Obiectivele contabilitatii de gestiune
În doctrina contabila vest europeana se defineste contabilitatea de gestiune drept "o tehnica de analiza a activitatii unei intreprinderi, un mod de prelucrare a informatiilor contabile, pe care contabilitatea financiara i le-a furnizat" avand in principal obiectivele:
Cunoasterea costurilor diferitelor functii ale unitatii patrimoniale (de productie, comerciala, administrativa, cercetare - dezvoltare), ale produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate (inclusiv al productieio in curs)
Determinarea bazelor de evaluare a unor active (stocuri si productie imobilizata) obtinute din productie proprie, inregistrate in contabilitatea financiara la "cost de pr 343h78d oductie"
Explicarea rezultatelor obtinute pe sectoare de activitate calculand costurile produselor ( bunuri si servicii ) pentru a le compara cu pretul de vanzare aferent acestora.
Stabilirea previziunilor privind cheltuielile si veniturile curente ( costuri prestabilite, bugete de exploatare, etc. )
Calculul diferentelor, in vederea obtinerii indicatorilor de gestiune ce permit explicarea eventualelor abateri fata de previziuni.
Dintre aceste obiective, managerul le poate alege pe cele care corespund cel mai bine informatiei dorite.
1. Metoda globala sau metoda calculatiei simple
Metoda globala se aplica de catre unitatile patrimoniale care fabrica un singur produs, la care, de regula,.la sfârsitul perioadei de gestiune nu exista semifabricate sau productie neterminata, iar daca exista acestea sunt constante.
Calculatia globala consta în colectarea tuturor cheltuielilor de productie (directe si indirecte) ocazionate de obtinerea productiei, la nivelul întregii unitati patrimoniale si raportarea lor, la finele perioadei de gestiune, la cantitatea de produse finite obtinute. Relatia de calcul se poate, deci, exprima astfel:
,
în care:
cui reprezinta costul .unitar al produsului "i";
Chp - cheltuieli de productie;
j - articole de calculatie;
Q cantitatea de produs finit oblinuta;
i - felul produsului.
Daca se obtin mai multe produse, considerate în totalitate produse principale, ce au valori de întrebuintare apropiate, relatia de calcul va fi:
,
Aplicarea metodei globale presupune existenta uneia din urmatoarele doua condilii:
productia sa fie omogena, adica dintr-un atelier sau sectie de productie, sau chiar din întreaga unitate patrimoniala sa se obtina un singur produs, lucrare sau serviciu, fara sa apara semifabricate sau productie neterminata la sfârsitul perioadei de gestiune.
daca se obtin mai multe produse, sa existe posibilitatea ca prin diverse criterii de echivalare sa fie transformate într-un singur produs conventional
Urmarea acestor conditii, metoda globala s-a extins în special la calcularea costului unitar la productia auxiliara, care în majoritatea cazurilor are un caracter omogen. Cu toate acestea, metoda globala este utilizata în doua variante; si anume:
a. pe. feluri de cheltuieli de productie;
b. pe locuri de cheltuieli.
a. Aplicarea primei variante se efectueaza în. doua moduri, astfel:, cheltuielile totale de productie sunt defalcate pe feluri de cheltuieli si fiecare dintre acestea sunt apoi raportate la cantitatea totala de produse finite obtinuta într-o perioada de gestiune. Costul unitar se determina dupa formula:
,
în care: Chp, la Chp,, reprezinta felurile de cheltuieli de productie;
cheltuielile totale de productie sunt defalcate tot pe feluri de cheltuieli, dar cantitatea totala de produse finite este defalcata în obtinuta si vânduta. De asemenea, cheltuielile directe sunt raportate doar la cantitatea de produse obtinuta, în timp ce cheltuielile indirecte la cantitatea de produse vânduta în perioada respectiva de gestiune. Relatia de calcul este urmatoarea:
,
in care:
Chd reprezinta cheltuieli directe;
Chind - cheltuieli indirecte;
Qi - cantitatea de produse obtinuta;
Qv - cantitatea de produse vânduta.
b. Aplicarea celei de-a doua variante a metodei globale se efectueaza numai în unitatile patrimoniale unde în cadrul unui flux tehnologic, desfasurat pe mai multe etape sau nivele de prelucrare, se obtine un singur produs finit.
Costul unitar al produsului finit se obtine prin însumarea costurilor unitare ale tuturor locurilor de cheltuieli utilizând relatia:
,
in care:
Chp reprezinta cheltuieli de productie ale locului de cheltuieli 1,2,...,n;
Q - cantitatea de produse prelucrata în locul de cheltuieli 1,2,...,n;
2 Metoda pe faze
Metoda pe faze este folosita, de regula, în unitatile patrimoniale care au ca obiect productia de masa, unde pentru obtinerea produsului finit se parcurg în procesul de fabricatie mai multe faze, cum ar fi industria usoara, alimentara, chimica, extractia minereurilor, metalurgie etc.
Obiectul calculatiei îl constituie produsele si fazele parcurse în procesul de fabricatie, cheltuielile de productie fiind înregistrate, în conturi deschise lunar pe fiecare faza, astfel ca la finele perioadei de gestiune, prin cumularea tuturor cheltuielilor, în ultima faza de productie sa se obtina costului unitar efectiv al produsului finit.
Faza de fabricatie este definita ca fiind acea diviziune a procesului tehnologic, delimitata si din punct de vedere organizatoric, în care se executa o anumita operatie din lantul operatiilor succesive de prelucrare a materiei prime, în vederea obtinerii unuia sau mai multor produse finite de masa sau de serie
mare.
Faza: de calculatie a costurilor de productie este considerata ca fiind, expresia tehnico-economica a fazei de fabricatie, caracterizata printr-un anumit specific al formarii sau calculatiei, analizei si controlului costurilor.
Între fazele de fabricatie si fazele de calculatie exista o legatura directa data de faptul ca, fazele de. fabricatie, în calitatea lor de locuri de productie; sunt în acelasi timp si locuri generatoare de cheltuieli si prin urmare, fiecare faza de fabricatie poate fi si o faza de calculatie.
Aplicarea . metodei pe . faze la conditiile concrete din unitatile patrimoniale cu productie de masa implica parcurgerea urmatoarelor etape de lucru, si anume:
1. stabilirea si delimitarea fazelor de calculatie a costurilor;
2. colectarea cheltuielilor directe pe faze si â celor indirecte pe sectiuni omogene;
3. repartizarea cheltuielilor indirecte între doua sau mai multe produse finite obtinute în aceeasi faza de calculatie;
4. calculul costului unitar al semifabricatelor interne pe faze de calculatie;
5. determinarea cheltuielilor de productie aferente productiei în curs de executie; .
6. calculul costului unitar al produselor finite.
Stabilirea si delimitarea fazelor de calculatie a costurilor. se face prin sectionarea procesului tehnologic în punctele sale importante.
In cea de-a doua etapa de lucru sunt colectate cheltuielile directe pe fazele de calculatie anterior stabilite, iar cheltuielile indirecte pe sectiuni omogene (ateliere si sectii de productie):
Repartizarea cheltuielilor indirecte între doua sau mai multe produse finite obtinute în aceeasi faza de calculatie se face la finele lunii
Dupa ce sunt înregistrate toate cheltuielile de productie aferente fiecarei faze de calculatie si respectiv fiecarui produs finit obtinut într-o perioada de gestiune se calculeaza costul unitar folosindu-se relatia:
Aplicarea metodei pe faze implica, însa, luarea în considerare a particularitatilor procesului tehnologic, a caracteristicilor tipului de productie si a modului de organizare a productiei în unitatea patrimoniala. Datorita acestora. modelul general al calculatiei costurilor pe faze se . poate
elabora în doua variante, si anume:
a. varianta cu semifabricate; ,
b: varianta fara semifabricate .
a. Metoda pe faze, varianta cu semifabricate se utilizeaza în unitatile patrimoniale care fabrica un numar relativ restrâns de produse finite, în cadrul unor procese tehnologice îndelungate, iar dupa fiecare faza se obtin semifabricate depozitabile, destinate fie consumului intern, fie vânzarii. În acest caz este necesara cunoasterea semifabricatelor în toate stadiile de fabricatie.
Costul semifabricatului din fiecare faza se determina pe articole de calculatie (feluri de cheltuieli) luând în considerare atât costul semifabricatului primit din faza anterioara, cât si cheltuielile de productie aferente fazei respective. Astfel, costul calculat pentru productia ultimei faze constituie si costul unitar al produsului finit. .
In acest caz relatiile de calcul utilizate sunt urmatoarele:
pentru prima faza:
,
pentru faza a doua:
,
pentru faza "n":
,
b: `Metoda pe faze, varianta fara semifabricate se aplica atunci când nu este necesar sa se determine costul semifabricatelor dupa fiecare faza.
Costul unitar al produsului finit se determina în ultima faza însumând
cheltuielile de productie din toate fazele prin care trece produsul respectiv si raportându-le la cantitatea obtinuta. În acest scop, se poate folosi formula:
3 Metoda pe comenzi
Metoda pe comenzi se aplica, de regula, în productia, individuala sau de scrie mica, caracterizata prin exemplare unice, care nu se repeta sau se repeta în numar mic. Astfel de situatii apar în industria constructiilor navale si de masini, industria mobilei, confectiilor, reparatiilor, electronica etc. L,a aplicarea acestei metode obiectul evidentei si calculatiei costurilor efective îl constituie comanda lansata pentru o anumita cantitate (lot) de produse sau de semifabricate, care reprezinta elemente asamblabile (piese, agregate si ansambluri) ale produselor.
Metoda consta în colectarea cheltuielilor directe pe comenzi si repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe fiecare comanda în parte, prin procedee conventionale. Costul unitar se calculeaza dupa terminarea comenzii, prin împartirea acestor cheltuieli la numarul de unitati produse de fiecare comanda.
De mentionat ca în cazul acestei metode purtatorul de costuri utilizat în antecalcul este "produsul finit", iar cel folosit pentru urmarirea si înregistrarea cheltuielilor de productie este "comanda".
O alta particularitate a metodei pe comenzi face ca obiectul comenzii sa difere în raport de modul de organizare a productiei. Astfel, la productia individuala si de scrie organizata in varianta "fara semifabricate", comanda are ca obiect un produs sau un lot de produse. În acest caz, calculatia releva cel
mult partea cu care participa fiecare sectie în fabricatie, iar la formarea costurilor de productie nu se mai face nici o diferentiere a cheltuielilor de productie pe reperele sau partile componente.
Daca produsele au un ciclu lung de fabricatie si sunt deosebit de complicate, comenzile pot avea ca obiect o anumita parte asamblabila a acestora.
Pentru calcularea costului unitar se foloseste formula:
,
în care: "s" reprezinta sectiile de fabricatie.
În cazul productiei de serie, organizata în varianta "cu semifabricate", unde produsele finite sunt rezultatul îmbinarii mecanice a unor piese si subansamble partial independente, care se produc în unitate sau se aprovizioneaza din afara, se prelucreaza si apoi se asambleaza,(Comenzile au ca
1. elaborarea calculatiilor pentru determinarea costului semifabricatelor proprii si a pieselor brute;
2. elaborarea calculatiilor pentru determinarea operatiilor de prelucrare si de finisare a semifabricatelor, subansamblelor sau altor piese;
3. elaborarea calculatiei privind costul produsului finit care cuprinde, pe lânga costul semifabricatelor, subansamblelor, pieselor finite, si cheltuieli cu articularea, asamblarea si finisarea produsului finit.
Relatia de calcul utilizata,în aceasta varianta este urmatoarea:
în care:
cui reprezinta costul unitar al produselor din comanda;
cup costul unei piese, subansamblu sau semifabricat;
C - consumul de piese, subansamble sau semifabricate;
Chpja - cheltuielile de productie (directe si indirecte) privind asamblarea;
Qi - cantitatea de produse fabricate în cadrul comenzii;
Trecerea valorii semifabricatelor în costul produselor se efectueaza fie în mod global, fie desfasurat pe articole de calculatie.
Costul comenzii se calculeaza dupa terminarea acesteia, indiferent de 1durata de timp în care ca se executa. In cazul în care se fabrica loturi partiale de produse, care se predau la magazie înainte de terminarea întregii comenzi, aceste produse se evalueaza, în lipsa costului efectiv, la costul antecalculat sau la costul efectiv al unor produse similare. decontarea partiala, cheltuielile se
Metoda de evaluare adoptata la începutul anului pentru aceleasi produse se mentine pâna la sfârsitul anului.
Daca, se fabrica produse unicat, cheltuielile de productie colectate în fisele de calculatie pentru produsele respective reprezinta costul unitar al acestora. În cazul productiei individuale, comenzile de produse primite de la clienti se lanseaza ca atare în fabricatie, iar pentru productia de serie se centralizeaza solicitarile primite pentru exemplare identice.
|
