Teorii privind bilantul
Preocuparile stiintifice in studiul bilantului au fost polarizate in principal asupra evaluarii posturilor de bilant si pentru dezvoltarea functiei sale informationale.
Rezultatele cercetarilor s-au concretizat in ceea ce stiinta contabilitati a consacrat ca fiind teoriile asupra bilantului, intre care mai importante sunt: teoria dinamica, teoria organica, teoria statica, teoria eudinamica, teoria nominala si teoria previzionala.
Teoria dinamica este prima din sirul de teorii asupra bilantului si apartine profesorului german Emil Schmalonb 535e47f ach care a fundamentat-o in 1919. In antiteza cu teoria bilantului static emisa de N. Nicklich, care atribuie bilantului un rol de constatare si comparare, teoria bilantului dinamic concepe bilantul ca un procedeu si instrument important pentru stabilirea rezultatelor financiare finale. Astfel in compararea veniturilor cu cheltuielile teoria pune accentul pe modul cum au fost concepute rezultatele(profitul)si priveste mijloacele materiale si banesti ca venituri viitoare. Ulterior teoria a fost imbunatatita si sta la baza mai multor teorii moderne contemporane.
Teoria organica a fost elaborata tot de un teoretician german si anume Fr. Schundt care in lucrarea sa 'Die organishe Fageswertbilanz' aparuta in 1933 pune bazele conceptuale ale unei teorii noi ce pune in prim plan necesitatea mentinerii starii functionale a intreprinderii ca organism economic. Principala caracteristica a teoriei este conceptul intemeiat pe evaluarea in bilant a elementelor patrimoniale la pretul zilei si nu la costul de achizitionare. Potrivit acestor principii viabilitatea unei intreptinderi este asigurata nu numai de activitatea de productie ci si de capacitatea acesteia de a face fata modificarilor conjuncturale determinate de influientele influientele pietei interne si externe. Teoria are in vedere deci relatia organica a intreprinderii cu piata, de unde ii vine si numele.
In conceptia acestei teorii, profitul este definit ca o diferenta intre pretul de vanzare si pretul de repartzare in ziua vanzarii, concept foarte important in deosebi cand intervin fluctuatii mari ale cererii si ofertei si in cursurile monetare.
Teoria pagatorica a bilantului e conceputa de Erich Kasiol. Deasemenea provine de la cuvantul 'pagare' care in lima italiana inseamna plata. Autorul propune in mod original de a determina in bilant rezultatele exercitiului (profitul sau pierderea) si anume prin compensarea incasarilor cu platile din care rezulta disponibilitatile banesti. Pentru stabilirea rezultatelor, teoria exclude din incasari si plati operatiunile privind creditele care se apreciazaca au caracter compensatoriu, neutru, dar ia in considerare veniturile si cheltuielile anticipate.
Desi interesanta ca viziune, aceasta teorie a avut o aderenta mica, data fiind premiza particulara pe care se intemeiaza.
Teoria scopurilor multiple ale bilantului prin care proesorul E. Heinen din Germania pune in 1969 bazele conceptului si modelului de bilant care sa serveasca mai multor scopuri in conducere si relatiile cu fiscalitatea si tertii: informatii, analiza, control, decizie, etc.In acest sens E. Heinen completeza tabloul bilant cu o ampla anexa numita bilant al miscarilor. Aceasta extensie a informatiilor date de bilant de la vectori de stare la cei de miscare a fost imbratisata de teoria si practica bilantului, anexa la bilant fiind continuu imunatatita.
Teoria bilantului aur are ca autor tot pe profesorul Emil Schmalembach, care a conceput-o ca raspuns la evaluarea elementelor patrimniale in bilant, odata cu intensificarea pe plan national si international a fluctuatiilor valutare si a fenomenelor inflationiste. In acest scop teoria teoria propune folosirea unei unitati de evaluae care sa elimine influientele fluctuatiilor monetar-valutare, prin trasformarea banilor nationali in aur. Prin masurarea in aur a elementelor patrimoniului se asigura evaluarea acestora mai9 exacta si posibilitatea de caracterizare mai obiectiva a capacitatii intreprinderii de a face fata diferitelor situatii conjuncturale de pe piata interna si externa.
Teoria bilantului static are ca reprezentant de seama pe Walter si pe Maufred Bernier, Fr. Leiner, H. Nicklisch si altii. Conform acestei teorii bilantul cuprinde in pasiv resursele financiare(capitalul propriu si strain) iar in activ plasamentul acestor resurse, averea intreprinderii. Elementele patrimoniale prezentate in bilant trebuie evaluate la pretul de procurare (pretul zilei) din data intocmirii bilantului. In acest fel se pot compara informatiile cuprinse in doua bilanturi succesive. Aceasta teorie prezinta doua neajunsuri si anume :
Limiteaza rolul informativ al bilantului la un singur moment, acela al intocmirii lui, asemanandu-l cu un inventar, deci el reprzinta situa situatia patrimoniului intreprinderii la inceputul periadei pentru care se intocmeste si la sfarsitul ei
Bilantul devine mijloc de constatare faptica, la un moment dat, numai a elementelor patrimoniale, fara rezultete financiare .
Teoria bilantului eudinamic a fost elaborata de H. Sommerfeld si o continuare a teoriei bilantului dinamic si ocupa o pozitie intermediara intre teoria bilantului organic. Aceasta teorie 'pune accentul pe necesitatea pastrarii si dezvoltarii substantei patrimoniului intreprinderii, prin aplicarea principiului prudentei maxime in evaluarea elementelor de activ'.
Partile de avere trebuiesc sa fie reflectate in bilant la o valoare sigura, realizata in orice moment, dupa ce s-au exclus toate riscurile posibile de orice natura cum ar fi cresterea sau scaderea preturilor, creante incerte, etc.
Potrivit acestei teorii, circuitul economic al valorilor materiale nu se considera incheiat decat dupa transformarea acestora in numerar. Si ca urmare pana la incheierea circuitului nu se poate vorbi de rezultate financiare efective. La stabilirea acestor rezultate financiare, trebuie luate in considerare numai profiturile efective, iar la stabilirea pierderilor trebuie avute in vedere atat cele efective cat si cele probabile.
Teoria bilantului nominal a fost elaborata de W. Rieger care are in vedere exprimarea baneasca a tuturor cheltuielilor si veniturilor care sunt elemente componente ale activitatii de exploatare.
Procesul de reproductie cuprinde o serie de etape succesive care incepe cu bani si se termina tot cu bani. La data intocmirii bilantului, unele circuite sunt terminate, altele nu. Ca urmare a acestui fapt intocmirea unui bilant definitiv se poate face numai la finele existentei intreprinderii, in momentul lichidarii. Deci numai cu ocazia intocmiri bilantului de lichidare se poate vorbi de o 'deconatre totala', toate celelalte raportari anuale de la infiintarea intreprinderii si pana la lichidare sunt 'decontari intermediare'.
Teoria previzionala a fost elaborata de K. Kofer care considera bilantul ca o corelatie de perspectiva care are ca scop furnizarea de informatii necesare luarii deciziilor pentru activitatea viitoare a intreprinderii. Conform acestei teorii averea intreprinderii reprezinta totalul perspectivei de intrari viitoare de valori si de servicii, iar capitalul reprezinta totalul iesirilor viitoare de bunuri si servicii.
|
