BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI - BANCA CENTRALĂ A STATULUI ROMÂN
În termeni generali, o bancă centrală actionează ca institutie din partea statului pentru a stabili si coordona politica monetară si de credit a economiei. Banca centrală are un rol deosebit în mentinerea stabilitătii monedei nationale si a încrederi 10310t1913k i publicului în bănci.
" Dictionarul de relatii financiare defineste banca centrală drept "banca ce are posibilitatea de a controla politica monetară a unei tări." Această institutie financiară este o bancă deoarece îndeplineste cele două functii specifice băncilor, dar, în acelasi timp, ocupă o pozitie unică în cadrul aparatului bancar prin modul în care realizează cele două functii bancare.
Atributiile unei bănci centrale sunt:
controlarea cantitătii de bani din economie;
emisiunea numerarului - a bancnotelor, a monedelor metalice;
creditarea, supravegherea si îndrumarea celorlalte bănci;
executia bugetului de stat, acordarea de împrumuturi statului si păstrarea tezaurului de stat." [1]
" Băncile centrale au, în general, următoarele functii ( desi, uneori, aceste responsabilităti sunt împărtite cu alte organisme guvernamenamentale ):
stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit;
emisiune de monedă;
monitorizarea cursurilor valutare;
administrarea rezervelor valutare;
supravegherea institutiilor financiar-bancare;
actionează ca bancă a băncilor;
împrumutător de ultimă instantă;
actionează ca agent al statului si tine în evidentele sale Trezoreria statului;
asigurarea de fonduri pentru stat;
asigurarea legăturii cu organizatii financiar-bancare internationale;
analist al conditiilor monetare si economice.
În plus, Banca Natională a României are atributii speciale legate si de perioada de tranzitie de la o economie centralizată la economia de piată. Acestea sunt:
asigurarea unei concurente loiale între bănci;
încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos."[2]
Băncile centrale sunt bănci de stat, private sau mixte. Ele sunt direct subordonate Guvernului sau se pot bucura de o relativă independentă de decizie.
Băncile centrale nu exercită functiile unei bănci comerciale si deci nu concurează celelalte bănci ale sistemului.
Prototipul băncilor centrale este Banca Angliei înfiintată în 1694 si transformată în mai multe rânduri ( 1825, 1844 ), din 1964 - bancă de stat. Conducerea acestei bănci este numită de Guvern, Banca Angliei fiind unul din principalele instrumente de care aceasta se foloseste pentru realizarea politicii sale economice.
În Germania si S.U.A., băncile centrale se bucură de o independentă relativă fată de guvernul federal, respectiv Executiv.
Datorită modalitătilor specifice de realizare a functiilor bancare - unele dintre ele, ca emisiunea, fiind practic un monopol - banca centrală este, de regulă, unică în stat. O exceptie o reprezintă structura sistemului bancar nord-american, organizat ca Sistem al Rezervelor Federale. Acesta este format dintr-un Consiliu al Guvernatorilor si 12 Bănci Federale de Rezerve, care îndeplinesc fiecare functiile unei bănci centrale pentru o anumită zonă ( unul sau mai multe state ).
|
