Aparuta ca mecanism de cunoastere si gestiune in plan teoretic si practic a averii unui negustor precum si a tuturor afacerilor acestuia, in ordinea in care au avut lor, contabilitatea s-a impus si a evoluat ca sistem de evidenta a resurselor economice ale societatii.
Prima definitie data contabilitatii apartine italianului Luca Paciolo care analizeaza contabilitatea ca o disciplina stiintifica cuprinzand un ansamblu de principii si reguli privind inregistrarea in partida 848g65i dubla a averii ce apartine unui negustor, precum si toate afacerile acstuia, in ordinea in care au avut loc.
La orice disciplina stiintifica, de-a lungul secolelor, contabilitatea s-a conturat ca teorie stiintifica si in acelasi timp ca metoda sau tehnica.
Cotabilitatea ca disciplina stiintifica reprezinta un sistem de principii si cunostinte folosite pentru a explica sau informa asupra starii economice a unei entitati patrimoniale.
Sub aspectul ei ca tehnica sau metoda, contabilitatea cuprinde ansamblul de procedee si instrumente prin care se observa si se inregistreaza resursele economice ale societatii, atat global, cat si pe fiecare entitate patrimoniala.
Majoritatea autorilor coreleaza si conjuga cele doua trasaturi ale contabilitatii.
In prezent, autorii romani conduc la ideea dominanta ca stiinta contabilitatii reprezinta un sistem coerent de obiective si principii fundamentale, cu ajutorul carora se emit si se definesc norme de baza, pentru construirea si comunicarea informatiilor privind situatia neta si financiara a patrimoniului si totodata a rezultatelor obtinute.
Obiectul contabilitatii consta in evidenta, claculul, analiza si controlul raporturilor de schimb dintre resursele economice (surse de finantare, repartizarea si utilizarea acestora) alocate si rezultatele obtinute (situatia patrimoniala la un moment dat si indicatorii economico-financiari de rezultate).
Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii este caracterizat prin doua elemente interdependente si anume:
persoana juridica si fizica – ca subiect de drepturi si obligatii;
bunuri economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.
Abordarea patrimoniului se poate face sub aspect:
juridic, reprezentand toate drepturile si obligatiile cu continut economic al unui subiect de drept;
economic, considerat ca totalitatea bunurilor economice si a rezultatelor utilizarii acestora, exprimabile impreuna in bani, apartinand unei persoane fizice sau juridice;
economico-juridic potrivit careia, acesta reprezinta totalitatea bunuril;or economice apartinand unei persoane fizice si juridice si a drepturilor si obligatiilor care se refera la bunurile respective, evaluabile impreuna in bani.
La definirea si delimitarea continutului si functiilor contabilitatii, patrimoniul a cuprins structura economica si juridica a acestuia.
In practica, sinonim cu structura de patrimoniu se utilizeaza si alte concepte: avere, resurse economice si capital, a caror sfera de curpindere este limitata pentru fiecare in parte.
Astfel, patrimoniul, categorie economica si juridica, cuprinde toate celelalte structuri, repectiv bunurile economice acumulate de o persoana fizica sau juridica (avere, resurse utilizate) si drepturile si obligatiile acestora (capitalul ca relatie de provenienta a resurselor economice).
Obiect de studiu al contabilitatii devin de fapt, acele valori economice care sunt investite in activitatea economica pentru obtinerea de bunuri materiale si servicii care ulterior fac obiectul vanzarii si cumpararii si cu ajutorul carora se satisfac nevoile societatii, in toate domeniile activitatilor administrative, social-culturale etc.
Ca disciplina functionala specializata, se ocupa cu:
evidenta;
calculul;
analiza si controlul valorilor economice pe persoane juridice sau fizice.
Cu ajutorul acestor elemente specifice, contabilitatea asigura inregistrarea intr-o anumita ordine si pe baza unor principii normative a circuitului valorilor economice, masoara si determina prin calculul economic costurile economice si sociale, analizeaza raporturile de schimb dintre valorile economice componente ale patrimoniului, evolutia acestora si totodata pe baza controlului, constata in ce masura se asigura integritatea materiala si gestionarea rentabila a lor pe o anumita perioada de timp si pentru o entitate patrimoniala.
In sfera de actiune a contabilitatii se cuprind ca entitati patrimoniale: regii autonome, societati comerciale, institutii publice, unitati cooperatiste si alte persoae fizice si juridice care desfasoara activitati comerciale.
Astfel contabilitatea orgabizat si condusa la nivelul intreprinderii (societatilor comerciale cu capital de stat sau privat, regiilor autonome), este denumita contabilitatea intreprinderii.
Contabilitatea finantelor publice privind executia de casa a bugetului statului, a bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, constituirea si utilizarea mijloacelor extra-bugetare si a fondurilor cu destinatie speciala, gestiunea datoriei publice, precum si alte operatiuni financiare efectuate in contul institutiilor publice, figureaza la noi in tara prin denumirea de contabilitatea trezoreriei.
Metoda contabilitatii cuprinde ansamblul procedeelor generale si a celor specifice, utilizate ca un tot unitar in vederea stabilirii normelor si principiilor specifice pe care se fundamenteaza disciplina stiintifica si cu ajutorul carora se cerceteaza, analizeaza si controleaza activitatea desfasurata de unitatile patrimoniale.
Continutul metodei contabilitatii este determinat de dubla reprezentare a starii si miscarii patrimoniului si anume:
reflectarea in contabilitate a bunurilor economice, dupa destinatia acestora (exemplu, mijloace fixe, terenuri, titluri de participare, materii prime, materiale consumabile, produse finite, marfuri, disponibilitati banesti etc);
cat si sub aspectul provenientei lor sau a surselor de finantare a bunurilor respective (capital social, rezerve, subventii pentru ivestitii, profit, credite bancare, furnizori, creditori, asigurari sociale etc.).
Astfel, ecuatia dublei reprezentari este:
Bunuri economice= drepturi +obligatii
Daca notam cu:
A- activul unitatii (bunurile conomice);
D- drepturile sau patrimoniul net;
O- obligatiile;
P- pasivul (obligatiile)
putem constitui mai multe ecuatii ale dublei reprezentari care stau la baza schemei logice a metodei contabilitatii astfel:
A=P sau A=D+O, =>
A-O=D
A-(O+D)=0
A-P=0
In procesul circulatiei si rotatiei in cadrul circuitului economic, elementele constitutive ale patrimoniului sunt intr-un echilibru permanent, evidentiat in contabilitate prin dubla inregistrare.
In acest sens, intr-unul din termenii egalitatii se inregistreaza iesirile, micsorarile valorilor economice din vechea forma, sau vechiul loc, iar in cel de-al doilea termen al egalitatii se marcheaza intrarile, cresterii elementului sau fenomenului respectiv.
Ecuatia dublei inregistrari este:
Cresterea bunurilor economice= cresterea drepturilor si obligatiilor
+ +
micsorarea drepturilor si micsorarea bunurilor economice
obligatiilor
Atat dubla reprezentare, cat si dubla inregistrare constituie teoria metodei contabilitatii si reprezinta principiile partidei duble.
Procedeele metodei contabilitatii se pot grupa in:
procedee comune tuturor stiintelor: - rationamentul;
- comparatia;
- clasificarea;
analiza;
- sinteza.
- procedee specifice metodei contabilitatii: - bilantul;
- contul;
- balanta de verificare.
- procedeele metodei contabilitatii - documentele;
comune si altor discipline economice: - evaluarea;
- calculatia;
- inventarierea.
Procedeele specifice metodei contabilitatii
Bilantul este procedeul mtodei contabilitatii prin care cu ajutorul dublei reprezentari, patrimoniul unitatii este prezentat in expresie valorica la un moment dat sub dublu aspect: al destinatiei economice in activul patrimonial, pe de o parte, si pe de alta parte, al surselor de provenienta in pasiv.
Totodata, in bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un moment dat, sub forma de profit sau pierdere.
Bilantul furnizeaza informatii generale privind situatia economica si financiara a unitatii, la un moment dat, precum si relatiile ei cu alte unitati, prin sintetizarea si centralizarea datelor contabilitatii curente.
Contul- este procedeul specific al metodei contabilitatii cu ajutorul caruia se prezinta miscarile succesive ce se produc in structura si marimea patrimoniului, ca urmare a diverselor operatiuni economice si financiare.
Pentru realizarea obiectului sau, contabilitatea foloseste un intreg sistem al conturilor. Conturile se utilizeaza distinct pentru reflectarea fiecarui element al patrimoniului, avand legaturi atat intre ele, cat si cu bilantul, pe baza dublei inregistrari, cu ajutorul caruia se verifica si exactitatea datelor inregistrate in fiecare cont.
Contul furnizeaza informatii necesare pentru caracterizarea fiecarui bun economic, proces economic, sursa de finantare si rezultat final.
Balanta de verificare sau balanta conturilor – asigura legatura dintre cont si bilant, si cu ajutorul acestui procedeu specific al metodei contabilitatii se controleaza respectarea dublei inregistrari in contabilitate a elementelor patrimoniale si se asigura garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi.
Totodata, pentru o unitate patrimoniala si o anumita perioada de gestiune, se obtin informatii asupra intregului patrimoniu aflat in administrare si se centralizeaza intreaga activitate economica reflectata distinct in conturi pe parcursul acelei perioade.
Prin aceasta centralizare factorii de decizie au posibilitatea sa cunoasca, atat pentru perioada curenta, cat si cumulat din perioadele precedente de gestiune, volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului.
De asemeena, oglindind in expresie valorica la toate nivelurile organizatorice, datele centralizate ale contabilitatii, balanta de verificare indeplineste atat functia de control, cat si economica si totodata sta la baza intocmirii bilantului contabil.
|
