A. Obiectiv
Standardul International de Contabilitate IAS 39 Instrumente Financiare: Recunoastere si Evaluare stabileste principiile pentru recunoasterea si evaluarea activelor financiare si datoriilor financiare si a unor contracte de a cumparare si vânzare a unor elemente nefinanciare. Cerintele de prezentare si de descriere a informatiilor în legatura cu instrumentele financiare sunt stabilite în IAS 32, Instrumente financiare, prezentare si descriere.
Principalul obiectiv al IAS 39 este de a oferi îndrumarii suplimentare asupra unor aspecte cum ar fi:
derecunoasterea, atunci când activele financiare si datoriile financiare pot fi evaluate la valoarea justa;
cum sa se evalueze deprecierea;
cum sa fie determinata valoarea justa si unele aspecte ale contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor.
B. Aria de aplicabilitate:
Acest Standard trebuie aplicat de catre toate întreprinderile pentru toate instrumentele financiare, exceptând:
a) acele participatii în filiale, întreprinderi asociate si asocieri în participa 22322m1221w tie ce sunt reglementate de IAS 27, Situatii financiare consolidate si contabilitatea investitiilor în filiale; IAS 28, Contabilitatea investitiilor în întreprinderi asociate si IAS 31, Raportarea financiara a intereselor în asocierile în participatie. Totusi, o întreprindere va aplica acest Standard pentru un interes într-o filiala, întreprindere asociata sau asociere în participatiune care, în conformitate cu IAS 27, IAS 28 sau IAS 31, este contabilizata potrivit prevederilor acestui Standard. Entitatile vor aplica, de asemenea, acest Standard pentru derivatele în legatura cu un interes într-o filiala, întreprindere asociata sau asociere în participatiune, în afara de cazul în care derivatele îndeplinesc conditiile pentru a fi definite ca instrument de capital propriu al entitatii din IAS 32.
b) drepturile si obligatiile rezultate din contractele de leasing, pentru care se aplica IAS 17, Leasing;
c) activele si datoriile angajatorilor în cazul planurilor de beneficii ale angajatilor, pentru care se aplica IAS 19, beneficiile angajatilor;
d) instrumentele financiare emise de entitate care îndeplinesc conditiile pentru a fi definite ca un instrument de capital propriu din IAS 32. Totusi, detinatorul unui astfel de instrument de capital propriu va aplica prevederile acestui standard pentru acele instrumente, în afara celor care îndeplinesc conditiile din cadrul exceptiei de la punctul (a) de mai sus;
e) drepturile si obligatiile asumate prin contractele de asigurare asa cum sunt definite în paragraful IFRS 4 Contracte de Asigurare sau dintr-un contract care se afla sub incidenta ariei de aplicabilitate a IFRS 4, deoarece contine o trasatura discretionara de participare;
f) contracte pentru consideratii contingente într-o combinare de întreprinderi. Aceasta scutire se aplica doar pentru achizitor;
g) contractele între un achizitor si un vânzator într-o combinare de întreprinderi de a cumpara sau vinde o achizitie la o data ulterioara;
h) instrumentele financiare, contractele si obligatiile din cadrul unor tranzactii de plata cu actiuni pentru care se aplica IFRS 2 Plati cu actiuni.
C. Definitii
Instrumentele financiare sunt contracte care genereaza simultan
Un activ financiar pentru o entitate;
O datorie financiara pentru o alta entitate.
Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract pentru care
Valoarea se modifica drept raspuns la schimbarile unei rate specificate a dobânzii, ale cursului de schimb valutar, pretului unor marfuri, pretului unui titlu sau ale unei clasificari de credit si asa mai departe;
Nu necesita nici o investitie neta initiala sau o investitie neta initiala de valoare mica;
Se deconteaza la o data stabilita în viitor.
Un instrument derivat care este atasat unui instrument financiar, dar care, în temeiul unui contract, poate fi transferat independent de acel instrument sau care are un co-contractant diferit de cel al respectivului instrument, nu este un instrument derivat încorporat, ci un instrument financiar separat.
Valoarea justa este suma pentru care poate fi tranzactional un activ sau decontata o datorie, între parti aflate în cunostinta de cauza, în cadrul unei tranzactii desfasurate, prin vointa partilor, în conditii obiective.
Marcarea la piata este un proces prin care valorile celor mai tranzactionate active (de exemplu, cele detinute în scopul tranzactionarii si cele disponibile pentru vânzare) si datorii sunt ajustate pentru a reflecta valoarea justa curenta. Astfel de ajustari sunt efectuate deseori zilnic, iar soldurile cumulate sunt reluate în ziua urmatoare, înainte de recalcularea unei noi ajustari cumulate, aferente marcarii la piata.
Costul amortizat reprezinta valoarea ia care activul financiar sau datoria financiara este evaluat(a) la momentul recunoasterii initiale:
Minus rambursarile de principal,
Plus sau minus amortizarea cumulata a oricaror prime sau discount-uri si
Minus orice reducere asociata deprecierii sau imposibilitatii de încasare.
Calculul amortizarii trebuie sa utilizeze rata efectiva a dobânzii (si nu rata nominala a dobânzii).
Contabilitatea la data tranzactionarii sau la data decontarii apare atunci când o entitate opteaza pentru recunoasterea, în situatiile financiare, a achizitiei unui instrument financiar la data la care apare angajamentul din tranzactie sau numai la data la care datoria este decontata.
Rentabilitatea totala este rentabilitatea reala atinsa de activele financiare si valoarea folosita pentru a evalua performanta unui portofoliu; o valoare care include veniturile si cheltuielile înregistrate în contul de profit si pierdere (de exemplu, încasari de dobânda si angajamente) si câstigurile si pierderile nerealizate, înregistrate fie în profit sau pierdere, fie în capitalul propriu (de exemplu, ajustarile valorilor juste ale titlurilor disponibile pentru vânzare).
O acoperire împotriva riscului asociat valorii
juste acopera expunerea la riscurile
asociate cu modificari ale valorii
juste a unui activ sau unei datorii recunoscute (de exemplu,
modificari ale valorii juste a
unor obligatiuni cu rata fixa, ca rezultat a! modificarii
ratelor de piata
ale dobânzii).
O acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de numerar acopera expunerea fluxurilor de numerar asociate cu un activ sau datorie recunoscut(a) (de exemplu, plati viitoare de dobânda, aferente unei obligatiuni cu rata variabila), cu o tranzactie foarte probabila (de exemplu, o cumparare sau o vânzare anticipata de stocuri) sau cu efectul riscului valutar aferent unui angajament ferm (de exemplu, un contract încheiat pentru a cumpara sau a vinde un activ la un pret fix, în moneda de raportare a entitatii).
Acoperirea unei investitii nete într-o entitate externa presupune acoperirea expunerii aferente modificarii cursurilor de schimb valutar.
D. Aspecte principale
Regula generala de recunoastere initiala impusa de IAS 32 si IAS 39, este aceea ca, o întreprindere trebuie sa recunoasca un activ financiar sau o datorie financiara în bilant atunci si numai atunci când aceasta devine parte la prevederile contractuale ale unui instrument finnciar. Ca o consecinta a acestui principiu o întreprindere recunoaste în bilantul sau ca active sau datorii toate drepturile si obligatiile contractuale rezultând din instrumente derivate.
Dupa recunoasterea initiala, o întreprindere trebuie sa evalueze activele financiare, inclusiv instrumentele derivate ce constituie active, la valoarea lor justa, fara nici o deducere a costurilor de tranzactionare ce ar putea sa apara din vânzare sau alta iesire, exceptie facând urmatoarele categorii de active financiare, ce ar trebui evaluat diferit:
Împrumuturile si creantele create de întreprindere si care nu sunt pastrate în scopul tranzactionarii;
Plasamentele pastrate pâna la scadenta;
Toate activele financiare ce nu au un pret cotat pe piata activa si a caror
Valoare justa nu poate fi evaluata credibil.
Aceste acte financiare care sunt excluse de la evaluarea pe baza valorii juste si care au o scadenta, trebuie evaluate la costul amortizat, utilizând metoda ratei efective a dobânzii. Acelea care nu au o scadenta fixa trebuie cuantificate la cost. Toate actiunile financiare trebuie supuse unui test de depreciere.
Exista prezumtia ca valoarea justa poate fi determinata credibil pentru cele mai multe dintre activele financiare clasificate ca disponibile pentru vânzarea sau pastrarea pentru tranzactionare. Cu toate acestea, aceasta prezumtie poate fi gresita pentru un plasament într-un instrument de capitaluri proprii ce nu are un pret cotat pe o piata activa si pentru care alte metode de estimare a valorii juste sunt în mod evident, inadecvate sau inoperabile. Prezumtia poate fi, de asemenea, gresita pentru un instrument derivat atasat acestui instrument de capitaluri proprii si care trebuie decontat prin remiterea acestuia. În cazul în care un activ financiar trebuie evaluat la valoarea justa, iar valoarea lui justa este negativa, acesta este contabilizat ca fiind o datorie financiara.
Activele financiare ce sunt desemnate ca elemente de acoperire împotriva riscurilor sunt subiect al evaluarii conform prevederilor contabilitatii operatiunilor de acoperire împotriva riscurilor.
Un activ financiar sau o parte din acesta este derecunoscut atunci când entitatea pierde controlul drepturilor contractuale asupra fluxurilor de numerar care alcatuiesc activul financiar - prin realizarea, expirarea sau cedarea acelor drepturi.
Atunci când un activ financiar este derecunoscut, diferenta dintre încasari si valoarea contabila este inclusa în profitul sau pierderea perioadei. Orice surplus sau deficit cumulat din reevaluari anterioare care a fost recunoscut în capitalurile proprii este, de asemenea, inclus în profitul sau pierderea perioadei. Atunci când o parte a unui activ financiar este derecunoscuta, valoarea contabila este alocata proportional partii vândute, utilizând valoarea justa la data vânzarii, iar câstigul sau pierderea rezultata este inclusa în profitul sau pierderea perioadei.
O datorie financiara este derecunoscuta atunci când este stinsa, adica atunci când obligatia este executata, reziliata sau expirata.
Activele financiare si datoriile financiare sunt recunoscute initial la cost - adica valoarea justa a platii date sau primite. Costurile asociate tranzactiei, precum si anumite câstiguri sau pierderi rezultate din operatiuni de acoperire împotriva riscurilor sunt, de asemenea, incluse.
Câstigurile sau pierderile din reevaluarea la valoarea
justa a activelor si datoriilor
financiare sunt incluse în profitul sau pierderea neta a perioadei. Totusi,
exista doua exceptii
de la aceasta regula:
Câstigurile sau pierderile dintr-un activ financiar disponibil pentru vânzare (netranzactionabil) trebuie recunoscute în capitalul propriu pâna când acesta este vândut sau depreciat, moment în care valoarea cumulata este transferata în profitul sau pierderea neta a perioadei.
Atunci când activele financiare si datoriile financiare (înregistrate la costul amortizat) au riscul acoperit printr-un instrument de acoperire, se aplica regulile speciale de acoperire din IAS 39.
O entitate trebuie sa evalueze, la data bilantului, daca activele financiare pot fi depreciate.
Toate pierderile din depreciere sunt incluse în profitul sau pierderea neta a perioadei, indiferent de categoria de active financiare. Totusi, atunci când pierderile din depreciere apar la activele financiare disponibile pentru vânzare (pentru care reevaluarile la valoarea justa sunt recunoscute în capitalul propriu), suma trebuie transferata de la capitalul propriu la profitul sau pierderea neta a perioadei.
O pierdere din depreciere poate fi
reluata în perioadele viitoare, dar reluarea nu poate
depasi
costul amortizat pentru acele active care nu sunt reevaluate la valoarea
justa (de exemplu,
activele pastrate
pâna la scadenta).
Acoperirea riscului difera de contabilitatea de acoperire în felul urmator:
Acoperirea riscului modifica riscurile, în timp ce contabilitatea de acoperire modifica modul de contabilizare a câstigurilor si pierderilor.
Atât acoperirea riscului, cât si contabilitatea de acoperire sunt ambele activitati optionale (chiar si atunci când o pozitie este acoperita, entitatea nu trebuie sa utilizeze contabilitatea de acoperire pentru a contabiliza tranzactia).
Acoperirea riscului este o decizie de afaceri - contabilitatea de acoperire este o decizie contabila.
Contabilitatea de acoperire este permisa numai atunci când instrumentul de acoperire este
un instrument derivat (altul decât o optiune vânduta),
o optiune vânduta, când aceasta se utilizeaza pentru a acoperi o optiune de cumparare sau
un activ sau o datorie financiara nederivata,când se
Un instrument de acoperire poate sa nu fie desemnat doar pentru o portiune a perioadei în care instrumentul se gaseste în circulatie.
Acoperirea riscului presupune desemnarea unui
instrument financiar derivat sau
nederivat drept compensare a variatiei
valorii juste sau fluxurilor de numerar ale unui element
acoperit. O relatie de
acoperire îndeplineste conditiile contabilitatii de
acoperire speciala daca
se aplica urmatoarele criterii:
La începutul contractului de acoperire a riscului exista o documentatie oficiala care stabileste detaliile acoperirii riscului.
Se estimeaza ca acoperirea riscului va fi foarte eficienta.
în cazul unei tranzactii anticipate, tranzactia trebuie sa fie foarte probabila.
Eficienta acoperirii riscului este credibil comensurata.
Acoperirea riscului a fost eficienta de-a lungul perioadei.
Contabilitatea acoperirii riscului recunoaste
simetric efectele de compensare asupra
profitului sau pierderii nete ale
variatiei valorii juste a instrumentului de acoperire si a
elementului
acoperit. Relatiile de acoperire a riscului sunt de trei
tipuri:
Acoperirea riscului valorii juste - se acopera riscul unui activ sau al unei datorii recunoscute (de exemplu, variatia valorii juste a obligatiunilor cu rata fixa, ca rezultat al variatiei ratei dobânzii pe piata).
Acoperirea riscului fluxurilor de numerar - se acopera riscul fluxurilor de numerar privind:
un activ sau o datorie recunoscuta (de exemplu, platile viitoare de dobânda aferente unei obligatiuni).
o tranzactie anticipata (de exemplu, o achizitie sau o vânzare anticipata de stocuri) sau
un angajament ferm (de exemplu, un contract încheiat pentru a cumpara sau vinde un activ la un pret fix, în moneda de raportare a entitatii).
Acoperirea riscului unei investitii nete într-o entitate externa - se acopera riscul variatiei cursurilor valutare.
Câstigul (profitul) sau pierderea din reevaluarea instrumentului de acoperire la valoarea justa trebuie recunoscut în profitul sau pierderea neta, iar pierderea sau câstigul din ajustarea valorii contabile a elementelor acoperite trebuie recunoscute în profitul sau pierderea neta. Aceasta se aplica chiar daca elementul acoperit este contabilizat la cost.
Profiturile sau pierderile rezultate din acoperirea riscului fluxurilor de numerar sunt tratate în felul urmator:
Partea din câstigul sau pierderea la instrumentul de acoperire, considerata a fi o acoperire eficienta este recunoscuta direct în capitalul propriu în situatia modificarii capitalurilor proprii. Partea ineficienta este raportata în profitul sau pierderea neta.
Daca angajamentul ferm sau tranzactia anticipata acoperite dau nastere la recunoasterea unui activ financiar sau la aparitia unei datorii financiare, câstigul sau pierderea asociate, anterior recunoscute în capitalul propriu, trebuie eliminate si luate în considerare la evaluarea initiala a costului de achizitie al activului sau datoriei.
Pentru acoperirea riscului fluxurilor de numerar care nu dau nastere unui activ sau unei datorii, câstigul sau pierderea din capitalul propriu trebuie trecute la profit sau pierdere atunci când are loc tranzactia.
Portiunea de profituri sau pierderi generate de acoperirea riscului unei investitii nete într-o entitate externa, pentru instrumentul de acoperire considerat a fi o acoperire eficienta, este recunoscuta direct în capitalul propriu, în situatia modificarii capitalurilor proprii. Partea ineficienta este raportata în profitul sau pierderea neta.
|
