BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ DUPĂ CRIZA ECONOMICĂ sI PÂNĂ LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 1933 - 1941
Dupa încheierea crizei, în economia româneasca s-a produs un reviriment: productia industriala si agricola au crescut conti 414s184e nuu, iar procesul de concentrare a capitalului si productiei s-a accentuat; s-au format monopoluri care au jucat un rol dominant în activitatea economica si politica; s-a dezvoltat industria grea; a continuat politica de protejare a industriei autohtone, prin noi tarife vamale, înfiintarea de întreprinderi pentru produse nefabricate în tara, înlesniri din partea statului care au intensificat industralizarea capitalista a tarii.
" În perioada de dupa criza, Banca Nationala a avut un rol deosebit de important în economia româneasca. Prin monopolul si controlul comertului cu devize, Banca Nationala a actionat hotarâtor în schimburile cu strainatatea si în întreaga economie.
Ea si-a adus, de asemenea, contributia la solutionarea problemei conversiunii datoriilor greu afectate de criza, actionând permanent pentru însanatosirea întregului sistem bancar si de credit.
Evaziunea capitalurilor si blocarea disponibilitatilor în devize, în tarile ce limitasera comertul cu devize, sistemul etalonului aur nu mai functiona normal si, ca urmare, la 18 mai 1932 s-a concentrat întregul comert cu devize în mâinile Bancii Nationale, în scopul:
apãrãrii monedei;
respectãrii angajamentelor prin asigurarea transferului tuturor obligatiunilor;
adaptãrii schimburilor cu strãinãtatea la nevoile balantei de plãti;
Banca Nationalã a asigurat transferul obligatiunilor în strãinãtate si a asigurat garantia monedei, cerând statului sã acorde, pe lângã prima de 38% pentru devize forte si prime pentru încurajarea productiei nationale de aur; astfel, productia a crescut de la 3191 kg aur fin - 1932, la 5364 kg - 1938. Acoperirea metalicã a crescut în aceeasi perioadã de la 87.185 kg la 118.634 kg, respectiv 37,41% din totalul angajamentelor la vedere. În noiembrie 1936, Banca a fost autorizatã, prin decret, sã reevalueze stocul metalic si sã-l contabilizeze la pretul de 153.379,33 lei kilogramul de aur. Rezultatul reevaluãrii a servit la stingerea unor datorii ale statului si pentru cheltuieli de armament.
Pentru a asigura functionarea normalã a Bãncii Nationale, urmare a legii conversiunii datoriei agricole si urbane cu 50%, statul, pe baza unei conventii încheiate cu Banca Nationalã, s-a obligat sã-i acorde acesteia o anuitate de 450 milioane lei, pe întreaga duratã de aplicare a legii de conversiune.
În vederea relansãrii economiei dupã crizã, Banca Nationalã a redus taxa scontului succesiv, de la 7% la 5 martie 1932 la 4,5% la 15 decembrie 1935.
Pentru a preveni o situatie similarã celei din timpul crizei, când numeroase bãnci au trebuit sã se închidã datoritã în parte si abaterilor de la regulile de acordare a creditelor, Banca Nationalã a initiat si participat la stabilirea unor mãsuri de reorganizare, întãrire a creditului si de întãrire a sistemului bancar, punând bazele supravegherii comertului bancar prin înfiintarea Consiliului Superior Bancar pe baza legii din 8 mai 1934.
Consiliul Superior Bancar era un organ independent care, împreunã cu Banca Nationalã, veghea permanent la aplicarea legii si exercitarea controlului asupra comertului de bancã. Avea personalitate juridicã de drept public si o compunere care sã permitã o justã reprezentare, atât a intereselor statului si ale Bãncii Nationale, cât si ale tuturor categoriilor de întreprinderi bancare din tarã.
Consiliul era format din 12 membrii având functii improtante ca organ de control si de judecatã.
Ca organ de control, verifica bilanturile si situatiile anuale si semestriale ce i se trimiteau de cãtre toate bãncile din tarã, urmãrind dacã datele din acestea erau conforme cu normele stabilite de legea bancarã.
Ca instantã de judecatã, cerceta toate problemele date în competenta sa si toate abaterile de la Legea bancarã, aplicând sanctiunile prevãzute bãncilor si conducãtorilor care comiteau infractiuni. Toate deciziile luate trebuiau motivate si erau supuse controlului Curtii de Apel si Curtii de Casatie.
În afara Consiliului Superior Bancar, controlul bãncilor se exercita permanent si de Banca Nationalã, care primea de la fiecare bancã o situatie lunarã a activului si pasivului sãu, iar bãncile, care aveau datorii la Banca Nationalã se supuneau si unei verificãri anuale amãnuntite a activitãtii reale, bãncile fiind obligate a pune la dispozitia Bãncii Nationale a României registrele, actele si datele necesare, cu exceptia numelui deponentilor.
De altfel, Banca Nationalã a României,
dispunând de numeroase subunitãti rãspândite în toatã
|
