Evolutia contabilitatii, ca practica sociala, este legata de devenirea omului ca fiinta economica. Originile contabilitatii ne īntorc cu multe mii de ani īn urma cānd oamenii reprezentau "ceva" din realitatea lor, prin crestatu 151d39b ri pe oase sau chiar prin scrierea pe tablite de lut sau papirus. Desi sunt opinii dupa care exista contabili de cānd oamenii au constiinta numerelor, toate aceste manifestari nu sunt decāt forme ale contabilitatii rudimentare.
Īntelesul ei de astazi, contabilitatea īti īncepe istoria īn Evul Mediu, o data cu dezvoltarea economiei monetare si aparitia germenilor capitalismului. Spiritul Renasterii si īndeosebi, dezvoltarea afacerilor din marile orase ale Italiei de Nord (Florenta, Venetia si Genova) au facut posibila "rafinarea" continua a practicilor contabile, astfel ca īn secolul al XV- lea se utiliza contabilitatea "dupa metoda venetiana". Este momentul cānd un spirit erudit ca acela a lui Luca Paciolo observa si formalizeaza aceste practici dānd omenirii prima lucrare de literatura contabila Tractatus de computis et scriptus adica Tratat de contabilitate īn partida dubla, aparuta la Venetia, īn anul 1494, īn care se prezinta, pentru prima data , de o maniera coerenta, descrierea partidei duble, elementul cel mai caracteristic contabilitatii, sub raport tehnic.
Treptat, īntre secolele XVI-XVIII, noua metoda de contabilitate - contabilitatea īn partida dubla, īncepe sa aiba o aplicabilitate generala, īndeosebi īn Europa Occidentala si se contureaza o literatura contabila.
Multiplicarea societatilor pe actiuni, care separa conducerea īntreprinderilor de proprietarii acestora, revolutia industriala si aparitia concurentei va face ca, īncepānd cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, sa se contureze continutul contabilitatii de gestiune, destinata conducerii si nedivulgabila, care se delimiteaza de contabilitatea generala, care produce bilantul si contul de profit si pierderi destinata actionarilor.
Īncepānd cu primele decenii din secolul al XX-lea, contabilitatea de īntreprindere devine o practica sociala nominalizata.
Definirea contabilitatii s-a realizat īn strānsa legatura cu stadiul dezvoltarii cunostintelor īn acest domeniu si cu mediul social, economic si cultural īn care au operat aceste cunostinte. Īn timp, contabilitatea a fost considerata o arta, dar si o tehnica, dupa cum a fost definita si ca stiinta. Īn ultimele decenii din acest secol ale abordarilor sistematice si societatii informationale, contabilitatea a fost individualizata si ca un limbaj de comunicare, ca un sistem de informare si ca un "joc social".
Multitudinea acestor abordarii atrage dificultatea definirii contabilitatii ca stiinta. Oare poate fi considerat ca fiind stiintific un domeniu despre care se spune ca este, īn acelasi timp, si o arta sau o tehnica? Asupra acestei intrebari vom mai reveni, īncercānd sa-i dam un posibil raspuns.
Īn sens estetic, notiunea de arta nu se poate aplica īn domeniul contabilitatii. Putem vorbi īnsa de o "arta" a contabilitatii īn masura īn care, prin aceasta, īntelegem o activitate umana care cere pricepere si anumite cunostinte.
Definirea contabilitatii ca o "arta" trebuie cautata īn chiar contextul socio- istoric al aparitiei si dezvoltarii contabilitatii īn partida dubla. Locul nasterii partidei duble a fost probabil, Genova sau Venetia, iar o data cu tratatul lui Paciolo (1494), aceasta practica se va extinde ti īn alte parti ale Europei. Procesul de propagare a fost destul de lent, deoarece contabilii se vor organiza relativ repede īn organizatii profesionale, īn care accesul era conditionat. Īn Italia acelor timpuri, profesia de contabil "era considerata ca fiind superioara tuturor celorlalte, iar pastrarea secretului asupra artei partidei duble a contribuit la cultivarea prestigiului de care se bucurau acesti profesionosti. Iata ce mentiona autorul primei lucrari de contabilitate īn partida dubla, tiparita īn limba germana, īn anul 1549: "nu vreau sa afirm ca īnaintea mea n-ar fi existat contabili buni, de acestia sunt si azi, dar ei tin contabilitatea īn secret si nu o dau la lumina zilei sau nu-si dau osteneala sa o arate si altora".
Cunostintele necesare practicarii contabilitatii, care erau tot mai mult solicitate de noul mediu economic īn formare, bazat pe relatii capitaliste, sau individualizat treptat īn arta contabilitatii ca un domeniu distinct de celelalte "arte liberale" ale epocii. Deci, pe vremuri, priceperea "omului de arta", adica a profesionistului, era fundamentata pe cunoasterea empirica. Īn acest sens, atributul de pricepere sau īndemānare īn contabilitate semnifica tocmai rationamentul profesionistului, īn solutiile pe care le propune problemelor de natura subiectiva.
Calificarea contabilitatii drept o " arta" īn literatura contabila a īnceput chiar cu Luca Paciolo, care, īntr-o lucrare din 1514, prezenta arta partidei duble venetiene. Treptat, pe masura ce cunostintele necesare practicarii profesiei sunt tot mai elaborate, contabilitatea este tot mai des definita ca o arta si o stiinta, asa cum rezulta si din unele definitii:
Contabilitatea este "stiinta si arta tinerii conturilor" (Francesco Marchi, 1870) sau mai tārziu, la īnceputul secolului al XX-lea, Rene de la Porte considera: "contabilitatea este o stiinta, si numai tehnica sa este o arta".
Unii autori au gasit un punct de convergenta īntre arta, privita īn sens larg, si contabilitate. Ambele sunt creatii ale spiritului uman si constituie reprezentari abstracte ale fenomenelor concrete. Īnsa, contabilitatea nu are nici un mesaj estetic, existenta ei fiind determinata de utilitatea sa. Utilitatea contabilitatii poate fi legata de trei ratiuni care fundamenteaza existenta contabilitatii:
a) pentru ca exista schimburi comerciale īntre fiintele umane sau agentii economici;
b) pentru ca resursele umane,financiare, naturale si tehnice exista īn cantitati limitate;
c) pentru ca exista terte persoane interesate de informatia financiara produsa de agentii economici.
Putem admite ideea dupa care contabilitatea poate fi considerata "arta" reprezentarii abstracte a unei realitati concrete, respectiv realitatea economica. Situata īn perimetrul licitului, reprezentarea realitatii economice, furnizata de contabilitate, este si rezultatul maiestriei profesionistului, adica depinde de "arta" acestuia de a realiza reprezentarea realitatii economice prin intermediul contabilitatii.
Unii autori considera contabilitatea o tehnica de gestiune. Īn general, prin termenul de "tehnica" se īntelege un ansamblu de procedee aparsinānd unei arte sau unei meserii, utilizate pentru a obtine un rezultat determinat. Daca limitam contabilitatea numai la īnregistrarile contabile se pare ca domeniul contabilitatii raspunde acestei definitii. Īnsa, trebuie sa avem īn vedere si faptul ca prin tehnica se īntelege si "ceea ce priveste aplicarea cunostintelor teoretice". Īn acest din urma sens tehnica este o parte inerenta a stiintelor.
Īn consecinta, contabilitatea, ca tehnica de gestiune, poate fi considerata partea aplicativa a teoriei contabile. Īn aceasta acceptiune, contabilitatea este "o tehnica ce permite, (...), īnfatisarea activitatii si a rezultatelor unei īntreprinderi si, mai general, a unei organizatii sau, mai exact:
Contabilitatea este o "tehnica cantitativa de colectare, de prelucrare si de analiza a informatiei, aplicata evenimentelor economice si juridice ale īntreprinderilor.
Calificativul de "tehnica cantitativa" acordat contabilitatii semnifica faptul ca aceasta realizeaza masurarea, adica exprimarea cifrica, īn etalon natural (fizic), dar mai ales valoric, a realitatii economice.
Unii autori considera ca tehnica contabila consta, īn principal, īn aplicarea principiului partidei duble, definind contabilitatea ca "o tehnica de observare si de control a activitatii economice a īntreprinderii care se bazeaza pe īnregistrarea continua si corelata, datorita principiului partidei duble, a ansamblului de fluxuri financiare interne si externe ale īntreprinderii". Criza din anii 1929 - 1933 nu a fost doar o criza economica si financiara, ci "si o criza de informatii financiare. Investitoriise gaseau īn neplacuta postura de a fi foarte putin informati. "Arta", respectiv forta de judecata a profesionistilor contabili, ca urmare a tehnicismului contabil, era insuficienta pentru a raspunde noilor conditii de mediu economico-social. Īn felul acesta, tehnica contabila devine partea aplicativa a teoriei contabile.
Literatura de specialitate prezinta si alte acceptiuni pentru contabilitate. Astfel, unii autori considera contabilitatea un limbaj specializat, altii ca un sistem de informatii. Cresterea roulului social al contabilitatii a facut pe unii autori sa o denumeasca chiar un "joc social".
Sintaxa contabila reprezinta ansamblul de regului si poceduri ce trebuie urmate pentru īnregistrarea tranzactiilor si elaborarea documentelor contabile de sinteza, plecānd de la simbolurile care formeaza vocabularul contabil. Sintaxa contabila asigura organizarea structurii contabilitatii.
Semantica limbajului contabil trateaza semnificatia semnalelor transmise de contabilitate si se refera la corespondenta īntre obiectul descris - organizatia si modelul care īl reprezinta - contabilitatea.
Aspectul practic al limbajului contabil se refera la comunicarea, prin intermediul informatiilor contabile, īntre diferitii utilizatori ai contabilitatii.
Procesele de normalizare a practicilor contabile, la nivel national, dar si regional sau mondial, au adus un nou calificativ limbajului contabil: acesta a devenit si un limbaj normalizat, adica standardizat. Astfel, existenta unui limbaj contabil specializat si standardizat asigura unele avantaje: permite o mai mare transparenta asupra activitatii organizatiilor, faciliteaza dialogul īntre actorii care opereaza pe piata de informatii contabile, faciliteaza procesul decizional si de control.
Din perspectiva unei abordari sistematice, contabilitatea poate fi definita ca un sistem de informare, adica un ansamblu de elemente care perimte culegerea, prelucrarea, stocarea si comunicarea informatiilor, īn vederea luarii deciziilor. Aceasta definitie este valabila atāt la nivel microeconomic (deoarece contabilitatea se constituie ca un (sub)sistem de informare al īntreprinderii) cāt si la nivel macroeconomic (contabilitatea nationala este un (sub)sistem de informatii la nivel sectorial si pe ansamblul economiei nationale). Īn ambele cazuri contabilitatea apare ca singurul (sub)sistem de informare capabil sa omogenizeze o multitudine de tranzactii eterogene, prin uitilizarea etalonului monetar si sa furnizeze o reprezentare coerenta a fenomenelor observate prin intermediul corelatiilor contabile.
Pentru
|
