Bancile comerciale, veriga de baza a sistemului bancar

1.1. Originea si evolutia bancilor comerciale (de depozit)

Originea practicilor bancare se pierde in negura timpurilor, existand marturii foarte vechi ce atesta practica unor activitati ce se pot constitui ca primii pasi pe taramul practicii bancare.

Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic. Templele erau in antichitate nu numai lacase de cult ci si locuri de pastrare a banilor si tezaurelor. Templul Uruc[1] din Mesopotamia, datand din perioada anilor 3400-3200 i.e.n. este cel mai vechi edificiu bancar cunoscut.

Detalii referitoare la depozite, imprumuturi, dobanda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc in codul lui Hammurabi[2] descoperit la Susa, in anul 1901. Hammurabi a fost suveran al regatului babilonian (sec. XVIII-lea i.e.n.).

In Grecia antica, catre sec. VI i.e.n., fiecare oras comercial si fiecare sanctuar incepe sa emita moneda proprie, ceea cea dat nastere la numeroase schimburi. Atena era orasul comercial unde se liberalizau dobanzile. Zarafii tineau „conturile”, cunosteau bine lumea afacerilor, afaceri pe care le tratau cu mare discretie, aveau o mare influenta in societate. Cu scopul e a combate camata, mai multe cetati grecesti au decis, incepand din sec. IV, constituirea bancilor publice, administrate sau controlate de functionari. Pe langa rolul bancar, aceste banci strangeau impozitele si bateau moneda.

In Roma antica, activitatile bancare au aparut mai tarziu decat in Grecia, romanii fiind un popor de agricultori, mai putin de comercianti. Bancile publice (mensae), imprastiate in provincie, aveau un birou central la Roma, colaboratorii lor fiind denumiţ 636j99g ;i „mensarii (collectarii)”. Clientii acestor banci aveau acces la „extrasul de cont” ca mijloc de proba fata de terti, iar bancile compensau sistematic creantele si datoriile, aratand numai soldul.

Primele banci moderne[3] au aparut in Europa, respectiv bancile italiene (Venetia – 1171, Florenta – 1392, Genova – 1407); in Spania, la Barcelona a luat fiinta o importanta banca in 1401; in Tarile de Jos, la Amsterdam – 1609, o banca puternica si influenta pe plan international); Germania (Hamburg – 1619, Nόrenberg – 1621); Anglia – 1694, banca nationalizata in 1946 si pusa sub controlul guvernului, functioneaza si in prezent. In Franta, dupa esecurile din anii 1716, 1776, 1796, a luat fiinta „Banca Frantei” in anul 1800, ulterior „Banca de Scont” din Paris – 1848, „Creditul Lionez” – 1863, „Societatea generala” – 1864.

In SUA, sistemul bancar a demarat ceva mai greu, Sistemul Federal de Rezerve fiind infiintat abia in anul 1913.

Pe teritoriul romanesc sistemul bancar dateaza de mult timp. primele dovezi au fost descoperite intre 1786-1855 si reprezinta 55 de placi de piatra, gasite intr-o zona de mine aurifere ce datau din perioada Daciei Traiane. Cea de-a 13-a placa contine detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare. Contractul data din 28 martie 167 e.n. si fusese semnat la Densara. Banca acorda imprumut in numerar si percepea dobanzi, profitul se obtinea din dobanda perceputa din imprumuturi.

In 1856 a fost creata „Banca Nationala a Moldovei”, cu sediul la Iasi, prima institutie bancara cu sediul in Romania. Dupa unirea Tarii Romanesti cu Moldova, in 1859, au inceput sa functioneze si alte banci.

In 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. In 1865 a aparut la Bucuresti „Banca Romania” banca de emisiune si scont, ulterior devenind banca pur comerciala.

In 1872 la Sibiu s-a infiintat prima banca cu capital integral romanesc – „Banca Albina”; in 1873 la Sibiu – „Creditul Financiar Rural”, la Nasaud – „Banca Aurora”.

Cea mai importanta banca infiintata in aceasta perioada a fost Banca Nationala a Romaniei, dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei.

Intre1880-1890 existau banci finantate prin capital strain ca „Banca Generala Romana”, „Marmorosch Banc & Co”, „Banca de Credit Roman”, „Banca Comerciala Romana”, apoi si banci cu capital autohton: „Banca Agricola” (1894), „Banca de Scont” (1898), „Banca Comertului din Craiova” (1898), „Banca Romaneasca” (1911).

Pana la sfarsitul anului 1989, sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare.

Reforma sistemului bancar a inceput in 1990/1991 printr-o noua legislatie bancara: Legea privind activitatea bancara (nr. 33/1991), Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (nr. 34/1991), Legea societatilor comerciale (nr. 31/1990).

Prin noile reglementari, BNR incearca sa creeze un sistem bancar modern si sa-si indeplineasca atributiile de banca centrala. Operatiunile comerciale indeplinite pana in 1989 de BNR au fost transferate unei noi banci comerciale – Banca Comerciala Romana.

In Romania, bancile comerciale functioneaza conform legii privind societatile comerciale, legii privind activitatea bancara si pe baza licentei acordate de BNR.

1.2. Rolul bancilor comerciale in sistemul bancar

Prin sistem bancar[4] se defineste ansamblul diverselor categorii de banci care functioneaza intr-o tara, intr-un cadru organizat, ca raspuns la cerintele dezvoltarii unei economii dezvoltate.

Banca[5] este definita ca o entitate economica de stat  sau particulara ale carei functiuni principale sunt:

atragerea mijloacelor banesti temporar disponibile ale clientilor in conturile deschise acestora;

acordarea de credite pe diferite termene;

efectuarea de viramente in conturile clientilor si de transferuri in conturile deschise la alte banci;

emiterea de instrumente de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente;

vanzarea-cumpararea de valuta si alte operatiuni valutare.

Activitatea bancara din tara noastra se desfasoara prin Banca Nationala a Romaniei (ca banca centrala) si societatile bancare. Bancile sunt reprezentate de persoane juridice romane constituite ca societati comerciale si de sucursalele din Romania ale bancilor persoane juridice straine.

Deoarece un sistem bancar eficient necesita competitie si descentralizare, BNR a format un sistem de banci comerciale de tip universal, care sa efectueze toate tipurile de operatiuni bancare pe teritoriul Romaniei, respectand impunerile bancii centrale.

In Romania, la inceputul anului 2000 existau 42 de societati bancare[6], persoane juridice romane si sucursale ale unor banci straine, centralele acestora avand in marea lor majoritate sediul central in Bucuresti. Exceptie fac urmatoarele societati bancare:

Banca Dacia Felix – sediul central in Cluj-Napoca;

Banca Transilvania – sediul central in Cluj-Napoca;

Romexterra – sediul central in Targu Mures;

West Bank – sediul central in Arad;

B.C. Carpatica – sediul central in Sibiu.

Dintre sucursalele bancilor straine ce isi desfasoara activitatea in tara noastra se evidentiaza: ABN Amro Bank, Robank, Citi bank, ING Bank, Daewoo Bank, Reiffeisen Bank, Demirsbank, Romanian International Banc, Creditanstalt S.A., Banca Comerciala a Greciei, United Garanti, Bank International.

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar sanatos, care sa mobilizeze disponibilitatile banesti ale economiei nationale si sa le utilizeze in activitati economice eficiente, ce duc la cresterea nivelului de trai la nivel national.

In categoria bancilor comerciale privilegiate se includ:

a)      Banca Agricola;

b)      Banca Romana de Dezvoltare;

c)      Banca Comerciala Romana, care a preluat de la Banca Nationala a Romaniei o serie de activitati efectuate exclusiv de aceasta;

d)     BankCoop;

e)      BankPost;

f)       Casa de Economii si Consemnatiuni, care din anul 1997 a obtinut statului de banca comerciala;

Evolutia[7] numarului de societati bancare este prezentata astfel:

Sursa: Raport anual BNR

Bancile comerciale sunt foarte diversificate, putand fi diferentiate dupa:

tipul operatiunilor;

sfera teritoriala de cuprindere.

Astfel, exista:

banci universale (de depozit);

banci specializate.

Bancile universale sunt acele banci comerciale care efectueaza toate operatiunile bancare si care nu isi limiteaza activitatea la anumite sectoare (in Romania, societatile bancare sunt, prin lege, banci universale).

Bancile specializate sunt acele banci comerciale sau institutiile de tip bancar care, de regula, alaturi de operatiuni bancare de baza, dezvolta preponderent operatiuni bancare de un anumit tip sau intr-un anumit domeniu.

Ca exemple[8] de tipuri de banci comerciale specializate:

banca agricola: acorda credite si alte facilitati financiare si de plata unitatilor agricole, pentru cumpararea de terenuri si utilaje agricole, ingrasaminte etc.

banca de investitii: acorda credite pe termen mediu si lung intreprinderilor industriale (uneori si din alte ramuri economice), de regula pentru investitii, procurandu-si fondurile pe baza unor forme de economisire pe durate mai indelungate decat cele obisnuite;

banca ipotecara: acorda imprumuturi pe termen lung garantate cu o ipoteca asupra imobilelor detinute de debitori;

banca de export-import: crediteaza, pe diferite termene, producatorii/exportatorii autohtoni, pentru a-i sprijini in activitatea de promovare a produselor tarii respective pe pietele externe; efectueaza operatiuni de casa in favoarea importatorilor si a exportatorilor;

banca internationala (privata): banca comerciala cu numeroase sucursale in alta tari si pentru care operatiunile externe joaca un rol important, dar nu chiar preponderent;

bancile de depozit: realizeaza cea mai mare parte a activitatii lor pe plan intern, prin atragerea de depozite si acordarea de credite financiare si persoanelor private;

bancile de accept (casele de accept): sunt institutii bancare care sustin prin semnatura lor titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor straini, iar biletul de credit astfel acceptat, devine negociabil;

case de emisiune: institutii bancare care asigura plasarea pe piata a unor emisiuni de hartii de valoare (actiuni, obligatiuni).

Rolul bancilor comerciale in economie este strans legat de calitatea lor de  intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaratoare in cresterea economica.

Structura bancara si locul bancilor in economie sunt determinate de creatia monetara, conditie esentiala de functionare a bancilor in economie.

Bancile, ca intermediari monetari, pun in circulatie creante asupra lor insele, ce au rolul de a spori masa mijloacelor de plata si volumul circulatiei monetare.

Bancile comerciale au rolul de a aduce un aport in creatia monetara, transformand activele nemonetare (cambii, obligatiuni) in instrumente de plata. Inscrierea in conturile bancare a creditelor acordate constituie creatia unei monede aditionale specifice, si anume, moneda scriptuala.

Principalele functii ale bancilor comerciale, ca laturi ale intermedierii sunt:

mobilizarea resurselor;

distribuirea creditelor;

banci ca centru de efectuare a platilor intre titularii de cont.

Relatii de credit: directe si prin intermediari[9]

In functiile lor traditionale, bancile au datorii nenegociabile (depozitele) si creante nenegociabile (credite).

Pot avea si datorii negociabile (obligatiuni emise) si detine titluri negociabile (obligatiuni achizitionate pe diferite piete).

Bancile se adreseaza in principal pietei monetare pentru a-si procura sau plasa lichiditati.

Bancile se adreseaza in principal pietei monetare pentru a-si procura sau plasa lichiditati.

Bancile pot interveni pe piata financiara, astfel:

in contul clientelei lor pentru care procura titluri, fara a se implica direct ca investitor sau imprumutator;

in numele lor propriu, prin emiterea sau cumpararea de titluri care vor figura in pasivul/activul bilantier;

prin intermediul organismelor de plasament colectiv a valorilor.

O definitie[10] generala a operatiunilor bancare vizeaza:

primirea de depozite de la populatie si agenti economici;

gestiunea mijloacelor de plata;

acordarea de imprumuturi sub diverse forme si termene;

creatia monetara;

servicii financiar-bancare.

1.3. Trasaturi caracteristice bancilor comerciale

Din punct de vedere organizatoric, bancile isi desfasoara activitatea ca si celelalte societati comerciale pe actiuni, dar, privind din perspectiva functionala, se deosebesc de acestea.

Pe plan organizatoric, conducerea, administrarea si controlul sunt la fel ca la societatile pe actiuni; si bancile au ca for suprem de conducere adunarea generala a actionarilor, au presedinte, consiliu de administratie, comitet de directie, organe proprii de control (comisie de cenzori si controlul intern al bancii).

Structura organizatorica, conducerea si administratia societatilor bancare se stabilesc prin statutele proprii.

Functional, spre deosebire de societatile comerciale, bancile sunt obligate, potrivit O.U. 99/2006 – privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, completata si modificata prin Legea 227/2007, sa-si supuna activitatea reglementarilor emise de BNR.

Astfel, societatile bancare sunt obligate sa obtina din partea BNR autorizatia de functionare, sa pastreze rezerve obligatorii la BNR, sa respecte normele stricte de garantare a solvabilitatii, capitalul social trebuie varsat integral numai sub forma baneasca in momentul subscrierii, actiunile emise de banci vor putea fi numai nominative.

Totodata, BNR are rolul si de a transforma si lichida societatile comerciale bancare romane cat si a sucursalelor si reprezentantelor in Romania ale bancilor din strainatate.

Bancile comerciale, in activitatea pe care o desfasoara, isi deschid filiale, sucursale si agentii in teritoriu.

Conform O.U. 99/2006 – privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, completata si modificata prin Legea 227/2007, filialele din Romania ale unei societati bancare sunt persoane juridice, cu patrimoniu propriu, delimitat in ansamblul patrimoniului societatii bancare.

Sucursala se infiinteaza la initiativa bancii, considerata ca reprezentanta a bancii, nu dispune de personalitate juridica de sine statatoare. Spre deosebire de filiala, se caracterizeaza printr-o subordonare dubla fata de banca: dependenta de natura economica, pe de o parte, pe de alta parte de natura juridica.

Contractele pe care le incheie sucursale se fac in numele bancii, in calitate de mandatar, sau in nume propriu, in calitate de comisionar.

Agentia se infiinteaza la initiativa bancii, cu atributii fie de mandatar, fie de comisionar.

Fig. 1 Organigrama ierarhica a bancii

Fig. 2[11] Organigrama functionala a bancii

Fig. 3[12]. Structura organizatorica a filialei,
sucursalei si agentiei

Conducerea, administrarea si controlul societatilor bancare sunt asigurate, in cadrul fiecarei banci de:

Adunarea generala a actionarilor bancii (in cazul bancilor cu capital privat sau mixt de – stat si privat;

Consiliul de administratie al bancii;

Comitetul de directie al bancii;

Presedinte si vicepresedinti;

Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agentii);

Comisia de cenzori – organ de control.

Adunarea generala a actionarilor – este organ cu rol deliberativ. Aceasta hotaraste problemele generale privind activitatea bancii. AGA ii reprezinta pe toti actionarii bancii si la ea participa delegatii unitatilor, persoanelor juridice si persoanelor fizice detinatoare de actiuni emise de banca.

Consiliul de Administratie – realizeaza conducerea si administrarea societatilor bancare. Este compus din presedinte, vicepresedinti si membrii alesi de AGA prin statutul societatii pe un termen stabilit. Consiliul de Administratie este organ deliberativ si se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar, la sediul central al bancii.

Comitetul de directie – realizeaza conducerea operativa a bancii. Se numeste de catre Consiliul de Administratie. Acesta examineaza si ia hotarari in limita competentelor acordate si raspunde in fata Consiliul de Administratie.

Conducerea curenta – asigurata de presedinte, vicepresedinti si directorii directiilor departamentelor din centrala bancii:

Presedintele raspunde de desfasurarea in conditii optime si cat mai profitabile a intregii activitati a bancii;

Vicepresedintii indeplinesc atributiile stabilite de presedinte, coordoneaza si controleaza directiile din centrala si sucursale, filiale sau agentii care le-au fost repartizate, iau masuri si raspund de activitatea acestora;

Directorii directii din centrala organizeaza si raspund de intreaga activitate a directiei pe care o conduc, in conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instructiunile organele de conducere ale bancii. Raspund de gestionarea fortei de munca, de calitatea muncii si comportamentul la locul de munca al salariatilor directiei.

Comisia de cenzori – se constituie la nivelul conducerii bancii si are ca atributie principala controlul asupra modului de efectuare a operatiunilor bancii si informeaza organele superioare – Consiliul de Administratie si AGA asupra celor constatate.

Bilantul unei banci comercial cuprinde in pasiv toate creantele asupra bancii in cauza detinute de utilizatorii de moneda, adica ansamblul depozitelor (la vedere si la termen). Activul cuprinde toate creantele bancii asupra altor agenti economici cu ocazia acordarii de credite economiei, la care se adauga creantele asupra statului si bancii centrale.

Bilantul[13] unei banci comerciale se prezinta astfel:

Indicatori[14] pentru aprecierea eficientei de ansamblu a activitatii bancare:

1. Rata profitului brut: reprezinta efortul depus pentru maximizarea veniturilor in stricta corelatie cu minimizarea cheltuielilor:

2. Rentabilitatea reprezinta raportul procentual intre profitul brut si cheltuielile totale, masura rezultatelor managementului bancar, de optimizare a fluxurilor de activ in corelare cu volumul si structura resurselor atrase.

Rata rentabilitatii este cu atat mai mare cu cat o unitate de profit se obtine cu un volum minim de cheltuieli.

Productivitatea muncii reprezinta raportul intre profitul brut si numarul mediu de salariati. Caracterizeaza volumul si eficienta activitatii sucursalei, dimensionarea personalului in functie de activitatea si complexitatea serviciilor bancare oferite clientilor, precum si capacitatea manageriala de utilizare a personalului in functie de gradul de dotare si informatizare al bancii.

4. Ponderea salariatilor in totalul cheltuielilor cu functionarea bancii reprezinta raportul intre salarii si cheltuielile aferente acestora si cheltuielile cu functionarea. Cheltuielile cu functionarea bancii depind pe de o parte de dimensionarea corespunzatoare a personalului in functie de volumul de activitate, dar si de dimensionarea si functionarea spatiului in care se desfasoara

5. Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele incasate reflecta eficienta utilizarii timpului de lucru de catre personalul angajat al bancii ca urmare a operatiilor efectuate atat pentru clientii sai, cat si pentru activitatea proprie.

6. Gradul de acoperire a cheltuielilor cu functionarea bancii din comisioane reflecta masura in care veniturile obtinute din operatiunile efectuate in numele clientilor acopera cheltuielile proprii cu functionarea bancii.