabile cu mult timp înaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaza din anul 1100 si chiar mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca Roma, Venetia, Genova, Pisa etc. Însasi Luca Paciolo în cartea sa celebra recunoaste ca nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva decât sa descrie un mod de înregistrare ce se practica în timpul sau.
Contabilitatea a fost considerata din totdeauna o stiinta sociala, deoarece ea studiaza una din activitatile pe care le desfasoara oamenii, cu mare influenta asupra însasi existentei umane, respectiv activitatile economice. Din totdeauna continutul obiectului contabilitatii s-a situat în studiul reproductiei sociale, prin care contabilitatea urmareste practic acele laturi ce cuprind activitatile economice desfasurate în sfera productiei si circulatiei exprimate în etalon banesc.
Subliniind faptul ca obiectul contabilitatii se regaseste în amplul proces al reproductiei sociale, rezulta ca el se va identifica în toate cele patru momente ale acesteia, adica productia, repartitia, schimbul si consumatia.
În procesul de productie contabilitatea urmareste obtinerea de produse finite, semifabricate sau pentru unitatile patrimoniale, lucrarile executate si serviciile prestate. Astfel, aceste activitati vor îmbraca forma contabilitatii obtinerii de produse finite, contabilitatea lucrarilor executate etc.
În procesul repartitiei obiectul contabilitatii îl constituie modul cum se distribuie valoarea creata, pentru a se asigura salariile personalului pentru plata impozitelor fata de bugetul administratiei de stat si desigur profiturile care se cuvin actionarilor, asociatiilor, întreprinzatorului si alte destinatii stabilite legal.
În procesul schimbului obiectul contabilitatii se regaseste în activitatile legate de aprovizionare si desfacere. Este vorba despre aprovizionarea cu materii prime si materiale consumabile, asigurarea cu energie de la reteaua nationala, asigurarea cu gaze naturale, apa, iar în ceea ce priveste desfacerea este vorba în general de contabilitatea vânzarilor.
În procesul de consum, obiectul contabilitatii urmareste consumul productiv al unitatii si nu consumul individual al cetatenilor. Procesul de consum presupune consumul de materii prime, de materiale consumabile, consumul de energie etc.
Înca de la aparitia sa, prin obiectul sau, contabilitatea îsi propune sa urmareasca patrimoniul unitatilor. Diviziunea sociala a muncii si autonomia gestionara a dus la separarea patrimoniala. în general patrimoniul are o structura economica si juridica de apropiere a valorilor materiale si banesti. Pentru a exista un patrimoniu este necesar sa existe un subiect de drepturi, care este o persoana juridica sau fizica si mai trebuie sa existe o avutie, adica o suma de valori materiale care genereaza respectivele drepturi, dar si obligatii. Aceasta înseamna ca din punct de vedere economic patrimoniul reprezinta o totalitate de mijloace economice, materiale si banesti, precum si rezultatele lor financiare obtinute. Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana juridica sau fizica, în legatura cu mijloacele economice de care dispune.
Unitatile patrimoniale nu-si desfasoara activitatea în mod izolat ci, cuprind în sfera lor de activitate legaturi economice cu alte unitati patrimoniale sau chiar cu persoane fizice. În aceste conditii evident ca în obiectul contabilitatii se includ si raporturile economice si financiare ce se nasc între agentii economici, între acestia si banci, între ei si bugetul administratiei de stat etc.
Pe baza celor prezentate, se poate alcatui o definitie a contabilitatii astfel: Contabilitatea este o stiinta sociala, care studiaza acele laturi ale reproductiei sociale care se pot exprima în etalon banesc. Ea urmareste existenta si dinamica patrimoniului agentilor economici, urmareste procesele economice pe care acestia le organizeaza, stabilind si înregistrând rezultatele financiare finale.
Toate aceste elemente ale obiectului contabilitatii se realizeaza la nivelul unitatilor patrimoniale si la nivelul ministerelor economice. La nivel national nu exista organizata contabilitatea nici în tara noastra si nici în celelalte tari ale lumii. Exista totusi unele lucrari de sinteza pe care le întocmeste Ministerul Finantelor, care centralizeaza informatiile economice ce provin de la unitatile patrimoniale. Astfel se întocmesc importante rapoarte cu continut economic si financiar, prezentate de Ministerul Finantelor în fata Parlamentului si Guvernului.
În decursul secolelor, au existat multi reprezentanti ai gândirii contabile care au contribuit la fundamentarea stiintifica a obiectului contabilitatii, printre ei numarându-se si reprezentantii gândirii contabile românesti cum ar fi Dumitru Voinea, Spiridon Iacobescu, Ion Evian, C.G. Demetrescu si altii. Evident ca prima definitie a contabilitatii a fost data de însasi întemeietorul ei, respectiv Luca Paciolo, care de altfel a si dat acestei stiinte denumirea de contabilitate. Luca Paciolo a scris ca obiectul contabilitatii îl constituie "tot ceea ce, dupa parerea negustorului, îi apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si marunte, în ordinea în care au avut loc". Dupa Luca Paciolo, concomitent cu sporirea rolului contabilitatii, au aparut multi specialisti care au contribuit în mai mare sau mai mica masura la fundamentarea stiintifica a obiectului contabilitatii. Fara a analiza în detaliu aceste contributii, apreciem ca ele se pot grupa în trei conceptii:
Conceptia economica sustinuta de numerosi reprezentanti ai gândirii contabile (R.P.Coffy, Iohan Schar, E. Leautey s.a.) - sustine ca evidenta contabila are ca obiect miscarea capitalului privat sub aspectul destinatiei si al dobândirii.
Conceptia juridica (Spinendi Sabino, Fr. Hugli, E. Reisch etc) - considera ca obiect al contabilitatii gestionarea patrimoniului, al constituirii si gestionarii, dar privit prin prisma juridica, adica drepturile si obligatiile persoanelor.
Conceptia administrativa (V. Gitti, G. Messa, E. Disani etc.) - potrivit acestei conceptii, contabilitatea are ca obiect reflectarea si controlul faptelor administrative, desigur cele ce se pot exprima în etalon banesc. Aceasta în vederea sprijinirii conducerii pentru obtinerea de rezultate economice superioare. Sensul în care este folosita expresia de administratie, este cel de coordonare si conducere.
Din toate punctele de vedere ale mai multor ilustri reprezentanti ai gândirii contabile, rezulta unele trasaturi caracteristice esentiale pe care le are contabilitatea, astfel:
- contabilitatea este o stiinta sociala, deci face parte din sistemul stiintelor sociale, deoarece ea urmareste si studiaza activitatile desfasurate de oameni în interesul lor.
- contabilitatea este o stiinta a reproductiei sociale, deci obiectul ei se regaseste în amplul proces al reproductiei sociale. Nu trebuie înteles ca ea studiaza întreaga reproductie sociala, ar fi ceva imens si nereal. Obiectul contabilitatii se regaseste în acele activitati ale reproductiei sociale, care se pot exprima în etalon banesc.
- contabilitatea urmareste de secole în primul rând patrimoniul pe care îl au agentii economici pe care-l priveste atât din punct de vedere al formei sale concrete, cât si din punct de vedere al provenientei.
În obiectul contabilitatii se mai includ si activitatile organizate de agentii economici ce au loc în sfera productiei si în cea a circulatiei.
Contabilitatea stabileste si înregistreaza rezultatele financiare obtinute de agentii economici, furnizând astfel informatii importante si operative pentru fundamentarea deciziilor de conducere economica, pentru masurarea unor activitati economice.
Locul ocupat de contabilitate în sistemul informational economic, îi confera acesteia posibilitatea exercitarii unor functii importante astfel:
- functia gestionara, contabilitatea are functia de a urmari existenta si miscarea elementelor patrimoniale si eficienta utilizarii lor.
- functia de informare, reprezinta de fapt functia de cunoastere a întregii activitati economice a agentului economic. Aceasta înseamna ca pe baza informatiei contabile agentul economic cunoaste structura si dinamica patrimoniului, calitatea activitatii economice desfasurate si rezultatele financiare obtinute la încheierea fiecarei perioade de activitate. Pe aceasta baza, agentul economic poate lua decizii majore privind evolutia pe perioade scurte, medii sau lungi. Functia de cunoastere nu se rezuma numai la interesele agentului economic ci, interesate în cunoasterea activitatii desfasurate sunt si alte verigi externe si anume: Directia Generala a Finantelor Publice ca reprezentanta a Ministerului Finantelor (primeste periodic si centralizeaza lucrari contabile de sinteza), Administratia Financiara Judeteana (are obligatia de a verifica si de a asigura perceperea la bugetul administratiei de stat a sumelor ce se cuvin acestuia, mai cu seama din impozite si taxe), Biroul Unic de pe lânga Camera de Comert (unde agentii economici trebuie sa comunice calitatea si rezultatele activitatii), bancile (acorda credite si sunt interesate în rambursarea lor la termen) etc.
- functia de control gestionar, se refera la faptul ca, pe baza informatiei contabile contabilitatea se constituie ca un mijloc eficient de control economic si financiar. Controlul intern este asigurat de catre: organele de conducere ale agentului economic, (seful compartimentului financiar-contabil si conducatorul unitatii), cenzorii societatilor comerciale, organele de audit intern. Din afara unitatii survine controlul extern asigurat de catre Administratia Financiara, Garda Financiara si alte organe de control specializate. Controlul presupune verificarea de forma si fond a actelor patrimoniale realizate de întreprindere, a documentelor justificative aferente, prin prisma respectarii principiilor de realitate, oportunitate, eficienta, legalitate si autenticitate a operatiunilor înregistrate în evidenta contabila sau operativa. Controlul face apel nu numai la respectarea cadrului normativ specific ci acopera ansamblul tuturor actelor normative (referitoare la disciplina contractuala, organizarea muncii, efectuarea decontarilor etc.)
Pe baza cerintelor legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, persoanele juridice si fizice care au obligatia de a organiza si conduce contabilitatea sunt obligate:
- sa întocmeasca documente justificative pentru orice operatie care afecteaza patrimoniul unitatii;
- sa înregistreze în contabilitate toate operatiile patrimoniale potrivit planului de conturi elaborat de Ministerul Finantelor si a instructiunilor de aplicare a lui;
- sa efectueze inventarierea patrimoniului;
- sa întocmeasca bilantul contabil;
- sa efectueze controlul asupra activitatii patrimoniale;
- sa pastreze informatiile cu privire la situatia patrimoniala si rezultatele obtinute de unitate, sa furnizeze si sa publice aceste informatii.
|
