BANCA NATIONALÃ A ROMÂNIEI DUPÃ PRIMUL RÃZBOI MONDIAL, PÂNÃ LA CRIZA ECONOMICÃ MONDIALÃ: 1918 - 1929
'' Dupã constituirea statului national unitar român, refacerea economiei era una din problemele cardinale ale natiunii. Desi marile puteri au recunoscut granitele de nord, de est si de vest ale României, acestea i-au impus obligatii financiare de peste 3 miliarde lei, motivând cã trebuie sã achite o parte din datoriile statului austro-ungar, în calitate de succesoare a acestuia si o serie de alte obligatii economice, în fa 18518p1517s voarea firmelor din cadrul marilor puteri. De asemenea, cheltuielile de rãzboi, pierderile materiale si umane, marile distrugeri de rãzboi, jaful ocupantilor si dezorganizarea întregii vieti au generat o gravã crizã economicã cu profunde îimplicatii sociale si politice. Preturile au crescut de 4 -6 ori, fatã de nivelul antebelic, iar inflatia a agravat situatia.
Refacerea economiei, în noile conditii, genera sarcini incompatibile mai mari ca în oricare altã perioadã din trecut. Pentru a se defini cãile de dezvoltare si profilul economiei nationale, s-au desfãsurat aprinse confruntãri de opinii în Parlament si presã. Ideea de fond privea utilizarea creditului autohton sau a celui strãin. Disputa a fost dârza; în aceastã problemã s-au confruntat opinii extreme chiar si în sânul Partidului Liberal, care a dominat economia în acea perioadã. I. Brãtianu, de exemplu, era adept al capitalului national preponderent în economie, în timp ce Tancred Constantinescu sustinea avantaje si garantii de profit pentru capitalul strãin, considerând cã, fãrã acesta, economia româneascã nu se putea dezvolta.''
'' Dupã primul rãzboi mondial, Banca
Nationalã a României a fost prezentã în efortul general de refacere si însãnãtosire
a economiei, prin activitatea de creditare si de mentinere a stabilitãtii
monetare. Astfel, la 12 mai 1919, a acordat statului un credit de 1,5 miliarde
lei, fãrã dobândã, pentru retragerea biletelor de bancã, emise sub ocupatia
germanã de cãtre Banca Generalã Românã, pe care, ocupantii au folosit-o ca
bancã de emisiune. Ca acoperire, statul a cedat Bãncii Nationale drepturile ce
urmau a fi recunoscute asupra depozitelor de la Reichbank, care au garantat
emisiunile Bãncii Generale Române, precum si alte despãgubiri ce urmau a fi
acordate de Conferinta de la
În anii 1920 - 1921, banca Nationalã a acordat statului douã împrumuturi pentru unificarea monetarã si lichidarea haosului monetar:
- 5,0 miliarde lei, prin conventia din 11 iunie 1920;
- 2,5 miliarde lei, prin conventia din 5 ianuarie 1921.
Haosul monetar a fost provocat de circulatia a cinci monede ( cele ale Bãncii Nationale, ale Bãncii Generale, coroanele austro-ungare si rublele rusesti Romanov si Lwow ). Valoarea monedelor preschimbate a însumat 1,7 miliarde lei, necesitând o emisiune corespunzãtoare de bilete ale Bãncii Nationale, care, cu aceastã ocazie, a fost autorizatã sã emitã bilete de 1,2 si 5 lei, în sumã de 175 milioane lei, peste limita prevãzutã de legea din 19 decembrie 1916.
Cu toate cã preschimbarea monedelor strãine s-a fãcut cu întârziere, ceea ce a dat nastere la introducerea în tarã, prin fraudã, a mari cantitãti de ruble si coroane, al cãror curs avantajos a dus la speculatii, totusi unificarea monetarã a pus în ordine circulatia monetarã si a favorizat dezvoltarea activitãtii economice.
La 24 iunie 1920, în vederea însãmântãrilor, statul a contractat cu Banca Nationalã un împrumut de 200 milioane lei, pentru a-l pune la dispozitia Casei Centrale a Bãncilor Populare.
La 30 iunie 1921, Banca a acordat statului un împrumut de 200 milioane lei, primind gaj aurul de la Banca Austro- Ungarã, iar la 30 iulie 1921, încã douã împrumuturi, fiecare de 200 milioane lei. De asemenea, nevoile de credit ale provinciilor alipite au determinat o sporire considerabilã a creditelor; la sfârsitul anului 1921, acestea ajunseserã la 2,06 miliarde lei.
Concomitent, banca a dat sprijin larg activitãtii economice în special la lichidarea datoriilor ale comerciantilor, datorii care crescuserã considerabil, ca urmare a deprecierii leului. Expresia acestui sprijin a fost cresterea portofoliului comercial de la 1,8 miliarde lei, la sfârsitul anului 1921, la 9,4 miliarde lei, la finele anului 1928. Banca a acordat importante credite industriei; la un moment dat, aceasta detinea 50% din portofoliu, din care o bunã parte pentru operatiuni care necesitau credite pe termen lung. Pentru a degaja portofoliul sãu de imobilizãri în astfel de credite, banca a sprijinit înfiintarea în 1923, a Societãtii Nationale de Credit Industrial, la al cãrui capital, Banca Nationalã a participat cu 30%.
Agricultura a primit sprijinul Bãncii Nationale, mai ales prin intermediul creditului cooperatist, cãruia i-a acordat aproape 2 miliarde lei, la sfârsitul anului 1928, cu un scont redus.
În urma inflatiei produse de masivele împrumuturi acordate si a deficitului balantei comerciale, cursul leului a scãzut, deprecierea fiind de 92,6 %, la sfârsitul anului 1921.
Cu toate cã din 1922 s-au luat mãsuri de încetarea a inflatiei, nemaiemitându-se bilete de bancâ pentru necesitãti economice, leul a continuat sã se deprecieze datoritã dezechilibrului balantei comerciale. Pentru a opri deprecierea leului, prin legea din 23 februarie 1923, s-a restrãns dreptul de a face comert cu devize, autorizându-se numai un anumit numãr de persoane si institutii de a practica acest comert, unele operatiuni fiind supuse autorizãrii prealabile a Oficiului de Control al devizelor de pe lângã Banca Nationalã. În anii urmãtori legii, lueul a avut variatiuni în jurul unui nivel aproape stabil. Începând din 1926, s-a produs chiar o urcare a valorii leului, cursul lui variind în jurul cifrei de 160 lei pentru un dolar, fatã de 210 lei în martie 1923.
În 1925, pentru oprirea emisiunilor pentru bilete de bancã în interesul statului si trecerea la lichidarea datoriei acestuia, s-a elaborat Conventia cu privire la '' lichidarea emisiunii de stat si circulatiei financiare'', stabilindu-se:
- crearea unui fond de lichidare alimentat din anumite venituri, pentru stingerea datoriei statului, într-un termen de 15 sau 25 ani;
- retragerea din circulatie a biletelor de bancã, emise pentru stat, în raport cu sumele vãrsate la fondul de lichidare si tinând seama de nevoile economiei;
- limitarea emisiunilor Bãncii Nationale la nivelul atins la sfârsitul anului 1924, pânã la reluarea convertibilitãtii biletelor sale;
- întãrirea acoperirii circulatiei monetare.
Fondul de lichidare a datoriei statului a fost alimentat cu regularitate, însumând 3,1 miliarde la sfârsitul anului 1928.
Biletele în circulatie s-au mentinut sub limita stabilitã prin conventia din 1925, dar apropiatã de ea, necesitãtile pietei impunând o circulatie mai mare. Limita a fost suprimatã, prin legea din 28 iulie 1928, care autoriza Banca Ntionalã sã cumpere devize, în mod nelimitat, în vederea realizãrii stabilizãrii, de fapt, premergãtoare stabilizãrii legale.
Prin altã conventie, din mai 1925, se prevedea prelungirea privilegiului de emisiune a biletelor de bancã pe încã 30 de ani ( adicã pânã la 31 decembrie 1955 ) si în continuare din 5 în 5 ani, dacã, între timp, o lege nu ar dispune astfel. Prin aceastã conventie, s-au adus si unele modificãri legii de organizare a Bãncii Nationale:
- sporirea capitalului de la 12 la 100 milioane lei;
- restabilirea participãrii statului la capitalul Bãncii, acordându-i-se actiuni în valoare de 33,5 milioane lei;
- aprobarea ca, pânã la reluarea convertibilitãtii, 50% din acoperire sã fie constituitã din devize aur;
- lãrgirea sferei operatiunilor Bãncii Nationale cu operatiuni pe warante;
- sporirea numãrului directorilor si cenzorilor Bãncii Nationale si prelungirea mandatului acestora;
- obligatia Bãncii Nationale de a face operatiunile de trezerorii pentru stat, în mod gratuit.
Preocupatã în aceastã etapã de stabilizarea valorii leului, Banca Nationalã a actionat încontinuare, ceea ce a avut ca efect cresterea acoperirii în aur, de la 495 milioane lei, în 1921, la 571 milioane lei în 1928; devizele aur au crescut de 4,6 miliarde lei, la 6,6 miliarde lei, în aceeasi perioadã.''
În aceastã perioadã, în timp ce Banca Nationalã a dus o politicã ponderalã, de acoperire a circulatiei monetare, sistemul bancar, desi avertizat de Banca nationalã la prudentã în acordarea creditelor nu a luat în consideratie semnalul dat, ceea ce a condus la criza sistemului bancar din 1931.
|
