SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR SAU MODIFICAREA POZITIEI FINANCIARE

SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR SAU MODIFICAREA POZITIEI FINANCIARE

3.1. PREZENTAREA FLUXURILOR DE NUMERAR

O componenta importanta a analizei situatiei patrimoniale, o constituie cercetarea fluxului de disponibilitati deoarece, in practica economica se considera ca orice activitate trebuie sa "degaje" bani, sa rezulte un surplus de capital fata de cel investit in afaceri. O societate comerciala poate sa fie rentabila, sa obtina profit, dar sa nu fie solvabila, din cauza lipsei de lichiditati ca urmare a decalajului dintre incasarile si platile pe care le face in cadrul ciclului financiar.

Utilizatorii informatiilor contabile nu se multumesc numai cu informatiile pe care le furnizeaza bilantul si contul de profit si pierdere, deoarece pentru ca pe de o parte intereseaza si evolutia pozitiei financiare fata de situatia de la inceputul anului iar, pe de alta parte, pentru ca utilizarea contabilitatii de angajamente genereaza dimensiunea performantelor intreprinderii.

Situatia fluxurilor de numerar furnizeaza informatii utile despre capacitatea intreprinderilor de a genera numerar si echivalente de numerar si utilizarea corespunzatoare a fluxurilor de numerar.

In Romania, conceptul de cash-flow se regaseste in legislatia financiara, in anexa II/3 la Normele pentru aplicarea O.G.R. 13/1995, aprobate prin H.G. 172/1995 unde este reprezentata structura tabloului fluxului de numerar (cash-flow), flux care se descompune astfel:

• disponibilul la inceputul perioadei;
• profit net (pierdere);
• rezerve si provizioane;
• cresteri de capital;
• imprumuturi pe termen mediu si lung;
• cresteri de active fixe;

• cresteri de active financiare;
• variatia capitalului de lucru;
• disponibil la sfarsitul perioadei.

Termenul de cash-flow, de origine anglo-saxona, este definit de catre analistii romani prin:

• flux de disponibilitati care degaja un surplus de capital fata de cel investit in afaceri;
• flux de incasari al unei investitii;
• excedent de trezorerie;
• flux monetar net,
• metoda de actualizare a veniturilor viitoare;
• flux de disponibilitati nete;
• surplus de numerar;
• flux de lichiditati;
• flux de trezorerie.

In opinia analistilor straini, prin cash-flow se intelege:

• diferenta dintre incasari si plati;
• venitul net impreuna cu amortizarea;
• proces investitional generator de fonduri suplimentare;
• momente ale evaluarii contabile;
• problema centrala a supravietuirii unei companii;
• stare financiara care opune sursele cu utilizarile banilor;
• ciclu continuu de transformare a banilor;
• flux de bani lichizi.

Din aceste doua mari grupe de opinii se desprind urmatoarele concluzii:

• in primul rand cash-flow-ul este 515f54f un proces investitional continuu

intr-o afacere, care are ca tinta obtinerea unui surplus monetar;

• in al doilea rand, cash-flow-ul este o stare financiara a firmei care reflecta atat formarea resurselor banesti, cat si utilizarea lor;
• in al treilea rand, prin cash-flow se evalueaza castigurile monetare pe care le poate obtine un intreprinzator dintr-o afacere.

In abordarea fluxurilor de trezorerie trebuie analizate urmatoarele aspecte:

1. Circuitul fondurilor banesti:

Fluxul de lichiditati se regaseste sub forma unui circuit permanent de transformare a banilor. Astfel, orice afacere incepe cu o suma de bani. Achizitiile de bunuri si servicii impreuna cu procesul productiv propriuzis transforma disponibilitatite banesti in stocuri.

La randul ei, fiecare vanzare transforma stocurile in creante, care , prin incasare devin numerar. Daca acest sistem functioneaza normal, procesul se repeta continuu. Resursele financiare ale unei firme pot fi amplificate atat prin aport de capital si imprumuturi externe cat si prin autofinantare.

2. Sursele si destinatiile fondurilor banesti:

Activitatea unei firme se structureaza pe ele trei componente ale sale: de exploatare, de investitii si financiara.

Fluxurile de trezorerie sunt componente ale circuitului fondurilor, evidentiind de pe o parte sursele de constituire ale fondurilor banesti si anume: capitalul social, creditele bancare, dobanzile bancare la depozitele constituite, incasarile din vanzari de produse finite, active fixe, actiuni si obligatiuni, dividendele primite de la terti, iar pe de alta parte destinatia fondurilor pentru finantarea cheltuielilor productive, de investitii productive si investitii financiare, rambursarea creditelor, achitarea dobanzilor, impozitelor si taxelor si a dividendelor catre terti.

Constructia fluxurilor de trezorerie se face prin reconstituirea miscarilor monetare ale perioadei pe baza bilantului contabil, a contului de profit si pierdere si a anexelor la bilant. Analiza fluxurilor de trezorerie include analiza rezultatelor, a utilizarii resurselor si a variatiei trezoreriei. Se obtin astfel informatii privind solvabilitatea intreprinderii ca legatura periodica intre incasari si plati.

In ultimii 10 ani s-a simtit nevoia includerii in situatiile financiare a unui document care sa prezinte gradul in care diferitele activitati ale intreprinderii degaja fluxuri de numerar, respectiv excedente sau deficite de numerar.

Situatia fluxurilor de numerar, a aparut prima data in cadrul pietelor internationale de capital (burse de valori) ca un document obligatoriu de raportare, si pe urma a fost preluata de catre Standardele Internationale de Contabilitate.

Directiva a IV-a a Uniunii Europene nu prevede raportarea unui astfel de document, tot mai multe intreprinderi multinationale europene elaboreaza si raporteaza aceasta situatie in cadrul situatiilor financiare.

Odata cu demararea programului de armonizare contabila, situatia fluxurilor de numerar devine document obligatoriu de raportare. Noua reglementare, OMF 94/2001, aduce o serie de clasificari, stabilind si modalitatile de prezentare

Acest document are o importanta foarte mare, astfel incat IASC a elaborat un Standard separat IAS 7 "Situatia fluxurilor de numerar" care intra in vigoare din anul 1997. Pe parcurs ea este modificata si revizuita iar ultima varianta este cea aparuta in anul 1994.

Importanta fluxurilor de numerar rezulta cel putin din urmatoarele motive:

• cash-flow-ul atunci cand este utilizat impreuna cu celelalte situatii financiare, permite utilizatorilor sa evalueze schimbarile activului net al firmei;
• cash-flow-ul permite utilizatorilor sa evalueze structura financiara, lichiditatea si solvabilitatea firmei;
• cash-flow-ul permite evaluarea capacitatii unei firme de a modifica valorile si scadentarul fluxurilor de trezorerie pentru a se adapta schimbarilor de circumstante si oportunitati;
• cash-flow-ul permite unei firme sa construiasca modele performante de analiza a valorii prezente pentru simularea cash-flow-ului viitor;
• cash-flow-ul permite comparabilitatea dintre firmea rezultatelor din exploatare deoarece elimina efectele utilizarii unor tratamente contabile diferite pentru aceleasi tranzactii si evenimente;
• cash-flow-ul este un indicator al valorii, momentul aparitiei si sigurantei viitoarelor cash-flow-uri;
• cash-flow-ul este folositor in vederea exactitatii vechiilor evaluari in vederea evidentierii cu aceleasi metode a cash-flow-ului viitor;
• cash-flow-ul este utilizat si pentru analiza corelatiilor dintre rentabilitate si fluxurile de trezorerie nete, cat si efectul schimbarilor de preturi.

Aceste informatii cuprinse in situatia fluxurilor de numerar, aduc unele avantaje:

• permit evaluarea variatiei activului net al societatii;
• evaluarea structurii financiare(inclusiv gradul de lichiditate si solvabilitate);

• determinarea capacitatii de a influenta valoarea si momentul aparitiei fluxurilor de numerar;
• creste comparabilitatea raportarii rezultatelor de exploatare;
• evaluarea istoricului fluxurilor de numerar si posibilitatea generarii de previziuni.

Situatia fluxurilor de numerar trebuie detaliata pe cele trei tipuri de activitati: de exploatare, de investitie si de finantare. Astfel apar urmatoarele fluxuri de numerar:

• fluxuri de numerar din activitatea de exploatare;
• fluxuri de numerar din activitatea de investitii;
• fluxuri de numarar din activitatea de finantare.

3.2. METODE DE INTOCMIRE SI PREZENTARE A SITUATIEI FLUXURILOR DE NUMERAR

S-au delimitat doua metode de intocmire si prezentare a situatiei fluxurilor de numerar:metoda directa si metoda indirecta.

3.2.1. METODA DIRECTA

Metoda directa prezinta incasarile si platile aferente exercitiului financiar respectiv, clasificarile pe cele trei tipuri de activitati (de exploatare, de investitii si de finantare). Numerarul cuprinde disponibilitati la vedere. Echivalentele de numerar sunt plasamente pe termen scurt, convertibile usor in marime determinata de lichiditati.

Scopul detinerii echivalentelor de numerar este de a face fata angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. O investitie poate fi considerata echivalent de numerar daca are o scadenta sub 3 luni de la data achizitiei.

Imprumuturile bancare sunt considerate a fi activitati de finantare. Cu toate acestea, descoperirile de cont (overdraft) sunt incluse in categoria numerarului si a echivalentului de numerar.

Intreprinderile sunt indrumate sa foloseasca aceasta metoda, deoarece informatiile care se obtin sunt folosite la estimarea fluxurilor viitoare de numerar.

Informatiile pot fi obtinute din inregistrari contabile sau din ajustarea vanzarilor, costului acestora si a altor elemente din contul de profit si pierdere.

3.2.2. METODA INDIRECTA

Metoda indirecta difera de cea directa doar in privinta informatiilor privind fluxurile de numerar din exploatare: profitul din exploatare inainte de impozitare si elemente extraordinare este ajustat cu acele cheltuieli si venituri nemonetare, cu variatia necesarului de fond de rulment si elemente de cheltuieli si venituri care sunt luate in considerare la determinarea fluxurilor de numerar din activitatile de investitii si de finantare.

Desi pare a fi mai complicata decat cea directa, metoda indirecta este preferata de producatori deoarece poate fi obtinuta usor, prin preluarea unor informatii prezentate deja in contul de profit si pierdere si in bilant.

3.3. CLASIFICAREA FLUXURILOR DE NUMERAR

3.3.1. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

Acestea reprezinta un indicator cheie al generarii de numerar pentru alte activitati, cum ar fi rambursarea imprumuturilor, mentinerea capacitatii de functionare a intreprinderii, pentru a plati dividendele si a face noi investitii, fara a recurge la surse externe de finantare. Pe baza acestor informatii se vor putea elabora previziuni legate de viitoarele fluxuri de numerar din exploatare.

Fluxurile de trezorerie din exploatare cuprind doua segmente, de incasari si plati:

• incasari din vanzarea bunurilor si prestari de servicii;
• incasari din redevente, onorarii, comisioane si alte venituri;
• plati privind furnizorii si salariatii;
• plati sau resturi de impozite pe profit care nu pot fi identificate pe activitati de investitii sau de finantare;
• incasari sau plati ale unei societati de asigurare pentru prime si despagubiri, anuitati si alte beneficii din polite de asigurare.

3.3.2. FLUXURI DE NUMERAR DIN INVESTITII

Acestea arata masura in care cheltuielile efectuate au generat resurse care vor produce venituri in viitor, precum si masura in care intreprinderea isi asigura perenitatea si cresterea. Ele se refera la:

• plati efectuate pentru achizitionarea de active corporale si necorporale pe termen lung, precum si efectuate in regie proprie;
• incasari din vanzarea de terenuri, cladiri, instalatii, echipamente si active necorporale achizitionate anterior pe termen lung;
• plati pentru achizitia de titluri de participatie si de titluri de creanta;
• avansuri in numerar si imprumuturi efectuate catre alte parti;
• platile in numerar pentru contractele futures, forward si contractele de optiuni ;
• incasarile in numerar din contracte futures, forward si contracte de optiuni.

3.3.3. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITATI DE FINANTARE

Acestea permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finantatorilor intreprinderii si se refera la primiri sau rambursari de credite, incasari din emisiuni de titluri, plati pentru rascumpararea titlurilor emise, incasari si plati din contracte de leasing.

Prevederile OMF 94/2001 si ale IAS 7 precizeaza urmatoarele lucruri:

• numerarul cuprinde disponibilitatile banesti si depozitele la vedere. Putem spune despre un cont bancar ca este un element de numerar sau echivalente de numerar, pentru care intreprinderea va trebui sa instiinteze banca cu cel putin 90 de zile inaintea efectuarii de plati peste disponibilul existent.
• echivalentele de numerar sunt investitii financiare pe termen scurt, cu un grad de lichiditate foarte ridicat care sunt usor convertibile in numerar. Acestea sunt detinute pentru a face fata platilor si nu neaparat pentru investitii. Scadenta

acestora ar putea fi mai mica sau cel mult egala cu trei luni de la data achizitiei (IAS7);

• modelele de prezentare incluse in OMF 94/2001 sunt orientative,intreprinderile au posibilitatea sa-si construiasca propriul sistem de prezentare si sa aleaga metoda preferata;
• OMF 94/2001 nu specifica nimic de fluxurile de numerar rezultate din evenimente extraordinare, IAS 7 le include la activitati de exploatare;
• fluxurile de numerar provenit din impozitul pe profit vor fi prezentate separat si clasificate in cadrul activitatilor de exploatare (OMF 94/2001), si IAS 7 recomanda aceeasi prezentare, cu exceptia situatiei in care ele pot fi modificate in mod specific cu activitatile de finantare si investitie;
• fluxurile de numerar din dobanzi si dividende se vor prezenta separat, in cadrul urmatoarelor activitati: exploatare, investitii si financiare (IAS 7);
• relatia prin care se obtine fluxul de numerar din exploatare, prin metoda indirecta, este:

FNE = PE +/- CN sau VN - NFRN +/- A

unde FNE este fluxul de numerar din exploatare, PE- profit din exploatare, CN sau VN reprezinta cheltuielile nemonetare sau veniturile nemonetare, NFRN - necesarul de fond de rulment net si A inseamna alte ajustari;

• toate fluxurile de numerar trebuie prezentate la valoarea bruta, dar sunt si exceptii, respectiv fluxuri de numerar raportate pe o baza neta, cum ar fi, platile si incasarile in numele clientului cand se refera la activitatile clientului (acceptarea si rambursarea depozitelor la vedere la banci, fonduri detinute de clienti la o societate de investitii, chirii incasate in numele si platite proprietarilor de terenuri si cladiri) sau platite si incasarile pentru elemente cu rulaj rapid, sume mari, scadenta scurta;
• fluxurile de numerar provenite din tranzactii efectuate in valuta, inclusiv cele referitoare la o sucursala din strainatate, trebuie inregistrate in moneda de raportare a intreprinderii, prin aplicarea cursului de schimb la data fluxului de numerar (conform IAS 21 "efectele variatiei cursurilor de schimb valutar"), in acest sens se poate folosi un curs mediu ponderat al perioadei, nu si cel de la data bilantului, pentru sucursalele din strainatate (IAS 7).

3.4. STADIUL NORMARII, ARMONIZARII SI NORMALIZARII CONTABILE IN ROMANIA

Perioada 1999-2000 cu o prelungire pana in 2006, se identifica ca perioada "marii deschideri" a contabilitatii romanesti, in care normele sau standardele internationale de contabilitate editate de asociatii profesionale internationale sau de organismele C.E.E. sub forma unor directive, devine parte a sistemului contabil romanesc. Din punct de vedere legislativ, acest proces obiectiv de compatibilitate completa a contabilitatii romanesti s-a realizat pana acum in doi pasi:

• primul pas consta in Ordinul Ministerului Finantelor nr. 403/22.04.1999 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. si cu Standardele Internationale de Contabilitate, aplicat asupra situatiilor financiare a anului 1999 de un esantion de 12 societati comerciale cotate la Bursa de Valori Bucuresti.
• Al doilea pas consta in Ordinul Ministerului Finantelor nr. 94/29.01.2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. si cu Standardele Internationale de Contabilitate care il abroga pe cel precedent, dar care se bazeaza in mare parte pe acesta. Actuala reglementare se aplica incepand cu situatiile financiare ale anului 2000 de un numar mare de intreprinderi: societati comerciale cotate la B.V.B., unele regii autonome, companii si societati nationale, alte intreprinderi de interes national precum si unele categorii specifice de societati ce opereaza pe piata de capital.

Incepand cu execitiul financiar 2006 raman inafara reglementarilor O.M.F. nr. 94/29.01.2001 numai intreprinderile care potrivit legislatiei in vigoare la aceasta data, se vor incadra in categoria societatilor mici si mijlocii. Aceste intreprinderi vor aplica prevederile Legii 82/1991 republicata si ale regulamentului de aplicare a acesteia.

Procesul de armonizare contabila prevazut prin aceste acte normative are in vedere urmatoarele domenii:

• completarea fundalului juridic care reglementeaza contabilitatea romaneasca;
• reevaluarea si reconsiderarea ariei terminologice utilizata in cadrul contabilitatii;

• noua arhitectura a situatiilor financiare;
• formularea unei noi judecati de valoare asupra informatiei furnizata de documentele de sinteza contabila.

In ceea ce priveste structura de ansamblu a documentelor de sinteza contabila, denumite de acum sugestiv "Situatii financiare", acestea au o noua structura, care ofera informatii mult mai detaliate cu privire la modul de degajare a trezoreriei din principalele activitati ale intreprinderii si cauzele variatiei acesteia, cu privire la actiunile si obligatiunile intreprinderii dar mai ales privind analiza rezultatuluidin exploatare si a principalilor indicatori economico-financiari. Astfel, structura acestora in noul format cuprinde:

1. bilant
2. cont de profit si pierdere
3. situatia modificarilor capitalului propriu
4. situatia fluxurilor de trezorerie
5. politici contabile si note explicative.

Se observa aparitia unei componente noi in cadrul situatiilor financiare, adica "Situatia fluxurilor de trezorerie" care se intocmeste potrivit unuia din modelele prevazute de I.A.S. si exemplificate in OMF 94/29.01.2001.

3.5. PREZENTAREA SI DESCRIEREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE

Odata cu cresterea volatilitatii preturilor pe pietele de capital, a aparut si nevoia investitorilor de a se proteja impotriva consecintelor nefavorabile, prin utilizarea de modalitati noi si eficiente de reducere a riscului. Abolirea ratelor fixe de schimb intre dolar si celelalte valute a condus la cresterea riscului de conversie pentru toti participantii de pe piata.

Astfel, in cadrul pietelor de capital au aparut o serie de produse financiare noi, care au cunoscut o mare popularitate, datorita avantajelor pe care le ofera investitorilor. Contractele "futures" si "optiunile" precum si tranzactiile pe baza de indici bursieri reprezinta produse obisnuite pe pietele financiare actuale. Aceste noi produse se bazeaza pe instrumente financiare traditionale, iar in literatura de specialitate sunt denumite si instrumente financiare derivate.

IASC a trebuit sa tina pasul cu aceste modificari, astfel au fost elaborate doua standarde care detaliaza aspectele de interes contabil si financiar cu privire la instrumentele financiare: IAS 32 "Instrumente financiare: prezentare si descriere" si IAS 39 "Instrumente financiare: recunoastere si evaluare". Ultimul Standard, IAS 39 a intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2001 si completeaza prevederile IAS 32 in chestiuni despre recunoasterea si evaluarea instrumentelor financiare si acoperirea riscurilor financiare.

Aceste doua standarde trateaza atat investitiile in instrumente financiare proprii cat si cele emise de alte societati.

Instrumentele financiare sunt reprezentate de orice contract ce genereaza simultan un activ financiar pentru o intreprindere si o datorie financiara. Contractele de marfa care dau dreptul de a fi reglate in numerar sau alt instrument financiar vor fi contabilizate ca si instrumente financiare, cu exceptia situatiilor in care au fost destinate aprovizionarii, vanzarii si consumului estimat al unei intreprinderi, iar reglarea se face la vanzare.

3.5.1. CLASIFICAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE

3.5.1.1. Clasificarea instrumentelor financiare in primare si derivate

Instrumentele financiare primare sunt: titluri de creanta de debit sau participatie (actiuni sau obligatiuni).

Instrumentele financiare derivate sunt formate din titluri de transfer al riscului intre cele doua parti, pe baza schimbului unui instrument financiar (contracte de optiuni, contracte futures, forward, swap).

Instrumentul derivat este un instrument financiar a carui valoare se modifica in functie de variatiile unei rate specifice a dobanzii, pretul titlurilor, a marfurilor, ratei de schimb valutar sau altui element variabil similar si care se deconteaza la o data stabilita in viitor.

Instrumentul financiar trebuie diferentiat de contractul de baza si considerat ca un instrument derivat daca sunt indeplinite conditiile urmatoare:

• valoarea se modifica in functie de variatiile unei rate specificate a dobanzii, pretul titlurilor, pretul la marfurile ratei de schimb valutar, indicelui preturilor sau indicelui de credit sau unui element similar;
• necesita o investitie neta initiala sau o investitie neta initiala de valoare mica in comparatie cu alte tipuri de contracte ce au o reactie similara la modificarile conditiilor de piata;
• se deconteaza la o data stabilita in viitor.

Daca un instrument financiar e distinct, contractul de baza trebuie si el contabilizat:

• conform acestui standard, IAS 32 daca este un instrument financiar;
• in concordanta cu alte Standarde Internationale de Contabilitate corespunzatoare, daca nu este un instrument financiar.

3.5.1.2. Clasificarea instrumentelor financiare in active financiare si datorii financiare

Activele financiare sunt acele active care reprezinta:

• un drept contractual de a incasa numerar sau orice alte active financiare de la o alta intreprindere;
• un drept contractual de a schimba instrumentele financiare cu o alta intreprindere in conditii potential favorabile;
• un instrument de capital propriu al altei intreprinderi.

Nu sunt considerate active financiare: terenuri, cladiri, instalatii si echipamente, active in locatie, active necorporale, stocuri, cheltuieli in avans.

Datoriile financiare reprezinta obligatiile contractuale:

• de a varsa numerar sau alt activ financiar altei intreprinderi;
• de a schimba instrumentele financiare cu alta intreprindere, in conditiile care sunt potential favorabile.

O datorie financiara va fi inregistrata si in cazul unei datorii contractuale care va fi achitata printr-un activ financiar sau valori mobiliare.

O intreprindere poate avea o obligatie contractuala pe care o poate stinge fie prin plata cu active financiare, fie prin plata sub forma propriilor titluri de proprietate.

Instrumentele de capital propriu reprezinta participatia reziduala in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor obligatiilor sale. Acestea sunt actiuni ordinare sau preferentiale ce reprezinta partea din capitalurile proprii ale societatii care revine actionarilor.

In acceptiunea IAS capitalurile proprii reprezinta diferenta dintre activele totale si datoriile totale in bilantul intreprinderii.

Atunci cand un instrument financiar nu genereaza obligatia livrarii unui alt activ financiar , numerar sau schimb cu un alt instrument financiar reprezinta element de capitaluri proprii cum ar fi actiunile.

Activele si datoriile monetare sunt acele active si datorii ce urmeaza a fi incasate sau platite in sume de bani determinate sau determinabile.

3.5.1.3. Clasificarea instrumentelor financiare dupa scopul detinerii

Conform IAS 39 exista si o alta clasificare a instrumentelor financiare in functie de scopul detinerii si utilizarii de intreprinderi sau de politica de investitii a acesteia. Astfel, activele sau datoriile financiare pot fi:

• instrumente financiare detinute in scopul tranzactionarii si sunt acelea care au fost achizitionate sau produse cu scopul de a genera profit. Activele si datoriile financiare derivate sunt considerate a fi pastrate pentru tranzactionare, daca nu sunt instrumente de acoperire a riscului;
• investitiile pastrate pana la scadenta sunt active financiare cu plati fixe sau determinabile si scadenta fixa, pe care o iintreprindere are intentia formarii si posibilitatea de a le pastra pana la scadenta, altele decat imprumuturile si creantele intreprinderii;
• imprumuturile si creantele create de intreprindere care sunt active financiare create deintreprindere cu scopul de a furniza bani, marfuri sau servicii;

• unui debitor, altele decat cele a caror intentie este de a fi vandute imediat sau in termen scurt;
• active financiare disponibile pentru vanzare, acestea sunt:
• imprumuturi si creante generate de intreprindere;
• investitiile retinute pana la maturitate;
• active financiare detinute pentru tranzactionare.

3.6. RECUNOASTEREA SI EVALUAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE

• Costul amortizat al unui activ sau datorie financiara reprezinta valoarea la care activul financiar sau datoria financiara a fost evaluata la momentul recunoasterii initiale minus rambursarile de capital, + sau - amortizarea cumulata a diferentelor dintre valoarea initiala si valoarea la scadenta si - orice trecere pe cheltuieli;
• Metoda dobanzii efective este o metoda de calculare a amortizarii utilizand rata efectiva a dobanzii aplicata unui activ sau datorie financiara. Rata efectiva a dobanzii este rata la care se ajusteaza exact fluxul preconizat a platilor de numerar viitoare, la valoarea curenta de inregistrare a activului sau pasivului financiar.

Valoarea actualizata = rata dobanzii x fluxurile viitoare de numerar de la data raportarii pana la data reevaluarii.

• Costurile de tranzactionare sunt costuri incrementale ce sunt direct atribuibile achizitionarii sau iesirii unui activ sau datorie financiara.
• Un angajament ferm inseamna o conventie obligatorie de a schimba o cantitate specificata de resurse la un pret specificat si la o data viitoare specificata.
• Anularea recunoasterii este operatiunea de scoatere a unui activ sau datorie financiara din bilantul intreprinderii.
• Instrumente de acoperire impotriva riscurilor inseamna un instrument derivat desemnat sau un alt activ financiar sau datorie financiara a carui valoare justa sau fluxuri de numerar se preconizeaza sa compenseze modificarile valorii juste sau a fluxurilor de numerar.

• Instrumente financiare derivate - primele care au aparut la bursa de marfuri din Chicago prin anii `30 sunt contractele "forward" si "futures".

3.6.1. RECUNOASTEREA INITIALA A UNUI INSTRUMENT FINANCIAR

O intreprindere trebuie sa recunoasca un activ financiar sau o datorie financiara in bilant numai atunci cand aceasta devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului.

O intreprindere recunoaste in bilantul sau toate drepturile si obligatiile contractuale rezultand din instrumente derivate ca active sau datorii.

Activele sau datoriile ce vor aparea , ca urmare a unui angajament sau contract de a cumpara bunuri si servicii, nu sunt recunoscute decat atunci cand cel putin una din partile participante la contract va actiona conform obligatiilor contractuale.

Un caz aparte il constituie contractele "forward" care presupun recunoasterea activelor si datoriilor implicate inca de la data angajamentului. In situatia unor contracte "futures" nu sunt recunoscute activele si datoriile la data angajamentului deoarece intreprinderea nu este inca parte la contract.

Recunoasterea unei achizitionari normale a activelor financiare trebuie sa se faca in functie de data tranzactiei sau la data decontarii. Orice modificare a valorii juste a activului intre data incheierii contractului si data decontarii va fi iinregistrata dupa aceeasi metoda ca si cea utilizata la recunoasterea activului.

Metoda folosita trebuie aplicata pentru fiecare din cele patru categorii de active financiare:

• pastrate in vederea tranzactionarii;
• pastrate pana la data scadentei;
• create in intreprindere;
• disponibile pentru vanzare.

Daca activul a fost inregistrat la cost, modificarea de valoare intre data achizitionarii si data decontarii nu este recunoscuta:

• daca activul va fi recunoscut, indiferent de categoria de incadrare:

• pentru investitii pastrate pana la scadenta:

• pentru activele detinute pentru tranzactionare;

3.6.2. ANULAREA RECUNOASTERII UNUI INSTRUMENT FINANCIAR

3.6.2.1. Anularea recunoasterii unui activ financiar

O intreprindere trebuie sa anuleze recunoasterea unui activ financiar sau o componenta a sa atunci cand intreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale ce se refera la acel activ. Acest control se poate pierde atunci cand aceasta realizeaza drepturile asupra beneficiilor specificate in contract, drepturile expira iar intreprinderea renunta la aceste drepturi.

3.6.2.2. Anularea recunoasterii unui activ/datorie noua

Acesta se refera la situatiile in care o intreprindere transfera controlul unui intreg activ financiar dar creaza un nou activ financiar. Astfel:

• trebuie sa recunoasca un castig sau pierdere rezultate din tranzactie pe baza diferentei dintre incasari si valoarea contabila a activului vandut + valoarea justa a oricarei noi obligatiuni financiare - valoarea justa a oricarui nou activ financiar +/- orice ajustare;

• inregistrarea cedarii creantelor si a titlurilor drept garantie;

• inregistrarea primirii creantelor si a titlurilor drept garantie.

3.6.2.3. Anularea recunoasterii unei datorii financiare

Aceasta presupune scoaterea din bilantul unei intreprinderi a unei datorii financiare numai atunci cand aceasta este stinsa, adica atunci cand obligatia specificata in contract este anulata, descarcata sau expirata.

3.6.3. EVALUAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE

Evaluarea initiala se face atunci cand un activ financiar sau o datorie financiara este initial recunoscuta si trebuie evaluat costul sau. Costurile de tranzactionare sunt incluse in evaluarea initiala a tuturor activelor sau datoriilor financiare.

Evaluarea ulterioara a activului financiar se face dupa recunoasterea initiala, prin evaluarea activelor financiare la valoarea lor justa.

Urmatoarele categorii de active financiare sunt evaluate diferit (la valoarea nominala):

• imprumuturi si creante create de intreprindere si care nu sunt pastrate in scopul tranzactionarii;
• investitii pastrate pana la scadenta;
• toate activele financiare ce nu au un pret cotat pe o piata financiara si a caror valoare justa nu poate fi evaluata credibil.

Nu sunt recunoscute ca active financiare pastrate pana la scadenta urmatoarele:

• vanzari efectuate suficient de aproape de data scadentei

sau de data de exercitare a optiunii de vanzare;

• vanzari efectuate dupa ce intreprinderea a incasat deja principalul tuturor activelor financiare prin plati sau plati in avans esalonate;
• vanzari efectuate datorita unui eveniment izolat ce nu poate fi controlat de catre intreprindere, care este irepetabil si care nu a putut fi anticipat de catre intreprindere.

O intreprindere nu prezinta capacitatea de a pastra pana la scadenta o investitie intr-un activ financiar cu scadenta fixa, daca sunt indeplinite oricare din urmatoarele conditii:

• nu are resurse financiare disponibile pentru a continua finantarea investitiei pana la maturitate;
• este subiect al unei restrictii legale existente sau ce ar putea impiedica intentia de a pastra activul financiar pana la scadenta.

Evaluarea ulterioara a obligatiilor financiare se realizeaza dupa recunoasterea initiala . Dupa aceasta recunoastere initiala, intreprinderea trebuie sa evalueze datoriile pentru tranzactionare si instrumentele derivate ce sunt datorii la valoarea justa.

Valoarea justa a unui instrument financiar poate fi evaluata credibil, daca:

• probabilitatile diferitelor estimari din cadrul intervalului pot fi rezonabil evaluate si utilizate in estimarea valorii juste;
• estimari rezonabile ale valorii juste ce nu sunt semnificative pentru instrumentul respectiv.

Tehnicile de evaluare trebuie sa incorporeze ipotezele pe care participantii pe piata le vor utiliza asupra ratei platilor anticipate, a ratelor pierderilor din credite, ratelor dobanzii si discountului.