METODE DE ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA IN RELATIA DE CREDIT

Orice finantator al unei IMM si nu numai a acestora, pentru a decide asupra acordarii resurselor ce i se solicita sau pe care el, din proprie initiativa, doreste sa le acorde unor beneficiari din motive foarte diferite, este interesat sa cunoasca starea potentialului sau potentialilor beneficiari pentru a-i selectiona pe cei mai potriviti, cei care au potentialul cel mai mare de a duce la indeplinire obiectivele urmarite prin finantarea respectiva. In acest sens, teoria si practica economica au sintetizat, in timp, pe baze experimentale, un instrument complex de cunoastere si evaluare in stare sa ofere argumentele necesare unei decizii de acceptare sau de refuz a finantarii solicitate. Acest instrument este analiza economico-financiara la care apeleaza toti finantatorii, pe care tot ei au perfectionat-o treptat, in colaborare si cu sprijinul celor ce apeleaza la ei, pentru a se face mai bine cunoscuti si a demonstra ca ei merita sa fie sprijiniti in tentativele lor.

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA IN CADRUL PROGRAMELOR DE CREDITARE A IMM DIN ROMANIA

In general, toate bancile din Romania acorda credite intreprinderilor, daca indeplinesc o serie de conditii generale de eligibilitate si conditii specifice, pentru fiecare tip de credit solicitat, in conformitate cu politica de creditare a fiecarei banci.

In consecinta, pe piata bancara din Romania, cea mai mare parte a bancilor acorda credite intreprinderilor mici si mijlocii, oferind o mare varietate de produse de creditare. O analiza comparativa a surselor de creditare arata ca, pentru produse similare oferite de diferite banci, din surse proprii, exista foarte multe elemente comune, diferenta fiind data de politica de creditare specifica fiecarei banci, capacitatea fiecarei banci de a desfasura acest tip de activitate, modul de abordare a riscului de credit, politica de costuri practicata precum si cultura organizationala privind activitatea de creditare.

Cu alte cuvinte, pentru asigurarea resurselor financiare necesare la costuri optime, intreprinderile mici si mijlocii trebuie sa cunoasca, in primul rand, care sunt institutiile de credit care acorda credite acestui segment de clienti (existand si banci “elitiste” care nu numai ca nu acorda credite, dar nici nu deschid conturi curente pentru intreprinderi care nu au un anumit nivel al cifrei de afaceri), care sunt conditiile de eligibilitate si de standing financiar in vederea accesului la creditare si care sunt conditiile de costuri si garantare practicate de banci.

Daca in privinta costurilor si a garantiilor practicate, diferentele intre sursele de creditare tind sa se diminueze, cea mai importanta componenta a procesului de creditare, care diferentiaza accesul intreprinderilor mici si mijlocii la sursele de creditare, o reprezinta analiza economico – financiara realizata de banci in vederea luarii deciziei de creditare. Desi scopul este de a determina capacitatea de rambursare si de a selecta clientii, exista diferente majore intre banci in abordarea analizei economico – financiare dar si intre modelele la care au ajuns, profunzimea, interpretarea si in general calitatea sa. Practic, fiecare finantator are propriul model de analiza economico-financiara care, chiar daca are cam acelasi continut la toti, difera de la un finantator la altul in functie de experienta, traditie, scop, rafinament, etc.

In general, pentru evaluarea cererilor de credit, analiza economico – financiara are in vedere urmatoarele:

- indeplinirea conditiilor generale de eligibilitate, care au in vedere domeniul de activitate si tipul de client, efectuandu-se in acest sens o preselectie a solicitantilor de credit in urma unei analize sumare, pe baza discutiilor cu clientii;

- analiza tranzactiei solicitate (suma creditului, destinatie, perioada de creditare, costuri, garantii, rambursare, etc.);

- analiza solicitantului de credit, respectiv analiza economico – financiara si a managementului societatii, analiza sectorului de activitate si a pietei de desfacere, iar in cazul creditelor pentru investitii, analiza studiului de fezabilitate.

Pentru a percepe mai bine importanta analizei economico – financiare ocazionate de cererile de credite bancare ale IMM, vom prezenta fundamentele unui model clasic, oarecum standardizat (in sensul ca se aplica tuturor intreprinderilor, atat intreprinderilor mici si mijlocii cat si intreprinderilor mari sau foarte mari, fara a tine cont de diferentele dintre aceste categorii), precum si modalitati specifice de analiza economico – financiara adaptate intreprinderilor mici si mijlocii, practicate de unele banci, pentru credite acordate din surse proprii sau in cadrul unor programe de finantare externa.

Analiza economico-financiara are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situatiei intreprinderii, pe baza documentelor de sinteza contabila (bilantul contabil si raportul de gestiune, contul de profit si pierdere, raportari contabile periodice), ultimei balante de verificare, bugetului de venituri si cheltuieli si fluxului de numerar, pe perioadele anterioare, precum si pe perioada de creditare solicitata. Aceasta presupune:

analiza bilantului contabil, la trei perioade anterioare (respectiv ultimii doi ani incheiati si data ultimei balante de verificare), urmarindu-se:

- principalele elemente de activ si de pasiv, ca structura, si evolutia lor in perioada anterioara;

- onorarea obligatiilor de plata si a datoriilor fata de terti si in special fata de personal, fata de buget si institutiile financiare;

- corelatiile de bilant si necesitatile de finantare.

analiza veniturilor, cheltuielilor, si a contului de profit si pierdere, urmarindu-se:

- veniturile si cheltuielile aferente activitatii de baza precum si rezultatul din exploatare obtinut;

- costurile si veniturile, in vederea dimensionarii corecte a necesitatilor de               finantare ;

- veniturile si cheltuielile financiare si exceptionale precum si impactul acestora asupra rezultatului de ansamblu al intreprinderii;

- evolutia rezultatelor obtinute si a repartizarii profitului realizat, iar in cazul inregistrarii de pierderi, care sunt cauzele care le-au determinat, modul de remediere a situatiilor respective si de recuperare a pierderilor;

analiza fluxurilor de numerar, pe perioadele precedente, precum si cele previzionate pentru perioada de creditare, prin care se urmaresc incasarile, platile si disponibilitatile intreprinderii pentru fiecare perioada de timp analizata (luna calendaristica, trimestru, an), respectiv:

- intrarile de numerar in intreprindere, evidentiate distinct, pe tipuri de    surse;

- iesirile de numerar din intreprindere, in vederea onorarii obligatiilor de plata fata de terti;

- surplusul/deficitul de numerar la sfarsitul fiecarei perioade, inainte de onorarea obligatiilor de plata fata de banca si dupa plata acestor obligatii;

Analiza financiara are ca punct de plecare bilantul contabil, care este documentul oficial de gestiune al intreprinderii si ofera o imagine contabila de ansamblu asupra situatiei patrimoniale, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute, pe baza unor acte administrative emise la un moment dat. Daca bilantul reprezinta situatia patrimoniului existent al intreprinderii la un moment dat, contul de profit si pierderi arata modul in care s-a ajuns la situatia respectiva (veniturile si cheltuielile efectuate), pornind de la situatia existenta la inceputul perioadei, iar situatia fluxurilor de numerar arata momentul in care s-au realizat efectiv miscarile de fonduri aferente respectivelor venituri si cheltuieli ale societatii pe perioada analizata.

Indicatorii de analiza a bonitatii intreprinderilor utilizati de banci, difera de la o banca la alta atat din punct de vedere al numarului, tipului, modului de calcul si de interpretare a rezultatelor, in functie de politica fiecarei banci de a fi mai permisiva sau restrictiva la acordarea creditelor.

Principalii indicatori de analiza a bonitatii intreprinderilor utilizati de banci sunt:

• Cifra de afaceri reprezinta veniturile realizate de intreprindere din vanzarea produselor si prestarea serviciilor catre terti, chiar daca nu au fost incasate efectiv. Se urmareste daca aceasta este constanta sau ascendenta, orice evolutie descendenta fiind un semnal negativ serios pentru banca. In aprecierea acestui indicator se are in vedere evolutia productiei fizice la principalele produse, influenta cresterii preturilor, consolidarea acestora in echivalent valuta, urmarindu-se evolutia in termeni reali.

• Capitalurile proprii arata gradul de capitalizare al societatii, respectiv contributia proprietarilor la dezvoltarea afacerii, valoarea rezultatelor obtinute precum si politica de repartizare a profiturilor realizate in perioadele anterioare. Un nivel redus al capitalurilor fata de volumul de activitate arata neincrederea proprietarilor in viitorul firmei si/sau rezultate nesemnificative obtinute in perioadele anterioare si/sau limitari ale posibilitatilor de sustinere financiara a afacerii de catre proprietari;

• Gradul de indatorare reprezinta ponderea datoriilor intreprinderii fata de terti in total pasive si arata dependenta intreprinderii fata de diversi creditori, fiind de apreciat intreprinderile care inregistreaza un raport echilibrat intre fondurile proprii si fondurile atrase (datorii).

• Rezultatul exercitiului (profit sau pierdere), in cifre absolute, reprezinta indicatorul sintetic ce caracterizeaza eficienta activitatii desfasurate, influentand direct nivelul fondurilor proprii, in sensul majorarii lor cu profitul sau diminuarii lor cu pierderea. De regula, bancile nu acorda credite intreprinderilor care nu reusesc sa-si acopere cheltuielile cu venituri si deci inregistreaza pierderi, iar in cazul in care profiturile sunt mici, creditarea se face cu mare prudenta. In anumite cazuri se pot credita si intreprinderile care inregistreaza pierderi, daca aceste pierderi sunt justificate de sezonalitatea activitatii sau se datoreaza unor cauze temporare si exista certitudinea recuperarii lor pe perioada de creditare.

• Fondul de rulment reprezinta diferenta intre pasivele pe termen lung ale societatii si activele imobilizate. In cazul unei bune gestionari financiare, activele imobilizate trebuie sa fie acoperite integral din pasivele pe termen lung, deci fondul de rulment trebuie sa fie pozitiv, iar in cazul in care acest indicator inregistreaza valori negative, se va urmari preocuparea managementului pentru echilibrarea lor prin majorarea fondurilor proprii, constituirea rezervelor si a altor fonduri din profitul realizat, vanzarea unor active fixe, etc., evitandu-se finantarea cu surse pe termen scurt a activelor imobilizate.

• Necesarul de fond de rulment reprezinta diferenta intre activele realizabile pe termen scurt si datoriile pe termen scurt (sub 1 an) si arata, in marime absoluta, modul de acoperire cu active valorificabile pe termen scurt a datoriilor pe termen scurt, acest indicator fiind apreciat daca inregistreaza valori pozitive.

• Lichiditatea reprezinta capacitatea unei societati de a face fata datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea activelor sale circulante in disponibilitati. In functie de lichiditatea activelor luate in considerare, exista doi indicatori de lichiditate utilizati, respectiv lichiditate curenta = active circulante / datorii curente, lichiditate imediata = (active circulante – stocuri) / datorii curente.

Cand valorile acestora sunt supraunitare, intreprinderea este apreciata pozitiv, dar cand valorile sunt foarte mari este posibil ca intreprinderea sa acumuleze active circulante nevalorificabile (creante nerecuperabile sau stocuri nevandabile).

• Viteza de rotatie a activelor circulante arata numarul de cicluri efectuate de activele circulante in decursul unei perioade si se determina ca raport intre cifra de afaceri si activele circulante medii (la inceputul si sfarsitul perioadei analizate).

• Viteza de rotatie a stocurilor se calculeaza in doua moduri si arata de cate ori se inlocuieste stocul sau cate zile stationeaza in medie stocurile intr-o intreprindere pe durata unei perioade de timp:

- viteza de rotatie = costul aprovizionarilor / stocul mediu = nr. rotatii

- viteza de rotatie = (stocul mediu x 360 ) / costul aprovizionarilor = nr. zile

Stocul mediu reprezinta media aritmetica a stocurilor existente la inceputul si sfarsitul perioadei analizate.

• Durata medie de incasare a creantelor, exprimata in zile, arata amanarea medie a platii acordata clientilor si se calculeaza astfel:

- durata medie de incasare a creantelor = (soldul mediu al creantelor x 360) / cifra de afaceri

• Durata medie de plata a furnizorilor, exprimata in zile, reprezinta amanarea medie a platii furnizorilor si se calculeaza similar cu durata de incasare a creantelor.

Analiza duratelor medii de incasare a creantelor si de plata a furnizorilor arata durata creditelor comerciale acordate si primite de intreprindere. O buna gestiune a intreprinderii urmareste reducerea perioadei de incasare a clientilor fara a prejudicia piata de desfacere, respectiv cifra de afaceri, iar in cazul termenelor de plata catre furnizori trebuie urmarit comparativ, costul creditului comercial acordat de furnizori si costul unui credit bancar pe termen scurt.

• Indicatorii referitori la rentabilitate

Rentabilitatea economica arata capacitatea unei intreprinderi de a obtine profit din intreaga sa activitate economico-financiara, iar rentabilitatea financiara exprima capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Cele mai uzuale formule de calcul sunt :

- rentabilitatea economica = profit brut / cifra de afaceri

- rentabilitatea economica = profit brut / total activ

- rentabilitatea financiara = profit net / capitaluri proprii

In vederea reducerii perioadei de timp necesare analizei si evaluarii riscului de credit, cea mai mare parte a bancilor utilizeaza un sistem scoring de stabilire a performantei financiare a intreprinderii, respectiv isi stabilesc un numar de indicatori calculati pe baza datelor din bilant si din contul de profit si pierderi, carora le atribuie un anumit punctaj. In functie de punctajul total, obtinut prin insumarea punctelor acordate fiecarui indicator, clientul este clasificat intr-o anumita clasa de bonitate, sau performanta financiara, respectiv i se atribuie un anumit rating de credit. De regula se stabilesc 5 clase de bonitate, notate de la A la E sau de la 1 la 5, in ordinea descrescatoare a performantei financiare. Pot beneficia de credite numai clientii care se incadreaza in primele 3 dintre aceste clase, insa pentru anumite produse de credit este obligatorie incadrarea in prima categorie de bonitate. Daca dupa stabilirea ratingului de credit, solicitantul se incadreaza in primele categorii, se continua analiza fluxurilor de numerar pe perioada istorica si pe perioada de creditare, precum si celelalte aspecte care tin de evaluarea cererii de credit.

In vederea extinderii bazei de clienti eligibili, unele banci au introdus in acest sistem scoring, pe langa indicatorii cantitativi, calculati pe baza datelor din bilant, si indicatori calitativi, care reflecta aprecierea subiectiva a analistului de credit cu privire la anumite aspecte necuantificabile, dar care pot influenta capacitatea de rambursare a creditului (de exemplu calitatea actionarilor si a managementului societatii, evolutia pietei de desfacere, calitatea garantiilor oferite, istoricul relatiilor de creditare, etc.).

Indicatorii utilizati, modul de calcul si punctajul acordat fiecaruia dintre ei in functie de valorile obtinute sunt prezentate sintetic in tabelul urmator :

Tabelul nr.5.1

Credit Scoring

In functie de performanta financiara, obtinuta prin totalizarea punctajelor aferente fiecarui indicator, intreprinderile solicitante de credit se clasifica dupa cum urmeaza :

Aceasta abordare a evaluarii performantei financiare a unei intreprinderi prezinta avantajul unei analize si a unui raspuns primit intr-un termen foarte scurt, dar si foarte multe dezavantaje pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania, cunoscut fiind ca, dintr-o multitudine de motive, cea mai mare parte a situatiilor financiare nu reflecta realitatea. Astfel, prin aplicarea acestui procedeu de evaluare nici rezultatul obtinut nu reflecta cu adevarat performanta financiara si potentialul de rambursare a creditelor solicitate.

Din aceste motive, o serie de banci, fonduri de investitii si institutii de credit au adoptat metode de analiza si evaluare a cererilor de credit specifice intreprinderilor private mici si mijlocii, care permit o serie de ajustari ale situatiilor financiare oficiale (bilanturile depuse la Administratiile Financiare) ale intreprinderilor, ale fluxurilor de numerar (pe baza intrarilor si iesirilor reale de fonduri), iar decizia de creditare se bazeaza mai putin pe situatia financiara oficiala, sau valoarea si structura garantiilor, punandu-se accentul pe determinarea reala a capacitatii de rambursare a creditului solicitat.

Asa cum am precizat mai inainte, in tara noastra exista, sub multiple aspecte, situatii nemaiintalnite in alte tari, analiza economico-financiara a intreprinderilor mici si mijlocii efectuate de anumite banci din Romania, specializate in finantarea IMM, se face diferentiat fata de analiza standard aplicata unei intreprinderi mari. Exista o serie de metodologii specifice dezvoltate de fiecare banca interesata in valorificarea potentialului acestui sector al IMM, care au cautat sa-si adapteze modelul intern de analiza economico-financiara la realitatea mediului economic in care intreprinderile mici si mijlocii isi desfasoara activitatea, unele dintre ele beneficiind de consultanta unor banci straine, institutii financiare sau firme de consultanta specializate in finantarea intreprinderilor mici si mijlocii, cu care au colaborat in dezvoltarea unor programe de finantare specifice acestei categorii de intreprinderi.