CAPITAL STRAIN IN ECONOMIA GERMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA

CAPITAL STRAIN IN ECONOMIA GERMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA

Marele razboi "a reusit " sa dea o lovitura valorilor morale a ce constituia fundamentul civilizatiei economice. Studiile arata faptul ca dramele generate de razboi familiilor destramate reprezinta realitati cotidiene in majoritatea statelor europene, realitati pe care autoritatile incearca sa le faca fata.
Din punct de vedere economic si social efortul de razboi si apoi cel de reconstructie a pacii va produce o inflatie exagerata ce va si raspunzatoare de aparitia unor transformari psihologice si morale in randul populatiei.
Fostii combatanti demobilizanti sunt in imposibilitatea sa-si reia vechile locuri de munca si isi manifeta indignarea vis-a- vis de averile scandaloase pe care le inregistreaza in general furnizorii statului.
Banii publici au fost in timpul razboiului cheltuiti in mod proportional astfel incat multi care au facut afaceri cu statul nu vor resimti acum situatia trista i 21221v2121v n care se aflau multi soldati reintorsi de pe front.
Inflatia genereaza noi comportamente ce inlocuiesc vechile tendinte de economisire legate de stabilitatea monetara. In felul acesta raportul dintre veniturile si cheltuielile personale reprezinta o dilema pentru fiecare individ in parte si care-l determina sa-si sporesca neincrederea in sistem si-n valorile morale cu care a fost obisnuit.
Prabusirea acestora arata pentru cei mai multi ca reusita nu mai este in mod absolut o consecinta a meritului, dimpotriva constituie acum un apanaj a celor in masura sa speculeze situatia confuza in care se zbate societatea.
Reactiile la generalizarea acestei stari de lucru, vor veni cu precadere din partea intelectualilor care vor genera noi curente literare si artistice precum:realismul sau suprarealismul in care sunt exprimate revoltele personale, mecanismele care le determina, realizandu-se in acelasi timp o introspectie in psihanaliza.

Societatea interbelica "sufera" de pe urma acestor transformari: sociale, politice si economice dar care o ajuta sa depaseasca momentul dificil de reconstruire a pacii.

In Europa Centrala si de Rasarit, acolo unde economiile statului sunt preponderent agrare si mult in urma celor occidentale, revirementul economic si politic va surveni in mod obligatoriu mai tarziu.
Toate aceste eforturi realizate in directia reconstructiei postbelice vor avea insa impact mai mult sau mai putin la nivelul individului intrucat pe intreaga durata, nivelul somajului si al inflatiei se va mentine suficient de ridicat chiar si in statele occidentale, iar devalorizarea monedei natiomale va constitui o masura din ce in ce mai folosita de catre guvernele statelor.

In statele care au pierdut razboiul, situatia econonica se prezenta la fel de dura intrucat amenintarile la care erau supuse in urma Congresului de Pace de la Paris urmarea dezvoltarea economica.

Germana motivand ca poate face fata platilor a amenintat ca va inceta sa plateasca reparatiile de razboi daca nu va fi ajutata sa se reface din punct de vedere economic.Fiindca depindeau in mare masura de aceste sume,aliatii si SUA se vor vedea nevoiti sa sprijine economia germana ,tocmai pentru a-si recapata creditele deja acordate.

In felul acesta ,din punct de vedere tehnologic si financiar Germania beneficia de un sprijin sufficient de consistent care sa o propulseze pana la izbucnirea marii crize economice in topul statelor cu cea mai dezvoltata economie din lume.

In anumite sectoare precum petrochimie,constructii de masini, Germania va surclasa pana si SUA ,in ceea ce priveste calitatea si cantitatea produselor realizate.

Pe aceste considerente putini apreciau ca populatia Germaniei nu va avea de suferit asa de mult ca cea in statele foste aliate si datorita faptului ca noile reglementari internationale obligau statul german sa intretina o armata mica ce necesita un buget redus al apararii. Franta cu toate dificultatile economice si instabilitatea politica de dupa razboi va investi in aparare, cheltuind sume importante pe care in alte situatii ar fi fost mult mai utile in redresarea econamica. La sfarsitul celei de-a II- lea decade interbelice se va vedea faptul ca aceasta cursa a inarmarilor discutata intre Franta si Germania va fi transata in mod decisiv in favoarea ultimei care datorita avansului economic, nerespectarii clauzelor Tratatului de Pace de la Versailles va reusi sa se impuna la inceputul lui 1938 drept cea mai puternica " voce" in relatiile internationale.
Cum era de asteptat,experienta de razboi a modificat din temelii conceptiile strategice si principiile de intrebuintare a fortelor armate.Totodata,au aparut sau au fost consacrate arme noi impuse de cerintele mereu sporite ale ducerii razboiului.Dintre acestea aviatia a avut cea mai rapida ascensiune . Franta,Anglia,Germania,Italia,SUA si URSS au realizat in scurt timp avioane militare cu performante din ce in ce mai bune. Productia de aeronave destinate armatelor a crescut tot mai mult,o pondere insemnata(40-50%)detinand-o avioanele de bombardament la care accentul s-a pus pe:

-marirea bazei de actiune

-marirea posibilitatilor de armare

-precizia exexcutarii loviturilor din aer.

Primele indicii concrete ale dorintei de a crea o Europa unica au aparut între cele doua razboaie mondiale. Imediat dupa primul razboi mondial întreaga Europa zacea în ruine, bilantul fiind tragic: aproape 10 milioane de morti.Tratatul de la Versailles marcheaza sfarsitul primului razboi mondial,acesta fiind o modalitate de a media problemele aparute intre statele implicate in razboi.Implicarea SUA se face simtita in mod decisiv, in solutionarea disputelor dintre statele participante la razboi ,pe plan european.Astfel, se creeaza Liga Natiunilor pentru rezolvarea amiabila a problemelor survenite in viata europenilor ,incepanda a fi perceputa problema organizarii Europei din punct de vedere politic.Se incearca sa se puna bazele unei Uniuni Federale Europene ,uniune menita sa stabilizeze realtiile interstatele din interiorul Europei ,sa creeze e economie prospera, sa elimine probleme si daunele create in urma razboiului.

În Germania alegerile din 1930 au constituit primele succese ale Partidului National Socialist al lui Hitler, deci pe plan european se releva înca o data existenta unor divizari si imposibilitatea constientizarii necesitatii de organizare a Europei.

Regimurile dictatoriale si nationaliste care s-au instalat în Germania au fost total opuse acestui proiect care a esuat. Începând cu aceasta peioada cuvinte precum comunitate si piata unica sunt utilizate în discusuri; colaborarea franco-germana care astazi este o constanta a problematicii europene era considerata ca o conditie prealabila a unificarii europene.

Din nefericire, criza economica din 1929 si instaurarea unor regimuri nationaliste în  Germania au distrus în fasa toate proiectele de constituire a unei Europe unite. A trebuit asteptat sfârsitul celui de-al doilea razboi modial pentru a asista la reaparitia acestor proiecte stimulata de dorinta ardenta de a garanta pacea în Europa (trebuia data o consistenta cuvintelor de ordine "niciodata sa nu mai fie razboi").
Procesul de criza a Uniunii Europene nu a început, deci, cu adevarat, decât dupa al doilea razboi mondial. El prezinta multiple etape, dintre care unele negative.

Dupa fiecare conflict major, de regula, statele învingatoare ale razboiului au imaginat si au impus lumii o formula de organizare a pacii care, la rândul ei, a determinat o arhitectura a granitelor si a generat o suita de institutii politice si politico-militare care sa asigure securitatea. Înca înainte ca razboiul sa înceteze pe teatrele de operatiuni militare, presedintele american Wilson a anuntat lumii intentia SUA de a propune o formula de securitate pentru "a face ca dreptul sa prevaleze împotriva oricaror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o alianta sa ridice contra alteia". America dispretuia conceptul de echilibru de forte si considera imorala practica asa-numitului "Realpolitik". Criteriile ei pentru ordinea mondiala erau democratia, securitatea colectiva si autodeterminarea, nici unul dintre ele nestând la baza vreunuia dintre acordurile europene anterioare. Ea presupunea prin urmare: asocierea tuturor natiunilor, fara nici o discriminare, recunoasterea si impunerea dreptului international deasupra tuturor intereselor particulare, instituirea unei forte colective, care sa nu mai fie în serviciul ambitiilor politice sau al egoismelor în complot, ci al ordinii si pacii universale. Aliantele se formau pentru urmarirea unor obiective specifice si definibile, si nu în apararea unui concept abstract al pacii . Aceste viziuni diferite asupra viitoarei arhitecturi de securitate pentru lumea postbelica au afectat forta si credibilitatea edificiului propus pentru întronarea si mentinerea pacii înca de la începuturile existentei sale.

In organizarea Ligii Natiunilor n-au fost luate în considerare interesele statelor învinse. Germania si Rusia împreuna însemnau mai mult de jumatate din populatia Europei si detineau un important potential de putere. În problema primirii Germaniei în Liga, pozitia învingatorilor a fost diferita. Franta a fost categoric ostila admiterii statului german si sustinea ca acest lucru va fi posibil numai dupa ce acesta îsi va fi îndeplinit toate obligatiile asumate prin tratatul de pace. Germania dorea sa fie primita în Liga pe picior de egalitate cu Franta si Anglia. Neprimind acest statut, Republica de la Weimar a denuntat si atacat sistemul de securitate de la Versailles ca un "dictat".Paradoxal, vulnerabilitatea Frantei si avansul strategic al Germaniei au fost amplificate de Tratatul de la Versailles în ciuda clauzelor lui punitive. Înainte de razboiul mondial, Germania avusese vecini puternici atât în vest, cât si în est. Ea nu se putea extinde în nici o directie fara a da peste un stat puternic - Franta, Austro-Ungaria sau Rusia. Însa, dupa tratatul de la Versailles, n-a mai existat nici o piedica de extindere a Germaniei în est. Franta slabita, Imperiul dualist Austro-Ungar disparut ca actor al vietii internationale, iar Rusia confruntata cu framântari si slabiciuni interne faceau ca estul european sa nu poata oferi un potential credibil pentru reechilibrarea balantei de putere.

În aceste conditii, colaborarea dintre Germania înfrânta în razboi si Rusia Sovietica izolata printr-un cordon sanitar a devenit necesara pentru ambele state si a fost oficializata prin tratatul de la Rapallo (16 aprilie 1922). Se restabileau relatiile diplomatice sovieto-germane si se aplica principiul clauzei natiunii celei mai favorizate în schimburile economice. Ambele state renuntau reciproc la datoriile si reparatiile de razboi. Germania a facut din relatiile cu URSS un instrument de presiune asupra Angliei si Frantei pentru a revizui tratatele de la Versailles. Amenintând Anglia si Franta cu o posibila alianta militara cu Uniunea Sovietica, Germania promitea sa intre în Liga Natiunilor numai daca i se acorda statutul de mare putere, un loc permanent în Consiliu, conducerea si controlul unor sectii ale acesteia si daca i se acorda dreptul de a avea colonii.