PARTICULARITATILE INSTITUTIILOR PUBLICE

PARTICULARITĂŢILE INSTITUŢIILOR PUBLICE

Spre deosebire de societatile comerciale si cele automone din punct de vedere contabil, institutiile publice au particularitatile:

-nu au scop lucrativ;

-nu sunt creatoare de profit;

-finantarea cheltuelilor curente (functionale) si a 242b19c celor de capital (pentru investitii se asigura integral de la bugetul de stat sau din venituri extra-bugetare sau surse cu destinatii speciale;

-veniturile sunt constituite din: impozite, taxe, alte venituri stabilite de lege;

-sumele rezultate din vânzari sau valorificarea altor bunuri constitie veniturile la bugetul de stat sau local;

-mijloacele fixe rezultate din urma cheltuelilor de investitii sau primite prin transfer majoreaza fondul bunurilor investite în cauza;

-institutiile publice amortizeaza mijloacele fixabile, amortizabile utilizând numai metoda liniara;

-planuri de conturi specifice;

-purtatorii de informatii sunt comuni si specifici (document cu caracter specific);

-nu determina costul prestatiilor câtre persoane fizice, însa costul activitatilor productive si costul prestatiilor de serviciu cu caracter productiv;

Instrumentele de care dispune statul pentru indeplinirea functiilor sale de alocarea resurselor, redistribuirea venitorilor si stabilizarea micro-ecomonica, îl constituie bugetul public prin forta coercitiva a acestuia.

BUGETUL- reprezinta documentul prin care statul prevede anual marirea si structura veniturilor si a cheltuelilor din cadrul ecomoniei nationale, prin intermediul acestuia, studiul finantelor publice, respectiv fluxurile financiare, care formaza resursele banesti public si fluxurile financiare ce se degaja din gestiunea acestor resurse

Bugetul public cuprinde urmatorul sistem de bugete:

-de stat;

-local;

-bugetul asigurarilor locale de stat;

-fondurilor speciale;

-institutilor publice automone;

-trezorariei statului;

Întocmirea si executarea bugetului presupune aplicarea urmatoarelor principii bugetare:

→univeralitatea bugetara;

→unitatea bugetara,

→neafectarea veniturilor bugetare;

→ameliorarea bugetului;

→echilibrul bugetar;

→realitatea bugetara;

→specializarea bugetara;

→publicitatea bugetara.

Conducatorii institutiilor publice sunt numiti ordonatori de credite si pot fi:

▬ordonatori principali de credite;

▬ordonatori secundari de credite;

▬ordonatori tertieni de credite.

Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele pentru propriele nevoi si pentru institutiile publice subordonate ierarhic potrivit legii si bugetele aprobate.

Ordonatorii secundari de credite primesc de al ordonatorii principali, pastreaza pentru nevoile proprii si o parte dintre acestea, iar restul le repartizeaza institutiilor publice subordonate.

Ordonatorii tertieni de credite primesc creditele bugetare aprobate de la ordona-torii secundarii de credite si le folosesc doar pentru nevoile proprii.

Aceste institutii nu au in subordine alte institutii cu personalitate juridica.

Ex : -ministerul învatamîntului

-inspectoralul

-liceul

OBIECTUL CONTABILITĂŢII

Obiectul de studiu al contabilitatii îl constituie averea agentilor ecomonici: persoane fizice/juridice, acesta va fi numita patrimoniu.

PATRIMONIUL-totalitatea bunuriloe ecomonice tangilile sau netangibile rezultate din relatiile de drepturi si obligatii

Existenta patrimoniul presupune doua elemente inseparabile:

-bunurile ecomonice,

-titularul de patrimoniu (proprietatrul).

Patrimoniul poate fi privit din urmatoarele puncte de vedere:

►material-este format din bunuri materiale si nemateriale: lucrari, servicii, averea

solului/subsolului, averea spirituala.

►ecomonic-patrimoniul înseamna valoarea si valoarea de întrebuintare.

►juridic-sub forma de relatii de drepturi si obligatii.

Relatiile de drepturi-în cadrul carora titularul de patrimoniu procura o

parte din avere din resurse proprii, bunurile în cauza îi apartine de drept

si formeaza averea proprie.

Relatii de obligatii-titularul patrimoniu dobândeste o parte din avere din

surse straine, bunurile în cauza nu-i apartin de drept si formeaza averea

straina/trasata/imputabila.

►contabil-patrimoniul reprezinta un tot unitar indivizibil format din bunuri econo-

mice rezultate din relatiile de drepturi si obligatii.

UTILIZATORII DE INFORMAŢII FINANCIAR-CONTABILE

La sfârsitul fiecarui exercitiu financiar, institutiile publice ca de astfel toate societa-tiile comerciale au obligatia sa intocmeasca situatiile finaciare, formate din:

bilant;

cont de rezultate (profit si pierderi);

situatia modificarilor capitalurilor proprii;

tabloul fluxurilor de trezorarie;

cont de excutii bugetare;

politicile si notele contabile.

Utilizatori acestor informatii financiare sunt:

statul si institutiile sale pentru a-si fundamenta politica fiscala si bugetara;

echipa manegeriala pentru a fundamenta deciziile cu caracter ecomonic;

salariatii sunt interesati de posibilitatea achitarii salariilor la termen, promovare, avantajele salariale;

clientii sunt interesati de situatia financiara pe termen lung pentru a stabili posibilitatea de aprovizionare a activitatii si fluxului continu al productiei;

furnizorii doresc sa cunoasca posibilitatea de încasare a creantelor comerciale;

investitorii actuali si cei potentiali;

institutiile financiare (bancile);

populatia dintr-o regiune.

METODA CONTABILITĂŢII.

Contabilitatea , ca disciplina independenta utilizeaza pentru studierea obiectului sau o serie de :

-procedee (instrumente)

-principii (regule)

Procedeele metodei contabilitatii sunt:

comune-informarea

-analiza

-sinteza

-clasificarea

-comparearea

comune disciplinilor ecomonice:

documentarea-presupune utilizarea documentelor în contabilitate ca surse pricipale de informare. Ele stau la baza prelucrarilor ulterioare în contabilitate.

evaluarea-în contabilitat toate elementele patrimoniului sunt cuantificabile în etalon monetar.

inventarierea-presupune determinarea faptica a existentei elementelor patrimoniale si compararea acestora cu informatiile scriptice.

calcualtia- sta la baza determinarii costurilor totale, unitare, costurile perioadei.

specifice contabilitatii:

bilantul-este procedeul cel mai reprezentativ al contabilitatii prin care se înfap-tuieste dubla reprezantare a patrimoniului pe de o parte din punct de vedere a mij-loacelor ecomonice respectiv a mijloacelor de investituire (activul bilantier), alta parte -surse de finantare (pasivul bilantier)

Bilantul

Bilantul se intocmeste trimestrial, anual pe baza informatiilor preluate din conturi.

Bilantul prezinta sintetic din punct de vedere patrimonial la un moment dat. Contul se deschide în contabilizatea curenta pentru fiecare element patrimonial în parte si permite evidenta majorarilor si micsorarilor suferite, precum si a salariatului initi-al/final dintr-un exercitiu dat.

Contul se deschide la începutul fiecarui exercitiu financiar, preluând la început din bilantul anterior existentul ca sold initial si închide la sfârsitul exercitiului cu deter-minarea soldului final, ce se utilizeaza în continuare pentru întocmirea bilantului.

Soldul final de la sfârsitul unei perioade reprezinta pentru perioada urmatoare soldul initial.

balanta de verificare-face legatura dintre cont si bilant si se întocmeste la sfârsitul lunii, cu ajutorul ei se verifica corectitudinea inregistrarilor din conturi.