CONCEPTUL SI SFERA FINANTELOR INTERNATIONALE
Continutul si sfera finantelor internationale
Relatiile valutar financiare internationale mijlocesc schimburile de bunuri si
servicii dintre tari cu ajutorul valutelor si a altor instrumente de plata internationale,
asigura formarea si redistribuirea unor fonduri in valuta necesare echilibrarii
balantelor de plati, dezvoltarii economiei, cooperarii tehnice, stiintifice, culturale si
sociale.
Finantele internationale reflecta raporturile de schimb si de transfer de
creanta care se exprima si se deruleaza prin intermediul valutelor si altor mijloace de
plata internationale in vederea dezvoltarii economice a fiecarei tari, a realizarii
schimburilor si a cooperarii internationale.
Finantele internationale se deosebesc de alte componente ale relatiilor
economice internationale prin urmatoarele:
. finantele internationale mijlocesc schimburile economice internationale,
colaborarea economica, stiintifica, culturala si sociala;
. finantele internationale exprima raporturile economice de formare, repartizare si
utilizare a unor fonduri in valuta necesare schimburilor economice internationale,
dezvoltarii economice a tarilor si cooperarii internationale;
. relatiile valutar financiare se manifesta intre state suverane si independente, intre
persoane juridice si fizice din state diferite, precum si in raporturile cu
organismele internationale.
. relatiile valutar financiare internationale se exprima prin intermediul unei valute
sau a unui instrument de plata international.
a Relatiile valutare asigura comensurarea raporturilor economice de schimb
si de transfer de creanta la nivel international prin intermediul valutelor sau a altor
instrumente de plata internationale. Schimburile economice internationale, prestarile
de servicii, formarea si redistribuirea fondurilor pe plan international, contractarea si
rambursarea unor imprumuturi pe pietele bancare si financiare internationale ce se
exprima in valuta formeaza relatiile valutare.
b Relatiile financiare internationale exprima raporturile economice privind
constituirea, repartizarea si utilizarea unor fonduri in valuta necesare dezvoltarii
economice, schimburilor economice si cooperarii internationale.
Fondurile in valuta se formeaza pe seama unei parti din produsul intern brut,
din resursele disponibile in valuta ale bancilor, organizatiilor, din cotizatii, ajutoare,
donatii.
Transferul de creanta ce se realizeaza prin intermediul relatiilor financiare
internationale se exprima in valuta si se deruleaza intre state, intre persoane fizice si
juridice din state diferite si in relatiile cu organismele internationale.
In cadrul relatiilor financiare internationale se deosebeste asistenta financiara
pentru dezvoltare care imbraca forme diferite: ajutorul public pentru dezvoltare
acordat de statele dezvoltate, miscarile de capital particular spre tarile in curs de
dezvoltare, investitii directe de capital din tarile industriale. Tarile dezvoltate s-au
angajat sa acorde un ajutor public pentru dezvoltare, in cadrul deceniilor dezvoltarii,
intr-o anumita proportie din produsul brut sub forma de donatii si imprumuturi pe
termen lung din surse oficiale sau sub forma de investitii in sectorul particular. In
cadrul OCDE s-a constituit Comitetul Asistentei pentru Dezvoltare (CAD) pentru
monitorizarea finantarii externe a tarilor in curs de dezvoltare.
c) CREDITUL INTERNATIONAL cuprinde raporturile care reflecta
atragerea unor disponibilitati in valuta si redistribuirea lor in vederea satisfacerii uno 121g67b r
cerinte ale statelor sau ale societatilor comerciale din diferite state. Relatiile de credit
international se caracterizeaza prin urmatoarele:
resursele de creditare se formeaza pe seama disponibilitatilor in valuta care provin
de la banci, societati comerciale, organisme financiar-bancare internationale si din
alte resurse;
resursele in valuta se mobilizeaza si repartizeaza pe baza rambursabilitatii si cu
conditia platii unei dobanzi.
Relatiile valutar-financiare internationale au un rol important in sprijinirea
eforturilor tarilor in vederea modernizarii structurilor economice, in reducerea
decalajelor economice dintre state, in stimularea dezvoltarii schimburilor economice
internationale si in asigurarea echilibrului balantelor de plati.
1.2. Mutatii si tendinte in finantele internationale
Finantele internationale au inregistrat profunde transformari din punct de
vedere al sferei, mecanismelor si impactului lor asupra schimburilor economice si
cooperarii internationale.
Pana la inceputul anului 1970 in sfera finantelor internationale se incadrau
mecanismele si tehnicile de formare si utilizare a resurselor in valuta necesare
schimburilor economice si cooperarii internationale si de asigurare a echilibrului
valutar in relatiile economice internationale. In cadrul mecanismelor valutare si
financiare aurul avea misiunea de mentinere a stabilitatii cursurilor de schimb si de
restabilire a echilibrului in relatiile economice internationale1.
Modificarile profunde din structura mecanismelor si tehnicilor valutar
financiare internationale au fost determinate de abandonarea cursurilor fixe si de
trecerea la cursurile flotante in anii 1971-1973, de procesele de integrare economica, de
liberalizarea miscarilor de capital, de aparitia si dezvoltarea pietei eurovalutelor, de
reciclarea capitalurilor provenite din producerea socurilor petroliere, de renuntarea la
aur in calitate de mecanism central al sistemului valutar, de cresterea schimburilor
internationale si de programele de dezvoltare economica aplicate in diverse tari.
Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a miscarilor de capital, si in
acelasi timp s-a manifestat o crestere a dezechilibrelor din platile internationale.
Integrarea economica favorizata de mobilitatea capitalurilor si de substitualitatea
activelor a contribuit la diversificarea relatiilor valutar-financiare.
Resursele in valuta ce se mobilizeaza si repartizeaza in vederea derularii
schimburilor economice internationale, investitiilor si acoperirii altor cerinte au
inregistrat cresteri importante. Dezvoltarea economica a tarilor, adancirea diviziunii
internationale a muncii au amplificat fluxurile financiare si de credit2.
Cresterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan international si
diversificarea mecanismelor financiare si valutare au contribuit la largirea sferei
finantelor internationale.
Ca urmare a globalizarii in domeniul relatiilor financiare si valutare
internationale au crescut operatiile de schimb valutar. Schimburile comerciale,
operatiunile pe pietele financiare si derivate au multiplicat vanzarile si cumpararile de
valuta.
Procesul de globalizare financiara necesita mecanisme de control ale
autoritatilor monetare si intarirea controlului prudential din partea bancilor care desfasoara
activitati pe plan international.
Procesul de globalizare genereaza unele efecte pozitive in domeniul relatiilor
valutar financiare internationale:
tarile beneficiaza de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;
liberalizarea miscarilor de capital asigura o alocare mai eficienta a resurselor
datorita instrumentelor de plasament si de finantare;
se diversifica activele financiare;
modernizarea sistemelor financiare datorita concurentei de pe plan international;
finantarea diverselor activitati economice se realizeaza in aceleasi conditii;
tehnologiile de transmitere a informatiilor favorizeaza dispersia operatorilor pe
pietele financiare;
Globalizarea impune adaptarea managementului institutiilor financiare internationale
la problemele dezvoltarii economice mondiale.
FONDUL MONETAR INTERNATIONAL
Fondul Monetar International reprezinta o organizatie internationala din
cadrul Natiunilor Unite creata pe baza acordului Conferintei monetare si financiare din
anul 1944 de la Bretton Woods SUA pentru a facilita cooperarea valutar-financiara
dintre tarile membre.
Fondul Monetar International a devenit o institutie internationala care asigura
cooperarea interguvernamentala in domeniul monetar si financiar, reglementarea comportamentului statelor membre, sprijinirea tarilor membre care se confrunta cu deficite
ale balantelor de plati, promovarea unor politici si strategii prin care membrii actioneaza
in directia sustinerii cresterii economice si a stabilitatii sistemului monetar
international.
Fondul Monetar International a fost infiintat oficial la data de 27 decembrie
1945, in momentul in care 29 tari au semnat si ratificat acordul de la Bretton Woods si a
inceput sa functioneze la 1 martie 1947.
1 Resursele Fondului Monetar International
Resursele Fondului Monetar International se grupeaza in resurse ordinare sau
obisnuite si resurse imprumutate.
Resursele ordinare ale Fondului Monetar International provin din cotele de
participare ale tarilor membre in valuta, in DST, si moneda nationala.
Cotele de participare ale tarilor membre reprezinta parametri de baza in
adoptarea unor decizii de catre organele de conducere ale FMI:
marimea cotei de participare determina puterea de vot a fiecarei tari membre;
tragerile in transe, aranjamentele stand by si alte mecanisme de finantare se
obtin in functie de cota de participare a unei tari membre;
in functie de cota de participare se aloca Drepturi Speciale de Tragere tarilor
membre.
In conformitate cu prevederile statutului FMI din anul 1944 cota de participare a
unei tari membre se achita in aur, valuta si moneda nationala. Partea varsata in aur
(transa aur) reprezinta suma cea mai mica, fie de 25% din cota de participare, fie de 10%
din rezervele oficiale nete de aur si dolari SUA. Diferenta de 75% din cota de participare
ce se plateste in moneda nationala exprima "pozitia neutra" a unei tari membre.
Disponibilitatile in moneda nationala la nivelul de 75% din cota pot fi influentate de
operatiunile de rascumparare. Conform statutului Fondului Monetar International tarile
membre urmaresc ca prin operatiunile de rascumparare sa nu se reduca disponibilitatile
in moneda nationala sub 75% din cota sau sa se majoreze peste cota mentionata.
Din anul 1978, respectiv de la cea de a doua modificare a statutului Fondului
Monetar International, cota de participare a unei tari membre se exprima in Drepturi
Speciale de Tragere si se achita in proportie de 25% in valuta si 75% in moneda
nationala84.
Cresterea cotei de participare a unei tari membre intra in vigoare din momentul
aprobarii de catre organele de conducere ale tarilor si al virarii integrale a sumei
datorate. In totalul resurselor ordinare ale FMI, cotele de participare mai mari sunt
detinute de SUA, Germania, Japonia, Franta.
Imprumuturile completeaza resursele ordinare ale FMI in cazul in care
cerintele de finantare ale tarilor membre sunt mai mari. Consiliul Guvernatorilor decide
asupra marimii, conditiilor si termenelor pentru contractarea unor imprumuturi din orice
surse, dar pe baza consimtamantului emitentului monedei imprumutate.
In cazul manifestarii unor dereglari in evolutia sistemului valutar, Fondul
Monetar International poate sa imprumute o suma de la Grupul celor 10 tari industriale
pe baza Aranjamentelor Generale de imprumut (General Arrangements to
Borrow) (GAB).
Aranjamentele Generale de Imprumut au fost initiate in anul 1962 in vederea
majorarii resurselor necesare finantarii actiunilor de prevenire sau combaterii unor crize
in sistemul valutar, pe seama imprumuturilor contractate de Fondul Monetar
International de la grupul tarilor dezvoltate (G10): SUA, Germania, Japonia, Marea
Britanie, Franta, Italia, Canada, Olanda, Belgia, Suedia si din anul 1964 Elvetia (G11).
Rata de lichiditate a resurselor Fondului Monetar International depinde de
raportul dintre rata resurselor nete disponibile neangajate si obligatiile lichide. Rata de
lichiditate a crescut de la 44,8% la 89,2% in urma celei de a unsprezecea modificari a
cotelor de participare ale tarilor membre.
2 Politicile si facilitatile de finantare asigurate de Fondul Monetar
International
A. Principiile asezate la baza accesului tarilor membre la resursele
Fondului Monetar International
a) Acces egal la resursele Fondului Monetar International
Resursele Fondului Monetar International se pun la dispozitia tarilor membre in
mod uniform. Statutul FMI nu face deosebiri in accesul tarilor membre la resursele
financiare. Resursele se utilizeaza de catre un membru pe baza principiului tratamentului
egal si nediscriminatoriu in vederea realizarii politicilor economice si sociale.
Uneori, principiul egalitatii accesului sau al uniformitatii tratamentului este
criticat invocandu-se faptul ca drepturile si obligatiile nu au efecte echivalente asupra
tarilor membre, deoarece unele obligatii pot fi mai oneroase, iar unele drepturi mai
benefice.
b) Accesul la resursele FMI depinde de situatia balantei de plati
Statutul FMI mentioneaza ca resursele financiare se acorda in functie de situatia
balantei de plati externe a unei tari membre. Deficitul balantei de plati externe are un
caracter complex deoarece reflecta efectele diversilor factori cantitativi si calitativi.
Asistenta financiara a Fondului Monetar International sprijina membrii sa corecteze
dezechilibrele din balantele de plati. In acelasi timp, Fondul Monetar International
sustine programele ce se aplica de tarile membre si pe seama asistentei financiare din
alte surse, respectiv creditori privati, oficiali sau in calitate de intermediari ce asigura
redistribuirea fondurilor de la tarile cu surplus la tarile cu deficit al balantei de plati.
Accesul la resursele Fondului Monetar International este dependent de necesitatile
membrilor privind balanta de plati precum si de capacitatea de ajustare a economiei
si de restituire a sumelor catre FMI.
c) Asigurarea accesului liber la resursele FMI
In spiritul acestui principiu, operatiile tarilor membre cu FMI se realizeaza la
initiativa acestora. Conform mentiunilor din statutul FMI, relatiile unei tari membre cu
Fondul Monetar International se deruleaza la cererea tarii respective. Din acest
principiu rezulta prerogativele suveranitatii tarilor membre asupra politicilor economice
si financiare. Recunoasterea autonomiei tarilor membre in formularea si fundamentarea
politicilor economice nu exclude examinarea de catre FMI a programelor si politicilor
tarilor membre.
Tarile membre pot fi incurajate sa adopte unele programe si masuri in vederea
reducerii deficitului balantei de plati externe pe seama resurselor ordinare atunci cand se
constata un dezechilibru al balantei de plati sau pentru a preveni un dezechilibru extern.
d) Conditionalitatea in utilizarea resurselor FMI
Tarile membre care solicita acces la resursele FMI se angajeaza sa formuleze si
sa implementeze programe economice. Cu exceptia tragerilor in cadrul transei de
rezerva care sunt neconditionate, celelalte forme de acces la resursele Fondului Monetar
International implica elaborarea si aplicarea unor programe economice prin care tarile
actioneaza in directia eliminarii dezechilibrului balantei de plati.
Principiul conditionalitatii in utilizarea resurselor FMI urmareste sa asigure
certitudinea ca tara care solicita o suma de la FMI va actiona in vederea eliminarii
cauzelor dezechilibrului extern si va fi in masura sa rascumpere moneda nationala de la
Fond in termenul stabilit.
Exigentele FMI la acordarea asistentei financiare catre tarile membre se justifica
prin faptul ca asigura protectia resurselor si accelerarea procesului de ajustare in tarile
beneficiare.
Daca dezechilibrul extern se datoreaza unor factori temporari care determina
scaderea incasarilor din exporturi tara membra se angajeaza sa aplice anumite politici
economice in vederea restabilirii echilibrului. Programul de ajustare depinde de
dezechilibrul manifestat in balanta de plati externe a tarii membre si de factorii care il
determina. In cazul in care corectarea dezechilibrului necesita schimbari structurale
perioada necesara ajustarii este mai mare datorita transformarii factorilor de productie88.
Obiectivele si programele elaborate de o tara membra in vederea obtinerii resurselor
de la FMI se prezinta intr-o scrisoare de intentie a guvernului catre Consiliul
Executiv al FMI.
BANCA MONDIALA
Grupul Bancii Mondiale este format din Banca Internationala pentru
Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID),
Corporatia Financiara Internationala (CFI), Agentia de Garantare a Investitiilor
Multilaterale (MIGA), Centrul International de Solutionare a Litigiilor privind
Investitiile (CISLI).
1 Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare
(International Bank for Reconstruction and Development)
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost creata pe baza
acordurilor Conferintei Natiunilor Unite si Asociate de la Bretton Woods din anul 1944
pentru a facilita finantarea investitiilor destinate realizarii proiectelor de reconstructie si
dezvoltare in tarile membre la data de 27 decembrie 1947 dupa aderarea a 27 de tari
membre. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare este organizata sub
forma unei societati pe actiuni, care poseda personalitate juridica proprie si are
capacitatea de a incheia contracte, de a achizitiona si dispune de bunuri mobile si
imobile si de a institui proceduri legale.
a)Obiectivele Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare
sprijinirea reconstructiei si dezvoltarii economiei statelor membre prin investitii de
capitaluri in scopuri productive, inclusiv reconstructia economiilor distruse de
razboi, reconversia ramurilor productive la nevoile de pace si incurajarea dezvoltarii
ramurilor productive in tarile mai putin dezvoltate;
promovarea investitiilor straine private pe calea acordarii de garantii sau a
participarii la credite si alte investitii ale sectorului privat, daca capitalul privat nu
este disponibil in termeni rezonabili sa suplimenteze investitiile private in scopuri
productive;
sustinerea cresterii echilibrate pe termen lung a comertului international si
mentinerea echilibrului balantei de plati prin incurajarea investitiilor internationale
destinate dezvoltarii ramurilor productive in statele membre, cresterii productivitatii
muncii si standardului de viata in teritoriile lor;
coordonarea imprumuturilor acordate sau garantate de banca cu imprumuturile din
alte surse in vederea realizarii cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente si
eficiente in tarile membre;
sprijinirea tarilor membre in perioada postbelica de a realiza tranzitia de la
economia de razboi la economia de pace si in continuare de a urmari modul in care
investitiile internationale genereaza efecte asupra mediului de afaceri din teritoriile
statelor membre;
b)Capitalul Bancii Internationale pentru Reconstructii si Dezvoltare
Capitalul propriu provine din contributiile statelor membre. Capitalul initial
autorizat al BIRD a fost de 10 miliarde dolari SUA, fiind impartit in 100.000 de actiuni
in valoare de 100.000 USD fiecare care au fost disponibile pentru subscriere
membrilor97. Capitalul social poate fi majorat, daca se decide cu o majoritate de 3/4 din
totalul voturilor.
Fiecare membru subscrie la capitalul social al BIRD in functie de un numar
minim de parti stabilit pentru membrii initiali, un numar pentru ceilalti membri si tinand
seama de unele reguli care specifica conditiile de subscriere.
20% se plateste sau varsa la cererea BIRD pentru a realiza operatiunile sale;
80% se varsa catre BIRD numai atunci cand este necesar pentru a indeplini
obligatiunile cuvenite Bancii.
Diferenta de 80% din subscriptia de capital se tine in cont la Banca Centrala a
tarii membre in vederea garantarii imprumuturilor fiind denumita "capital apelabil".
Cotele subscrise se platesc de catre statele membre in proportie de 2% din pretul
fiecarei actiuni in aur sau dolari SUA si diferenta de 18% in monedele membrilor
bancii. In cazul in care, se constata ca valoarea nominala a monedei unui stat membru sa
redus, ori, valoarea de schimb externa a monedei unui stat membru s-a depreciat in
cadrul teritoriului sau, membrul plateste BIRD intr-un interval rezonabil o suma
aditionala proprie pentru a mentine valoarea la nivelul subscrierii initiale a cantitatii de
monede. In situatia in care valoarea nominala a monedei unui membru creste, BIRD va
restitui membrului, intr-un interval de timp rezonabil o cantitate de moneda egala cu
valoarea cresterii cursului.
Actiunile BIRD nu pot fi ipotecate, nu pot constitui garantii si sunt transferabile
numai catre BIRD.
Capitalul de pe pietele financiare internationale se mobilizeaza prin emisiunea si
vanzarea obligatiunilor si/sau prin credite bancare. Banca Internationala pentru Reconstructie
si Dezvoltare isi plaseaza obligatiunile prin oferta publica pe piata capitalurilor,
prin bancile centrale si organismelor internationale. Oferta publica se realizeaza prin
intermediul grupurilor bancare de investitii, agentilor de schimb si de plasament,
organismelor publice si bancilor comerciale.
Resursele Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare provin si din
veniturile nete realizate. Veniturile nete sunt expresia diferentei dintre veniturile din
plasamente, veniturile din imprumuturi, dobanzi si comisioane si cheltuielile privind
dobanzile platite la imprumuturile contractate de banca, cheltuielile privind emisiunea si
plasarea titlurilor si cheltuielilor administrative.
c) Imprumuturile si garantiile acordate de Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare acorda imprumuturi pe
termen lung in vederea realizarii unor programe de dezvoltare economica in tarile membre
care sunt garantate de guvern. Imprumuturile acordate de catre Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare au sporit de la o perioda la alta. In acelasi timp, s-a
inregistrat o crestere a numarului proiectelor, ca urmare a implicarii Bancii Internationale
pentru Reconstructie si Dezvoltare in realizarea unor programe de dezvoltare in tarile
membre si in tranzitia la economia de piata din unele tari.
2 Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID) (International
Development Association)
Asociatia Internationala pentru Dezvoltare a fost infiintata in anul 1960, in
calitate de agentie interguvernamentala in vederea creditarii in conditii avantajoase a
tarilor mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Membrii Asociatiei
Internationale pentru Dezvoltare sunt tari dezvoltate si tari in curs de dezvoltare.
Fondurile Asociatiei Internationale pentru Dezvoltare se formeaza din:
subscriptiile initiale ale membrilor, reconstituiri periodice (subventii) furnizate de tarile
membre dezvoltate, contributii speciale sau voluntare, transfer de venit net de la BIRD,
venitul net cumulat rezultat din activitatea agentiei.
Imprumuturile de la Asociatia Internationala pentru Dezvoltare se obtin pe baza
urmatoarelor criterii:
nivelul de dezvoltare economica scazut, reflectat de produsul intern brut pe locuitor;
tara sa se confrunte cu dezechilibre in balanta de plati;
tara sa se angajeze intr-un proces de dezvoltare economica prin politicile
promovate;
tara sa inregistreze o stabilitate din punct de vedere economic, financiar si politic
pentru a justifica acordarea de imprumuturi destinate dezvoltarii pe termen lung.
Creditele acordate de catre Asociatia Internationala pentru Dezvoltare au
termene mari de rambursare, nu sunt purtatoare de dobanzi, dar pentru sumele acordate
se percep comisioane.
Cea de a zecea reconstituire a resurselor Asociatiei Internationale pentru
Dezvoltare a prevazut anumite obiective prioritare: sprijinirea luptei impotriva
saraciei prin evaluarea performantelor tarii pe planul reducerii cresterii demografice,
ameliorarii serviciilor sanitare, largirii posibilitatilor de educare si formare; protectia
mediului inconjurator prin gestiunea resurselor forestiere, eficienta utilizarii si
conservarii energiei; sustinerea politicilor macroeconomice si sectoriale prin credite
destinate productiei, infrastructurii, investitiilor.
3 Corporatia Financiara Internationala (CFI)(International
Financial Corporation)
Corporatia Financiara Internationala si-a inceput activitatea la 20 iulie 1956 in
vederea dezvoltarii intreprinderilor private in tarile membre, fara garantii guvernamentale.
In vederea realizarii acestui scop, Corporatia Financiara Internationala acorda
asistenta in cooperare cu investitori particulari, in finantarea infiintarii, imbunatatirii si
dezvoltarii intreprinderilor productive particulare care contribuie la dezvoltarea tarilor
membre prin investitii, fara garantarea rambursarii de catre guvern, mobilizarea capitalului
intern si strain, promovarea unei conduceri competente, stimularea fluxului de
capital in investitii productive in tarile membre.
Corporatia Financiara Internationala actioneaza in urmatoarele directii:
acorda sprijin in vederea finantarii dezvoltarii intreprinderilor productive particulare
prin investitii, fara garantarea rambursarii de catre guvern si in cazul in care
nu este disponibil capitalul particular;
stimuleaza investitiile proprii, participarea capitalului strain si promovarea
competentei in economia nationala;
acorda asistenta tehnica in fundamentarea planurilor de afaceri, identificarea
pietelor produselor si mobilizarea fondurilor necesare investitiilor in sectorul
privat.
Corporatia Financiara Internationala sprijina procesul de privatizare prin investitii
si prin asistenta tehnica si urmareste impactul asupra economiei tarilor membre si
asupra mediului.
Capitalul Corporatiei Financiare Internationale de 11.000.000 dolari SUA a fost
majorat in anii 1977 si 1985, ajungand la 300.000.000 dolari SUA. Capitalul de baza
poate fi majorat de Consiliul Guvernatorilor cu o anumita majoritate de voturi. In cazul
unei majorari autorizate in conformitate cu prevederile statutului, fiecare tara membra
poate sa subscrie in functie de ponderea capitalului subscris fata de capitalul total al
Corporatiei Financiare Internationale
Corporatia Financiara Internationala administreaza un fond destinat finantarii
investitiilor in sectorul privat care provine din subscrierea tarilor dezvoltate si din
resurse transferate de la BIRD. Fondurile Corporatiei Financiare Internationale se
plaseaza sub forma imprumuturilor sau prin participatii industriale sau financiare.
Creditele de la Corporatia Financiara Internationala sunt destinate realizarii
proiectelor de investitii care indeplinesc urmatoarele criterii: sunt fundamentate pe baza
rentabilitatii; contribuie la crearea unor locuri de munca, la stimularea introducerii
progresului tehnic si la valorificarea resurselor naturale; asigura retragerea aportului
Corporatiei Financiare Internationale si inlocuirea cu fonduri proprii in cursul unei
anumite perioade de timp.
Creditarea investitiilor de catre Corporatia Financiara Internationala (CFI) in
sectorul particular se realizeaza pe baza anumitor principii:
CFI nu finanteaza un proiect de investitii pentru care se poate mobiliza capital
particular in conditii rezonabile;
CFI finanteaza o actiune in sectorul privat daca are acordul statului membru;
CFI nu impune conditii cu privire la cheltuirea sumelor pe teritoriul unei tari;
CFI nu isi asuma raspunderea pentru managementul intreprinderii in care a
investit;
CFI urmareste in procesul de finantare sa nu devina actionarul principal la un
proiect;
CFI finanteaza investitiile pornind de la cerintele intreprinderilor particulare si
tinand seama de riscuri.
CFI va incerca sa mentina o diversificare judicioasa a investitiilor sale.
Corporatia Financiara Internationala acorda imprumuturi in principalele devize
si in moneda nationala pe termen cuprins intre 7 si 12 ani.
Proiectul de investitii pentru care se solicita finantare de la Corporatia
Financiara Internationala cuprinde principalele laturi ale investitiei: finantare,
management, asistenta tehnica, piata si vanzarile (piata locala, nationala, regionala,
export), estimari ale productiei, preturilor, potentiali cumparatori, retele de distributie,
concurenta, protectie tarifara, fezabilitate tehnica, forta de munca, resurse de materii
prime, impact asupra mediului inconjurator (descrierea procesului de productie,
furnizori de echipamente, forta de munca, infrastructura, surse de materii prime,
amplasarea intreprinderii), costul proiectului cu detaliere pe terenuri, constructii,
echipament instalat, capital circulant, surse de finantare, profit, rentabilitate, sprijin
guvernamental, stimulente, reglementari cu privire la controlul schimbului valutar,
intrarea si repatrierea capitalului, esalonarea in timp a pregatirii si executiei proiectului.
Corporatia Financiara Internationala este imputernicita sa actioneze in urmatoarele
directii:
sa contracteze imprumuturi, sa furnizeze garantii colaterale sau alte garantii
necesare, daca inainte de a face o vanzare publica a obligatiilor pe piata unei tari
membre a obtinut aprobarea tarii respective in a carei moneda se exprima
obligatiile;
sa investeasca fondurile care nu sunt necesare operatiunilor de finantare in
obligatiuni si alte titluri usor negociabile si fara restrictii
furnizeaza servicii de consiliere, asistenta tehnica si informare respectiv baze de
date privind pietele noi, sugestii in materie de privatizare, consiliere in elaborarea
proiectelor, in dezvoltarea competentei, in formarea climatului pentru investitiile
straine.
Romania a fost admisa in calitate de membru al Corporatiei Financiare
Internationale prin rezolutia Consiliului guvernatorilor din 4 septembrie 1990 si a subscris
1504 actiuni in valoare de 1000 dolari SUA.
4 Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale (MIGA)
(Multilateral Investment Guarantee Agency)
a) Constituirea si obiectivele MIGA
Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale105 a fost infiintata in anul 1988
in vederea incurajarii investitiilor de capital strain, a completarii programelor nationale
si regionale de garantare a investitiilor, a atenuarii riscurilor necomerciale, a
impulsionarii fluxurilor de capital catre tarile in curs de dezvoltare si a extinderii
cooperarii internationale.
In indeplinirea obiectivelor sale, agentia:
emite garantii, inclusiv coasigurare si reasigurare contra riscurilor necomerciale
privind investitiile intr-o tara membra, care vin din alte tari membre;
realizeaza activitati complementare adecvate in vederea promovarii fluxului
de investitii spre si intre tarile membre in curs de dezvoltare;
exercita alte asemenea prerogative in mod incidental, necesare sau dorite in
promovarea obiectivelor sale;
Emiterea de garantii privind investitiile si realizarea unor servicii complementare
contribuie la incurajarea fluxului de investitii destinat dezvoltarii productiei in
tarile membre si indeosebi in tarile in curs de dezvoltare.
b) Calitatea de membru si capitalul MIGA
Calitatea de membru este deschisa tuturor membrilor Bancii Internationale
pentru Reconstructie si Dezvoltare. Capitalul autorizat al Agentiei de Garantare a
Investitiilor Multilaterale este de 1 miliard DST, divizat in 100.000 actiuni, fiecare in
valoare de 10.000 DST care au fost disponibile spre a fi subscrise de membri. Consiliul
guvernatorilor cu majoritate speciala poate sa majoreze capitalul de baza al agentiei.
Capitalul initial subscris de fiecare membru se plateste in termen de 90 de zile
de la data intrarii in vigoare a conventiei de aderare, respectiv 10% din valoarea fiecarei
actiuni vor fi platite in numerar si inca 10% sub forma de bilete la ordin nenegociabile,
nepurtatoare de dobanzi sau obligatiuni similare, iar diferenta se solicita la nevoie.
Subscriptiile la actiuni se platesc in monede liber utilizabile cu exceptia tarilor in curs
de dezvoltare care pot plati in moneda nationala pana la 25% din contributia stabilita.
Investitiile eligibile cuprind dobanzile la titlurile de participare la capital,
inclusiv imprumuturi pe termen mediu sau lung contractate sau garantate de catre
detinatorii de titluri de participare la capital si alte forme de investitii directe.
c) Operatiunile MIGA
Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale urmareste anumite obiective cu
ocazia angajarii in garantarea investitiilor:
fundamentarea economica a investitiilor si impactul lor asupra dezvoltarii
economice a tarii;
conformitatea investitiei cu legislatia si reglementarile tarii gazda;
concordanta investitiilor cu obiectivele de dezvoltare declarate si cu prioritatile tarii
beneficiare
conditiile de investitii asigurate de tara beneficiara, inclusiv tratamentul echitabil,
corect si protectia legala a investitorilor.
Investitori eligibili pot fi persoanele fizice sau juridice care indeplinesc anumite
conditii:
persoana fizica este cetatean al altei tari decat tara gazda a investitiei;
persoana juridica sa aiba principalul sediu de afaceri intr-o alta tara membra sau
majoritatea capitalului sa fie detinuta de un stat membru sau de alte state membre
sau de cetatenii acestora;
persoana juridica fie ca este sau nu particulara sa opereze pe baze comerciale;
Investitiile sunt garantate numai daca urmeaza a fi facute pe teritoriul unei tari
membre in curs de dezvoltare. Termenii si conditiile fiecarui contract de garantie vor fi
stabilite de agentie pe baza regulilor si regulamentelor pe care Consiliul de conducere le
va elabora, cu conditia ca agentia sa nu acopere pierderea totala a investitiei garantate.
Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale garanteaza investitiile eligibile
impotriva unor prejudicii rezultate din urmatoarele riscuri:
riscul de transfer de valuta care este produs de orice introducere (atribuibile
guvernului tarii gazda) de restrictii asupra transferului in afara tarii gazda a
monedei proprii intr-o moneda liber utilizabila sau alta moneda convertibila
detinatorilor garantiei, inclusiv lipsa unei actiuni din partea guvernului tarii gazda
intr-o perioada rezonabila de timp privind cererea unui investitor pentru un astfel
de transfer;
exproprierea si masurile similare care se refera la orice actiune legislativa sau
administrativa sau orice omisiune atribuibila guvernului tarii gazda care are ca
efect deposedarea detinatorului de proprietate sau controlul, ori un beneficiu
substantial din investitie cu exceptia unor masuri nediscriminatorii cu aplicabilitate
generala pe care guvernele le adopta in scopul reglementarii activitatii
economice in teritoriile lor;
incalcarea contractului care se manifesta prin suspendare sau incalcarea de catre
guvernul tarii gazda a contractului cu detinatorul garantiei cand acesta nu a recurs la
un for judiciar sau arbitru pentru a formula reclamatia de suspendare a executarii
sau incalcarii contractului, sau daca decizia nu este transmisa in termen rezonabil,
sau daca hotararea nu poate fi pusa in aplicare;
razboi si tulburari civile care inseamna orice actiune militara sau tulburare civila
pe teritoriul tarii gazda;
5. Centrul international de solutionare a litigiilor privind investitiile (CISLI)
CENTRUL INTERNATIONAL DE SOLUTIONARE A LITIGIILOR
PRIVIND INVESTITIILE a fost infiintat in anul 1966 pentru a oferi facilitati pentru
solutionarea, prin acord sau arbitraj, a litigiilor privind investitiile care apar intre tarile
membre si reprezentanti ai altor tari membre. In acest sens s-a elaborat "Conventia
asupra rezolvarii disputelor privind investitiile" din anul 1966.
|