. Pentru a merge mai departe

Contabilitatea este o stiinta manageriala si de gestiune. Ca orice stiinta din acest grup contine importante elemente de tehnica si arta. Astazi contabilitatea tinde catre "tehnostiinta, adica o tehnica alimentata nu numai de cunostintele trecute, generate de practica, ci si de rezultatele furnizate de cercetare" si catre un limbaj formalizat din ce în ce mai profesional.

Universul contabilitatii este astazi diversificat. Multe ramuri si discipline contabile s-au conturat, altele vor fi rodul cercetarilor viitoare.

Prin urmare o definitie completa si cuprinzatoare a obiectului de studiu al contabilitatii este greu, daca nu imposibil de realizat. Fiecare ramura si disciplina contabila are propriul ei obiect de studiu.

Este motivul pentru care ne limitam doar la descrierea obiectului de studiu al partidei duble - continutul si substanta principala a oricarui curs sau manual de "Bazele contabilitatii". Bazele contabilitatii fiind o disciplina stiintifica distincta are o metoda de cercetare proprie, pe care deasemenea o vom aborda.

CURSUL 2

OBIECTUL sI METODA CONTABILITĂŢII ÎN PARTIDĂ DUBLĂ

2.1. Conceptul de obiect de studiu al contabilitatii

Definirea obiectului de studiu al unei stiinte si/sau disci 717h75h pline stiintifice constituie raspunsul la întrebarea: "Ce studiaza?" stiinta si/sau disciplina stiintifica respectiva.

Obiectul de studiu al unei stiinte si sau discipline stiintifice se poate face din doua perspective filosofice:

Din perspectiva scientista sau materialista care considera drept obiect al unei stiinte si/sau disci 717h75h pline stiintifice "o categorie de fapte, un anumit grup de fenomene, de care se ocupa numai stiinta respectiva, le interpreteaza dintr-un anumit punct de vedere, stabilind raporturi invariabile între fenomenele si cauzele care le-au produs, într-un cadru de categorii specifice"[1]

Din perspectiva pragmatista potrivit careia obiectul cunoasterii este conceput ca un instrument de adaptare biologica a omului la mediu. Prin asa numita "teorie genetica a adevarului" pragmatismul sustine ca nu sunt idei adevarate, ci numai idei care devin adevarate în cursul activitatii indivizilor, în masura în care dau randament.[2]

Din aceasta perspectiva accentul în definirea obiectului de studiu al unei stiinte este pus pe finalitate, pe scopul urmarit, motiv pentru care sintagma "obiect de studiu" este, adesea, înlocuita cu sintagma "obiectiv sau obiective fundamentale" de atins, de realizat.

Daca obiectul de studiu al contabilitatii în partida dubla poate fi definit preponderent din perspectiva scientista, obiectul de studiu al celorlalte discipline stiintifice de contabilitate este definit "vrând nevrând" din perspective pragmatiste. De exemplu, obiectul de studiu al contabilitatii financiare este definit prin obiectivul fundamental al acesteia si anume realizarea imaginii fidele, clare si complete a pozitiei financiare, performantelor întreprinderii si modificarilor în pozitia financiara a acesteia.

Într-o conceptie moderna, cu vocatie globalizatoare si anume cadrul conceptual contabil elaborat de Fundatia Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASCF - International Accounting Standards Committee Fundation), obiectul contabilitatii în partida dubla, în sens stiintific este reprezentat de resursele economice controlate de întreprindere, respectiv, de "totalitatea elementelor, împrejurarilor si premizelor utilizate - direct sau indirect - sau utilizabile în producerea si obtinerea de bunuri economice".[3]

În sens pragmatist, contabilitatea în partida dubla studiaza dupa o metoda proprie:

a) dubla reprezentare a resurselor economice controlate de intreprindere cu ajutorul Bilantului;

b) dubla reprezentare a rezultatelor economico-financiare generate de utilizarea resurselor economice controlate de întreprindere, cu ajutorul contului de profit si pierderi;

c) dubla înregistrare a tranzactiilor si evenimentelor economice care genereaza modificari în volumul si/sau structura resurselor economice controlate de întreprindere, precum si a transformarii unor elemente de resurse economice în elemente de rezultate economico-financiare, cu ajutorul sistemelor de conturi.

2.2. Evolutii în definirea obiectului de studiu al contabilitatii

Dupa cum s-a aratat în paragraful 1.2. obiectul contabilitatii în partida dubla s-a conturat în practica contabila fiind "slefuit" în Evul Mediu de tehnica si arta contabila. Prima definitie a obiectului contabilitatii în partida dubla se afla în tratatul de contabilitate al lui Luca Paciolo, considerat a fi întreaga avere a comerciantului, respectiv "tot ce are pe lume mobil si imobil, începând întotdeauna cu lucrurile care sunt de mai mare pret si mai usor de pierdut, cum sunt banii lichizi, bijuterii, obiecte de argint etc.

Pentru ca cele imobile, cum sunt case, terenuri, lagune, vai, iazuri cu pesti si similare nu se pot rataci precum lucrurile mobile".[4]

Se observa ca, la vremea respectiva nu se facea nici o deosebire între bunurile destinate afacerilor si bunurile familiale si/sau personale ale proprietarului (patronului) afacerii.

Treptat, o data cu aparitia societatilor comerciale, de natura comanditelor, bunurile destinate desfasurarii afacerilor s-au separat de bunurile familiale si/sau personale ale întreprinzatorului, aparând notiunea de patrimoniu.[5]

Definit initial din punct de vedere juridic patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica precum si a bunurilor la care acestea se refera, apartinând unei persoane fizice sau juridice. O data cu dezvoltarea stiintelor economice, conceptul de patrimoniu a fost preluat cu predilectie de catre economia politica si contabilitate, fara a fi redefinit în continut si sfera de cuprindere.

Conceptul de patrimoniu preluat de teoria si practica contabila poate fi definit si delimitat în functie de trei coordonate:

Titularul de patrimoniu - agent economic care dispune, controleaza si utilizeaza factori de productie reuniti într-o entitate distincta. Ca regula generala legislatiile comerciale nationale pretind ca titularii de patrimonii economice sa fie persoane fizice cu capacitate de exercitiu deplina sau persoane juridice în scopul crearii posibilitatilor de sanctionare juridica a acestora, în special în cazul nerespectarii clauzelor contractuale generatoare de raporturi patrimoniale

Obiectul patrimoniului care reprezinta expresia baneasca a bunurilor mobile si imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale, zacamintele si alte bunuri cu potential economic, dsiponibilitatile banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile unui titular de patrmoniu. Este supus unor intense modificari si transformari sub incidenta fluxurilor patrimoniale.

Fluxurile patrimoniale care pot fi subdivizate în:

1.) Fluxuri interpatrimoniale care iau nastere între patrimonii distincte, autonomizate ca urmare a tranzactiilor de pe diferite segmente de piata cum ar fi:

a)         piata de aprovizionare cu factori materiali de productie, respectiv cu: materii prime si materiale, combustibili, energie, mijloace de munca, utilitati si servicii productive etc;

b)        piata de desfacere sau comercializare a productiei, respectiv a produselor, lucrarilor si serviciilor care fac obiectul de activitate al firmei;

c)         piata fortei de munca, respectiv recrutarea si salarizarea personalului de diferite profesii si calificari, necesar desfasurarii activitatii curente a firmei;

d)        piata monetara, financiara si valutara care consta în ansamblul tranzactiilor cu privire la acordarea si rambursarea de împrumuturi pe termen lung, mediu si scurt; formarea depozitelor bancare; operatiuni de schimb valutar etc.

La toate acestea se mai pot adauga si fluxurile interpatrimoniale fara echivalent, cum ar fi cele generate de plata impozitelor si taxelor fiscale, acordarea subventiilor pentru investitii, de exploatare sau de echilibru.

2.) Fluxurile intrapatrimoniale care iau nastere între componentele activelor si/sau pasivelor patrimoniale, schimbând volumul si structura interna ale acestora, fara a avea o legatura directa cu piata cum ar fi:

a)       consumul productiv, deprecierea economica ireversibila si deprecierea comerciala latenta (probabil reversibila) a diferitelor componente ale patrimoniului, care genereaza o "saracie" a întreprinderii concretizata din punct de vedere economic în "cheltuieli"

b)       aparitia diferitelor componente ale patrimoniului, fie dintr-un proces productiv intern, fie dintr-un proces de comercializare a unor componente ale patrimoniului, care genereaza o "îmbogatire" a întreprinderii concretizata din punct de vedere economic în "venituri".

Desi, înca, autorii manualelor de "Bazele contabilitatii", si nu numai, sustin si argumenteaza stiintific, în continuare, ca obiectul de studiu al contabilitatii în partida dubla este "patrimoniul economic"; apreciem ca exista suficiente elemente de doctrina si practica contabila care sustin trecerea de la conceptul de "patrimoniu economic" la cel de "resurse economice controlate de intreprindere". Amintim, doar, sub aspect doctrinar principiul prevalentei economicului asupra juridicului, iar sub aspect practic (aplicativ) leasingul financiar. Ambele exceed conceptului de "patrimoniu economic" care este de esenta juridica, dar se circumscriu conceptului de "resurse economice controlate de întreprindere", care este de esenta economica. Mai mult, conceptul de "resurse economice controlate de întreprindere" înglobeaza conceptul de "patrimoniu economic" deoarece acesta din urma poate fi redefinit ca acea parte a resurselor economice care sunt controlate de întreprindere din punct de vedere juridic.

2.3. Resursele economice controlate de intreprindere si partile lor dihotomice

Conceptul de resurse economice controlate de întreprindere este un concept cu proprietati dihotomice datorita celor doua manifestari ale sale:

Manifestarea concreta sub forma activelor economice: "un activ reprezinta o resursa controlata de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere7". Sub aspectul concret al modului de utilizare activele economice se clasifica în:

Active imobilizate, în cazul în care întreprinderea are intentia de a le utiliza pe perioade de timp mai mari de un an, în scopul de a obtine beneficii economice din uzu-fructul (folosinta lor) si

Active circulante, achizitionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializarii asteptându-se realizarea unor beneficii economice imediate (în termen mai mic de un an de la data consumului, respectuv comercializarii).

Manifestarea abstracta sub forma pasivelor economice compuse din:

Datorii: " O datorie reprezinta o obligatie actuala a întreprinderii ce decurge din evenimentele trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care încorporeaza beneficii economice viitoare.8

2.2 Capitaluri proprii: " Capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual al actionarilor (sau asociatilor - n.n) în activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale".9

Din cele prezentate mai sus se desprinde concluzia ca echilibrul intern al conceptului de resurse economice controlate de intreprindere este expresia dublei reprezentari a acestui concept, asa cum rezulta din fig. 2.1.

2.4 Fundamentele si continutul partidei duble în contabilitate

Partida dubla în contabilitate îsi trage seva din conceptele economice care poseda proprietatea dihotomica. Astazi conceptul cu cea mai mare rezonanta în prezentarea si explicarea dublei reprezentari în contabilitate este conceptul de resurse economice controlate de întreprindere "dedublat" (împartit) în active economice si passive economice.

Partida dubla în contabilitate se manifesta în doua forme esentiale care formeaza continutul teoretico-metodologic al acesteia si anume:

. Dubla reprezentare, si

. Dubla înregistrare.

Dubla reprezentare are doua componente si anume:

1.1) Dubla reprezentare a resurselor economice controlate de întreprindere, deci, pe de o parte activele economice, iar pe de alta parte pasivele economice. Ca instrument (mijloc) tehnic utilizabil în acest scop practica economica a creat, iar doctrina contabila a legitimat " Bilantul contabil". Bilantul contabil este un "tablou" având imaginea virtuala sub forma literei "T". Prin conventie, în partea stânga a acestui tablou sunt prezentate sistematizat activele economice iar în partea dreapta pasivele economice. Fara fundamentare stiintifica riguroasa, partea stânga a bilantului contabil a fost si este denumita "ACTIV", iar partea dreapta "PASIV"; probabil print-o analogie si extensie cu denumirile de "ACTIVE ECONOMICE" si "PASIVE ECONOMICE". La origini si în esenta sa bilantul contabil este un "tablou" static al resurselor economice controlate de întreprindere la momentul "t" asa cum rezulta din fig. nr. 2.2.

Multa vreme contabilitatea s-a multumit cu dubla reprezentare a resurselor economice controlate de întreprindere cu ajutorul bilantului contabil pentru ca majoritatea elementelor acestora se preteaza la o interpretare statica, respectiv în termeni de "stoc" dar de la regula exceptia a aparut. Este vorba de o componenta a pasivelor economice si anume "Rezultatul economico-financiar" care are semnificatie economica si valente informationale numai daca este cumulat în timp. Principial, rezultatul economico-financiar se calculeaza ca diferenta între veniturile si cheltuielile unei întreprinderi pe un interval de timp dat (t0, t1) care în practica si teoria economica s-a impus a fi anul calendaristic denumit si exercitiu financiar.

Potrivit definitiilor elaborate de Fundatia IASC:

. Cheltuielile reprezinta "Diminuari ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datorilor, care se concretizeaza în reduceri ale capitalului propriu altele decât cele rezultate din distribuirea acestora (capitalurilor proprii-n.n) catre actionari" , iar

. Veniturile reprezinta "Cresteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza în cresteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contributii ale actionarilor".11

Rezultatul economico-financiar a acestui interval de timp, concretizat în profit, daca veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau în pierdere, în caz invers, este denumit uzual "REZULTATUL EXERCIŢIULUI". Desigur, teoretic si practic, rezultatul exercitiului poate fi si este calculat figurând în bilantul contabil de la momentul"t", dar numai ca rezultat (suma) global, fara a furniza nici o informatie despre structurile de venituri si cheltuieli care îl genereaza. Pentru a se obtine informatii cu privire la modul de formare a rezultatului exercitiului, dubla reprezentare a cunoscut o "mutatie", de la resursele economice controlate de întreprindere, si asupra rezultatului economico-financiar. Ca instrument (mijloc) tehnic de realizare a acestui scop contabilitatea a creat "Contul de profit si pierderi", a carui forma virtuala este tot litera "T". În partea stânga a contului de profit si pierderi sunt prezentate sistematizat cheltuielile si poarta denumirea de "CHELTUIELI", iar în partea dreapta veniturile si poarta denumirea de "VENITURI". În esenta sa Contul de profit si pierderi este un "tablou" dinamic care prezinta marimea si structura veniturilor si cheltuielilor în intevalul (t0, t1)asa cum rezulta din fig. nr: 2.3:

Indiferent de natura lui (profit sau pierdere) rezultatul exercitiului se preia la momentul "t" în "Bilantul contabil", în structura capitalurilor proprii cu semnul plus daca se concretizeaza în profit si cu semnul minus daca se concretizeaza în pierdere.

Dubla înregistrare a tranzactiilor si evenimentelor economice care genereaza modificari în volumul si structura resurselor economice controlate de întreprindere, precum si transformari ale unor componente ale acestora în elemente de rezultate economico-financiare (venituri si/sau cheltuieli). Dubla înregistrare se realizeaza cu ajutorul unui "angrenaj" denumit "Sistem de conturi". Ca instrument (mijloc) tehnic de lucru, contul este conceput tot sub forma literei "T", utilizat pentru a separa existentele si cresterile unui element de resurse economice controlate de întreprindere, de micsorarile (scaderile) aceluiasi element în decursul unui interval de timp (t0, t1). Practic se deschide câte un cont pentru fiecare element de resurse economice controlate de întreprindere, recunoscut în bilant. Într-o prima faza se identifica: 1) conturi deschise pentru elementele de active economice, denumite "CONTURI DE ACTIV" si 2) conturi deschise pentru elementele de pasive economice, denumite "CONTURI DE PASIV". Daca operatiile economice ar afecta numai volumul si structura activelor si pasivelor economice, cu exceptia "REZULTATULUI EXERCIŢIULUI" cele doua serii de conturi (de activ si de pasiv) ar fi suficiente. Dar multe operatii economice afecteaza "REZULTATUL EXERCIŢIULUI" generând cheltuieli si venituri. Prin urmare o data cu extensia "dublei reprezentari" de la resursele economice controlate de întreprindere la rezultatul exercitiului s-a impus si extensia, completarea "Sistemului de conturi" cu alte doua serii de conturi: 1) Conturi deschise pentru fiecare element de cheltuiala, denumite "CONTURI DE CHELTUIELI" si 2) Conturi deschise pentru fiecare element de venit, denumite "CONTURI DE VENITURI". S-a ajuns astfel la un "Sistem de conturi" cvadricontist, respectiv cu patru serii de conturi: 1) CONTURI DE ACTIV (CA); 2) CONTURI DE PASIV (CP); 3) CONTURI DE CHELTUIELI (CC) si 4) CONTURI DE VENITURI (CV). Acestui sistem de conturi i s-a imprimat un mecanism de functionare denumit "corespondenta conturilor" potrivit caruia fiecare operatie economica elementara care afecteaza componentele resurselor economice controlate de întreprindere (activele si pasivele economice) si/sau componentele rezultatului exercitiului (cheltuielile si veniturile) sa fie înregistrata obligatoriu si cu aceeasi valoare (suma) în doua conturi apartinând, în functie de natura resurselor economice si/sau ale rezultatului economico-financiar, uneia sau alteia din cele 4 serii de conturi. Daca dubla înregistrare "functioneaza", atunci se mentine în permanenta echilibru:

si la orice moment "t" dubla reprezentare a resurselor economice controlate de întreprindere cu ajutorul "Bilantului contabil" si a rezultatului economico-financiar cu ajutorul "Contului de profit si pierderi" poate fi realizata.

Aceasta este esenta partidei duble în contabilitate, iar litera "T" poate fi investita cu prerogativul de "Litera de aur a contabilitatii".

În concluzie:

. Obiectul de studiu al contabilitatii în calitate de stiinta fundamentala si aplicativa îl reprezinta ansamblul cunostintelor teoretice si tehnico-aplicative (metodologice) privind reflectarea (înregistrarea), urmarirea, controlul si analiza resurselor economice controlate de întreprindere al unor entitati economice (persoane fizice sau juridice, grupuri de societati, economie nationala) cu ajutorul partidei duble.

. Decupat din acest context general, obiectul de studiu al disciplinei stiintifice "Bazele contabilitatii" poate fi definit ca ansamblul cunostintelor teoretice si a deprinderilor tehnico-aplicative (metodologice) referitoare la dubla reprezentare a resurselor economice controlate de intreprindere si a rezultatului economico-financiar, precum si la dubla înregistrare a operatiilor economice elementare care afecteaza volumul si structura resurselor economice controlate de întreprindere si formarea rezultatului economico-financiar într-o perioada data, de regula, un exercitiu financiar.

2.5. Abordari clasice ale obiectului de studiu al contabilitatii

Exista mai multe teorii ale contabilitatii care se refera cu predilectie la definirea obiectului de studiu al contabilitatii. Dintre acestea se detaseaza:

. conceptia juridica

. conceptia economica

. conceptia financiara

2.5.1. Conceptia juridica

Conceptia juridica asupra obiectului de studiu al contabilitatii exprima o viziune a proprietarilor (detinatorilor) de capitaluri care poate fi prezentata schematic astfel (figura nr. 2.4):

Aceasta conceptie opereaza în sens strict juridic, pe de o parte, cu termenii de "obiecte de drepturi si obligatii" iar, pe de alta parte cu termeni de "drepturi si obligatii" toti interpretati potrivit teoriei generale a drepturilor si obligatiilor.

Rapoturile de proprietate iau forma drepturilor în situatia în care titularul de partimoniu are calitatea de proprietar si ca urmare, nu trebuie sa acorde nici un echivalent pentru bunurile aflate în posesiune si folosinta, sau iau forma obligatiilor atunci când pentru bunurile care formeaza obiectul patrimoniului titularul trebuie sa dea un echivalent valoric sau sa îndeplineaca o anumita prestatie.

Conceptul supus dihotomizarii este patrimoniul definit în sens juridic pe de o parte bunurile economice ca purtatoare ale valorii, iar pe de alta parte drepturile si obligatiile ca expresie a raporturilor de proprietate. Sub aspect existential bunurile economice se exprima si prin utilitatea si valoarea acestora. În sens economic, utilitatea unui bun, indica capacitatea acestuia de a satisface o anumita nevoie prin folosirea lui în productie sau prin consum. Utilitatea este factorul principal în functie de care se stabileste valoarea.

Valoarea este expresia baneasca a unei marimi.

În sens economic, valoarea este modul de apreciere a unui bun. În functie de forma sa de manifestare se deosebeste valoarea de întrebuintare si valoarea de schimb, astfel:

. valoare de întrebuintare serveste la aprecierea utilitatii (folosintei) unui bun;

. valoare de schimb se stabileste în functie de posibilitatea de achizitionare a unor bunuri pe piata, în functie de pretul de echilibru determinat de variatia cererii si ofertei.

Fara o fundamentare stiintifica riguroasa, componentele patrimoniului economic sub aspect existential, concret sunt cunoscute în teoria economica, inclusiv în cea contabila sub denumirea de active patrimoniale, datorita, probabil ritmului, relativ rapid în care se misca si se transforma, iar sub aspectul abstract al relatiilor de proprietate, sub denumirea de pasive patrimoniale, datorita, probabil ritmului, relativ mai lent al miscarii si transformarii lor.

Schematic, disocierea dihotomica a conceptului de patrimoniu economic este prezentata în fig.2.5:

2.5.2. Conceptia economica

Conceptia economica asupra obiectului de studiu al contabilitatii este tributara "teoriei organizatiilor" exprimând punctul de vedere al organizatiei (firmei) detasat de punctul de vedere al proprietarilor ei (asociati si actionari).

Potrivit acestei interpretari, conceptul pretabil la disociere dihotomica ar fi "Capitalul" studiat de catre contabilitate din doua puncte de vedere:

al modului în care bunurile economice se investesc, se întrebuinteaza, se consuma si se înlocuiesc.

al modului de procurare si dobândire al acestor bunuri.

Din punct de vedere al modului în care bunurile economice se investesc, se întrebuinteaza, se consuma si se înlocuiesc, se împart în capital fix sau active imobilizate si capital circulant sau active circulante.

Capitalul fix sau activele imobilizate sunt formate din bunurile investite care participa la mai multe cicluri de exploatare si care se înlocuiesc dupa un numar de ani de utilizare (masini, utilaje, mobilier etc.). Activele imobilizate se consuma treptat pe calea amortizarii.

Capitalul circulant sau activele circulante sunt formate din bunurile economice care se consuma sau îsi schimba forma de existenta si functionala dupa fiecare ciclu de exploatare finalizat.

Dupa modul în care se dobândesc, se procura, se apropie sau se finalizeaza aceste bunuri, se identifica capitalul propriu si capitalul strain.

Capitalul propriu este dobândit de catre o entitate economica prin efortul proprietarilor (actionari sau asociati), prin autofinantare (capitalizarea profitului, a amortizarii si a provizioanelor) si prin subventii primite. Capitalul propriu corespunde dreptului pe care îl au proprietarii asupra entitatii economice.

Capitalul strain, denumit si capital atras sau împrumutat, cuprinde datoriile pe termen scurt si lung fata de banci, furnizori, creditori, salariati, bugetul statului.

Schematic conceptia economica poate fi reprezentata astfel (figura nr. 2.6):

2.5.3. Conceptia financiara

Conceptia financiara asupra obiectului de studiu al contabilitatii exprima punctul de vedere al managerilor si al analistilor financiari-contabili.

Potrivit acestei intrepretari, conceptul pretabil la disociere dihotomica ar fi "Resursele economice" studiate de catre contabilitate din doua puncte de vedere:

. al modului de utilizare;

. al provenientei, originii sau izvorului acestor resurse.

Din punct de vedere al modului de utilizare sau intrebuintare a acestor resurse se disting:

. utilizari durabile sau permanente sub forma bunurilor investite, care corespund activelor imobilizate

. utilizari ciclice, temporare care se consuma dupa fiecare ciclu de exploatare încheiat (aprovizionare, productie, desfacere) si care iau forma de bani, stocuri, creante etc., care corespund activelor circulante.

Din punct de vedere al originii sau al provenientei acestor resurse se delimiteaza:

. resurse permanente sau durabile furnizate de catre proprietari (individuali, asociati sau actionari), rezultate prin acumularea profitului, amortizarilor si provizioanelor sau obtinute sub forma finantarilor sau împrumuturilor pe termen lung (mai mare de un an);

. resurse temporare asigurate de catre tertii care urmeaza în viitor sa fie platiti (furnizori, banci, creditori etc.) si a caror scadenta este mai mica de un an (termen scurt).

Schematic conceptia financiara poate fi reprezentata astfel (fig. nr. 2.7):

Aceasta conceptie se apropie cel mai mult de cea care se degaja din cadrul conceptului contabil elaborat de Fundatia IASC, motiv pentru care o vom "promova" în prezentul suport de curs într-o terminologie adaptata Standardelor Internationale de Contabilitate (începutul a si fost facut în paragraful 2.4).

2.6 Metoda conabilitatii în partida dubla

Notiunea de metoda este de origine greaca si provine de la "meta", care înseamna succesiune, schimbare, dupa care si "hodos", care înseamna drum. Cele doua notiuni unite în "metodos" se pot traduce prin drum pe care trebuie sa se mearga pentru a ajunge la un anumit rezultat, scop si/sau adevar stiintific. Metoda indica modul de studiu, de cercetare, de cunoastere a obiectului contabilitatii si de realizare a obiectivelor acesteia.

Particularizat la obiectul de studiu al disciplinei stiintifice "Bazele contabilitatii" metoda acesteia reprezinta drumul de urmat pentru realizarea dublei reprezentari a resurselor economice controlate de întreprindere si a rezultatului exercitiului, precum si a dublei înregistrari a tuturor operatiilor economice care genereaza modificari si transformari în volumul si structura acestora.

Metoda contabilitatii în patrida dubla, ca mod sistematic de cercetare în cadrul conceptual axiomatic, postular si corolar, principial si/sau conventional general admis reprezinta totalitatea proceedelor si instrumentelor (tehnicilor de lucru) adecvate realizarii partidei duble. Limitat la disciplina stiintifica "Bazele contabilitatii", principalele procedee si instrumente (tehnici de lucru) sunt prezentate în tabelul nr. 2.1:

Tabelul nr. 2.1

Toate aceste procedee specifice metodei contabilitatii în partida dubla, precum si instrumentele (mijloacele tehnice) de aplicare practica vor face obiectul cursurilor urmatoare.