Recunoasterea si evaluarea creantelor si datoriilor. Principiile si regulile evaluarii
Cadrul general de intocmire si prezentarea a situatiilor finaciare defineste recunoasterea ca fiind procesul incorporarii in bilant sau in contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere.Acest proces implica descrierea in cuvinte a respectivului element si asocierea unei anumite sume,precum si includerea respectivei sume in totalul bilantului sau al contului de profit si pierdere.
Recunoasterea elementelor in situatiile financiare se realizeaza prin referinta la doua crtiterii ce trebuie indeplinite in mod cumulativ:
-probabilitatea realizarii unui beneficiu economic viitor(pentru active) respective a unei iesiri de resurse purtatoare de beneficii economice(pentru datorii);
-evaluarea sa se poata realiza intr-un mod credibil
Criteriile de recunoastere a datoriilor si creantelor in bilant sunt prezentate in IAS 39. Acestea trebuie recunoscute doar atunci cand intreprinderea devine parte a unui contract si, ca urmare, are dreptul legal de a primi numerar sau, respectiv, are obligatia legala de a plati.
Astfel, o creanta curenta este recunoscuta in bilant in momentul in care este probabila realizarea unui beneficiu economic viitor de catre intreprindere si atunci cand are o valoare care poate fi evaluata in mod credibil.
O datorie curenta este recunoscuta in bilant atunci cand este probabil ca va rezulta o iesire de resurse, purtatoare de beneficii economice, din lichidarea unei obligatii prezente si cand valoarea la care se va realiza aceasta lichidare poate fi determinata in mod credibil.
Evaluarea trebuie inteleasa ca un proces prin care se determina valorile la care creantele si datoriile curente vor fi recunoscute in situatiile financiare. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.
In situatiile financiare intocmite de catre intreprindere sunt utilizate urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea realizabila, valoarea actualizata.
Notiunea de valoare a capitalului uman nu este aceeasi pentru diferiti utilizatori. Astfel, administratorul firmei este interesat de costul resurselor umane, pe cand investitorii prefera cunoasterea valorii resurselor umane, ca o componenta a valorii globale a elementelor necorporale ale firmei.
Evaluarea capitalului uman se realizeaza utilizand urmatoarele metode:
- metoda costului istoric: presupune inregistrarea costurilor ce au caracter de investitie (cum sunt costurile cu recrutarea, selectia, integrarea, formarea, promovarea personalului). Costul acestor active trebuie amortizat pe o perioada egala cu durata de viata a capitalului uman;
- metoda costului de inlocuire: prezentata ca o extensie a costurilor istorice, se bazeaza pe principiul actualizarii costurilor istorice si are drept scop inregistrarea cheltuielilor ce trebuie angajate pentru a reconstitui, in aceeasi marime, potentialul uman de care dispune intreprinderea la un moment dat;
- metoda costurilor de oportunitate: consta in determinarea valorii resurselor umane in utilizarea lor alternativa cea mai favorabila.
|
